Expansiunea personalitatii si comportamentului adolescentului

Expansiunea personalitatii si comportamentului adolescentului

Omul a fost creat pentru a convietui intr-o comunitate, alaturi de alti oameni si in acest scop el este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc intre cei deopotriva cu el. Societatea in care acesta isi desfasoara activitatea ii ofera sau mai bine zis trebuie sa-i ofere cadrul propice de manifestare a personalitatii cat si aprecierea muncii pe care o face, bineinteles, intr-un scop benefic. Lumea in care traim este importanta nu numai in ideea ca este spatiul in care vietuim, ea trebuie sa exprime dorinta noastra de a progresa si de a urca pe scara umanitatii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului si a gandirii umane sunt adolescentii de azi, oamenii de maine.

Adolescenta reprezinta perioada de dezvoltare dintre copilarie si viata adulta. In interiorul ei se disting doua subetape: preadolescenta (11-14 ani) denumita si pubertate care corespunde ca varsta scolara mijlocie, si adolescenta (15-19 ani), care reprezinta varsta entuziasmului juvenil. Adolescenta propriu-zisa este varsta desavarsirii dezvoltarii fizice si psihice, adolescentul fiind un adult in devenire.Adolescenta prelungita (19-25 ani) cuprinde studentimea si tineretul integrat in forme de munca.

Privita in ansamblu, adolescenta reprezinta una din cele mai importante perioade din viata si evolutia personalitatii umane. Ea se distinge nu numai prin transformari de natura biologica (implinirea procesului cresterii, maturizarii neuroendocrine, scheletice, musculare etc.), ci si prin continutul dezvoltarii psihocomportamentale. Ei ii revine partea cea mai semnificativa din transformarile si achizitiile care formeaza structura si profilul personalitatii.

Incet si pe nesimtite se contureaza personalitatea:

- personalitatea feminina caracterizata prin: emotivitate, rabdare, pasivitate, intuitie afectiva, migala, bunavointa, tendinta la o viata vegetativa, dragoste de sine, grija fata de parerea altor persoane despre ea etc.;

- personalitatea masculina caracterizata prin voluntarism, intransigenta, dorinta de afirmare si dominare, o mai buna orientare in spatiu, tendinta la abstractizare, generalizare etc.

Spre deosebire de varstele precedente in care dezvoltarea fiintei umane se baza in primul rand pe influentele educative externe, incepand cu adolescenta formarea personalitatii se completeaza cu mecanismul autoeducatiei, adolescentul devenind treptat autorul propriei personalitati.

Adolescenta, pe care Platon o numeste varsta ,,beatitudinei spirituale", este o etapa hotaratoare in formarea personalitatii omului. In aceasta etapa se cristalizeaza aspiratiile si idealurile care influenteaza trasaturile de caracter ale tanarului si implicit determina comportarea sa in societate. Tot acum se contureaza din ce in ce mai clar conceptia despre viata si lume, se cimenteaza cele mai sincere si statornice prietenii. Adolescentul este confruntat obiectiv si subiectiv cu schimbari multiple legate de maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitatii sociale.

Adolescenta se caracterizeaza totodata si prin exaltare si dorinta de consacrare. Conduita la aceasta varsta se poate descrie printr-o sporita exigenta fata de ei insisi si fata de cei din jur. Datorita dezvoltarii spiritului critic, a capacitatii de a abstractiza, generaliza si selecta, adolescentii nu mai accepta orice teza sau idee pe baza autoritatii morale a persoanei care o sustine - parinti, profesori - ci numai in masura in care aceasta este convingatoare si are la baza o argumentatie logica.

Comportamentul, ca expansiune exterioara a tuturor functiilor psihice de baza cunoaste in aceasta perioada variatii cu o dinamica foarte contorsionata, bizara. Adolescenta este o perioada a ,,anormalitatilor normale"(Hunter), ceea ce indreptateste termenul de ,,criza juvenila" (Debesse).

Bazat pe evolutia intelectuala, Jean Rousselet releva in lucrarea sa, ,,Adolescentul acest necunoscut" , trei forme de conduite ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a se afirma si a fi unic in felul sau:

1. Conduita revoltei prin care adolescentul refuza ostentativ ceea ce a invatat sau i s-a impus sa invete. Adopta atitudini negativiste, contrazice fara temei, ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun, de multe ori agresiv. Perioada revoltei se concretizeaza prin refuzul adolescentului de a mai primi sfaturi, de a se supune oricarui ordin (chiar daca in sine accepta autoritatea) prin atitudinile pe care le afiseaza, aratand ca e constrans sa procedeze astfel, ca o reactie la amagirile copilariei cu basmele naive, la tabuurile cultivate de parinti. Revolta se indreapta impotriva parintilor, scolii, dar si impotriva moralei, politetei, care i se par incarcate de ipocrizie si ridicole. Aceste manifestari de nesupunere tulbura profund pe parintii neavizati creandu-se tensiuni neplacute in climatur familial pana acum senin, fericit si plin de sperante. Adolescentul este copilul-adult ce cauta senzatii si emotii puternice. El incearca sa depaseasca limitele pe care adultii le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, caci ideea e sa traiesti cat mai diferit si mai presus de ceilalti.

2. Conduita inchiderii in sine din care transpare o autoanaliza si cenzurare severa a sentimentelor, a atitudinilor. Perioada inchiderii in sine este o introspectiune de unde tanarul isi pandeste noile reactii, cautand sa le interpreteze intr-un stil meditativ, etapa in care se perfectioneaza evolutia psihologica a tanarului, fiind perioada formarii eului. Deseori aceasta faza poate aluneca spre o linie negativa cu tendinta la izolare, timiditate si anxietate in relatiile interpersonale.

3. Conduita exaltarii si a afirmarii prin care se cauta confruntarea cu altii pentru a-si verifica propriile capacitati fizice, intelectuale, afectiv-motivationale. In perioada de exaltare-afirmare, autoanaliza din perioada retragerii in sine, cu trecerea in revista, inventarierea posibilitatilor de care dispune, alaturi de disponibilitatea resurselor de energie ce inglobeaza toate instantele emotionale si instinctive, fac ca tanarul sa doreasca valorificarea lor imediata si integrala dupa legea ,,tot sau nimic". Tendinta de bravada, cautarea riscurilor spectaculoase pentru impresionarea celor din jur sunt echivalente ale afirmarii si depasirii de sine care trebuie luate ca atare, ca o scoala de ,,incercare" fata de solicitarile vietii, dar cu corectarea acestor atitudini, inlocuirea hazardarilor imprudente cu luciditatea rationala, cu adecvarea solutiilor in fata riscului (mai ale unele activitati indragite de tineri: alpinism, parasutism, inot subacvatic etc.). Stilul ostentativ in vestimentatie, aderarea la unele mode extravagante, reconsiderarea sfaturilor parintesti, ale scolii, teribilismul in comportare fac parte din suprastructura dorintei sale de afirmare. O caracteristica de prim ordin a adolescentei este tendinta de afirmare a propriei personalitati, de evidentiere a acesteia prin toate mijloacele posibile. Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central in jurul caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, parere care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. Afirmarea de sine este la unii mai puternica, la altii mai temperata, dar in niciun caz inexistenta, ea fiind prezenta chiar si la adolescentii care nu s-a emancipat total de sub tutela parinteasca. Actiunile adultilor(parinti, rude, cunoscuti) sunt suspectate si supuse unei severe critici. Nimic nu scapa netrecut prin filiera criticii, incepand cu trasaturile de caracter pana la obiceiurile familiale pe care multi adolescenti le considera demodate, neconforme cu stadiu de dezvoltare al societatii moderne.

Un mijloc curent de afirmare il constituie aspectul exterior, adolescentii cautand sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, prin imbracamintea croita cu gust, prin maniere, eleganta miscarilor etc.

Timiditatea este o trasatura foarte des intalnita la adolescenti, mai ales cand se simt observati si se gasesc intr-un mediu mai putin cunoscut. Anatole France spunea in ,,Le livre de mon ami": ,,Am fost un copil foarte inteligent, dar catre 17 ani am devenit stupid. Timiditatea mea era asa de mare, incat nu puteam nici saluta, nici sa ma asez cand eram intr-o societate, fara ca sudoarea sa nu-mi ude fruntea". Din cauza timiditatii apare si stangacia, atat in exprimare, prin imposibilitatea de a gasi cuvintele cele mai potrivite, cat si in gesturi, care sunt in flagranta contradictie cu ideea pe care vor sa o accentueze.

Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct in conduita, care intruneste astfel un continut motivational in care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale ocupa un loc central.

Critica si autocritica constituie, pe de o parte, un mijloc eficient de formare si autodesavarsire a personalitatii umane, iar pe de alta parte, procesul modelarii si automodelarii umane cere din partea fiecarui individ o pozitie critica si autocritica, spirit cutezator si lucid in gandire si actiune.,,Cand sunt mustrata de mama sau de profesor - raspunde o eleva de clasa a VIII a la un sondaj - traiesc momente neplacute, uneori chiar ma supar. Dupa ce ma gandesc bine imi dau seama ca n-am dreptate si atunci imi propun sa evit pe viitor greselile facute." ,,Folosesc autocritica in gand numai fata de mine insumi si numai pentru greselile observate de mine - relateaza o eleva de clasa a X a. Fac aceasta mai ales seara, inainte de culcare." Critica si autocritica contribuie intr-o larga masura la dezvoltarea interesului fata de propria persoana, determinandu-l pe adolescent sa reflecte asupra muncii si comportarii sale, iar mai tarziu asupra capacitatilor sale.

Diversele studii efectuate conchid ca, desi unele manifestari in comportamentul adolescentului sunt bizare, zgomotoase si uneori dramatice in raport cu comportamentul anterior, aceste aspecte nu fac decat sa sublinieze caracterul de ,,criza" prin care trece tanarul, o criza ,,normala" cu aspecte care nu surprind pe psihologul versat in psihologia tanarului.

Adolescentul, in dorinta de a se cunoaste pe sine adopta cat mai multe comportamente. El este dornic sa incerce cat mai multe, sa traiasca experiente cat mai variate si inedite. Experientele de limita, situate cumva la granita celor incurajate de societate, sunt foarte tentante pentru adolescent, pentru ca il ajuta sa-si testeze mai bine limitele. Asa ca, adolescentul va incerca sau va fi tentat sa conduca o masina sub influenta alcoolului, sa se imbrace cat mai nonconformist astfel incat sa atraga atentia celorlati, sa riposteze obraznic la mania adultilor, sa guste din cat mai multe lucruri interzise pana atunci, incercarea limitelor personale poate varia foarte mult de la un individ la altul, intre aceste limite ramane totusi tendinta, prezenta la majoritatea adolescentilor, de a incerca, de a gusta din fructul oprit.

Comportamentul agresiv si delincventa juvenila reprezinta atitudini si acte sustinute si repetitive, de aspect antisocial cu manifestari de violenta, agresivitate exploziva. Acestea pot avea diferite grade: maltratari ale fratilor si prietenilor mai mici, dispretul si ostilitatea de tip paranoic, furt, huliganism, viol, perversiuni sexuale. In geneza lor pot fi incriminate imaturitatea afectiva, dezvoltarea disarmonica a personalitatii la care nu trebuie neglijate nici unele traumatisme, infectii cu rasunet cerebral.

Toxicomaniile reprezinta o dubla deviatie: psihologica si socio-culturala, marginalizarea socio-culturala. Alienarea adolescentului cu refugiul sau in alcoolism, stupefiante etc., existenta unor episoade confuzionale si suprapunerea cu alte sindroame psihopatologice, fac din toxicomani o problema redutabila la aceasta varsta. Adolescentul, desi poate cunoaste pericolul la care se expune consumand droguri, isi spun in sinea lor: 'Daca trag o data nu o sa mi se intample nimic'. Ei nu iau in considerare riscul instalarii dependentei fizice si psihice.

Delincventa sexuala, mai frecventa la baieti, este rezultatul modificarilor sociale aparent nesemnificative, alaturi de diminuarea autoritatii parentale si complezentei mass-mediei. Pentru fete un rol hotarator il au evaziunile extraconjugale ale mamei.

Comportamentul suicidar, amenintarea, tentativa sau chiar comiterea nu sunt rare la adolescenti.

Adolescenta este o perioada de confuzie valorica in care adolescentul adopta cu usurinta comportamente nonconformiste, de multe ori la sugestiile prietenilor; parintii au o autoritate mai scazuta in fata lor. Adolescentii sunt foarte dornici sa incerce senzatii noi si de aceea incalcarea normelor si valorilor sociale este de multe ori atractiva pentru ei.

Comportamentul psihosexual al adolescentului se caracterizeaza prin mobilitate, trecere rapida de la curaj la timiditate, de la starea de excitatie la una de apatie, de la entuziasm, la depresie. Adolescentul este preocupat de transformarile corporale, de aspectul si functionarea organelor sale genitale, de modul de manifestare, a caracterelor sexuale secundare. Unii adolescenti cauta perfectiunea, fiind nemultumiti de corpul lor, in timp ce altii au tendinta de a se autoadmira, fiind tot timpul incantati de propria lor persoana. In adolescenta trezirea impulsului sexual se confrunta cu mentalitatea adultilor, care de multe ori refuza sa recunoasca si sa accepte ceea ce au simtit si au trait la varsta adolescentei.

In explicarea conduitei adolescentilor, in cercetarea complexa a personalitatii lor si a procesului integrarii sociale, analiza lumii interioare, intime nu mai poate fi exclusa. In aceasta lume ocupa un anumit loc si sentimentele de inferioritate, culpabilitate, frustrare. Cauzele aparitiei lor in randul adolescentilor le constituie confruntarea, pe toate planurile, cu lumea externa, cu lumea adulta in special, in care scoala si familia ocupa locuri centrale.

In adolescenta, rolul afectivitatii in procesul general al dezvoltarii personalitatii creste, afectivitatea fiind considerata una din cele ,,sase mari forte" care determina cursul dezvoltarii si regleaza comportamentul, celelate cinci fiind: factorii fizici, familia, scoala, conditia sociala si inteligenta. Influenta negativa a lipsei de afectivitate opereaza in urmatoarele directii: copilul devine tot mai inchis si resemnat, izolandu-se si, printr-un reflex de aparare, apare mai agresiv si chiar violent; performantele intelectuale nu depasesc mediocritatea si intregul comportament este perturbat. Din lipsa de afectiune parinteasca iau nastere unele conflicte ale adolescentilor cu adultii, aparitia, alteori, a starilor de angoasa, a sentimentului de culpabilitate sau frustrare.

O alta nevoie esentiala a fiintei umane, mai puternic resimtita insa in adolescenta, este nevoia de securitate. Una din cauzele principale care genereaza sentimentul de nesiguranta este lipsa de afectiune a mediului ambiant, in timp ce un mediu incarcat de afectivitate ii linisteste, le da mai multa siguranta in manifestari si conduita. Intre nevoia de afectivitate si cea de securitate este o stransa legatura, nesatisfacerea lor dand nastere la tulburari de comportament.

Relatiile cu cei din jurul sau sunt in mare parte rezultate ale educatiei insusite in copilarie si nu depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept ca tinerii sunt impulsivi si usor influentabili, dar valoarea lor consta in puterea de a diferentia binele de rau si de a se corecta atunci cand au gresit; acest lucru este posibil doar in contextul unei bune educatii morale insuflate de familie.

In conditiile in care, treptat, personalitatea adolescentului se echilibreaza afectiv, intelectual si social, el suporta mai greu tutela, aspira la autonomie.

Dialogul, ca modalitate de a conduce procesul de formare a personalitatii adolescentilor, raspunde multor cautari specifice varstei, fie ca este vorba de nevoia raportarii propriei persoane la altii (in procesul formarii constiintei de sine), de nevoia de afectivitate sau securitate. In acest sens, se apreciaza ca de bogatia relatiilor dintre adult si adolescent depinde intr-o foarte mare masura formarea constiintei acestuia.

Dezvoltarea constiintei de sine este determinata de multi factori. Un rol important il joaca relatiile cu adultii, aprecierle acestora fata de calitatile si munca adolescentului, precum si aprecierea colectivului din care face parte. Comportarea in scoala si in afara scolii, rezultatele la invatatura il diferentiaza de ceilalti colegi, facandu-l sa-si dea seama ca este o fiinta cu o anumita individualitate, care gandeste, simte si actioneaza intr-un mod specific.

Odata cu perioada adolescentei se termina si prima mare etapa a vietii omului, etapa de crestere si de formare a personalitatii si conduitei. O etapa de mare sensibilitate morala, o perioada de romantism si spontaneietate, de poezie. Framantari, iluzii, nelinisti..adolescenti.

BIBLIOGRAFIE:

* O. Baltaceanu: ,,Carte pentru tineret", Ed. Medicala, Bucuresti, 1990

* www.savethechildren.net : Mihaela Gaisteanu:,,Psihologia copilului"(suport de curs)

* Ion Dumitrescu: ,,Adolescentii. Lumea lor spirituala si activitatea educativa", Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1980

* Tudor Popescu, Dan Brudariu: ,,La varsta majoratului", Ed. Politica, Bucuresti, 1968