MASURI DE COMBATERE INTEGRATA IN CULTURA MARULUI

MASURI DE COMBATERE INTEGRATA IN CULTURA MARULUI

1.Concept de combatere integrata

In pomicultura, marul este considerat cea mai importanta cultura, in majoritatea tarilor, unde agricultura este ramura de baza a economiei. Trecerea la intensivizarea culturii (densitati mari de pomi la ha), a creat conditii de inmultire in masa a multor specii de patogeni si daunatori, contribuind astfel la imbogatirea biocenozelor in specii daunatoare, dar si la mai multe tratamente chimice.

Combaterea integrata s-a elaborat ca o reactie la folosirea excesiva a pesticidelor organo-sintetici si mai ales a celor cloroderivate acaror utilizare pe scara larga a produs numeroase efecte secundare negative ca:

-substantele sunt foarte costisitoare

-tratamentul chimic trebuie utilizat in fiecare an,iar in cazul unei boli de mai multe ori pe an

-eficacitatea in combatere poate fi redusa de clima nefavorabila

-se modifica echilibrul ecologicprin poluarea atmosferei,solului si a apei;nu se stie ce actiune vor avea asupra echilibrului biologic in viitor,tinand seama ca orice factor al mediului exercita o presiune asupra vietuitoarelor in evolutie,cu atat mai mult ca factor toxic

- favorizeaza evolutia genelor de rezistenta sau de toleranta la substantele fitofarmaceutice,ca urmare a presiunii directionale sau a actiunii mutagene a acestor substante asupra patogenilor.

Complexul de combatere integrata la mar, in conditiile din Romania, presupune imbinarea tuturor metodelor si masurilor, adaptate concret, in functie de specificiatea fiecarei plantatii ca de exemplu :

-carantina zonala si nationala - se refera expres la stoparea extinderii atacului de Erwinia amylovora, etc. ;

-drenarea terenurilor grele- elimina excesul de umiditate si imlicit favorizeaza infectiile de Phytophtora cactorum ;

- cand sunt conditii de maxima favorabilitate pentru patogeni (in functie de criteriile fenologice si biologice) sunt avertizate tratamente fitosanitare, prin indicarea perioadei optime de interventie, a produselor pesticide cele mai corespunzatoare etc(TOMSA M. si colab., 2003).

Prevenirea si combaterea organismelor daunatoare plantelor pomicole se realizeaza prin mijloace preventive si curative.

Masuri preventive : aspecte tehnologice de infiintare a livezilor care sa creeze conditii optime de crestere a pomilor si vitrege pentru dusmanii lor. Acestea sunt : alegerea locului de amplasare a livezii, alegerea sortimentului, a combinatiei soi-portaltoi pentru conditiile pedoclimatice date ;amplasarea in teren a sortimentului ; orientarea randurilor ; distanta de plantare ; pregatirea terenului pentru plantare (desfundat, fertilizat, drenat etc.).

In continuare, in lunga viata a pomilor, masurile preventive privesc lucrarile de formare, corectie a coroanelor, intretinerea solului, fertilizare, udare, recoltare si depozitare. Aici intra unele masuri biologice si biotehnice.

Masuri curative cele ce actioneaza direct asupra agentilor patogeni, daunatorilor si buruienilor cuprind masuri fizico-mecanice, unele masuri biologice, biotehnice si majoritatea tehnologiilor de combatere chimica.

2.Controlul fitosanitar al culturilor si produselor agricole

Controlul fitosanitar al culturilor de mar se face in functie de cultura, de faza de vegetatie, de specificul bolilor, tinand seama de facorii de mediu. Aprecierea frecventei, intensitatii atacului unor agenti fitopatogeni, calcularea gradului de atac si pagubele provocate de boli o fac specialistii din reteaua plantelor impreuna cu cei din agricultura privata sau de stat. Produsele agricole depozitate trebuie controlate pe toata perioada pastrarii si se va urmarii si intocmii graficul temperaturii si umiditatii zilnice pentru a putea interveni adecvat si la timp. Pe baza rezultatelor obtinute se intocmesc fise privind starea fitosanitara a culturilor si harta fitosanitara.

3. Masuri de carantina fitosanitara

Prin carantina fitosanitara se urmareste impiedicarea raspandirii bolilor si daunatorilor, cautandu-se a se delimita anumite zone-focare in care se vor concentra actiunile de distrugere a parazitului.

Carantina fitosanitara se executa in punctele principale de circulatie a materialului saditor. La punctele vamale de frontiera se exercita controlul produselor care intra in tara in vederea impiedicarii patrunderii a noi paraziti. In interiorul tarii prin inspectoratele fitosanitare se controleaza materialele vegetale eliberandu-se certificate fitosanitare de libera circulatie numai pentru acele loturi care nu sunt infestate cu paraziti declarati periculosi.

In lupta cu parazitii vegetali si daunatorii animali, un rol important il are sistemul de masuri de carantina interna si externa, care se bazeaza pe controlul fitosanitar al culturilor, respectiv al produselor vegetale de la import si export, si o anumita serie de masuri care sa impiedice raspandirea bolilor.

Carantina externa. Prin masurile de carantina externa se urmareste impiedicarea introducerii in tara, deodata cu importul diferitelor produse agricole vegetale, a unor paraziti noi, sau foarte periculosi care fac obiectivul carantinei externe. In acest scop, toate produsele agricole, ce se importa sau se exporta, se controleaza minutios de organele de stat competente, in locurile de expediere sau in punctele vamale. Ele trebuie sa fie insotite de un certificat fitosanitar, eliberat de tara exportatoare, prin care se atesta ca sunt libere de agenti patogeni de carantina.

In cazuri suspecte, semintele sau materialele de inmultire vegetativa importate se dezinfecteaza si se pun sub observatie 1-2 ani, fiind semanate sau plantate in campurile de carantina. In cazul in care nu a fost infectat de paraziti periculosi , materialul importat si inmultit in aceste campuri trece apoi in cultura.

Carantina interna. Masurile de carantina interna au drept scop oprirea raspandirii parazitilor de carantina din raioanele in care apar in alte raioane neinfestate inca. In cadrul carantinei interne, se executa un riguros control fitosanitar al culturilor de camp, al pepinierelor, livezilor, etc., pentru identificarea culturilor sau terenurilor contaminate, pentru determinarea intensitatii atacului si stabilirea arealului de raspandire a parazitilor de carantina. In anumite cazuri suprafetele contaminate de un agent de carantina sunt supuse regimului de carantina, interzicandu-se scoaterea din aceasta zona a produselor care ar putea sa raspandeasca boala.

In cadrul zonelor carantinate se organizeaza actiuni pentru combaterea agentilor patogeni de carantina, de lichidare a focarelor, prin masuri chimice sau prin introducerea si cultivarea exclusiva in aceste zone a soiurilor rezistente.

In cazul unor boli si daunatori primejdiosi, se realizeaza intre tarile vecine, interacorduri de colaborare pentru stabilirea in comun a masurilor de carantina cu caracter international(DOCEA E., 1976).

Prognoza si avertizarea in prevenirea si combaterea bolilor plantelor

Prognoza. Prin prognoza se intelege determinarea anticipata a momentului aparitiei unui daunator, a inmultirii si densitatii numerice a acestuia intr-un anumit areal, elemente care stau la baza unei eventuale actiuni de necombatere, atunci cand ea este justificata din punct de vedere economic. Astfel spus prognoza precizeaza data invaziei in masa a patogenilor si pe aceasta baza se pot stabili momentul optim de aplicare a tratamentului de pe urma caruia se obtine o eficienta maxima in combaterea in concentratii sau doze reduse de substante, inainte de a se fi produs pagube. Prognozele se intocmesc pentru un anumit teritoriu si pentru o anumita perioada de timp. Statiile de avertizare intocmesc hartile de prognoza care reflecta densitatea numerica a daunatorilor sub influenta conditiilor meteorologice. Pe baza acestor date precizandu-se densitatea numerica a daunatorilor activi si gradul de atac la care ne putem astepta in urmatoarea perioada de vegetatie. Prognoza poate fi de lunga durata sau de scurta durata. Prognoza de lunga durata prevede cu mult timp inainte(cateva luni sau ani) aparitia in masa a agentilor fitopatogeni. Prognoza de scurta durata prevede aparitia populatiilor unui agent fitopatogeni cu cateva zile sau saptamani inainte(BERCA M., 1991)

Avertizarea. Avertizarea este stabilirea momentului optim de aplicare a tratamentului chimic pentru combaterea agentilor fitopatogeni. In buletinul de avertizare se specifica agentul fitopatogen ce se combate, produsele fitopatogene cu specificarea dozei sau concentratiei, modul de preparare si timpul in care trebuie sa se incheie lucrarea. Datorita necesitatii depoluarii chimice a mediului, imbunatatirii recoltelor si asigurarii produselor agroalimentare libere de reziduri toxice, masura chimica se aplica numai ca o completare de combatere la masurile profilactice ( masuri biologice, fizico-chimice, etc.) cand recolta unei culturi nu este periclitata. Tratamentele chimice se avertizeaza numai in zonele unde pagubele produse de patogeni sunt medii sau se inregistreaza PED ( prag economic daunator), adica patogenul a produs pagube de 1 - 5 % din recolta si se prognozeaza o vreme favorabila ce se poate imprima bolii un caracter epidemic sau epifitic.

5.Mijloace agrotehnice de prevenire si combatere

Mijloacele agrotehnice si de igiena culturala constau in schimbarea conditiilor de mediu incat sa se creeze conditii optime de viata pentru plantele cultivate si nefavorabile pentru dezvoltarea si inmultirea daunatorilor( BOBES I., 1983).

5.1.Amplasarea livezilor

In amplasarea livezilor se vor evita locurile joase, cu circulatie redusa a aerului, cu exces de umiditate. In aceste zone umiditatea atmosferica este ridicata, iar persistenta picaturilor de apa pe frunze este mare. Se favorizeaza bolile criptogamice (rapan, fainare, monilioza etc.). Terenurile grele, reci, cu apa freatica la suprafata, favorizeaza agenti patogeni de sol, ca cei care produc cancerul radacinilor. Terenurile plane pe care se amplaseaza plantatii, trebuie sa aiba soluri profunde, cu drenaj natural si o buna circulatie a aerului. Pe terenurile inclinate, panta sa fie uniforma. Pe panta ordinea de amplasare este in functie de pretentiile termice si sensibilitatea la boli(CHIRA I., 2004).

5.2.Organizarea livezii.

Randurile de pomi se vor orienta pe directia N-S. Astfel coroana pomilor va fi uniform luminata. Orientarea randurilor se va face in asa fel incat vantul dominant sa bata pe directia randului. Conditia de baza a unei plantatii de mar de mare randament, in care agentii de daunare, in special bolile, nu gasesc condttii de propagare, este ca pomii sa fie foarte bine luminati si aerisiti.

Distanta dintre randuri trebuie sa permita formarea unei coroane, cu toate componentele ei, bine luminate si aerisite, cu un volum productiv optim, in functie de habitusul genetic al speciei, al soiului si al combinatie soi portaltoi.

5.3.Infiintarea plantatiei

Inmultirea materialului saditor trebuie sa se realizeze in pepiniere modern dotate, care sa poata realiza puieti liberi de virusuri si oricare alt agent patogen sau daunator.

Toate plantatiile de meri se vor infiinta numai cu material sanatos, certificat. Materialul saditor se va procura numai de la pepiniere autorizate, in care controlul fitosanitar se face cu rigurozitate.

5.Formarea coroanei pomilor

In cadrul agrotehnicii pomicole un loc prioritar il au tehnicile de formare si conducere a coroanelor. Este imperios necesar sa se realizeze lucrari de formare a coroanei in timpul vegetatiei prin aplicarea taierilor in verde.Prin lucrarile in verde se asigura patrunderea razelor solare in toata coroana, inclusiv in interior.

Pentru a fi bine luminata baza coroanei, inaltimea acestora va fi cat rezulta din inmultirea distantei dintre randuri cu 0,8. prin formarea coroanei pomilor alaturi de usurinta executarii operatiilor se asigura o vindecare buna a ranilor si nu in ultimul rand patrunderea razelor solare in toata coroana inclusiv in interior.

Se creaza aerarea frunzisului deosebit de necesara zvantarii rapid este o conditie esentiala, pentru prevenirea patarii cafenie a frunzelor si fructelor- stiut fiind ca ascosporii pentru a germina trebuie sa persiste in picaturi de apa 6-7 ore . Fructele bine luminate sunt mai colorate, mai aromate, mai cerate si mai rezistente la agentii de daunare(MIHAESCU GR., 1982).

Nutritia pomilor

Nutritia rationala, echilibrata creeaza pomi rezistenti la boli. O fertilizare in exces sau unilaterala cu azot creeaza o sensibilitate sporita la rapan, monilioza, deranjamente foziologice ale frucetelor, ca : patarea amara(biter-pit), prabusirea, patarea Ionathan. Fosforul si potasiul maresc rezistenta la boli. Nutritia foliara cu potasiu a sporit rezistenta soiurilor : Golden delicious si Starkrimson la atacul acarienilor. La mar aprovizionarea normala a soiurilor cu elemente nutritive trebuie sa respecte rapotul de 1:0,8:1,5 intre elementele majore N.P.K.

Irigarea

Completarea deficitului hidric prin irigare trebuie sa respecte cerintele biologice a speciei mar, dependenta infectiei cu agenti patogeni de umezire a frunzelor si umiditate atmosferica. Irigarea prin aspersiune este neindicata, favorizand infectiile cu rapan si suberificarea pielitei fructelor la mar. Cel mai indicat sistem este cel prin picurare, urmat de cele prin inundare. Excesul de apa ca si irigare tarzie, dupa intrarea in parga a merelor scade puterea de pastrare in depozit, inducand deranjamente fiziologice ca : sticlozitate, prabusirea fructelor, patarea amara etc., in special la soiurile : Ionathan, Ionared, Ionagold, Wagner premiat, Starkrimson si altele.

5.7. Lucrarile solului

Prin aratura adanca de toamna, aratura de vara, grapare, discuire, lucrarea cu cultivatorul se distrug numeroase specii de daunatori care isi petrec in sol o parte sau intregciclul de dezvoltare.

Daunatorii sunt distrusi fie direct prin actiunea pieselor active, fie prin modificarea micro climei si vegetasiei care influenteaza in mod nefavorabil dezvoltarea acestora.

Prin araturile adanci de toamna se distrug larvele, pupele sau adultii unui mare numar de daunatori. Momentul optim pentru efectuarea saoatului de toamna este atunci cand frunzele pomilor sunt ingalbenite si cad. Prin aratura de toamna se incorporeaza si frunzele care sunt atacate de boli la adancimi de 18-20 cm. Pri aratura se asigura aerarea solului, patrunderea si retinerea mai bine a apei din ploile care cad frecvent toamna.

Se recomanda ca dupa aratura adanca de toamna solul sa fi maruntit si nivelat pentru a nu ramane goluri mari in care sa patrunda aerul rece in perioadele cu geruri mari si fara zapada pe sol, producand rezerve biologice pentru agentii patogeni si daunatori.

In perioada de vegetatie se mai fac 3-4 prasiri. Prasirile se repeta dupa aparitia buruienilor, dar inainte ca acestea sa devina mari(MILITIU I., 1993).

5.8. Recoltatul

Recoltarea la timp si corecta, fara a lovi fructele, le confera acestora o putere mare de pastrare, fiind rezistente la bolile criptogamice si fiziologice care le afecteaza dupa recoltare si in perioada pastrarii.

Recoltarea prea timpurie determina zbarcirea fructelor de mar, predispune merele la bolile criptogamice ca: putregaiul albastru, putregaiul amar, putregaiul cenusiu.

Recoltarea tarzie este cea mai periculoasa. Induce sticlozitatea, prabusirea (Break-down) la Ionathan.

Recoltarea trebuie sa se faca pe soiuri si nu pe parcele, sa inceapa cu Ionathan si sa se termine cu Delicious auriu si Granny Smith.

Recoltarea sa se faca cu atentie, sa nu raneasca fructele. Ranile deschise sunt porti de intrare a patogenilor care produc putregaiuri ca : Monilinia spp., Penicilium spp., Gloesporium spp.

Bolile criptogamice din depozite vor fi reduse daca se vor realiza conditiile optime de pastrare: temperatura 0-3⁰C, U.R. 85-90 % in depozite frigorifice si de 1-4⁰C, U.R. 85-90%, iar atmosfere 1-3%O₂; 3-4% CO₂ in depozite cu atmosfera controlata specific pentru fiecare soi.

6.Masuri fizico-chimice

6.1. Taierea ramurilor

Taierea si distrugerea prin ardere a ramurilor infectate, uscate. La soiurile sensibile, la anumiti patogeni care se transmit de la un an la altul prin miceliu de rezistenta pe ramuri se recomanda scurtarea ramurilor vegetative obligatoriu pana la portiunea sanatoasa. La soiul Ionathan fiind foarte sensibil la fainare, se vor executa taieri severe pentru eliminarea lastarilor infectati.

6.2. Razuirea scoartei ramurilor de schelet, trunchiului si axului

Razuirea scoartei contribuie semnificativ la reducerea rezervei biologice a agentilor patogeni care ierneaza sub scoarta ca : rapan, cancere etc. Materialul rezultat se distruge prin ardere.

6.3. Taierea dragonilor

Odata cu taierile de formare si corectie si fructificare, se elimina si lastarii, dragonii de la baza tulpinii si cei din radacini, de sub coroana pomilor.

6. Strangerea de pe pom a frunzelor si fructelor

Strangerea frunzelor si fructelor uscate, care atarna sau sunt lipite de ramuri pentru a se reduce rezerva biologica a moniliozei.

6.5. Protejarea ranilor mari, rezultate in urma taierilor

Ranile rezultate in urma taierilor de corectie si a celor de regenerare se vor unge imediat dupa taiere cu Relaco- produs care stimuleaza vindecarea ranilor, inhiba lastarirea- cu ceara de altoit sau cu vopsea alba de ulei(CARDEI E., 1986).

6.6. Strangerea si arderea frunzelor

Prin strangerea si arderea frunzelor se distrug formele de transmitere a bolilor, indeosebi rapan, monilioza, etc.

Alte masuri agrofitotehnice;

1. -colectarea insectelor cu diferite aparate si dispozitive;

2. - inele cu clei;

3. - braie capcana;

- omizit;

5. - scuturatul pomilor

6. - momeli

7.Masuri biologice

Combaterea biologica a agentilor fitopatogeni poate fi realizata prin folosirea antagonismului dintre microorganisme a fenomenului de hiperparazitism, prin utilizarea unor tulpini cu virulenta slaba sau hipovirulente, cu ajutorul insectelor prin antibiotice si fitoncide.

7.1.Folosirea microorganismelor antagoniste

In natura, unele microorganisme favorizeaza dezvoltarea altora, formand asociatii sinergice ce permit coevolutia in sistem, in timp ce altele se exclud, fiind antagoniste. Actiunea antagonista se realizeaza cu ajutorul unor metaboliti cu care aceste microorganisme isi asigura succesul in concurenta. Cercetarile privind izolarea antagonistilor, testarea efectului inhibitor, conditionarea preparatelor comerciale si stabilirea metodelor de aplicare a antagonismului in combaterea fitopatogenilor din sol sau de pe seminte, bulbi, tuberculi, etc. sunt in plina desfasurare. In prezent, metodele de aplicare constau in tratarea semintelor, tratarea plantulelor sau inlocuirea solului cu antagonisti inmultiti in prealabil pe medii naturale, artificiale sau biopreparate.

7.2.Folosirea hiperparazitilor

In natura, multe ciuperci fitopatogene au fost gasite parazitate de alte ciuperci, de virusuri sau de catre bacterii; fenomenul a fost observat la bacteriile fitopatogene parazitate de bacteriofagi ( bacteriofagia).

Dintre metodele de aplicare a hiperparazitismului amintim: stropirea cu suspensii de spori sau micelii, prafuirea cu culturi miceliene uscate, prin inoculare, etc.Numeroasele cazuri de hiperparazitism intalnite in natura actioneaza spontan in favoarea omului; aplicarea fenomenului, se afla in prezent numai in faza de experimentare; in natura nu intotdeauna se pot dirija in asa fel conditiile de mediu, incat sa fie favorabile hiperparazitismului.

Bacteriofagia. O serie de boli ale plantelor produse de bacterii sunt combatute cu ajutorul bacteriofagilor sau fagilor (virusuri cu ADN) care au prioritatea de a liza acesti patogeni. Fagii pot fi specifici, cand lizeaza bacteriile numai dintr-o specie bacteriana, iar specificitatea se poate grada pana la nivel de raza fiziologica si polivirulenti, cand lizeaza speciile bacteriene ale unui gen.

Intrebuintarea bacteriofagilor in combaterea bolilor bacteriene poarta numele de fagoterapie si a fost experimentata la toate genurile de bacterii parazite la plante, prin urmatoarele metode: tratarea semintelor si a radacinilor rasadului cu suspensii din cultura fagului, stropirea plantelor sau aplicarea de tampoane cu suspensie fagica pe diferite organe cat si prin injectarea plantelor cu fagi. Fagoterapia va putea fi folosita pe scara larga in combatere cand se va elucida geneza de catre bacterii a formelor fago-rezistente, problema labilitatii fagilor in cultura, etc.

7.3.Folosirea antibioticelor si fitoncidelor

Antibioticele, produse de metabolism ale unor bacterii si ciuperci, au fost experimentate cu succes in combaterea bolilor plantelor inca din 1948. Din cauza costului ridicat, utilizarea lor nu a depasit faza de experiment de laborator sau sere. Modul de aplicare a antibioticelor produse de bacterii si ciuperci consta in tratarea semintelor, stropirea plantelor, ungerea tulpinilor cu pasta sau introducerea lor in sol; concentratiile in care se folosesc sunt 5-100 g/l sau 0,5-2p.p.m.(actidiona- in combaterea unor ciuperci ce produc la plante fainari, rapan); 50 p.p.m. (trithhooteca- in combaterea micozelor, a putregaiului brun, al fructelor pomilor samburosi); 199-400 p.p.m. (griseofulvina- in combaterea fainarilor-bolilor produse de ciuperci); 0,1 % (din pulbere muiabila ) 2% sau 30 Kg/Ha (ca pulbere de prafuit ), in cazul blasticidinei S, bacteriana eficienta in combaterea unor micoze sau viroze.

Modul de actiune, sistemic sau endoterapeutic, difera de la o planta la alta, de la un agent patogen la altul. In unele cazuri antibioticul introdus in planta se transforma in compusi activi de ciclohexamida cu actiune bactericida, fungicida si virusocida.

8.Folosirea insusirilor de rezistenta, de hipersensibilitate, de toleranta si imunitate ale plantelor in prevenirea pagubelor produse de boli si daunatori

Plantele anihileaza sau reduc efectele distructive ale agentilor fitopatogeni prin urmatoarele reactii: de rezistenta, de hipersensibilitate, de toleranta si de imunitate sau recunnoastere.

8.1. Reactia de rezistenta

Reactia de rezistensa consta in capacitate de a preveni sau respinge agresiunea unui agent patogen (BRANISTE N., ANDIES, 1990). Plantele evita imbolnavirea sau atenueaza virulenta patogenilor prin doua categorii de mecanisme:

-mecanisme structurale, care actioneaza ca niste bariere mecanice si opresc patrunderea si dezvoltarea patogenilor;

-mecanisme genetice

Rezistenta plantelor fata de boli este rezultatul interactiunii dintre gazda-patogen-mediu-timp-spatiu, de modul cum interactioneaza cele cinci elemente amintite depinde comportamentul bolii, se poate evita imbolnavirea plantelor sau se poate micsora atacul sau intensitatea unei epidemii si astfel pagubele de recolta, omul le poate anula sau reduce mult.

8.2. Reactia de hipersensibilitate

RH este rezultatul actiunii genelor implicate in interactiunea gazda-parazit in scopul aparari plantelor. La soiurile de plante cu gene pentru o astfel de rezistenta, in celulele infectate si in celulele vecine se intensifica sinteza de ADN si ARN, proteine, enzime, creste respiratia, scade turgescenta migreaza nucleii celulelor, se vacuolizeaza citoplasma si astfel celulele se transforma intr-un mediu toxic ce omoara patogenii prin toxine si lipsa de hrana.

Zonele infectate, in timp, devin necrotice si in multe cazuri, sub actiunea vantului se desprind si cad lasand orificii in frunza (simptom de ciuruire care nu trebuie cofundat cu simptomul tipic unor boli, produse de bacterii si siuperci). Datorita RH planta nu se imbolnaveste.

In concluzie, RH este controlata genetic, genele pentru aceasta reactie sunt prezente in toate soiurile si hibrizii de plante, dar expresia lor fenotipica, adica RH, tinand mult de amelioratori si cultivatori, apare cand acestia sunt foarte active.

8.3. Reactia de toleranta

Prin toleranta se intelege capacitatea plantelor de a suporta un atac sever al unei boli fara a se inregistra pierderi insemnate in ceea ce priveste productia si calitatea. Un soi tolerant care exteriorizeza o buna dezvoltare in ciuda unei bune evolutii a patogenului sau daunatorului.

RT este un tip de reactie aparte, separata de rezistenta, care nu poate fi echivalenta cu rezistenta patogenica sau orizontala desi este guvernata poligenic. Faptul ca un soi de planta este atacat sever -fenomen caracteristic unui soi sensibil- si inregistreaza pagube mici, arata ca toleranta nu are nimic in comun cu rezistenta poligenica. Cepoiu si Floare Negulescu arata ca toleranta este determinata de insusirile morfologice, biochimice si fiziologice ale gazdei cu care se atenueaza sau uneori se inhiba chiar parazitul.

8. Reactia de imunitate sau recunoastere

Capacitatea de a recunoaste diferenta dintre " propriu" si "strain" este o necesitate obligatorie pentru supravietuirea virusului. Stiinta care studiaza rezistenta plantelor la boli se numeste fitoimunologie.Plantele poseda propriul lor sistem imunitar.

In cazul imunitatii nu se poate aplica teoria " gena- pentru- gena", imunitatea fiind invariabila si permanenta.

S-a descoperit in anul 1970 ca in celulele vegetale exista un anumit numar de proteine produse in cantitati mari cand sunt atacate de un viroid, virus, bacterie sau o ciuperca patogena. Proteinele amintite, in absenta patogenilor, se gasesc in cantitati mult mai reduse si au fost denumite " proteine de stress "

Mecanismul acestei reactii se desfasoara astfel: in zona infectata intervin proteinele de stres care descompun substantele polizaharide din structurile de suprafata, ale patogenilor si daunatorilor, in molecule mici de zahar numite oligozaharide. Acestea nu sunt eliminate, ci traverseaza barierele celulare, se raspandesc in plante si servesc ca mesager chimic. Recunoscute ca un semnal de alarma de catre celulele vegetale, determina o serie de reactii aducand planta intr-o stare de alerta generala in vederea apararii.

Mecanismele create de planta pentru a se apara impotriva patogenilor si daunatorilor sunt mult mai complexe, dar cunostintele in acest domeniu sunt insuficiente si este normal sa se astepte la noi descoperiri care sa depaseasca datele de azi, conform carora plantele dispun pentru a se apara de un adevarat dispozitiv de atac pe baza de enzime care le fac capabile sa degradeze polimerii cel mai frecvent intalniti la agresorii lor naturali.

9. Masuri chimice (chimioterapia)

Chimioterapia vine in completarea celorlalte masuri, trebuie sa nu fie masura de baza, cum de cele mai multe situatii se intampla.

Combaterea chimica trebuie sa o incadram intr-un sistem complex de masuri de protectie armonios integrate, sa creeze conditii optime pentru cresterea soiurilor, sa reziste la atacul agentilor patogeni si daunatori, sa protejeze fauna si flora utila-dusmanii naturali ai organismelor daunatoare (MINOIU N., TOMSA M., 2000).

Actiunile de combatere inclusiv componenta chimica din complexul integrat nu trebuie sa distruga complet organismele daunatoare. Combaterea trebuie sa mearga pana la limita economica a daunatorilor. De aceea trebuie stabilit pentru fiecare agent patogen daunator nivelul acceptabil si detectabil de paguba- nivelul de toleranta. Acest parametru unic pentru fiecare specie pomicola este reprezentat prin pragul economic P.E.D. care se exprima in numar de indivizi la daunatori si prin pete pe organele atacate in cazul bolilor la plante.

9.1. Fungicidele

Sunt substante folosite in combaterea ciupercilor fitopatogene; se aplica in anumite concentratii si doze. Concentratia este cantitatea de substanta activa continuta intr-o unitate de volum sau de masa unei solutii sau suspensii si se poate exprima in Kg, litri sau in procente. Doza este cantitatea de substanta aplicata pe unitate de suprafata (ha) sau volum (zona).

9.2. Metodele de aplicare a tratamentelor chimice

Tratamentele chimice se aplica plantelor in timpul vegetatiei, sau repausul vegetativ la organele aeriene, folosindu-se produse sub forma de pulberi, care se aplica prin prafuire, stropire, pulverizare sau aerosol.

Prafuirea. Pentru a obtine rezultate bune in combatere, trebuie ca substantele fitofarmaceutice sa aiba puritate, finete si sa adere la suprafata organelor plantelor. In acest scop se folosesc aparate speciale de prafuit: prafuitoare portabile, avioane speciale sau elicoptere.

Avantajele metodei sunt: substanta are stabilitate mare, se evita unele erori de dozare, aparatele si masinile de prafuit sunt simple.Dezavantajele metodei sunt: aplicarea depinde de factorii atmosferici, se consuma o mare cantitate de substanta activa si polueaza mediul.

Pentru prafuire se foloseste sulf pulbere PP-95%. Actiunea fungica a sulfului este corelata cu gradul de finte al pulbeii si cu temperatura; sub 18^oC actiunea sulfului nu se observa iar peste 30^oC tratamentul cu sulf devine fitotoxic. Pentru a evita fitotoxicitatea, prafuirile se fac dimineata pe roua si spre orele serii, in zilele noroase se pot aplica toata ziua.

Stropirea. Stropirile se aplica atat in timpul vegetatiei cat si in repausul vegetativ cu diferite aparate cum sunt: aparate portabile, motopulverizatoare, generatoare de aerosol, elicoptere sau avioane special echipate. Stropirile se fac in zilele cand temperatura nu depaseste 20-30^oC, vantul sa nu depaseasca 3 m/s, sa nu ploua, sa nu fie pericol de ploie care sa spele depozitul de substante de pe frunze. Momentul cel mai potrivit din zi pentru stropiri cu bactericide si fungicide este dimineata dupa ce se usuca roua, sau seara dupa ce trece insolatia puternica.

Avantajele metodei sunt ca durata actiunii este mai mare decat in cazul prafuirii, consumul de substanta activa este mai redus si dependenta de factorii atmosferici este mai mica ca in cazul prafuirii.Dezavantajele metodei consta in faptul ca necesita cantittati mari de apa iar aparatura este mai scumpa si mai complexa.

Stropirile sunt mai eficiente atunci cand se fac cu volum redus (VR) si volum ultra redus (VUR si VUUR); in cazul VUR si VUUR apa este eliminata iar lichidul, un ulei solvent polar, este transformat impreuna cu substanta activa in ceata toxica.

Tratamentele chimice au eficacitate atunci cand acestea s-au facut in conditii climatice nefavorabile, nu sunt conform avertizarii, cand solutia sau suspensia s-a preparat gresit, cand patogenul a fost determinat gresit, cand doza aplicata a fost insuficienta si cand tehinca de aplicare a tratamentului a fost necorespunzatoare.

9.3. Modul de actiune al fungicidelor

Fata de ciuperci, preparatele fitofarmaceutice, pot avea actiune fungicida si fungistatica. Caile prin care un fungicid interfereaza cu patosistemul sunt realizarea contactului dintre fungicid si patosistem, traversarea membranelor celulare, migrarea la locul de actiune si actiunea fungicidului (ELIADE E., 1979).

Realizarea contactului dintre fungicid si patosistem difera in functie de locul de actiune al substantei: la fungicidele cu actiune la suprafata contactul se realizeaza prin evaporare sau solubilizare, iar cele cu actiune sistemica prin translocarea acropetala sau bazipetala.

Traversarea membranelor celulare si migrarea la locul de actiune:substanta activa din preparat facand contactul cu patosistemul trebuie sa traverseze membrana citoplasmatica a patogenului si a plantei gazda. Dupa ce a trecut de aceasta bariera fungicidul poate circula liber in protoplasma patosistemului. La nivelul plantelor, substanta activa din preparatul fitofarmaceutic, intensifica anumite cai metabolice si confera rezistenta la infectie. Este un mod de actiune specific fungicidelor sistemice recunoscute prin calitatile lor de a traversa plasmalema, de a convietui cu protoplasma fara sa interfereze, deci selective prin stabilitate si pastrarea toxicitatii, calitati ce se mentin atat in translocare ascendenta sau pasiva, bazata pe diferentele de concentratie din apa a substantelor transportate ce pompeaza seva cu fungicidul de-a lungul protoplasmei floemului.

La nivelul patogenilor, substanta activa se interfereaza cu metabolismul acestota sa fie in desfasurare, fie cu produsii finali. In acest caz fungicidele pot actiona ca inhibitori ai mijloacelor de atac al ciupercii, ca inhibitori energetici, inhibitori ai biosintezelor, diviziunii celulare si ca distrugator al peretelui celular. Toxinele si enzimele sunt mijloace prin care ciupercile ataca plantele, ori acestea fiind inhibate este blocata patogenia.

Enzimele implicate in catabolizarea glucidelor, lipidelor si proteinelor (ciclul Krebs) proces prin care ciupercile isi iau energia necesara vietii lor, sunt blocate mai mult de fungicidele protectante fara a le exclude pe cele sistematice care intrerup transferul de electroni in cazul ciclului Krebs si este afectata sau intrerupta producerea de energie in hifa. In alte cazuri, fungicidele prin chelatizare leaga ionii metalici ce faciliteaza activitatea enzimelor sau impiedica stocarea energiei in ATP.

Fungicidele sistemice ca si inhibitori ai biosintezelor esentiale: impiedicand demetilarea segmentului de ADN unde este stocata informatia genetica pentru sinteza sterolilor, ciuperca isi pierde patogenitatea si capacitatea de inmultire.

Sunt cazuri in care fungicidele impiedica diviziunea celulara sau interfereaza cu structura si functiile peretelui celular (fungicidele protectante care impiedica sinteza unor substante din membrana sau ii modifica sinteza unor substante din membrana sau ii modifica permeabilitatea).

In patosistemul ce vine in contact cu fungicidul are loc si actiunea plantei asupra substantei cat si a fungicidului asupra plantei.

Astfel, planta poate actiona asupra fungicidului modificandu-i structura chimica sau proprietatile prin reactii de hidroliza, de oxidare, de dezalchilare, de ciclizare si de reactii cu formare de produsi conjugati, adica fungicidul sau metabolitii sai leaga prin legaturi chimice cu substante specifice din planta si are loc inactivarea fungicidului sau se formeza alte substante fungitoxice.

Fungicidele actioneaza si ele asupra plantelor prin inchiderea stomatelor, prin formarea tulelor ce impiedica dezvoltarea micozelor vasculare, prin cresterea continutului celular in zaharuri si fenoli, in intensificarea respiratiei, iar datele cu privire la clorofila si fotosinteza sunt discutabile.

De pe urma acestor interferari raspunsul dorit este eliminarea patogenului, insa uneori actiunea de inhibare sau de distrugere este anulata si apare astfel fenomenul de rezistenta la fungicide. Pentru prevenirea si combaterea populatiilor cu rezistenta la fungicide, se ecomanda altrenarea de fungicide cu baza chimica diferita, sau cu aceeasi eficacitate, fara a mari concentratia de aplicare si utilizare de amestecuri care au la baza fenomenul de sinergism(ELIADE E. Si colab., 1983).

9. Mijloace genetice de combatere

Au la baza imunitatea si rezistenta naturala a diferitelor soiuri, ale aceleasi specii pomicole, de a nu se infecta cu agenti patogeni. Imunitatea toleranta sau alte grade ale rezistentei soiurilor fata de organismele daunatoare, in majoritatea cazurilor este dobandita prin selectie, incrucisare si alte metode ale ameliorarii plantelor.

9.5. Anticiparea cu privire la inlocuirea tratamentelor chimice

Cercetarile efectuate la Institutul de Biologie Moleculara de la Strasbourg intrevad posibilitatea de a inlocui, in parte, tratamentele chimice, pentru a se spori rezistenta plantelor la atacul patogenilor si daunatorilor.

Intr-o prima faza s-ar putea pulveriza plantele pe camp cu produsele naturale, care sa stimuleze proteine stres in actiunea lor de a apara plantele de atacul bolilor si daunatorilor. Pe termen lung, identificarea acestor proteine sau enzime ar putea sa se ia in vedere o noua strategie de manipulare genetica, pentru a face plantele rezistente in mod definitiv, adica imune, la o gama larga de patogeni si daunatori(MINOIU N. Si colab., 2003).