PREDAREA

PREDAREA

CONCEPT

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de 'munca".

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune:

- prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.;

- organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit;

- acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta;

- extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente;

- operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta.

Ca forma de comunicare didactica, predarea consta intr-un sistem de operatii de selectare, ordonare si adecvare la nivelul de gandire al elevilor, a unui continut informational si de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, in scopul realizarii cu eficienta maxima a obiectivelor pedagogice.

In scoala contemporana, centrata pe elev, pentru a realiza un invatamant formativ-educativ, predarea este in stransa interactiune cu invatarea si evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul predarii este obtinerea de rezultate, de schimbari comportamentale, care se realizeaza prin invatare, rezultatele depinzand si de modul cum s-a desfasurat evaluarea.

Comunicarea didactica este baza pe care se desfasoara procesul de predare. Prin comunicarea didactica se realizeaza interactiunea profesor -elev, precum si anumite tipuri de relatii care influenteaza procesul de predare: relatii de schimb informational, de influentare reciproca, de cooperare, de preferinta sau respingere a emitatorului de mesaj didactic. In acest caz, prin diferitele tipuri de feed-back are loc reglarea si autoreglarea procesului de predare.

Predarea este o activitate de organizare si conducere a situatiilor de invatare, realizandu-se prin: precizarea obiectivelor-cadru, a obiectivelor de referinta, a continuturilor, a strategiilor si a metodelor de invatare.

Eficienta predarii creste daca elevii sunt angajati in elaborarea cunostintelor si daca metodele sunt imbunatatite, in functie de informatiile primite prin feed-back.

STILURI DE PREDARE

Ideea de "stil de predare', inclusiv de "stilistica didactica' constituie o cucerire relativ recenta in teoria instruirii. Ea s-a impus, castigand amploare si profunzime, in ultimele decenii, datorita multiplelor semnificatii teoretice si practice pe care stilurile prezinta. Si anume, acestea:

- reprezinta o forma de manifestare a originalitalii in activitatea didactica;

- au o valoare strategica, inspirand alegerea si utilizarea preferentiala a unor strategii. In cadrul unui stil se pot pune in actiune mai multe tipuri de strategii, ceea ce faciliteaza adaptarea instruirii la stilurile cognitive dominante la elevi. Altfel, pot sa apara dezarmonii de natura sa creeze dificultati in invatare, perturbari si chiar unele blocaje;

- imbogatesc, practica scolara, introduc variatie, favorizand o activitate mai vie, mai nuantata in clasa;

- induc comportamente variate de invatare si cotribuie la modelarea stilurilor de munca intelectuala la elevi;

- o utilizare preferentiala de stiluri poate sa semnaleze schimbari vizibile in sistemul de valori ce ghideaza activitatea cu elevii, noi directii in practica scolara capabile sa angajeze in mai mare masura gandirea si imaginatia, inventivitatea si creativitatea, sa faciliteze depasirea mai rapida a unui eventual didacticism arid si stereotip;

- sugereaza interpretarea predarii drept abilitatea profesorului de a se comporta utilizand diferite stiluri educationale in vederea atingerii obiectivelor.Ceea ce ar putea sa insemne ca stilurile devin o necesitate in sustinerea unei prestatii didactice de calitate si eficienta;

- pot scoate la iveala si supune verificarii noi tipuri de competente pedagogice ceea ce ar putea sa contribuie la largirea bazei teoretice a formarii profesional initiale si continue a personalului didactic.

In general, studiul stilurilor si al factorilor care le genereaza imbogateste perceptia noastra despre procesul de invatamant, ne ajuta sa intelegem mai bine orientarile si directiile noi ale dezvoltarii calitative a invatamantului. Pornind de la stilurile aplicate se poate ajunge la aprecierea mai justa a valorii actului de predare.

In fine, o scoala care se pretinde a fi modema nu isi mai poate permite sa perpetueze stiluri anacronice, neperformante.

Stilurile de predare nu se identifica, totusi, cu stilurile de conducere ale clasei de elevi, de relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, asadar, stilurile:

- academic sau discursiv (centrat pe transmitere, comunicare)/euristic (axat pe stimularea cautarii, experimentarii, cercetarii, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care invata);

- rational (bazat pe argumentatie stiintifica si evaluare sistematica, pe deliberare logica intr-o perspectiva temporara asteptata)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoasterea de sine, emotionala, pe spontaneitate, maiestrie pedagogica, cu sentimentul prezentului);

- inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate, ingeniozitate)/rutinier (rigid, cu inclinatie spre repetitie, fara alta reflectie sau punere in chestiune, avand ca pretext experienta proprie);

- informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitatii elevilor, facand continut un instrument de exersare a gandirii specifice domeniului, valorifica maximal potentialul educativ al continutului);

- productiv (bazat pe gandire divergenta, critic, producere de nou)/reproduc(confomist, dogmatic, de imitatie);

- profundsuperficial;

- independent (cu initiativa, intreprinzator, depaseste dificultatile, nu simte nevoia de ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei);

- expozitiv/socratic (cu preferinta pentru dialog);

-descriptiv/dialectic;

- analitic/sintetic;

-autoritar (centrat pe dirijare riguroasa)/centrat pe autonomie (independenta conferita elevilor, pe spontaneitatea lor);

- imperativ (exigent)/indulgent (nivel scazut de exigenta);

-afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatica)/distant (rece, rezervat, autoritar);

- autocontrolat sau autocenzurat (calculat intru toate, metodic)/spontan (impulsiv, dezorganizat);

- solitar(prefera munca de unul singur)/de echipa (lucreaza in cooperare cu colegii);

-axat pe profesor/axat pe elev;

- elaborat/neelaborat (spontan);

-motivant (compensatoriu, rasplateste eforturile, performantele, lauda)/ nemotivant (nu stimuleaza curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile);

-vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat in actualitatea pedagogica, dovedeste flexibilitate, adaptabilitate la schimbari);

- previzibiI imprevizibil

Mosston distinge un numar de 11 stiluri didactice frecvent utilizate, ordonate dupa cum urmeaza :

- Stilul de comanda sau directiv, bazat pe autoritatea profesorului care comanda succesiunea activitatilor; sau activitatile sunt impuse, in totalitate, prin intermediul programarii (a programelor-nucleu);

- Stilul practic (bazat pe o explicatie precisa, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului);

- Stilul de reciprocitate (bazat pe evaluarea reciproca, dupa criterii pregatite de profesor, ca in cazul activitatii in echipa, a invatarii in perechi);

- Stilul de autocontrol (cu accent pe autonomia subiectului si capacitatile sale de autoevaluare);

- Stilul de incluziune (de includere a elevului in indeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica); - Stilul centrat pe descoperirea dirijata; - Stilul centrat pe descoperirea convergenta (menit sa conduca la descoperirea solutiei unei probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gandire critica); - Stilul centrat pe activitate divergenta, ce conduce gandirea pe traiectorii necunoscute, neobisnuite, spre solutii inedite, spre creativitate; - Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal); - Stilul initiat de cel care invata (acesta avand posibilitatea sa initieze experiente proprii, sa le proiecteze, sa le exceute si sa le evalueze);