Influente / presiuni exercitate de familie asupra scolii

Influente / presiuni exercitate de familie asupra scolii

Se pune adesea intrebarea: In ce masura sunt familiile prezente in viata scolii? O sinteza a literaturii consacrate raporturilor familie - scoala permite, insa, un inventar calitativ a "ceea ce familia face scolii" similar celui realizat de Perrenoud cu privire la "ceea ce scoala face familiei" cu rezerva ca, si in acest caz, presiunea se exercita in modalitati si grade foarte diferite de la o unitate scolara la alta, de la un cadru didactic la altul, in functie de variabile cum sunt: nivelul scolar, structura populatiei scolare, tipul de organizatie scolara, varsta si originea sociala a cadrului didactic etc., dar a caror influenta ramane inca insuficient studiata.

Implicarea parintilor in activitatea scolara a copilului introduce un intermediar in raporturile scoala - elev. Increderea sau neincrederea copilului in valorile scolare si in cadrele didactice, autoritatea de care se bucura acestea, reusita sau esecul si, in consecinta, satisfactia sau insatisfactia cadrului didactic, ca si eficacitatea institutiei scolare depind intr-o masura deloc neglijabila de aceasta mediere.

Daca scoala exercita importante presiuni temporale si spatiale asupra familiei, la randul ei, aceasta din urma, obliga scoala la reconsiderari ale orarelor si la redefinirea spatiilor scolare. Segregatia spatiilor si duratelor scolare si familiale este, in societatile contemporane, practicata de un numar limitat de parinti si cadre didactice.

Raporturile cu familiile elevilor conduce la cresterea complexitatii role-set-ului cadrului didactic: pe langa rolurile exercitate in raport cu copiii si cu administratia scolara, acesta indeplineste un set de roluri in raport cu adultii, fie in calitate de co-participant la educatia copiilor, fie, in mediul rural, in calitate de membru al comunitatii.

Contrar opiniilor unor cadre didactice, majoritatea parintilor manifesta deschidere si interes fata de functionarea si initiativele de dialog ale scolii, dar asteptarile lor sunt foarte diferite si, uneori, contradictorii: in timp ce parintii apartinand mediului muncitoresc si al angajatilor subalterni cer scolii sa acorde prioritate obiectivelor instrumentale, cei apartinand categoriilor superioare asteapta ca scoala sa dezvolte autonomia si spiritul critic al copilului. Nu este de mirare ca, evaluata in functie de criterii atat de diferite, activitatea cadrelor didactice apare ca nesatisfacatoare pentru foarte multi parinti si nici ca acestea (cadrele didactice) traiesc sentimentul insecuritatii si cauta sa se protejeze, limitand "amestecul" parintilor in viata scolii.

Interactiunile intre cadrele didactice si parinti conduc, de asemenea, la o reconstructie continua a rolurilor care se negociaza in experienta cotidiana: unele cadre didactice chestionate de Favre si Montandon (1989) precizeaza ca, in timp, si-au modificat fie conduita in raport cu un elev anume si cu familia acestuia, fie strategiile educative generale, ca urmare a reactiilor parintilor.

Raporturile directe cu familia adauga un nou factor de evaluare si control ale activitatii cadrului didactic. Patrunderea parintilor in scoala si, mai ales, participarea lor la activitati didactice, accentueaza transparenta acestora. Interactiunile (cele colective) permit parintilor sa-si exprime opiniile, fapt care poate genera disconfort.

Participarea parintilor la activitatile scolare, in special participarea lor la decizie prin comitetele de parinti, poate conduce la repunerea in discutie a oportunitatii unor metode si chiar a unor obiective si continuturi scolare. Contrar opiniilor multor cadre didactice, parintii sunt interesati nu numai de aspecte care vizeaza direct succesul scolar imediat al copiilor lor ci si de aspecte ale functionarii institutiei scolare; ei doresc sa stie mai multe despre obiectivele, continuturile, metodele, exigentele cadrelor didactice: preferinta lor, opusa celei a cadrelor didactice, pentru reuniunile cu parintii, lectii deschise si, in general, activitati prin intermediul carora pot intelege mai bine mecanismele scolii, este semnificativa.

Contactele cu familia permit cadrelor didactice si institutiei scolare legitimare propriilor decizii si actiuni care ar putea genera semne de intrebare.

Contactele cu parintii largesc universul social al cadrelor didactice, retelele lor de sociabilitate. Preferinta pentru intalniri informale pare sa indice o valorificare in acest sens a relatiei: deschiderea scolii catre parinti implica o deschidere a familiilor catre scoala, respectiv a diferitelor categorii sociale catre categoria cadrelor didactice.

Deschiderea reciproca obliga cadrele didactice la o largire permanenta a orizontului informational, pedagogic si cultural, fapt care poate aduce satisfactii dar si disconfort psihic in special in raporturile cu parintii apartinand categoriilor superior scolarizate.

In societatile contemporane nu se poate vorbi despre educatie familiara fara a se lua in considerare raporturile familiei cu scoala, asa cum nu se poate vorbi despre educatie scolara fara a se tine seama de raporturile scolii cu familiile elevilor.

Majoritatea actorilor (consilieri scolari, cadre didactice, parinti) sunt convinsi de necesitatea unor legaturi stranse intre scoala si familie, natura acestor legaturii, pozitia si competenta fiecaruia dintre "polii" implicati reprezinta obiect al controverselor.

I.                 I Din perspectiva actorilor politici, relatia familie - scoala se inscrie in ansamblul evolutiilor democratice care implica retragerea partiala a statului ca factor de control si decizie si negocierea intre partile direct implicate. Rezulta o ideologie a deschiderii scolii, a cresterii vizibilitatii proceselor pedagogice pentru beneficiarii lor directi. Aceasta ideologie s-a format si dezvoltat in conditiile luptei impotriva esecului scolar atribuit handicapului familiilor defavorizate in raport cu cultura scolara, ea a vizat, in principal, informarea si formarea acestor parinti in vederea utilizarii lor ca resurse in politica de egalizare a sanselor in fata scolii. Se recomanda scolii sa organizeze reuniuni de informare pedagogica a parintilor, sa difuzeze materiale in acest scop, sa intalneasca si ca consilieze direct parintii ai caror copii se afla in dificultate, sa permita accesul parintilor in scoala, cu diferite ocazii; sunt instituite modalitati de interventie sociala in vederea sustinerii, orientarii sau suplinirii activitatii educative a familiei.

II. Tipul de raport instaurat intre familiile elevilor si scoala este dependent de caracteristicile institutiei scolare, privita din perspectiva organizationala. Henripin (1976) distinge patru modalitati de perceptie a familiei de catre autoritatile scolare:

a)      familia - client al activitatii pedagogice (perceptie care implica o comunicare unidirectionala, dinspre scoala catre familie si limitata la probleme care vizeaza aspecte marginale ale organizatiei);

b)     familia - garant (consultata in scopul obtinerii unei informatii de feed-back, fara ca aceasta sa insemne ca organizatia va lua, in mod necesar, in consideratie aceste informatii in luarea deciziilor);

c)     familia - grup de presiune in raport cu autoritatea scolara care reactioneaza la revendicarile formulate de parinti;

d)     familia - partener la luarea deciziilor in cadrul organizatiilor scolare.

J. Comeau si A. Salomon deosebesc cooperarea care presupune o negociere intre reprezentantii scolii, parinti si elevi cu privire la mijloacele utilizate pentru atingerea unor obiective elaborate exclusiv de scoala si parteneriatul care implica negocierea obiectivelor insesi.

Autorii canadieni identifica patru tipuri de scoala:

scoala ierarhica, autoritara sau liberala, care ofera posibilitati minimale de cooperare; atunci cand este organizata dupa un model autoritar, scoala ierarhica atribuie cadrului didactic monopolul cunoasterii pedagogice, parintele fiind plasat in masa celor care trebuie educati; colaborarea este acceptata atata timp cat familia reprezinta un mijloc de realizare si / sau intarire a obiectivelor scolare; orice interventie parentala in procesul de decizie este exclusa chiar daca, in cazul modelului liberal, parintii sunt consultati;

scoala participativa considera parintele si elevul ca resurse importante in procesul educativ;

scoala comunitara apeleaza si la resursele comunitatii;

scoala autonoma exclude orice interventie exterioara, dar valorifica potentialul participativ al elevilor.

III. Cadrele didactice au opinii diferite cu privire la distributia rolurilor si la legatura scoala - familie. Unii considera ca scoala are sarcina instruirii iar familia pe aceea a educarii (45 % in ancheta intreprinsa de Favre si Montandon in 1989). O alta parte (25 %) reduc la minimum necesar contactele: intrucat activitatea scolara este o activitate specializata, ea trebuie desfasurata de specialisti; odata ce a fost "delegata" sa se ocupe de instruirea copiilor, scoala trebuie lasata sa-si faca datoria. Ceilalti (16 %) se orienteaza dupa o logica a "coordonarii" eforturilor: parintii sunt contactati individual numai atunci cand activitatea scolara a copilului impune eforturi suplimentare si concertate; intalnirea consta in consilierea didactica a parintelui si, eventual, in informarea cadrului didactic cu privire la particularitati ale copilului sau ale vietii de familie.

O a doua categorie de cadre didactice considera ca scoala si familia au, in linii mari, aceleasi atributii, ca nu se poate face distinctie neta intre sarcinile fiecareia.

IV. Atitudinile parintilor sunt de opozitie, delegare, mediere si cooperare. Cele mai frecvente raporturi cu scoala sunt intretinute de familiile de tip "asociatie" si "paralel". Familiile de tip "bastion" inregistreaza cel mai scazut nivel de permeabilitate si de participare in raport cu scoala.

Familiile de tip "asociatie" au o orientare generala catre exterior si o conceptie foarte larga cu privire la competentele scolii, familiile de tip "paralel" apeleaza la cadrele didactice in calitatea acestora de specialisti capabili sa compenseze dezorientarea parintilor in fata ritmului si amplorii schimbarilor contemporane. In cazul familiilor "bastion" reusita scolara poate fi subordonata conservarii coeziunii familiale.

Atitudinea mai deschisa a familiilor apartinand categoriilor mijlocii si superioare este legata de distantele culturale si sociale mai mici fata de scoala si, implicit, de posibilitatea unui dialog de pe pozitii echilibrate. Raporturile cu scoala au pentru aceste familii o functie simbolica: ele creeaza si intretin o imagine publica si o imagine de sine pozitiva. Categoriile defavorizate pastreaza o oarecare distanta in raport cu scoala, datorita sentimentelor de respingere si de frustrare pe care le genereaza contactele cu o lume care nu le este familiara si in care nu se simt "in largul lor". Indiferent de categoria sociala, contactele cu scoala se raresc atunci cand copiii inregistreaza un esec scolar sau conduite deviante; evitarea scolii este foarte frecventa in categoriile defavorizate. Conduitele acestora sunt rezultat nu al "demisiei" parentale, asa cum inclina sa creada multe cadre didactice, ci al unei reactii de aparare: invitati la scoala cu precadere atunci cand copiii lor intra in conflict cu ordinea scolara, acesti parinti se identifica cu copiii, se simt culpabilizati odata cu acestia sau chiar mai mult decat ei si, la randul lor, imputa scolii esecul sau conduita devianta.

In opinia lui R. Ballion exista "blocaje" in comunicare din faptul ca, pe de o parte, parintii refuza sa mai fie "utilizatori captivi" ai sistemului scolar si manifesta atitudini "consumatoriste" care implica o anume marja de control, posibilitatea de a evalua, de a critica, de a accepta sau de a refuza calitatea serviciilor furnizate de scoala iar, pe de alta parte, educatorii nu au fost pregatiti sa "negocieze" cu partenerii.

Datorita evolutiei sistemelor scolare in societatile europene, numeroase cadre didactice manifesta nu o responsabilitate de tip profesional, specifica sistemelor scolare din tarile anglo-saxone, ci o responsabilitate de tip birocratic: ei inteleg sa raspunda pentru activitatea lor doar in fata celor ce i-a angajat nu si in fata beneficiarilor directi. Pentru numeroase cadre didactice, beneficiarul este elevul si nu parintele. Dificultatile unei cooperari sau ale unui parteneriat intre familie si scoala sunt legate, in opinia acestor sociologi, de un conflict de interese, cu atat mai puternic cu cat ne aflam intr-o perioada de redefinire a rolurilor celor doua parti: evolutiile sociale si scolare au conferit scolii prerogative foarte mari in educatia copiilor si o mare autonomie, in timp ce parintii continua sa exercite o influenta deloc neglijabila asupra copiilor lor si, cu toate ca au puteri limitate in ceea ce priveste activitatea scolii, ei revendica o transparenta si o permeabilitate mai mari din partea acesteia iar, in unele cazuri, politicile si legislatia ii sustin.

V. Inventarul atitudinilor actorilor este incomplet daca nu se iau in considerare si atitudinile elevilor insisi, intrucat ei constituie "cureaua de legatura" intre scoala si familie. Intalnirea dintre parinti si cadrele didactice materializeaza echipa adultilor, chiar atunci cand ei se afla in conflict, de exemplu in legatura cu notele sau cu orientarea scolara. Copilul este constient de faptul ca reprezinta obiectul unui control dublu (prise en charge conjointe) asupra caruia el are cu atat mai putina influenta cu cat parintii si educatorii se informeaza reciproc si se inteleg asupra strategiilor.

. Daca autonomia sa rezulta dintr-o anume ambiguitate sau din anumite contradictii, el nu va incuraja intalnirile si nu va face nimic ca sa favorizeze consensul.