Delimitari conceptuale in teoria instruirii

Delimitari conceptuale in teoria instruirii

Etimologic, termenul de instruire provine din latinescul ''instruo'' ce inseamna aranjament amenajare, constructie, iar prin extensie reprezinta o ''constructie in spirit", o constructie intelectuala.

Asadar, instruirea este ''insusirea unui corp de iformatii intr-o maniera care se declanseze elaborarea unor structuri si procese intelectuale, operationale si sa contribuie la dezvoltarea potentialului intelectual al individului" (R. B. Iucu, 2001, p.31).

Analizarea acceptiunilor date conceptului de instruire a fost determinata de sesizarea caracterului limitat al instruirii definita ca o actiune de comunicare, de transmitere de cunostinte.

Pentru ca o activitate educationala sa poata fi considerata instruire trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-contact direct intre cadru didactic si elev;

-asimetrie informationala (profesorul cunoaste materia, elevul nu detine informatiile respective);

-cadrul didactic vrea ca elevul sa fie facilitat in travaliul asimilarii continutului informational;

-prin ceea ce face cadrul didactic determina elevul sa invete continuturile in mod rational;

-cadrul didactic trebuie sa releve elevului acele elemente de continut pe care se presupune ca elevul ar trebui sa le invete;

-actiunile cadrului didactic vor continua pana cand elevul incepe sa invete continutul informational.

Definirea instruirii este data de relatia sa cu invatarea, in absenta invatarii, instruirea nu este in deplinatatea sa conceptuala deoarece se accentueaza indeosebi partea aplicativa.

Majoritatea acceptiunilor date invatarii au o caracteristica ce subliniaza schimbarea, modificarea comportamentului pe baza unei experiente traite "invatarea este o transformare de comportament pe baza unei experiente organizate in scoala, organizare supusa structurarii, observatiei si controlului in conditiile activitatii si ambiantei scolare" (R. B.Iucu, Op. Cit. P. 33).

Procesul de invatare presupune doua forte:

-forte care usureaza provoaca si determina schimbarea cadrului didactic;

-forte care sunt in plin proces de dezvoltare, ce suporta schimbare si sunt implicate in propria transformare (elevul).

Dualitatea fortelor mentionate sunt cunoscute sub doua denumiri:

a).invatarea ca proces, ca o succesiune de operatii, actiuni, stari, evenimente interne, finalizate constient in transformarea comportamentelor interne in structuri de cunostinte mentale (R.B. Iucu, Ibidem, p. 33):

- imagine - notiune - act - gandire;

- contemplare senzoriala - gandire abstracta;

- empiric - stiintific in invatare;

In reusita actului de invatare un rol fundamental il are convingerea ca o cunostinta devine formativ nu prin ea insasi ci prin procesul prin care se ajunge la ea. Invatarea ca proces necesita un activism sustinut din partea celui ce invata, iar sarcina cadrului didactic e de a organiza, dirija invatarea pentru a se impune elevul si a participa activ la propria formare.

b).invatarea ca produs e un ansamblu de rezultate noi si se refera la cunostinte, priceperi, notiuni, modalitati de gandire, atitudini si comportamente. Rezultatele sunt consecinta schimbarilor calitative si cantitative relativ stabile, de natura afectiva si cognitiva.

Conceptul de instruire are numeroase semnificatii, dar se desprind de o semnificatie ca fiind prioritara, astfel ca instruirea apare "drept o constructie planificata a dezvoltarii intelectuale prin intermediul caruia elevii ajung la asimilarea si operationalizarea sistemului de cunostinte, priceperi, deprinderi si atitudini in conformitate cu finalitatile unui sistem de invatamant". (I. Cerghit - 2001, p.149).