GENERALITATI POMICULTURA

GENERALITATI POMICULTURA

Cerintele pomilor fata de conditiile de mediu

Cerintele pomilor si arbustilor fructiferi fata de factorii de mediu variaza foarte mult in raport cu specia, soiul si portaltoiul, virsta pomilor, faza de vegetatie sau repaus, prezenta sau absenta rodului etc.

Cresterea si fructificarea pomilor au loc sub influenta a doua categorii de factori: ereditari si ecologici.

Factorii ecologici cu efect direct asupra cresterii si fructificarii sunt grupati in mai multe categorii:

factori climatici: lumina, temperatura, apa si aerul;

- factori edafici (pedologici) care cuprind proprietatile fizico-chimice ale solului, gradul de asigurare al acestuia cu substante nutritive, apa, aer si activitate microbiologica;

factori organici;

factori biotici.

Cerintele fata de lumina

Rolul luminii in viata pomilor este foarte important, deoarece in prezenta ei are loc procesul fotosinteza. Lumina conditioneaza viteza de crestere si de formare a organelor aeriene ale plantei, influienteaza respiratia si transpiratia frunzelor si determina directia de crestere a lastarilor.

Cerintele speciilor pomicole fata de lumina sunt diferite. Mai putin pretentiosi sunt arbustii fructiferi: zmeurul, coacazul si agrisul. Cei mai pretentiosi fata de lumina sunt: piersicul, nucul, ciresul si caisul.   

Marul, parul, prunul si visinul ocupa o pozitie intermediara intre primele doua grupe.

Lumina masurata sub aspectul intensitatii (numar de lucsi) cit si a duratei acesteia (numar de ore de stralucire a soarelui) este, pentru tara noastra, suficienta pentru cerintele tuturor speciilor pomicole cultivate, cu conditia asigurarii unor conditii tehnologice optime.

Cunoasterea cerintelor speciilor si soiurilor de pomi si de arbusti fructiferi fata de lumina este necesara la amplasarea lor pe terenurile in panta, in raport cu punctele cardinale, la stabilirea distantelor optime de plantare a desimii si formei coroanei etc.

Cerintele fata de cadura

Cadura este un factor de vegetatie deosebit de important, care conditioneaza desfasurarea proceselor de asimilatie, respiratie si transpiratie, parcurgerea fenofazelor, posmaturatia semintelor, viata latenta a pomilor in timpul repausului de iarna.

Nevoile de caldura ale pomilor si arbustilor fructiferi sunt foarte variate. Cei mai pretentiosi fata de caldura sunt in ordine descrescinda migdalul, caisul, piersicul si apoi gutuiul, ciresul, alunul, castanul si nucul. Mai putin pretentiosi sunt: parul, prunul european, visinul si marul, iar in urma se plaseaza capsunul, coacazul, agrisul si zmeurul.

Cunoasterea comportarii speciilor si soiurilor de pomi si arbusti fructiferi la actiunea temperaturilor scazute are o mare importanta pentru procesul de productie pomicola din zona temperata. Rezistenta la ger a pomilor depinde de insusirile ereditare ale genotipului, de virsta pomilor, faza de vegetatie, portaltoi, agrotehnica aplicata etc.

Ingheturile timpurii din toamna provoaca caderea prematura a frunzelor si degerarea virfurilor lastarilor, impiedicind maturarea tesuturilor si pregatirea pomilor pentru iarna. Capacitatea de rezistenta la ger a speciilor pomicole este redata in tabelul urmator:

Temperaturi minime de rezistenta la ger a pomilor:

Ingheturile de primavara pot provoca pagube importante atunci cind mugurii floriferi au ajuns intr-un stadium in care devin sensibili.

Limitele de rezistenta in acest stadiu fenologic se redau in tabelul urmator:

Cerintele fata de apa

Se cunoaste ca apa, ca factor de vegetatie, are rol hotaritor in viata pomilor. Apa intra in compozitia tuturor organelor, in proportie de pina la 75% in frunze, ramuri si radacini si de circa 85% in fructe. Cele mai mari cerinte fata de apa (peste 700 mm. precipitatii anual) le au arbustii fructiferi. Pe locul al doilea se plaseaza gutuiul, alunul, marul si prunul, care necesita peste 650-700 mm.    precipitatii anual. Parul, nucul, ciresul si visinul dau rezultate bune in centre cu peste 600 mm. precipitatii anual. Exigente mai mici fata de apa (peste 500 mm. anual) au piersicul, caisul si migdalul.

Necesitatile fata de apa variaza in functie de virsta pomului, dimensiunile coroanei si a sistemului radicular, de concentratia solutiilor nutritive din sol, de structura si de umiditatea solului, de cantitatea precipitatiilor atmosferice, viteza vintului, intensitatea luminii, marimea recoltelor si alti factori, panta terenului.

In prima jumatate a perioadei de vegetatie, nevoia de apa a pomilor este in general mai mare decit spre sfirsitul verii si toamna. In timpul infloritului pomii au nevoie de mai putina apa, de asemenea in timpul coacerii fructelor si la caderea frunzelor. Dimpotriva, in timpul cresterii intense a lastarilor si a fructelor nevoia de apa este cea mai mare.

Insuficienta apei in sol reduce cresterea lastarilor, dezvoltarea frunzelor, marimea si calitatea fructelor si scurteaza durata de viata a radacinilor active sau frineaza cresterea de toamna a acestora.

In consecinta, vigoarea pomilor scade, regularitatea productiei si marimea recoltelor nu mai sunt asigurate, pomii imbatrinesc premature, iar durata lor de viata esta scurtata.

Rezistenta la seceta a pomilor este destul de ridicata. Cu toate ca cerintele lor fata de umiditate sunt mai ridicate decit la cele mai multe culturi agricole, pomii rezista la insuficienta mai mult si vreme mai indelungata decit culturile agricole, datorita sistemului radicular foarte dezvoltat. Totusi, in conditii de seceta puternica si persistenta se produce si la pomi o scadere cantitativa si calitativa a productiei, uneori si compromiterea totala a acesteia sau chiar uscarea in masa a plantelor.

Excesul de umiditate in sol si atmosfera nu este favorabil, intrucit duce la inrautatirea aeratiei in sol, determinind incetinirea activitatii normale a radacinilor pomilor, este dereglata absorbtia apei, hidratarea tesuturilor, provoaca scaderea concentratiei de zahar in fructe si chiar alterarea lor prematura.

Cerintele fata de aer

In viata pomilor, ca si a celorlalte plante, aerul are un rol important, mai ales prin bioxidul de carbon, folosit in asimilatie si prin oxigenul necesar pentru respiratia organelor aeriene si a celor subterane.

In plantatiile de pomi si mai ales in coroanele pomilor este necesar sa se mentina o miscare permanenta a aerului, pentru a preveni excesul de umiditate atmosferica. Din acest punct de vedere, terenurile in panta sunt cele mai favorabile, pentru ca aici are loc o miscare a maselor de aer chiar in absenta vintului. Dupa ele vin terenurile plane si platourile, unde miscarea aerului se face destul de usor, la cea mai mica adiere de vint. Mai putin favorabile sunt depresiunile si locurile joase inchise. Astfel se explica de ce in aceste locuri, din regiunile mai ploioase, bolile criptogamice ataca mai puternic, iar radacinile pomilor cresc mai slab si in consecinta pomii rodesc mai putin.

Miscarea prea puternica a aerului, mai ales cind acesta este uscat, este defavorabila pomilor. Aerul uscat influienteaza negativ pomii prin aceea ca provoaca pierderea apei din tesuturi si mai ales din sol, unde in frecvente cazuri apa se gaseste in deficit. In plus, aerul uscat, aflat in miscare, produce uscarea secretiei de pe stigmate si deci defavorizeaza polenizarea. In zilele cu vint, albinele nu parasesc stupii si nu se poate realiza polenizarea incrucisata. In zonele cu vinturi puternice are loc caderea masiva a fructelor.

Vinturile slabe au efect favorabil prin aceea ca dupa ploi usuca repede frunzisul si impiedica dezvoltarea bolilor criptogamice, in timpul ingheturilor imprastie aerul racit si micsoreaza efectul lui daunator, in perioadele cu arsite mari de vara produc adieri racoritoare.

Cerintele fata de sol

Solul este principalul factor de mediu de care depinde productia de fructe in cazul in care conditiile cerute de specie, de sol si portaltoi sunt asigurate.

Fertilitatea naturala a unui sol, respectiv potentialul de productie pe care il poseda, depinde de insusirile fizico-chimice si biologice ale lui. Dintre insusirile fizico-chimice ale solului de prima importanta sunt textura, grosimea stratului penetrabil pentru radacini, structura si adincimea apei freatice. Dupa textura, solurile pot fi clasificate in urmatoarele grupe mari: soluri nisipoase, lutoase si argiloase.

Solurile nisipoase au in general o fertilitate naturala redusa, sunt lipsite de structura, au permeabilitate mare pentru apa si aer, se incalzesc usor si pierd usor apa prin evapo-transpiratie si infiltratie.

In regiunile cu precipitatii normale si cu pinza freatica la adincimi nu prea mari, 1,5-4 m. pe nisipurile semimobile, slab humifere, cu un continut de 0,6-1,0% humus si peste 5% argila, reusesc aproape toate speciile pomicole cultivate in tara noastra: marul, parul, prunul, piersicul, visinul, ciresul, coacazul negru, asigurind productii mari si constante de la an la an (solurile nisipoase din Oltenia si nord-vestul tarii). In general, aceste soluri necesita aplicarea frecventa a ingrasamintelor organice, iar pe nisipurile uscate este obligatorie irigarea culturilor.

Solurile lutoase sunt cele mai potrivite pentru cultura pomilor si arbustilor fructiferi, prin faptul ca permit o buna dezvoltare a sitemului radicular, pot inmagazina si pastra apa, permitind in acelasi timp infiltrarea excesului de aps, sunt bine aerate, se incalzesc usor si contin suficiente substante nutritive.

Solurile argiloase au un continut de argila de peste 45%, sunt compacte, greu permeabile pentru apa, aerate, de regula mai acide, umede si reci. Desi mai bogate in substante nutritive, sunt greu penetrabile pentru radacini, necorespunzatoare pentru cultura speciilor pomicole. Ele prezinta multe neajunsuri printre care cresterea slaba a radacinilor, recolte mici si nesigure si prelungirea perioadei de vegetatie pina toamna tirziu, ceea ce atrage dupa sine micsorarea rezistentei la ger. De regula astfel de soluri sunt caracteristice dealurilor subcarpatice.

Printre tipurile de sol din tara noastra, cele situate in zona stejarului si fagului, solurile slab podzolice, cum sunt: brune de padure, brune roscate de padure si aluviunile, sunt favorabile pentru cultura pomilor si arbustilor fructiferi.

In zonele de silvostepa sunt bune pentru cultura pomilor si arbustilor fructiferi cernoziomurile levigate si aluviunile.

In zona de stepa, pe linga cernoziomuri si aluviuni, corespund pentru pomicultura si solurile nisipoase daca subsolul este mai compact si dispune de surse de apa pentru irigare.

Pentru cultura pomilor nu corespund terenurile mlastinoase, saraturoase, pietroase si cele calcaroase cu un continut de peste 8-10% calcar activ.

Insusirile chimice ale solului

Continutul in humus influenteaza negativ cresterea si rodirea pomilor, atunci cind scade sub 2%. Cele mai echilibrate cresteri ale pomilor se inregistreaza pe soluri cu 2-3% humus, atunci cind si insusirile fizice si hidrofizice sunt favorabile. Solurile slab humifere, cele puternic erodate, solurile podzolice, argilo-iluviale, ca si cele cu continut prea ridicat de materie organica, negre definite si altele, nu asigura o crestere si dezvoltare echilibrata a pomilor.

Pentru cultura pomilor, o importanta deosebita o prezinta reactia solului si continutul in elemente minerale: azot, fosfor, potasiu, calciu, fier, sulf, cupru etc. precum si prezenta unor saruri nocive mai ales cloruri. Pomii si arbustii fructiferi au o toleranta destul de larga fata de valoarea pH-ului, asa cum rezulta din tabelul urmator:

Cerintele speciilor pomicole fata de reactia solului

Desi pomii prezinta o mare plasticitate si rezistenta la diferite reactii ale solului, la alegerea terenurilor pentru plantatiile pomicole se va avea in vedere ca acestea sa fie cit mai corespunzatoare speciei, solului si portaltoiului.

Corectarea reactiei solului se face prin fertilizarea cu ingrasaminte organice, chimice si prin amendamente.

Organele pomilor si functiile acestora

Pomicultorul este interesat de cunoasterea organelor pomilor pentru ca interventiile sale asupra acestora sa se faca in cunostinta de cauza: toate lucrarile agrotehnice pot fi astfel aplicate rational, avind ca efect cresterea si fructificarea echilibrata a pomilor si in final obtinerea de productii mari si fructe de calitate.

Organele pomilor se impart in doua categorii:

-organe vegetative: radacina, tulpina, ramurile, mugurii si frunzele;

-organe reproductive: florile, fructele si semintele.

Radacina

Sistemul radicular al pomilor altoiti este constituit de fapt din radacinile portaltoiului, fiind alcatuit din:

-radacini de schelet puternice, cu rol principal in fixarea pomului de sol, conducerea sevei si depozitarea substantelor de rezerva;

-radacini de semischelet - sunt ramificatii de ordin superior, de dimensiuni mai mici, cu acelasi rol ca cele de schelet;

-radacini fibroase sau tranzitorii, inserate pe radacini de semischelet, sunt purtatoare de radacini absorbante;

-radacini absorbante - sunt cele mai tinere, au culoare alba, 1 mm. in grosime, 3,5 mm. in lungime, se regenereaza permanent, fiind practice, virful de crestere si dezvoltare al sistemului radicular. Sunt purtatoare ale perisorilor absorbanti care sunt practic prelungiri ale celulelor epidermice din zona pilifera, foarte numerosi. Aproape intreaga cantitate de apa si saruri minerale necesare functiilor metabolice este preluata de catre pomi prin perisorii absorbanti.

Amplasarea in sol a sistemului radicular

2.2 Tulpina

Tulpina este partea aeriana fiind alcatuita din: trunchi, ramuri, muguri, frunze (organe vegetative) si flori, fructe si seminte (ca organe reproductive).

Trunchiul este partea aeriana ce se gaseste intre nivelul solului (punctual de altoire sau colet) si ramificatiile primului etaj al coroanei.

Ramurile sunt: -vegetative de schelet (sarpante, semisarpante) si semischelet;

-de rod sau fructificare, care sunt diferite in functie de specie.

Ramurile de rod la speciile simburoase (cais, prun, cires si visin) sunt:

-ramuri mixte

-ramuri buchet

-salba

-pleata

Ramurile mixte poarta un mugur vegetativ normal in virf, iar lateral muguri florali si vegetativi, asezati fie solitari pe noduri (cires), dar de cele mai multe ori asociati pe nod, florali si vegetativi, constituind grupurile de muguri caracteristice prunului, caisului, piersicului.

La piersic, ramurile mixte sunt lungi de 25-60-70 cm. si poarta pe noduri totdeauna grupuri din 3 muguri care pot fi toti florali, cel din mijloc vegetativ si cei laterali florali sau unul lateral floral si ceilalti vegetativi. La baza ramurii se gasesc 1-2-3 muguri vegetativi slab dezvoltati care pot evolua daca ramura se scurteaza, daca se arcuieste sau daca se fac operatii in verde. Ramurile mixte ale piersicului asigura fructe de calitate numai in primul an de formare a lor, motiv pentru care se elimina prin taiere dupa prima fructificare, inlocuindu-se cu altele nou formate pe ramurile de schelet si semischelet.

Prunul si caisul formeaza ramuri mixte lungi de 7-20 cm, cu grupuri de 2-3 muguri de rod la prun si 5-6-8 la cais, in majoritate florali. Sunt ramuri de baza pentru fructificarea acestor specii si asigura fructe de calitate, chiar dupa ramificari multiple, 4-6 ani.

Ramura mixta la cires si visin, lunga de 7-30 cm, chiar mai lunga la unele soiuri, are particularitatea ca pe nod se formeaza un singur mugur de obicei floral, mai rar se intilnesc axilar si muguri vegetativi. Ca atare, ramifica putin sau deloc. Evolueaza in acest caz numai prin mugurele vegetativ din virf, facind imposibila regenerarea.

Ramurile buchet sunt numite si buchete de mai, deoarece in aceasta luna sunt deja conturate morfologic la unele specii. Ele poarta un singur mugur vegetativ in virf, iar axilar in jurul acestuia strins grupati (la cires, visin, prun si piersic) sau mai desirati (la cais) sau 3-7 muguri florali. La unele specii pot fi axilari si cite 1-2 muguri vegetativi, care conduc la ramuri buchet ramificate (la cais si prun). In general, buchetele de mai sunt ramuri foarte scurte, 1-12 cm. si au o durata de viata variabila cu specia si soiul de la 1-2 ani pana la 10-12 ani. Evoluind numai prin mugurele vegetativ, neavind nicio rezerva laterala de muguri vegetativi, ramurile buchet nu pot fi regenerate prin taieri. Durata economica a ramurilor buchet la prun si cais este relativ scurta, 3-4 ani.

Ramurile salba poarta in virf un mugur vegetativ, iar lateral numai muguri florali; foarte rar se pot intilni in pozitie axilara 1-2 muguri vegetativi. Sunt foarte subtiri, cu lungimi de 15-60 cm. Sub greutatea fructelor si a frunzelor se arcuiesc, se degarnisesc total, raminind sa evolueze numai prin mugurele terminal.

Nu pot fi regenerate prin taieri, decit 1-2 muguri vegetativi care, de obicei in anul urmator evolueaza in buchete de mai. La piersic sunt in numar restrins si de regula au o durata de viata economica de 1-2 ani, iar fructele sunt de calitate mediocra. Din aceste motive, daca fructificarea este asigurata de ramurile mixte, ramurile salba se suprima.

Pleata este o ramura de organizare morfologica identica cu salba si se intilneste la numeroase soiuri de visin, unde aceste ramuri sunt foarte numeroase, constituind baza fructificarii. Durata economica poate fi de 5-7 ani, dar alungindu-se an de an provoaca o puternica indesire a coroanelor. Ca si salba la piersic, pleata nu poate fi regenerata decit rar prin taieri.

Ramurile de rod la speciile semintoase:

-pintenul (ramura preflorifera) are 1-3 cm. lungime si poarta in virf un singur mugure vegetativ, fara muguri axilari evidenti. In 1-2 ani evolueaza in tepusa;

-smiceaua (ramura preflorifera) are 15-20 cm. lungime, poarta muguri vegetativi axilari si mugur terminal de asemenea vegetativ si evolueaza in nuielusa sau mladita;

-tepusa, ramura de rod propriu-zisa, de 1-10 cm. lungime, cu mugur florifer mixt in virf;

-nuielusa, de 15-30 cm. lungime, poarta un singur mugur de rod in virf, restul mugurilor raminind vegetativi;

-mladita are acaleasi caracteristici ca nuielusa, avind in plus fata de aceasta muguri de rod axilari, amplasati la baza;

-vatra de rod este o formatiune realizata din ramificarea burselor purtatoare de pinteni si tepuse care se extinde anual si care trebuie regenerata periodic.

Bursa-punga, o formatiune de 1-1,5 cm. lungime, constituie ingrosarea bazei inflorescentei pe care cresc si se formeaza fructele, iar lateral, alaturi de fructe, se formeaza 1-2 muguri din care iau nastere noi ramuri fructifere, motiv pentru care mai sunt denumite si punti de rod.

Frunza

Frunza este organul cu cea mai mare importanta in cresterea, dezvoltarea si fructificarea pomului. In frunza au loc cele mai importante procese biochimice si fiziologice pentru viata, iar structura anatomica este extrem de complexa, fiind purtatoarea unor substante specifice (clorofila) importante pentru principala sa functie, fotosinteza, proces in care, cu ajutorul luminii solare si in prezenta clorofilei, substantele organice, apa,sarurile minerale si bioxidul de carbon sunt transformate in substante organice primare (glucoza), care prin transformari ulterioare realizeaza toata gama de substante organice (glucide, lipide, proteine).

Pentru asigurarea conditiilor de realizare a fotosintezei in limite optime, in beneficiul deopotriva al pomului, dar si al pomicultorului, aparatul foliar trebuie mentinut intr-o perfecta stare de sanatate, mentinerea frunzisului in integritatea sa realizindu-se prin masurile de fitoprotectie pe care pomicultorul trebuie sa le cunoasca.

De retinut este faptul ca "portile de intrare" in mezofilul frunzei al numeroaselor boli se fac prin stomate, acestea gasindu-se pe partea inferioara a frunzei, de unde necesitatea ca, la efectuarea tratamentelor, solutiile sa acopere cu prioritate aceasta zona.

Mugurii - Floarea - Fructul

Pentru a interveni eficace in constatarea numeroaselor boli si insecte care ataca aceste organe in diferite stadii, este necesar sa se cunoasca dinamica, fazele cresterii si dezvoltarii (fenofazele), incepind din primavara.

La inflorire, odata cu maturarea staminelor, acestea elibereaza polenul care, prin transfer pe stigmatele florii, realizeaza polenizarea. Agentii polenizatori sunt reprezentati de insecte, intre care rolul dominant revine albinelor. Polenizarea este urmata de fecundarea ovulelor de catre gametul mascul, purtat catre ovul de tubul polinic.

La plantele unisexuate dioice ca nucul, alunul si castanul, polenizarea se face cu ajutorul vintului (anemofil) si de aceea este foarte important sa se aleaga corect soiurile polenizate.

Polelinizarea, fecundarea si legarea fructelor sunt influentate de factorii naturali, in sensul ca vremea insorita, cu temperaturi de peste 15 gr. C, zilele lipsite de vint, favorizeaza zborul albinelor, secretia sucului zaharat pe stigmate, germinarea polenului si dezvoltarea tubului polinic.