Orientarea scolara - caracteristici

Orientarea scolara - caracteristici

Copilul si scoala constituie doua realitati intre care este necesar sa se contureze un aspect de convenabil. Scoala nu isi poate realiza obiectivele sale decat in conditiile in care copiii integrati in formele sale de pregatire poseda posibilitatile de satisfacere a exigentelor formulate de programele de invatamant.

Succesul actiunii educative este conditionat de gradul de adaptare al copilului la coditiile scolii si se accentueaza concomitent cu realizarea acestui proces.

Orientarea scolara poate fi definita ca o actiune pedagogica exercitata in scopul asigurarii permanente a echilibrului dintre scoala (forma si nivel de solicitare) si elev (forma si nivel de reactie). Ea reprezinta o actiune de conducere a copilului prin forme diferentiate de scolarizare, in scopul asigurarii pentru copil a conditiilor optime de formare, avandu-se in vedere caracteristicile sale fizice, psihologice sau informationale.

Orientarea scolara este o actiune care porneste de la copil, de la necesitatea procesului sau de formare, conditia optima de acomodare si, in acelasi timp, de solicitare stimulativa a caracteristicilor de personalitate pe care le poseda in mod diferentiat.

Orientarea scolara este o actiune care se desfasoara permanent pe parcursul procesului de scolarizare a copilului, in interiorul stadiilor de dezvoltare ale acestuia si ca fiecare decizie, luata in momentul necesar, se consolideaza prin analiza procesului de realizare a copilului, rezultat al maturizarii sale, al definirii caracteristicilor individuale, al nivelului de realizare atins sub diferite aspecte ale personalitatii sale. Orientarea scolara este deci o actiune individualizata, implica identificarea liniilor de dezvoltare ale copilului, formularea unei prognoze asupra evolutiei viitoare si, in functie de aceste realitati, precizarea formelor de instruire, in care prin materiile de invatamant si forma de transmitere se poate intrevedea o dezvoltare maxima a capacitatilor prezentate.

Nivelul de organizare scolara atins astazi, conditiile sociale si schimbarea de perspectiva in intelegerea fenomenului educativ, implica modificarea unor modalitati de lucru, astfel incat actiunea de conducere a copilului sa se desfasoare in concordanta cu posibilitatile pe care le ofera stiinta sau nivelul atins in organizarea sociala. Astfel, mentionam:

• relatia elev-scoala trebuie satisfacuta plecandu-se de la primul termen al relatiei, adica de la elev. Orientarea elevilor spre scoli, in functie de posibilitatile si nivelul de realizare atins, trebuie opus practicii actuale de selectionare efectuata de scoala. Prin aceasta rasturnare a modalitatii de lucru, fiecare elev se va gasi in conditiile cele mai favorabile pentru sine de realizare, iar fiecare forma de scolarizare isi va contura eficienta sa marita pe plan social ca si pe plan individual;
• abordarea relatiei elev-scoala, in vederea optimizarii acesteia, plecadu-se de la elev, inseamna trecerea de la sistemul de selectie practicat pana acum, la un sistem bazat pe orientarea aptitudinala a tineretului. Nu se poate nega scolii dreptul la selectie, dar aceasta trebuie sa aiba loc intre elemente care totusi, pe linia lor de dezvoltare, prezinta posibilitati deosebite pentru scoala respectiva, posibilitati structurate, printr-un formativ organizat ad-hoc;
• in aceleasi conditii, repartitia elevilor in scoli trebuie sa fie fundamentata pe o actiune formativa exercitata continuu pe parcursul procesului de scolarizare, in sensul conducerii copilului spre realizarea si continua satisfacere a capacitatilor sale, si nu o simpla actiune exercitata printr-un examen. Astfel, devine necesara existenta unor actiuni programate, organizate la nivelul fiecarui elev, care sa se sprijine pe o corecta cunoastere a individualitatii elevului si exercitarea unei actiuni formative, diferentiate de la elev la elev, devin o cerinta a momentului actual;
• aceasta forma de organizare a actiunilor de conducere a copiilor, impune, implicit, preocuparea de fiecare categorie de copii, sau de fiecare copil in mod egal. De obicei, cu precadere profesorii se ocupa de elevii buni, acorda atentie elevilor foarte slabi, spre a aduce la limita de promovare (de multe ori preocupare formala), dar neglijeaza marea masa a copiilor mijlocii sau, indirect, a copiilor care la absolvirea scolii urmeaza sa acopere cele mai multe locuri in organizarea sociala. Acesti copii sunt cei mai putin cunoscuti, deoarece ei nu ridica probleme si ofera, fara galagie, un rezultat considerat multumitor. Totusi, dintre acesti copii apar, de multe ori, adevarate surprise si, poate ca, o preocupare mai atenta din timp ar inlatura un efort considerabil mai tarziu. Acest fapt trebuie corectat. Activitatea de formare trebuie sa se sprijine pe cunoasterea corecta a copiilor si sa asigure conditia de realizare deplina a capacitatilor prezentate de fiecare dintre ei.

Acestea sunt obiectivele pe care orientarea scolara isi propune sa le realizeze prin interventia sa permanenta, desfasurata pe intreaga perioada de formare a persoanei. Aceasta perioada pe care orientarea scolara o acopera cu actiunile sale este de fapt copilaria omului.