CONCEPT, IMPORTANTA SI STRATEGIE IN PROTECTIA MEDIULUI IN HORTICULTURA

CONCEPT, IMPORTANTA SI STRATEGIE IN PROTECTIA MEDIULUI IN HORTICULTURA

1.1. Istoric, importanta

In prezent, protectia mediului ambiant, conservarea ecosistemelor naturale, refacerea celor degradate, constituie probleme importante cu care se confrunta omenirea.

Criza ecologica aparuta este consecinta directa a dezvoltarii tehnico-stiintifice a omenirii. Protejarea mediului inconjurator, impune 2 aspecte si anume:

protejarea factorilor de viata: aer, apa, sol, plante, animale, factori ce sunt degradati prin poluarea tot mai accentuata ca urmare a activitatilor desfasurate de om;

protejarea resurselor naturale nerecuperabile si epuizabile: solul, resursele minerale.

Agricultura este una dintre primele activitati omenesti care a introdus modificari insemnate in natura. Ea isi are inceputurile aproximativ din mileniul al V-lea i. Hr, in campia Mesopotamiei si in estul bazinului mediteranean.

Era o agricultura primitiva efectuata cu sapaliga, semanaturile facandu-se in "cuiburi", fie prin destelenirea pajistilor, fie prin defrisarea padurilor, fie prin incendieri de mici dimensiuni. Foarte repede locul astfel cultivat isi pierdea fertilitatea, vegetatia invada prin tufisuri si buruieni, pamantul era parasit, defrisandu-se un nou lot.

Sistemul era practicat si in tara noastra in neoliticul superior.

O adevarata revolutie a tehnicii cultivarii pamantului a intervenit abia prin inventarea plugului cu brazdarul de fier (la noi in perioada dacica). Acest instrument a dus la cresterea substantiala a suprafetelor cultivate, uneori cu implicatii majore asupra mediului.

Odata cu cresterea demografica nevoia de hrana s-a marit si va continua sa se mareasca, agricultura fiind chemata sa contribuie la rezolvarea problemelor ridicate de asigurarea hranei. Ca urmare, dezechilibrele ecologice produse au o grava repercusiune asupra mediului.

1.2. Problematica mediului inconjurator

Practicarea unor sisteme nerationale de agricultura a determinat deteriorarea mediului inconjurator, poluarea solului, reducerea fertilitatii lui, diminuarea productivitatii. Agricultura conventionala reprezinta un sistem energo-intensiv din punct de vedere economic, cu potential de daunare asupra mediului inconjurator. Una din cele mai grave probleme o reprezinta eroziunea solurilor.

Prin aratura, omul transforma solul in pamanturi afanate in care se schimba conditiile de stabilitate, aerisire, umezire, iar procesele biologice se afla in deruta totala. Solul devine astfel un corp artificial in mediul natural avand alt regim al influentei apelor, alt regim al scurgerilor superficiale, cu posibilitati mult mai mari de evaporare, ori de inmagazinare a umiditatii, de acumulare a substantelor minerale, etc. de aceea, pe terenurile cultivate agricol, iar eroziunea este mult mai activa (V:Tufescu, 1981).

Perturbarea echilibrului dinamic al solului are consecinte importante pentru evolutia acestuia. Adaugarea unor saruri solubile in sol (prin ingrasaminte minerale sau organice necorespunzatoare), are ca urmare atacarea zestrei organice acumulate a solului si acidificarea.

Folosirea nerationala a ingrasamintelor minerale a dus de cele mai multe ori la poluarea apelor freatice si de suprafata cu nitrati. De asemenea, folosirea pe scara larga a ingrasamintelor si stimulatorilor de crestere a avut drept consecinte colaterale proliferarea unor specii vegetale din randul buruienilor. Acestea la randul lor au antrenat o sporire a erbicidelor.

Poluarea datorita erbicidelor se manifesta ca urmare a folosirii timp indelungat a acestora. Se observa in unele situatii distrugerea structurii solului, o diminuarea progresiva a nivelului de carbon organic in orizonturile superficiale ale solului, o inrautatire a capacitatii de schimb cationic si a puterii de retinere a apei. Nu trebuie neglijat nici aspectul toxic asupra microflorei si microfaunei din sol (L.Dejeu si colab., 1998).

Folosirea cu prioritate a metodelor chimice de combatere, a daunatorilor si bolilor ce produc pierderi insemnate, in detrimentul metodelor biologice si fizice, a condus la poluarea chimica a solului si a altor factori de mediu.

Utilizarea extensiva si excesiva, adesea chiar necorespunzatoare a pesticidelor de sinteza, constituie o principala sursa de poluare, cu riscuri serioase pentru sanatatea umana si in plus a condus la un nou neajuns ce compromite insasi ratiunea utilizarii lor si anume aparitia si dezvoltarea unor specii de daunatori rezistenti la pesticide. Tendinta imediata a fost de a spori dozele aplicate pentru a compensa scaderea eficacitatii pesticidelor (Marioara Ionescu si colab., 1994). Pesticidele reprezinta cea mai periculoasa sursa de impurificare a mediului, prin vastitatea suprafetelor pe care se folosesc si toxicitatea lor (Al.Ionescu, 1991).

Chimizarea agriculturii a fost o formula sinonima cu progresul si dezvoltarea, deoarece chimizarea, mecanizarea, irigatiile, procedeele agrotehnicii moderne, au contribuit la cresterea substantiala a produselor agricole.

Insa exista din ce in ce mai multe dovezi ca utilizarea necorespunzatoare sau exagerata a cestor tehnologii ameninta castigurile obtinute in sporirea productivitatii si creeaza serioase probleme prin poluarea resurselor si a mediului.

Aplicarea necorespunzatoare si exagerata a irigatiilor poate duce la aparitia proceselor de salinizare a solului, la baltirea si scaderea fertilitatii.

Mecanizarea lucrarilor agricole a determinat aparitia fenomenelor de tasare , influentand negativ insusirile fizice, chimice si biologice ale solului.

Prin toate aceste interventii, in ecosistemele agricole, se modifica in permanenta, mult mai rapid decat in ecosistemele naturale, complexele relatii de functionalitate a ecosistemelor existente pe terenurile agricole .

1.3. Principiile agriculturii ecologice

Considerarea terenurilor agricole drept ecosisteme agricole permite ca agricultura sa capete apelative noi si sa constituie ceea ce numim agricultura ecologica (Al.Ionescu, 1991).

Agricultura ecologica se defineste ca folosirea rationala a tuturor mijloacelor stiintifice moderne, in relatiile pe care le impunem ecosistemului artificial prin dirijarea fluxurilor de energie, informatie si materie obtinand o productivitate maxima fara a deranja mediul inconjurator.

Pentru o agricultura ecologica, necesitatile de luat in seama sunt:

- cresterea randamentelor biologice, in special a fenomenului de fotosinteza si utilizarea cu randament crescut a energiei solare;

- mentinerea fertilitatii solului. Actiunile vizate de agricultura ecologica au ca scop intensificarea activitatii microbiologice a solului, mentinerea si sporirea fertilitatii acestuia. In domeniul folosirii ingrasamintelor este necesara schimbarea dominatiei actuale in favoarea ingrasamintelor organice si a composturilor;

- gestiunea solurilor, a apei, controlul bolilor, daunatorilor si buruienilor trebuie tratate pornind de la principiul ecologic al interrelatiilor si al balantei energetice din ecosistem. Se impune, deci, aplicarea principiilor protectiei integrate si anume: tratamentele chimice la nevoie impreuna cu aplicarea unor procedee fizice, biotehnice si biologice;

- aplicarea prin alte metode ale mecanizarii si irigarii;

- integrarea agriculturii in agroecosisteme intensive zonele durabile si competitive.

Agricultura ecologica se poate practica la nivelul fiecarui ecosistem agricol cu intregul arsenal de subtilitati stiintifice, obtinand productii mari, o fertilitate mai buna a solului, o calitate ireprosabila a produselor si un mediu prosper ce inlatura notiunile de poluare (Al Ionescu, 1991).

INTREBARI DE CONTROL

Care sunt problemele protectiei mediului in agricultura conventionala?

Enumerati principiile agriculturii ecologice.