PLASMELE SENZORIALE CRITICE

PLASMELE  SENZORIALE CRITICE

Ispita comentariului critic functioneaza ca un veritabil contor semnaland prezenta metamorfozelor in mentalitatea literara . Critica poate sa ofere clarificarea unor sentimente nesigure, confuze ivite in urma lecturii cartilor de beletristica. Lectura implicata semnifica relatia dintre actul creatiei literare si actul receptarii. Comentarii de literatura gasesc uneori in actul critic o satisfactie similara celei procurate de actul artistic, unii dintre ei atenuandusi astfel nostalgia creatiei. Pe masura ce o promotie literara se maturizeaza, critica literara marcheaza traseul evolutiv al promotiei , indiferent de eventualele ancorari teoretice ori de reconsiderarile pe care un tarziu sentiment de generatie le favorizeaza.

Exista o diversitate in materie de receptare modelatoare , de optiuni poetice , de orientare a creativitatii si de valorizare a potentialului literar.

"Opera de arta este si ea o articulare de descoperire si inventie . O viziune extrema apare la o poeta , Ana Blandiana , care considera ca arta este exclusiv descoperire. Saint Jhon Perse a fost poet , apoi om de stiinta . El considera ca orice creatie a spiritului este mai intai de natura poetica , in sensul propriu al cuvantului. Stiinta si arta beneficiaza , fiecare , atat de inventie , cat si de descoperire. Pe harta cunoasterii , fiecare opera ( stiintifica sau artistica) poate ocupa un loc dintre cle mai imprevizibile. []. Poeta Ana Blandiana observa ca daca universul ar fi finit si determinist , atunci descoperirea ar fi identica invemtiei . Poate ca cele doua ipostaze ale creatiei sunt , in ultima instanta , indiscernabile , chiar daca universul nu este finit si nu este determinist . Din punct de vedere uman nu stim sa le deosebim . Unii atribuie inventiei o cantitate mai mare de imaginatie decat incape intr-o descoperire. Insa Albert Einstein nu atrage atentia ca imaginatia este adevaratul teren de germinatie stiintifica , iar Charles Baudelaire considera ca imaginatia este cea mai stiintifica dintre facultatile umane."

(Solomon Marcus, "Inventie si descoperire", Editura "Cartea romaneasca", Bucuresti, 1989).

"Cu o ampreunta de certa originalitate, poezia Anei Blandiana (publicata in Contemporanul cand inca versul ei era de sporadica prezenta) este astazi o realitate din cele mai pregnante ale celei mai tinere generatii de poeti. Geo Bogza i-a alaturat numele de cel al lui Nichita Stanescu, in a lui "Inscriptie pe o usa" de omagiu la cei 84 de ani arghezieni. Persoana intaia plural, prima ei carte de vizita (prefatata de tanarul cu atata maturitate critica N. Manolescu) semnifica mai mult decat un manifest de atitudine civica si denumeste mai mult decat o autobiografie lirica. Dincolo de unele incongruente dinadins cautate (ca in Autobuz ora 6 dimineata), ca si de unele locuri aproape comune (ca in Regenerare, Blocul cer sau Aripi), sau de unele facilitati altfel joviale (Gluma, cea de la pag. 45, caci cea de la pag.38 e remarcabila), volumul se defineste cu o indrazneala intr-adevar rimbaldina, printr-o transfigurare de grava si reala originalitate a ideilor, printr-o mai intotdeauna surprinzatoare vibratie lirica in profunditate, printr-o sinceritate interna a gandirii lirice.[]

Am notat -se intelege- cateva modalitati de comunicare lirica pentru a marca originalitatea autentica a acestui talent care cu un pas atat de sigur urca treptele de margean ale marii poezii."

(George Ivascu, in Contemporanul, 1964).

"Primul volum al Anei Blandiana, aparut in 1964, vedea mai ales lumea sub imaginea ei ideala; totul i se parea atunci poetei demn de transpus in versuri, fiindca unghiul din care era privita existenta raspunea unei voluptati interioare . Era faza cuprinderii extatice si nediferentiate a lumii , cand ochiul se umple de forme iar mana doreste sa mangaie fiinte si lucruri in devalmasie, dintr-o pornire naiva si generoasa. Naiva, deoarece universul poetic inseamna totusi optiune, circumscriere, limitare la un domeniu preferat, care apoi urmeaza sa fie transfigurat dupa legile launtrice ale inspiratiei; generoasa - fiindca poezia lirica rezulta intr-adevar, in cele mai multe cazuri, dintr-o simpatie netarmurita fata de aspectele vizibile ale materiei. Nu-mi prea pot imagina altfel poetul, decat sub forma unui aristocrat al simtirii, care se daruieste elementelor, fara grija ca izvorul bogatiei sale interioare va seca vreodata, fie si din intamplare, fie si pentru cateva clipe

Nuantat si lucid, actul sau poetic supune astazi aceeasi lume analizei (daca termenul de analiza, impumutat din alte discipline, inseamna, asa cum am dorit, sondaj liric). Din aceasta atitudine radical schimbata a poetei fata de realitate rezulta o lirica dinamica, bazata pe contraste sufletesti, orientata filosofic spre cunoastere, cu imagini antitetice revelatoare, pe alocuri insa cam stridente, in orice caz mai putin previzibile si mult mai adanci decat efuziunile primului volum".

(Ion Oarcasu, "Oglinzi paralele", Editura pentru literatura, 1967).

"Poezie de declaratie categorica, pasionala, versul Anei Blandiana evita retorica atat prin subtilitati lingvistice sau prozodice cat mai ales prin cautarea acelui fond omenesc de simtire care sustine ideile si atitudinile sale. Poezia vizeaza mai inainte de orice, sinceritatea gandirii si simtirii.[]

In cea mai mare parte a lor, versurile transcriu aspiratia poetei spre valorile si permanentele sufletesti si morale. "Aspiratia insa e nepotrivit si putin spus. Miscarea sufleteasca a Anei Blandiana e mai degraba o sete mistuitoare, obsesiva, de intransigenta, o pornire ce nu admite replica si elimina categoric ezitarea. Astfel ca punctele de reper ale culegerii se suprapun unor teme morale majore. Intr-una din poeziile de inceput ale volumului Intoarcere , autoarea surprinde cu emotie in postura plina de responsabilitate, de pastratoare a permanentelor. [] E, in aceasta poezie, nu de putine ori, o dramatica, zbuciumata cautare a adevarului, a esentelor. Intuind cu subtilitate aspectul dialectic al raportului intre esenta si aparenta, Ana Blandiana se manifesta ca o iconoclasta, ca o distrugatoare de mituri. Chiar poezia liminara a culegerii, Darul, aduce izbituri necrutatoare in mitul cuvintelor, chiar daca, in final consemneaza gestul resemnat al neputintei de a desparti realitatea de cuvant : "Nu stiu eu oare desparte sau nici nu se poate desparte / Lumea de lumea cuvintelor mele de-acum?"

Mircea Tomus

(Carnet critic, Editura pentru literatura, 1969)

Generatie si creatie,

Nu se poate elogia destul efortul Anei Blandiana de a-si depasi prin meditatie sustinuta poezia debutului. Schimbarea atitudinii lirice, remarcabila in acest al doilea volum, nu sterge insa continuitatea unor teme sau viziuni fundamentale. Poeta de receptie diafana si de irepresibila exuberanta, daruita, altadata, pana la destramare, ploii si ierburilor, se reculege acum intr-un peisaj glacial cu aer rarefiat si zapezi imaculate, amintind arhitectura efemera a "Muntilor Candorii" invocati mai de mult. Aparitie fulguranta in primul volum, "Muntii Candorii" devin aici o prezenta abstracta, implicata permanent si pretutindeni, un teritoriu etic ideal la care poeta se intoarce ca la o copilarie departata. Ne este propusa o puritate ce depaseste contactul originar si fraged cu lumea din jur pentru a se constitui intr-o varsta data de o optiune decisa. E vorba de o varsta absoluta, caci aceasta copilarie sau aceasta adolescenta nu sunt faze de tranzitie, ci ritmuri umane externe. []

Calcaiul vulnerabil e zona pastrata neatinsa - simbol al unei candori ce nu vrea sa se piarda. Regimul de existenta al acestei tinereti spiritualizante este intransigenta si frenezia tragica. [] In viziunea de fermecatoare intoleranta a poetei complexitatea dialectica a vietii inseamna alinare a insasi esentei umane. Nuantele nu imbogatesc o culoare, ci o altereaza.[] Adevarata poezie trebuie sa fie mereu un act responsabil in absolut. Invocand figura lui Torquato Tasso, poetul "de spaima ratat", Ana Blandiana impune constiintei noastre si, desigur, propriei constiinte de creator, principiul, luminos si sever in acelasi timp, conform caruia istoria nu poate servi niciodata artei drept circumstanta atenuanta.

"Iata, citind poemele Anei Blandiana realitatile pierd prioritatea lor brutala, logica pierde prestigiul de calauza, zborul visarilor se elibereaza si ele apar de sine statatoare ca ceva ce am trait o data imemorial. Poemele Anei Blandiana sunt retinute, exprimate laconic, si seamana cu o visare a tacerii care nu mai poate tace. [] Cartea aceasta e un manual cu ajutorul caruia poti vorbi perfect cu tine insuti, si in propria ta singuratate poti simti o lume; te poti simti tu insuti o lume. [] Notele acestea se intituleaza impropriu <<pe marginea cartii>>. Ele sunt pe ecranul acelei lumini ce se inalta din duhul divin al cartii, ca de pe oglinda unei mari care viseaza."

Demonstene Botez

(in Viata Romaneasca, 1971).

Ion Pop (despre poezie)

din volumul Poezia unei generatii, Editura Dacia, 1973

Calcaiul vulnerabil (1966) si apoi A treia taina (1969) sunt cartile care o impun cu adevarat pe Ana Blandiana printre creatorii de frunte ai acestei generatii, relevandu-i formula lirica personala. [] Noutatea de fond a poeziei mai noi a Anei Blandiana o putem descoperii, asadar, in doua directii fundamentale : pe de o parte, in aceasta problematizare a atitudinilor, ce depaseste simpla optiune anterioara afirmata ca necesitate ideala, si pe de alta, problematizarea insasi a actului de creatie, ca expresie a acestei meditatii asupra lumii. Daca poeta are in fata un univers ce i se dezvaluie sub fetele sale complexe, in relatia eului cu exteriorul apare cuvantul, bun conducator al energiilor spirituale sau numai iluzorie deschidere spre lume.[] Termenii ecuatiei, in care atitudinea lirica specifica poetei se asaza, se reliefeaza pregnant intr-un poem precum Din auster si din naivitate. Abandonarea simbolicului Port-Royal are semnificatia unei intrari in istorie, in lumea concesiva a "marii taceri", a inaintarii spre moarte. Cealalta fusese o zona de "auster si naivitate" - si aceasta asociere de termeni spune aproape totul despre particularul "eleatism" al viziunii sale. Cele doua atribute califica de fapt o constiinta candida insa fascinata de absolut, interpretat in ordine etica.[] Poezia Anei Blandiana din Calcaiul vulnerabil se constituie ca discurs esential, echivalent acestei austeritati a atitudinii, de o "rigiditate" de erou tragic. Deconcertanta prin simplitate, ea se transmite printr-o foarte clara trasare a desenului ideatic in spatiu aproape epurat de metafore. Inlaturand orice obscuritate, poeta se descopera singura in fata ideii si pare ca unicul sau demers e acela de a vida o scena, pentru ca in spatiul creat "mesajul" sa poata suna nestingherit. Cele mai bune poeme dau aceasta senzatie de identificare a ideii cu o voce, suficienta pentru a o face convingatoare: ideea devine ea insasi "spatiu originar", realizat astfel prin elevatia ritmica a restituirii. Metafora nu mai este un ornament al disursului conceptual, ci, atat cat e utilizata, puncteaza doar un fel de situatie simbolica, din care semnificatia de natura intelectuala creste organic.

Nicolae Manolescu (despre poezie)

revista Romania literara, 1974

Octombrie, noiembrie, decembrie descoperea, o data cu tema dragostei, sentimentalitatea tandra, senzualitatea, lenea somnoroasa a trupului, soarele, apa sarata a marii, vegetalele, adica un intreg univers concret, palpabil, absent mai inainte. Multe din aceste poeme, reluate acum, continua sa mi se para nu numai frumoase, dar importante ca moment de rascruce in lirica Anei Blandiana [] Se remarca indata nu numai densitatea materiala a acestei lirici erotice, dar curgerea ei difuza, uleioasa. Imagini de paradis erotic, suave, lancede si stralucitoare, ca in icoanele lui Fra Angelico, ne intampina, de exemplu, in Din apa ieseau trupuri albe de plopi, una din cele mai frumoase din carte.

Eugen Simion (despre poezie)

din vol. Scriitorii romani de azi, Editura Cartea Romaneasca, 1974

Cu o metafora care placea si lui Malherbe si lui Paul Valerty, se poate spune ca in timp ce proza merge, poezia danseaza. Proza are un capat, merge spre o tinta, descriere, reprezinta, comunica o idee, poezia este un balet de cuvinte, o aventura a limnajului, o experienta ce se are pe sine scop si capat. Dansul cuvintelor comunica, totusi, ceva unic si esential despre fiinta care, zice Sartre, se ridica in fata noastra "ca un turn de liniste". Mi-a venit in minte aceasta metafora recitind poezia Anei Blandiana, de la Persoana intaia plural (1964), cartea de debut, pana la poemele din Stea de prada(1985). Poezia ei, cu adevarat, danseaza, are forta si gratie (o gratie a ideilor in primul rand), cauta, mai ales, la inceput, materiile sonore si transparente, si lasa impresia unui joc superior al apiritului.[] Primind aceasta viziune grava, poezia Blandianei nu renunta la o anumita dorinta de seductie. Ea nu se hotaraste sa paraseasca valea care desparte taramurile si nu-si refuza, vorbind de moarte, o anumita gratie a jocului. Poemele sale sunt traite in materii pure, gratioase si fragile ca niste balerine pe o scena vasta. Este greu sa determini temele acestei poezii si sa-i analizezi ideile care au, uneori, o bataie foarte lunga si razbat in alte planuri. Vagul simbolist si nelinistea moderna, starea de reverie si constiinta unei teribile complicatii a lucrurilor in univers se unesc si se aproximizeaza in aceste meditatii lirice delicate si grave. Nu-i o poezie de cunoastere in sensul vechi al conceptului, desi cunoasterea constituie o tema de care Blandiana se apropie des. Cunoasterea se organizeaza in acest caz ca o arhitectura de intrebari. [] Trebuie sa ne schimbam impresia pe care am avut-o pana acum despre poezia Anei Blandiana. Caligrafia impresionista, senzoriala de inceput a evoluat spre o poezie cu implicatii metafizice. O poezie din ce in ce mai mult (ii folosesc o imagine) gravida de idei. Dansul nu este numai un joc. Este si o gandire a jocului.

Al. Piru

(Poezia romaneasca contemporana 1950-1975, Editura Eminescu, 1975)

"Ana Blandiana (n. in Timisoara, la 25 martie 1942) este indiscutabil cea mai valoroasa poeta a ultimelor decenii si cred ca nu voi exagera sustinand ca dupa razboi nici un glas feminin, afara de acela al Magdei Isanos, disparut prematur in 1945, n-a avut un ecou mai adanc. Cu toate ca primul volum publicat la 22 de ani, Persoana intaia plural (1964), continea si cateva poeme de un etuziasm cam factice, un numar de reportaje insuficient transifurate liric, inca de la inceput s-a putut observa prezenta unui temperament artistic autentic, capabil sa exprime fiorul contactului cu lumea, misterul existential.[]

"Despre Ana Blandiana se scriu la ora asta studii, si are un box-officela critica destul de ridicat. Reputatia sa este aproape misterioasa daca ne gandim ca practica o poezie statica, deghizat sentimentala, rece, fara combustie. Sensibilitatea interioara este manierista si inchipuie mari volute nesustinute de forma, care mi se pare, trebuie spus, saraca, putina si ceea ce e si mai rau : banala. Undeva, Ana Blandiana nu poate fi invinovatita decat de faptul ca este onesta, ca nu arunca acele gramezi de gunoi eudite , cum spunea cineva, pentru a ne face praf, cum se obisnuieste mai incoace, mai ales la debutanti, gata sa ne demonstreze lecturi infernale sau studii academice de cea mai inalta clasa. Nu, Ana Blandiana o ia tapalagos, terestru si sorteaza starile cu acea minutie specific feminina a precautiei casnice in relatiile generale. Un statistician abil ar putea sa reonstituie mamutul ei liric dupa o coasta poetica dintr-un vers. Dar arheologia nu intra in preocuparile noastre si suferim ca nu am apucat sa deslusim in versurile poetei inca acea rasuflare proaspata a emotiei an stare sa abureasca un geam. Nu vreau sa fiu rautacios, dar mi-este la indemana imaginea unor conserve lirice din care tocmai sucul lipseste."

Eugen Banoiu (O istorie polemica si antologica a literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Eminescu, 1975).

Alex Stefanescu (despre poezie)

Slast, 1977

Versurile [] Anei Blandiana sunt frumoase - in acceptia veche, prebaudelairiana a cuvantului - cu un curaj care ne uimeste. Atatia poeti mari de azi evita aceasta insusire demodata ca pe o insula a lui Circe sau o parodiaza manati de un fel de demon al persiflarii si iata ca o autoare sfioasa, mereu mirata, intruchipand vulnerabilitatea insasi, o infrunta, facandu-ne sa simtim ca ni se taie respiratia, ca si cum am urmari mersul unui echilibrist pe sarma la o mare inlatime. Poezia Anei Blandiana respira un fel de demnitate, de puritate morala care, in cazul sau, se transforma intr-o categorie estetica. Sentimentul trecerii ireversibile a timpului - atat de intens trait in acest ultim volum - se manifesta, de pilda, nu prin grimase grotesti, ca la atatia alti poeti ai contradictoriului secol 20, ci printr-o expresie senina, de o bunatate fara margini, poeta tinand ca extinctia insasi sa semene cu o asezare de tampla langa tampla, cu o iertare din inima a intregii lumi.

Alex Stefanescu - "Jurnal critic", 1980

Ca atribut al poeziei, maturitatea mi s-a parut intodeauna o calitate posomorata, buna doar de consemnat in catastifele criticii. Iata ca lirica Anei Blandiana, in stadiul in care se afla acum - este vorba de volumul Somnul din somn, - reabiliteaza pentru mine acest termen. Dupa exuberanta adolescentina din anii debutului si dupa atitudinea ostentativ meditativa de mai tarziu, poeta realizeaza o sinteza desavarsita, naturala ca respiratia , intre sensibilitate si reflectie. Scrisul sau s-a purificat de incongruentele tineretii - senzualism, bravada, retorism, "filozofie" etc. - ajungand intr-adevar la amturitatea, adica la o stare in care frisonul nu mai este biologic, dar nici gandirea nu are efect sterilizant. Aceasta stare - frenetica si spiritualizanta in acelasi timp, ca flacara -aminteste frumusetea stravezie, de esarfa a versurilor lui Lucian Blaga din ultima perioada a vietii sale.

Versurile de acum ale Anei Blandiana sunt, dealtfel, diafane, cu un curaj care ne uimeste. Atatia poeti mari de azi evita aceasta insusire "demodata" ca pe o insula a lui Circe sau o parodiaza manati de un fel de demon al persiflarii si iata vulnerabilitatea o "infrunta" facandu-ne sa ne emotionam, ca si cum am urmari mersul unui echilibrist pe sarma la o mare inaltime.

"Desi a fost nu o data receptata drept o poeta a <<ideilor>>, a <<problematizarii>>, a <<dilemelor>> conditiei umane, Ana Blandiana ni se recomanda drept o senzoriala care-si descopera <<calcaiul vulnerabil>> tocmai in momentele teoretice. Senzoriul sau e o stare somnolenta, ce nu suporta o prea ascutita analiza. Deconcertata in fata propriilor incercari de reducere la rational, poeta ofera un mod de existenta larvara, nu foarte originala, dar formulata cu o nota de autenticitate. Maxima complexitate pe care o manifesta rezida in simplitate []

Pe acest traseu simplu, adolescentin, al celei ce <<n-a dansat decat o vara>>, poeta isi poarta gratiile eternului feminin. Suavitatea, langoarea, melancolia sa sunt invariate, factori de tipologie. Ele revin ciclic in poezie prin presimtirea generalitatii . Poza acestei stari cu subsol fiziologic e sentimentalismul, inteligenta artistica relevandu-se in << deconspirarea>> senzatiei nude, in cultura de elementaritati".

Gheorghe Grigurcu

(Poetii romani de azi, Editura Cartea Romaneasca, 1977)

"In poezia Anei Blandiana e greu de disociat candoarea de bovarismul candorii, <<jubilatia descoperirii lumii>> de bovarismul jubilatiei, puritatea de bovarismul puritatii, meditatia de bovarismul meditatiei. Impresia unui lirism bovaric e aproape permanenta. Poeta pare mai degraba o fire rationala care mimeaza candoarea si senzualitatea naturista, ca si starea meditativa. []

Poeta cocheteaza cu <<intrebarile>> si <<problemele>>, cu <<destinul>> si <<moartea>>, se <<mira>> ca exista, <<de ce am fost adusa aici?>> si pare stapanita de un fel de <<teama>> a macularii. [] <<Trairile>> sunt jucate stangaci si neconvingator, poeta se autosugestioneaza ca are <<emotii>> si <<fericiri>>."

M. Nitescu

(Poeti contemporani, Editura Cartea Romaneasca, 1978).

Alexandru Philippide (despre poezie)

prefata la volumul Ana Blandiana, Cele mai frumoase poezii, 1978.

Poezia poate sa propuna enigme, poate sa puna intrebari, dar, de obicei si din cele mai vechi timpuri, nu propune solutii si nu dezleaga probleme. Misterul, surpriza, neprevazutul sunt prielnice producerii fiorului poetic. In aceasta ordinde de idei, si iarasi spre folosul poeziei sale, Ana Blandiana evita, in general, incercarile de simbolizare (primejdioase de obicei pentru valoarea poetica ) si lasa lucrurile sa-si continue si in poezie mersul lor firesc, ascuns uneori, enigmatic, dar niciodata fortat cu scopul de-a demonstra ceva, si fara alt imbold decat acela al gandirii poetice care afla corelatii in adancime si inalta in poezie, fara sa le infrumuseteze artificial, cele mai simple si mai firesti lucruri. [] Poezia Anei Blandiana inspira simpatie si incredere. Te indeamna s-o recitesti si trece cu succes deplin proba recitirii. Observ de asemenea cu multumire ca ea nu se supune influentelor vreunei mode literare. De aici si absenta oricarei poze. Cei mai buni poeti din toate timpurile au simtit nevoia sa se fereasca de asemenea tentatii si in acest chip au ramas credinciosi lor insile si poeziei adevarate. Este o calitate pe care, pe langa cele pomenite deja, poezia Anei Blandiana o are din belsug si care ii asigura si mai bine trainicia.

Dumitru Micu (despre poezie)

revista Romania Literara, 1978

O constatare preliminara poate fi acea ca fiecare carte semnata de Ana Blandiana isi are individualitatea proprie. Poeta nu-si strange versurile in volume oricand si indiferent cum : bucatile asamblate intr-o culegere adera la un acelasi timbru sufletesc fundamental, pivoteaza in jurul unui motiv sau unui sens orientativ centrant.

revista  Romania Literara

Cu Octombrie, noiembrie, decembrie, Ana Blandiana ancoreaza in mitologic, mai propriu spus isi mitologizeaza lirica, isi proiecteaza in mit aventura pe taramul creatiei, aventura orientata de o continua si implicita meditatie asupra fenomenologiei actului creator. Piesele ce compun volumul se integreaza, prin convergenta semnificatiilor, intr-o viziune totalizanta, intocmesc, de fapt, un singur poem, in care este celebrat miracolul nasterii poemului. [] Aceasta culegere preludiaza Somnul din somn, volum in care poeticul nu tinde sa se realizeze -sau sa provoace o impresie ca s-ar realiza- in afara artisticului, ca s-ar comunica in starea genuina. Avem aici o poezie de rafinament, generata de finetea sugestiei, de efectele de ton si culoare, de accentul insolit al emotiei, de imprevizibilul nuantei, de inefabilul pictural, de magia verbala. Resorturile lirismului sunt declansate de vibratia senzatiei fine, a senzatiei intelectualizate, care, transmitand palpitul vietii elementare, sugereaza implicit miscarile cosmice la care participa farama de existenta imobilizata in imagine. Propensiunii spre reflexivitate din precedentele volume i s-a substituit, in Somnul din somn, o tehnica speciala a selectarii detaliului percutant si a filtrarii lui prin senzatia constientizata, o arta sui-generis a inaltarii cu mijloace pur lirice a reprezentarilor sensibile la idee. Privelisti de toate zilele dobandesc prin transifurarea artistica proprietati incantatorii, copacii, fructele, frunzele, pasarile raspandesc irizari de taram fantastic. In imaginatia Anei Blandiana viata este vis : vis intr-un alt vis, visat la randul lui de catre cineva care e visat de catre un altul, si el visat - si tot astfel, la infinit. De aici si titlul : Somn din somn. Prin absolutizare, poeta construieste viziunea unui univers himeric, aflat intr-un stadiu precreatural, existent doar ca pura posibilitate, ca nalucire difuza. Totul, in acest spatiu al increatului, e doar o parere, iluzie, priectie a fantasmelor spiritului celui ce "ma viseaza".

Valeriu Cristea (despre poezie)

revista Romania Libera, 1981

Cu cat poezia Anei Blandiana se clasicizeaza ca tinuta si expresie (pana la eminescianizare uneori), cu atat ea isi scoate mai la suprafata sursele de neliniste, de alarma, de panica. Un mod securizant de a scrie, ordonat, geometric, in care cuvintele : "Rotunde suprafeti de sunet / Zimtate-n jur de inteles" sunt monede temeinic batute, transmite aici un ascutit sentiment de insecuritate. "Cu vizierea zambetului / Coborata etans peste fata" poeta emite un "tipat continuu". Cele doua aspecte, "de forma" si "de continut", ale acestei opere lirice : tendinta spre concentrarea clasica si stiinta de a cristaliza intr-un fel de suferinta difuza, neinteleasa, se conjuga in utopia unui poem monovocalic. [] Ana Blandiana creeaza o lume miraculoasa, stralucitoare []. La prima vedere am putea spune ca lumea evocata de poeta este cea mai buna dintre lumi. Nu e insa asa, pentru ca o angoasa discreta, dar mereu perceptibila, infioreaza fiecare atom din acest univers zugravit in alb tragic (culoarea poeziei Anei Blandiana). Aceasta angoasa e de natura filosofica (poeta scrie cu marile carti ale culturii in fata, cu Platon in primul rand) si ea provine din constiinta scindarii existentului, a dedublarii fiintei. Ecranul poeziei Anei Blandiana e in volumul de fata ( Ochiul de greier, n.e.) memoria trecutului fabulos, mitic, al unei alte stari, de plenitudine, memoria oului primordial evocat intr-o cosmogonie supusa ca o romanta. [] Teama, nelinistea exprima aici nostalgia originilor mitice, de care ne amintim prin reminiscente si la care, poate, candva ne vom intoarce : "Cine-a gresit si pana cand?" (s.n) se intreaba poeta, nadajduind ca in alti timpi se va naste un nou "ou perfect plutind pe ape". Pana atunci insa trebuie sa ne supunem celui care "a gresit". Partile care rezulta din scindare se dedubleaza la randul lor. E ceva ce explica setimentul de incertitudine propriu acestui univers poetic in care lucrurile au cand o fata, cand alta, opusa celei dintai. Pamantul e un eden, dar unul bolnav. [] Ana Blandiana incearca insa sa corecteze ceea ce s-a "gresit", eroarea tragica a injumatatirii si fragmentarii unitatii primordiale ("oul perfect, taiat in doua") experimentand pe cont propriu noi feluri de a muri, dar si de a trai. Profesori ii sunt in aceasta privinta mai ales frunzele, plantele, pomii. Se poate vorbi in acest sens de un "model vegetal" in poezia de azi a Anei Blandiana.

Dan. C. Mihailescu (despre poezie)

revista Ateneu, 1987

[] daca lucrurile ar sta doar astfel, in frumusete, eufonie, solaritate de freamat pur, numai in alinturi, candori si plinatati, totul ar deveni nu atat monoton, cat fals. Adevarul este ca, razuind strat dupa strat palimpsestul, vom putea citi textul originar ca pe o monografie a nelinistii (nu Angst, ci inquietude). "Mi s-a spus sa te caut, / Nu sa te gasesc", suna un final de poem al Anei Blandiana, dar Sensul (altfel decat barbian, spus, drumul "dupa melci") nu se lasa prins decat atat cat sa scape. "Jos, in varful de foi ude", "zidul de var" nu invie decat pentru a se pierde din nou, dar pentru "ungherul adanc" al gandului, aba "mormantul de foi" si cornul faramat transofrma cantecul (simplu) in descantec. Sub "inzauatul argint" din cuvintele Anei Blandiana se ascunde adeseori, fragil dar ametitor, semnul de intrebare, dincolo de faldurile catifelate palpita nelinistea, incertitudinea, si ceea ce primeaza este tocmai vointa de exorcizare, sau, mai degraba, de estetizare a acestora[] Si daca pentru Ana Blandiana poezia este, cum insasi afirma, o "inaintare logica din cuvant in cuvant, pana intr-un loc in care sensul se deschide deodata neasteptat deasupra golului." inaintare al carei sens este "aceasta emotie brusca in fata hotarului asumat, aceasta oprire , mai revelatorie decat continuarea inconstienta a drumului pe deasupra prapastiei" - atunci proza reprezinta tocmai inaintarea constienta a drumului, preferand intotdeauna miraculosul "intrebarile fara raspuns din care (acesta) se naste in cele din urma".

Radu Enescu (despre poezie)

revista Familia, 1988

Gestul de a scrie constituie pentru Ana Blandiana un act existential definitoriu, un destin la care a fost "condamnata" dar pe care si l-a asumat, o formula de echilibru "intre perfecta, precara materie si spiritul fragil, de neanvins", statutul ei intologic, o modalitate catexochen a ceea ce poeta intelege prin "o infloritoare a verbului" , o arma eficace de o exagerata simplitate a unei constiinte "nelinistita de fragilitatea libertatii sale" opunandu-se cu obstinanta demnitate ofensivei devoratoare si mutilanta a tehnolatriei, reficarii, a ipostazelor lui a avea ("orice poeseie e o dependenta"). Se intampla deseori ca o scriitura augusta sa disimuleze o pernicioasa inconstienta existentiala. Dar fumisteria stilistica nu poate dura la infinit, pana la urma isi deconspira ipostaza de sordida incurie etica. La Ana Blandiana scriitura nu e, dimpotriva, decat expresia "pubilca" a unei intimitati genuine, de o distinctie si integritate morala "sans reproche". Ana Blandiana nu experimenteaza, nu mimeaza scriituri, ci stilul o reprezinta, tasneste spontan, dar egal cu sine, fara note disonante, din adancul unui suflet "setos de durata si amintire", ca unicul sens care i-a fost oferit sub soare.

Cornel Moraru (despre poezie)

revista Vatra, 1990

Ultimul volum al Anei Blandiana, Arhitectura valorilor , ofera un exemplu de radicalizare morala in limitele unei formule lirice bine cunoscute, inconfundabile. Poeta, torturata de imaginea unei realitati degradante, este acum o constiinta invunerabila, mizand - se pare - totul pe cartea curajului. Faptul este echivalent cu un nou pact, desigur tensionat, cu realul. Multi se intreaba daca lirica sa are de castigat sau de pierdut de aici. Desi datate (cf. prefata), poemele acestea nu ni se par conjuncturale. Au mai degraba semnificatia unui nou inceput, a unei adevarate resurectii, fara sa anuleze - cred- nimic din ce a scris inainte poeta. Introduc doar, mai pregnant, dimensiunea etica in ecuatia lirica. Vindeca de gratuitate. Privind mai in urma, poezia Anei Blandiana da expresie, cu gratie si naturalete, unei confesiuni impregnata acut de sentimentul vinovatiei. Poeta isi transcrie propriile experiente si revelatii intr-un limbaj rafinat, de o stranie somnolenta impresionala, ca la Blaga, dar printr-o traire intens personala, delicata si in acelasi timp concreta a lumii. Incertitudinile interioare isi afla corespondentul poetic in incertitudinile exterioare, iar zbuciumul gratios al fiintei - mai tarziu- in inconfortul ideii si al metaforei esentializata pana la abstract. Infratita cu tot universul, cu toate lucrurile, poeta le invaluie intr-un sentiment de mila compatimitoare. Bucuria o imparte cu altii, dar suferinta o aduna toata in sine. Nu refuza inefabilul si nici ritmul ceremonios, aproape solemn; in schimb, detesta retorica si literaturizarea excesiva a realului. tendinta reflexiva din unele poeme, evidentiind un substrat de emotii pure, de o suavitate usor chocheta , confera mai multa incisivitate discursului, sub aparenta pierderii de viziune si a desubstantializarii materiei verbale. Este, de fapt, trecerea de la detaliu la esential, de la senzualitate la asceza, de la concretul imagistic la constructe lirice putin mai complicate, ca visul din vis ori "somnul din somn".

Al. Cistelecan (despre poezie)

revista Familia, 1981

Ochiul de greier este, intre altele, si cartea in care Ana Blandiana incearca sa nu se mai "mire" de singuratatea-i, ci s-o traiasca (liric, fireste). Un volum al carui dramatism este retras in subteran, dar in care drama dezicerii de sine, a imposibilitatii ei in fond, adauga inca un cerc tragic acestei poezii. Fara a ajunge la o practica poetica a misterului, poemele au, totusi , tensiunea si infiorarea contactului iminent cu acesta. In dialectica prefacerii de sine a poemului blandian, volumul de fata reprezinta momentul negatiei de sine - fireste, in masura in care un astfel de spectacol poate avea loc in cadrul unei evolutii oragnice,quasiliniare. Mutatiile din spatiul poemului nu antreneaza dupa sine si o schimbare a poeticii, Ana Blandiana fiind unul dintre putinii poeti ai generatiei sale care nu-si schimba formula lirica cu usurinta cu care se schimba, dupa dispozitie si anotimp, garderoba.

revista Cuvantul, 2000

Acest refuz al imaginarului de a se lasa contaminat de angoasa si de a cultiva flora enxioasa induce elegiilor o vocatie liminiscenta ce transcede instructia ideei ca atare. Nu atat "ideile" sunt tonice in poezia Anei Blandiana (cu atat mai mult cu cat abstractiile sunt cele care seamana panica), cat senzualitatea lor imaginativa. Imaginarul poetei are o funciara repulsie fata de orice dizarmonie, iar intrarea lui in ecuatie e o garantie imediata ca poetul va ramane in stare de gratie. Imaginarul e perna moale pe care tema dramatica, air-bag-ul care o fereste pe poeta de impact. In economia poemului, functia lui e cea de inger pazitor. Oricat s-ar stradui poeta sa intre in infernul temelor tragice, el o trage inapoi in limbile armoniei.

Octavian Soviany (despre poezie)

revista Luceafarul, 2000

In cartile ei mai noi, Ana Blandiana isi aprofundeaza propriul univers, iar atunci cand atinge cate un registru inca neexplorat o face cu o totala lipsa de ostentatie. Astazi poemele sale par sa fi dobandit un plus de reflexivitate, elanurile vitaliste au disparut, accentele patetice sunt repudiate, trairea e interiorizata, filtrata de o mult mai acuta constiinta introspectiva. Ele tind spre acea "austeritate" pe care o evoca autoarea intr-una din poetizarile sale de inceput, iar peste patetismul de odinioara al Fedrei (pentru a parafraza pana la capat textul amintit) se supra-pune acum tot mai mult litera severa a Port-Royal-ului.

Gheorghe Grigurcu (despre poezie)

revista Romania literara, 2001

Desigur, Ana Blandiana e azi cea mai cunoscuta poeta din Romania. Celebritatea sa literara e insotita si argumentata de una de ordin cetatenesc, asociere de asta data benefica, menita a spala rusinea bardului politizat, aflat la remorca propagandei totalitare, asa cum s-a intrupat in numeroase, din nefericire, cazuri, de la Mihai Beniuc la Adrian Paunescu. Intrebarea care se pune (si-o pune poeta insasi) e daca aceasta reputatie de exceptie ar putea fi sinonima cu o suprema satisfactie, cu "fericirea". In cazul in care marele pubilc ar fi predispus la un raspuns afirmativ, Ana Blandiana se marturiseste, impotriva aparentelor, apasata de un renume in tesaturacaruia se profileaza doar parelnic un destin literar-monden cu stralucire implinit. Intrucat conditia de persoana celebra presupune o alienare, o despartire de sine masurata prin abisul moral al nostalgiei. []

Nesupusa ca un personaj responsabil, si nu ca unul recalcitrant, Ana Blandiana citeste la intalnirile cu publicul in perioada de apogeu a dictaturii lui Ceausescu poeme-manifest care electrizeaza asistenta : "O sa vina ea,/ nu se poate altfel, / O sa soseasca, / Si ziua aceea/ Amanata de veacuri, / O sa vina / Se apropie, / Se si aude / Pulsul ei batand / Intre zari, / O sa vina ea, / Se simte in aer, / Nu mai poate intarzia, / Nu va indoiti, o sa vina / Ziua aceea / Orbitoare ca o sabie / Vibrand in lumina." (Dies ille, dies irae). In 1985, o suita de poeme ale ei incarcate cu dinamita politica, aparute in revista Amfiteatru, alerteaza autoritatile. Iar in 1988, dupa ce pubilca volumul de versuri Intamplari de pe strada mea, cu numeroase trimiteri sarcastice la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsa, sa mai publice in Romania.

Valul revolutiei din decembrie 1989 o aduce in echipa eterogena de conducere a tarii, constituita in jurul lui Ion Iliescu (Consiliul National al Frontului Salvarii Nationale ). Mai devreme decat alti intelectuali, Ana Blandiana isi da seama ca gireaza involuntar, cu numele ei, o vasta inteprindere de restaurare, daca nu a comunismului, cel putin a pozitiei sociale a comunistilor, si paraseste gruparea. Infiinteaza si conduce Alianta Civica, la care adera o mare parte din societatea civila romaneasca, creeaza la Sighet, cu eforturi supraomenesti si sacrificii, impreuna cu sotul ei, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului si si al Rezidentei, conduce PEN Clubul roman. Are o contributie decisiva la impunerea ca om politic a lui Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei in perioada 1996-2000, dar nu se sfieste sa-i critice lipsa de fermitate in promovarea valorilor democratiei. Volumul de versuri Soarele de apoi, pubilcat in 2000, dovedeste ca Ana Blandiana a ramas inainte de toate o poeta, chiar daca, animata de sentimentul raspunderii fata de ce se intampla in tara ei, s-a lasat absorbita multa vreme de politica.

Ana Blandiana nu joaca un rol sau altul atunci cand isi compune poemele, ci este mereu ea insasi.[] Peronajul liric din poezia Anei Blandiana este o fata imbracata in alb, fara podoabe, desculta, care vorbeste simplu si cu un fel de resemnare tragica.

Poezia Anei Blandiana este o poezie de idei,dar dar in cazul ei aceasta nu inseamna nici pe departe o poezie complicata, artificiala, livresca, etc. Ideologizarea fortata a poeziei romanesti in timpul comunismului a creat o aversiune impotriva oricarei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur si inautentic. Ana Blandiana reabiliteaza instantaneu genul, promovandu-l pur si simplu, fara sa-si ia masuri de precautie. Asa cum alti poeti viseaza sau plang sau isi declara dragostea, ea gandeste la scena dechisa. Gandeste firesc, in felul in care respira. Nu isi ia o poza de initiata, nu se infatisaza ca o preoteasa a adevarurilor inaccesibile altora, nu vorbeste sibilnic, ca sa mareasca impresia de profunzime. Reflecteaza si atat. Ideile din poezia ei au o nuditate de statui antice. Nu trebuie sa se inteleaga ca poeta exploateaza efectul pe care il are ingenuitatea feciorelnica asupra unor constiinte mature, rascolite de nostalgia inocentei pierdute. Ar fi prea simplu. Ar fi o forma de cochetarie ca oricare alta, care ar arunca poezia Anei Blandiana in categoria - privita mai mult cu indulgenta decat cu admiratie - a "poeziei feminine". Poeta prefera in mod vizibil notiuni pe care trecerea sutelor de ani le-a rotunjit si purifcat - asa cum rotunjeste si purifuca apa unui rau, in timp pietrisul : inger, vis, mormant, floare, ploaie, soare, cer , tristete, iubire, frunza, s.a.m.d. Aceasta tendinta de a merge la sigur in alegerea limbajului ne face circumspecti. In mod automat privim cu multa simpatie curajul acelor poeti care recurg la termeni lipsiti de un trecut poetic prestigios, chiar rebarbativi . Cirmcumspectia noastra a devenit ansa nejustificata in momentul in care Ana Blandiana a scris si a publicat - profitand de faptul ca cenzura a atipit pentru o clipa - subversivul poem totul (revista Amfiteatru , 1985) format dintr-o enumerare de elemente cotideiene ; enumerare aparent inofensiva, dar avand o forta acuzatoare neobisnuita : "Frunze , cuvinte, lacrimi, / cutii de chibrituri, pisici , / tramvaie cateodata, cozi la faina / gargarite, sticle goale, discursuri / imagini lungite de televizor / gandaci de colorado, benzina / stegulete, portete cunoscute / cupa campionilor / masini cu butelii, mere refuzate la export / zaire , franzele, ulei in amestec, garoafe / intampinari la aeroport, cico, betoane, / salam Bucuresti, iaurt dietetic, / tigari cu kenturi, oua de Crevedia / zvonuri , serialul de sambata seara / cafea cu inlocuitori / lupta popoarelor pentru pace, coruri ,/ productia la hectar, Gerovital , aniversari / compot bulgaresc , adunarea oamenilor muncii , / vin de regiune superior, adidasi , / bancuri, baietii de pe Calea Victoriei , / peste oceanic, Cantarea Romaniei , / totul."

Acest poem a fost transcris de mainile a mii si mii de necunoscuti, cunoscand astfel o mare circulatie, dar si mai curios - si induiosator- este faptul ca a fost completat cu mostre de existenta cotidiana de catre diversi anonimi, astfel incat s-a transformat pana la urma intr-o imensa jalba colectiva , intr-un inventar al urateniei in care erau obligati sa traiasca douazeci si trei de milioane de oameni.

Poeta a devenit atunci, pe neasteptate, o Jeanne d'Arc a noastra. Pana si azi mai sunt unii care vor sa o arda pe rug. (Alex Stefanescu, "Istoria literaturii romane contemporane 1941-2000", Editura "Masina de scris", Bucuresti, 2005).

Orice destin poetic original, autentic, isi urmeaza cursul propriu, consecvent unor subtile si profunde procese interioare indiferent care ar fi indemanarile sau reprosurile criticii. Soarta oricarui demers critic in raport cu poezia este s-o invaluie in parafraze, mai mult sau mai putin pertinente, frumoase sau metaforice, pentru ca este dificila patrunderea in carcasa impenetrabila a tainei, prinderea, in capsula notiunilor, transparentei spirituale, usor, luminos incetosata de bruma marilor enigme ce salasluiesc in inima lumii.

Neputinta discursului rational isi gaseste alinarea in receptivitatea directa a zecilor de mii de cititori. Ei primesc, se impartasesc din poezie asa cum o rugaciune in latina produce un efect puternic asupra credinciosului care nu stie latina.