Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

Educam prin joc…atentia

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Educam prin joc…atentia


ATENTIA - este un efort constient menit sa concentreze eficient orice parte a corpului.



si refera la concentrarea care priveste cele cinci simturi (vazul, mirosul, pipaitul, gustul si auzul). Este , , cheia” acumularii întregii informatii.

COPIII- îsi directioneaza cel mai bine atentia întorcându-se cu fata spre vorbitor.

Chiar si atunci când par a fi atenti l, copiii îsi pot trada neatentia prin gesturi:rasfoiesc caiete, trag cu ochiul la altceva, întrerup, motaie sau bat din picioare ori din degete. Toate acestea pot fi semne ale neatentiei. Dezvatarea de obiceiuri necuviincioase este un pas important în a deveni mai atent.

Îi putem ajuta pe elevi sa-si dezvolte aceasta abilitate jucând cu ei o varianta a jocului , , Douazeci de întrebari”

  1. Scrie numele unei persoane, al unui loc sau al unui animal pe o foaie de hârtie. Pune-i pe copii sa ghiceasca numele persoanei, locului sau animalului prin întrebari directe la care se poate raspunde cu , , da” sau , , nu”.
  2. Explica-le cât este  de important sa-i asculte cu atentie pe ceilalti când vorbesc.
  3. Subliniaza din nou cât este de important sa ridice mâna în mod politicos si sa vorbeasca pe rând.
  4. Încurajeaza copiii sa fie atenti la întrebarile oricui si la raspunsurile date acestuia de profesor

Recompensarea atentiei

Atentia este adesea, greu de pastrat si de evidentiat. Este mult mai usor sa apreciezi reusite concrete, precum un raspuns corect sau o nota mare. Din pacate, aprecierea realizarilor poate fi contra productiva pentru dezvoltarea caracteului. Aprecierea realizarilor implica ideea ca rezultatul este mai important decât mijloacele utilizate pentru obtinerea lui.

Una din cele mai eficiente modalitati de a le arata elevilor ca sunt apreciati este pur si simplu sa îi asculti. Sa acorzi atentie cuiva trebuie sa fie o decizie constienta. Nivelul concentrarii este acela care poate fi acordat doar unei singure persoane sau unui singur obiect. Astfel atentia se orienteaza spre aspectul pe care ascultatorul îl considera cel mai important. Elevii înteleg acest lucru si de aceea trebuie sa luam întotdeauna timp si sa îi ascultam.

Cadrele didactice trebuie sa pretinda de la ele însele o atentie mai mare decât cea pe care o asteapta de la elevii lor. Atentia în forma ei de baza înseamna sa raspunzi la spusele altora astfel încât sa le comunici ca îi pretuiesti la justa lor valoare. A arata pretuire fata de elevi începe prin a le pune întrebari si a te arata sincer interesat de ceea ce au acestia de spus. Elevii devin ceea ce le spunem noi ca sunt. Când îl apreciem (rasplatim, laudam) pe elev, este important sa fim clari. Ei trebuie sa stie pentru ce calitate anume sunt evidentiati.

Exemplu de lauda:, , Sunt uimit de cât de precis mi-ai urmat instructiunile. Cred ca ai fost foarte atent în timpul orei.”; , , Multumesc ca ai fost atent. Exemplul tau pozitiv îi stimuleaza si pe ceilalti sa fie mai atenti”; , , Am apreciat mult atentia pe care ati aratat-o cu totii în clasa.”, etc.


Atentie!

Nu spune niciodata unui elev: , , Esti cel mai atent”, pentru ca ceilalti vor începe sa se compare între ei sau se vor simti ofensati de remarca si vor renunta sa mai încerce. Un alt aspect care trebuie evitat este sa sugerezi excelenta calitatii. De exemplu, , , Maria este întotdeauna atenta!” În realitate dobândirea trasaturilor de caracter este un proces de învatare care nu se termina niciodata.

Bibliografie:

CHARACTER TRENING INSTITUTE, , , Character first!-Elementarz series 1, booklet 1, ATENTIA”



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 153
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved