INTRODUCERE IN PROBLEMATICA MANAGEMENTULUI CLASEI DE ELEVI

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA MANAGEMENTULUI CLASEI DE ELEVI

Unitati de continut

Delimitari conceptuale.

Perspective de abordare a clasei de elevi.

Caracteristicile clasei de elevi

Necesitatea managementului clasei de elevi.

Obiective

Constientizarea importantei activitatii manageriale la nivelul clasei de elevi;

Intelegerea raportului dintre managementul educational si managementul clasei de elevi.

1. Delimitari conceptuale

Din punct de vedere etimologic, termenul management provine din lat. manus agere (a lucra cu mana), preluat ulterior in limba franceza sub forma le manege (dresajul calului, calarie, scoala de echitatie) si in limba italiana sub forma maneggiare (a dresa, a tine in frau un cal). In limba engleza exista verbul to manage ale carui sensuri sunt: a dirija, a manevra, a conduce, a administra, a duce ceva la bun sfarsit etc.

Din perspectiva educationala, conceptul de management cunoaste cel putin doua ipostaze: management educational, ca un concept mai larg ce este intim legat de politica educationala si care se bazeaza pe elemente strategice, si management scolar, localizat in special la nivelul formal al educatiei si care, in opinia R. M. Niculescu (1994), "se raporteaza la conducerea activitatii scolare din punct de vedere institutional, in raport cu managementul educational care se refera la conducerea actului educational in ansamblul manifestarilor sale".

R. Iucu (2000, p. 43) defineste managementul clasei ca un "domeniu de cercetare in stiintele educatiei, care studiaza atat perspectivele de abordare a clasei (didactica si psihosociala), cat si structurile dimensionale ale acesteia, in scopul facilitarii interventiilor cadrelor didactice in situatii de criza microeducationala (indisciplina, violenta, nonimplicare etc.) si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale".

Managementul clasei de elevi a facut obiectul de studiu a numeroase cercetari care, in timp, au favorizat delimitarea a doua mari paradigme explicativ-conceptuale: paradigma normativa si paradigma interpretativa. Astfel, paradigma normativa promoveaza analize functionaliste si sistemice care se soldeaza cu formularea unor ipoteze generale ce verifica teoriile la nivelul ansamblului social si care analizeaza doar izolat indivizii din cadrul grupului. Ideea de baza a acestei paradigme vizeaza reglementarea conduitei umane prin norme explicite si institutionalizate.

La polul opus, paradigma interpretativa este axata pe individ, analizat din perspectiva sociala, si porneste de la ideea ca orice colectivitate este constituita din persoane ce deruleaza acte constiente ce nu pot face obictul unor teorii generale. Desi diferite ca abordare, in realitate cele doua paradigme ofera doua perspectivie viabile de analiza a clasei de elevi, care au generat aparitia a numeroase studii in domeniu. Din sinteza acestora s-au desprins cateva dominante ale conceptului de management al clasei de elevi:

a)factorii determinanti: recrutarea/formarea cadrelor didactice, deontologia didactica, structura familiala a colectivului de elevi;

b)      structura dimensionala: ergonomica, psihologica, psihosociala, normativa, operationala si creativa;

c)nivelul interactional al managementului clasei ete direct dependent de eficienta microdeciziilor educationale,

d)      timpul reprezinta atat resursa, cat si restrictie;

e)climatul educational rerezinta o preocupare a managementului clasei;

f)  consecintele unui management defectuos sunt: lipsa de motivare, oboseala, deprecierea climatului educational, atitudinile de indiferenta, agresivitatea si violenta;

g)interventia in situatiile de criza educationala sunt: nonintervenia (ignorarea) sau interventia/actiunea (durata, frecventa, concizia, consecventa etc.);

h)negocierea reprezinta un instrument de baza in solutionarea situatiilor de criza eucationala (R. Iucu, 2006)

Un alt aspect demn de remarcat este confuzia terminologica existenta la nivelul conceptelor de management, administratie, gestiune, leadership, confuzie lingvistica si mai putin bazata pe argumente pur stiintifice.

Un prim raport conceptual este cel dintre administratie si management. Se poate spune ca administratia este primul sens dat managementului de catre F. Taylor care reducea activitatea manageriala la simpla administrare a procesului de productie. Desi implica si administrare, managementul nu poate fi redus la aceasta, el accentuand si necesitatea asumarii riscurilor. In realitate, atat organizatiile scolare, cat si clasa de elevi opereaza cu ambele situatii. Astfel, rolul administratorului este de a supraveghea buna functionare a organizatiei /clasei, pentru aceasta asigurandu-se ca resursele, de orice natura, sa fie in numar suficient sau ca la nivel formal, oficial, comunicarea sa fie cat mai eficienta. Altfel spus, administratorul are rolul de a norma si cuantifica/gestiona consumul resurselor, nefiind interesat de procesul decizional, de performanta, de calitate. La polul opus, managerul isi stabileste tinte strategice, este preocupat de asumarea riscurilor, de obtinerea performantelor in termeni calitativi, de decizii, cautand permanent sa descopere oportunitati de dezvoltare a organizatiei/clasei sale.

Un alt raport este cel dintre management si leadership. Acest raport a suscitat printre specialisti numeroase controverse. Astfel, unii sustin ca cele doua concepte abordeaza in fapt aceeasi realitate, se suprapun, altii sustin, dimpotriva, ca intre cele doua concepte exista mai mult decat deosebiri de nuanta, ele referindu-se la doua preocupari distincte (Zaleznik, 1977, C. Watson, 1983, W. Bennis, 1985, J. Harris, 1995). Exista si o a treia categorie, cea a specialistilor ce se situeaza pe pozitii intermediare, considerand leadership-ul parte integranta a managementului (Kerr, 1977, Jacques si Clement, 1991, Phillippe De Woot, 1992).

Marea majoritate a teoreticienilor sunt tentati catre o diferentiere clara intre management si leadership. De exemplu, Zaleznik (1977), incercand o analiza riguroasa a trasaturilor ce definesc managerii si liderii, identifica un set de criterii prin care pot fi caracterizati cei doi conducatori. Astfel, in timp ce managerii manifesta atitudini impersonale, pasive, recurg la compromisuri valorice, se implica din punct de vedere emotional foarte putin in relatiile interumane, au tendinta de a mentine lucrurile intr-o ordine cunoscuta, fiind mai conservatori, liderii sunt activi, manifesta atitudini personale, stimuleaza munca, sunt empatici, acordand importanta evenimentelor, sunt orientati spre schimbare. Opiniile sale vor fi ulterior nuantate de Watson (1983) care considera ca liderii sunt puternic orientati spre stil, echipa, abilitati si scopuri impartasite, in timp ce managerii acorda importanta strategiilor, structurii si sistemului.

Sustinatorii acestui model aduc practic in discutie problema structurilor. Astfel, managerul reprezinta structura formala, fiind numit, investit oficial cu anumite roluri si responsabilitati si preocupat strict de indeplinirea functiilor manageriale (planificare, organizare, conducere/coordonare, control/evaluare), de asigurarea resurselor necesare, de motivarea acestora si de rezolvarea posibilelor situatii conflictuale, in timp ce liderul se identifica cu structura informala a organizatiei, fiind rezultatul spontan al dinamicii clasei/organizatiei, al relatiilor ce se stabilesc intre indivizi, avand un caracter preponderent afectiv, bazat pe simpatie, antipatie sau indiferenta. El intruneste calitati de vizionar, strateg, fiind capabil sa stabileasca scopuri pe termen lung si planuri de actiune, inzestrat cu gandire analitica si calitati psihologice.

O analiza comparativa a managerilor si liderilor este realizata si de catre R. Gilbreath care le atribuie urmatoarele calitati:

Tabelul 1. Calitatile managerilor - liderilor (dupa R. Gilbreath)

Sursa: S. Iosifescu, 2001, pag. 61

Diferentele dintre lideri si manageri se reduc, de cele mai multe ori, la competentele actionale si umane pe care acestia le probeaza. In realitate, aceste calitati reprezinta doua fatete ale aceleasi monede, activandu-se contextual. Exista situatii care solicita accentuarea calitatilor manageriale, dupa cum pot fi si situatii, astazi tot mai accentuate, in care importante devin calitatile leadership-ului.

2. Perspective de abordare a clasei de elevi

Din punct de vedere etimologic, termenul clasa provine din lat. classis care inseamna clasa, multime, grup. Aceasta etimologie ne indreptateste sa analizam clasa de elevi din punct de vedere structural ca fiind formata din mai multe subgrupuri constituite in mod spontan si care au la baza afinitati reciproce.

La nivelul clasei, putem vorbi de doua perspective majore de abordare:

a)      Perspectiva didactica care considera clasa de elevi ca fiind un spatiu destinat strict procesului instructiv-educativ, avand ca obiectiv fundamental dezvoltarea proceselor intelectuale, dar si a motivatiei pentru studiu, a unor atitudini si comportamente supuse constant influentelor educative exercitate la nivelul scolii;

b)      Perspectiva psihosociala, evidentiata de cercetarile din domeniul pedagogiei contemporane si care subliniaza importanta relatiilor pe care elevul la stabileste cu grupul social caruia ii apartine, acestea avand un rol important in dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale, dar si in randamentul activitatii de invatare. Relatiile ce se stabilesc la nivelul clasei nu sunt legate doar de indeplinirea obligatiilor scolare, ci comporta si aspecte emotionale, afective.

Daca prima perspectiva poate fi considerata reductionista, cea de-a doua perspectiva este mult mai generoasa; ea nu anuleaza aspectul didactic, ci il completeaza cu elemente de ordin social, afectiv, ceea ce ne indreptateste sa analizam clasa de elevi ca un grup social.

La nivelul clasei de elevi, analizata ca grup social cu o dinamica accentuata, sunt acceptate si analizate doua tipuri de forte: pe de o parte, influenta personala a profesorului (atat ca lider, cat si ca factor exterior), pe de alta parte influenta de grup, bazata pe factori nonformali.

Influenta personala a cadrului didactic asupra clasei de elevi este descrisa ca o capacitate de a afecta comportamentul altor persoane (al elevilor, in cazul nostru), deoarece acesta este cel care initiaza actiuni si care afecteaza comportamentul elevilor, in timp ce acestia vor actiona in functie de intensitatea influntei profesorale. In 1986, Ullich (apud R. Iucu, 2006, p. 55) evidentia patru conditii ce pot modela influenta educationala:

relatia afectiva stabilita intre elevi si cadrul didactic;

perceptia elevului asupra profesorului;

folosirea in exces a influentei;

gradul de individualizare a strategiei de lucru folosita de profesor.

Influenta de grup reprezinta o forta cu un impact considerabil mai mare asupra clasei de elevi. La nivelul clasei putem vorbi despre un grup in situatia in care elevii s-au diferentiat clar fata de alte grupuri si persoane din exteriorul clasei, ceea ce ne indreptateste sa vorbim despre un adevarat sistem social care isi dezvolta propriile standarde si influenteaza comportamentul membrilor, generand o dinamica la nivel de roluri, statute si subgrupuri.

Analizand clasa de elevi ca un grup social mic, prof. Mielu Zlate (1984) considera ca se poate vorbi despre cateva atribute ce caracterizeaza grupul-clasa:

marimea: s-a constatat ca, cu cat clasa cuprinde un numar mai mare de elevi, cu atat tendinta de subdivizare a elevilor este mai mare;

interactiunea membrilor: reprezinta o conditie definitorie pentru existenta grupului-clasa;

scopurile: cele mai reprezentative sunt scopurile comune, acceptate de catre toti membrii grupului;

structura: defineste doua aspecte ce coreleaza puternic: modalitatea de interactiune a grupului si ierarhia interna a grupului, stabilita pe baza jocului de statute si roluri;

compozitia si organizarea: rezulta din corespondenta dintre personalitatea fiecarui membru al grupului si sinteza indicatorilor anteriori (marime, scopuri, interactiuni, structura). Astfel, putem identifica compozitii omogene si compozitii eterogene, centrate in jurul liderilor formali si informali.

De asemenea, putem vorbi despre unele caracteristici separate ce pot particulariza grupul - clasa:

coeziunea: gradul de unitate, de intelegere reciproca dintre membrii grupului;

autonomia sau dependenta: grupul poate actiona independent sau in stransa legatura cu scopurile si/sau activitatea altui grup;

conformismul sau nonconformismul membrilor: gradul de supunere si de acceptare a normelor de grup;

permeabilitatea si impermeabilitatea: disponibilitatea clasei de a primi si accepta noi membri;

stabilitatea si instabilitatea: durabilitatea in timp a grupului-clasa;

sintalitatea: personalitatea grupului-clasa.

Din aspectele analizate se poate deduce faptul ca perspeciva psihosociala reprezinta un complement solid al perspectivei didactice si totodata un subiect de mare importanta in studiul managementului clasei de elevi.

Caracteristicile clasei de elevi

Clasa de elevi prezinta o structura si caracteristici proprii, iar membrii ei beneficiaza de roluri si pozitii variate. Principalele caracteristici ale clasei de elevi sunt: structura, scopurile, rolurile, normele, dinamica, coeziunea grupului.

a)      Structura colectivului. Se fundamenteaza pe relatiile interpersonale ce se stabilesc intre membrii acestuia, acestea generand doua structuri: formala si informala.

Structura formala a relatiilor este rezultatul investirii oficiale a elevilor (de catre colectiv sau de catre profesorul diriginte) cu functii si responsabilitati. Acestea vor atrage dupa sine aparitia liderilor oficiali/formali (responsabilul clasei, alti responsabili permanenti care urmaresc indeplinirea anumitor sarcini).

Structura informala reprezinta rezultatul spontan al relatiilor ce se stabilesc intre membrii colectivului clasei, nefiind impusa sau reglementata de persoane care au anumite functii. Are o puternica amprenta afectiva, bazandu-se pe relatii de simpatie, antipatie sau indiferenta. Aceasta structura va genera aparitia liderilor informali care, in unele situatii, pot anihila si contrabalansa influenta exercitata de liderii formali.

b)      Scopurile. La nivelul oricarei clase de elevi se stabilesc o serie de scopuri ce pot fi:

prescriptive (prestabilite de persoane din exteriorul clasei de elevi) si

individuale (stabilite la nivelul clasei de elevi, in interiorul acesteia).

Intre cele doua seturi trebuie sa existe un echilibru deoarece, predominarea unuia sau altuia dintre scopurile amintite genereaza situatii de criza si stari conflictuale.

c)      Rolurile. Reprezinta un ansamblu de sarcini ce se cer realizate de catre fiecare membru al clasei. Aceste roluri vor fi repartizate in functie de resursele personale ale elevilor (cognitive, afective, actionale) si vor urmari: controlul conduitei elevilor, cresterea prestigiului clasei, dezvoltarea resurselor personale etc. Toate acestea reclama din partea managerului clasei o cunoastere temeinica a personalitatii si a potentialului fiecarui elev, pentru a preveni situatiile de neindeplinire a acestor roluri, cu consecinte negative la nivelul personalitatii clasei de elevi in ansamblu. In ceea ce priveste cadrul didactic, acesta indeplineste concomitent diverse roluri: consilier, sursa de informatie, mediator, organizator, coordonator, evaluator etc.

d)      Normele. Reprezinta reguli generale de conduita, recunoscute si acceptate de toti elevii clasei. Recunoasterea si acceptarea legitimeaza practic existenta si aprecierea gradului de conformare la aceste reguli. Normele prescriu, in general, modelele dezirabile de comportament, avand in acelasi timp si rolul de a regla si evalua calitatea grupului de elevi.

e)      Dinamica colectivului. Este rezultatul transformarilor ce au loc in interiorul colectivului clasei, ceea ce-i ofera acestuia o anumita directie. Pentru a observa dinamica colectivului se impune descifrarea posibilelor contradictii care apar uneori intre structura formala si cea informala. Clarificarea acestor contradictii poate genera altele, toate au insa rolul de a metamorfoza colectivul, de a ajuta la "cresterea" acestuia.

Dinamica colectivului parcurge o anumita logica/etape: evaluarea interpersonala, inchegarea structurii socio-afective a colectivului, stabilizarea si recunoasterea unei structuri socio-afective dominante.

f)       Coeziunea colectivului de elevi.. Denota gradul de integrare si unitate a colectivului clasei, precum si rezistenta acestuia la procesele de destructurare. Coeziunea poate fi mentinuta prin: utilizarea tehnicilor de motivare a elevilor, promovarea relatiilor de cooperare si competitie etc. Un rol important la acest nivel il are managerul clasei, atitudinea acestuia fata de elevi. El poate fi perceput de elevi fie ca un colaborator, fie ca adversar, in functie de capacitatea lui de a se manifesta la nivel relational, de a comunica, de a empatiza etc.

4. Necesitatea managementului clasei de elevi

Majoritatea specialistilor sunt de parere ca managementul clasei de elevi constituie tot mai mult o necesitate, cu atat mai mult, cu cat cadrele didactice sunt obligate sa se raporteze la elevi, sa stabileasca relatii de cooperare cu acestia, cu familia sau cu comunitatea in ansamblu. Activitatea cadrului didactic se raporteaza la individualitati umane in formare ceea ce impune necesitatea unei maxime responsabilitati in ceea ce priveste comportamentul si interventia sa.

Influenta educativa exercitata de cadrul didactic, in conformitate cu norme si reglementari scolare, implica raportul profesor - clasa de elevi si un comportament specific al acestuia. Perspectivele de abordare a activitatilor la nivelul clasei raspund nevoii obiective de eficienta si perfectionare, iar in sprijinul acestei idei stau urmatoarele argumente:

Argumente organizationale.

Clasa de elevi nu reprezinta o asociere spontana de indivizi, ci una organizata, bazata pe norme si criterii clare. Elementele distinctive ale unei activitati organizate sunt:

Scopul comun;

Diviziunea muncii;

Definirea riguroasa a rolurilor;

Structurile de rol;

Sistemul informational si comunicarea.

Caracteristicile comune care atesta apartenenta organizationala a grupului scolar sunt:

Numarul mare de indivizi care interactioneaza;

Desfasurarea activitatii organizate in scop comun (informarea, formarea, educarea si devenirea personalitatii in formare a copiilor);

Asocierea dirijata: formarea unei clase de elevi reprezinta o activitate realizata de secretariat, in faza de constituire, orientata de cadrul didactic, in faza de consolidare, ori dirijata si condusa prin majoritatea demersurilor profesorului, in toate situatiile de instruire;

Structura de statute si roluri: acestea dezvaluie diferentierea dintre rolul profesorului si rolul elevilor, precum si variabilitatea rolurilor din cadrul grupului de elevi. Din perspectiva psihologiei sociale rolul presupune inerventia activa in mediu, iar din perspeciva organizationala, rolul vizeaza un model organizat de conduite privitoare la o anumita pozitie a unui individ intr-un ansamblu organizational.

Fenomenele de rol sunt:

Actiunea de rol: realizarea rolului prescris (reuneste rolul social si personalitatea individului);

Expectatia de rol: deducerea actelor concrete care trebuie sa decurga din rol;

Perceptia de rol: reprezentarea conduitei pe care rolul a determinat-o;

Jucarea rolului

Interactiunile rolului

Conflictele de rol

Conflictul intrarol: apare atunci cand expectatiile de rol vin in contradictie cu asteptarile personale;

Conflictul interrol: apare la cei care detin mai multe roluri;

Conflictul rol-personalitate: apare in situatiile in care rolul satisface doar partial asteptarile personale ori cand valorizeaza partial posibilitatile personale.

Argumente istorice.

Profesia didactica si-a evidentiat inca de la origini trasaturile definitorii si dominantele in raport cu reperele sociale si institutionale. Astfel, inca din cele mai vechi timpuri indatoririle privitoare la educatie si instructie reveneau adultilor. Tehnicile initiatice aduceau in prim-plan "batranul" tribului care-i invata pe tineri cum sa se comporte in relatia cu ceilalti membrii ai comunitatii, pregatindu-i astfel pentru viata. Ulterior, complicarea relatiilor sociale, progresul economic si social evidentiaza alte persoane cu atributii in exercitarea misiunii educative: scribii, preceptorii, pedagogii.

Prin accentul pus in definirea si incadrarea profesiunii respective pe relatia stabilita intre subiectul si obiectul educatiei isi gaseste rostul o noua profesiune care va marca evolutia culturala si sociala a umanitatii: educatorul. Caracterul istoric al profesiunii a determinat nominalizarea specializarii de a educa pe altii cu termenul generic de "profesor". A profesa inseamna a practica functia de educator in raport cu unele categorii de populatie, dar si in stransa relatie cu propria persoana.

Acreditarea ideii ca procesul de invatamant se prezinta ca un proces de conducere dirijeaza rationamentul spre urmatoarea concluzie: actiunile practice si ideile despre conducerea invatamantului si a clasei au fost prezente permanent in istoria pedagogiei.

Argumente sociologice.

Situatiile de instruire, lectia ca forma de organizare a procesului de invatamant, se desfasoara intr-un mediu social. Motivarea sociala, relatiile educationale si crearea unui climat social sunt aspecte importante in proiectarea, organizarea si conducerea activitatii educationale. Performantele elevilor sunt dependente de mediul social, dar si de tipologia relatiilor educationale din cadrul clasei de elevi. Acestea nu se desfasoara inr-un sistem organizational stabil si inert, ci intr-un cadru dinamic, aflat in continua schimbare prin retelele mobile ale clasei.

Daca pedagogia clasica avansa ideea ca invatarea reprezinta o activitate eminamente individuala, pedagogia contemporana considera ca, prin desfasurarea ei in cadre social-grupal-intentionale, invatarea reprezinta si un proces social. De aici deducem ca:

Rezultatele scolare individuale depind de performantele grupului;

Rolul scolii este de a inzestra elevii cu competente sociale (cunostinte, priceperi, deprinderi, comportamene, atitudini si reprezentari sociale), ceea ce face ca invatarea scolara sa fie considerata o invatare sociala.

Odata cu investigarea unor elemente de sociologie a educatiei, profesorul a inceput sa fie considerat "conducator de grup" preocupat de definirea urmatoarelor aspecte:

a)      profilul social al grupului;

b)      identitatea, sintalitatea si conceptia grupului despre pozitia si coeziunea sa;

c)      climatul moral si emotional al grupului etc.

Proiectarea situatiilor de instruire trebuie intregita cu o perspectiva social-relationala, ceea ce impune privirea cadrului didactic ca un conducator social al grupului.

Argumente psihologice.

Formarea competentelor participative ale elevilor, dezvoltarea aptitudinilor creative nu pot fi realizate decat in prezenta unei consilieri atente din partea psihologiei. Pentru favorizarea adaptarii elevilor la conditiile vietii contemporane cadrul didactic nu mai poate promova aceeasi relatie statica de predare-invatare. Dimpotriva, se impune incitarea capacitatilor de initiativa ale elevilor. In cadrul vietii scolare adaptarea elevului la cadrele institutionale si organizationale se deruleaza prin procedee psihologice, diferentiate la doua niveluri:

a) nivelul I - constituie aspectul exterior ce poate fi descris ca o invatare sociala si ca un comportament social, derulat prin intermediul contactelor sociale scolare;

b) nivelul II - vizeaza aspectul interior, ca interiorizare a unei sinteze de influente sociale exterioare, conjugate cu dispozitiile psihice interne, stabile fata de comportamentul social.

Se desprinde de aici necesitatea plasarii elevilor in centrul unor experiente integrale de studiu, invatare, comunicare, evaluare.