Delimitari conceptuale - tehnologia activitatii didactice

Delimitari conceptuale - tehnologia activitatii didactice

La fel ca orice alta activitate umana, cea instructiv-educativa prezinta o serie de caracteristici: se desfasoara in baza unor finalitati, este pusa in practica prin intermediul unui sistem de metode si procedee, apeleaza la o serie de mijloace tehnice de realizare, iar rezultatele sunt verificate si evaluate printr-un sistem de strategii specifice. Curriculum-ul scolar integreaza intr-un mod dinamic si articulat toate aceste componente, dintre care o pozitie centrala revine sistemului de metode care fac posibila atingerea finalitatilor educationale formative si informative.

Etimologic, termenul metoda provine din grecescul "methodos" care inseamna "drum spre.", "cale de urmat catre.".Din punct de vedere epistemologic, I. Cerghit (2006) face diferenta intre metodele de cercetare stiintifica si cele didactice, sesizand deosebiri, nu de esenta, ci doar de destinatie, intre cele doua categorii: daca in primul caz finalitatea o reprezinta aflarea / demonstrarea unui adevar stiintific, in cel de-al doilea, ea este data de imbogatirea sistematica si progresiva a cunoasterii. In acest context, metodele de invatamant pot fi definite ca "modalitati de actiune cu ajutorul carora, elevii, in mod independent sau sub indrumarea profesorului, isi insusesc cunostinte, isi formeaza priceperi si deprinderi, aptitudini, atitudini, conceptia despre lume si viata etc". (M. Ionescu, V. Chis, 2001, p. 126).

Sub unghi praxiologic, I. Cerghit (2006) face distinctia intre operatie - actiune - activitate. Diferenta este data de gradul de generalitate al scopului urmarit; daca operatiile servesc atingerii scopului actiunii din care fac parte, acesta - avand un grad de generalitate intermediara - deserveste finalitatea activitatii careia i se subordoneaza. Din punct de vedere executiv, operatiei ii corespunde un procedeu, actiunii - o anumita metoda, iar activitatii - un anume metodologie, relatia de subordonare / supraordonare pastrandu-se si in cazul acestora. Astfel, procedeele pot fi considerate tehnici mai limitate de actiune care reprezinta, fie o parte componenta, fie un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei. Daca metoda se poate defini ca o actiune comuna a binomului profesor-elev pentru informarea si formarea celui din urma, metodologia didactica reprezinta ansamblul metodelor si procedeelor folosite in procesul de invatamant.

Din cele expuse, se retine ideea ca intre elementele constitutive ale procesului instructiv-educativ se stabileste o relatie de interdependenta, in care metodelor didactice le revine o importanta deosebita. In acest context, se impun a fi retinute urmatoarele caracteristici (M. Ionescu, V. Chis, 2001):

angajarea ca participanti a binomului profesor-elev;

desfasurarea activitatii didactice in virtutea unor obiective operationale aflate in relatie cu celelalte componente ale procesului de invatamant;

utilizarea unui ansamblu de metode si procedee de predare / invatare;

modificari produse in structurile de personalitate ale elevului;

realizarea feedback-ului si ajustarea conduitelor didactice ale profesorului.

In ceea ce priveste abordarea celui de-al doilea aspect (al valentelor formative ale metodelor de predare / invatare), vom porni de la scopurile fundamentale ale acestora, mentionate de M. Ionescu si V. Chis (2001) ca fiind urmatoarele:

Ø      scopuri de cunoastere - stapanirea principalelor modalitati si norme de gandire;

Ø      scopuri de instruire - asimilarea de cunostinte, deprinderi si capacitati de lucru;

Ø      scopuri formative - formarea si desavarsirea trasaturilor de personalitate.

Rezulta ca, in plan formativ, metodele de invatamant joaca un rol deosebit de important in dotarea elevilor cu cunostinte teoretice, cu mecanismele cognitive care sa le permita sa exploreze singuri mediul si sa-si formeze independent capacitatile necesare, cu disponibilitati afective ori cu abilitati practice. De notat ideea ca atributia cea mai importanta a metodelor didactice ramane totusi aceea de a-i dota cu acele calitati care sa le permita sa-si insuseasca, sa inteleaga, sa aplice si, poate cel mai relevant, sa creeze stiinta in sfera lor de activitate. Numai asa elevii vor fi capabili sa se insereze activ in societate, facand fata si chiar anticipand provocarile viitorului.

In orice activitate didactica se recomanda utilizarea unui set variat de metode si procedee de predare / invatare. Argumentarea este data de necesitatea implicarii a cat mai multor procese psihice in activitatea de invatare, de creare a unei motivatii intrinseci de nivel optim, de dezvoltarea relatiei profesor-elev precum si de asigurarea unui feedback educational adecvat. In acest context, strategia didactica se defineste ca ansamblul metodelor atent selectate, ordonate si combinate intre ele, asociate cu diverse materiale didactice, mijloace de invatamant si forme de organizare a activitatii (I. Cerghit, 2006). In plus, acelasi autor considera ca metodologia didactica reprezinta ansamblul tuturor metodelor si procedeelor didactice la care profesorul poate apela pentru indeplinirea obiectivelor educationale propuse.

In fine, un alt concept care se impune a fi clarificat este cel de tehnologie didactica. De-a lungul anilor a starnit discutii aprinse si a primit numeroase acceptiuni, care pot fi sintetizate in urmatoarele doua categorii (Daniela Cretu, 1999, V. Chis, 2001):

v     in sens restrans - ansamblul mijloacelor tehnice utilizate in practica didactica;

v     in sens larg - ansamblul metodelor, mijloacelor, formelor de organizare si tehnicilor cu ajutorul carora se vehiculeaza anumite continuturi informationale in vederea atingerii finalitatilor educationale.

Pornind de la aceste puncte de vedere, se impun cateva precizari. Prima viziune provine de la jumatatea secolului trecut si face referire la mijloacele tehnice utilizate in instruire. Conceptul pare a fi rezultatul unui imprumut fortat, atat timp cat V. Chis (2001) observa ca mijloacele audio-vizuale invocate nu au fost create in mod special pentru educatie, insa, in egala masura, nici aceasta nu poate face abstractie de descoperirile stiintei si tehnicii. In fapt, conform acestei optici, notiunii de tehnologie didactica i se poate asocia conceptul de hardware. Sub cel de-al doilea unghi, tehnologia didactica poate fi privita ca ansamblul actiunilor ce au drept scop asigurarea unui mediu propice pentru instruire, secventarea experientelor de invatare ale elevului astfel incat sa sa poata fi integrate in structurile psihice vizate, alegerea unor strategii optime de predare / invatare, respectiv imbinarea adecvata a elementelor "vechi" si "noi" in structura actului educational. In acest sens, notiunii de tehnologie didactica i se poate asocia conceptul de software. De retinut ca aceste doua acceptiuni ale aceluiasi termen nu se exclud, ci, din contra, se completeaza reciproc, asa cum utilizarea mijloacelor tehnice in educatie (ca de altfel in orice alt domeniu) nu se poate face izolat, ci in inter-relatie cu celelalte componente ale programului in care este inserat.