Autoeducatia

AUTOEDUCATIA

Autoeducatia reprezinta o directie de evolutie a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane care implica transformarea obiectului educatiei în subiect al educatiei, capabil de autoevaluare si de autoproiectare pedagogica.

Definirea autoeducatiei, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, presupune întelegerea functiei si structurii specifice activitatii de (auto)formare-(auto)dez-voltare a personalitatii umane.

Functia principala a autoeducatiei angajeaza transformarea obiectului educatiei în subiect al educatiei în urma unui proces care implica valorificarea unui ansamblu de actiuni educationale, proiectate si realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o perioada de timp determinata. Aceasta presupune:

- (auto)proiectarea-(auto)realizarea unei 'educatii pentru sine';

- (auto)formarea individualizata (care implica valorificarea deplina a propriei experiente, fara interferenta altor/altei medieri);

'autoformarea metacognitiva' (care vizeaza capacitatea de 'a învata sa înveti '/'educabilitate cognitiva, independenta de continutul învatarii');

autoformarea permanenta (care angajeaza capacitatea de asumare a sarcinilor centrate asupra propriei formari, specifice fiecarei vârste scolare si post-scolare) - vezi Dictionnaire encyclopedique de l'education etde la formation, 1994, pag. 96,97.

Structura autoeducatiei evidentiaza existenta unor elemente comune, aproape identice, situate la nivelul structurii actiunii educationale. Diferenta specifica provine din pozitia diferita a 'obiectului educatiei' care în cazul 'autoeducafiei' devine 'subiect' al propriei sale activitati de formare-dezvoltare a personalitatii, respectiv 'subiect' al procesului de autoformare-autodezvoltare a personalitatii.

Saltul calitativ este marcat Ia nivelul structurii actiunii educationale prin conexiunea inversa interna (c.i.i.) realizata, care probeaza capacitatea, dobândita de 'obiectul educatiei', de autoevaluare a rezultatelor si de autocunoastere a resurselor propriei sale activitati (vezi structura actiunii educationale).

Prin interiorizarea deplina a acfiunii educationale eficiente aceasta capacitate poate evolua în directia autoproiectarii pedagogice a unor mesaje educationale orientate spre (auto)formarea-(auto)dezvoltarea permanenta a obiectului educatiei. Este momentul în care obiectul educatiei devine efectiv subiect ale educatiei.

Continutul autoeducatiei reflecta raporturile dintre activitatea de formare-dezvoltare si activitatea de autoformare-autodezvoltare a personalitatii umane, raporturi mediate calitativ prin intermediul 'educatiei permanente'. Astfel, 'a educa în perspectiva educatiei permanente înseamna, în esenta, a determina un autentic proces de autoeducatie' (Toma, Steliana, 1983, pag.40).

Raportul educape-autoeducatie construieste practic un nou echilibru între factorii externi si factorii interni ai activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, factori situati pe o linie de evolutie ascendenta. Astfel educatia, aflata initial alaturi de mediu în ipostaza unui factor extern, devine treptat - prin educatie permanenta si autoeducatie -un factor intern stabil, care reflecta, la nivel functional si structural, capacitatea intrinseca a personalitatii umane de (auto)perfectionare continua a activitatii sale individuale si sociale.

Educatia asigura, la acest nivel, atingerea scopului pedagogic fundamental al organizatiei scolare moderne si postmodeme: 'a face din obiectul educatiei subiectul propriei sale educatii, din omul care capata, educatie omul care se educa el însusi' (Faure, Edgar, 1975, pag.220).

Continutul autoeducatiei poate fi analizat din perspectiva procesului de dezvoltare a personalitatii în diferite etape ale vietii (vezi Bârna, Andrei, 1995). în acest context, autoeducafia, în calitatea sa de 'activitate desfasurata în scopul perfectionarii propriei personalitati' are simultan.'

un caracter subiectiv, reprezentând un produs al educatiei superior proiectata, organizata, coordonata, (auto)perfectionata;

- un caracter auto-reglator, reprezentând saltul functional de la conexiunea inversa externa (subiect-obiect) la conexiunea inversa interna (subiect-subiect);

un caracter corelativ, reprezentând legatura structurala existenta între autoins-truire-autoinstruire permanenta-autoeducafie-autoeducatie permanenta;

- un caracter procesual, reprezentând linia de continuitate dintre etapa autoedu-catiei potentiale si etapa autoeducatiei reale, posibila dupa dobândirea 'constiintei de sine', în jurul vârstei de 16 ani.

Metodologia autoeducatiei avanseaza 'un model filosofic' al educatiei, bazat pe reflectie, dar si 'un model economic' bazat pe folosirea cu maxima eficienta a timpului educatiei.. Aceste modele dezvolta la nivelul sistemului educational (scolar, extrascolar, postscolar) patru categorii de metode de cultivare a autoeducatiei:

- metode de autocontrol: autoobservatia, autoanaliza, introspectia;

metode de auto stimulare: autoconvingerea, autocomanda, autocritica, autosugestia, comunicarea prin interactiune, exemplul, jocul individual si colectiv, autoexer-sarea;

metode de autoconstrângere: âutodezaprobarea, autocunoasterea, autorenunta-rea, autorespingerea;

- metode de stimulare a creativitatii: strategii creative de tip didactic, lectura-scri-erea creativa; asocierea de idei, planul rezumativ, autoevaluarea, autoaprobarea, auto-avertismentul.

Reactualizarea unui 'model psihologic' de abordare a educatiei permite avansarea urmatoarei taxonomii a strategiilor angajate în autoformarea-autodezvoltarea personalitatii umane: metode si procedee de stimulare a proceselor intelectuale (integrate pedagogic la nivel de: autoconvingere, autosugestie); metode si procedee de stimulare a proceselor afective (integrate pedagogic la nivel de autostimulare, autoconsolare, auto-condamnare, autopedepsire); metode si procedee de stimulare a proceselor volitive (integrate pedagogic la nivel de: autointeriorizare, autocomanda, autoaprobare) - vezi Bârna, Andrei, 1995, pag.90.

Problematica autoeducatiei, abordabila în conditiile societatii contemporane, angajeaza noi reconsiderari conceptuale si metodologice (vezi Revista de pedagogie nr.8-12/1993, Autoeducatia, pag.3-43):

clarificarea raportului dintre 'eteroeducatie' (educatia prin altii) si 'autoeducatie' (educatia prin sine), în termeni de interactiune: educatia eficienta, bazata pe auto-cunoastere si autoevaluare = premisa autoeducatiei;

eliminarea polaritatilor exclusiviste (între 'eteroeducatie' si 'autoeducatie') sau absolutiste (ruperea educatiei de autoeducatie sau, din contra, tratarea educatiei doar ca autoeducatie = conditia autoeducatiei;

- constientizarea importantei 'idealului de viata' pentru declansarea si desfasurarea corecta a procesului de autoeducatie = determinarea autoeducatiei;

- implicarea modelului moral si cultural de autoperfectionare în activitatea de autoeducatie = autodeterminarea autoeducatiei.