INTEGRAREA ACTIUNILOR EVALUATIVE IN PROCESUL DIDACTIC

INTEGRAREA ACTIUNILOR EVALUATIVE IN PROCESUL DIDACTIC

Cercetarile intreprinse si experienta scolara demonstreaza ca actul de evaluare devine fecund, realizandu-si functiile, in procesul didactic, ca actiune constitutiva a acestuia, menita sa furnizeze informatii cu privire la desfasurarea procesului si la rezultatele obtinute, in vederea perfectionarii lui. In didactica moderna este unanim recunoscuta necesitatea realizarii evaluarii in procesul de instructie si educatie, astfel incat aceasta sa nu se realizeze ca activitate independenta de procesul de instruire, suprapusa acestuia, ci sa se integreze in profunzime, organic, in actul didactic insusi. Ceea ce constituie, insa terenul unor confruntari de idei si experiente este gasirea celor mai eficiente modalitati de integrare a actelor evaluative in procesul didactic si realizarea actiunilor de aceasta natura.

Din perspectiva relatiei proces-produs si produs evaluat-proces, evaluarea reprezinta un act necesar, aflat in legatura cu luarea deciziilor privind desfasurarea activitatii, pentru ca aceasta sa aiba loc in conditiile unei perfectionari continue.

Conceperea actului de evaluare a rezultatelor in conexiune cu procesul didactic pune in evidenta o relatie cu dublu sens. Rezultatele constatate pot fi apreciate si explicate corespunzator, in masura in care sunt puse in legatura cu diferite componente ale procesului didactic si cu activitatea in ansamblu. Tot asa, calitatile si functionalitatea fiecaruia dintre elementele constitutive ale procesului didactic (continutul, metodele, mijloacele de invatamant, formele de organizare, sistemul relatiilor educative etc.), precum si insusirile factorilor participanti la desfasurarea procesului se reflecta in rezultatele produse.

Pentru ca stabilirea relatiei de conditionare proces-produs sa fie concludenta, sa conduca la adaptarea adecvata in vederea ameliorarii de la o etapa la alta, este necesara determinarea factorilor principali si a situatiilor cu rol hotarator pentru nivelul activitatii si al rezultatelor.

Fiind o activitate complexa, evaluarea presupune realizarea mai multor actiuni si operatii. Desi acestea sunt in stransa legatura si se prezinta ca elemente componente ale unui proces unitar, totusi, sunt diferite prin natura lor si prin rolul indeplinit. Ele constau in:

- masurarea fenomenelor pe care le vizeaza evaluarea, cunoasterea lor sub raportul insusirilor, a efectelor produse, operatii realizate in vederea adoptarii unor decizii

- utilizarea unor metodologii specifice privind inregistrarea datelor (fise, grile, rapoarte );

- prelucrarea si interpretarea datelor, atribuirea unor semnificatii informatiilor obtinute;

- aprecierea situatiilor constatate pe baza unor criterii si a unor standarde (sociale, de performanta etc.);

- adoptarea unor decizii pe baza rezultatelor obtinute, aplicarea acestora in scopul influentarii activitatii evaluate, predictia evolutiei acesteia si a rezultatelor posibile in segmentele urmatoare.

Aceste proceduri se circumscriu in jurul a doua grupe de operatii ale actului evaluativ:

a) masurarea fenomenelor supuse evaluarii;

b) actul apreciativ, proces de alta natura, (demers axiologic de emitere a unor judecati de valoare).

Structura actului evaluativ in contextul activitatii scolare face necesara si o alta delimitare care decurge din faptul ca el se obiectiveaza pe doua coordonate principale:

* "randamentul scolar " - obiectiv traditional al acestuia

si  * "procesul" care a produs rezultatele constatate.

Teoreticienii care au incercat sa sistematizeze domeniile pedagogiei si didacticii au evidentiat, in afara instructiei, predarii si invatarii si alte activitati. Astfel a aparut evaluarea ca activitate distincta a procesului didactic. Evaluarea, ca activitate didactica,s-a dovedit a fi utila pentru a diminua relativa opozitie dintre predare si invatare, devenind astfel un insotitor cvasipermanent al predarii si invatarii.

Ion T. Radu sustine ca "pentru ameliorarea stilurilor de invatamant promovate de profesor, efectele pe care actiunile de evaluare le induc asupra celorlalte componente prezinta o importanta covarsitoare" in conditiile in care instruirea scolara este inteleasa ca un proces didactic format din trei segmente complementare:

- predarea ( activitatea profesorului )

- invatarea (activitatea elevului de percepere si preluare a fluxului informational )

- evaluarea ( activitatea secundara a profesorului prin care acesta regleaza instructia ).

Aceasta din urma, evaluarea, evidentiaza doua aspecte:

- se refera nemijlocit la comunicare, receptarea cunostintelor, formarea deprinderilor etc. 

- surprinde aspectele de reglare ale procesului instructiv-educativ. 

Lucrarile reprezentative despre practicile de evaluare conduc la diferentierea a doua forme de evaluare a procesului de instruire, cu functii diferite, bazate pe proceduri si instrumente distincte: evaluarea formativa si evaluarea sumativa. Aceste actiuni evaluative sunt folosite cu preponderenta in invatamantul primar. Ele marcheaza tranzitia de la un model traditional catre unul mai eficient, in perspectiva functiilor pe care le indeplineste actul evaluarii in activitatea didactica.

Evaluarea formativa permite situarea elevului in cursul invatarii, in functie de obiectivele pe care invatarea le desemneaza, cu scopul de a diagnostica eventualele dificultati si de a le remedia. Acest tip de evaluare continua are ca obiectiv intarirea increderii elevului in el insusi, stabilind suporturi de natura sa favorizeze progresii la indemana sa. Astfel, formarea, probarea, dezvoltarea si securizarea sunt in articulare directa cu evaluarea formativa.

Evaluarea sumativa stabileste un bilant final al unei etape de invatamant, fiind destinata sa situeze elevul in raport cu obiectivele, astfel incat sa certifice faptul ca obiectivele au fost atinse.

Cele doua forme de evaluare se disting nu atat prin natura tehnicilor folosite sau prin criteriile de apreciere a rezultatelor constatate, cat mai ales prin modul in care sunt realizate actiunile de evaluare in raport cu desfasurarea procesului didactic si prin functiile pe care le indeplinesc.

Evaluarea initiala, ca forma a evaluarii formative, reprezinta una din premisele conceperii programului de instruire. Strategia acestei evaluari se refera la un program psihopedagogic distinct, prin care se testeaza nivelul copiilor in primele zile de scoala. Se identifica astfel potentialul cognitiv si sensibilitatea copiilor, pe baza acestora urmand sa fie aleasa metodologia didactica necesara performarii cunostintelor, respectiv aprofundarii acestora in functie de fiecare categorie. O astfel de evaluare se practica la inceputul ciclurilor scolare ( clasa I, a V-a, a IX-a), dar si la inceputul fiecarui an scolar, semestru pentru a fi instiintati de unde si cu ce cunostinte, deprinderi, capacitati se porneste spre asimilarea noilor continuturi. Referindu-se la importanta acestei forme de evaluare pentru integrarea elevilor in activitatea care incepe R. Ausubel conchide: "Daca as vrea sa reduc toata psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea sunt cunostintele pe care elevul le poseda la plecare. Asigurati-va de ceea ce stie si instruiti-l in consecinta."

Evaluarea initiala a elevilor se realizeaza, de regula, prin examinari orale si, mai cu seama prin probe scrise. Aceste probe realizeaza un diagnostic al pregatirii elevilor si totodata indeplinesc o functie predictiva, indicand conditiile in care elevii vor putea asimila noile continuturi de invatare. Datele obtinute prin evaluarile de aceasta natura ajuta la conturarea activitatii urmatoare in trei planuri:

modelul adecvat de predare-invatare a noului continut;

aprecierea oportunitatii unui program de recuperare pentru intreaga clasa;

adoptarea unor masuri de sprijinire si recuperare a unor elevi ; 

Evaluarea continua se realizeaza pe secvente mai mici, cu un numar mai mare de tehnici si instrumente, pe parcursul intregului proces educativ. Ea asigura astfel, prin formulele ei si datorita caracteristicilor sale, verificarea tuturor elevilor asupra intregii materii parcurse in secventa respectiva. Verificandu-i pe "toti" din "toata materia", evaluarea continua permite cunoasterea, identificarea neajunsurilor, a punctelor critice dupa fiecare secventa de instruire si, in consecinta, adoptarea unor masuri de recuperare pentru unii elevi si de ameliorare a procesului didactic, prin acestea evaluarea constituindu-se ca mijloc eficace de prevenire a situatiilor de esec. Retinand ca trasatura esentiala contributia la ameliorarea operativa a procesului didactic si, implicit, a rezultatelor, multi autori atribuie acestui model functia unei evaluari de progres. De asemenea, teoreticienii strategiei "invatarii depline" ( B. Bloom, J. Caroll s.a.) inscriu acest tip de evaluare printre elementele de baza ale modelului preconizat, considerandu-l un principiu fundamental al unei activitati didactice eficiente.

Una din problemele pe care le comporta evaluarea continua o constituie frecventa evaluarilor, intervalul la care este de dorit sa fie realizate. Unii autori indemna sa fie efectuate in timpul sau la sfarsitul fiecarei ore de curs, in timp ce altii propun intervale de timp mai mari.

Noul sistem de proiectare a activitatii didactice pe unitati de invatare si experienta practica demonstreaza ca asemenea evaluari sunt rational integrate in actul didactic, realizandu-se de regula pe detalieri de continut al invatarii realizabile in 1- 4 ore de curs. Aceasta nu exclude posibilitatea de a se recurge la evaluari realizate la sfarsitul unei unitati de invatare mai mari. Un asemenea mod de integrare a evaluarii in procesul didactic isi gaseste justificarea in mai multe circumstante: continuturile invatarii sunt structurate pe unitati de invatare mai mari; sunt relativ putine obiective de referinta realizabile intr-o ora de curs si care sa faca necesara verificarea indeplinirii lor; se reduce timpul folosit exclusiv pentru examinari, de orice fel, in favoarea instruirii si invatarii.

Modalitatile de realizare a acestei forme de evaluare continua sunt variate recurgandu-se la imbinarea armonioasa a metodelor traditionale ( probe orale, scrise sau practice ) cu metode si instrumente de evaluare complementare ( fise de lucru, chestionare, teme de lucru in clasa, interpretari, eseuri etc.), toate derivand din "ecuatia personala " a invatatorului.

Evaluarea continua presupune nu numai verificarea tuturor elevilor, privind asimilarea continuturilor invatarii, ci si cunoasterea de catre elevi a rezultatelor obtinute, a gradului de indeplinire a obiectivelor urmarite, ea realizeaza un feed-back continuu, elevii dobandind confirmarea prestatiilor lor pe parcursul procesului didactic. Experienta demonstreaza rolul important pe care il au "intaririle pozitive" in invatare si efectele pe care cunoasterea prompta de catre elevi a rezultatelor activitatii lor le are asupra invatarii; invers, intarzierea raspunsului diminueaza puterea motivatiei fata de activitatea scolara, constituind chiar sursa unor stari de neliniste, de anxietate, cu efecte negative asupra evolutiei ulterioare a elevului.

Evaluarea sumativa sau cumulativa este realizata prin verificari partiale pe parcursul procesului didactic si este o estimare globala, de bilant, a rezultatelor pe perioade lungi, in general corespunzatoare semestrelor scolare sau anului scolar. Ea nu insoteste procesul didactic, secventa cu secventa, operand prin verificari sondaj in randul elevilor si urmarind astfel doar anumite elemente, aspecte ale continuturilor cognitive. In consecinta, nu permite ameliorarea procesului didactic decat dupa perioade relativ indelungate si, de regula, pentru seriile viitoare de elevi.

Ca forme de evaluare sumativa predomina testele sumative. In conceperea actiunii de evaluare sumativa invatatorul trebuie sa respecte metodologiile de elaborare a itemilor si a testelor, in vederea asigurarii calitatii acestora.

Specialistii apreciaza ca "evaluarea formativa se concretizeaza in indrumarea elevului in decursul invatarii sale, accentul punandu-se pe activitatea de evaluare in continuitatea sa, permitand o modificare a proceselor de invatamant in functie de lacunele constatate la elevi" in timp ce "evaluarea cumulativa (finala) exercita o functie de bilant (suma) a cunostintelor unui elev sau grup de elevi dupa o perioada de studiu (la sfarsitul invatamantului primar, secundar )". (M. Jigau )

Analiza comparativa, realizata de Ion T. Radu mai pune in evidenta si alte aspecte cum ar fi: evaluarea cumulativa vizeaza in principal evaluarea rezultatelor cu efecte reduse asupra imbunatatirii procesului, cea formativa are drept scop analizarea procesului de predare-invatare, scurtand considerabil distanta dintre evaluarea rezultatelor si perfectionarea activitatii; evaluarea sumativa raporteaza rezultatele la obiectivele generale ale disciplinei, pe cand cea continua pleaca de la obiectivele operationale concrete; evaluarea sumativa genereaza in principal exercitarea functiei de constatare, ierarhizare si clasificare a elevilor, pe cand cea continua sau formativa are functia prioritara de clasificare lasand insa permanent loc modificarilor eventuale; primul tip de evaluare (sumativa) genereaza atitudini de neliniste si stres la elevi, al doilea (evaluarea formativa) presupune folosirea atat a formelor de evaluare initiala cat si a celor operate pe parcursul activitatii didactice si determina relatii de cooperare intre profesori si elevi, cultivand si capacitatea de autoevaluare".

Realizarea functiilor esentiale ale actului evaluativ in procesul didactic si la sfarsitul procesului didactic (formativa si sumativa), ofera date pentru imbunatatirea sistematica a acestuia. Strategiile evaluative presupun avantaje si dezavantaje, deci cele trei forme nu trebuie utilizate ca modalitati unice, ci prin imbinare si complementare. De aceea o actiune de evaluare eficace trebuie sa fie, in mod necesar, continua si completa .

Reformatorii invatamantului sunt sensibili la evaluari, deoarece cu ajutorul lor pot provoca schimbari importante in educatie si in acelasi timp pot si masura efectele unor atare transformari.

Activitatile evaluative sunt capabile "sa realizeze cunoasterea si aprecierea schimbarilor produse de elevi ca urmare a activitatilor educative in toate planurile personalitatii lor ( intelectual - cognitiv, afectiv - atitudinal, psihomotor etc.)". ( I.T.Radu)Prin controlul evaluativ scolar se face o comunicare intre elementele didactice si aspectele psihologice.

Numerosi autori - G. de Landsheere, F. Hotyat, A. Bonboir, R. Ausubel, au demonstrat necesitatea de a privi actiunile de evaluare ca procese proprii actului didactic si nu ca activitati " juxtapuse" sau "complementare" acestuia. Evaluarea trebuie conceputa nu numai ca un control al cunostintelor sau ca mijloc de masurare obiectiva, ci ca o cale de perfectionare, ce presupune o strategie globala asupra formarii. Operatia de evaluare nu este o etapa supraadaugata ori suprapusa procesului de invatare, ci constituie un act integrat activitatii pedagogice.

Evaluarea constituie o ocazie de validare a justetei secventelor educative, a componentelor procesului didactic si un mijloc de delimitare, fixare si interventie asupra continuturilor si obiectivelor educationale. Evaluarea realizata din interiorul sistemului de invatare trebuie sa genereze anumite informatii care au functie autoreglatoare pentru cresterea eficientei instruirii.

In consecinta, detasarea proceselor evaluative de activitatea efectiva de instruire-invatare devine anacronica, iar incercarea de a intelege in aceste conditii relatiile dintre ele se dovedeste infructuoasa. Incorporarea actiunilor de evaluare in actul didactic si abordarea lor ca procese componente ale acestuia corespund unei realitati si constituie, in acelasi timp, conditia necesara pentru intelegerea interactiunilor din interiorul activitatii.