Descrierea unor metode didactice

Metode expozitive. Metode de comunicare scrisa. Metode active.

Metode expozitive sunt: povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea, expunerea, cursul magistral, conferinta; fiecare cu limbajul adecvat unor situatii scolare.

Caracteristicile metodelor expozitive:

- permit transmiterea ordonata a informatiei;

- mod realist de abordare a realitatii (expunerea);

- se pot forma stiluri elevate de gandire;

- sunt metode foarte flexibile;

- dau profesorului spontaneitate si putere de adaptare la specificul temei si la nivelul intelectual al ascultatorilor.

Dezavantajele metodei expozitive:

-cunostintele elaborate de-a gata, spuse autoritar de profesor;

-acceptarea ca adevaruri a celor spuse de profesor;

-comunicarea "ex catedra" face apel la receptivitatea auditoriului fara ca ei sa participe activ la elaborarea noilor achizitii, fara spirit critic;

-mentinerea auditoriului in stare de pasivitate risca sa atraga oboseala, lipsa de atentie, scaderea randamentului;

-asemenea metode duc la un formalism in invatare.

Observatie exista si posibilitati de optimizare prin:

-ridicarea nivelului stiintific al comunicarii verbale;

-utilizarea de noi variante ale expunerii, conferinte, dezbateri, instructajul de fundamentare, schitarea planului expunerii, "prinderea" pulsului auditoriului.

a) Explicatia - clarificarea unei idei, notiuni, legi, fiind o legatura cauzala intre obiecte si fenomene realizata de profesor, cu scopul clarificarii la elevi a cunostintelor noi.

b) Povestirea - predare prin naratiune si este pe linia inclinatiei firesti a copilului de a fi tentat de miraculos, de povesti, de fabulatie.

c) Descrierea - este utilizata de profesor pentru a infatisa aspecte ale realitatii inconjuratoare, trasaturile unor personaje si prezinta cadrul unde se desfasoara o actiune cu accent pe relatii, forme.

Inconvenient: descrierea presupune un inconvenient, deoarece ea presupune o observare dirijata si interpretata pe baza unei scheme de activitate dinainte stabilita.

d) Prelegerea scolara, este utilizata preponderent in liceu, este o inlantuire logica de rationamente prin care profesorul comunica in continut informational nou sau mai putin cunoscut.

e) Cursul magistral este utilizat in invatamantul superior, fiind destinat comunicarii rezultatelor dintr-un anumit domeniu, prin intermediul sau se comunica problemele ramase nerezolvate, ideile controversate.

f) Prelegerea-dezbatere. Prelegerea se combina cu alte metode:

dezbaterea de unde si prelegerea - dezbatere, conferinta-dezbatere. Premergator dezbaterii 25 - 30 min., profesorul expune teze principale, opinii, puncte de vedere, care constituie o lege pentru desfasurarea dezbaterii;

g) Expunerea cu exponent este tot o expunere dar se remarca prezenta celui de-al doilea cadru didactic care vine cu intrebari, observatii etc. Vorbitorul poate fi asaltat cu intrebari, ascultatorii fiind pregatiti in acest scop.

2. Metode de comunicare scrisa presupune munca, studiul manualului, a cartii. Elevii trebui invatati sa utilizeze manualul, deci trebuie familiarizati elevii cu:

lectura rapida;

lectura lenta;

lectura critica;

lectura problematizata;

lectura exploratorie.

3. Metode active

a. Problematizarea

-vizeaza dezvoltarea gandirii independente productive;

-dezvolta schemele gandirii divergente, antreneaza aptitudinile creatoare, asigurand motivarea intrinseca a invatarii;

-problema sau situatia-problema reprezinta o interactiune cognitiva intre subiect-obiect.

Interactiunea are urmatoarele proprietati:

-exista anumite lacune in cunostintele elevului;

-declanseaza trebuinta de cunoastere

-incertitudine, necunoscut.

-profesorul trebuie sa creeze situatii problema, preluate, structurate in raport cu tematica obiectului de studiu; elevului i se cere efectuarea unei analize a situatiei problema;

-tema propusa trebuie sa trezeasca surpriza, mirarea, uimirea ;

-elevul parcurge urmatoarele momente:

-perceperea problemei si a primilor indici orientativi pentru rezolvare (profesorul descrie situatia problema);

-studierea datelor problemei;

-cautarea solutiilor posibile la problema pusa;

-obtinerea rezultatului final si evaluarea lui.

b. Abordarea euristica

Euristica reprezinta o idee directoare, principiu director in toata metodologia didactica (M. Ionescu).

In strategia euristica, conceptele fac obiectul procesului de predare-invatare, conceptele determina selectia obiectelor si evenimentelor discutate. Problema rezulta din raporturile particulare in care se afla diferite concepte.

Abordarea euristica presupune:

-momente de incertitudine, cautari, tatonari;

-selectie a posibilitatilor;

-alegerea celor mai optime cai;

-angajarea elevului intr-o sarcina de cunoastere pentru care are o experienta insuficienta.

c. Invatarea prin descoperire:

-presupune ca elevii sa descopere adevarul refacand drumul elaborarii cunostintelor prin activitate independenta;

-in acceptiunea primara s-a numit maieutica; profesorul ii determina pe elevi sa gaseasca rezultatul dorit printr-o serie de intrebari bine puse;

-in scoala are loc un proces denumit invatare prin descoperire dirijata, adica indrumarea de catre profesor a procesului de descoperire efectuat de elevi sub forma sugestiilor si a indicatiilor;

Avantajele metodei:

-asigura conditii pentru o activitate intelectuala intensa;

-structurarea celor descoperite in achizitii trainice;

-dezvoltarea unei motivatii intrinseci;

-insusirea unor metode euristice de descoperire.

d. Modelarea

-reprezinta studierea fenomenelor din natura si societate cu modele ideale sau materiale; la baza sta analogia dintre model si sistemul ce-l reprezinta;

-scopul modelarii este cresterea eficientei cunostintelor astfel incat cunoasterea devine mai usoara, mai rapida, mai substantiala;

Avantajele metodei

-introduce elevii in rationamente de analogie;

-favorizeaza formarea operatilor mintale;

-stimuleaza cunoasterea euristica;

-asigura insusirea temeinica a cunostintelor;

-determina posibilitati de predictie asupra progresului scolarilor.

Modelul este un sistem materiale sau ideal, ce reproduce mai mult sau mai putin fidel originalul pentru a usura descoperirea unor noi proprietati.

Clasificarea modelor:

1.Obiectivate: obiecte concrete (corpuri geometrice, machete);

2.Figurative: scheme grafice ale unor obiecte sau fenomene; (schema unui montaj electric, filme de animatie etc.);

3.Simbolice: formule logice sau matematice de la baza construirii unor  rationamente.

Dupa forma metodele se clasifica in:

1. Materiale:

reproducerea relatiilor spatiale (machete, modelele spatiale ale moleculelor etc.)

ce au la baza asemanarea fizica cu obiectul reprezentand (modele similare, identice);

analogice (schema analizatorului, schema reflexului, structura atomului)

2. Ideale, ce exprima idei sau ecuatii logico-matematice de diferite grade de generalitate (teorema lui Pitagora).

Dupa rol, modelele sunt:

1. explicative, sprijinite pe procesul de intelegere;

2. predictive, dezvaluie transformarile ce vor surveni pe parcurs in procesul sau obiectul cercetat.

e. Algoritmizarea

Algoritmul are trei note definitorii (A.A. Markore, 1954):

caracter precis determinat;

valabilitatea sa pentru o clasa de obiecte probleme;

finalitate certa, rezultativitatea sa.

Algoritmizarea poate fi considerata ca fiind prezenta in interiorul fiecarei metode de invatamant.

f. Munca in grup

Presupune cooperare si activitate comuna pentru a rezolva o sarcina.

Metoda valorifica avantajele muncii scolare si extrascolare in grup:

atenuarea unei manifestari exagerate a individualitatii;

rezultatele imbinarii muncii individuale cu cea de grup etc.

Cerintele in utilizarea metodei sunt:

cunoasterea modului in care vor fi realizate grupele (4-6 membri);

constituirea unor grupe permanente sau ocazionale dupa diferite criterii;

efectuarea unui plan:

analiza temei;

impartirea sarcinilor;

emiterea unor teze;

efectuarea investigatii propriu-zise;

notarea rezultatelor obtinute;

interpretarea rezultatelor;

elaborarea referatului final

judecarea, evaluarea, aprecierea rezultatelor;

modificarea sistemului obisnuit de notare prin folosirea unui sistem de punctaj, utilizarea unor grile;

imbinarea formei competitive de lucru cu forma cooperativa.

g. Proiectul, tema de cercetare

Presupune efectuarea de catre elevi, a unei cercetari ce are obiective practice si finalizate printr-un produs: instalatii, obiecte, aparate, albume etc.

Un proiect imbina munca de investigare stiintifica alaturi de activitatea practica a elevului.

Tema de cercetare se concretizeaza in:

-efectuarea de investigatii in mediul inconjurator (elaborarea unor culegeri de folclor, studii privind evolutia in timp a unei localitati, istoricul unei scoli etc.;

-proiectarea si confectionarea unor aparate, instalatii modele necesare in invatamant;

-lucrari stiintifice pe o tema prestabilita;

-participarea elevilor la elaborarea unor proiecte de amplasare a unor obiective industriale, sau culturale, de sistematizare a localitatii etc.;

-lucrare de diploma.

h. Experimentul

Este o metoda de cercetare folosita in stiintele socio-umane, tehnice presupunand modificarea de catre experimentator a unor fenomene in scopul descoperirii legilor ce le guverneaza.

Clasificarea experimentelor

a).Experimentul de cercetare - elevii provoaca unele fenomene pentru a le observa, studia;

b).Experimentul demonstrativ - asigura intelegerea, fenomenelor unor convingeri stiintifice. Se executa in fata clasei, elevii observa fenomenul produs, emit ipoteze si explica esenta acestui fenomen:

b.1. experimentul calitativ - pune in evidenta o relatie cauza - efect; (incalzirea unui conductor strabatut de curent electric);

b.2. experimente cantitative - de determinare a anumitor marimi ale proceselor si fenomenelor ce au loc (alungirea resortului in functie de masa corpurilor atarnate de el);

b.3. experimente negative - de corectare a unor reprezentari gresite ale elevilor despre un fenomen sau proces.

Studiul de caz

Este o metoda de instruire si de invatare activa si de cercetare (psihologie, pedagogie, sociologie, economie etc.).

R. Nuchielli, precizeaza urmatoarele cazuri:

-incidente semnificative care denota o stare de fapt neclara sau chiar penibila;

-o situatie particulara, desfasurata in timp;

-o persoana aflata la un moment dat in incurcatura (cu dificultati de diferite naturi);

-un moment problematic in viata profesionala scolara.

Studiul de caz are rol formativ deoarece elevii:

-se obisnuiesc sa adune informatii, sa le selecteze, sa le valorifice, sa elaboreze decizii in mod argumentat;

-isi dezvolta capacitatea de examinare critica a diferitelor strategii si variante de solutionare;

-isi dezvolta capacitatea de a anticipa evolutia evenimentelor;

-iau decizii eficiente;

-trebuie sa-si argumenteze ipotezele, explicatiile proprii si concomitent prin participarea activa la solutionarea cazului;

Profesorul, in studiul de caz, este necesar ca:

sa detina o gama larga de cazuri adaptate disciplinei si particularitatilor de varsta ale elevilor;

sa conduca desfasurarea studiului de caz astfel incat acesta sa devina un exercitiu al cautarii, descoperirii;

sa evidentieze reguli de solutionare a mai multor cazuri similare;

profesorul prezinta cazul, organizeaza, conduce intregul proces de analiza a acestuia, dirijeaza dezbaterile;

profesorul poate sugera mai multe variante de solutionare, incitand la cautarea celei mai bune.

j. Jocul de rol

Este o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii activitati, fenomene, sisteme.

Avantajele metodei:

activizarea elevilor din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional;

asigura problematizarea prin democratizare, creste gradul de intelegere si participare activa a cunostintelor;

asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor;

evidentiaza modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii;

formeaza rapid, corect convingerile, atitudinile, comportamentele.

Dificultatile metodei:

metoda greu de aplicat, presupune nu doar aptitudini pedagogice dar si aptitudini regizorale;

proiectarea, pregatirea sa cere efort din partea cadrului didactic;

se poate devaloriza jocul de rol datorita aprecierii elevilor ca fiind usor;

pot apare blocaje emotionale;

Obiective generale ale jocului de rol:

invatarea modurilor de gandire, traire, actiune, specifice unui anumit statut;

dezvoltarea capacitatii de ocupatie si intelegere a opiniilor trairilor, aspiratiilor altora;

dezvoltarea capacitatii de a surprinde, intelege si evolua orientarile valorice ale partenerilor de interactiune;

verificarea corectitudinii comportamentelor formate si destramarea celor gresite;

formarea si perfectionarea aptitudinilor de munca in grup si de conducere colectiva.

Etapele pregatirii jocului de rol:

1.identificarea situatiei interumane ce se preteaza la simulare prin joc de rol;

2.proiectarea scenariului (analiza situatiei din punct de vedere al statutului si rolului,

3.elaborarea scenariului propriu-zis;alegerea partenerilor si instruirea lor (descrierea amanuntita a statuturilor si rolurilor);

4.invatarea individuala a rolului de fiecare participant prin studierea fisei;

5.interpretarea rolurilor;

6.dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea anumitor secvente unde nu s-au obtinut comportamentele asteptate.

Clasificarea jocurilor de rol.

1) jocuri cu caracter mai general:

-jocul de reprezentare a structurilor (organizarea unei intreprinderi redusa in clasa);

-jocul de decizie (simularea unei structuri de decizie);

-jocul de arbitraj (intelegerea si dezvoltarea capacitatii de solutionare a problemelor conflictuale dintre doua persoane, doua grupuri, doua unitati etc.);

-jocul de competitie (de obtinere a performantelor) se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar, real sau imaginar.

2) jocuri cu caracter mai specific:

-jocul de-a ghidul si vizitatorii (simularea unui obiectiv socio-cultural, a unei unitati economice, prin organizarea salii de clasa in mod corespunzator).

-jocul de negociere, util in simularea operatiilor de vanzare-cumparare, a tranzactiilor comerciale si financiare pentru dezvoltarea capacitatilor de negociere.

k. Invatarea pe simulatoare didactice

Simularea in sens metodologic si in cercetare presupune realizarea unui simulator in raport cu o categorie de obiecte sau situatii reale.

Simulatorul reprezinta un sistem tehnic, artificial astfel incat sa fie o corespondenta biunivoca intre elementele structural functionale ale acesteia si sistemul luat ca model de baza.

l. Predarea si invatarea sub asistenta calculatorului

Instructia asistata de mijloacele tehnice a cunoscut deja cinci generatii, ultima fiind calculatorul electronic. O asemenea instruire pretinde un program de instruire care este un produs pedagogic ce urmeaza a fi transpus in program-computer (produs informatic).

In acest domeniu se contureaza patru directii:

predarea informaticii cu toate ramurile sale;

programarea pedagogica a continutului;

elaborarea programului-computer;

sectorul ce vizeaza programele de hardware.

Programul trebuie sa cuprinda:

-sensibilizarea tuturor cadrelor didactice in problema informaticii;

-formarea unor programatori pe discipline sau grupuri de discipline scolare si a unor psihopedagogi cu o buna pregatire in domeniu;

-dotarea progresiva a scolilor de toate gradele cu mijloacele de instruire necesare, prin plasarea calculatorului in tehnologia didactica;

-organizarea unor cercetari experimentale si constituirea unor unitati pilot pentru manuirea asistata de calculator.

Calculatorul poate fi util in predarea lectiilor datorita:

-simularii unor fenomene in miscare;

-crearea unor situatii problema cu valoare motivationala;

-imbunatatirea conexiunii inverse;

-desfasurarea unor activitati diferentiate;

-activitati recapitulative;

-jocuri didactice pe teme complementive.

Drumul afirmarii si implementarii unei noutati nu este neted, este contradictoriu si insotit de distorsiuni.

Metode moderne utilizate in interactiunea educationala

Scoala a fost si este nevoita sa-si diversifice modalitatile de interactiune altfel ramane o institutie greoaie si ineficienta, inadaptata unei societati in continua transformare.

Metodele din stiintele educatiei s-au diversificat si s-au adaptat la atributele specificitatii populatiei scolarizate. Prin interdisciplinaritate s-au produs asimilari ale altor metode din stiintele cu care pedagogia interactioneaza, dar aceste metode au gasit solutii pertinente la problemele diferite din educatie.

In cele ce urmeaza ne vom referi la metodele moderne utilizate in interactiunea educationala adoptand interpretarea cadru oferita de I. O. Panisoara (2001, p. 103-144):

Metoda brainstorming-ului (metoda asaltului de idei);

Tehnica electronica de brainstorming;

Brainstorming-ul personal;

Reuniunea Phillips 66;

Controversa creativa;

Tehnica focus group;

Ascultarea interactiva;

Tehnica "acvariului" (fishbowl);

Metoda rezolvarii creative de probleme (problem solving).

Metoda asaltului de idei (brainstorming-ul)

Metoda a fost initiata de Alex. F. Osborn, iar sub aspect pedagogic are doua sensuri:

-originar, fiind o metoda de stimulare a creativitatii participantilor, de descoperire a unor solutii inovatoare pentru problemele in domeniu;

-al doilea sens este de a fi cadru propice pentru instruirea scolara.

Metoda presupune:

O prima etapa de ordin cantitativ, care reuneste un grup de 5-12 persoane ce emit timp de o ora mai multe idei, nici o afirmatie nu este supusa unui demers critic. Astfel, se dezvolta o atmosfera constructiva, fiecare idee primind maximum de atentie. Deoarece, nu se critica, se diminueaza factorii inhibitori si se elimina blocajele din gandire favorizate rutinei intelectuale. Ideile pot fi emise pe trucari ( O. Panisoara in prelegeri pedagogice, 2001, p.104).

calea progresiv-liniara - presupune evolutia unei idei prin completarea ei pana la emiterea ideii-solutie de rezolvare a problemei:

Idee finala

Idei intermediare

Idee initiala

calea catalitica - ideile sunt propuse prin analogie sau prin aparitia unei idei noi, opuse celei pe care a generato:

Alte idei

Idee initiala

Idee opusa

Alte idei

calea mixta - o idee poate dezvolta simultan solutii complementare si solutii opuse.

Brainstorming-ul presupune respectarea urmatoarelor reguli:

-toate ideile, cu caracter de cunostinte vor fi primite ca atare de catre membrii grupului;

-nici o sugestie nu se critica;

-membrii grupului sunt incurajati sa construiasca pe ideea altuia, la final nici o idee ce apartine nimanui, se incurajeaza combinatiile de idei;

-sunt solicitati si cei tacuti din grup, acestia fiind investiti cu aceasta structura de rol si de putere

-calitatea e mai putin importanta decat cantitatea, dar nu inseamna ca membrii grupului nu trebuie sa gandeasca inteligent si creativ.

A doua etapa constituie "perioada de incubare" de reflectie, de evaluare si selectie a ideilor sau solutiilor propuse. Trebuie ca:

-grupul de persoane care evalueaza ideile sa fie compus din aceleasi persoane care au emis ideile sau dimpotriva;

- in practica pedagogica grupul care a emis ideile sa fie acelasi cu cei care le evalueaza la finalul sesiunii.

Aplicarea metodei asaltului de idei in practica scolara a permis desprinderea urmatoarelor concluzii:

-elevii se integreaza greu intr-o asemenea activitate;

-grupul care a emis ideile sa fie acelasi care le evalueaza la sfarsitul sesiunii (se poate ca investirea unor elevi / studenti cu titlul de evaluator ai ideilor emise de colegii lor sa induca o atmosfera inhibitorie si conflictuala in cadrul grupul);

-elevii, studentii trebuie obisnuiti cu specificitatea unei astfel de metode (se pot aplica situatii de brainstorming amuzante si nespecifice);

-se pot aplica simultan mai multe metode de stimulare;

-metoda se realizeaza mai usor pe grupe omogene, dar este mai putin eficienta in ceea ce priveste originalitatea ideilor, daca are lor pe grupe eterogene;

-una din limitele serioase ale metodei "traditionale" este ca se consuma o mare cantitate de timp, datorita inhibitiei, anumite persoane pot dovedi un ritm de creativitate sensibil, mai ridicat fata de altele;

-grupul poate fi dominat de un membru ineficient.

Tehnica electronica de brainstorming

Introducerea unui mediu informatizat introduce perspectiva unor grupuri electronice, iar tehnica electronica de brainstorming are urmatoarele avantaje:

se elimina inhibitiile interactiunii "fata in fata";

participantii raman anonimi;

lipsesc elementele de ritm ale vocii, de tonalitate, gesturile;

informatiile sunt apreciate in mod obiectivat;

dispar barierele de statut;

se evita fenomenul de "chiul social " sau "lene sociala".

Practica educationala trebuie sa aiba in vedere introducerea metodei in activitatea profesorilor si a elevilor. Astfel, deoarece reteaua Internet a cunoscut o dezvoltarea tot mai mare, iar tot mai multi tineri frecventeaza "Internet - Caf-urile", scoala ar trebui sa se implice tot mai mult in acest fenomen si sa nu il evite. Scoala romaneasca si-a diversificat oferta si prin invatamantul deschis la distanta, iar tehnica electronica si de brainstorming ar facilita interactiunea necesar procesului instructiv-educativ.

In formarea cadrelor didactice, tehnica in discutie permite uni numar mai mare de cadre didactice sa comunice fara a se dizloca activitatea lor.

Metoda are si dezavantaje dintre care mentionam:

-persoana se poate simti degrevata de responsabilitatea participarii;

-familiaritatea spatiului, spatiu personalizat pentru fiecare subiect, poate induce o izolare in ideea neimpartasirii unui spatiu comun, personalizat prin interactiunile persoanelor. Deci, familiaritatea spatiului poate inhiba activitatea si sentimente de apartenenta la grup;

-lipsa unei interactiuni "fata-n-fata" determina o alienare.

3. Brainstorming-ul personal

Importanta unui brainstorming individual se remarca si in lipsa unui grup. Sandra Hybels, Richard L. Weaver mentioneaza : " stand relaxat in scaun, cu o hartie si un instrument de scris . gandeste-te la ceva de care esti interesat si scriind totul imediat ce-ti vine in minte. Nu incerca sa dezvolti, sa construiesti ideile - in fapt nici nu te gandi asupra lor. Lucreaza repede si fa o lista cat este posibil mai lunga".

I.                Ovidiu Panisoara a dezvoltat metoda pe baza propriei experiente de participant la mai multe conferinte sau sesiuni de comunicari, prilej cu care in elaborarea propriului material a tinut seama si de urmarirea simultanaa ideilor expuse. Deci, ideile proprii si ideile altora au fost retinute pentru dezvoltarea studiului materialului.

Idei emise in conferinta

Fig. nr. 7

Tehnica se poate dezvolta astfel:

-vom gandi un grup de brainstorming de cincisprezece persoane (cifra optima de activitate);

-grupul de persoane va fi impartita in trei grupuri de cate cinci persoane ce vor constitui un microgrup de brainstorming;

-o problema majora se va diviza in trei cazuri de discutat;

-fiecare grup isi va alege sau i se va propune un caz anume;

-initial, toate grupurile incep sa discute in sensul unui brainstorming traditional;

-la un moment dat grupul unu se opreste din brainstorming-ul traditional si se subdivide in doua subgrupuri care se vor distribui la celelalte grupuri de cate cinci, acestea din urma continuandu-si activitatea de brainstorming traditional;

-sarcina membrilor grupului 1 va fi aceeasi de continuare personala a problemei proprii, ei fiind indemnat sa elaboreze un material despre discutia lor pana in acest moment. Concomitent vor asculta discutia celor din grupul doi si trei aude au fost repartizati, chiar pot interveni in discutii. Acum, se intervine cu capacitatile brainstorming-ului personal;

-dupa un interval de timp, grupul numarul unu se reuneste cu grupul de brainstorming traditional;

-ulterior grupul doi se divizeaza in celelalte doua grupuri, procedura se repeta si pentru grupul trei.

4. Reuniunea Phillips 66

Metoda se practica astfel:

-se utilizeaza un numar mare de participanti impartit in cinci-sase echipe functionale, fiecare echipa formata din sase persoane;

-fiecare microgrup va avea cate un conducator de discutii, cu rol de moderator, activitatea in echipa desfasurandu-se pe trei coordonate:

pregatirea;

desfasurarea;

valorificarea productiei de idei.

-durata reuniunii Phillips 66 este de doua ore si presupune doua faze:

discutia pe grupe;

dezbaterea in plen.

a. Discutia pe grupe presupune:

-timp de un minut pentru ca grupul sa-si desemneze prin optiune comuna la vot un lider;

-alegerea unui secretar de discutii;

-alegerea, precizare modului de inregistrare a informatiilor (o inregistrare directa, agresiva poate inhiba pe unii membrii din grup);

-fiecare echipa dezbate separat, prin implicarea tuturor membrilor problema timp de 6 minute. Unii autori considera ca un interval flexibil de 6-12 minute este mai productiv;

-ideile sunt retinute de liderii grupurilor si analizate;

-important este sa se activeze fiecare participant, iar liderul grupului sa indeplineasca rolul de moderator sa nu-si impuna propriile convingeri si idei in cadrul dezbaterii.

Distributia in spatiu a participantilor si a liderilor va influenta modul si gradul de interactiune in microgrup. Vom prezenta cateva dintre cele mai frecvente distributiei spatiale:

-pozitionarea tot in jurul unei mese dreptunghiulare, dar liderul nu se mai afla in capul mesei, ci pe una din laturi.

Caracteristici si consecinte ale acestei pozitionari:

-liderul nu mei e atat de autoritar;

-distanta sociala dintre lider si membrii grupului se scurteaza;

-dispare monopolul de dominare vizuala, de unde si posibilitatea dezvoltarii unui microclimat mai propice dezbateriicel din figura anterioara.

Lider

1 5

2

3 4

Fig. nr. 8

-pozitionarea liderului de grup intr-un clot al clasei, determina elaborarea unui mai bun management al discutiilor de catre lider, dar in acelasi timp determina si cresterea posibilitatilor de interactiune dintre membrii grupului. Alte caracteristici sunt:

se incurajeaza autoritatea liderului si interactiunea membrilor;

se favorizeaza controlu liderilor asupra membrilor grupului;

se incurajeaza interactiunile eficace.

Lider 5

4

1 2 3

Fig. nr. 9

-pozitionarea in cerc a liderului, in acest caz liderul fiind egal cu membrii grupului. Astfel se descurajeaza tendintele autorivaliste si se favorizeaza la maxim interactiunea de grup.

b. Dezbaterea in plen reprezinta reuniunea propriu-zisa si debuteazacu interventiile liderilor. Liderii expun in fata intregului colectiv concluziile discutiilor in etape. Mentionam ca acum nu se limiteaza durata interventiilor, membrii echipei pot participa in confruntarea dintre lideri cu argumente suplimentare. Dezbaterile in plen permit analizele critice, importanta fiind selectia si ierahizarea solutiilor. Evaluarea generala a ideilor este realizata de cadrul didactic, care va sintetiza informatiile rezultate din analizele de grup si din dezbaterea in plen. Tot cadrul didactic va accentua ideile valoroase si va analiza aspectele aparute in derularea reuniunii.

5. Controversa creativa

Metoda nu este centrata doar pe problema si pe rezolvarea acesteia, ci pe regasirea prin experienta partilor unor contradictorii.

Modelul a fost propus de David si Roger Johnson si presupune :

divizarea grupului de lucru in microgrupuri care contin patru persoane;

-in astfel de microgrupuri doi participanti sustin cu fermitate pozitia intr-un caz controversat, iar ceilalti doi vor sustine cu aceeasi fermitate pozitia controversa. De exemplu, doi vor sustine ca invatarea prin expunere este mai avantajoasa decat cea presupusa de tehnicile active, iar ceilalti doi vor insista pe argumentele calitative ale tehnicilor active care dezvolta strategii de gandire, de memorare constienta;

prezenta celor doua echipe in pozitie evidenta de opozitie si concurenta, de aceea se cultiva spiritul de competitie, de implicare profunda si completa;

-ca liderul, conducatorul lectiei / seminarului sa ceara fiecarui sustinator al unei anumite pozitii sa se retraga din microgrupul de dezbateri si sa discute cu alti colegi din alte microgrupuri ce au acelasi rol si apara aceeasi perspectiva ca si ei. Ulterior se vor reintoarce si vor discuta in microgrupul de origine ideile pe care le-au gasit.

6. Tehnica focus- grup

Focus grupul utilizeaza potentialul de invatare si productie de idei in cadrul grupurilor. Se presupune realizarea unei discutii focalizate cate tinde sa furnizeze un complex informational calitativ, participantii nu emit doar propriile idei intr-o maniera abstracta, ci din potriva se dezvolta o constructie de grup bazata pe interactiunea si influentare reciproca a membrilor grupului. Practica educativa urmareste si utilizarea efectiva a acestui potential de interactiune.

Comparativ cu brainstorming-ul care urmareste rezolvarea unor probleme particulare, focus grupul se centreaza pe colectarea de date si analizarea procesului complex de influentare a opiniilor din cadrul grupului. In scoala constituirea opiniei de grup este foarte importanta. Participantii pot sa-si modifice sau chiar schimba total parerea la finalul discutiilor.

Procesul de desfasurare al focus grupului presupune:

planificarea studiului:

stabilirea scopului;

stabilirea tipului de intrebari (spontane), dar gandite prealabil de moderatorul grupului, in functie de ceea ce se stie despre participanti.

respectarea unor reguli de catre moderatori:

saluta si prezinta participantilor;

incearca sa obtina informatii despre participanti si valorizeaza orice pozitie exprimata;

stabileste regulile impreuna cu participantii;

explica motivul si subiectul intalnirii (face introducerea in tema focus grupului);

insista asupra faptului ca exista idei bune si idei rele si specifica, motiveaza ca o pozitie exprimata nu e o replica la pozitia exprimata de altcineva (chiar daca o contrazice pe aceasta, ci este o idee buna);

expune propriul rol de moderator si mentioneaza ca nu va aduce contributii de substanta la desfasurarea focus grupului;

nu adreseaza mai multe intrebari deodata.

Focus grupul are doua maniere de lucru:

-Modul cumulativ - ce presupune un evantai larg de informatii. Astfel, grupul numarul unu, intr-o prima etapa discuta liber asupra problemei in cauza, ulterior concluziile discutiei fiind sintetizate. Un grup numarul doi, discuta liber despre aceasta problema, pana la epuizarea subiectelor. Procesul se continua pana ce toate grupurile epuizeaza subiectul.

-Modul contradictoriu - presupune necesitatea atragerii persoanelor care manifesta rezerve si tendinte inhibitorii prin agresiune si confruntare. Fara ca participantii sa stie, o persoana din cadrul grupului are sarcina sa vina cu contra argumente in momentul in care grupul pare sa ajunga la un consens simplu (bazat pe epuizarea temei). In clasa grupa de elevi / studenti, interactiunile trebuie sa se inscrie pe un optim didactic pentru a coordona alocarea resurselor si utilizarea acestora. Interdependenta grupurilor se constituie sub trei forme:

1. Interdependenta "comuna" presupune:

-independenta grupurilor unele fata de altele;

-grupurile prin activitatea pe care o desfasoara se subscriu obiectivelor comune;

-interactiunile intergrupuri sunt aleatorii si nespecifice (accentul cade pe interactiunile intragrup) fara a influenta activitatea grupurilor in sine in mod decisiv.

2. Interdependenta "secventiala" presupune:

-produsele unui grup sa constituie "iesiri" sau puncte de strat pentru alte grupuri;

-dezvoltarea unui climat motivant, de constituire a identitatii, atat la nivelul grupelor / echipelor didactice de elevi / studenti, cat si la nivelul clasei, grupurile avand posibilitatea de a realiza schimburi de membri.

3. Interdependenta "reciproca" presupune ca grupurile sa depinda direct unele de altele pentru a realiza variabilele de pornire.

Tipurile de interdependenta mentionate se intrepatrund reciproc, se inbnaa permanent.

Avantajele didactice ale tehnicii sunt:

apropie participantii (se influenteaza reciproc, se schimba chiar dramatic opiniile individuale);

stimuleaza la participanti placerea pentru asemenea discutii (exista o maniera neinhibitoare de lucru);

se creeaza un climat pozitiv de lucru;

dezvolta strategii naturale de ocolire sau diminuare a divagatiilor si a fenomenelor de perturbare a comunicarii.

Tacerea are un statut aparte in cadrul tehnicii. Astfel, chiar si persoana tacuta din cauza timiditatii sau a anxietatii asociate vorbirii, poate sa participe la grup, prin "transformarile" pe care le cunoaste, le suporta. Persoana tacuta poate fi perceputa astfel:

mai putin eficienta;

mai putin competenta si mai putin atractiva pentru grup;

mai putin probabila in pozitia de lider pentru grup decat persoanele netimide.

Tacerea poate fi si "strategica", anume proiectata pentru a evoca un raspuns specific.

7. Ascultarea interactiva

Ascultarea propriu-zisa este un element personalizat, subiectiv, ce apartine numai receptorului. Ascultarea activa poate fi situata in grupa metodei interactive, in acest sens aducem urmatoarele argumente:

ascultarea poate furniza perspective despre dimensiunea relatiei interactiunii insasi;

ascultarea este conceputa in unele studii, ca un element de analiza si dezvoltare in sine, individualizandu-se ca o metoda aparte. Se impune astfel transformarea sintagmei din ascultarea activa, in ascultare interactiva.

Activitatea de ascultare este influentata de urmatoarele premise ce influenteaza activitatea de ascultare:

unele mesaje nu sunt decodificate in profunzime;

unele mesaje sunt receptate intr-o succesiune foarte apropiata;

mesajele pot sa se distorsioneze unele pe altele;

emotiile pot influenta decodificarea mesajelor;

unele mesaje nu sunt niciodata auzite.

Raymond S. Ross si Mark G. Ross dezvolta un model de analiza a ascultarii, concretizat in patru pasi:

Pasul 1. Senzatia - ca rezultanta a analizatorilor (vizuali, auditivi etc.) actionand insa importante bariere: zgomotele, defecte de receptie, oboseala, diferite elemente care distrag atentia si defectele de transmisie (probleme la nivelul emitatorului).

Pasul 2. Interpretarea - ce presupune stabilirea, precizarea unui inteles la ceea ce am ascultat. Barierele ascultarii identificate sunt: insistenta pe o tema banala sau superficiala, criticarea emitatorului (devine ineficienta ascultarea), interventia stereotipiilor, a prejudecatilor, reflexia prematura a celor auzite (se ajunge direct la concluzii), cautarea altor elemente ce capteaza atentia ascultatorilor (un zgomot care distrage atentia) si situatia in care "ascultatorii dorm cu ochii deschisi".

Pasul 3. Intelegerea sau comprehensiunea - ce presupune si evaluarea critica pe langa interpretarea a ceea ce a fost ascultat. Factorii care influenteaza intelegerea sunt identificati de catre Ralph Nichols ca fiind:

inteligenta;

extensia vocabularului ascultatorului;

abilitatea de a face inferente si de a structura un discurs;

capacitatea de a surprinde ideile principale;

oboseala ascultatorilor;

interesul real pentru subiectul in discutie;

conditiile din camera;

experienta in ascultarea materialelor dificile;

curiozitatea fata de subiectele analizate;

admiratia pentru vorbitori.

Pasul 4. Raspunsul - este dependent de motivele care au determinat pe receptor sa asculte. Eficacitatea ascultarii creste cand sunt identificate si specificate obiectivele ascultarii. Se propun patru tipuri de ascultare (Gamble):

ascultare pentru:

a intelege;

a retine;

a analiza si evalua continutul;

a dezvolta relatii (ascultarea empatica).

I. O. Panisoara mai adauga inca doua genuri de ascultare:

pentru a crea, constitui si imagina despre emitator (analiza si evaluare a formei, nu a continutului mesajului);

pentru divertisment.

Vom descrie fiecare tip de ascultare:

Ascultarea pentru a intelege presupune:

-focalizarea pe conceptele centrale, adica identificarea cuvintelor cheie si a frazelor care permit, faciliteaza intelegerea conceptelor identificate. Receptorul trebuie sa retina elementele cheie importante si mai ales trebuie sa-si insuseasca si procedeul prin care transmitatorul a pus in relatie aceste elemente.

-ascultarea pentru a retine informatii presupune utilizarea urmatoarelor tehnici: repetarea, parafrazarea (folosirea propriilor cuvinte) si vizualizarea (ascultarea pentru retinerea informatiilor presupune ascultarea pentru a intelege).

-ascultarea pentru a analiza si evalua continutul .Argumentatia circulara este frecvent utilizata de elevi si studenti.

-ascultarea empatica presupune interrelationarea cu o persoana aflata in dificultate, in imposibilitatea de a rezolva corect si eficient pe o unitate de timp o anumita problema. Etapele in formularea ascultarii empatice sunt:

-tentativa de a clasifica problemele ("Daca nu gresesc");

-respectarea ideii de baza cu propriile cunoscute.

Ameliorarea ascultarii

Robert Goyer si Carl Weaver, sugereaza cai specifice pentru largirea capacitatii de ascultare. In practica didactica se recomanda:

-reflectarea la mesajul vorbitorului (de exemplu, se cere unor elevi / studenti sa asculte acel mesaj transmis de catre profesor si apoi sa-l prezinte pe rand in fata clasei);

-descoperirea scopului vorbitorului (colectivul de elevi / studenti se impart in mai multe grupuri si se solicita fiecarui grup sa compuna un mesaj; fiecare grup apoi va prezenta mesajul sau in plen, fiecare membru al grupei indeplinind roluri specifice.

-marirea calitatii ascultarii (obiceiuri de ascultare) prin analiza erorilor de ascultare ;

8. Tehnica acvariului

Tehnica presupune extinderea rolului observatorului in grupurile de interactiune didactica:

-scaunele dintr-o incapere sunt distribuite in doua cercuri, unele inchizandu-l pe celalalt;

-dispunerea are loc inainte sa intre subiectii in sala;

-important este ca alegerea sa le apartina, sa se simta bine in scaunul in care se afla;

-tehnica poate fi completata cu prezenta altui cadru didactic pe post de observator, plasat in exteriorul cercurilor. Rolul sau este de a inregistra preferintele comune, specifice pentru anumite locuri;

-subiectii din cercul inferior primesc 8-10 minute pentru a discuta o problema controversata (de exemplu, dintre doua tipuri de activitati didactice - o lectie de tip expozitiv sau o lectie bazata pe metode interactive, care este mai avantajoasa?

Inainte de ora de curs sau de seminar, participantii trebuie sa raspunda la intrebari respectiva in jurnalele lor de activitate. Prin aceasta activitate studentii isi concretizeaza si consolideaza ideile in legatura cu fenomenele puse in discutie. Conversatia din cercul din interior este realizata pe baza urmatoarelor reguli:

sustinerea unor idei pe baza unor dovezi;

sunt de acord cu autevorbitorul si aduce argumente suplimentare;

nu sunt de acord cu autevorbitorul si aduce argumente in acest sens.

Alte reguli pot fi stabilite de comun acord cu profesorul, cadrul didactic pe post de observator poate consemna schimbarea dinamicii regulilor, participarea elevilor si studentilor la stabilirea regulilor determina o implicare activa si de consistenta din partea acestora, de asemenea se dezvolta relatii interpersonale si identitatea de grup.

-subiectii din cercul din exterior, au la dispozitie cele 8-10 minute in care: asculta fac observatii, stabilesc gradul de consens, sesizeaza cum apare conflictul si ce strategii se aplica etc. In acest sens, conducatorul grupului le ofera anumite fise / protocoale de observatie anume constituite. Protocolul mai cuprinde rubrici in care se vor nota:

modul si gradul de contributie a celor din interior la dezvoltarea cazului a ideilor respective;

sentimentele, tipul de reactii si amploarea acestora;

modul in care se poate dezvolta microclimatul;

modul in care apare conflictul;

strategiile adoptate de colegii din interior pentru a le rezolva;

ulterior, elevii / studentii schimba locurile, se porneste cu alta idee controversata, pe care cei din cercul interior trebuie sa o discute, iar cei din cercul exterior primesc fisele de observare.

Remarca: 1. - schimbarea este foarte interesata, pentru ca fiecare grup este pe rand in ipostaza de observator, dar si in ce-a de observat.

Observatie: - daca se discuta aceeasi problema, putem avea o epuizare prematura a problematicii, iar persoana care conduce discutia trebuie sa insiste pe depasirea acestei situatii, deoarece chiar daca discutia pare ca s-a epuizat, in realitate s-a epuizat sfera de argumentare comuna, necreativa.

I. O. Panisoara sugereaza completarea metodei astfel: cercul din interior care a inceput discutia sa revine in exterior sa concluzioneze ideile emise pe marginea problemei abordate prin revenirea in cercul din interior.

Cadrul didactic in aceasta metoda poate avea urmatoarele roluri:

profesor-observator;

profesor-participant;

profesor-consultant;

profesor-suporter;

profesor-avocatul diavolului

profesor-arbitru;

profesor-ghid;

profesor-reporter;

profesor-facilitator

profesor-supraveghetor;

roluri anumite la initiativa studentilor.

Avantajele tehnicii fishbowl sunt (Maria Priles):

Continutul - se emit idei substantiale, argumentate si puncte de vedere relevante;

Implicarea - participarea este activa in cadrul tehnicii, contributiile fiind bazate pe ascultarea activa si pe incurajarea celorlalti de a-si exprima ideile;

Limbajul - are o terminologie centrata pe domeniul si pe subiecte alese, cu posibilitatea sintezei, cu folosirea tuturor formelor de limbaj (verbal, mimica, gestual).

9. Metoda rezolvarii creative de probleme (problem- solving)

In societatea contemporana, doua tendinte sunt predominante:

-extinderea ariei de cuprindere stiintifica a fenomenelor si ce-a ce determina depasirea viziunii deterministe asupra realitatii in general si a realitatii socio-educationale in special;

-nevoia de reconversie a fenomenelor intr-o masura interdisciplinara de abordare, de identificare, stabilire, stabilirea unei relationari eficiente si flexibile.

Din punct de vedere istoric, metoda nu este deloc noua:

-grecii si romanii cultivau partile componente in teoria asupra rezolvarii creative de probleme: provocarile asupra modului cum gandim, utilizarea unei optim imaginativ, perspectiva anticipativa asupra fenomenelor;

-I. P. Grillford si E.P. Torance, au realizat studii asupra gandirii divergente si a creativitatii;

-S. Parnes a finalizat prima versiune publicata a programelor instructionale in rezolvarea creativa de probleme;

-Alex. F. Osborn a avut contributia decisiva la fundamentarea asupra imaginatiei si creativitatii in rezolvarea de probleme.

Osborn a identificat doua principii:

-amanarea evaluarii, care pune accentul pe nevoia de a separa procesul de generare a ideilor pe cel de evaluare al acestuia;

-"cantitatea hraneste calitatea, cu cat sunt mai multe idei adunate, cu atat creste probabilitatea de a gasi idei mai bune".

Procesul de rezolvare creativa a problemelor presupune identificarea a sase faze importante, dar poate fi introdusa si a saptea, descoperirea acceptarii:

descoperirea necesitatii de implicare;

descoperirea dezordinii;

descoperirea datelor;

descoperirea problemelor;

descoperirea ideilor;

descoperirea solutiilor;

descoperirea acceptarii.

Regulile de baza in rezolvarea creativa a problemelor se impart in doua categorii: divergenta si convergenta.

Reguli divergente

1.Amanarea evaluarii presupune pastrarea mintii deschise la toate posibilitatile;

2.Cautarea cat mai multor idei - nu trebuie avuta in vedere calitatea ideilor, optiunea de tipul "asta nu va merge" nu este utila, pentru ca se stopeaza gandirea;

3.Acceptarea tuturor ideilor - deoarece orice idee poate constitui fundament pentru alte idei originale. Se mentioneaza o acceptare exterioara (acceptarea ideilor altora) si o acceptare interna (acceptarea propriilor idei in variate forme si posibilitati de aparitie si manifestare);

4.Perspectiva "intinsa" asupra gandirii - chiar daca s-au gasit un numar de idei sa nu te gandesti niciodata ca este tot ce poti face. De aceea este necesar sa se identifice tehnicile de motivare a participantilor pentru a se depasi limita respectiva;

5.Ideile sa fie lasate "sa fiarba la foc mic" - ideea trebuie sa germineze sa fie explorata in toate laturile sale semnificative pentru a-si dezvolta perspective relationale cat mai variate. Incubarea duce la maturizare si la exploatarea majora a posibilitatilor de idei;

6.Cautarea unor combinatii variate si ingenioase - diferite piese pot fi combinate in formule diferite, iar participantii trebuie sa-si dezvolte si sa-si interiorizeze un mod propriu de spargere si de reasamblare a fenomenelor studiate.

Reguli convergente

1.Deliberarea - indiferent de actiune se realizeaza o planificare cu posibilitatea de alegere si dimensiuni decizionale;

2.Explicitatea - pentru a exprima ideile tale, acestea trebuie sa fie concrete, corecte si clare;

3.Evitarea unei inchideri premature - inainte de a se lua o decizie trebuie sa se tina seama de un numar mare de posibilitati, de aceea este necesar un timp suplimentar pentru a analiza ideile neobisnuite;

4.Cautarea problemelor dificile si neevidente - analizarea unor idei importante pentru desfasurarea viitoare a activitatii noastre care initial par tangentiale, fara importanta;

5.Dezvoltarea unui sens al judecatii afirmative - prezentarea pozitiva a unor fenomene, realitati ce contribuie la aparitia si consolidarea unui climat pozitiv de lucru si a unei motivatii interne pentru actiunea educationala;

6.Adecvarea la obiective - flexibilitatea gandirii trebuie dirijata si concentrata in functie de obiective. Dimensionarea centrata a obiectivelor constituie o dimensiune majora pentru managementul activitatii umane.

In cele ce urmeaza, vom face referiri la fazele importante din descoperirea de probleme.

1. Descoperirea necesitatii de implicare.

Societatea contemporana ii rapeste individului necesitatea de implicare datorita progresului accelerat, confortului, stresului informational.

Trebuie identificate resorturile interne pentru a-l implica pe individ in activitatea care sa-l dezvolte permanent.

2. Descoperirea dezordinii

Etapa mentionata este importanta din punct de vedere metodologic, pentru ca are la baza doua tendinte:

se identifica si se accepta provocarea;

se evita tendinta naturala de a "sari la solutii", deoarece acestea constituie un principal factor inhibator pentru creativitatea participantilor. Centrarea pe solutii nu mai permite viziunea in intregului.

Cresterea creativitatii este determinata de urmatorii factori:

respectarea nevoilor individuale de a lucra impreuna;

toleranta pentru dezordine, complexitate;

folosirea greselilor in mod pozitiv pentru ca fiecare sa-si realizeze erorile.

Blocajele care apar sunt la nivelul:

a.     persoanei:

lipsa de incredere in sine, incurajata de tendinta spre conformism;

saturatia sau entuziasmul excesiv.

b.    rezolvarii de probleme:

centrarea pe solutii si judecati premature;

transferul de situatii si folosirea unui limbaj neadecvat.

c.     situatiei:

rezistenta la ideile si izolarea;

centrarea excesiva pe posibilitatile de cooperare sau competitie.

3. Descoperirea datelor

Presupune acumularea informationala initiala prin cinci criterii:

informatii ce presupun cunostinte noi, idei noi, fapte noi;

impresii compuse prin ipoteze intuitive, imagini, credinte, asteptari;

simturile, cu includerea emotiilor, sentimentelor, dorintelor, elementelor afective, empatie;

observatiile continutului elemente ca notitele, perceptiile, concentrarile;

intrebarile ce presupun anchetele, indoielile, dificultatea, curiozitatea, nesiguranta.

Scott G. Saksen, Donald J. Treffinger propun urmatoarea fisa de descoperire a datelor:

Tabel nr. 1 Fisa de descoperire

Descoperirea problemei

Poate constitui una din cele mai dificile etape din metoda de rezolvare a problemei. Se realizeaza conjugarea tuturor elementelor componente intr-o structura problematica, aceasta este esenta etapei in discutie. Aceasta se poate realiza si prin problematizare, adica prin gasirea elementelor contradictorii, opozitionale.

Descoperirea ideii

Etape se constituie prin apelarea la urmatoarele criterii:

-logica - prin utilizarea unor instrumente ca markerele, numerotarea ideilor pentru a fi usor de localizat, revenirea asupra ideilor emise dupa un timp, fiecare poate interveni cu instrumentul de scris pentru a face corecturile necesare;

-timpul;

-incalzirea

Tehnica SCAMPER, propusa de Bob Ebele, este tot o tehnica de descoperire a ideilor:

Substitute? ( sa inlocuiesc?);

Combine ? ( sa combin?);

Adopt ? ( sa adoptez?);

Modify? Magnify? Minify? ( sa modific?, sa urmaresc?, sa micsorez?);

Put to other uses ? ( sa dau la alti utilizatori?);

Eliminate? ( sa elimin?);

Reverse? Rearrange? ( sa inversez?, sa rearanjez?).

Descoperirea solutiei

Etapele din descoperirea solutiei sunt:

compararea mai multor alternative;

compararea dorintelor (ce vreau) cu cererile (ce am nevoie);

urmarirea optiunilor pentru conducerea grupului;

determinarea punctelor tari si punctelor slabe ale ideilor;

selectarea si deciderea asupra celor mai promitatoare posibilitati.

Se propune urmatoarea fisa (matrice):

Tabel nr. 2 Fisa de evaluare

Descoperirea acceptarii

Etapa include:

punerea planului in actiune;

obtinerea solutiilor;

asamblarea tuturor elementelor pentru a putea functiona ca atare;

detectarea potentialului de imbunatatire.

Factorii care influenteaza etapa sunt:

de rezistenta;

de convergenta;

de favorizare a acceptarii.

TEMA Nr. 9 Analizati fiecare din metodele prezentate si listati avantajele si dezavantajele alicarii sale in practica educativa.

TEMA NR. 10

Avand in vedere specializarea dumneavoastra care din metode

va este favorabila in desfasurarea profesiei

TEMA Nr. 11 In grupuri de cate cinci argumentati de ce invatamantul traditional nu a adoptat metodele si tehnicile mentionate.