Invatarea si televizorul

Invatarea si televizorul

- Studiile arata ca televiziunea nu este un mijloc potrivit pentru invatare. Oamenii retin de la televizor mult mai putine informatii decat in urma lecturii.

- Experimentul Sesam Street a demonstrat ca acei copii care au fost incurajati mai mult de parinti sa urmareasca acest serial au cele mai proaste rezultate in stapanirea vocabularului, ei nu reusesc sa patrunda intelesurile cuvintelor si sa organizeze cuvintele in fraze gramaticale corecte. Acesti copii se plictisesc repede cand lectura sau prezentarea profesorului in clasa nu sunt insotite de imagini (ca la televizor) si isi pierd repede atentia.

- De la televizor copiii invata sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzitiva a lucrurilor, fara a mai face efortul intelegerii lor.

- Cercetatorii arata, in mod clar, ca elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite mai putin la televizor. Mai mult decat atat, cu cat timpul dedicat vizionarii creste, cu atat rezultatele si performantele scolare sunt mai slabe.

Pana acum au putut fi constatate problemele cu care se confrunta copiii americani in privinta invatarii: scaderea continua a rezultatelor sau a performantelor scolare, a nivelului de intelegere si rationare, de vorbire, citire, scriere, gandire logico-matematica. In privinta testelor de cultura generala, lucrurile stau si mai rau. Desi majoritatea cunosc casuta postala a filmului Beverly, Hills, totusi testele de cultura generala sunt dezastruoase. Semnalele de alarma au inceput sa fie trase inca din anii '70, insa nimeni nu le-a luat in seama la acea vreme.

In excelenta sa carte Amusing of Death, Neil Postman demonstreaza faptul ca televizorul este departe de a fi un bun educator. Reluand o serie de studii facute in aceasta directie, Postman atesta prin exemple uriasa minciuna ascunsa in spatele promovarii televizorului ca mijloc ideal pentru invatare. Printre altele, el ia in discutie chiar afirmatiile unor reprezentanti ai departamentului de stat pentru educatie din America; nu stim din ce motive (ca, de altfel, si in tara noastra), acestia militeaza pentru invatarea prin televizor. "Ei sustin ca invatarea este facilitata cand informatia este prezentata printr-un mijloc ce dramatizeaza si ca televiziunea poate face asta mai bine decat oricare alt mediu.'

Este adevarat ca televizorul este mijlocul ideal al transmiterii informatiei in forma dramatizata, insa faptul ca aceasta ajuta invatarea este un punct pe care Neil Postman il contrazice, citand concluziile obtinute de G. Compstock si colaboratorii sai. Acestia au trecut in revista 2 800 de studii care tratau problema influentei TV asupra comportamentului, cu referiri la procesele cognitive. Rezultatul acestei munci laborioase a fost clar: "Nu exista dovezi care sa demonstreze ca invatarea este favorizata cand informatia este prezentata printr-un mijloc ce dramatizeaza' .

"In studiile conduse de Cohen si Salomon, Meringoff, Jacoby Hoyer si Sheluga, Adoni si Parnees, Gunter si altii, se justifica, de fapt chiar concluzia contrara. Jacoby si colaboratorii sai gasesc, spre exemplu, ca numai 3,5% dintre telespectatori au fost capabili sa raspunda cu succes, prin adevarat sau fals, la intrebari privind 2 spoturi publicitare de 30 de secunde fiecare, pe care le vizionasera anterior.

Echipa lui Stauffer, analizand raspunsurile elevilor dupa urmarire' unui program de stiri transmis prin TV, radio sau prin scris, a gasit o crestere semnificativa a raspunsurilor corecte la intrebarile puse in cazul celor care primisera informatia prin lectura. Stern raporteaza ca 51% dintre telespectatorii investigati nu puteau sa-si aminteasca nici macar un singur titlu de stire dintr-un intreg program informativ urma: rit la televizor doar cu cateva minute inainte. Wilson a constatat ca un telespectator obisnuit retine cel mult 20% din informatiile oferite de o emisiune de stiri pe un post obisnuit de televiziune.

Katz si colaboratorii sai au observat ca 21% dintre telespectatori nu puteau sa-si aminteasca nici o stire dupa numai o ora de la urmarirea jurnalului TV. Salomon concluzioneaza: informatiile sau intelesurile transmise prin televiziune sunt, in general, fragmentate, concrete si mai putin deductive decat acelea pe care le dobandim prin lectura, care au mai multe sanse sa fie organizate in mod deductiv.'

Multi cred ca, de fapt, nu orice program TV poate fi potrivit procesului de invatare. Problema este continutul, ni se spune adesea. Continutul si forma ar putea ajuta mult, se afirma. Daca s-ar transmite lucruri educative, morale, religioase, atunci copiii si adultii ar avea ce invata si toata lumea s-ar folosi si ar fi multumita. Ideea nu este noua. Inca din anii '70, in America s-a constituit o comisie de cercetatori si specialisti in domeniul educatiei si al mediei pentru a crea un program de televiziune, perfect adaptat functiei educative.

Sesame Street este numele programului destinat, in principal, copiilor prescolari, dar care a fost urmarit cu interes si placere de copiii americani de toate varstele. Proiectul, la care a lucrat o armata de specialisti, a fost cu siguranta unul dintre cele mai scumpe programe de educatie. Fiecare ora produsa a costat intre 100 000 si 1 milion de dolari. Emisiunea era programata de trei ori pe zi, fiecare episod avand o durata de o ora. Sesame Street a fost urmarita de peste 5,8 milioane de copii din America avand varste intre 2 si 5 ani, fiecare vazand cateva episoade pe saptamana. Difuzarea serialului a inceput in anii '70 si se continua pana astazi in multe camine americane, cu toate ca nu mai exista entuziasmul de la inceput.

Intr-adevar, s-a facut un efort deosebit pentru a se ajunge ca programul sa transmita un mesaj cultural pozitiv, de o mare diversitate si cu un inalt nivel moral. (72) Au fost puse in aplicare ultimele teorii in domeniul educatiei. S-a facut tot posibilul pentru a fi transmise copiilor cat mai multe lucruri folositoare, pentru a le deschide orizontul de cunoastere, pentru a contribui la dezvoltarea limbajului, recunoasterea literelor si cuvintelor, pentru initierea in lectura si in scriere. Cu siguranta, aceasta a fost cea mai importanta actiune destinata invatarii si educarii copiilor prin televizor. O adevarata speranta pentru milioane de parinti care si-au indemnat copiii sa urmareasca aceasta emisiune.

Care au fost rezultatele aflam din mai multe studii realizate de-a lungul timpului, incepand din primii ani de la lansarea programului pe piata si pana astazi. (73)

In privinta limbii, studiile arata ca acesti copii au invatat sa recunoasca mai multe cuvinte decat cei care nu urmarisera serialul, insa ei pot doar sa indice mai bine imaginile aflate in corespondenta cu cuvintele din vocabular, fara a le putea insa folosi in conversatie (74). Copiii care au fost incurajati cel mai mult de parinti sa urmareasca Sesame Street au cele mai proaste rezultate in stapanirea vocabularului. Ei nu reusesc sa patrunda intelesurile cuvintelor si sa organizeze cuvintele in fraze gramaticale corecte.

Daca telespectatorii lui Sesame Street au mari probleme cu vorbi rea limbii, atunci cu siguranta vor avea si cu lectura, deoarece cerceta rile arata ca aceia care vorbesc bine limba sunt si buni cititori. Rezultatele in privinta cititului sunt catastrofale. Obisnuiti cu dinamica literelor si a cuvintelor de pe micul ecran, cu efectele speciale care le insoteau pentru a le capta atentia, copiii de varsta scolara ajung sa se plictiseasca repede in fata paginii de carte, cand activitatea nu mai este atat de distractiva si de usoara, ci solicita efort .

Astfel ca, in ascultarea unei povestiri, a explicatiilor profesorului in clasa sau in timpul lecturii, copilul obisnuit cu televizorul asteapta permanent imaginile, pozele explicative. Cand acestea nu apar, el se plictiseste si "schimba canalul', isi pierde atentia. Cea mai mare dificultate a telespectatorilor emisiunii Sesame Street in privinta lecturii este de a intelege faptul ca literele genereaza cuvinte, iar acestea pot fi le gate in fraze cu sens.

In privinta informatiilor, se pare ca tinerii telespectatori, dupa cativa ani de vizionare, au dobandit o serie de cunostinte incidentale, ceea ce i-a determinat pe parinti, la momentul respectiv, sa isi considere copiii foarte destepti. Copiii de varste mici au capacitatea de a retine o multime de reclame sau cuvinte separate pe care le pot reproduce ca niste papagali. Din pacate insa, pentru telespectatorii lui Sesame Street s-a dovedit ca aceasta aparenta precocitate deceptioneaza foarte curand. Acesti copii s-au aratat mai tarziu incapabili de a intelege si lega in mod rational informatiile detinute. Problema lor cea mai mare era de a face conexiuni, de a organiza cunostintele pe care le poseda si de a trage concluzii.

Ce se intampla, de fapt? Una dintre explicatiile pe care ni le dau cercetatorii este urmatoarea: atunci cand copiii vad ceva la televizor, cauta in mod instinctiv sa inteleaga, dar viteza de desfasurare a actiunii, bombardamentul de imagini si informatii fac imposibila intelegerea si adancirea sensului celor vazute. Mintea copilului, repetand in mod frecvent aceasta experienta, de a nu putea sa inteleaga continutul mesajului transmis, invata ca nu i se cere sau nu se asteapta de la ea sa prinda intelesul la ceea ce se intampla pe micul ecran. Aceasta deprindere, transferandu-se mai tarziu in experienta cotidiana, scolara sau extrascolara, il va face pe copil sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzoriala a lucrurilor, fara a mai face efortul intelegerii lor. (78) Intelegerea, gandirea ajung sa fie lucruri prea dificile, enervante si plictisitoare, mai simplu fiind sa te multumesti cu imaginile si cu senzatiile pe care acestea le provoaca sau cu distractia pe care o presupune vizionarea. "Cercetatorii gasesc ca elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite mai putin la televizor. Mai mult decat atat, cu cat timpul dedicat vizionarii creste, cu atat rezultatele si performantele scolare sunt mai slabe.'

Efectele experimentului Sesame Street

Acestea sunt in linii mari efectele educationale pe care le-a avut cel mai important si mai bine intentionat demers educativ desfasurat vreodata prin intermediul unui mijloc video. La 20 de ani de la debutul programului Sesame Street, experiment aplicat pe mai mult de jumatate dintre elevii americani, cercetatorii constata cu amaraciune urmatoarele: "Elevii, chiar si dupa invatarea cititului, sunt lipsiti de bazele necesare unui viitor progres. Copiii gasesc cititul plictisitor si sunt satisfacuti numai de ceea ce este superficial, ei nu inteleg semnificatia pe care o asteapta sa apara in chip magic, ca un efect vizual, si pentru aceasta renunta sa o mai caute.' Vocabularul si capacitatea de a organiza fraza din punct de vedere logic si sintactic sunt mai sarace cel putin in potentialitate, comparativ cu acelea ale unui copil care nu s-a uitat la televizor. Strategiile de memorare, de concentrare a atentiei si motivatia sunt total nedezvoltate. Scenariile imaginative din propria minte sunt inlocuite de cele de pe micul ecran; iar exemplele ar putea continua.

Ceea ce i-a invatat Sesame Street pe copii este sa trateze experienta de viata, procesul invatarii, lumea, ca pe niste acte sau ca pe niste realitati distractive, amuzante si facile intocmai ca realitatea de pe micul ecran. Nu trebuie sa ne inchipuim, spre exemplu, ca atunci cand copiii se joaca sau exploreaza mediul din jurul lor se amuza sau se distreaza. Pentru ei, acesta este un lucru in care investesc o anumita seriozitate si responsabilitate, chiar daca noua ni se par simple jocuri. In acest fel, ei cunosc lumea, experimenteaza realitatea. Insa copiii lumii TV, in loc sa fie invatati, provocati si obisnuiti sa gandeasca, sa persevereze, chiar sa lupte pentru a dobandi ceva, chiar un minim inteles al lucrurilor ce se petrec in jur, sunt educati sa astepte ca intelesurile si lumea sa li se descopere singure, sa se desfasoare in fata ochilor lor sub forma de imagini. Ceea ce a reusit, cu siguranta, sa faca emisiunea Sesame Street a fost sa-i invete pe copii sa se uite la televizor.

Memoria

O alta problema semnalata in comportamentul copiilor crescuti in fata televizorului este reamintirea intelesului cuvintelor pe care abia le-au citit sau auzit. Inainte ca profesorul sau altcineva sa ajunga sa termine fraza, ei au si uitat indicatiile de la inceput. Acest proces este legat, pe de o parte, de incapacitatea de a intelege cu rapiditate textul citit sau mesajul ascultat si, pe de alta parte, de slaba activare a strategiilor de memorare. Atata timp cat copiii sunt incapabili sa proceseze rapid informatia, avand o atitudine mentala pasiva sau o comunicare inter sau intraemisferica insuficient de bine dezvoltata, de rapida, ei nu vor putea sa patrunda suficient de repede intelesul pentru a facilita memorarea.

"Memoria, sustine J. Healy, cere exercitiu intelectual si perseverenta, pentru ca ea este dependenta de capacitatea de mentinere a informatiilor in ceea ce numim memorie activa, pe o durata suficient de lunga cat sa fie stocate intr-o forma cunoscuta (meaningful form) si reactualizate atunci cand este nevoie de ele. Mintile pasive ale micilor telespectatori retin insa numai senzatiile, nu si informatia. Copiii care nu inteleg ceea ce vad nu invata strategiile active de memorare.'

Imaginatia

Imaginatia joaca un rol esential in gandirea omului, ea fiind, de fapt, un instrument necesar pentru configurarea universului de intelesuri, pentru adancirea reflectiei personale. In ceea ce priveste efectele vizionarii TV, Maria Winn aduce, in cartea sa, marturia mai multor educatoare si invatatoare, care aveau peste 25 de ani de practica in scolile americane. Toate sustin ca la ultimele generatii, cele crescute cu televizorul, se poate observa cu usurinta o scadere semnificativa a capacitatii de a imagina jocuri, de a se juca, in general, o diminuare a potentialului creativ si imaginativ.

"Una dintre cele mai importante acuzatii care se aduc privitului la televizor, observa J. Healy, este aceea ca priveaza copilul de posibilitatea de a invata sa-si creeze in minte propriile imagini. Cand cititorii slabi sau cei care intampina dificultati in exprimare asculta sau citesc cuvinte, intampina greutati in a si le reprezenta in minte printr-un proces imaginativ.' Toate cercetarile arata ca, pe masura ce copiii se obisnuiesc mai mult cu imaginile venite din exterior (de la TV), care prin multimea si intensitatea lor pot coplesi mintea, cu atat ei devin mai putin capabili sa-si creeze propriile imagini sau scenarii mentale.

Se constata ca acei copii care asculta o poveste sau citesc au capacitatea de a continua, imbogati si chiar recrea imaginativ povestile auzite sau lecturate. In schimb, rapoartele profesorilor arata ca, in urma vizionarii lui Sesame Street, jocurile imaginative ale copiilor au saracit mult. Ei observau ca micii telespectatori mai repede isi insuseau mimica si actiunea personajelor de pe micul ecran decat sa-si imagineze ei insisi jocuri si comportamente, precum o faceau ceilalti copii.

Efectul principal pe care il are televiziunea asupra imaginatiei sunt reveriile (day dreaming), starea mentala in care atentia este furata si captivata de tot felul de scenarii fantastice, care se produc de la sine inlauntrul mintii in lipsa stimulilor externi si, uneori, chiar impotriva vointei individului respectiv. Este visarea cu ochii deschisi. Desi s-ar putea crede ca aceste reverii stimuleaza imaginatia si creativitatea, lucrurile stau cu totul invers.

De fapt, studiile efectuate demonstreaza clar: cresterea timpului dedicat visarii cu ochii deschisi conduce la scaderea capacitatii creative si imaginative a indivizilor. Aceasta, deoarece, arata Valkenburg si,

Voort, reveriile atrag mintea intr-o lume fantastica, in care ea nu este decat un spectator pasiv, pe cand in imaginatia creativa omul este intotdeauna inserat in real, proces in care intentionalitatea si vointa apartin mintii care construieste ea insasi proiectele imaginative. (84) Un studiu comparat facut asupra locuitorilor din cateva mici localitati canadiene arata ca atat copiii, cat si adultii au suferit, dupa introducerea televiziunii in localitatea in care traiau, o diminuare a capacitatii creative si imaginative cu un procent de 20%, concomitent cu o reducere a perseverentei in rezolvarea problemelor.

Neil Postman, Amusing Ourselves to Death, Penguin Books, New York 1986 p 155

Ibidem, p. 151.

Ibidem, p. 152.

Jane M. Healy, Endangered Mind, p. 233.

Maria Winn, , p. 42.

Jane M. Healy, Endangered Mind, p. 226.

D. Anderson si P. Collins, The impact on childrens education: Television's influence on cognitive developement, Office of educational research and improvement, Department of educational, 1988, p. 34, apud Jane M. Healy, Endangered Mind, p. 226.

76 Jane M. Healy, Endangered Mind, p. 226.

77 Ibidem, p. 227.

Ibidem, p. 230.

Ibidem, p. 198.

80 Ibidem, p. 226.

81 Ibidem, p. 231.

Maria Winn, , p. 77.

83 Jane M. Healy, Endangered Mind, p. 232.

P.M. Valkenburg si T.H. Voort, Influence of TV on daydreaming and creative imagination: a review of research, Psychol Bull, 1994, Sep.; 116(2): 316-339.

85 T. M. Williams in J.L. Wheeler, Remote Controlled: How TV Affects you and your Family, Hagerstown, MD: Review and Herald Publishing Association, 1993, p. 42-43.