Educatia: forme (formala, nonformala, informala), domenii educationale (educatia intelectuala, morala, estetica si artistica, fizica si sportiva, tehnologica/profesionala)

Educatia: forme (formala, nonformala, informala), domenii educationale (educatia intelectuala, morala, estetica si artistica, fizica si sportiva, tehnologica/profesionala).

Educatia, etimologic provine de la "educatio" - crestere, formare; dar isi are sorgintea si in "educo-educare" - a creste a forma, a instrui, respectiv "educo-educere" - a ridica, a inalta.
Educatia insumeaza actiunile - delibereate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice - de modelare si formare a omului din perspectiva unor finalitati racordate la reperele socio-economicoistorico- culturale ale arealului in care se desfasoara.

Se poate afirma ca educatia este activitatea complexa realizata in cooperare de educator si educabil (a caror rol este sanjabil) in vederea formarii si autoformarii asistate, cu scopul dezvoltarii personalitatii si sadirii unei mentalitati pozitiv-contructiviste.

Pe de alta parte educatia, in esenta, are drept scop esential scoaterea fiintei umane din starea primara, biologica si ridicarea ei spre starea spirituala, culturalizata. Dupa M. Ionescu si V. Chis, "prin educatie desemnam un ansamblu de influente care contribuie la formarea omului ca om, respectiv actiunea de modelare a naturii umane in directia realizarii unor finalitati in temeiul unor valori sociale acceptate."

Functiile educatiei

Dupa O. Safran educatia are o

• Functie cognitiva - de transmitere de cunostinte;
• Functie economica - de formare a indivizilor pentru activitatea productiva;
• Functie axiologica - de valorizare si dezvoltare a potentialului de creatie culturala.

Dupa I. Nicola functiile educatiei sunt:

• de selectare si transmitere a valorilor de la societate la individ;
• de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului;
• de asigurare a unei insertii sociale active a subiectului uman.

Traditional, educatia oferita de scoala a fost considerata educatie formala, activitatile educative organizate de alte institutii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept educatie nonformala, iar influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc., educatie informala. Delimitarea intre aceste trei forme ale educatiei este una teoretica, in practica ele functionand ca un complex ale carui granite sunt dificil de trasat. Mai mult, in ultima perioada asistam la o dezvoltare si la o 'formalizare' a educatiei nonformale, care se apropie din ce in ce mai mult de spatiul scolar. Si scoala - ca institutie - a raspuns provocarilor sociale prin largirea sferei de activitate si initierea unor parteneriate cu societatea civila, comunitatea locala sau cu diferite institutii culturale. Aceasta deoarece invatarea "nu este legata numai de scoala sau de alte contexte organizate. Conceptia despre invatare are la baza ideea si observatia ca un numar mare al experientelor noastre de invatare s-au desfasurat in afara sistemului de educatie formala: la locul de munca, in familie, in diferite organizatii si biblioteci." (Pasi Sahlberg, "Building Bridges for Learning - Recunoasterea si valorificarea educatiei nonformale in activitatile cu tinerii").

Formele educatiei

Din analiza caracteristicilor si functiilor educatiei, rezulta ca asupra personalitatii in curs de dezvoltare sau perfectionare se exercita variate categorii de influente si actiuni, fiecare cu alta forta de modelare, sensibilizare, cu alte efecte. Formele de influentare educativa pot fi grupate in trei mari categorii: educatia formala, educatia nonformala, educatia informala.

• Educatia formala - reprezinta ansamblul actiunilor sistematice si organizate, proiectate si desfasurate in institutii specializate, urmarind finalitati explicite, cu scopul formarii si dezvoltarii personalitatii umane;
• Educatia nonformala - reprezinta ansamblul influentelor educative structurate si organizate intr-un cadru institutionalizat dar desfasurate in afara sistemului de invatamant;
• Educatia informala- reprezinta totalitatea influentelor educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective si finalitati explicite, care se exercita asupra individului.

Educatia formala (sau oficiala) este " educatia istitutionalizata, structurata in mod ierarhic, gradata cronologic, condusa de la centru" (I.JINGA, 2000). Ca note definitorii, in afara de caracterul ei institutionalizat, este de retinut ca se realizeaza prin intermediul procesului de invatamant, presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluari, prezenta si actiunea unui corp profesoral specializat. Educatia formala se realizeaza in cadrul unui sistem de invatamant. In principal, organizata constient, sistematica, institutionalizata, reglementata, coordonata, dirijata, planificata, evaluata, expresie a unei politici educationale, cu scopuri si continuturi comune, reglementate prin acte normative.

Educatia formala se caracterizeaza prin:

• se realizeaza in institutii specializate (scoli de diferite tipuri);
• in acest cadru planificat, organizat, structurat, condus se exercita cea mai importanta influenta formativa, educativa;
• se urmaresc anumite obiective stabilite prin politica educationala si de invatamant, realizate esalonat, progresiv, cu continuturi si modalitati specifice, programe curriculare adecvate;
• educatia si instructia sunt realizate de cadre specializate (personal didactic), formate si perfectionate distinct;
• cuprinde, cu precadere, populatia cea mai receptiva la educatie, formare, dar cu deschideri spre sustinerea autoeducatiei, autoinstruirii;
• imbina formele de educatie, invatamantul comun obligatoriu, cu cel potrivit particularitatilor individuale;
• evaluarea criteriala, continua si sumativa este specific conceputa, organizata si valorificata pentru a obtine reusita scolara a elevilor si se finalizeaza in formule de recunoastere a nivelului pregatirii generale si specifice, profesionale;
• locul si rolul scolii sunt determinate in cadrul sistemului sociocultural: scoala este privita ca un sistem deschis ameliorarii continue, dar devine si factor de dezvoltare sociala, prin nivelul formarii absolventilor;
• intreaga sa actiune educativa respecta criterii pedagogice, metodice, manageriale, sistematizate, in continua optimizare, conform datelor cercetarii pedagogice si din stiintele conexe, ale evolutiei sociale;
• dezvoltarea personalitatii elevilor, daca s-ar limita doar la educatia formala, ar suferi prin continutul dat in programele scolare, predominarea informarii asupra aspectelor calitative ale dezvoltarii, relativa deschidere catre societatea in schimbare, relativa alternanta a modalitatilor de actiune s.a.;
• in raport cu cercetarea actuala pedagogica, institutiile educative devin tot mai diversificate, dupa particularitatile educatilor, dar si dupa posibilitatile alternative de organizare, de introducere a noi tipuri de educatie, deschise la problematica lumii contemporane.

Educatia formala are limitele ei; ea poate induce si efecte educative negative, nedezirabile generand disonante la nivelul personalitatii. I se reproseaza - spre exemplu - centrarea pe performante inscrise in programe, tendintele de memorizare masiva a cunostintelor, predispunerea catre rutina, subiectivismul in evaluare etc. Totodata, educatia formala devine insuficienta. "Exista mai multe institutii sau medii de educatie - subliniaza M.Calin - care pot fi complementare sau concurentiale scolii, iar aceasta nu mai poate avea pretentia de a-si asuma singura functiile educative ale societatii". De altfel din perspectiva principiului educatiei permanente, educatia formala devine complementara celorlalte forme: nonformala si informala.

Dezvoltarea educatiei formale are loc in contextul depasirii interpretarilor clasice conform carora i se atribuie educatiei formale rolul prioritar. Orientarile postmoderniste evidentiaza expansiunea educatiei nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala, diversificand activitatile si stimuland in mai mare masura motivatia participantilor.

In ideea deschiderii scolii fata de problematica lumii contemporane sunt propuse urmatoarele modalitati menite sa inlature treptat carentele semnalate la nivelul educatiei formale:

• descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale;
• sanse reale pentru fiecare unitate de invatamant de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia scolii);
• posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe in functie de nevoile locale de educatie si formare;
• asigurarea sinergiei dintre invatarea formala, nonformala si informala, in sensul deschiderii scolii inspre influentele educative nonformale si informale si gasirea modalitatilor optime de articulare intre acestea;
• armonizarea politicilor si practicilor privind instruirea initiala, si continua (asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum-ului, evaluare si recunoastere) si regandirea tuturor nivelurilor si structurilor invatamantului din prespectiva educatiei permanente;
• integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale in procesul de invatamant.

Noile orientari postmoderniste postuleaza largirea sferei de aplicabilitate a continuturilor si a dezideratelor educatiei formale in sensul cuprinderii si a urmatoarelor finalitati, realizabile printr-o stansa corelare cu celelalte forme ale educatiei:

• stimularea si dezvoltarea capacitatilor cognitive complexe (gandirea divergenta, gandirea critica, gandirea laterala - capacitatea de a privi si a cerceta lucrurile in alt mod, de a relaxa controlul gandirii);
• formarea si dezvoltarea inteligentelor multiple, prin capacitati specifice inteligentei lingvistice (ce implica sensibilitatea de a vorbi si de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si pentru a-i aminti informatiile), inteligentei logice-matematice (ce consta in capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific sarcinile, de a face deductii), inteligentei spatiale (care se refera la capacitatea, potentialul de a recunoate si a folosi patternurile spatiului; capacitatea de a crea reprezentari nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a intelege intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creand oportunitati in activitatea colectiva), inteligentei intrapersonale (capacitatea de autointelegere, autoapreciere corecta a propriilor sentimente, motivatii, temeri), inteligentei naturaliste (care face omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa se inspire din mediul inconjurator), inteligentei morale (preocupata de reguli, comportament, atitudini);
• consilierea elevului/studentului in procesul de autocunoastere si autodescoperire a propriilor capacitati si limite, a inclinatiilor si a aptitudinilor speciale si dezvoltarea pe aceasta baza, a capacitatii de autoevaluare a propriei personalitati.

Educatia formala, ca forma oficiala, este intotdeauna evaluata social.

Evaluarea realizata in cadrul educatiei formale trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare ale elevilor si studentilor.

Educatia formala este importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii umane, conform dezideratelor individuale si sociale.

Prin intermediul acestei forme de educatie, "in timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv in vastele domenii ale existentei umane". Aceasta permite asimilarea cunostintelor ca un sistem, oferind concomitent "un cadru metodic al exersarii si dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor umane". Educatia formala devine astfel "un autentic instrument al integrarii sociale"

Educatia nonformala sau/si desfasurata in afara formelor statuate explicit, ca institutii scolare, cu un grad de independenta, cu obiective diferentiate, cu participarea altor factori sociali, cu functii compensatorii fata de scoala, dirijata potrivit specificului, dar in relatie de parteneriat cu scoala. Educatia nonformala se refera la toate activitatile organizate in mod sistematic in afara sistemului formal pentru a raspunde unei mari varietati de cerinte de invatare, cum ar fi cele de educatie "complementara" (paralela cu scoala), de educatie "suplimentara" sau de educatie de "substitutie"( de ex. pentru cei analfabeti). Notele caracteristice ale acestei forme de educatie sunt legate de caracterul optional al activitatilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va invata si se va intreprinde, rolul discret al educatorilor, renuntarea la evaluari si utilizari de note si calificative.

Educatia nonformala prezinta ca trasaturi:

• evidentiaza necesitatea, rolul, modul, valorificarea influentelor formative, educative si a altor forme de organizare a realizarii educatiei, in afara si dupa etapa scolaritatii: familia, institutiile culturale, mass-media, institutii si organizatii de copii si tineret;
• aceste influente sunt corelate cu mediul extrascolar in care participa educatii, cu modurile de petrecere a timpului liber, cu includerea lor in diferite grupuri specifice;
• valoarea educativa, complementara educatiei formale, poate avea efecte pozitive sau negative de compensare, in masura in care aceste institutii constientizeaza obiectivele, continuturile, organizarea, metodologiile lor specifice, respecta aspiratiile educatilor;
• activitatea acestor institutii este la fel de impregnata de cerintele pedagogice, dar dirijate si utilizate pentru alte obiective, continuturi. Accentul cade aici pe stimularea educatilor prin programe alternative, diferentiate, diversificate, facultative, aplicative, de completare, in acord cu elementele de noutate in diferitele domenii, cu noi tipuri de comunicare, metode de activizare, tehnici de creativitate, cu stimularea dezvoltarii vocationale;
• activitatile nonformale pot fi in afara clasei (cercuri pe discipline, competitii tematice, expozitii s.a.), in afara scolii (spectacole,excursii, conferinte, cluburi, dezbateri etc.) si ,dupa integrarea profesionala, ca activitati de formare continua;insa, prin adaptarea la nivelul grupelor antrenate, exista pericolul scaderii valorii pedagogice, stiintifice, printr-o popularizare la limita a continuturilor sau dirijarea numai catre anumite aspecte;
• activitatile sunt optionale;
• elevii sunt implicati direct/coparticipanti nemijlociti in raport cu aceste activitati;
• continuturile acestor activitati sunt deschise spre interdisciplinaritate/educatie permanenta;
• nu se opereaza evaluari decat in limitele nevoii de stimulare si sustinere ale elevilor;
• educatorii sunt "actori discreti", mai mult moderatori ai acestor activitati s.a.

Principii ale organizarii educationale nonformale

Este un adevar de necontestat ca actiunile cuprinse in aceasta zona sunt caracterizate, cum s-a mai spus, printr-o mare flexibilitate si satisfac interese dintre cele mai variate. Toate aceste actiuni se constituie intr-un subsistem al sistemului institutional al educatiei. De aici si preocuparea, cu totul justificata, de a se formula principii (norme generale, reguli, cerinte) ce stau la baza conceperii unor demersuri care sa asigure obtinerea unor performante menite sa se integreze in procesul educational general.

Iata doar enuntate cateva din aceste principii; insasi formularea le sugereaza semnificatia lor practica:

• Principiul integrarii (corelarii, coordonarii) formuleaza cerinta ca toate activitatile ce au loc in afara clasei si a scolii sa fie integrate in sistemul general de educatie, ca facand parte din obiectivele si continuturile acestuia; ele trebuie sa-si indeplineasca rolul hotarator de cultivare a capacitatii de transfer a achizitiilor invatarii si mai ales de aplicare practica, in conditii variate a celor invatate.
• Principiul caracterului specific. Desi fac parte din sistemul general educational, activitatile din perimetrul nonformalului se constituie, ele insele, intr-un sistem specific, aparte, care le diferentiaza de cele incluse in sfera formalului. Specificul acestor activitati e dat, in primul rand, de obiectivele si continutul lor, ele avand forme proprii de organizare, precum si raporturi aparte intre educatori si elevi fata de cele practicate in perimetrul educatiei formale. Un alt element specific il constituie instrumentarul metodic, mai larg, mai diversificat, ceea ce ofera sanse sporite de a se acumula experienta de viata, prin contactul nemijlocit cu oameni, cu fenomene de cultura materiala si spirituala, precum si participarea directa la unele din manifestarile la care iau parte elevii.
• Principiul caracterului atractiv al activitatilor nonformale. Atractivitatea este, de fapt, dominanta acestor activitati, ce trebuie sa tina seama de interesele, inclinatiile, preocuparile si preferintele elevilor. Ceea ce are un efect pozitiv in cultivarea interesului pentru cunoastere, precum si pentru dezvoltarea unor procese afective. Atractivitatea nu inseamna evitarea efortului propriu; de altfel, elevii - indeosebi cei din clasele inferioare - au preferinte pentru care, uneori, nici nu dispun de resursele necesare. Sunt considerate atractive actiunile cu o finalitate clara, realizabila, cele in care subiectii au un rol activ, cele care au un grad sporit de autenticitate, cele care se caracterizeaza prin simplitate si eleganta.
• Principiul varietatii completeaza in mod necesar si fericit pe precedentul; ceea ce e variat, diversificat e in acelasi timp, interesant si atractiv. Varietatea si diversitatea, ca principii ale unei actiuni eficiente, decurg din necesitatea pe care o resimt copiii, toti participanti la procesul educational, elevii de a-si valorifica diversitatea si complexitatea inclinatiilor, intereselor, gusturilor si preferintelor lor.
• Principiul imbinarii conducerii de catre adulti cu autoconducerea. In categoria activitatilor informale, relatia profesor - elevi este mult mai larga, mai destinsa. Chiar daca si aici conduce, educatorul se situeaza mai mult in planul sugerarii si nu al impunerii punctului sau de vedere; el se afla pe pozitia colaborarii si cooperarii cu elevii, precum si a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor activitati. Cum se constata, este vorba de relatii mai apropiate, care implica un mai mare grad de manifestare libera si nemijlocita a elevilor, iar pe de alta parte o indrumare pedagogica mai discreta, mijlocita de initiativa elevilor, mai spontana si mai diversa.

Educatia nonformala ofera un set de experiente sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tanar sau adult, complementarizand celelalte forme de educatie prin:

• valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educational;
• oportunitati pentru valorificarea experientelor de viata ale elevilor, prin cadrul mai flexibil si mai deschis si prin diversificarea mediilor de invatare cotidiene;
• participare voluntara, individuala sau colectiva;
• modalitati flexibile de a raspunde intereselor elevilor - gama larga de activitati pe care le propune si posibilitatea fiecarui elev de a decide la ce activitati sa participe;
• dezvoltarea competentelor pentru viata si pregatirea tinerilor pentru a deveni cetateni activi; pe langa informatiile si competentele specifice anumitor domenii de activitate in care se incadreaza proiectele sau activitatile nonformale, elevii isi dezvolta si capacitati organizatorice, capacitati de autogospodarire, de management al timpului, de gandire critica, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
• un cadru de exersare si de cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, de manifestare a talentelor in arta, cultura, muzica, sport, pictura, IT etc.

Evaluarea activitatilor desfasurate in cadrul educatiei nonformale este "facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale."In conditiile extinderii cererilor de pregatire profesionala prin diferite forme de instruire nonformala, exista si situatii in care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.

Educatia nonformala este importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice:

. este centrata pe cel ce invata, pe procesul de invatare, nu pe cel de predare solicitand in mod diferentiat participantii;
. dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;
. contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati;
. creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, intr-un mod placut, urmarind destinderea si refacerea echilibrului psiho-fizic;
. asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de varsta si pregatirii lor profesionale, punand accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor;
. antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul tehnico- stiintific, valorificand oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare;
. este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, in favoarea strategiilor de apreciere formativa, stimulativa, continua;
. raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

Exemple de programe sau de activitati de educatie nonformala:

- Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu in tara sau in alte tari, mese rotunde, ateliere teoretice si practice (pictura, muzica, fotografie, graffitti, teatru, IT), activitati culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale ("Derdienii", "Trenul European"), jocuri de cooperare, discutii in grupuri mici sau in plen despre probleme care ii preocupa pe tineri la ora actuala.
- Taberele pentru elevi si pentru studenti, cluburile elevilor sau casele studentilor, proiectele initiate de organizatii nonguvernamentale sau de alte institutii.

Educatia informala sau/si neorganizata, spontana, difuzata, prezenta prin informatii receptate neintentionat, venite din mediul inconjurator (natural, social, cultural), dar in relatie cu nivelul de organizare, culturalizare, sensibilizare al individului. Ea e produsul experientei de viata a individului. Educatia informala include experientele traite sau valorile incercate in viata cotidiana. Cele mai semnificative influente informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale vietii in familie (exemplul parintilor, atitudinile manifestate de ei), influentele exercitate de grupurile de prieteni, colegi , dar si de diferite instittii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice, militare, sindicale s.a.

Educatia informala are ca note esentiale:

• cuprinde experienta personala castigata de catre individ, trairi incercate in mod neintentionat. Ea este conceputa ca relaxare, satisfacere a unor curiozitati pasagere;
• influentele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic, nesistematizate, de scurta durata;
• problema este a receptarii adecvate, a integrarii si echilibrarii cu fondul formarii, a controlului efectelor pozitive/negative, avalorificarii si constientizarii gradului de prelucrare si organizare a informatiilor, a transformarii lor in activitati nonformale sau chiar formale;
• sesizarea, intelegerea, trairea, valorificarea acestor influente depind de nivelul dezvoltarii personalitatii.

Un exemplu de educatie informala este atunci cand copiii mici invata sa vorbeasca. Ei deprind acest lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si incurajand vorbirea corecta. La fel se intampla atunci cand parintele sau educatorul analizeaza impreuna cu copii experientele zilnice petrecute in viata acestuia.

Integrarea in sistem a formelor educatiei este una din preocuparile actuale. Cele trei forme de educatie trebuie privite din perspectiva educatiei permanente:

• educatia nu se mai poate reduce la instruirea de tip scolar si institutiile de invatamant ar pierde daca s-ar izola de contextul cultural-educativ. De aceea cadrul formal trebuie sa furnizeze ocazii pentru valorificarea informatiilor achizitionate in afara lui, chiar integrand o parte din continuturi;
• cealalta parte, a educatiei nonformale, informale trebuie sa raspunda diversitatii de nevoi, interese, aspiratii ale indivizilor, sa conduca la formarea unei viziuni unitare despre lume, sa asigure coerenta actului educational.

Continutul invatamantului de maine va fi insotit de noi finalitati, componente, concepte fundamentale:

• el va fi un continut multidimensional, bazat pe integrarea celor de tip formal, nonformal si informal, caci elevii de astazi le utilizeaza explicit in autoeducatie;
• modalitati de integrare am putea aminti: ore educative axate pe probleme concrete ale realitatii inconjuratoare, ore consacrate sintezelor scolare, activitati pe echipe, folosirea metodelor care leaga invatarea din clasa cu cea independenta, organizarea de activitati optionale sau extrascolare, abordari interdisciplinare, consolidarea criteriilor de apreciere, promovarea educatiei permanente, efectuarea unor activitati in institutii extrascolare, atragerea mass-media in realizarea unor teme scolare, integrarea in viata comunitatii etc.
• incercarile de integrare a diferitelor tipuri de invatari se fac atat din interiorul sistemelor educative, cat si din exteriorul acestora

Evaluarea are o situatie speciala in cazul educatiei informale. Evaluarea se realizeaza la nivelul opiniilor si reusitelor personale si sociale ale cetatenilor, pe baza analizei comportamentale si factuale. In acest sens, literatura de specialitate semnaleaza faptul ca "viata sociala se desfasoara sub dublu impact: acela al opiniei colectivitatii si al cenzurarii pe care o opereaza constiinta in sine.

Profesorul este principalul agent al educatiei formale, dar deschiderea lui spre valorificarea influentelor educative ale celorlalte forme de educatie este o problema de optiune axiologica. In ultimile decenii, la noi, s-au cam pierdut - suntem nevoiti sa constatam- bunele traditii ale excursiilor scolare, ale corespondentei interscolare, ale sezatorilor literare si istorice, pe care le traiau cu insufletire elevii. Ceea ce a mai ramas, cel mai adesea, este golit de aspectul instructiv-educativ, in favoarea simplului divertisment fara orizont, ori a devenit un fapt ocazional, aproape pe cale de disparitie in prea multe scoli. Valorificarea cunostintele din familie ale copiilor, incorporarea lor in curriculum si crearea de experiente concrete pentru elevi nu este intelesa intotdeauna ca o modalitate de realizare a unei educatii multiculturale. Prea putini sunt profesorii care incurajeaza elevii sa supuna gandirii critice informatiile din manuale, ziare si din alte publicatii ori surse media, in care discriminarile pe baza de sex, clasa, rasa si alte probleme sociale ar putea fi evidente, sa ia in considerare puncte diferite de vedere si sa se gandeasca la modalitati alternative prin care s-ar putea ajunge la dreptatea sociala pentru toti oamenii.

In concluzie, in orice societate subiectul uman primeste influente educative din multiple directii, astfel incat comportamentele si capacitatile pe care si le interiorizeaza prin educatie sunt o "rezultanta" a actiunii educative conjugate a unei multitudini de factori. A explica aceste comportamente si capacitati doar prin influenta exercitata de un factor sau altul (de ex. scoala, mass-media, prietenii etc.) inseamna a reduce in mod nejustificat fenomenul educatiei la una sau altele dintre multiplele sale forme de manifestare. Ideal ar fi ca toate formele educatiei dintr-o societate sa concorde sub aspectul valorilor pe care le promoveaza. Uneori pot sa apara contradictii intre valorile promovate prin educatia formala ori nonformala si cele vehiculate in contexte informale de realizare a educatiei. Nu intamplator, in ultimul timp, se discuta despre necesitatea de a se adopta o Lege a Educatiei, in afara de o Lege a Invatamantului, caci invatamantul, dupa cum s-a vazut, este doar una dintre formele de educatie. Asadar, la intrebarea "cine exercita influente sistematice de natura educativa asupra unui subiect uman?" se poate raspunde ca, practic, o intreaga societate.

Legatura si interconditionarea formelor educatiei

Corelarea si coordonarea valentelor multiple ale celor trei forme pe care le cunoaste educatia constituie o misiune complexa si destul de dificila, in conditiile in care experientele nonformale si informale ale elevilor nu pot fi cunoscute in masura necesara si dorita de catre scoala. Un lucru este cert: nici una din aceste forme ale educatiei nu poate fi neglijata; toate au contributii asupra formarii si dezvoltarii integrale a personalitatii celor educati. Fireste, ponderea cea mai mare o are educatia formala, procesul acesteia avand loc in institutii speciale, care valorifica tot ce ofera si celelalte forme ale educatiei. Toate sunt produsul epocii in care traim si raspund unor nevoi reale ale educatiei.

Educatia formala si cea nonformala au drept nota comuna faptul ca ambele sunt special organizate de societate, cu scopul de a usura, de a grabi, de a eficientiza procesul formarii unor comportamente propice invatarii continue, inclusiv prin mijloace proprii, precum si de a asigura achizitionarea unor informatii cu largi resurse de integrare in sisteme, de transferare a lor in diverse domenii ale cunoasterii. De asemenea, ambele sunt institutionalizate, deosebindu-se doar prin cadrul si modalitatile lor specifice de a actiona. In zilele noastre se constata atat o extindere, cat si o intercorelare stransa a tuturor acestor forme, ceea ce face sa le creasca potentialul educativ. In acest sens, trebuie remarcat faptul ca educatia formala nu are decat de castigat in conditiile in care este mereu in contact cu modalitatile si efectele educatiei informale (spontane) si ale celei nonformale. De aceea, scoala din zilele noastre nu poate ignora bogatele experiente acumulate de elevi in timpul lor liber, petrecut in afara scolii. Aceste experiente completeaza achizitiile dobandite in scoala, prelungesc si intaresc activitatea desfasurata, poate, cam rigid si mai putin atractiv in scoala.

Important este ca influentele neintentionat educative sa nu dea alta directie modelarii personalitatii copilului sau tanarului, opusa celei pe care urmareste sa o realizeze scoala. Astfel, educatia formala trebuie sa cunoasca valorile si influentele exercitate prin intermediul educatiei ocazionale, nonformale si informale, sa exercite o functie de sinteza, de integrare a acestora in procesul unitar de formare si cultivare a personalitatii copiilor, a tinerilor.

Pe de alta parte, trebuie spus ca experienta acumulata in cadrul educatiei scolare contribuie la cresterea randamentului celorlalte forme ale educatiei, in conditiile in care tinerii sunt inarmati cu capacitatea de a discerne, de a selecta, de a sintetiza, din multitudinea de experiente acumulate, pe cele care au in mod cert, valoare educationala si pot influenta comportamentele lor pozitive.

Este un adevar de necontestat ca din punct de vedere al succesiunii in timp a influentelor sale, educatia formala se situeaza pe primul loc, ea asigurand intelegerea finalitatilor invatarii, cunoasterea unei mari diversitati de continuturi si mai ales cunoasterea nemijlocita a unor tehnici si instrumente ale activitatii intelectuale, de invatare.

Prin urmare, numai o cooperare armonioasa, o punere in valoare reciproca a ceea ce ofera toate aceste trei forme de educatie poate constitui garantia unei eficiente sporite a activitatii de educatie privita in ansamblul sau.

(click dreapta--> open link in new window)