Tehnologia de intretinere si de exploatare a livezilor

Tehnologia de intretinere si de exploatare a livezilor

Taierile. Sunt operatii de chirurgie vegetala prin care se schimba temporar sau definitv pozitia ramurilor in coroana, a mugurilor pe ramura si a raportului dintre radacina si tulpina, cu scopul de a dirija cresterea si rodirea pomilor. In general prin taieri se produce scurtarea sau suprimarea de la punctul de insertie a unor ramuri sau lastari. Prin taierile executate in coroana pomilor se produc o serie de efecte asupr cresterii, fructificarii, rezistentei scheletului si a calitatii fructelor.

Tipurile de taieri. In functie de felul cum se intervine asupra ramurilor taierea poate fi de scurtare, de suprimare si de reductie.

Scurtarea- operatia de taiere aplicata ramurilor anuale si consta in indepartarea unei parti din aceasta. In functie de lungimea portiunii de crestere anuala indepartata scurtarea poate fi: scurtarea slaba- are ca efect pornirea in vegetatie a mugurului devenit terminal I inca 2-3 muguri plasati sub acesta; scurtarea mijlocie- consta in indepartarea a din lung cresterii anuale; scurtarea severa- se indeparteaza din cresterea anuala 2/3 din lung. Prin taierile de scurtare se urmareste stimularea ramificatii iar, ca urmare a ramificarii, are loc o indesire a coroanei si o umbrire mai accentuata, in interiorul acesteia.

Suprimarea- lucrarea prin care ramura anuala este taiata de la inel.Taierile de suprimare duc la rarirea coroanei, la o mai buna ilimunare a acesteia si cu efecte benefice asupra cresterii si fructificarii pomilor. Taierea de la inel se face cu prioritate in cazul ramurilor concurente sau a ramurilor cu plasament defectuos.

Reductia - operatia de taiere prin care se inlatura portiuni de ramuri in varsta de mai multi ani si poarta denumirea de taiere de transfer. Acestea se pot executa in perioada de repaus (taieri in uscat) si in perioada de vegetatie (taierii verde).

Taierile din perioada de repaus (taieri uscate) - se fac de la caderea frunzelor pana in primavara anului urmator cand pomii pornesc din nou in vegetatie.

Lucrarile in verde (taierile in verde) - se fac in perioada de vegetatie a pomului. Prin aceste lucrari se reduc pierderile mari de substante sintetizate ca urmare a impiedicarii formarii de ramuri in pozitie nedorita. Lucrarile in verde diminueaza procesul de acumulare a substantelor organice prin reducerea suprafetei de fotosinteza. Acesta va absorbi mai putina apa si elemene nutritive si in consecinta cresterile anuale in ansamblu vor fi mai reduse. Lucrarile in vrede se bazeaza pe taieri de scurtare si suprimare a lastarilor.

Scrurtarea lastarilor (ciupirea) - lucrearea prin care se elimina partea terminala, nelemnificata a lastarului. Indepartarea varfului lastarului atrage dupa sine oprirea cresterii pt anumita perioada de timp si de creere a unui surplus de hrana.

Suprimarea lastarilor (plivirea) - operatia prin care se inlatura lastarii de la inel. Scopul acestei lucrari este de a indeparta din coroana pomilor lastarii cu clasament nedorit si de a stimula cresterea celor ramasi pe pom.

Schimbarea pozitiei ramurilor

Este cea de a2a operatie tehnica prin care se influenteaza cresterea si fructificarea pomilor. Schimbarea pozitiei ramurilor se realizeaza prin dresare, inclinare si arcuire.

Dresarea ramurilor - este operatiunea tehnica prin care o ramura se aduce spre verticala pt a-i stimula cresterea. Se practica cu prioritate la ramurile de schelet plasate in partea inferioara a etajului.

Inclinarea ramurilor - operatiunea de aducere a ramurilor aproape de directia orizontala sau chiar mai jos. Prin aceasta se reduce vigoarea de crestere si se stimuleaza procesul de fructificare. Inclinarea ramurilor poate sa duca la indesirea coroanelor grabind formarea ramurilor de rod si a fructelor.

Arcuirea ramurilor - operatia prin care se urmareste schimbarea directiei de crestere a partii superioare a ramurilor. Arcuirea duce la reducerea vigorii de crestere a pomilor. Numarul ramurilor de rod este mult mai mare in coroana pomilor cu ramuri arcuite comparativ cu cei la care nu s-a aplicat operatie respectiva. De regula se practica la ramurile care nu sunt necesare pt formarea coroanei deoarece aceasta operatiune scurteaza perioada de tinerete a pomilor si implicit stimuleaza intrarea pe rod.

Operatiuni tehnice secundare - au o pondere mai mica in comparatie cu taierile si dirijarea ramurilor. Ele sunt reprezentate de incizia inelara, crestarea, incizia transversala, incizia longitudinala, strangularea, extirparea mugurilor, torsionarea si frangerea ramurilor.

Incizia inelara - operatiunea prin care se indeparteaza scoarta pe o latime de 3-6 mm sub forma circulara, fara a degrada vasele lemnoase. Prin aceasta se poate stimula ramificarea, grabirea fructificarii pe ramurile viguroase care nu sunt necesare pt formarea coroanei pomilor si care urmeaza sa fie eliminate din coroana in viitor.

Crestarea - operatiunea care se executa numai pe o portiune din circumferinta ramurii deasupra sau sub un mugure si consta din eliminarea scoartei si a lemnului din inelele exterioare ale alburnului. Se executa inainte de pornirea pomilor in vegetatie.

Incizia transversala - consta in degradarea vaselor liberiene si partial a celor lemnoase prin incizia executata deasupra sau sub un mugur, respectiv ramura fara a departa scoarta.

Strangularea - consta in gatuirea cu un inel de sarma a unei ramuri pt a favoriza cresterea ei.

Extirparea (orbirea) - lucrare prin care se indeparteaza mugurii de pe ramuri inainte de pornirea lor in vegetatie.

Torsionarea - consta din rasucirea ramurii sau a lastarului in jurul propriului ax, in vederea degradarii partiale a vaselor conducatoare.

Frangerea - se aplica numai la ramurile care in alte conditii se suprima de la inel. Prin frangere se degradeaza pana la 50% din vasele conducatoare iar ramura franta devine pandanta, cu cresteri moderate si mai viguroase spre varful ei.

Lucrari de formare a coroanelor

Formarea coroanei se realizeaza parcurgand urmatoarele etape: provocarea ramificarii, stabilirea ramificatiilor formate si conducerea acestora in functie de destinatia stabilita.

Provocarea ramificarii se poate realiza prin taieri, incizii inelare, crestare, ciupirea lastarilor. Se scurteaza axul pt formarea etajelor urmatoare si se scurteaza sarpantele pt formarea de subsarpante de ordinul II sau III.

Stabilirea destinatiei ramificatiilor - consta in alegerea, dintre ramificatiile formate in urma scurtarii, acelor necesare pt formarea si completarea scheletului.

Conducerea ramificatiilor aparute - se va face in concordanta cu destinatia pe care o primesc in coroana pomului si in formare si anume:

a. ramurile destinate formarii sarpantelor se conduc in pozitia impusa de forma de coroana preconizata

b. ramurile formate in urma scurtarii sunt dirijate spre formarea scheletului, a semischeletului sau spre rod.

Lucrari de intretinere a coroanelor

Asemenea lucrari se aplica in coroana pomilor de la inceputul fructificarii pana la defrisarea lor. Lucrarile au menirea de a asigura mentinerea formei de coroana si a spatiului stabilit pt fiecare pom, mentinerea echilibrului intre crestere si fructificare si amanarea imbatranirii pomilor. Realizarea acestor obiective este posibila prin lucrari de taiere, de dirijare si operatiuni secundare.

Lucrari de corectare a coroanelor

Taierea de corectare se practica la pomii neglijati si la cei carora li s-au facut taieri gresite. Prin aceste taieri se urmareste: imbunatatierea regimului de lumina, echilbrarea elementelor de schelet, stimularea cresterilor anuale, regenerarea semischeletului si a formatiunilor de rod. Taierile de corectie urmaresc aducerea coroanei pomului la forma pe care tb sa o aiba prin taieri corecte executate.

Etape caracteristice in executare taierilor la pomii cu coroana globuloasa

analiza coroanei ce urmeaza a fi taiata, precizarea formei de coroana in care poate fi incadrata

se stabilesc nr de etaje in lungul axului si a ramurilor de schelet ce formeaza etajele

se precizeaza ramurile de ordinul II si III pe fiecare sarpanta

echilibrarea coroanei prin aducerea sarpantelor din acelasi etaj in plan orizontal si la acelasi nivel

Etape caracteristice in executare taierilor la pomii cu coroane aplatizate

indepartarea din coroana a sarpantelor care o indesesc

alegerea sarpantelor si a ramurilor de prelungire

suprimarea cresterilor viguroase cu pozitie verticala

eliminarea cioturilor, a capetelor de salcie

intinerirea ramurilor de semischelet

regenerarea ramurilor pandante din partea inferioara a coroanei

Fertilizarea, masura agrotehnica indispensabila in practica pomicola, permite realizarea si mentinerea unei stari adecvate de aprovizionare a solului cu elemente nutritive(macro si micro) usor asimilabile plantelor. Fertilizarea trebuie facuta diferentiat in functie de specie, soi, altoi, starea de fertilitate a solului, varsta plantatiei, sistemul de cultura, potentialul de productie. Pt.ca fertilizarea sa fie facuta in mod rational este necesar de fectuat cartarea agrochimica a solului pt cunoasterea rezervei de elemente nutritive si starea lor de accesibilitate pt plante. Necesitatea fertilizarii in pomicultura este impusa de: a) amplasarea plantatiilor pomicole pe terenuri cu un grad de fertilitate mai scazut; b) plantatiile pomicole reprez.monoculturi care ocupa terenul timp de 10-30-50 sau mai multi ani; c) consumul specific de elemente nutritive nu este uniform pt toate speciile si soiurile; d) fertilizarea cu ingrasaminte chimie influenteaza cresterea si fructificarea in anul in care se aplica, stiut fiind ca 1 kg s.a. de ingrasaminte complexe N P K realizeaza un spor mediu de 6-7 kg fructe. Consumul de elemente nutritive este diferit, in functie de varsta pomilor. La pomii tineri consumul de N si K20 este mare iar cel de P2O5 moderat. Azotul si potasiul in perioada de tinerete, participa la formarea scheletului pomilor si stimuleaza intrarea mai timpurie pe rod a lor. Cel mai mare consum de elemente nutritive pe tona de fructe se realizeaza la piersic cu o medie de 10 kg N; 2 kg P₂0₅; 8 kg K₂0. Consumul ridicat de N, P, K este determinat de conditiile ecologice cat si de nivelul agrotehnic practicat. Calitatea fructelor este superioara daca intre calciu si potasiu este un raport optim. Prezenta unor canitati mari de N in butonii florali duce la o legare mai buna a florilor, in timp ce prezenta Mn in cantitati mari provoaca dereglari ale metabolismului. Elementele nutritive trebuie distribuite pe profilul de sol in functie de dispunerea sistemului radicular. Majoritatea speciilor pomicole necesita un strat trofic cu grosimea de 60-100 cm deoarece sistemul radicular al acestora se dispune pe profilul de sol, intre 15 si 60 cm, cu exceptia parului (20-100 cm), visinului (12-40 cm) si ciresului (1-40 cm). La pomii tineri predomina cresterile vegetative, in consecinta azotului ii revine un rol primordial, cu conditia ca solul sa fie normal aprovizionat cu fosfor, potasiu si calciu. Realizarea unor cresteri viguroase asigura formarea unui schelet puternic, fructificare abundenta si timpurie. Excesul de azot este daunator pentru pomi deoarece provoaca cresteri luxuriante, prelungeste perioada de vegetatie, sensibilizeaza pomii la ger ca urmare a unei maturari insuficiente a lemnului cresterilor anuale. Consumul de elemente nutritive creste pe masura ce pomii inainteaza in varsta si aceasta ca urmare a cresterii continue a volumului edafic util. In perioada de repaus, consumul este redus si se limiteaza la azotul absorbit care alaturi de glucide, formeaza substante nutritive depozitate la nivelul sistemului radicular. Metode de fertilizare. La aplicarea ingrasamintelor se va avea in vedere modul de dispunere a sistemului radicular in sol, in plan orizontal si vertical. Fertilizarea se face la infiintarea plantatiei si apoi an de an. La infiintarea plantatiei ingrasamintele organice si cele minerale greu solubile se imprastie pe intreaga suprafata si se incorporeaza in sol prin lucrarea de desfundare. Dupa infiintarea plantatiei nu este nevoie sa fertilizam pe intreaga suprafata deoarece sistemul radicular este deocamdata slab dezvoltat. In plantatiile tinere de 3-5 ani fertilizarea se poate face pe randul de pomi, pe o banda cu latimea de 1-1 m in plantatii intensive si circular in jurul pomilor in plantatiile de tip extensiv. La plantatiile pe rod, cand sistemul radicular impanzeste solul din livada aproape in totalitate, ingrasamintele se repartizeaza uniform pe toata suprafata si se introduce in_sol prin lucrarea adanca de arat sau primavara devreme printr-o lucrare semiadanca. Toamna, dupa recoltarea fructelor si inainte de caderea frunzelor, se recomanda aplicarea in plantatiile pomicole a ingrasamintelor organice si a celor minerale greu solubile. Ingrasamintele cu N se dau in doua sau trei reprize. La pomii tineri se da o treme din doza la dezmugurit, o treime in faza de crestere intensa a lastarilor iar cea de a treia treime se aplica la circa 2-4 saptamani dupa cea de a doua. In plantatiile pe rod fertilizarea cu azot se face astfel: o treime din doza primavera inainte de inflorit, o treime la cresterea intense a lastarilor si fructelor, iar restul in faza de inceput a diferentierii mugurilor. Doza de ingrasaminte ce se da in plantatiile pomicole. La infiintarea plantatiilor pomicole orientativ se recomanda ingrasaminte organice in doza de 40-50 t/ha; 100 kg P205 si 100 kg K20 la hectar. Durata de eficacitate a ingrasamintelor aplicate la desfundarea terenului este de cel mult pana la trei ani. In plantatiile pe rod fertilizarea se face in asa fel incat sa se asigure un raport optim intre crestere si fructificare. De regula, ingrasaminte organice se aplici odata la 3 ani in cantitate de 30-40t/ha. In medie se calculeaza circa 10 t/ha gunoi de grajd anual Anual se dau si ingrasamite chimice: 80-150 kg N; 80-120 kg P205 si 80-120 kg/ha K20. Fertilizarea suplimentara foliara. Prin fertilizarea foliara se completeaza cea radiculara. Se practica in cazul in care azotul nu ajunge la timp la nivelul radacinilor active sau a fost spalat pe profilul de sol. Aplicarea amendamentelor pe solurile acide. Amendamentele au menirea de a imbunatati insusirile fizico-chimice ale solului, de a stimula procesele microbiologice si de a spori eficacitatea ingrasamintelor in ansamblu (se recomanda incorporarea lor prin aratura). Irigarea. Apa alaturi de elementele nutritive participa la sinteza substantelor organice care formeaza tesuturile plantelor pomicole. Excesul de apa din sol. Apare ca urmare a unui regim bogat in precipitatii sau a unei irigari abundente, la care se adauga existenta unui subsol cu permeabilitate redusa, sol impermeabil, apa freatica la mica adancime. Are repercusiuni negative asupra plantelor pomicole prin prelungirea vegetatiei toamna in consecinta o slaba rezistenta la iernare, fermentatie intracelulara datorita asfixierii radacinilor. Fata de excesul de apa, au o sensibilitate mare speciile cais, piersic, mar, par, cires. Lipsa de apa din sol. Determinata de un regim pluviometric mai sarac in precipitatii sau cu o distributie defectuoasa si absenta posibilitatilor de irigare. Absenta apei din sol duce la inrautatirea proceselor agrobiologice si chimice, cu efecte negative asupra nutritiei si in consecinta apar dereglari in cresterea si fructificarea pomilor cu reducerea sau incetarea cresterii vegetative, diferentierea mugurilor de rod (frunzele cad prematur, fructele sunt mici si de calitate inferioara, cu suculenta si continut de zahar redus). Intre volumul transpiratiei si cantitatea de substanta uscata elaborata exista o relatie pozitiva, care poarta denumirea de coeficient de transpiratie. Coeficientul de transpiratie are mare importanta deoarece cu ajutorul lui se stabileste consumul hidric specific al diferitelor specii pomicole. Consumul zilnic de apa este variabil la speciile pomicole in functie de portaltoi si fenofaza de vegetatie. Astfel, la nuc cerintele maxime fata de apa sunt in fenofaza de crestere intensa a lastarilor si fructelor, atunci cand specia respectiva are nevoie de 100-120 l/m2/luna, iar in perioada de maturare a- fructelor de 60-80 l/m2/luna. Pentru a stabili necesarul de apa pentru diferite specii pomicole trebuie cunoscute urmatoarele constante hidrofizice: gradul de porozitate al solului - determina permeabilitatea pt apa si schimburile de gaze; viteza de infiltrare a apei in sol (permeabilitatea solului pentru apa) - se exprima in mm/h; grosimea stratului de sol - explorat de catre sistemul radicular este de 80-100 cm.; densitatea aparenta a solului - se calculeaza dupa raporturile dintre masa unei probe de sol uscat si volumul sau; prezenta apei si a aerului si a raportului dintre ele - determina valoarea indicilor hidrofizici, de care se tine cont in aplicarea irigarii in plant.pomicole. Norma de udare - se intelege cantitatea de apa exprimata in m3/ha utilizata la o udare si are menirea de a umezi solul pe adancimea de dispunere a sistemului radicular. Relatia generala de calcul: m = 100 H x Gv (C-p) in m3/ha unde m- norma de udare, H- grosimea stratului de sol, Gv- greutatea volumetrica a solului, C- capacitatea de camp pt apa a solului, p- rezerva de apa din sol inainte de udare. Norma de irigare - data de cantitatea totala de apa necesara irigarii unui hectar de cultura si se exprima in m3/ha/an. Norme de irigare orientative: la mar- 2140-2500 m3/ha; la cires- 1150-1800 m3/ha; la capsun- 1740 m3/ha. Metode de irigare. Udarea prin brazda - se practica cu prioritate pe terenuri cu panta mica si uniforma. Pe terenurile cu panta mai mare brazdele se orienteaza pe curba de nivel cu o panta de 1-1,5%. Consumul de energie este redus fiindca apa circula in retea gravitational. Brazdele se deschid la distanta de 1,5 m fata de trunchiul pomilor si la 0,80-1,0 m intre ele, cu adancimea de 15-20 cm si o deschidere la suprafata de 0,3-0,5 m. Lungimea brazdelor se stabileste in functie de natura solului si anume, pe soluri usoare 50-60 m; 120-200 m pe soluri grele. Deschiderea brazdelor se face pe cale mecanica. Udarea prin aspersiune - prin aceasta metoda este adusa in plantatie sub forma de ploaie. In cadrul acestei metode apa se aduce de la sursa pana la parcela prin conducte sub presiune. Deci, metoda poate fi practicata si pe terenurile in panta si cu teren mai afanat. Tipurile de aspersoare utilizate in plantatiile pomicole sunt ASJ-l-M; ASM-1; ASM-2, cu diuze de dimensiuni diferite, de la 5,0 la 11,5 mm. Udarea localizata - se caracterizeaza prin aceea ca apa ajunge numai in zonele de consum maxim si nu pe toata suprafata asa cum se intampla in cazul metodelor clasice. Udarea prin picurare - o metoda mai eficienta, prin economia de apa si de energie consumata in comparatie cu alte metode de udare. Se poate practica cu usurinta pe teren framantat indiferent daca solul este greu sau usor. Consumul de forta de munca este mic, la fel si cel de apa redus cu 20-50%, fata de metodele clasice. Udarea prin rampe perforate - conductele de udare se repartizeaza in lungul randurilor de plante. In orificiile facute in conducta se plaseaza diuze care asigura picurarea. Pentru mentinerea presiunii pe lungimea conductei (200 m), orificiile cresc in lungul conductei de la 1,6 la 2,5 mm Irigarea prin conducte subterane - apa este pusa la dispozitia sistemului radicular prin intermediul unei retele fixe de conducte din ceramica, material plastic. Reteaua de conducte se plaseaza Ia adancimea de 50-60 cm si prezinta orificii prin care apa ajunge in sol. Combaterea calamitatilor naturale. Gerurile din perioada de repaus a pomilor pot fi evitate printr- o amplasare judicioasa a speciilor si prin evitarea regiunilor in care iarna se inregistreaza temperaturi mai scazute de -30C. Primavara rezistenta pomilor si a arbustilor fructiferi este scazuta, depinzand de specie si fenofaza in care survine gerul. Ingheturile de primavara provoaca necrozarea organelor florale. Dupa o perioada rece se produce decalarea fenofazelor cu 10-14 zile in functie de specie si soi. Pistilul este organul floral care suporta cel mai greu temperaturile negative in timpul perioadei de inflorire. Staminele se plaseaza pe locul doi, iar ovarele abia fecundate sunt mult mai sensibile in comparatie cu florile deschise. Fructele proaspat legate, in urma inghetului se brunifica pe anumite portiuni. Ramurile degerate se elimina din coroana pomilor, in caz contrar sunt invadate de paraziti ca; Nectria care produce cancer la semintoase si Cytospora si Fusicoccum, la piersic. Metodele de combatere a ingheturilor si a brumelor tarzii de primavara pot fi grupate astfel: - metode prin care se reduce radiatia nocturna folosind un ecran protector cu durata limitata, format din aerosoli (ceata, nori artificiali, perdele de fum etc.) sau perdele de protectie; - metode prin care se urmareste ridicarea temperaturii solului si a aerului cu ajutorul unor dispozitive care degaja caldura; - metode mecanice care urmaresc omogenizarea aerului pe verticala si impiedicarea formarii inversiunilor termice in stratul de aer din apropierea solului; - metodele tehnologice urmaresc intarzierea declansarii fenofazelor pentru ca pomii sa nu fie surprinsi de inghet, evitarea vailor inguste, cu drenaj defectuos; - metodele genetice care au in vedere crearea de noi soiuri cu rezistenta sporita la ger si cu pornire tarzie in vegetatie. Pentru combaterea grindinei se folosesc rachete si proiectile antigrindina. Pentru combaterea grindinei se poate folosi iodura de argint care impiedica formarea cristalelor de gheata. Norii de iodura de argint se formeaza prin lansarea produsului din avion, cu rachete de pe sol sau cu ajutorul tunurilor speciale. Imediat dupa atacul de grindina se face un tratament cu Euparen si Ortocid sau Anvil, Atemic, care asigura o cicatrizare rapida a ranilor de pe ramuri si frunze. In plantatiile pomicole intensive si superintensive vantul poate produce dezradacinarea pomilor. Pentru reducerea vitezei vantului se pot amenaja perdele de protectie formate din salcam, plop, sau din alte specii pomicole altoite pe portaltoi generativi, si specii ale caror fructe se desprind greu din coroana (nuc, castan, cires). Pagube insemnate in plantatiile pomicole produc si rozatoarele mari cum ar fi capre, iepuri si cei mai mici soareci si sobolani. Impotriva rozatoarelor mari se lupta eficient prin imprejmuirea plantatiei cu plasa de sarma pe stalpi de beton realizand o inaltime a gardului de circa 2,0 m. In plantatiile neimprejmuite, pentru a evita atacul rozatoarelor mari se protejeaza trunchiul si o parte din sarpante, la nevoie.