METODE DE SIMULARE (BAZATE PE ACTIUNEA FICTIVA)

METODE DE SIMULARE (BAZATE PE ACTIUNEA FICTIVA)

Se poate invata, nu numai din experienta directa, autentic traita, ci si din experienta simulata. Asa s-a ajuns la metodele de simulare, alte variante de experimentare, practice. A simula este ca si cum te-ai face sa faci ceva, a te preface, a imita, a reproduce in mod fictiv actiuni, fapte, sisteme, fenomene etc. absente, creand impresia ca exista sau ca se petrec cu adevarat.

Se pot simula situatii veridice din viata si activitatea curenta a adultilor (activitati, ocupatii, stari de lucruri) fapte, procese, etc; acte de conducere (pregatirea si adoptarea deciziilor, organizarile si controlul executarii lor); activitati de prognoza, de previziune economica, social-politic etc; situatii din trecut (sedinte, conferinte, adunari, situatii politice conflictuale, etc.); fenomene ce se petrec in natura etc. Asemenea reconstituirii, mai mult sau mai putin complexe, sunt modelate didactic conform unor obiective prestabilite si realizate in mod creator prin interpretarea unor roluri (functii simulate).

La baza metodelor de simulare sta analogia sprijinita pe analiza riguroasa a faptelor. Desi simularea are o structura artificiala, ea retine, totusi, o serie de elemente reale care nu pot fi gasite, de exemplu, in cuprinsul unei simple expuneri (H. G. Jamilson ).

Implicarea cat mai directa a participantilor (elevi) in situatii si circumstante simulate poate lua forme foarte variate, incepand cu obisnuitele jocuri didactice sau educative si contin cu joc de simulare, invatare prin dramatizare, invatarea pe simulatoare etc. pana se ajunge la asumarea si exersarea unor roluri reale, nesimulate. Adeseori este greu sa se poata face o distinctie neta intre variantele de mai sus. Este posibila, de asemenea, si combinarea activitatilor simulate cu cele nesimulate, cum ar fi, de exemplu, jocul de roluri cu studiul de caz si dezbaterea.