Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a fructelor in Romania

Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a fructelor in Romania

Dupa cum atesta izvoarele istorice, strugurii, fructele si legumele au fost, din cele mai vechi timpuri, produse traditionale ale |arilor Romane.

Pastrarea si prelucrarea erau si ele ocupatii importante, care au contribuit la asigurarea unei alimentatii mai bogate si mai echilibrate a comunitatilor umane. Muraturile (moratorium) erau cunoscute inca din perioada romana, iar magiunul provenea din Orient.

In secolul al XVI-lea apar primele informatii sau dovezi despre producerea distilatelor alcoolice in |arile romane. La Iasi s-a descoperit vatra unui cazan care prelucra prune, cirese si tescovina de struguri, datat din aceeasi perioada. Mestesugul 'rachierilor' este atestat in secolul urmator, fiind practicat la orase (Bucuresti, Targoviste), pe domeniile manastiresti (Horezu, Dealu, Neamt, Suceava) sau pe mosiile boierilor din Mehedinti si Valcea.

Interesante sunt datele inregistrate in registrul municipalitatii din Cluj pe o perioada de aproape sase decenii (1578-1637) din care rezulta varietatea si frecventa fructelor si legumelor consumate. In ordinea frecventei sunt mentionate 16 tipuri de legume, 15 specii de fructe (mere, pere, prune, coacaze, agrise, migdale, alune, cirese, struguri, piersici, nuci, castane, visine, mere padurete, fragi), 2 specii de fructe tropicale (lamai si portocale), iar printre produsele prelucrate se regasesc otetul, prunele uscate, stafidele, vinarsul, rachiul, vinul de prune si perele uscate.

Obtinerea rachiului de fructe devine in secolul al XVIII-lea o activitate raspandita. Cazanele si caldarile erau confectionate din arama, cu capace de lemn sau metal, cu una sau mai multe tevi trecute printr-un racitor pentru condensarea vaporilor. Dimitrie Cantemir mentioneaza in 'Istoria ieroglifica' (1705) denumirea de 'lembic, o caldare cu care scot rachiu sau apa de flori'.

Ion Ionescu de la Brad mentiona in lucrarea 'Agricultura romana in judetul Mehedinti' (1868) faptul ca in zona submontana, cultura pomilor fructiferi si in primul rand a prunilor, era usoara si banoasa. 'Rar om sa fie aici in munte care sa nu aibe livada de pruni. Prunele se prefac in rachiu. Rachiul este productul principal al subsistentei si inavutirii locuitorilor din munte'. In perioada interbelica productia de fructe era valorificata in proportie de 75 % prin distilare, restul fructelor fiind destinate consumului proaspat, uscarii sau producerii de magiun si marmelada.

Industrializarea fructelor incepe in 1934 la Statiunea Golestii Badii (Muscel) si la Istrita (Buzau), unde se produceau fructe deshidratate, paste de fructe si compoturi.

In anul 1937 isi incepe activitatea in cadrul I.C.A.R., Sectiunea Viti-Vinicola si Pomicola care isi propunea printre altele 'sa studieze si sa solutioneze valorificarea strugurilor, fructelor si legumelor'.

Dupa 1947 pastrarea si industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului, prin nationalizare si prin instituirea sistemului de cote si achizitii la preturi mici.

In anii '80 s-a format si s-a dezvoltat o piata a produselor proaspete si a conservelor de fructe si legume ieftine, de calitate medie sau sub medie, cumparate de populatia oraselor in curs de industrializare, consumatori fara alternativa.

Dupa anul 1989, in conditiile perioadei de tranzitie, sectorul de valorificare isi gaseste cu greu calea intre proprietatea de stat si cea particulara, cu consecinte grave asupra productiei de conserve. Daca la inceputul anului 1990 se produceau in Romania, in medie pe an 55.000 t conserve de fructe, 10.000 t siropuri din fructe, 3.000 t sucuri de mere, 10.000 t de marmelada si alte sortimente, productia de conserve din fructe a scazut continuu, ajungand in anul 1998 la 2641 t (dupa CNS si MAA). (Graficul 1).