Diversitatea mediului educogen

Diversitatea mediului educogen

Educatia este adeseori definita drept un ansamblu de influente exercitate asupra individului, prin actiuni intentionate, organizate si sistematice, in scopul modelarii personalitatii sale. In sfera de cuprindere a acestei categorii pedagogice fundamentale intra, asadar, toate interventiile controlate si dirijate, care pot fi subsumate unei asemenea finalitati. Aceste actiuni de influentare se desfasoara cu deosebire in cadrul institutionalizat al scolii, in toate formele sale, de catre persoane specializate, care, operand cu anumite continuturi ideatice si recurgand la tehnici specifice, urmaresc obiective educationale stabilite prin programe curriculare. Este vorba despre demersuri riguros reglementate, planificate, coordonate, permanent evaluate si reglate, in baza unor acte normative elaborate in spiritul unei politici educationale. Aceasta abordare perpetueaza, de fapt, o mai veche perspectiva de definire a educatiei. In termeni de actiuni si influente intentionate, sistematice, metodice defineau educatia Friedrich Schleiermacher, Emile Durkheim, Ren Hubert, Emile Planchard sau Robert Dottrens. O perspectiva dominanta si in abordarile unor autori reprezentativi pentru trecutul reflectiei pedagogice din tara noastra, precum Ion Gavanescu, Constantin Narly, G.G.Antonescu sau Dimitrie Todoran, in ale caror scrieri intalnim o definire a educatiei ca actiune de influentare si o accentuare a caracterului sau constient, intentionat, sistematic, planificat, organizat, ceea ce, in opinia noastra, restrange aria de cuprindere a acestei notiuni pedagogice fundamentale. Nu ne propunem acum sa examinam definitiile oferite de autorii mentionati deoarece scopul pe care il urmarim este de a arata ca educatia, privita ca fenomen social, prezinta si alte dimensiuni decit cele precizate anterior. Dincolo de influentele care intrunesc amintitele caracteristici, si pe care literatura pedagogica le prezinta ca educatie formala sau neformala, exista multe alte inrauriri de natura informala, ce isi aduc aportul la dezvoltarea personalitatii umane. Actiunile cu efecte educative sunt de o diversitate mult mai mare decat totalitatea demersurilor intreprinse in scoala, explicit destinate unor scopuri formative. Pe langa influentele exercitate in mod planificat, organizat si sistematic in cadrul scolii, o puternica incarcatura educativa prezinta si influentele provenite din afara acesteia. Exista situatii in care educatia se realizeaza fara educatori si fara intentii educationale explicite, ca urmare a influentelor pe care ambianta socio-culturala le exercita asupra individului. Si atunci, intr-o larga acceptiune, am putea spune ca educatia, privita ca ansamblu de influente, se realizeaza printr-o mare varietate de actiuni deliberate sau nu, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice, care contribuie, intr-un fel sau altul, la formarea si dezvoltarea personalitatii umane. O extindere a sferei sale de cuprindere pentru care, de altfel, opteaza pedagogia contemporana: "educatia este suma influentelor pe care le-a suferit si le poate asimila individual", scrie Dumitru Salade(1995, p.8), evident fiind vorba despre acele influente cu efecte modelatoare pozitive. Privita dintr-o astfel de perspectiva, ea inglobeaza toate actiunile si influentele socio-culturale, de natura formala, neformala sau informala, care conduc in mod voluntar sau spontan la modelarea naturii umane. Nivelul de dezvoltare atins de o persoana este un rezultat atat al influentelor intentionate, cat si al celor neintentionate, extrem de diverse si de complexe.

Actiunile educative ii vizeaza in primul rand pe copii, adolescenti si tineri, cu toate ca dinamismul exigentelor vietii sociale ii obliga si pe adulti sa invete necontenit. Numai ca, spre deosebire de adulti, acestia se afla in stadiul structurarii propriilor trasaturi de personalitate, la care contribuie mai multi factori: familia, scoala, organizatiile, mediul socio-cultural, mass-media, fiecare exercitand influente educative specifice. Formarea trasaturilor de personalitate este rezultatul unui demers multilateral si integral. Fiecare individ se afla, concomitent sau succesiv, sub influenta mai multor factori educogeni, care produc modificari in structura personalitatii sale. Cu toate acestea, nu de putine ori educatia a fost abordata doar ca un raport intre membrii binomului profesor-elev. Sub influenta analizelor sociologice privind procesul de socializare a individului, intreprinse in ultimele decenii, s-a impus tot mai mult in literatura pedagogica ideea ca favorizarea unui raport educational profesor-elev izolat conduce la o unilateralitate cu consecinte negative(Henrich E.Geissler, 1977). Conform "teoriei campului" din stiintele sociale(K.Lewin, F.Winnefeld s.a.), nici o actiune nu se petrece izolat, numai intre doua persoane, dimpotriva, toate actiunile se desfasoara intr-un "camp" unde intervine o constelatie de factori. Prin urmare, toate procesele pedagogice se realizeaza intr-un astfel de camp extrem de complex, ce reprezinta spatiul de viata al unui individ sau al unui grup. Efectul lor depinde, in mare masura, de conexiunea conditiilor situative. In acest camp, scoala nu este decat un factor printre multi altii, e drept, cel mai important. Dar actiunile sale directe asupra copilului nu pot fi privite izolat. Intotdeauna trebuie luat in considerare intregul camp educational dat. Pentru a fi cu adevarat eficient, un sistem de invatamant trebuie sa tina seama de toate componentele campului educational, pe baza stabilirii unor corelatii functionale intre scoala si fortele educationale extrascolare.

Intalnim tot mai des in literatura pedagogica recunoasterea explicita a faptului ca educatia nu se dobandeste in exclusivitate pe bancile scolii. Este adusa in prim plan teoria invatarii contextuale, conform careia practicile socio-culturale cotidiene au un rol formativ semnificativ, deoarece cunoasterea sau dezvoltarea unor comportamente nu ar fi altceva decat produsul unei interrelatii permanente intre individ si mediul sau de viata. Numerosi factori educogeni, care actioneaza pe plan social, afecteaza personalitatea copilului. Constientizarea valorii lor formative nu este o noutate pentru reflectia pedagogica. Intr-un raport catre UNESCO, Edgar Faure(1974) vorbea despre un proces educativ global, despre o educatia globala, conceputa ca o integrare a educatiei institutionalizate si a celei neinstitutionalizate, intr-o societate care a devenit o "cetate educativa". "Aparitia ei, precizeaza Edgar Faure, nu poate fi conceputa decat in termenii unui proces de impletire intima intre educatie si tesutul social, politic si economic, in celulele familiale, in viata civica. Ea implica punerea in toate circumstantele, la dispozitia fiecarui cetatean, a mijloacelor de a se instrui, de a se forma, de a se cultiva dupa propria sa dorinta, in asa fel incat el sa se gaseasca in raport cu propria sa educatie intr-o pozitie fundamental diferita, responsabilitatea inlocuind obligatia"(1974, p.222). Toate componentele "configuratiei societale" sunt integrate intr-o structura educationala universala si deschisa. Pornind de la constatarea faptului ca o serie de institutii si de activitati extrascolare, din ce in ce mai numeroase si nu de putine ori fara o legatura directa cu invatamantul formalizat, isi au partea lor de contributie, Raportul Faure propune o alta viziune asupra educatiei: depasirea conceptiei pur sistemice printr-o perspectiva noua, cea a educatiei globale. Conceptul de "educatie globala" exprima un continuum de situatii si circumstante de invatare in care se afla individul, ca urmare a variatelor si complexelor relatii pe care le stabileste cu mediul sau de viata. Scoala nu este decat una dintre componentele sistemului social de educatie, intrucat exista si alte institutii sau medii educogene ce isi asuma functia educativa a societatii, manifestandu-se ca factori educogeni autentici.

Scopul educatiei este formarea omului, realizarea personalitatii sale, astfel incat sa corespunda complexelor exigente sociale. In urma caror experiente individul asimileaza si integreaza valorile sociale in structura propriei personalitati? Principala institutie ce isi asuma responsabilitatea pregatirii factorului uman al dezvoltarii sociale este scoala, locul in care procesul educational se desfasoara in mod organizat, planificat si sistematic. Dar acest proces de formare a personalitatii viitorilor cetateni organizat de catre scoala nu poate fi izolat de actiunile educative pe care le exercita ansamblul vietii sociale(Vasile Popeanga, 1970). Educatia nu se limiteaza la spatiul scolar; ea este un proces mult mai extins si mult mai complex, ce depaseste ca anvergura limitele sistemului institutional de invatamant. In afara unor structuri formale prestabilite, individul poate invata in multiple imprejurari de viata si sub inraurirea a numerosi factori educogeni ce se manifesta pe plan social. Pe langa o educatie dirijata, controlata, el beneficiaza si de o educatie ocazionala, spontana, care se exercita prin toate influentele vietii sociale.

Fenomenul educatiei se extinde la intreaga scara a societatii. Orice comunitate, institutie sau grupare sociala constituie un mediu formativ, ceea ce imbogateste considerabil continutul educatiei si ii sporeste fecunditatea. Datorita acestui fapt, o deschidere a analizei spre noi orizonturi de abordare este absolut necesara. Pentru a intelege fenomenul educatiei in toata complexitatea sa, ar trebui sa surprindem impactul pe care il au asupra individului toate fortele sociale. Dezvoltarea personalitatii umane este in permanenta mijlocita social; ea este rezultatul multiplelor interactiuni sociale. Dimitrie Todoran(1974) definea educatia drept o influenta exercitata asupra individului de catre societate. Privita intr-o astfel de perspectiva, educatia ne apare ca o opera sociala, realizabila intr-o mare diversitate de situatii si cu aportul a numerosi factori. Despre consecintele formative ale angajarii fiecaruia dintre noi intr-un sistem de relatii la nivelul mediului social, Stanciu Stoian scria: "Legat intr-un fel sau altul de societatea in care traieste, omul se formeaza dupa chipul si asemanarea acesteia. Si cum personalitatea fiecarui individ(si personalitatea umana in genere) nu reprezinta altceva decat un sistem de relatii sociale concretizate prin trairea omului intr-o anumita societate concreta, intr-un sistem cultural anumit, fiecare cultura genereaza un tip de personalitate anumit"(1971, p.132). Influentele educative sunt inserate in toate activitatile sociale. Un transfer de informatii, de modele simbolice, spirituale si comportamentale are loc neintrerupt dinspre societate catre individ in cadrul acestor activitati. Impactul sau modelator se concretizeaza in personalitati astfel formate incat sa corespunda exigentelor de ordin cultural, stiintific, profesional si moral-civic.

Nevoia de educatie, de instruire si formare, nu poate fi satisfacuta decat prin implicarea directa sau indirecta a unui intreg ansamblu de agenti sociali. Cine sunt acesti agenti sociali? Cum se manifesta ei? O explicatie sintetica, dar cuprinzatoare, ne ofera Sorin Cristea: ".conceptul de <<agent social>> care indeplineste functii educative explicite si implicite vizeaza toti acei <<factori educogeni>> care intervin in mod organizat(prin actiuni de educatie/instruire formala si nonformala) si spontan(prin influente specifice educatiei/instruirii informale) in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii"(1998, p.167). Discursul pedagogic modern accentueaza faptul ca la efortul educativ depus de catre scoala se adauga interventiile altor institutii ce isi asuma functii educative, precum si multiplele activitati socio-culturale in care este antrenat individul. Sistemul de invatamant, ca principal factor educogen, este doar o componenta a sistemului social global, in care se manifesta si alti agenti cu rol educativ: familia, institutiile cultural-stiintifice, organizatiile, mass-media etc. De aceea, educatia nu se reduce la dimensiunile unui proces realizat in cadrul institutional oferit de scoala; ea este un produs al intregului sistem social. Constientizarea valorii formative a tuturor factorilor educogeni existenti in societate permite integrarea influentelor exercitate intr-o structura educationala unificata.

In realizarea educatiei, conceputa ca o ampla actiune sociala, rolul privilegiat revine, evident, sistemului de invatamant, ceea ce nu diminueaza importanta celorlalti factori institutionali si neinstitutionali implicati. Sociologia educatiei a accentuat necesitatea considerarii factorilor de mediu ca factori cu rol modelator in raport cu personalitatea umana. Pentru o depasire a perspectivei care reduce educatia la actiunile intreprinse in cadrul sistemului de invatamant se pronunta, de exemplu, Bertrand Schwartz: "Intr-adevar, educatia poate fi considerata ca reprezentand tot ceea ce contribuie, constient sau inconstient, prin intermediul tuturor imprejurarilor vietii, atat pe plan afectiv cat si intelectual, la modificarea comportamentului unei persoane sau unui grup si a reprezentarilor sale despre lume"(1976, p.49). Educatia nu poate fi abordata ignorand influenta factorilor de mediu. Structurandu-se ca o ampla retea de relatii de comunicare formativa, mediul social se prezinta ca un "camp educational", ce ofera individului diverse posibilitati de formare si dezvoltare. Pornind de la acest fapt incontestabil, Bertrand Schwartz precizeaza: "In termenul <<educativ>> inglobam, asadar, toate activitatile vietii sociale care sunt - sau pot fi - purtatoare de educatie si reamintim ca aparatul educational nu detine monopolul educatiei, iar acest lucru este atat de adevarat incat adesea se merge pana acolo ca se spune, astazi, ca educatia copiilor - inclusiv acea parte limitata a sa, care este instructia - se face, in cea mai mare parte, in afara scolii"(ibidem, p.49). Contextul social in care functioneaza sistemul de invatamant cuprinde o serie de factori extrascolari, ce pot indeplini functia educativa. Actiunile intreprinse in scoala se interfereaza cu cele venite din partea mediului social extrascolar, in urma multimii de contacte ale existentei cotidiene. Tocmai de aceea, in notiunea de "educatie" includem o gama larga de actiuni si influente, care o extind considerabil ca sfera de cuprindere.

Mediul social exercita influente educative asupra copilului, de multe ori neintentionate, ceea ce ne indreptateste sa consideram ca personalitatea sa se formeaza in urma multiplelor experiente dobandite in legatura cu situatiile sociale prin care trece in drumul sau spre maturitate. Dintre toate componentele mediului social, sistemul scolar are un statut aparte, acela de mediu educogen prin excelenta. Dar o mare importanta, ca factor de educatie, prezinta mediul social extrascolar, care cuprinde totalitatea institutiilor sociale, al caror sistem constituie un autentic camp formativ.

Copilul, ca si adultul,   este supus in permanenta unor influente de natura educativa exercitate de catre componentele mediului social extrascolar, influente care, intr-o corelatie dinamica, ii afecteaza dezvoltarea personalitatii. Intr-o mare masura, invatarea si dezvoltarea comportamentului uman se realizeaza in mod spontan, neprogramat, neproiectat, nedirijat, necontrolat(Pavel Muresan, 1980). Din acest motiv, atunci cand vorbim despre formarea omului trebuie sa avem in vedere interconditionarea si complementaritatea actiunilor datorate tuturor factorilor sociali educogeni. Desigur, scoala joaca un rol major in transmiterea si insusirea de catre tanara generatie a experientei sociale, dar ea singura nu poate acoperi in intregime sarcina formarii omului, oricat de eficiente ar fi actiunile pe care le organizeaza. Exigentele de formare a omului modern presupun si alte canale de interventie, pentru a se putea asigura o dezvoltare integrala si armonioasa a tuturor laturilor personalitatii sale. Deosebit de importante se dovedesc a fi influentele provenite din afara spatiului scolar, din partea unor factori sociali a caror contributie formativa trebuie cunoscuta si valorificata in scoala.