Modele ale procesului de invatamant

Modele ale procesului de invatamant

Principalele modele de abordare ale procesului de invatamant , dupa

opinia profesorilor Ioan Cerghit (1992) si Ioan Neacsu (2000), de la Universitatea din Bucuresti, sunt urmatoarele:

o       Modelul interactiv:

Modelul interactiv accentueaza corelatia si interactiunea reciproca

dintre predare - invatare - evaluare, pentru a evita centrarea exagerata numai pe predare, astfel incat, chiar si eventualele nereusite (esecuri) la finele procesului de instruire sa poata   fi repartizate atat profesorului cat si elevului. Din punctul de vedere al modelului interactiv, intr-o definitie lapidara, de lucru, invatarea este o schimbare in comportamentul elevului ca urmare a trairii unei experiente proprii. Din aceasta perspectiva, procesul de invatamant vine sa provoace schimbarea solicitata de definitia anterioara, prin pozitionarea elevului intr-o situatie de viata - situatie cu conotatii educationale accentuate. Deci, menirea procesului de invatamant este aceea de a angaja elevul in trairea unor experiente

de invatare noi si impune o dualitate analitica:

- forte care inlesnesc, provoaca schimbarea;

- forte aflate in dezvoltare, care suporta schimbarea;

Ca urmare a acestor elemente analitice se pot identifica trei functii ale

procesului de invatamant (F.Buchberger, 1999):

- functia de predare: aspect logic care caracterizeaza activitatea cadrului didactic, ghidata fiind de obiectivele educationale (in literatura de specialitate este denumita si logica didactica);

- functia de invatare: aspect personal (cu referire la elementele de personalitate ale elevului) care introduce in discutie "logica psihologica" a procesului de invatamant ;

- functia de evaluare: raspunderea pentru rezultatele instruirii cade, reciproc, atat in sarcina elevului cat si in cea a profesorului, raportarea finala a rezultatelor facandu-se la obiectivele instructionale;

Liniile de rezistenta ale principalelor investigatii operate pana in momentul de fata in teoria instruirii accentuau functiile de predare in detrimentul functiilor de invatare, predominante fiind in demersurile teoretice, studierea metodelor de predare si mai putin a strategiilor instructionale, formatiuni pedagogice complexe care structureaza atat orizontul predarii cat si pe acela al invatarii, intr-o maniera contextuala. Chiar si evaluarea, ca etapa complexa, formativa, realizata pe parcursul activitatii de instruire, este investita cu valente

educationale foarte importante.

o       Modelul sistemic:

Introduce rigoarea analizei, in abordarea ansamblului de elemente

educationale, care se afla intr-o stransa interactiune, astfel incat, perturbarea unui element poate conduce la dezechilibrarea intregului sistem, dar si globalizarea sintezei, avantajand astfel proiectarea didactica; calitatea sistemului nu deriva din calitatea intrinseca a fiecarui element ori din calitatea sumei acestora, cat mai ales din finetea, amplitudinea si forta interactiunilor dintre elementele componente (obiective, continuturi, metode, relatii educationale, evaluare, etc) .

Analiza in multiple planuri a sistemului: substantial, structural, functional, permite detasarea unor caracteristici specifice ale acestuia:

.complexitatea,

. dinamica,

. delimitarea spatio-temporala,

. interactiunea cu mediul instructional (deschidere),

. reglarea / autoreglarea,

. existenta starilor optimale,

. conexiunea inversa etc.

Componentele specifice ale procesului de invatamant devin in cazul

unei analize sistemice "blocuri operatorii" care pot sa dezvolte relatii multireferentiale complexe de tip:

cauza - efect,

ierarhice,

de corespondenta,

de compatibilitate,

de compensare,

de complementaritate,

functionale.

Avantajul unei asemenea abordari este dat de perspectiva bivalenta

analitico-sintetica a teoriei sistemice si de imaginea integrativa asupra procesului de invatamant .

o       Modelul informational

Dezvolta implicatiile teoriei informatiei in procesul de invatamant ,

studiind principalele categorii de informatii vehiculate in circuitele interactionale ale procesului, situational abordand si fenomene informationale specifice, redundanta, surplus de informatie care poate deturna ori, din contra, consolida sensul unui mesaj educational .

Pentru procesul de predare-invatare, redundanta imbraca trei forme:

necesara - surplus de informatie solicitat de situatiile concrete,

tolerata - surplus de informatie aflat la pragul de acceptabilitate,

superflua - surplus de informatie care viciaza mesajul initial);

Tipurile de informatie prezente la nivelul procesului de invatamant

(vezi Romita, Iucu, "Grila de analiza a procesului de invatamant din perspectiva informationala", in Revista de Pedagogie Nr. 7-8/1992,sunt urmatoarele:

a. Informatia specifica:

- originara;

- circulanta;

- receptata;

b. Informatia de asistenta:

- de organizare;

- de dirijare;

- pragmatica;

- empatica;

- de optimizare;

c. Informatia de control:

- repertoriala;

- recurenta;

- de transfer.

Acestei tipologii informationale trebuie sa i se alature si principalii indicatori pentru evaluarea calitatii informatiei instructionale:

a. Validitatea stiintifica;

b. Structurarea / Elaborarea;

c. Accesibilitatea;

d. Originalitatea / creativitatea;

e. Adaptarea la obiective;

f. Pertinenta in raport cu secventele activitatii educationale;

g. Operativitatea / functionalitatea;

h. Dozarea / frecventa;

i. Suportul informational;

j. Redundanta.

Desigur ca aceasta colectie tipologica si de definire este de natura sa

clarifice unele neajunsuri ale abordarilor de pana acum ale procesului de invatamant ca proces informational, insa, isi arata si limitele sale, confirmate de fragmentarea si de pulverizarea structurala a unei asemenea analize.

o       Modelul cibernetic

Introduce si cultiva rolul mecanismelor de feedback, conexiune inversa implicate in dinamica procesului instructiv-educativ, in scopul reglarii dar si al autoreglarii acestui proces; modalitatile cele mai eficiente de reglare sunt prezentate de microdeciziile educationale, cu timp de latenta foarte scurt dar si cu o succesiune foarte rapida: selectia calitativa a feedbackului trebuie facuta in functie de criteriul interventiei sau al actiunii practice (autenticul feedback este cel care nu se opreste numai la informatie ci presupune si o interventie peacest suport informational.

Incercand sa dam o definitie a reglarii, aceasta ar reprezenta ansamblul de actiuni si operatii aplicate de catre un subsistem denumit mecanism de reglare altui sistem, denumit obiect al reglarii, in interiorul unuia sau aceluiasi sistem, in scopul aducerii obiectivelor actional-procedurale la valori convenabile ori la optimizarea valorilor instructionale respective.

Baza autoreglarii o reprezinta microdeciziile instructionale care solicita

un timp de latenta foarte scurt, viteza de reactie foarte buna si unele componente ale personalitatii de tip emotional si motivational. Tipurile de reglari pot imbraca doua forme: interactiva dar si prin retroactiune.

o       Modelul comunicational

Are ca obiect de studiu participantii la actul de comunicare (emitator -receptor), canalul de comunicare, procesele de codare si de decodare a mesajelor, relatiile dintre repertorii (gradul lor de congruenta, depasirea barierelor de comunicare, tipurile si formele de comunicare, comunicarea verbala dar si comunicarea nonverbala, empatia, etc.

o       Modelul campului educational

Denumit si model al spatiului de instruire, porneste de la premisa ca procesul de predare invatare se desfasoara in limitele unui spatiu complex in care intervin o serie de variabile care conditioneaza rezultatele invatarii, cum ar fi:

-sistemul de predare;

-sistemul de invatare;

-continutul;

-obiectivele ;

-metodele si mijloacele;

-sociostructura si programul;

Programul reprezinta un mod de structurare a activitatii de invatare a

elevilor .

o       Modelul situatiilor de instruire

Exploateaza contextul invatarii si plaseaza elevul intr-o anumita retea de relatii cu materia de studiat (pornind de la premisa ca invatarea este intotdeauna contextuala, petrecandu-se intr-un cadru situational determinat). Situatiile de instruire sunt ansambluri de variabile dinamice, multifactoriale, semnalizate prin relatiile si interactiunile dintre ele (variabile). Configuratia statica a unei situatii de invatare este:

psihologica;

sociala;

pedagogica.

Structura dinamica este formata din:

interventia pedagogica;

invatarea;

contextul;

rezultatele;

ecosistemul .

Analiza modelelor explicative ale procesului de invatamant poate constitui pentru cadrele didactice un exercitiu valoros de optiune in conditiile in care acest fond informational exista. Decizia cu privire la modelul adecvat situatiei si personalitatii cadrului didactic poate fi mult mai usor luata daca profesorul este abilitat din punct de vedere al competentelor metodice, cu capacitati de proiectare si de evaluare.