CULTURA PARULUI - Principalele soiuri de pere din sortiment

Cultura parului

Pirus sativa Lam si D.C. Fam. Rosaceae, Subfam. Pomoideae

1. Importanta culturii

Prin sortimentul de soiuri existent, este posibil ca perele sa poata fi consumate in stare proaspata 8-9 luni pe an, dar cu putine soiuri in perioada iernii. Perele sunt apreciate pentru bogatia lor in glucide 8-15%, acizi organici 0,2%, albumine 0,5%, celuloza 4,3%, substante pectice 0,5%, tanin, vitaminele A, B₁, B₂, PP, C, ioni minerali: fosfor, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod etc. Fructele se consuma in stare proaspata sau prelucrate in diferite produse (compot, dulceata, gem, fructe uscate etc.).

Cultura parului reuseste bine in toate zonele pomicole ale tarii, din zona de campie si pana in zona dealurilor inalte, daca se aleg bine soiurile in functie de pretentiile pe care le au fata de factorii de mediu. Productiile obtinute, longevitatea plantatiilor si calitatea fructelor, fac rentabila cultura parului atat in plantatii comerciale cat si in cele familiale. De obicei, parul este asociat in plantatii cu marul, prunul sau alte specii pomicole principale.

2.Originea si aria de raspandire

Parul este foarte vechi in cultura, referiri scrise dateaza din anul 300 iC (Teofrast). Originea parului nu este foarte sigura, Pirus communis se pare ca este originar din Europa si Asia occidentala, iar Pirus sinensis este originar din Orient. Spre deosebire de mar, cultura parului in ultimul timp este in regres, cu toate ca sunt preocupari de imbogatire a sortimentului si tehnologiei de cultura.

Se cultiva in toate zonele cu climat temperat, in ambele emisfere, ajungand pana la 52 latitudine nordica, chiar mai mult in Suedia (55-58). Productia mondiala de fructe a fost de aproximativ 15 mil. tone, la nivelul anului 1998, din care majoritatea productiei este obtinuta in Asia, urmata de Europa si America de Nord (tabelul 5). Din Europa, marile tari producatoare de pere sunt: Spania, Italia, Franta, Germania (tabelul 6).

In Romania parul este prezent in toate zonele pomicole, din zona nisipurilor de sud si vest, pana in zona inalta de cultura si ocupa circa 7250 ha. Productia de pere la nivel national a fost de circa 7000 tone, din care aproape 98% a fost produsa in sectorul particular. Cele mai mari productii de pere se obtin in judetele: Dambovita, Neamt, Suceava, Arges, Bacau, Buzau, Prahova, Valcea, Bihor, Arad etc. (tabelul 7).

Tabelul 5

Repartitia productiei de pere la nivel mondial (tone)

(Anuarul FAO, 1999)

Tabelul 6

Repartitia productiei de pere la nivel european (tone)

(Anuarul FAO, 1999)

3.Particularitati biologice

3.1.Particularitati de crestere

Cresterea sistemului radicular este dependenta de portaltoi. Altoit pe franc, parul exploreaza un volum mare de sol, majoritatea radacinilor situandu-se intre 20 si 100 cm, iar extinderea laterala depaseste de 1,5-2 ori proiectia coroanei.

Tabelul 7

Repartitia productiei de pere in Romania (t)

(Anuarul statistic al Romaniei)

Pe gutui, sistemul radicular este superficial, marea masa a radacinilor situandu-se la 20-40 cm, avand posibilitatea valorificarii solurilor subtiri. Pe verticala, unele radacini ajung la 2 m pe gutui si 3,5 m la altoirea pe franc. Soiul influenteaza direct cresterea radacinii, soiurile viguroase avand sistemul radicular mult mai bine dezvoltat decat cele de vigoare slaba, in aceleasi conditii si altoite pe acelasi portaltoi.

Tulpina are un habitus diferit in functie de soi, existand soiuri viguroase (Cur, Untoasa Hardy, Pastravioare, Napoca), de vigoare mijlocie (Williams, Untoasa Bosc, Contesa de Paris, Triumf, Trivale, Untoasa de Geoagiu) si slaba (Dr. Jules Guyot, Passe Crassane), cu posibilitatea infiintarii plantatiilor cu densitati diferite. Vigoarea este dependenta si de combinatia de altoire, francul imprima vigoare mai mare comparativ cu gutuiul. La majoritatea soiurilor de par exista tendinta de etajare naturala pretandu-se pentru coroane etajate. Intre vigoare si capacitatea de ramificare a parului, nu este o corelatie directa, sunt soiuri viguroase cu ramificare slaba (Untoasa Hardy) si altele cu o buna ramificare, chiar indesindu-si coroana si cu vigoare slaba (Passe Crassane). Ritmul de crestere la parul tanar este mult mai mic decat la mar. Unele soiuri (Untoasa Bosc, Josefina de Malines) necesita palisare in tinerete pentru a nu forma trunchiul stramb si a obtine pomi corespunzatori.

Axul domina in general ramurile, indiferent de unghiul de insertie al acestora, dar la unele soiuri (Untoasa Hardy, Pastravioare) dominatia este foarte puternica, coroanele fiind greu de mentinut garnisite in partea inferioara, in a doua parte de viata a pomilor, cand procesul de uscare se intensifica. Comparativ cu marul, parul atinge inaltimi mai mari si la plantare trebuie asigurata distanta corespunzatoare intre randuri pentru a evita umbrirea reciproca a pomilor.

3.2.Particularitati de fructificare

Pornirea in vegetatie se face primavara devreme, cu circa o saptamana inaintea marului. Soiurile pot sa fructifice unele preponderent pe ramuri lungi, flexibile (Cur, Untoasa Giffard, Untoasa Bosc) care formeaza coroane mai dese, aglomerate, iar altele fructifica mai mult pe ramuri scurte (Untoasa Hardy, Abatele Fetel, Passe Crassane) si formeaza coroane rare, aerisite. Sunt si soiuri (Triumf, Trivale) care fructifica alternativ pe ramuri lungi si scurte, ramurile lungi sub greutatea rodului se arcuiesc si pe partea curbata se formeaza tepuse care fructifica in anul urmator.

Inflorirea incepe inaintea marului, iar modul de deschidere a florilor in inflorescenta poate fi centriped sau centrifug. In cadrul soiului, inflorirea dureaza 8-10 zile in functie de temperatura si umiditatea aerului. Infloresc mai devreme soiurile Contesa de Paris, Trivale, Aromata de Bistrita, Republica etc., si mai tarziu Williams, Untoasa Bosc, Napoca.

Majoritatea soiurilor existente in cultura sunt autosterile, iar polenizarea este in principal entomofila. Conditiile climatice din timpul infloritului sunt foarte importante nu numai pentru germinarea polenului, dar si pentru compatibilitatea stigmatului cu polenul propriu sau al altor soiuri. S-a dovedit ca, in conditii optime de germinare a polenului, unele soiuri ca: Favorita lui Clapp, Untoasa Bosc, Untoasa Hardy, Williams etc., devin partial autofertile. Pentru asigurarea unor productii bune si constante, trebuie plantate mai multe soiuri in parcela, din care 1-2 de baza, reprezentand ponderea in functie de calitatea fructelor si 1-2 polenizatoare. Sunt considerate rele polenizatoare Cur si Republica pentru Passe Crassane si Napoca, iar Williams pentru Timpurii de Dambovita. Au fost puse in evidenta si perechi intersterile, dintre care: Cur x Untoasa Giffard, Bella di Giugno x Republica, Passe Crassane x Williams (Braniste, 1978).

Fenomenul de partenocarpie este destul de frecvent la unele soiuri de par: Williams, Passe Crassane, Ducesa de Angouleme etc., dar productia astfel obtinuta nu este satisfacatoare, fructele sunt mai mici decat cele formate in urma polenizarii.

Frecvent se manifesta fenomenul de inflorire secundara la 10-30 de zile de la inflorirea normala, dar din aceste flori se formeaza fructe partenocarpice, mici atipice care nu prezinta interes economic.

Formarea primelor fructe (intrarea pe rod) este dependenta de soi, portaltoi si agrotehnica aplicata in livada. Altoirea pe gutui anticipa intrarea pe rod cu 1-3 ani. In general, primele fructe se obtin la 2-3 ani de la plantare la Williams, Ducesa d' Angouleme, Passe Crassane si la 4-5 ani de la plantare la Cur, Untoasa Hardy etc.

Datorita ritmului mai mic de crestere a pomilor tineri, primele productii sunt mici, nefiind formata inca bine coroana, dar dupa anul 5-6 de viata, la majoritatea soiurilor, in conditii normale, productiile devin economice.

Longevitatea plantatiilor de par este mai mare decat la mar, ajungand la 55-60 de ani la pomii altoiti pe franc, chiar mai mult la pomii izolati.

Productia ce se obtine depinde in mare parte de portaltoi, varsta plantatiei si agrotehnica si se situeaza intre 17-30 t/ha.

3.3.Specii, soiuri si portaltoi

In cadrul genului Pirus sunt cunoscute peste 22 de specii, raspandite diferit in lume, unele cu importanta economica prin soiurile care s-au format, altele ca portaltoi sau au rol ornamental. Cele mai importante dintre acestea sunt:

- Pyrus piraster L. - parul paduret creste spontan in Europa, Asia Mica si Asia Centrala, este un pom de talie mare, longeviv, cu un sistem radicular bine dezvoltat, este rezistent la ger, boli si seceta. A contribuit la formarea soiurilor: Cur, Untoasa Bosc, Untoasa Giffard, unele soiuri locale etc.

- P. ussuriensis Maxim - parul de Usuria, este raspandit in nord-estul Asiei, are vigoare mare, sistemul radicular este superficial, sensibil la seceta si rezistent la ger si la Erwinia amylovora.

- P. nivalis Jacq - parul nins, creste natural in sudul Europei, Asia Mica si Iran. Este o specie rezistenta la seceta si sensibila la ger, formeaza pomii destul de vigurosi.

- P. serotina Rehd - parul chinezesc de nisip creste spontan in China. Este o specie rezistenta la boli, seceta si ger si este foarte productiva.

- P. elaeagrifolia Pall. - parul salcioara, creste spontan in Asia Mica, Crimeea si sudul Europei, este de talie mica, are rezistenta la seceta, boli si ger.

- P. salicifolia Pall, creste spontan in Crimeea, Caucaz, Armenia si America, are talie mica si se cultiva cu scop ornamental.

Principalele soiuri din sortiment

Sortimentul de pere este destul de bogat si anual sunt introduse noi soiuri romanesti sau straine. In ultimul timp se pune accent tot mai mare pe rezistenta la boli, in special la rapan si la focul bacterian.

Ca si merele, soiurile de pere, dupa perioada de maturare a fructelor se impart in trei grupe: soiuri de vara, soiuri de toamna si soiuri de iarna.

Pere de vara

Untoasa Giffard - soi viguros, cu capacitate mare de ramificare, ramuri anuale lungi, sinuoase si flexibile, nu are afinitate pe gutui. Este rezistent la ger, are o buna capacitate de fructificare si este sensibil la rapan. Fructul este mic, piriform, verde galbui cu o rumeneala pe partea insorita, are pulpa untoasa, dulce-vinurie si intens aromata.   

Triumf - are vigoare mijlocie, capacitate buna de ramificare, este partial autofertil, nu are afinitate pe gutui. Fructul este mic, conic-alungit, cu epicarpul de culoare verde galbuie, cu rumeneala pe partea insorita, are pulpa alba, fondanta de calitate buna.

Trivale - are vigoare submijlocie, capacitate mica de ramificare, fructifica pe ramuri scurte, nu are afinitate pe gutui, are fructul mic, scurt conic, verde-galbui cu puncte rosii pe partea insorita. Pulpa este alba, fondanta, slab aromata, de calitate buna.

Argessis - are vigoare mijlocie, capacitate buna de ramificare, are afinitate pe gutui. Fructul este mijlociu, tronconic, galben-verzui acoperit circa jumatate cu rosu stralucitor si are gust bun.

Aromata de Bistrita - este soi viguros, cu afinitate pe gutui, este partial autofertil, are o ramificare slaba si fructificare pe ramuri scurte. Fructul este mijlociu, tronconic, verde-galbui, acoperit aproape integral cu rosu aprins. Pulpa este fondanta, aromata fiind bine apreciat ca fruct de masa.

Favorita lui Clapp (Duset rosu) - este un soi mult raspandit in toate zonele de cultura a parului, de vigoare mijlocie-mare, cu fructificare pe ramuri scurte, partial autofetil. Fructul este piriform, galben-auriu, colorat pe aproape toata suprafata cu rosu dungat, are pulpa fondanta aromata de calitate foarte buna.

Napoca - are vigoare mijlocie-mare, fructifica pe ramuri scurte, este productiv si precoce, are afinitate pe gutui si este partial autofertil. Fructul este mijlociu sau mare, piriform, galben-pai cu dungi rosietice pe partea insorita si gust foarte bun.

Williams (Duset galben) - este unul dintre cele mai bune soiuri de vara, infloreste tarziu, este precoce, partial autofertil, are vigoare mijlocie, este rezistent la boli si ger. Fructul este mijlociu-mare, piriform cu conturul neregulat, galben-pai, cu rugina la ambele capete, foarte bun pentru masa si chiar industrializare (compot). Exista in cultura si Williams rosu obtinut ca o mutatie din Williams comun.

Pere de toamna

Untoasa Bosc (Kaiser Alexander) - are vigoare mijlocie, infloreste tarziu, are o mare capacitate de productie, este tolerant la rapan si este pretentios la sol. Are o buna capacitate de ramificare, fructifica pe ramuri lungi, fructele sunt piriforme, verzi-galbui, acoperite integral sau partial cu rugina grosiera si au calitate foarte buna pentru masa.

Untoasa Hardy (Jambon) - este soi viguros, cu capacitate mica de ramificare si fructifica pe ramuri scurte, are o buna afinitate pe gutui, intra pe rod tarziu. Fructul este scurt piriform, mare, verde-galbui acoperit integral cu rugina grosiera, de calitate buna.

Abatele Fetel - are vigoare mijlocie, afinitate buna pe gutui si o buna capacitate de productie. Fructifica pe ramuri scurte, este precoce, are fructul lung piriform, galben-verzui cu o rumeneala rosietica pe partea insorita, de calitate foarte buna.

Conference - are vigoare mijlocie, tolerant la conditiile de mediu, are buna afinitate pe gutui si o capacitate slaba de ramificare. Fructul este mijlociu-mare, piriform, verde-galbui, uneori slab rumenit pe partea insorita si cu o calota de rugina in jurul caliciului, cu pulpa fondanta de calitate foarte buna.

Pere de iarna

Cur (para popeasca) - este un soi cu mare plasticitate ecologica, il gasim de la mare pana la munte, in toate zonele de cultura a pomilor. Pomul este viguros, cu o buna capacitate de ramificare, este sensibil la rapan, are o mare capacitate de fructificare si buna afinitate pe gutui. Fructul este mare, piriform, asimetric, cu un sant sau o dunga de rugina pe partea umbrita, verde-galbui, cu pulpa potrivit de dulce si fara aroma. Se poate pastra pana in decembrie-ianuarie.

Monica - soi nou introdus in cultura, are fructul mijlociu ca marime, piriform, de culoare galbena cu puncte si pete de rugina, cu conturul usor neregulat. Pedunculul este scurt, gros si prins in prelungirea axului fructului. Pulpa este fondanta, cu sclereide fine si gust usor astringent.

Pastravioare - soi cu fructul mic-mijlociu, scurt conic, de culoare galbena-verzuie, acoperit pe 1/2 -3/4 cu rosu oranj, cu puncte fine de rugina pe mijlocul fructului si rugina grosiera in zona cavitatii caliciale. Pulpa este alb-galbuie, fondanta, suculenta si gust echilibrat dulce.

Euras - soi nou, rezistent la rapan, are fructul mijlociu-mare, scurt piriform, cu conturul neregulat, de culoare verde cu pistrui rosietici pe circa jumatate din suprafata. Fructul prezinta cavitate pedunculara asimetrica, cu tendinta de a forma buza de iepure. Pulpa este alba-verzuie, fondanta, cu gust dulce-vinuriu. Se pastreaza bine peste iarna.

Erwina - soi nou, rezistent la rapan si focul bacterian, are fructe mari, sferic-alungite sau scurt conice, cu cavitate pedunculara si peduncul scurt si gros. Fructele sunt acoperite integral cu rugina grosiera. Pulpa este fondanta, suculenta, fara sclereide si gust echilibrat.

Contesa de Paris - pomul este de vigoare mare, pretentios la conditiile de mediu, sensibil la seceta si rapan, are afinitate pe gutui si un bun potential de productie. Fructul este piriform, mijlociu-mare, verde-galbui cu puncte mici de rugina, cu pulpa fondanta, dulce aromata, de calitate foarte buna pentru masa.

Passe Crassane - are pomul de vigoare slaba, cu o buna capacitate de ramificare, uneori se indeseste prea tare si necesita rarire, este sensibil la conditiile de mediu, este precoce si moderat productiv. Fructul este mare, sferic sau scurt piriform, galben-verzui, cu puncte si pete mari de rugina, cu pulpa consistenta, dulce-vinurie, aromata foarte buna pentru masa. Se poate pastra pana in luna martie.

Republica - relativ recent introdus in sortiment, acest soi se poate pastra pana in mai-iunie. Are pomul de vigoare mijlocie, fructifica pe ramuri scurte si are afinitate slaba pe gutui. Fructul este maliform, scurt piriform sau bergamotiform, verde-galbui, acoperit cu pete mari de rugina, iar pulpa ramane frecvent de calitate inferioara, cu sclereide mari si numeroase, daca nu se cultiva in zone foarte favorabile.

Principalii portaltoi ai parului

In prezent se comercializeaza si se planteaza numai pomi altoiti. In programele de ameliorare se folosesc pomi obtinuti din seminte hibride. Cei mai folositi portaltoi de par sunt:

Portaltoiul franc obtinut din semintele unor soiuri locale rezistente la ger, seceta si tolerante la boli, dintre care: Alamai, Harbuzesti, Pastravioare, Pepenii, Cu miez rosu etc. Acesti portaltoi au o inradacinare buna si pot valorifica solurile profunde si mai sarace, sistemul radicular explorand un volum mare de sol. Au afinitate buna cu toate soiurile cultivate, insa imprima vigoare mare si intrare tarzie pe rod. Exista si o serie de selectii de par obtinute in ultimii ani cu insusiri favorabile atat in pepiniera cat si in livada. Dintre acestea se pot aminti:

- Seria OHF - portaltoi obtinuti in Canada din Pyrus comunis, prezinta o mare rezistenta la ger si Erwinia amylovora.

- seria retuziere (BH 15, OH 11, K 15) obtinuti in Franta din P. comunis care sunt rezistenti la ger si asfixierea radiculara.

- seria P (P2267, 2277, 2278) obtinuti la Angers in Franta, caracterizati printr-o buna afinitate si vigoare scazuta.

Pentru a obtine pomi de vigoare mai mica, se folosesc din ce in ce mai mult o serie de selectii de gutui, de proveniente diferite. Gutuiul imprima o precocitate mai buna, obtinerea unor fructe mai mari si de o calitate superioara, dar nu are afinitate cu toate soiurile de par. Cele mai utilizate selectii de gutui sunt:

- Sydo, o selectie din gutuiul de Angers, recent introdusa pe piata, are o mai mare capacitate de inmultire in pepiniera prin butasi sau marcote, toleranta mai mare la cloroza si o omogenitate mai mare a indivizilor. In livada imprima pomilor productivitate, se pare ca este tolerant la viroze si este de vigoare mijlocie.

- Gutuiul Adams - este tot o selectie de gutui de Angers, de vigoare mai mica, care imprima o buna precocitate soiurilor de par.

- Gutuiul EM A - are o buna inradacinare, este destul de viguros, longeviv si rezistent la ger. Este destul de sensibil la bolile virotice si nu are afinitate cu toate soiurile.

- Clona BA 29 - este o clona din gutuiul de Angers, care are o buna afinitate de altoire cu soiurile de par si este rezistenta la cloroza ferica.

- Clona EM C - este o clona obtinuta in Anglia care reduce mult vigoarea pomilor.

- Clona BN 70 - este o clona autohtona de gutui cu vigoare mijlocie, similara gutuiului tip A de Angers, dar este mai rezistent la temperaturile scazute din timpul iernii.

3.4.Cerintele parului fata de factorii de mediu

Caldura. Parul este mai pretentios decat marul, in sensul ca necesita mai multa caldura pe perioada de vegetatie. Pragul biologic este la 8C, iar radacina creste daca in sol sunt peste 1,5-2C. Cultura parului reuseste bine acolo unde temperatura medie anuala este de 9,5-10,5C, iar temperatura medie pe perioada de vegetatie sa fie de 16-18C. De obicei parul urca numai pana in zona dealurilor mijlocii. Necesarul in frig este in functie de soi si se situeaza intre 600 si 1200 ore. Temperatura minima din timpul iernii nu trebuie sa coboare sub -26C, chiar daca unele soiuri rezista pana la -30C (Favorita lui Clapp, Contesa de Paris, Untoasa Diel etc.). Soiurile de toamna si iarna trebuie zonate numai acolo unde toamna este lunga si calda, iar lungimea perioadei de vegetatie are 190-195 de zile, pentru ca fructele sa ajunga la insusirile organoleptice tipice soiului. Comportarea soiurilor fata de caldura nu este egala. Sunt soiuri mai pretentioase: Williams, Ducesa d' Angoul me etc., care prefera zonele mai calde, in anii cu veri mai racoroase calitatea fructelor este mai slaba, alte soiuri dau rezultate bune in toate centrele pomicole consacrate parului. Rezistenta la temperatura scazuta este slaba dupa pornirea pomilor in vegetatie, cand bobocii florali sunt afectati la -1,..-2,2C, fructele abia legate degera la -1,5C, iar cele ajunse la maturitate suporta pana la ‑4C. Dintre soiurile de par Cur are plasticitate mare fata de temperatura, urca pana la altitudinea de 800 m. Temperatura scazuta din timpul infloritului are efecte negative asupra procesului de legare a fructelor si creeaza conditii favorabile atacului de Pseudomonas syringae.

Apa. Parul are nevoie de 550-750 mm precipitatii anual si acestea sa fie bine repartizate pe perioada de vegetatie, in functie de soi, portaltoi, tipul de sol etc. In functie de portaltoi, parul poate rezista la seceta (altoite pe Pyrus amigdaliformis si P. betulifolia) sau la excesul de apa (altoit pe gutui). Rezistenta gutuiului la excesul de apa din sol in unele perioade ale anului a facut posibila valorificarea terenurilor depresionale prin cultura parului.

Seceta prelungita determina formarea unor fructe mici, deformate, cu sclereide mari, reducerea numarului de muguri de rod diferentiati pentru anul urmator, reducerea cresterilor vegetative etc. Excesul de apa din sol este si el nefavorabil, chiar daca pomii rezista, fructele formate pot fi mari, dar ele raman fade, fara aroma si nu pot fi comercializate pentru consum in stare proaspata.

Nivelul panzei de apa freatica nu trebuie sa fie mai sus de 1,5 m la soiurile altoite pe gutui si 2-2,5 m la cele altoite pe franc. Optimul umiditatii solului se situeaza la 65-70% din capacitatea de camp.

Nici umiditatea atmosferica ridicata nu este suportata, deoarece favorizeaza bolile, mai ales rapanul, care da multe probleme cultivatorilor.

Lumina. Fata de mar, parul este mai pretentios fata de lumina, necesita expozitii sudice, sud-estice sau sud-vestice si adaptarea coroanelor si a distantelor de plantare la vigoarea soiurilor si capacitatea acestora de ramificare. In lipsa luminii, fructele raman de calitate slaba, lemnul lastarilor nu se matureaza bine si degera in timpul iernii. Pomii tineri sunt mai pretentiosi decat cei maturi, iar cei maturi au nevoie de multa lumina in timpul infloritului, a diferentierii mugurilor de rod si la maturarea fructelor. O buna expunere a fructelor, determina o colorare caracteristica a soiurilor, acumularea unor cantitati mai mari de hidrati de carbon si arome.

Solul. Si fata de sol parul este mai pretentios decat marul, prefera solurile luto-argiloase si luto-nisipoase, soluri calde, profunde si fertile. Pe solurile reci fructele nu ajung la potentialul biologic de calitate al soiului. Folosirea gutuiului ca portaltoi, da posibilitatea valorificarii solurilor subtiri sau cu exces de umiditate.

Fata de componentele solului, parul are unele pretentii. Nu suporta calcarul activ mai mult de 15% altoit pe franc si 10% altoit pe gutui, sodiul schimbabil trebuie sa nu depaseasca 12%, iar pH-ul sa fie neutru (6,5-7,5). Pe solurile grele sau cu reactie alcalina, apar frecvent carente de fier.

4.Particularitati tehnologice

4.1. Specificul producerii materialului saditor

La procurarea materialului de plantat trebuie stiut faptul ca, nu toate soiurile au afinitate pe toti portaltoii si aceasta afinitate are doua aspecte: afinitate de altoire si afinitate de productie. Afinitatea de altoire consta in capacitatea unor soiuri si portaltoi de a concreste dupa altoire, in timp ce afinitatea de productie se refera la comportarea acestor pomi altoiti in livada, la capacitatea lor de productie si mai ales la longevitatea lor. Frecvent se comercializeaza soiuri de par, care nu au o afinitate buna, altoite pe gutui si care dupa cativa, ani in livada, incep sa se usuce sau sa se dezbine de la punctul de altoire. Este vorba mai ales de soiurile Williams, Ducesa de Angoul me, Favorita lui Clapp, Untoasa Bosc etc. Nu trebuie plantate aceste soiuri daca sunt altoite pe gutui, deoarece nu prezinta o longevitate corespunzatoare.

Pentru soiurile care au afinitate pe gutui, acesta este folosit ca portaltoi, deoarece imprima soiurilor precocitate, o mai buna calitate a fructelor si o reducere a vigorii. Pentru soiurile care nu au afinitate pe gutui, se foloseste ca portaltoi francul, obtinut din semintele soiurilor Alamai, Harbuzesti sau Pepenii sau se apeleaza la dubla altoire in pepiniere cu folosirea intermediarului (Cur sau Untoasa Hardy), intre gutui si soi. Datorita costului mai ridicat al materialului dublu altoit si a pretului de desfacere nediferentiat, folosirea intermediarului, in prezent, este mai mult teoretica, in practica este foarte putin folosit. Se prefera de multe ori altoirea soiurilor care au afinitate de altoire pe gutui, cu implicatii negative asupra longevitatii in livada a acestor pomi. De data mai recenta sunt preocuparile de producere a pomilor pe radacini proprii prin microinmultire, dar aici nu se mai poate actiona asupra vigorii pomilor.

4.2.Specificul infiintarii plantatiilor de par

La alegerea locului pentru plantarea parului, trebuie avute in vedere cerintele acestuia fata de factorii de mediu (expozitie, temperatura, lumina, vant) in scopul obtinerii unor productii corespunzatoare.

Existenta unei game destul de variate de soiuri din punct de vedere a vigorii, permit infiintarea plantatiilor cu densitate medie (600-800 pomi/ha) sau cu densitate mare (1000-1200 pomi/ha) folosind distante de 4-5 m intre randuri si 1,5-3 m pe rand, in functie de soi. Se recomanda asocierea a 3-4 soiuri in parcela, soiuri cu aceeasi epoca de inflorire pentru a se putea poleniza reciproc.

Pregatirea terenului se face la fel ca pentru mar, urmarindu-se afanarea adanca si fertilizarea de baza, dupa o prealabila sistematizare a terenului (daca este cazul), urmate de maruntirea solului in vederea pichetarii si plantarii.

Se recomanda efectuarea plantarii in toamna, deoarece pomii se prind mai usor, se acumuleaza apa mai multa la nivelul radacinii in timpul iernii, iar primavara radacinile cresc mai repede, inaintea partii aeriene, procentul de pornire in vegetatie este superior plantarii de primavara. Daca din diferite motive plantarea de toamna nu s-a realizat, se va efectua primavara imediat ce terenul se zvanta si permite accesul.

In functie de vigoarea pomilor si de zona de cultura se pot infiinta plantatii semiintensive, cu densitate de 400-600 pomi/ha, cand se folosesc soiuri viguroase, pe teren mai accidentat, plantatii intensive cu 650-1200 pomi/ha, cand terenul este amenajat sub forma unor parcele mari uniforme, folosind soiuri si portaltoi de vigoare mijlocie sau chiar plantatii superintensive, cand se folosesc soiuri de vigoare slaba, altoite pe gutui cu sau fara intermediat. La acest ultim tip de plantatii, numarul de pomi la unitatea de suprafata depaseste 1250 bucati si se amplaseaza la baza versantilor sau pe pante foarte mici unde gradul de mecanizare este mare, solul fertil si exista posibilitati de irigare.

4.3.Specificul intretinerii plantatiilor de par

Alegerea formei de coroana este dependenta de vigoarea pomului, ca rezultat al combinatiei soi-portaltoi, de capacitatea de ramificare si de tendinta de crestere a pomilor. Dintre formele de coroana mai folosite sunt palmeta libera si cu brate oblice, fusul subtire si fusul tufa, cordonul vertical si piramida intrerupta. Pentru evitarea cresterii exagerate pe verticala, la atingerea inaltimii dorite, axul se suprima sau se transfera pe ramificatii laterale bine consolidate. La stabilirea numarului de elemente ale scheletului, se tine seama de capacitatea de ramificare si de vigoare, altfel nu se pot forma coroane bine incheiate. De exemplu, la soiul Untoasa Hardy, care este viguros, pentru a forma o coroana bine incheiata, numarul ramurilor de schelet trebuie sa fie mai mare decat la alte soiuri viguroase, dar care ramifica bine. Pentru palmeta, acest soi necesita cinci brate de o parte si de alta a axului. Corectia unghiurilor de insertie a elementelor de schelet se va face dupa doi ani, pentru a se fortifica suficient de bine in detrimentul axului, care trebuie mereu ciupit pentru ai reduce vigoarea. Daca ramurile s-au ingrosat mai mult si unghiurile de insertie sunt mici, pentru evitarea dezbinarii acestora, se executa 3-4 taieturi cu fierastraul sub ramura, dupa care se inclina in pozitia dorita. Pentru formarea palmetei etajate cu brate oblice se poate folosi spalierul, in vederea legarii sarpantelor in pozitia dorita, sau legarea individuala a pomilor cu stinghii, tarusi etc.

Soiurile cu vigoare mica si mijlocie se preteaza la conducerea sub forma de fus subtire, cordon vertical, ypsilon transversal, iar cele mai viguroase se preteaza la conducerea in palmete si eventual piramide intrerupte. Pentru grabirea intrarii pe rod, indiferent de forma de coroana aleasa, in primii ani nu se recomanda taierea severa a pomilor, dar se executa operatii de dirijare a ramurilor, urmand ca dupa intrarea pe rod, sa se definitiveze elementele structurale ale coroanei. La soiurile cu o capacitate slaba de ramificare se recomanda ciupirea repetata a lastarilor pentru a stimula ramificarea si obtinerea unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprima periodic cresterile lacome din partea superioara a coroanei pentru a determina o garnisire a partii inferioare a scheletului.

Taierea de productie (fructificare) se executa diferentiat in functie de soi, varsta pomilor si forma de coroana folosita. Intensitatea taierilor creste de obicei cu varsta pomilor, deoarece pe masura ce se instaleaza fructificarea, intensitatea cresterilor anuale scade. Pentru a se obtine o suprafata foliara suficienta unei bune nutritii a pomilor si fructelor, pe masura ce lungimea lastarilor indicatori scade (sub 30-40 cm) se intervine prin taieri de stimulare a cresterii. Este bine de retinut faptul ca, pomii cu cresteri mici, trebuie taiati mai sever decat cei cu cresteri mari si nu invers cum se intampla inca in multe livezi. Taierea stimuleaza cresterea, ori taierea pomilor cu cresteri mari amplifica si mai mult cresterea in detrimentul fructificarii. Se stie faptul ca, intre crestere si fructificare exista o relatie invers proportionala, la cresteri mari corespund productii mici si invers. Pomii care au fructificat mult si au cresteri mici trebuie taiati mai intens pentru a stimula formarea ramurilor de rod necesare anului urmator. Inainte de inceperea operatiei de taiere, se face o analiza a pomului, observand lungimea cresterilor anuale de la periferia coroanelor, productia de fructe avuta in anul anterior (dupa numarul burselor) si numarul mugurilor de rod existenti. In functie de aceste trei elemente, se stabileste intensitatea taierii fiecarui pom, uneori chiar pe fiecare element de schelet (sunt cazuri de alternanta de fructificare la nivel de ramura).

Elementul pe care se intervine cu ocazia taierilor este semischeletul. Pentru a se obtine o productie de calitate, ramurile de semischelet trebuie mereu intinerite, prin reductie, simplificare si transferul cresterii pe ramuri laterale tinere. Nu se recomanda scurtarea ramurilor anuale, cu exceptia mladitelor care se normeaza la 2-4 muguri de rod, in functie de vigoarea acestora. Prin taierea de productie, se asigura normarea incarcaturii de fructe, prin inlaturarea surplusului de muguri de rod, rarirea coroanei in functie de capacitatea de ramificare a soiului si mentinerea dimensiunilor coroanei, in limitele asigurate prin distanta de plantare.

Intretinerea solului este diferita in functie de zona si de tipul de plantatie. In plantatiile comerciale, solul poate fi mentinut lucrat intre randuri sau inierbat. Adancimea de mobilizare a solului depinde de adancimea de distributie a radacinilor in sol (portaltoi) si nu trebuie sa depaseasca 15-18 cm pentru portaltoiul franc si 10-15 cm pentru gutui. Inierbarea intervalelor asigura o serie de avantaje si se practica acolo unde cantitatea de precipitatii este suficienta sau sunt conditii de irigare. Pe rand, solul se mobilizeaza periodic sau numai primavara, dupa care se mulceste cu iarba de pe interval. Cosirea intervalelor se face de 3-5 ori in functie de ritmul de crestere. Iarba rezultata din cosire se foloseste ca mulci pe rand sau se poate folosi in hrana animalelor cu conditia sa se coreleze cosirea cu tratamentele fitosanitate, evitand astfel intoxicarea. Deosebit de utila este combinarea lucrarilor mecanice de distrugere a buruienilor, pe rand, cu folosirea erbicidelor, in toata plantatia sau numai pe vetrele de buruieni, in special pentru buruienile perene: palamida, susai, pir etc., care se distrug greu mecanic si se regenereaza foarte usor. Dintre erbicidele mai folosite amintim: Rundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha, Fusilade 2 l/ha, Nabu 4-6 l/ha etc. Prin lucrarea solului pe rand primavara si o erbicidare in faza in care apar buruienile, se asigura controlul imburuienarii in conditii optime pentru un an de zile, reducandu-se mult sursa de imburuienare pentru anul urmator. Nu se folosesc erbicide in primi 3-4 ani de viata a pomilor.

In plantatiile tinere sau in sistemul agropomicol (distanta mare intre randuri) intervalul se cultiva cu plante legumicole, cartofi, cereale de talie mica, capsun sau alte specii in vederea amortizarii partiale a cheltuielilor de investitie sau pentru obtinerea unor produse alimentare necesare familiei.

Fertilizarea plantatiilor de par se face in functie de varsta si de productia ce urmeaza a se obtine. Plantatiile tinere se fertilizeaza cu 20-30 t/ha gunoi de grajd la 2-3 ani, 120 kg/ha azot, 70 kg/ha fosfor si 80 kg/ha potasiu in substanta activa, aplicate anual, iar in plantatiile in plina productie, se tine seama de exportul de ingrasaminte din sol odata cu productia. Se considera normale, dozele de 300 kg/ha azot, 300 kg/ha fosfor si 250-300 kg/ha potasiu, la care se adauga periodic fertilizarea cu gunoi de grajd. Ingrasamintele foliare complexe (cu macro si microelemente) comercializate sub diferite nume sau chiar ureea, se pot folosi cu succes odata cu tratamentele fitosanitare, mai ales in conditii de carenta. Concentratia solutiilor fertilizante nu trebuie sa depaseasca 1-2%.

Irigarea plantatiilor tinere este obligatorie pentru a se asigura o buna prindere si pornire in vegetatie a pomilor tineri. In plantatiile pe rod, irigarea se face numai in conditiile in care apa din precipitatii nu este suficienta. Momentele critice in care parul are nevoie mare de apa, sunt la 2-3 saptamani dupa inflorire, dupa caderea fiziologica si inainte de recoltarea fructelor. Normele de udare sunt de 300-500 m³/ha, iar numarul udarilor este in functie de conditiile concrete din zona. Modul de aplicare a apei este diferit in functie de posibilitati, de la udarea pe brazde, la udarea localizata.

Controlul recoltei de pere. In plantatiile comerciale, pentru a obtine fructe de o anumita marime si calitate este necesar pe langa taierea corecta a pomilor si o rarire a florilor sau fructelor. Rarirea se poate face chimic pentru flori sau manual pentru fructe. In practica se foloseste mai mult rarirea chimica a florilor prin stropiri cu diferite produse. Din cercetarile lui Montali (1984) rezulta ca, folosirea produsului Regularex 1000 ppm intensifica caderea fiziologica a fructelor la soiul Conference. La soiul Cur rezultate bune s-au obtinut prin folosirea sarii de sodiu a acidului naftalenacetic 8%, in concentratie de 1000 ppm. Cercetarile au fost extinse si pentru a stimula legarea mai buna si cresterea fructelor. La soiurile Williams si Ducesa d' Angoul me s-au obtinut fructe mai mari in urma stropirilor cu GA₃ si 2,4,5 T (Mustafa si col. 1982).

Combaterea bolilor si daunatorilor

Dintre bolile care dau probleme mai mari in plantatiile de par sunt: rapanul, focul bacterian, rugina parului, monilioza si cancerul radacinii iar dintre daunatori: puricele parului, paduchele din San Jos, viermele perelor, acarienii si paduchii de frunze.

Tabelul 8

Tratamentele recomandate in plantatiile de par

In ultimii ani puricele parului (Psylla piricola) a compromis multe plantatii de par, datorita folosirii unor substante de combatere cu spectru larg de actiune, care au distrus pradatorii naturali si care au avut eficienta slaba asupra acestui daunator. Pentru tratamente, se folosesc aceleasi produse recomandate si la mar (tabelul 8).

Maturarea si recoltarea fructelor

Insusirile gustative si durata de pastrare a fructelor, depind foarte mult de epoca si conditiile de recoltare. Datorita perisabilitatii, perele de vara se recolteaza cu 7-10 zile inaintea maturitatii de consum, cand au atins dimensiunile caracteristice soiurilor si culoarea pe partea umbrita vireaza de la verde spre galben.

Recoltate la maturitatea de consum, perele de vara nu pot fi manipulate, pulpa este moale si se prabuseste foarte repede. Perele de toamna se recolteaza cu cateva zile inaintea maturitatii de consum, daca se valorifica imediat, sau cu 8-10 zile mai devreme daca se depoziteaza pentru a fi valorificate dupa 1-2 luni. Perele de iarna se recolteaza cat mai tarziu posibil, in functie de zona de cultura, pentru a acumula o cantitate cat mai mare de glucide si arome. Recoltate devreme, perele de iarna nu ajung la o calitate corespunzatoare, se vestejesc in depozit si valorificarea lor este dificila.