CONCEPTUL DE COMPENSARE SI DEZVOLTARE COMPENSATORIE

CONCEPTUL DE COMPENSARE SI DEZVOLTARE COMPENSATORIE

Mihai Golu (1976) considera compensatia o 'Jege a dezvoltarii personalitatii', in general, si o defineste ca pe un 'mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului' (in: 7, p. 85). Prin urmare, este vorba nu numai de redresare, ci, in primul rand, de mentinerea functiilor vitale, ceea ce insemna ca disponibilitatea de a reactiona compensator este o trasatura comuna a tuturor organismelor, adica nu numai a celor cu deficiente, ci a oricarui individ aflat -la un moment dat sau permanent - in dificultate. In cele ce urmeaza, ne vom opri, desigur, asupra compensatiei la copiii cu deficiente.

1.1. Referindu-se in mod expres la acesti copii, M. L Zemtova (1965) defineste compensatia ca pe 'un proces aparte de dezvoltare, in conditiile caruia se formeaza noi sisteme dinamice de legaturi conditionate; au loc diferite substituiri; se produc corectari si refaceri ale unor functii distruse sau nedezvoltate; se formeaza modalitati de actiune si insusire a experientei sociale; se dezvolta capacitati fizice si mintale, dar si personalitatea copilului in ansamblul sau' ( 7, p. 101).

Ca 'lege' a procesului dezvoltarii, compensatia actioneaza in directia reechilibrarii acestui proces, ori de cate ori intervine un factor perturbator, de exemplu, o deficienta, o disfunctie, o incapacitate etc.

Tocmai de aceea, in psihopedagogia speciala, teoria dezvoltarii compensatorii ocupa un loc central.

Fenomenul dezvoltarii compensatorii este prezent Ia toate categoriile de copii cu deficiente, la fiecare categorie avand, insa, un anume specific si anumite limite. Evident ca altele vor fi aspectele concrete ale compensarii la copiii cu deficiente de vedere, comparativ cu cei avand deficiente de auz, chiar daca, in principiu, mecanismele procesului respectiv sunt aceleasi. Cu atat mai mult, aspecte deosebite se vor reliefa in cazul copiilor cu deficiente mintale, la care insasi baza organica a procesului compensator - creierul - este afectata intr-o forma sau alta.

in conditii defavorabile, rezultatele procesului compensator se pierd, adesea, prin decompensare. Acest fenomen, invers dezvoltarii compensatorii, se produce frecvent la copiii cu deficiente, de exemplu atunci, cand, dintr-un motiv sau altul, acestia intrerup programul terapeutic specific sau il parcurg superficial, inregistrand regrese si dezadaptari. La copiii cu deficiente mintale, fenomenul decompensarii este deosebit de frecvent si poate fi pus in legatura cu ceea ce B. Inhelder numeste vascozitate genetica.

De asemenea, la copiii cu deficiente, inclusiv mintale, apar frecvent fenomene pseudocompensatorii, constand in reactii adaptative neadecvate, ca raspuns la conditii ambientale sau educative defavorabile. De exemplu, in conditiile unor relatii familiale tensionate, ale unor grupuri neglijate educativ, ale unor insuccese repetate, mai ales in planul performantelor intelectuale, unii elevi (cu capacitatea de efort scazuta sau cu alte dezechilibre) vor reactiona pseudocompensator prin manifestari negative in plan comportamental, prin obraznicii, bufonerii, vagabondaj etc. Unii autori considera ca tot prin reactii pseudocompensatorii repetate, la unele categorii de copii cu deficiente se consolideaza treptat anumite trasaturi caracteriale negative ca minciuna, tendinta de a lingusi etc.

Fenomene asemanatoare se pot intalni si la unii copii fara deficiente, dar avand nevoi speciale doar in planul educatiei, atunci cand aceste nevoi nu sunt luate in seama si nu sunt contracarate de timpuriu. La asemenea copii, mai ales daca ei prezinta si o anume fragilitate psihica si un dezechilibru afectiv, o decompensare cronica poate da nastere unor stari de falsa sau aparenta deficienta mintala, iar prin reactii pseudocompensatorii se poate ajunge la tulburari de conduita de tip reactiv.

1.2. in sens larg - abordata ca un fenomen comun tuturor organismelor vii - compensarea se poate realiza, dupa cum se stie, sub trei forme de baza:

- regenerarea organica - de pilda, refacerea cozii rupta la soparla - proces nesemnificativ, insa, pentru problema care ne intereseaza;

- vicarierea - adica, suplinirea unei functii pierdute, de exemplu, functia unui analizator (a unui organ de simt) prin activitatea altor analizatori; aceasta forma este implicata masiv in dezvoltarea compensatorie la copiii cu deficiente senzoriale;

restructurarea functionala sau dinamica a activitatii vitale a oricarui organism lezat, in conditiile specifice, neobisnuite, pe care le creeaza prezenta oricarei deficiente sau incapacitati, in perspectiva (re)adaptarii la conditiile respective.

Referindu-se la acest fenomen de manifestare a mecanismelor compensatorii la persoanele cu deficiente, Dorin Damaschin (1973) considera a fi important de vazut cum anume, in conditiile activitatii, ale educatiei si muncii se pot crea noi cai si noi mijloace compensatorii, atat pe calea vicarierii (a suplinirii), cat si pe calea restructurarii schemei functionale (3, p. 36). Este evident ca, in afara activitatii - inclusiv sub forma sa de joc, de invatare, de munca - nu poate exista compensatie, indeosebi compensatie prin restructurarea schemelor functionale, acest proces bazandu-se pe interiorizarea treptata (uneori deosebit de dificila, mai ales la persoanele cu deficiente mintale) a unor modele de actiune, pe care cei in cauza le exerseaza in procesul adaptarii, fie spontan, fie dirijat.

1.3. in conceptia aceluiasi autor, in procesul dirijat al adaptarii compensatorii, trebuie avute in vedere urmatoarele principii:

1.3.1. Principiul integrarii si al ierarhizarii, care presupune raporturi dinamice de subordonare, comutare, succesiune, substitutie, sincronizare intre diferite componente ale comportamentului. Aceasta ierarhizare a planurilor, a componentelor dezvoltarii sau a adaptarii compensatorii la om este conditionata de raporturile sale cu mediul social, in afara relatiilor sociale, dezvoltarea individului uman - inclusiv dezvoltarea compensatorie si procesul adaptarii la persoanele cu handicap - sunt de neconceput. De aici, rezulta ca dezvoltarea compensatorie in plan biologic si psihic, la persoanele cu afectiuni si abateri de la traseele normale ale procesului dezvoltarii, nu se poate realiza optim decat in conditii favorabile de mediu social si cultural, inclusiv sub aspectul educatiei organizate.

in legatura cu acest aspect, M.I. Zemiova (1965) afirma unnatoarele: 'Dependent de continut, de metodele si conditiile instruirii si ale educatiei, la cei cu deficiente se formeaza procedee si mijloace de actiune si de insusire a experientei sociale, se formeaza motivele si trebuintele sociale, care, treptat, devin forta metrica a dezvoltarii. Toate acestea conduc spre normalizarea functiilor afectate (s. n.) sau insuficient dezvoltate, spre prevenirea tulburarilor dezvoltarii' (7, p. 103).

Iata ca, in urma cu aproape patru decenii, ideea 'normalizarii functiilor afectate' la cei cu deficiente era prezenta in literatura psihopedagogica, reflectand unul din principiile de baza ale teoriei compensatiei.

Ideea normalizarii, dar intr-un sens mai larg, este astazi promovata, dupa cum se stie, cu multa insistenta, in legatura cu problematica educatiei integrate a scolarilor cu handicap, dar si a celor cu nevoi speciale doar in planul educatiei.

1.3.2. Principiul determinismului presupune actiunea cauzelor externe asupra dezvoltarii (compensatorii) individuale, prin intermediul conditiilor interne. De exemplu, oricat de bine ar fi organizata educatia terapeutica, ea nu va actiona egal asupra dezvoltarii tuturor elevilor cu handicap, ci diferit, in raport cu particularitatile intrinseci ale fiecaruia, adica in raport cu: natura si gradul afectiunii suferite; cu potentialul adaptativ ereditar, in plan biologic si psihic; cu varsta, gradul de cultura, nivelul de elaborare a mecanismelor compensatorii etc. in legatura cu acest principiu, D. Damaschin spunea: 'Datorita actiunii cauzelor externe, factorul intern este puternic influentat si modificat, ceea ce permite restructurarea functionala a analizatorilor ramasi normali, un proces optim de adaptare prin mecanisme, metode si procedee care. in cele din urma, realizeaza, in functie de necesitati, un echilibru cu factorii determinanti' (3, p. 42). Ne putem intreba insa, cum se pune aceasta problema in cazul deficientilor mintal sau al celor cu tulburari comportamentale, la care nu analizatorii sunt afectati primar, ci este dereglata functionarea lor unitara si integrata, adesea datorita unor afectiuni ale cortexului sau ale zonelor subcorticale? Desigur ca si in aceste situatii trebuie asigurate conditii favorabile, care sa determine inhibarea schemelor comportamentale si adaptative incomplete sau gresite si inlocuirea lor prin scheme pozitive, adaptate solicitarilor concrete ale mediului. Asa cum demonstreaza practica, acest lucru este posibil, dar numai prin exercitii indelungate, prin interiorizarea si consolidarea unor scheme adaptative si comportamentale corecte, bine dirijate din exterior si, in masura posibilitatilor, constientizate de cei implicati.

Principiul activismului este fundamental pentru restructurarea compensatorie a schemelor functionale ale organismului afectat. 'Treptat, prin incercari izbutite si erori, deficientul isi formeaza procedee compensatorii individuale, care, in baza principiului economiei fortei, a locului si timpului, tind spre automatizare. Se poate afirma ca, in afara activitatii si muncii, nu exista adaptare compensatorie' ( 3, p. 42).

Acest principiu al activismului isi gaseste o larga aplicatie in intreaga activitate de invatare desfasurata cu elevii avand handicap, in cadrul careia obiectivele restructurarii compensatorii se realizeaza eficient. El intareste si subliniaza, o data in plus, importanta hotaratoare a participarii active si constiente a acestor elevi la toate activitatile scolare.

Principiul unitatii vizeaza echilibrarea organismului afectat, integrarea si armonia starilor sale fizice, psihice si morale. Nu poate exista 'compensatie pe felii', pe paliere sau pe sectoare ale personalitatii. Dezvoltarea compensatorie nu poate fi decat consecinta unor influente pozitive multiple, exercitate asupra intregului organism, a intregii personalitati, in virtutea acestui principiu, in activitatea cu handicapatii nu vom organiza, de regula, activitati de educatie senzoriala, de educatie psihomotorie, de antrenare a capacitatilor mnezice etc., fara legatura intre ele. Exercitiile vizand distinct obiectivele respective vor fi integrate in activitati terapeutice complexe, asa cum, de altfel, se preconizeaza in Programul de 'Terapie educationala complexa si integrata', elaborat pentru activitatile din scolile speciale (8).

1.3.5. Principiul analizei sintezei. Capacitatea analitico-sintetica este frecvent afectata la copiii cu deficiente, indeosebi la cei cu deficiente mintale.

De aceea, orice actiune vizand stimularea dezvoltarii compensatorii trebuie sa-si propuna depasirea dificultatilor in realizarea operatiilor de analiza si sinteza, pe care le intampina cei in cauza. Aceasta cu atat mai mult, cu cat mobilitatea si coordonarea, in procesul de restructurare compensatorie, a functiilor mai bine pastrate, depind, in mare masura, de calitatea prelucrarii analitico-sintetice, in scoarta cerebrala, a impulsurilor venite de la diferiti analizatori. Procesul se afla in stransa legatura cu parghia ce sta la baza mecanismelor compensatorii, adica cu fenomenul de feed-back sau aferentatie inversa. Treptat, prin exersarea unor modele pozitive, se formeaza, in cortex, scheme de actiune corecta, eficienta. Devenind 'acceptori ai actiunii' (dupa expresia lui P. K. Anohiri), aceste scheme vor servi drept puncte de sprijin in autoreglajul comportamentului adaptativ al persoanei supuse restructurarii compensatorii, in aceste conditii, nu sunt greu de imaginat dificultatile pe care le intampina, in procesul adaptarii, mai ales acei scolari cu handicap, la care afectiunea primara se situeaza la nivelul sistemului nervos central, limitand - uneori drastic - eficienta proceselor analitico-sintetice.

1.4. M I. Zemtova (1965) se refera si la o serie de legitati ale dezvoltarii compensatorii, pe care le vom comenta, succint, in cele ce urmeaza:

1.4.1. Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltarii are loc pe baza formarii conexiunilor reflex-conditionate, in conformitate cu legile neurodinamicii (referitoare la forta, mobilitatea, echilibrul si interactiunea proceselor nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia).

In stransa legatura cu continutul si conditiile in care copilul cu deficiente este antrenat in activitatea compensatorie -prin masuri de terapie generala si specifica - se dezvolta, treptat, diferite functii psihice, la un nivel mai mult sau mai putin apropiat de cel obisnuit, normal.

De asemenea, au loc diferite restructurari functionale si substituiri. Astfel, prin restructurari ale functiilor se produc modificari in ceea ce priveste conexiunile dintre centrii nervosi, dintre organele periferice si sistemul nervos central, dintre aparatele receptoare si cele efectoare. La acest proces de restructurare compensatorie iau parte principalele verigi ale sistemului nervos central:

- subcortexul, cu reflexele sale neconditionate complexe;

- primul sistem de semnalizare corticala, la nivelul caruia se realizeaza operatiile analitico-sintetice elementare;

- al doilea sistem de semnalizare, la nivelul caruia se realizeaza procesele analitico-sintetice complexe si functia cognitiva bazata pe limbaj si gandire.

in fine, restructurarea compensatorie se realizeaza si prin trasarea si consolidarea unor 'cai ocolite'.

Ideea cailor ocolite a fost promovata insistent de catre L. S. Vagotski (trad. 1971), acesta preluand-o din psihologia structuralista, indeosebi din cercetarile lui Kohler. Prin 'cale ocolita' Kohler intelegea 'operatia care apare atunci cand atingerea scopului pe o cale directa devine dificila' (dupa 14, p. 123). Aplicand aceasta idee Ia activitatea cu copilul deficient, Vagotski sublinia: 'Daca acest copil nu poate obtine ceva pe cale directa, dezvoltarea unor cai mediate devine baza compensarii lui' (14, p. 148). Exemplu de formare spontana a unei asemenea 'cai ocolite' o reprezinta limbajul mimico-gestual, pe care surdo-mutii si-1 formeaza in lipsa caii obisnuite de comunicare - limbajul oral. Tot o 'cale ocolita' - dar elaborata intentionat - o reprezinta si alfabetul Braille, pe care si-1 insusesc nevazatorii, aflati in imposibilitatea de a utiliza scrisul obisnuit, in metodologia elaborata pentru activitatile scolare terapeutice sau, cum se exprima Vagotski, in 'pedagogia curativa' asemenea cai indirecte sau ocolite abunda, fiind mijloace esentiale de sprijin al proceselor compensatorii.

1.4.2. Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltarii se declanseaza automat, imediat dupa ce s-au produs leziunea organica si dereglarea functionala, ea fiind deosebit de eficienta in anumite cazuri - mai ales atunci, cand fenomenul se produce la varstele mici. Asa se intampla cand fenomenul are loc in cadrul aceluiasi sistem functional (senzorial, motor etc.) si pe fondul unei dotari superioare a sistemului nervos central, de exemplu, la copiii cu deficiente senzoriale partiale (ambliopi sau hipoacuziei) la care, tocmai datorita compensarii spontane eficiente, deficienta respectiva este observata (depistata) de catre cei din jur, adesea cu mare intarziere si, uneori, intamplator. Pentru a preveni asemenea situatii, tinerele familii (indeosebi mamele) trebuie indrumate sa-si prezinte copiii - de timpuriu si periodic - la controale medicale si psihologice cu caracter complex, chiar si atunci cand copiii respectivi nu manifesta abateri evidente da la nivelul dezvoltarii obisnuite pentru varsta data.

1.4.3. O activitate de terapie complexa, initiata de timpuriu, determina obtinerea unor rezultate compensatorii optime. Rostul activitatilor terapeutice complexe timpurii este de a preveni instalarea sau de a diminua manifestarea unor tulburari secundare ale dezvoltarii, mobilizand eficient capacitatile restante ale organismului lezat si organizand corect mediul educativ, in scopul stimularii si al consolidarii influentelor compensatorii pozitive, in caz contrar, de neglijare sau de organizare defectuoasa a activitatilor terapeutice, organismul lezat va putea reactiona prin manifestari pseudocompensatorii si de falsa adaptare.

l .4.4. in procesul adaptarii compensatorii, organismul lezat face apel la o serie de functii, care in mod obisnuit nu joaca un rol aparte, dar care se intensifica, treptat, prin exercitiu, devenind deosebit de utile in procesul respectiv. Asa, de exemplu, la copilul nevazator, prin intensificarea sensibilitatii vibrotactile, precum si prin mobilizarea suplimentara a sensibilitatii musculare, de echilibru, de pozitie si de directie, se dezvolta compensator capacitatea orientarii in spatiu si a detectarii obiectelor. De asemenea, prin exercitiu sistematic de antrenare a aceleiasi sensibilitati vibrotactile, precum si a capacitatii de coordonare a miscarilor digitale fine si de orientare in microspatiul 'tablitei' de scris, copilul nevazator isi insuseste alfabetul Braille, adica scrierea punctiforma in relief si invata sa 'citeasca' cu varful degetelor, reusind in acest domeniu performante inaccesibile persoanelor vazatoare, pentru care activitatea respectiva nu reprezinta o necesitate in procesul adaptarii.

Referindu-se tocmai la aceste aspecte ale procesului dezvoltarii compensatorii, L. S. Vagotski evidentia, in mod deosebit, 'originalitatea' procesului respectiv la copiii cu deficiente, la care apar 'forme infinit de variate' ale acestui proces, uneori 'extrem de complicate' si pe care 'nu le observam in dezvoltarea tipica a copilului normal' (15, p. 11).