Particularitati ale dezvoltarii psihice in plan ontogenetic

1. Aspecte ale dezvoltarii psihice intrauterine

Viata nu incepe la nastere, ci cam cu 270-284 de zile mai inainte, adica odata cu debutul perioadei prenatale, perioada in care, asa cum consemneaza P.Osterrieth, are loc o dezvoltare miraculoasa.

Ordinea de aparitie si dezvoltare ca si ritmul nu sunt aceleasi pentru toate organele si sistemele functionale ale organismului.

Primele care se dezvolta sunt organele care au functii biologice (vegetative) fundamentale: inima, plamani, tub digestiv. Treptat se dezvolta diferite categorii de nervi cu functii de aparare centripeta, de mentinere a echilibrului si, spre sfarsitul perioadei, nervii organelor senzoriale, ai expresiilor afective. Totodata, coincidenta aparitiei si maturizarii unor organe si functii reprezinta momente cruciale pentru dezvoltare: de exemplu numai coincidenta formarii tesutului muscular cu inceputul osificarii si dezvoltarii sistemului nervos face posibila mobilitatea fatului in mediul intrauterin.

Desi dependent de mama, in acesta perioada copilul are o relativa independenta manifestata prin numeroase tipuri de reactii. Acestea pun in evidenta existenta unui psihism prenatal, cum ar fi miscarile la stimulii interni, alternanta miscarilor de repaos cu cele motorii, reactiile cu incarcatura afectiva care oscileaza intre starea de placere si cea de neplacere.

Despre acest psihism s-a afirmat ca este vag, nebulos si ca reprezinta baza de nesters in care se insereaza toate impresiile ulterioare.

Intre evenimentele externe traite de mama si dezvoltarea fetusului este o stransa legatura. Situatiile tensionate, conflictuale, emotiile puternice produc modificari ale chimismului sanguin care influenteaza viata copilului.

Din punct de vedere psihopedagogic trebie sa se respecte urmatoarea idee cu caracter de lege: cu cat intensitatea si frecventa factorilor nocivi sunt mai mari si cu cat acestia actioneaza in perioade mai timpurii ale vietii embrionare cu atat consecintele sunt mai grave.

Dezvoltarea psihica a copilului in primul an de viata

Nasterea, desi este un proces fiziologic normal, reprezinta atat pentru mama, dar mai ales pentru copil un adevarat soc, o zdruncinare a echilibrului anterior. Pentru copil, este de fapt, o schimbare radicala a conditiiilor de existenta. La nastere fetitele au +/- 3300 gr, lungime 49-52 cm, baietii au +/-3500,3600 gr., lungime 52-55 cm. Corpul este disproportionat, scheletul este osificat desi raman si unele zone cartilaginoase, mai ales ca sudura, cum este cazul celor 6 fontanele. In primele 6-8 saptamani are loc o intensa mielinizare a scoartei, proces inceput inainte de nastere. Sporeste actiunea conducatoare a scoartei asupra formatiunilor subcorticale, in special asupra mecanismelor motorii si reflexe. Totodata, scoarta cerebrala este apta sa primeasca informatii si sa reactioneze corespunzator fata de acestea.

Senzatiile

Pentru a se produce senzatia este nevoie de actiunea unor excitanti asupra organelor de simt, a caror intensitate trebuie sa fie mare la copilul mic. Daca excitatiile sunt slabe nu produc reactii iar daca sunt prea puternice declanseaza reactii de soc (tresarire, miscari largi). Influxul nervos, transmiterea excitatiei de la receptor la centrul nervos, se realizeaza cu viteza mica si de aceea senzatiile sunt lente. Excitabilitatea musculara seamana cu aceea a starii de oboseala la adult.   Dezvoltarea senzatiilor este inegala in perioadele timpurii ale vietii si este in stransa legatura cu actiunea de satisfacere a trebuintelor organice: de hrana, igienice, miscare, relaxare, somn, apa si mai tarziu a celor predominant psihologice: aparare, orientare, investigare de semnale informationale, vocalizare, comunicare, relationare, socializare. Primele trebuinte sunt predominant fiziologice, cu caracter ciclic, iar celelalte psihologice sunt cu caracter permanent.

Senzatiile sunt procese cognitive primare prin care se semnalizeaza separat insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.

Senzatiile gustative. Zona receptorie este mult mai extinsa si nediferentiata decat la adult si cuprinde: intreaga suprafata a limbii, mucoasa interna a obrajilor, valul palatin si o parte din esofag. Copilul este sensibil mai mult la dulce, apoi la acru si mai putin la amar si sarat. Spre sfarsitul primului an poate exprima verbal si sesiza intensitatea lor.

Senzatiile olfactive .Zona receptorie se afla in cavitatea nazala, dar acesta pana la varsta de 6,7 luni nu contine pigmenti. Copilul nu detecteaza decat mirosuri foarte puternice, legate in special de satisfacerea trebuintelor biologice. Modalitatile de reactie ale copilului sunt mult mai deosebite decat cele ale adultului, astfel alaturi de grimase apar modificari ale ritmului respirator si chiar ale pulsului fontanelelor.

Senzatiile tactile. Celulele receptoare sunt raspandite inegal in diferite zone ale corpului, de aici si reactii diferite. De exemplu in jurul ochilor apare la atingerea cu un obiect reflexul de aparare oculo-motorie, in timp ce daca acesta are loc la nivelul palmelor apare reflexul de prehensiune. Mai mult chiar, dezvoltarea sensibilitatii este inegala: mai accentuata in zona ochilor si a cavitatii bucale, mai slaba la nivelul palmelor, al talpilor si cel mai putin dezvoltata in zona spatelui.

Senzatiile vizuale. Imediat dupa nastere, copilul are senzatii de lumina, intuneric sub forma unor pete de lumina si intunecate, deoarece muschii globului ocular nu sunt inca pe deplin exersati pentru a avea o vedere bioculara; copilul nu vede forma obiectelor ci numai aceste pete si nici nu vede la distanta decat spre sfarsitul primului an de viata cand reuseste sa distinga obiectele care se afla aproximativ la 5m fata de el. In jurul varstei de 3-4 luni incepe sa distinga intr-o ordine determinata de stralucire, de intensitate, culorile: galben-oranj, rosu, albastru, verde.

Senzatiile auditive. Zona receptoare este urechea medie inundata de lichidul amniotic, din care cauza, la nastere se instaleaza o surditate usoara, dar la 1-2 luni devine sensibil la vocea umana, la 4 luni devine sensibil la muzica, pentru ca la 6 luni sa apara o oarecare intentionalitate in urmarirea muzicii. Sensibilitatea auditiva este direct implicata in dezvoltarea auzului fonematic.

Senzatiile interne. Mai ales in primele 3 luni de viata sunt foarte intense, fiind legate de satisfacerea trebuintelor primare.

Complexele polisenzoriale se formeaza pe baza concomitentei si a repetarii unor senzatii la intervale relativ identice (ex. trebuintele de hrana se asociaza cu cele de tact-luarea copilului in brate de catre mama, cu cele auditive sau vizuale.)

Cea mai importanta achizitie este desprinderea copilului de obiecte. Incepand cu varsta de 8 luni, copilul nu se multumeste doar sa vada obiectul , ci daca acesta este ascuns il cauta, ceea ce demonstreaza ca obiectul incepe sa aiba o existenta de sine statatoare. Perceptiile se dezvolta mai ales dupa varsta de 6 luni, cand copilul trece de la pozitia orizontala la cea sezand.

Conduitele motorii evolueaza de la miscari necoordonate, haotice spre cele diferentiate, initial la nivelul gurii, ochilor, apoi al capului, gatului, trunchiului, membrelor.

Principalele achizitii ale varstei sunt:

-prehensiunea- apucarea, manevrarea, palparea obiectelor, trecerea lor dintr-o mana in alta;

-posibilitatea de a sta in sezut si in picioare, ceea ce extinde campul vizual si concomitent sfera cunoasterii;

-mersul ii va permite sa-si dezvolte autonomia si initiativa personala si ii va sprijini coordonarea miscarilor antrenate in echilibrul postural;

-pana la 6 luni se caracterizeaza prin reflexe neconditionate (intoarce capul la sursa de zgomot) pentru ca la 12 luni sa apara primele miscari invatate ce se bazeaza pe reflexe conditionate.

Conduita verbala

-este indicator de referinta pentru specificul uman;

-reprezinta factorul fundamental in asigurarea echilibrului cu mediul, deci in adaptare;

-are un pronuntat rol formativ;

-in primele zile de viata, copilul, chiar si cel eutrofic, care doarme si suge normal nu se manifesta prea mult, decat prin tipete si stari de agitatie

La trei, patru saptamani apare zambetul ca expresie a comunicarii nonverbale, care are adresare clara si un continut intarit de contactul vizual cu cei din jur.

Comunicarea nonverbala evolueaza spre reactii de vocalizare sau gangurit care apar catre sfarsitul lunii a doua, iar dupa luna a patra se imbogateste cu: intinderea mainilor si a corpului de catre copil pentru a fi luat in brate, cu forme de mimica variate ce exprima disconfort sau placere, conduite de exprimare a afectiunii sau conduitele de abandon, tacere, imbufnare, oftat, tipat, geamat, ras.

Comunicarea nonverbala se confunda cu cea verbala, ganguritul reprezinta materia prima a vorbirii. Acesta incepe in jurul varstei de 3 luni, pentru ca apoi sa apara o articulare de vocale cu consoane.

O faza superioara a ganguritului este lalatiunea (repetarea de silabe) care debuteaza pe la varsta de 5 luni. Spre sfarsitul lunii a 10-a apar primele cuvinte, acestea pentru ca nu au functii gramaticale sunt de fapt cuvinte-propozitii sau holofraze (pisica este miau, cainele-ham, ham). Daca in familie comunicarea verbala este redusa se imbogateste comunicarea nonverbala si scade competenta comunicarii, adica acea capacitate a copilului de decodificare a limbajului adultului. Aceste conduite il ajuta sa-si exprime dorintele, simpatiile, antipatiile. Cu cat activitatea verbala a copilului in aceasta perioada este mai intensa, cu atat probabilitatea ca mai tarziu sa ajunga la un nivel de inteligenta ridicat este mai mare.

Apar si forme primare de inteligenta verbala prin incercarile de a ascunde, de a masca ceea ce este interzis. La sfarsitul primului an vocabularul copilului contine 10-15 cuvinte simple.

Conduitele afective exprima atitudinea pozitiva sau negativa pe care individul o are fata de obiectele si fenomenele cu care relationeaza. Are un caracter puternic polarizat, exista procese afective pozitive (bucurie, entuziasm) si negative (tristete). Trairile negative, neplacute, generate de foame, de nevoia de somn sunt cele mai numeroase in primele 3 luni in raport cu cele pozitive. Dupa 5 luni apar frica, furia, iar dintre trairile pozitive, rasul pe la 6 luni, iar bucuria ceva mai tarziu. Spre sfarsitul anului apare curiozitatea afectiva legata de prezenta altor persoane de care copilul se simte atras.

Conduita inteligenta. In evolutia ei delimitam urmatoarele 3 momente:

-momentul repetarii actelor si miscarilor (plange repetat pentru a fi luat in brate) in jurul varstei de 4 luni;

-momentul utilizarii unui mijloc in raport cu un scop ( trage fata de masa pentru a ajunge la pahar), in jurul varstei de 8 luni;

-momentul executarii unei miscari nu in mod repetitiv ci cu modificari pentru a se cunoaste mai mult despre obiect, pe la sfarsitul primului an. 

Apar conduite specifice:

-conduita suportului: daca cineva ii acopera fata cu o batista, il apuca de mana; mana reprezinta un suport pentru a inlatura batista;

-conduita sforii: daca de un fotoliu sunt atarnate mai multe sfori, la capatul lor se afla jucarii, prin incercare si eroare descopera sfoara de care este legata jucaria preferata;

-conduita bastonului: se foloseste de baston pentru a-si apropia o jucarie aflata la mare distanta de el.

Cerinte psihopedagogice

O caracteristica esentiala a acestei perioade este dependenta multidimensionala, cu mare incarcatura psihica a copilului de mama sa. Este personajul central in evolutia vietii copilului pentru a-i oferi un mediu favorabil, activ stimularii conduitelor specifice si pentru a-l feri de avitaminoza afectiva (lipsa afectiunii materne sau de despartirea temporara care se soldeaza cu fragilizarea psihica (insomnii, indispozitii) ce vor afecta dezvoltarea ulterioara.

Este necesar sa se implice copilul in actiuni directe cu obiectele (apucare, manuire, etc.), intrucat astfel se vor forma schemele senzorio-motorii, un fel de reprezentari a caror secventa actionala nu e prezenta. Schemele senzorio-motorii, prin extinderea lor la alte situatii si probleme, vor sta la baza formarii actiunilor mentale.

Inca din prima etapa a vietii este nevoie ca adultul sa propuna o invatare bazata pe imitatie si conditionare, un dresaj care este mai degraba un reglaj ce implica participare afectiva si se adreseaza unei fiinte inteligibile, sensibile.

Acest tip de reglaj este:

-functional: controlul evacuarilor, al mictiunilor, al alimentatiei ciclice,

-socio-relational: al reactiilor, al cuvintelor.

Reglajul nu trebuie sa fie in defavoarea stimularii primelor incerari de autonomie. Promovarea unui echilibru afectiv reprezinta un suport pentru educarea caracterului. Educatia afectiva si cea a caracterului sunt strans legate.

3.Cresterea si dezvoltarea psihica

a copilului anteprescolar (1an-3 ani)

In perioada 1-3 ani cresterea fizica inregistreaza un ritm intens atat in greutate cat si in talie. Daca la un an greutatea copilului este in medie de 9,3 kg, la 3 ani ajunge la 14 kg, iar talia de la 74 de cm se apropie de 94 cm.

La nivelul sistemului nervos, reactiile innascute incep sa se conditioneze (la 2ani si jumatate apare controlul sfincterial), se intensifica activitatea de analiza si sinteza a scoartei, de elaborare a stereotipurilor dinamice, bazate pe elaborarea unor lanturi de reflexe conditionate. Predomina excitabilitatea asupra inhibitiei si, din aceasta cauza, vor apare reactii de nervozitate si instabilitate, mai ales in momentele de eruptii dentare, de stari maladive sau, in absenta stimulatorie a mediului.

Dezvoltarea motricitatii este atat de spectaculoasa incat s-a vorbit chiar de dominarea ei asupra tuturor celorlalte tipuri de conduite ale copilului. Mersul se automatizeaza si se stabilizeaza. La 20 de luni este stapan pe sine, trece de la mersul normal la alergat, catarat, sarit. Miscarile prehensiunii si manipularii obiectelor se diferentiaza, se coordoneaza, capata precizie. La 2 ani incepe sa ia parte la propria echipare, sa manance singur, devine un nestapanit in fata oricarei situatii care poate deveni un joc motric. Prin repetarea miscarilor isi fixeaza experienta perceptiva, are loc un inceput al invatarii senzorio-motorii, se descopera pe sine ca agent al miscarii, al reusitei ceea ce conduce la dezvoltarea increderii in sine. Motricitatea devine o cale importanta de afimare, de exprimare a autonomiei.

Dezvoltarea proceselor de cunoastere. Perceptia de spatiu este mult ajutata de deplasarea independenta, de denumirea verbala si se integreaza in experienta activa, de investigare a realitatii. Impresiile tactile sunt intercorelate cu senzatiile vizuale si cu cele chinestezice si contribuie la constituirea unor criterii de diferentiere: mic-mare, cald-rece.

Spre sfarsitul celui de-al doilea an de viata se face trecerea spre reprezentarea actiunii inainte de executarea ei reala, deci dobandeste capacitatea de a opera in plan mental cu imaginile secundare furnizate de reprezentare: imagini care sunt simboluri ale obiectelor. Aceste imagini sunt utilizate in joc si propune numeroase solutii. Fara acestea nu ar avea loc jocul simbolic-bazat pe simularile diferitelor actiuni, forma fundamentala de activitate in care reproduce realitatea si incearca sa patrunda in intimitatea ei.

Dezvoltarea memoriei este pusa in valoare de marea disponibilitate a copilului pentru fixarea experientei de viata, prin recunoasterea persoanelor, obiectelor, imaginilor. Memoria este aceea care permite valorificarea experientei perceptive intr-o modalitate specifica de interpretare, anume animismul infantil, in baza caruia papusile, animalele de plus sunt considerate ca avand dorinte, sentimente, intentii.

Gandirea anteprescolarului se dezvolta prin actiunea cu obiectele si actiunea verbala. La 2 ani incepe interogatia ca forma de exprimare a gandirii, a inteligentei: ,,ce este aceasta''. Intrebarile demonstreaza ca limbajul devine instrumentul gandirii. Este etapa numita de Rose Vincent marea identificare. La 3 ani debuteaza o alta etapa care continua in stadiul urmator anume etapa ,,de ce'' -urilor cand copilul nu este obsedat de cauzalitate ci de intelegerea relatiilor dintre obiectele respective si locul lor. Cunoasterea perceptiva sprijina intelegerea insusirilor permanente si esentiale ale obiectelor chiar daca acestea sunt diferite (de ex. pentru mar, para, insusiri de forma culoare, marime). Intelegerea este avantajata si de operatiile generale ale gandirii (analiza, sinteza, comparatie, concretizare) care are caracter implicit primar, elementar. Dupa J.Piaget este o gandire bazata pe actiune, gestica, imitatie de tip precauzal, care alaturi de jocul simbolic se inscrie in stadiul inteligentei preoperatorii care se prelungeste pana la 7-8 ani.

Incapacitatea copilului de a se detasa de sine, de propriile sale dorinte confera gandirii sale alte caracteristici: este egocentrica, animista (considera ca tot ceea ce il inconjoara este insufletit), magica (plansul, tipetele au pentru el o putere nelimitata si astfel isi va indeplini toate dorintele). Gandirea este implicata in identificarea de sine, a membrilor familiei, a domiciliului ceea ce este o deschidere spre invatarea sociala. Aceste caracteristici sunt sustinute si marcate de achizitia limbajului.

In insusirea limbajului este o perioada marcata de tatonari continue din partea copilului in vederea stabilirii concomitentei, coincidentei dintre simbolurile personale de tip sonor si cuvintele ce contin aceleasi sunete utilizate de persoanele din mediul sau. Principalii factori sunt: imitatia, dorinta de comunicare si de a stabili contacte sociale. Copilul este avid de afectiune, de a afla ce se petrece in jurul sau si, totodata, de a spune ce a vazut, ce i s-a intamplat.

In anteprescolaritate evolutia limbajului traverseaza urmatoarele faze:

-a cuvantului fraza care debuteaza odata cu inceputul celui de-al doilea an si dureaza cam inca 6 luni, deci acopera prima jumatate a celui de-al doilea an; ele exprima o stare afectiva, o traire marcata mental: mama, apa;

-prefrazei, de 2-3 cuvinte, ordonate in functie de incarcatura afectiva; indica mai curand actiuni posibile decat obiecte;

-preconceptelor-intre 2-4 ani, acestea se afla la jumatatea drumului intre simbolul personal, individual si general; preconceptele sunt un fel de prototipuri care nu au inca valoarea generala a unei clase dar nu sunt nici pe deplin individualizate ca elemente, printre alte elemente ale aceleiasi clase;

-gramaticala, opusa ca sens cuvantului fraza, se exprima o judecata iar pe sine se exprima la persoana a treia dupa modelul adultilor: ,,Alina merge'';

-structurii sintactice: la inceputul celui de-al treilea an au unele deformari care dau o nota de pitoresc limbajului;

-diferentierii formelor gramaticale; apare folosirea pronumelui personal de persoana intai, o dovada a inceputului constiintei de sine.

Modul in care parintii isi ajusteaza limbajul pentru a corespunde nivelului de intelegere al copilului joaca un rol deosebit in asimilarea acesteia. Din repetarea unor silabe (ma-ma, pa-pa) si asocierea lor cu persoane, obiecte, actiuni iau nastere primele cuvinte utilizate de copil. Se insusesc foarte usor cuvintele a caror forma se asociaza cu o insusire caracteristica puternica a obiectelor: ham, ham pentru caine. Se apreciaza ca acestea, intr-o anume masura, avantajeaza rostirea cuvintelor-propozitii, care servesc nu numai la denumirea obiectelor, fiintelor, ci exprima intentii, dorinte.

Insusirea limbajului este conditionata de:

-componenta senzorio-motorie:in stadiul ganguritului deja se joaca cu vocea asa cum se joaca cu mainile, iar dupa luna a opta de viata, imitatia modelelor sonore este raportata nu numai la actiunea materiala ci si la reprezentarea ei; spre sfarsitul perioadei, actiunile verbale se detaseaza de cele materiale, se interiorizeaza si poarta amprenta mentala;

-componenta intelectuala: pe masura repetarii, cuvintele se raporteaza la actiunile materiale si devin educative, reprezentative ca si gesturile. P. Osterrieth afirma ca sunetele obisnuite devin reprezentative ca si gesturile, ele sunt chiar gesturi de o natura speciala, intrucat de la 1-3 ani copilul are o intelegere globala, sincretica a realitatii iar cuvintele raman global simbolice, putin diferentiate;

-componenta afectiva: incarcatura afectiva a relatiilor cu mama, cu cei din jur, atmosfera cu care participa la jocurile varstei, sprijina pronuntia, intelegerea, fixarea cuvintelor.

In procesul comunicarii se exerseaza toate functiile limbajului, dar cea mai expresiva este cea ludica. De la jocul vocal din perioada anterioara ajunge la jocul verbal bazat pe repetitii de silabe, cuvinte, pe formarea unor cuvinte, pe efectuarea unor asociatii. Achizitia limbajului nu se limiteaza la cunoasterea structurilor, a regulilor, la imbogatirea vocabularului care spre sfarsitul perioadei ajunge, aproximativ la 1000 de cuvinte, unde predomina substantivele, verbele, adjectivele; urmareste si invatarea functiilor sociale ale limbajului. Limbajul nu poate fi separat de contextul in care este utilizat. Brunner (1983) vede in limbaj un produs secundar si un vehicul al transmiterii culturii. Se intalnesc urmatoarele fenomene:

-integrarea limbajului in rezonantele psihice ale situatiei (chiar daca incearca sa povesteasca o poveste stiuta, introduce cuvinte din mediul lor, deci este situativ;

-reducerea si inlocuirea articularilor complexe cu articulari mai simple.

Conduita socio-afectiva se caracterizeaza prin: instabilitate, fragilitate, reactii capricioase, mare sensibilitate fata de restrictii, refuzuri care determina uneori aparitia reactiilor de opozitie. Copilul nu ramane indiferent la efectele reactiilor de opozitie, ci incearca neliniste, agitatie ca modalitati corective fata de acestea. Totodata, conduitele afective influentate de capacitatea de retinere in memorie a experientelor traite, de puterea de intelegere evolueaza spre intelegerea unor interdictii, spre cooperarea cu adultul, un inceput de conventionalizare a expresiilor emotionale.

Cerinte psihopedagogice

-imbogatirea mediului prin jucarii pentru a satisface cerinta de explorare si de fixare a experientei in miscari, actiuni ce presupun eforturi, antrenare;

-crearea unui univers situational cat mai favorabil pentru implicarea directa si independenta a copilului in actiune, in formarea deprinderilor de autoservire;

-denumit stadiul inmuguririi verbale, al fiintei ce topaie, educatia trebuie sa aiba in vedere ca mersul, vorbirea si simbolismul sunt conduitele ce cunosc o dezvoltare impetuoasa, iar celelalte se formeaza in cadrul lor;

-la nivelul conduitelor socio-afective, adultul trebuie sa stimuleze increderea, evitand retragerea iubirii in formule amenintatoare ,,daca nu esti ascultator, mama nu te mai iubeste'', ca si toleranta excesiva;

-pentru ca anteprescolaritatea este perioada unei receptivitati puternice fata de situatii si atitudini sociale, modul de comportare al adultilor, relatiile dintre ei, atmosfera cooperanta, sistemica, reprezinta cele mai favorabile modele in vederea unei educatii si dezvoltari psihice echilibrate a copilului.

Cresterea si dezvoltarea psihica

a copilului de varsta prescolara

Prescolaritatea aduce schimbari importante atat in planul dezvoltarii somatice, a celei psihice, cat si in planul vietii relationale.

Apar diferente de solicitari fata de cele ale mediului familial, din partea invatamantului prescolar, diferente ce presupun noi condiuite de adaptare, precum si adancirea contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile interne ale copilului de a le satisface.

Jocul, desi reprezinta activitatea dominanta, incepe sa se coreleze si cu sarcini instructiv - educative.

Aceasta va conduce la complicarea si adancirea proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fata de mediul inconjurator.

Daca anteprescolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, prescolaritatea este varsta descoperirii realitatii, a realitatii fizice, umane si, mai ales, a autodescoperirii.

Daca in perioada anterioara traia intr-un univers instabil, modificat, dupa dorinte adeseori, acum copilul descopera ca exista o realitate externa care nu depinde de el si de care trebuie sa tina cont daca vrea sa obtina ceea ce doreste.

In acest sens, Paul Osterrieth spunea ' unei lumi in care e de ajuns sa doresti sau sa mimezi pentru a fi satisfacut ii urmeaza treptat o lume in care treabuie sa respecti regula jocului, in care trebuie sa faci ce este necesar'.

Adultii ii 'impun' un anumit mod de a se comporta, 'il obliga' la diverse reguli de folosire a obiectelor, mimarea unei actiuni (se facea ca scrie la 3 ani) este inlocuita cu invatarea, cu atitudinea mult mai realista (invata sa scrie).

Realitatea isi face aparitia pe toate planurile, nu numai fizic. Astfel, in plan uman, daca pana acum el se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa, acum incepe sa-i recunoasca acesteia o individualitate proprie.

Extinderea cadrului relational cu obiectele, cu altii, cu sinele constituie o premisa pentru dezvoltarea psihica pe toate planurile. Se contureaza germenii constiintei morale, iar dobandirea unor diverse categorii de deprinderi sporeste gradul de autonomie. Daca aceasta tendinta ii este refuzata apar conduite de opozitie sau de rivalitate; de asemenea, daca exista diferente de solicitari din partea gradinitei si a familiei poate apare dedublarea comportamentului.

Aspecte ale dezvoltarii psihice

Motricitatea

Miscarile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt treptat inlocuite de miscari tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, raportarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevarata placere sa imite adultii, sa-si exprime trairile emotionale prin gestica, mimica si pantomimica. Din acest motiv, prescolaritatea a mai fost denumita si varsta gratiei. Gratia se dezvolta si pentru ca prescolarului ii place sa fie in centrul atentiei, sa fie admirat si laudat. Cu timpul, gratia incepe se devina tot mai palida, locul ei fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale moticitatii copilului.

Este perioada in care prin stereotipizare, miscarile duc la formarea deprinderilor, la imbogatirea conduitelor. Nevoia de actiune, traita prin executarea miscarilor, sta la baza dezvoltarii psihice; perceptia se formeaza in cursul actiunii cu obiectele, ea se corecteaza, se verifica numai astfel. De aceea, se recomanda largirea posibilitatilor de actiune cu obiectele. Impreuna cu motricitatea, actiunea cu obiectele, sprijina nu numai imbogatirea planului cognitiv, ci si dezvoltarea personalitatii.

Senzorialitatea

Spatiul in care se deplaseaza copilul se extinde considerabil; de la interiorul casei la cel al gradinitei, al strazilor parcurse pentru a ajunge la aceasta, dar si pentu a se juca in fata blocului. Se dezvolta numeroase trebuinte, dintre care cea de cunoastere, de investigare este prezenta. Prin sensibilitatea vizuala si cea auditiva se capteaza cele mai multe informatii. Incep sa diferentieze si sa denumeasca culorile, diferite tipuri de activitati, de unelte, semne de circulatie. Sensibilitatea auditiva devine de doua ori mai fina in aceasta perioada iar cea tactila se subordoneaza vazului si auzului ca modalitati de sustinere a lor si de control. Se dezvolta mult auzul verbal si cel muzical, fapt care-i va da posibilitatea recunoasterii obiectelor dupa sunetele provocate de atingere, lovire, etc. Desi incarcate afectiv si situational, senzatiile vor fi integrate perceptiilor, surprinzand caracteristicile reale. Apar noi forme de perceptie cum este observatia ca perceptie orientata catre scop, organizata si planificata.

Perceptia marimii obiectelor, ca si a constantei de marime sunt deficitare. Doua cutii de aceeasi forma, culoare, dar diferite ca marime sunt diferentiate nu atat dupa marime cat dupa asezarea lor spatiala.

Perceptia distantei, a orientarii in raport cu anumite repere: sus, jos, stanga, dreapta se face treptat, pe masura implicarii in diferite activitati. Incep sa apara si forme ale perceptiei succesiunii timpului. Desprinderea unor insusiri mai importante ale obiectelor, intarirea lor prin cuvinte constituie premisa formarii reprezentarilor care, la aceasta varsta, sunt incarcate de insusiri concrete si situationale. Are un rol imens in viata copilului, pentru ca, pe de o parte, il ajuta sa cunoasca obiectele in absenta lor (animale, plante), iar pe de alta, sa-si reactualizeze experienta si s-o integreze. Incep sa-si dezvolte atat reprezentari bazate pe memorie cat si pe imaginatie (prezentarea personajelor din diferite basme).

Caracteristicile intelectuale

Intelectul, formatiune psihica deosebit de complexa, cuprinde procese si activitati psihice variate si dificile precum: gandire, memorie, limbaj, imaginatie, atentie care il ajuta sa se desprinda de stimulul concret, sa depaseasca exprienta senzoriala. Desi inca in formare, intelectul, in periada prescolara, inregistreaza importante restructurari.

Gandirea

Copilul opereaza cu o serie de constructe, care nu sunt nici notiuni individualizate, dar nici notiuni generale, ceea ce inseamna ca are un caracter preconceptual, cvasiconceptual.

Cu ajutorul cuvantului, care este un simbol, preconceptele castiga in generalitate si precizie si, treptat, se ajunge la construirea claselor logice. Totusi, gandirea are un caracter intuitiv, ramane tributara caracteristicilor concrete, senzoriale, este strans legata de perceptii, de imagine. Insusirile perceptive sunt considerate ca absolute, nu sunt puse in relatie unele cu altele. Copilul gandeste ceea ce vede, rationamentul lui are inca un curs aderent la sensul unic al perceptiei si nu o organizare de ansamblu.

Gandirea preconceptuala si intuitiva este o gandire egocentrica si magica, nereusind sa faca distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza egocentrismul, prescolarul crezandu-se centrul universului. Confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gandirii, prin atribuirea de calitati umane, obiectelor.

Din egocentrism deriva o alta caracteristica si anume artificialismul, convingerea ca totul este fabricat de om. Treptat, gandirea incepe sa se desprinda de egocentrism, prin compararea cu gandirea altuia, trece la analiza mai obiectiva a realittaii, incepe sa imita lucrurile reale, sa tina cont de partenerul de joc. Totusi, ramane la o gandire sincretica, bazata pe relationarea la intamplare a insusirilor obiectelor, face confuzii intre parte si intreg. Aceasta caracteristica se explica prin caracterul inconsistent al reprezentarilor si slaba dezvoltare a capacitatii de a rationa. O alta caracteristica, la fel de importanta, este conturarea primelor operatii si organizarea structurilor operative ale gandirii. J. Piaget considera ca este perioada preoperatorie a gandirii, baza pentru aparitia notiunilor empririce. Copilului ii este greu sa treaca peste aspectele de forma, culoare, nu surprinde relatii privind permanenta, invarianta. De ce-urile copilului arata existenta precauzalitatii intermediare intre cauza eficienta si cauza finala; cauta o relatie, procesele fizice sunt asimilate la actiunile proprii.

Trepat, precauzalitatea nu se mai asimileaza cu actiunile proprii, ci cu operatiile, acestea fiind coordonari generale ale actiunilor. Prescolarul intimpina, de asemenea, dificultati in ceea ce priveste aprecierea ordinii directe si inverse.

J. Piaget considera ca prescolaritatea este o perioada de organizare si pregatire a dezvoltarii gandirii, abia intre 7 si 8 ani si apoi intre 11 si 12 ani are loc desavarsirea operatiilor concrete.

Limbajul

Limbajul prescolarului se deosebeste de cel al adultului prin:

-pronuntarea este imperfecta, mai ales la inceputul prescolaritatii; sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;

-privind structura gramaticala, in utilizarea verbelor, cel mai bine se fixeaza timpul prezent, care se extinde si asupra altor timpuri. Numarul erorilor scade treptat si isi insuseste morfologia si sintaxa in practica vorbirii.

In ceea ce priveste structura limbajului, inca mai domina limbajul situativ din faza anteprescolara care are caracter concret, este legat de situatiile particulare la care participa cei implicati. Treptat, se face trecerea spre limbajul contextual. Cele doua forme coexista, desi ca o tendinta generala trebuie semnalata diminuarea caracterului situativ odata cu intrarea in prescolaritatea mare.

Din limbajul monologat apare treptat, la inceputul prescolaritatii, limbajul interior care are un rol mare in ordonarea, proiectarea si reglarea actiunilor. Sub raport cantitativ, vocabularul se imbogateste substantial. De la 5-10 cuvinte pronuntate de copil la un an, la 300 - 400 de cuvinte pronuntate la 2 ani, 800 - 1000 de cuvinte pronuntate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge pana la 3500 de cuvinte la 6 - 7 ani, desi semnificatiile cuvintelor nu sunt precise.

O alta caracteristica este si formarea independenta a cuvintelor, inventarea lor pe baza cresterii capacitatii de generalizare a unor relatii gramaticale deja insusite corespunzator formarii simtului limbii.

Memoria

Daca la varsta anteprescolara, memoria are un caracter spontan, in prescolaritate, datorita dezvoltarii gandirii si, mai ales, a limbajului interior, alaturi de memoria mecanica se dezvolta memoria logica, alaturi de cea neintentionata apare cea intentionata. Aceasta din urma se dezvolta mai ales atunci cand informatiile au semnificatie pentru copil si in stransa legatura cu sarcinile de joc.

Datorita dezvoltarii progresive a limbajului, memoria incepe sa capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe baza verbala. Atat in planul fixarii, pastrarii, recunoasterii si reproducerii actiunilor (memorie motorie), cat si al impresiilor (memorie afectiva) si al situatiilor (amintirea), memoria prescolarului progreseaza mult si se caracterizeaza prin cresterea trainiciei asociatiilor, indeosebi prin contiguitate.

Jocul, activitatea fundamentala a prescolarului, creeaza atmosfera si conditiile in care se activeaza capacitatea de fixare, pastrare, recunoastere si reproducere. Fixarea si pastrarea au un larg suport afectiv. Reproducerea este mult mai dezvoltata, bazata pe amanunte si detalii.

Predomina memoria involuntara, caracterizata de asociatii de moment si nu comparativ-analitice. Conditiile activitatii. in general si jocul, in special, creeaza necesitatea cautarii si utilizarii unor procedee de reproducere a incercarii active a prescolarului de a-si aminti.

Memoria este strans legata de interesele copilului. Continutul memoriei este foarte bogat: miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativa cresterea intervalului de timp in care devine posibila recunoasterea unui material dupa o singura perceptie.

Totusi, memoria copilului ramane difuza, incoerenta, nesistematizata.

Imaginatia

Ceea ce ne impresioneaza este amploarea vietii imaginative a copilului, usurinta cu care el trece in orice moment din planul realitatii in cel al fictiunii. Se apreciaza ca, daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Imaginatia este prezenta in activitatea creatoare regasita in joc, in desen, dar si cand reproduce o poezie, un cantec.

In interpretarea realitatii copilul manifesta animism si artificialism, si una si alta sunt opera imaginatiei infantile.

Confuzia si nediferentierea perceptiilor, saturatia emotionala il fac pe copil sa nu diferentieze precis planul realitatii de cel al inchipuirii, ceea ce doreste sa aiba de ceea ce are. De asemenea, imaginatia copilului este mai activa, mai libera decat a adultului care este mai controlata de realitate, mai disciplinata. Imaginatia indeplineste la copil un rol de echilibrare sufleteasca; rezolva contradictia dintre dorintele si posibilitatile copilului.

Pe langa imaginatia pasiva, involuntara sub forma visului din timpul somnului, se manifesta imaginatia creatoare si imaginatia reproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se povesteste.

Imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, in produsele activitatii. Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima data, capacitatea de creatie artistica la copil.

Atentia

Atentia este capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra obiectelor si fenomenelor in vederea reflectarii lor adecvate. In prescolaritate incepe, sub influenta gandirii si a limbajului, organizarea atentiei voluntare; sporeste capacitatea de concentrare ca si stabilitatea prin activitate. De asemenea, se mareste volumul atentiei care capata un caracter tot mai selectiv.

Totusi, in prescolaritate, predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi de la sarcinile de indeplinit. Se pun doua probleme: atragerea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cat mai mare.

Orientarea si investigatia constituie elementele componente centrale ale atentiei involuntare declansata de o serie de insusiri ale obiectelor si fenomenelor ca: intensitatea, semnificatia, durata, noutatea etc. Ca urmare a dezvoltarii trebuintelor de cunoastere, a curiozitatii, a unor preferinte si inclinatii deosebite, se manifesta si forme de atentie voluntara; activitatea de joc creaza conditii si cerinte pentru dezvoltarea atentiei si a insusirilor acesteia: stabilitatea, concentrarea, mobilitatea, volumul atentiei.

Educarea atentiei prescolarului este necesar sa urmareasca dezvoltarea unei mobilitati diferite de instabilitatea specifica atentiei copilului mic, precum si cresterea caracterului voluntar al atentiei.

Afectivitatea

Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

-patrunderea copilului intr-un nou mediu institutionalizat unde cunoaste persoane noi, de varste diferite;

-contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care-l iubeste, apoi de autonomie si de restrictiile impuse.

Se produc fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul isi transfera dragostea si atentia catre educatoare cu care se si identifica, fiind pentru el, pentru o perioada de timp, un substitut al mamei. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta incepe inca din anteprescolaritate prin adoptarea unor conduite, gesturi si atribute urmarind modelul. Cand cei doi parinti sunt admirati, copilul se straduiste sa se identifice cu ambii. Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani), de mandrie (la 4 ani) .

Este perioada dezvoltarii, ca urmare a noului tip de relatii, a sentimentelor superioare: morale, intelectuale, estetice.

Din categoria sentimentelor morale cel mai timpuriu este sentimentul de rusine, apoi sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al colectivitatii. Din categoria sentimentelor intelectuale se structureaza sentimentul de multumire ce apare in legatura cu satisfacerea trebuintei de cunoastere si sentimentul de mirare declansat de contactul cu diferite fenomene noi. Apar si sentimentele estetice generate de contactul cu frumosul din obiecte, povestiri, muzica, miscari, din natura.

Prescolarul isi dezvolta si capacitatea de a-si dirija in mod constient expresiile emotionale, acestea devenind mijloace de comunicare cu celelalte persoane.

Formarea si dezvoltarea personalitatii prescolarului

Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii si atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vietii psihice.

Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita modificarilor esentiale care se produc in structura activitatii psihice. Cele mai semnificative elemente ale activitatii care suporta modificari sunt motivele, dar ele inca nu sunt constientizate si ierarhizate in motive esentiale si neesentiale, mai ales la varsta prescolara mica.

Treptat, se supun unui proces de ierarhizare, astfel el poate efectua chiar o activitate neinteresanta daca i se cere, daca i se ofera jucaria dorita.

Desfasurarea activitatii pe baza unor motive corelate, care se intaresc reciproc, ierarhizarea si stabilizarea lor constituie conditia esentiala a formarii personalitatii copilului. Cu privire la Eu, in prescolaritate simtul corporal devine mai profund (toate partile corpului au importanta pentru el); inceputurile de reciprocitate il ajuta sa inteleaga parerile celorlalti; creste respectul fata de sine prin dorinta de a lucra singur.

G. Allport adauga doua aspecte importante care sporesc individualitatea copilului: existenta Eu-lui si imaginea Eu-lui. Primul aspect este legat de aparitia simtului de proprietate, considera ca ii apartin foarte multe lucruri, persoane (,,tatal meu'', ,,mingea mea''); al doilea aspect se caracterizeaza printr-un inceput de constiinta a copilului care incepe sa sesizeze ce cer adultii de la el.

O alta dimensiune este constiinta morala care include unele elemente (reprezentari, notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente, obisnuinte). Specific pentru constiinta morala sunt urmatoarele particularitati:

-are un caracter situativ;

-conduitele morale pozitive sunt mult mai apreciate decat cele negative;

-conduitele morale ale altora sunt mai apreciate decat cele proprii;

-adeziunea la normele morale este mai mult afectiva decat cea rationala; aprecierile sunt dihotomice.

J. Piaget considera ca exista un paralelism logic intre constituirea constiintei logice si cea a constiintei morale. Astfel, daca in dezvoltarea gandirii exista o perioada de egocentism si apoi de realism, la fel si in dezvoltarea constiintei morale exista faza comportamentului egocentric si faza realismului moral. In constituirea constiintei morale, relatiile de cooperare bazate pe respect mutual, pe confruntarea punctelor de vedere sunt superioare celor constrangatoare, care promoveaza respectul unilateral. Primele genereaza independenta, spiritului si autonomia morala, celelalte un egoism moral. Se apreciaza ca la prescolari intalnim o constiinta morala primitiva marcata, mai ales, de sentimente si nu de sisteme de valori.

Dezvoltarea proceselor si a

capacitatilor psihice la virsta scolara mica

Caracteristici generale

Odata cu intrarea copilului in scoala incep sa se manifeste cerinte noi fata de acesta, pe linia complicarii si dezvoltarii cunoasterii, pe linia activitatilor corespunzatoare, formulandu-se noi cerinte fata de conduita de ansamblu, fata de calitatea relatiilor cu cei din jur. Activitatea de baza a devenit procesul invatarii, al insusirii cunostintelor noi. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptata ce produce satisfactii imediate, invatarea este o activitate impusa din afara, care se efectueaza intr-un ritm sustinut, solicita eforturi si urmareste scopuri pe care copilul nu le intelege de la inceput; aceasta activitate trebuie sa se desfasoare intr-un anumit sens, sa fie ordonata, precisa, sa corespunda cerintelor scolii. Activitatea micului scolar incepe sa fie apreciata obiectiv prin sistemul notarii, iar acesta constituie un motiv de orientare si intarire in activitate.

Se modifica fundamental si relatiile copilului datorita faptului ca situatia de elev este legata de o serie de obligatii si drepturi din perspectiva vietii pe care o incepe; solicitarile devin mult mai variate, determinand un ansamblu de caracteristici noi, cu rol semnificativ in dinamica vietii psihice a elevului.

Particularitatile dezvoltarii fizice

Ritmul cresterii este mai atenuat in aceasta perioada; incep sa se accentueze unele diferente de crestere: cresterea se accelereaza la fete, ceea ce face ca la sfarsitul perioadei, fetele sa ajunga si, chiar sa intreaca baietii.

Procesul de osificare se intensifica, devenind evident mai ales in unele parti ale organismului: la nivel facial are loc schimbarea dentitiei de lapte (20 de dinti) prin inlocuirea cu dentitia permanenta (32 de dinti); in regiunea toracelui, a claviculei, regiunile coloanei vertebrale se umplu cu cartilagii spatiile dintre vertebre. Musculatura se dezvolta sub aspectul cresterii volumului muschilor, a dezvoltarii muschilor mici ai mainii ca urmare actiunilor mai subtile efectuate prin scris si desen. Acest proces are loc treptat iar copilul trebuie ferit de suprasolicitare, altfel poate sa apara sindromul 'crampa scriitorului' (pareze ale miscarii mainii).

Sistemul nervos inregistreaza o evidenta dezvoltare, marcata prin modificarea masei cerebrale care atinge aproximativ 1200 g, prin cresterea lobilor frontali, prin dezvoltarea functiei coordonatoare a creierului, prin intensificarea controlului reglator al scoartei.

Dezvoltarea proceselor senzoriale

Perioada micii scolaritati se caracterizeaza printr-o remarcabila dezvoltare a sensibilitatii si receptivitatii senzoriale. Copilul simte o 'sete de impresii', manifesta o 'curiozitate senzoriala', pe care baza, scolarul mic strange din ce in ce mai mult informatii si percepe detalii ale realitatii. Ulterior, apare si setea de a cunoaste, 'curiozitatea epistemica', ce va juca un semnificativ rol motivational in conducerea elevului spre cunostinte generale, abstracte.

Activitatea scolara creaza multiple si complicate situatii in care micul scolar trebuie sa faca diferentieri analitice fine, sa observe cu atentie si precizie, sa asculte cu multa concentrare. Dezvoltarea celui de al doilea sistem de semnalizare fixeaza si mareste posibilitatile de diferentiere, precizie si analiza senzoriala si, in acelasi timp, da senzatiilor caracter constient.

Sensibilitatea tactila se dezvolta in mod deosebit la nivelul mainii, putand diferentia fin forme, marimea obiectelor; aceasta finete tactila este influientata si de dezvoltarea limbajului care permite stabilirea in plan verbal (notional) a diferentierilor.

Sensibilitatea vizuala inregistreaza o crestere progresiva a capacitatii de acomodare a ochilor la diferite distante. Dezvoltarea mare a functiilor analitico-sintetice ale analizatorului vizual se exprima in intensa dezvoltare a constantei de marime, de forma; campul vizual se largeste atat in ceea ce priveste vederea centrala cat si vederea periferica; se dezvolta si sensibilitatea cromatica, micul scolar diferentiind si denumind adecvat culorile spectrului, sesizand chiar nuante ale culorilor.

Sensibilitatea auditiva se dezvolta indeosebi sub influienta insusirii cititului, cand se constituie o noua baza analitico-sintetica a auzului fonematic si a simtului limbii. Sensibilitatea auditiva inregistreaza progres si pe linia capacitatii de diferentiere a sunetelor muzicale si, legat de aceasta, de a controla propriile emisiuni muzicale.

Sensibilitatea proprioceptiva si kinestezica este stimulata de dezvoltarea miscarilor mici ale mainii precum si de la nivelul aparatului verbo-motor care incep sa fie obiectul unei analize constiente in perioada insusirii citit- scrisului.

Senzatiile interne diminueaza mult in intensitate, perioada micii scolaritati fiind o perioada de echilibru functional foarte activ al balantei chimismului intern.

Perceptia

Cuvantul, cu proprietatea sa specifica de a sintetiza si concentra experienta cognitiva, influienteaza dezvoltarea perceptiei delimitand, subliniind si organizand o relativa unitate in experienta copilului. Cea mai importanta caracteristica a perceptiei in aceasta perioada consta in subordonarea ei mecanismului si rolului cognitiv al gandirii, devenind o activitate dirijata si cu sens. O alta particularitate este cresterea caracterului organizat, sistematizat al perceptiei; o astfel de perceptie o numim observatie, ea avand ca nota distincta faptul ca este subordonata unui scop, este de durata si, tocmai de aceea este analitica si sistematica.

O alta caracteristica a perceptiei este dezvoltarea multilateralitatii ei calitative: pe langa numeroasele insusiri ale obiectelor si fenomenelor concrete sunt reflectate si insusirile artistice si valoarea estetica a acestora. De subliniat este si cresterea caracterului intentionat, voluntar al actelor perceptive, prin subordonarea acestora sarcinilor scolare. In procesul insusirii citit-scrisului perceptia evolueaza spre o perceptie analitica fina, subordonata unor sarcini ideative complexe; se formeaza o serie de priceperi si deprinderi senzoriale noi: de a vedea, de a intelege, de a executa transcrierea grafica a limbii vorbite.

In prima etapa a invatarii cititului se dezvolta auzul si vorbirea fonematica; in invatarea scrierii, planul perceptiei auditive fonetice se complica cu panul perceptiei grafemelor, al stabilirii unor relatii intre excitatiile care vin pe cale auditiva cu excitatiile care vin pe cale viazuala si cu cele care se produc la nivelul aparatului fonator: copilul cuprinde cu ochii, traduce in plan sonor si de articulare, include in semnificatie.

Desi perceptia este doar punctul de plecare al oricarui proces de cunoastere, scolarul mic nu se poate lipsi de aceasta decat foarte greu, specificul activitatii sale intelectuale constand, in aceeasi masura, in intensitatea intuirii pe cai senzoriale, cat si in subordonarea intuitiei actului de gandire; perceperea materialului intuitiv (betisoare, bile etc) ofera camp gandirii si are rolul de a incita la analiza, generalizare, abstractizare.

Perceptia de spatiu este stimulata de necesitatea orientarii intr-un spatiu abstract care devine o cerinta a muncii scolarului; ea se dezvolta in plasarea punctului in spatiu (la geometrie), ca origine pentru marimi in numeratie de la dreapta sau la stanga punctului. Treptat, sunt create premise pentru orientarea mai larga in spatiu pe baza de schema, plan, harta geografica; in ultima clasa a micii scolaritati se creaza o noua perspectiva pe linia reflectarii spatiului tridimensional.

Perceptia de timp este sustinuta de formele de activitate de invatare, durata lor, orarul scolar, ca si cunoasterea unor evenimente de actualitate, evenimente istorice, studierea structurii anului calendaristic, a anotimpurilor.

Sub influienta activitatii de invatare, fata de care copilul nu se raporteaza indiferent, ci este afectat de succesul sau insuccesul scolar, de atitudinea invatatorului si modul in care este apreciat de acesta, incepe sa aiba si o percepere subiectiva a timpului, de fapt succesiunea evenimentelor capata o anumita extensiune in raport cu semnificatia lor.

Reprezentarile

Reprezentarile si notiunile, alaturi de perceptii si senzatii, constituie materia prima a gandirii, imaginatiei si memoriei ca procese si capacitati fundamentale a capacitatii psihice cognitive. Elevii se sprijina, in intelegerea profunda a fenomenelor, pe acele reprezentari care s-au format in contactul lor direct si permanent cu realitatea; aceste reprezentari dau posibilitatea de a se elabora generalizari logice, constiente, motivate, sa se ridice la intelegerea mai atenta a relatiilor de cauzalitate, de dependenta, intelegerea a ceea ce are caracter de lege generala, universal valabila. Dar, procesul instructiv educativ se caracterizeaza prin transmiterea de noi informatii, de experiente cognitive social-istorice; acestea se concentreaza in cunostinte care se materializeaza in reprezentari noi. Aceste reprezentari se constituie intr-un adevarat teren de raportare sau 'acceptor' a cunostintelor; operatia de raportare a oricarui fenomen la reprezentari clare se realizeaza printr-un proces analitico-sintetic complex, ideal. Intelegerea a numeroase fenomene din natura se realizeaza prin mijlocirea reprezentarilor, apoi, fenomenele observate devin ele insile mijloc de explicare a altor fenomene mai complexe, mai abstracte. In perioada micii scolaritati se formeaza acele insusiri ale reprezentarilor care fac din ele fenomene reflectorico-sintetice mai bogate decat treapta senzoriala, realizand trecerea spre treapta logica abstracta.

Memoria

In perioada micii scolaritati copilul este, inainte de toate, o fiinta receptiva si mai putin creatoare. Referindu-ne la caracteristicile memoriei, precizam ca se intalnesc particularitati ce se prelungesc din perioada anterioara: se sprijina pe concret, pe perceptibil, ceea ce face ca fixarea si pastrarea cunostintelor sa se faca mai usor prin apelul la concretul senzorial. Memoria pastreaza, mai ales, ceea ce a impresionat profund, ceea ce subliniaza incarcatura afectiva a acestui proces; are caracter spontan, predominant involuntar.

Odata cu activitatea de invatare se intensifica caracterul activ al proceselor de cunoastere si, implicit al memoriei: pe masura ce raspunde sarcinilor activitatii scolare, memoria devine mai organizata, creste electivitatea si natura sistematizatoare a memoriei; treptat, centrul de greutate in fixare si pastrare se muta de pe detaliile si aspectele concrete, descriptive, pe ceea ce este esential.

Activitatea scolara stimuleaza formarea si dezvoltarea unor deprinderi complexe si multiple de munca intelectuala, de invatare, de memorare, adica se cultiva in mod activ, constient, pastrarea, recunoasterea si reproducerea. In legatura cu activitatea scolara se dezvolta caracterul voluntar al memoriei, constiinta necesitatii de a retine ceea ce este necesar, de a repeta ceea ce s-a fixat. Concomitent, se dezvolta si caracterul logic al memorarii, in opozitie cu memoria mecanica, imitativa, bazata pe reproducerea textuala. Se dezvolta in mod evident o serie de calitati ale memoriei: trainicia pastrarii, exactitatea reproducerii, promtitudinea si rapiditatea reactualizarii, volumul memoriei.

Functionarea proceselor memoriei este conditionata de o serie de legi psihologice a caror aplicabilitate este dependenta de particularitatile fiecarui individ:

-plasticitatea sistemului nervos care influienteaza receptivitatea generala sau receptivitatea de moment;

-constiinta clara a scopului urmarit care actioneaza reflexiv asupra tuturor proceselor memoriei: fixarea se realizeaza in termen scurt, pastrarea este durabila, reproducerea capata fidelitate deosebita;

-starea emotionala a elevului, frica de invatator sau parinti, teama de insucces trezesc stari emotionale negative care scad receptivitatea; dimpotriva, o atitudine optimista si intelegatoare fata de elevi creeaza o baza emotionala pozitiva, prielnica pentru a memora;

-ambianta in care are loc memorarea;

-potrivit curbei uitarii a lui Ebbinghauss, timpul optim pentru repetitii este perioada imediat urmatoare memorarii;

-elevul trebuie sa inteleaga ca invatarea eficienta se poate realiza prin antrenarea multiplelor procese psihice.

Atentia

Regimul muncii scolare, prin sarcinile multiple si complexe ce le instituie, impune micului scolar o foarte mare disciplinare a conduitei generale si o permanenta solicitare a atentiei.

Dezvoltarea intereselor de cunoastere si a deprinderilor de munca intelectuala vor contribui la dezvoltarea, alaturi de atentia involuntara, a atentiei voluntare.

La inceputul micii scolaritati, capacitatea de concentrare este inca redusa, ca si volumul atentiei. Posibilitatea de distribuire, volumul si flexibilitatea atentiei se dezvolta insa evident chiar din primul an de scoala. Conditiile muncii scolare determina cresterea treptata a volumului atentiei, ceea ce constituie un indicator pentru modificarea activitatii vietii psihice in ansamblu, pentru dezvoltarea unor mijloace de orientare si concentrare extensiva. Activitatea de citit si scris creaza conditii de distributie (la semnul grafic, la cuvantul verbalizat, la sens) si in acelasi timp impune dezvoltarea, uneia dintre cele mai importante insusiri ale atentiei, concentrarea, ce face posibila mobilizarea rapida, de mare volum si adancime a cunostintelor, a capacitatii ideative si de creatie.

In perioada micii scolaritati apare si se impune cultivarea unei noi forme de atentie, atentia postvoluntara declansata si sustinuta prin modalitatea inedita, atragatoare, vie de prezentare a materialului, astfel incat sa declanseze spontan orientarea elevului si sa sustina concentrarea acestuia fara un consum energetic suplimentar.

Imaginatia

Imaginatia este una din cele mai importante supape ale intelegerii si intuirii, este instrumentul prin care micului scolar i se creaza primele aspiratii in cadrul realului si posibilului.

Imaginatia reproductiva devine un instrument de reflectare adecvata, corecta a realitatii prin caracterul sau mai complex, mai bogat, putand opera in termeni si imprejurari din ce in ce mai variate, ceea ce asigura intelegerea.

Imaginatia creatoare se manifesta in produsele activitatii creatoare, in fabulatie si, intr-o oarecare masura in joc. Incepe sa se organizeze mijloacele tehnice de realizare a actului creator, apare si se dezvolta 'cliseul', prezent, indeosebi in creatia plastica. Pentru creatia literara se stabileste un subiect, o tematica cu dimensiuni logice conturate, subordonarea motivelor de lucru unor idei centrale. Caracteristica este cultivarea amanuntului semnificativ in contextul fiecarui element al produsului artistic; aparitia a numeroase elemente originale au la baza preluarea unor impresii personale.

Gandirea

In conceptia lui J. Piaget, dezvoltarea gandirii in stadiul operatiilor concrete prezinta urmatoarele caracterisitici:

-mobilitatea crescuta a structurilor mentale permite copilului luarea in considerare a diversitatii punctelor de vedere; faptul se datoreaza cristalizarii operatiilor mentale care au la baza achizitia reversibilitatii: copilul poate concepe ca fiecarei actiuni ii corespunde o actiune inversa care permite revenirea la starea anterioara;

-in baza operationalitatii crescande a gandirii, pasul spre logicitate este facut si prin extinderea capacitatii de conservare a invariantilor;

-aceasta achizitie permite saltul de la gandirea de tip functional la cea de tip categorial;

-se dezvolta operatiile de clasificare, incluziune, subordonare, seriere, cauzalitate;

-se dezvolta rationamentul cauzal, copiii incearca sa inteleaga, sa examineze lucrurile in termeni cauzali;

-ceea ce diferentiaza acest prim stadiu logic de urmatorul este faptul ca operatiile mentale raman dependente si limitate de continutul pe care il pot prelucra: materialul concret;

-astfel se explica si caracterul categorial-concret (notional) al gandirii scolarului mic; in stadiul urmator se va completa si desavarsi procesualitatea cognitiva prin aparitia formelor categorial-abstracte (conceptele).

Pornind de la consideratia ca parametrii gandirii trebuie sa se refere la nivelul de generalizare, abstractizare, analiza si sinteza ca si la nivelul de materializare concreta a operatiilor mentale, prin verbalizare si activitate, consideram ca putem retine cele mai semnificative transformari ale gandirii micului scolar:

-modificarea potentialului de activitate ideativ-intelectuala, randamentul acesteia crescand de 3-4 ori de clasa a II-a la clasa a IV-a; dezvoltarea potentialului de activitate intelectuala se exprima in calitatea si timpul de lucru in diferite procese de gandire;

-dezvoltarea organizarii, sistematizarii in procesul de insusire a cunostintelor si de gandire;

-cresterea caracterului activ si relational al gandirii pe baze asociative noi manifestata prin promta si precisa adaptare la situatii inedite;

-subordonarea analizei perceptive sarcinilor ideative;

-dezvoltarea caracterului critic al gandirii odata cu cresterea experientei intuitive si verbale.

In perioada micii scolaritati copilul reflecta realitatea prin mijloacele intelegerii intuitive, implicite, fara verbalizari. Treptat, se dezvolta formele intelegerii neintuitive prin notiuni, cu caracter explicit.

Limbajul

Cel mai semnificativ fenomen in dezvoltarea limbajului scolarului mic consta in insusirea limbajului scris. Dificultati de diferentiere corecta a fonemelor (componentele sonore ale cuvintelor) se repercuteaza in scriere, determinand unele particularitati:

-eliziunile in grafeme: ,,ituneric'' pentru intuneric; ,,itreaba'' pentru intreaba;

-sunete supraadaugate: ,,aritimetica'' pentru aritmetica; ,,viouara'' pentru vioara; ,,deminineata'' pentru dimineata etc.

Vocabularul atinge un numar de 4000-4500 de cuvinte, dintre care 1500-1600 reprezinta vocabular activ.

Prin dezvoltarea capacitatii de a citi, scolarul mic incepe sa ia contact tot mai intens cu limba literara care ii va imbogati vocabularul dar si posibilitatea de a se exprima frumos, artistic. In acelasi timp, creste volumul cuvintelor tehnice, specifice pentru domeniile aritmeticii, geometriei, gramaticii, geografiei etc.

Un fenomen senificativ este si cresterea capacitatii de intelegere si folosire a sensului figurat al cuvintelor, mai ales in context.

In procesul scrierii gramaticale si ortografice se dezvolta si capacitatea de a se exprima corect gramatical, precum si deprinderea de a intelege valoarea gramaticala a diferitelor parti de propozitie.

Limbajul scris are o structura gramaticala mai exigenta decat limbajul oral, impune un vocabular mai critic si actioneaza nemijlocit asupra limbajului oral, dandu-i mai multa consistenta si organizandu-i topica.

Afectivitatea

Activitatea scolara, relatiile generate de statutul de elev constituie izvorul fecund al unor noi stari de constiinta, al unor noi atitudini emotive. Aspectul de intensitate alaturi de cel de durata si calitate se modifica si se complica; frecventa relativa a starilor afective mijlocite complexe creste, precum si influienta si rezonanta acestora; se dezvolta memoria afectiva si creste retrospectiva afectiva.

Dezvoltarea sentimentelor are loc in contradictiile ce se constituie intre sensul nazuintelor, dorintelor si aspiratiilor proprii si ale altora, cerintele dictate de normele morale si dinamica propriilor dorinte si aspiratii, intre emotiile de moment si sentimente, intre cunoastere si activitate. De subliniat este cresterea sensului moral afectiv al conduitei generale a scolarului, dezvoltarea intensa a sentimentelor si starile afective legate de relatiile si aprecierea sociala a actiunii. In acest contex se structureaza tot mai clar sentimentele morale ca si cele intelectuale si estetice.

Deprinderi si priceperi

Datorita cerintelor multilaterale ale activitatilor scolare are loc un proces intern de perfectionare a unor deprinderi deja constituite anterior (deprinderi de autoservire, de alimentare etc), ca si un intens proces de constituire a unor deprinderi si priceperi noi (deprinderi intelectuale, deprinderi motorii): de a vorbi corect si literar, de a memora, de a citi mult si diversificat, de a-si organiza activitatea, de a scrie in ritm rapid.

In acelasi timp, se dezvolta deprinderi estetice precum si deprinderi de comportare civilizata.

In intimitatea activitatii de invatare, unele deprinderi se transforma in obisnuinte, ca aspecte la conditiile vietii cotidiene: regimul zilnic, programul activitatilor scolare etc.

Interese

Problema dezvoltarii intereselor la micul scolar trebuie privita in legatura si determinata de procesul activitatii de invatare, de multiplele relatii complexe ce se stabilesc in noua forma de activitate.

Dinamica intereselor scolare strabate calea de la nediferentiat la diferentiat, in sensul ca la inceput se acorda un interes egal muncii scolare, apoi apare o orientare preferentiala pentru anumite activitati (citit, scris, socotit etc).

In primele clase se manifesta la elevi interesul empiric pentru aspectul exterior al faptelor si fenomenelor; paralele cu dezvoltarea gandirii si acumularea cunostintelor, ei incep sa manifeste un interes logic, urmarind cauza fenomenelor, relatiile dintre acestea, justificarea schimbarilor in natura si societate. Incep sa se structureze si variate interese extrascolare: pentru lectura, colectii, tehnica, sport, etc.

In institutia scolara se urmareste largirea ariei si volumului intereselor, sa se formeze interese stabile si profunde, sa se dea un caracter de persistenta interesului pentru invatare.

Vointa

Una din trasaturile specifice ale micii scolaritati o reprezinta impregnarea tot mai puternica a conduitei copilului cu o nota de intentionalitate si planificare. Multe din conduitele copilului incep sa se deruleze sub semnul lui ,,trebuie'', ,,este necesar'', ,,nu trebuie''. Vointa, ca mod de raspuns la aceste comenzi, iradiaza larg in cuprinsul personalitatii copilului punandu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii psihice. Perceptia devine intentionala, sistematica si sustinuta prin efort voluntar, transformandu-se in observatie. Tot acum se formeaza memoria si atentia voluntara, capacitatea concentrarii mentale voluntare de durata mai mare in rezolvarea unor probleme de gandire.

Caracteristicile personalitatii

Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter. Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant asupra formarii, in continuare, a personalitatii.

Statutul de scolar cu noile lui solicitari, cerinte, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza copilul la aceasta varsta. Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra personalitatii lui atat in ceea ce priveste organizarea ei interioara cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.

Pe plan interior, datorita dezvoltarii gandirii logice, capacitatii de judecata si rationament se pun bazele conceptiei despre lume si viata care modifica, esential, optica personalitatii scolarului asupra realitatii inconjuratoare. Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Exista copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational da nastere la anumite compensatii temperamentale.

Un rol important in reglarea activitatii si relatiilor scolarului mic il au atitudinile caracteriale. Educatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos, la clasa si in afara ei, nu atat latura exterioara a faptelor copilului cat mai ales care a fost motivul faptei. In functie de aceasta masura educativa poate sa mearga de la sanctionarea faptei exterioare pana la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil sa se comporte astfel.

Particularitatile psihice ale

preadolescentului si adolescentului

La iesirea din copilarie si inceputul adolescentei, ca si in tot decursul acestei perioade, avem in fata noastra dezvoltarea impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi in plina formare.

Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase si profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioada a dezvoltarii, in care dispar trasaturile copilariei, cedand locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari psihice individuale specifice.

Adolescenta cuprinde doua faze :

-una timpurie intre 10-11/13-14 ani, perioada a transformarilor profunde fizice si fiziologice, a unor conturari complicate a intereselor, aptitudinilor si conceptiei morale a copilului; aceasta perioada se numeste preadolescenta sau pubertate.

-a doua perioada 13-14/17-18 ani este cea a adolescentei propriu-zise ce se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata, prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive,afective si volitionale a personalitatii.

Preadolescenta - caracterizare generala

Aspectul exterior se caracterizeaza prin lipsa de armonie, mainile fiind mai lungi decat trunchiul, nasul disproportionat in raport cu fata, intreaga conformatie lasand impresia unei fiinte desirate.

Se constata schimbari evidente la nivelul vietii psihice. Actele de autoritate ale parintilor sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernamant critic daca nu sunt intemeiate si necesare. Se mainfesta o schimbare in comportamentul copilului, ce ar avea urmatoarea explicatie: pana in aceasta perioada cunostintele parintilor, in majoritatea cazurilor, au fost suficiente pentru lamurirea diferitelor probleme din viata copilului, iar capacitatea intelectuala a acestuia era inca putin dezvoltata spre a-si da seama de unele insuficiente ale parintilor. Acum insa, venind in contact cu cunostinte variate si profunde, iar gandirea dezvoltandu-se la capacitatea realului, insuficientele parintesti nu mai trec neobservate.

La aceasta varsta se dezvolta constiinta de sine, preadolescentul fiind animat de dorinta de a-si cunoaste propriile sale posibilitati, pentru a-si da seama in ce masura poate fi util celor din jur.

Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societatii, cu o inalta constiinta a datoriei, in orice domeniu ar activa (stiintific, literar, artistic, tehnic, etc).

/Adolescenta - caracterizare generala

Adolescenta se anunta a fi o etapa mai calma, mai linistita decat perioada anterioara, tanarul adoptand acum o pozitie mai constienta fata de mediul social si de problemele complexe ale acestuia. Copilul se orienteaza mai mult catre lumea externa, in aspectele ei multiple, dar isi indreapta atentia si catre propria-i viata psihica, in cunoasterea careia tinde sa se adanceasca tot mai profund.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt (dupa St. Zisulescu) :

-dezvoltarea constiintei de sine

-afirmarea propriei personalitati

-integrarea treptata in valorile vietii

Dezvoltarea constiintei de sine

Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentand o valoare care trebuie pretuita si respectata.

Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine insusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea in mijlocul careia traieste. Cel mai inalt nivel al constiintei de sine este atins de elev atunci cand el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al colectivului. Constiinta de sine este in primul rand constiinta pozitiei sociale a omului.

Factor de seama al dezvoltarii constiintei de sine il constituie activitatea scolara si natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului, precum si aprecierea grupului din care face parte.

O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului in viitor; un aspect al acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va imbratisa, determinandu-l la reflectie asupra vietii sale interioare; adolescentul se analizeaza spre a-si cunoaste calitatile, spre a se convinge de valoarea lor in raport cu profesia la care se va decide.

Capacitatea de a se preocupa de propria persoana, de a medita, si de a-si analiza trasaturile psihice, nu inseamna fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune, dorinta de a participa la toate manifestarile vietii sociale. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea isi ia forme constiente.

Afirmarea de sine

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central in jurul caruia trebuie sa petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. El doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult; lipsa de consideratie este dureroasa si chiar paralizanta pentru un adolescent.

Un mijloc curent de afirmare il constituie aspectul exterior, adolescentii cautand sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, imbracamintea care diferentiaza, care scoate in relief propria persoana, prin maniere, eleganta miscarilor, limbajul (neologisme, arhaisme, argou), corespondenta (continutul, plicuri, marci, alfabet aparte), spiritul de contradictie, fata de faptele morale, judecata lui nu admite concesii ci este radicala si intransigenta, din care cauza aprecierile sale sunt puternic dotate cu subiectivism.

Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual, ci si in grup: vor sa activeze, sa se distreze impreuna. Membrii grupului au convingerea ca aportul lor nu reprezinta actiuni banale, lipsite de importanta, ci creatii care se impun prin vitalitate si originalitate. Pe adolescenti ii atrage si viata politica; in politica adolescentul vede o inalta activitate sociala.

Integrarea sociala

Esenta integrarii sociale consta in atasamentul din ce in ce mai constient si mai activ la grupul caruia apartine si a carui sfera se extinde de la clasa, scoala, pana la marele organism social.

Cu cat inainteaza in varsta, cu atat adolescentul este mai obiectiv in judecatile sale, aprecierile efectuandu-se in functie de criteriile sociale pe care si le-a insusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor in valorile sociale si culturale ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei lor despre lume si viata; cei mai multi manifesta un interes deosebit pentru cuceririle stiintei contemporane si pentru anumite ramuri ale stiintei: fizica, filosofia, biologia, matematica, chimia, istoria.

Dezvoltarea fizica in preadolescenta si adolescenta

-Inaltimea si greutatea.

In cresterea in inaltime si greutate nu se constata paralelism ci alternanta, cresterea uneia corespunzand cu stagnarea celeilalte. Cresterea in inaltime se produce cel mai intens intre 14-15 ani, iar catre 18 ani curba cresterii coboara. O mai intensa crestere se constata la membrele inferioare si superioare, ceea ce va da, indeosebi puberului, un aspect special, adesea critic.

Crestera in greutate urmeaza lent cresterea in lungime ; baietii cresc intens in greutate dupa 14 ani, cam 6Kg/an, iar fetele dupa 11 ani, cam 3Kg/an.

-Sistemul osos. Progrese importante se observa la osificarea diverselor parti ale craniului (mai ales ale temporalului). Se incheie procesul de osificare a oaselor mainii, ceea ce va determina aparitia unor particularitati ale miscarilor fine, ale diferitelor dexteritati manuale si cresterea mare a vitezei de scriere.

-Sistemul muscular. Se dezvolta musculatura spatelui, a centurii scapulare si pelviene; creste forta musculara. Dupa 15 ani se dezvolta intens muschii mici, care ajuta la precizia si coordonarea miscarilor fine, la perfectionarea tehnicii miscarilor, ceea ce inseamna cheltuiala redusa de energie.

-Sistemul cardio-vascular. Frecventa pulsului - 80 batai/min. Se constata o mare capacitate vitala a plamanilor intre 14-17 ani. Respiratia intercostala inlocuieste respiratia abdominala (specifica copilului mic).

-Sistemul nervos. Se definitiveaza relieful scoartei cerebrale, se realizeaza o dezvoltare complexa a legaturilor dintre diferitele regiuni ale scoartei, formandu-se numeroase cai functionale intre toate regiunile creierului. Deosebit de evidenta este dezvoltarea sistemului central de autoreglare, precum si dezvoltarea mecanismelor de accelerare si incetinire a dinamicii corticale, mecanisme ce constituie instrumente ale autoreglarii superioare.

-Glandele cu secretie interna. Se mareste functional rolul tiroidei, ceea ce duce la intensificarea procesului cresterii osoase si unele modificari ale metabolismului. Hipofiza stimuleaza intens producerea hormonilor glandelor sexuale, procesul de diferentiere a tesuturilor si organelor, procesul de maturizare interna. Epifiza si glandele suprarenale sunt angajate in dimorfismul sexual, in procesul maturizarii; ele stimuleaza procesul dezvoltarii organelor genitale, pigmentarea pielii, ingrosarea generala a corpului. Glandele sexuale isi intensifica activitatea prin ajungere la maturizare intre 12-13, 17-18 ani la baieti; 10-11, 15-16 ani la fete. Se manifesta fenomenul maturizarii prin cresterea pilozitatii in regiunea axiala, modificarea vocii, aparitia polutiei, aparitia senzatiilor erotice si a unor manifestari sexuale.

Dezvoltarea vietii psihice

Sensibilitatea. Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si diferential ale analizatorilor, facandu-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.

-Senzatiile vizuale. In perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor are o mare capacitate de acomodare. Distinge cu mai multa precizie obiectele la distanta. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se castiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora. Adolescentul opereaza intr-un sistem comparativ bogat si cu o capacitate de verbalizare relativ mare si variata (,,culoarea deltei'', ,,culoarea lunii'', ,,culoarea eclipsei'').

-Senzatiile auditive. Se dezvolta in directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic; auzul fonematic-pe linia intelegerii celor mai neinsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite insusiri perceptive si auditive.

-Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros creste foarte mult. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri. La baieti, din dorinta de a imita gusturile adultilor (fumat, bauturi, mancaruri picante) isi modifica treptat, chiar daca la inceput nu face placere, gusturile.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, in adolescenta are loc procesul de erotizare a sensibilitatii.

Perceptiile si spiritul de observatie ale preadolescentului si adolescentului devin foarte vii, capata o mare adancime. Pe adolescent il atrag unele aspecte specifice ale fenomenelor-ceea ce este original si tipic. La preadolescent vor interveni treptat elemente importante de ordine, o evidenta modificare a tonalitatii afective. Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. La preadolescenti si adolescenti perceptiile sunt incluse intr-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gandirii. Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a intelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

Atentia. Se dezvolta evident atentia voluntara. Chiar atentia involuntara si cea postvoluntara isi modifica aspectul, devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare; la preadolescenti - doua ore, la adolescenti - 4 ore. Dezvoltarea cunostintelor diverse, multiple ale preadolescentului si adolescentului, dezvolta spiritul de observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura incepe sa fie privita cu ochi de 'naturalist '', cu ochi de ' fizician ', etc.

Memoria. Intre 13-17 ani capacitatea de memorare ajunge la foarte mari performante. Memoria, fiind o activitate complexa, implicit in organizarea si reactionarea numeroaselor legaturi asociative disponibile, este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale.

In aceasta perioada creste mult caracterul activ si voluntar al memoriei; memoria foarte exacta a scolarului mic incepe sa fie tot mai mult inlocuita cu memoria logica care pastreaza ceea ce este esential, operand cu scheme logice.

Memoria opereaza cu reprezentari si notiuni, care devin mai bogate, mai complexe, mai organizate. O serie de reprezentari se rationalizeaza treptat, altele capata un caracter tipizat, avand un potential sugestiv deosebit de marcant. La preadolescent, fixarea se face inca sub forma unei reflectari relativ fidele a materialului ce urmeaza a fi memorat. Pastrarea ierarhizeaza, insa, o anumita ordine si primordialitate a ceea ce trebuie sa se pastreze in functie de criterii logice. Recunoasterea opereaza mult cu asociatii si cu structuri de reprezentari. Cele mai evidente prefaceri apar in reproduceri: preadolescentul structureaza reproducerea verbala in stil propriu, se straduieste sa depaseasca stilul nivelului verbal, scris sau oral; la adolescent, prelucrarea apare in insusi procesul fixarii, cand se procedeaza la restructurari care sa faca mai sistematic si mai inteligibil materialul de memorat. Pastrarea se sistematizeaza mult. Recunoasterea reconstituie materialul in aspecte detaliate analitice, prin coordonatele lui logice. In reproducere, adolescentul include, in relatarile sale verbale, numeroase elemente de explicatie (personale) sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce da originalitate reproducerii.

Gandirea. Structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale gandirii si la dezvoltarea mare a cunostintelor care conduce la dezvoltarea gandirii diferentiate: gandire matematica, gandire fizica, gandire gramaticala, etc. Studiul diferitelor obiecte de invatamant il apropie tot mai mult pe preadolescent si adolescent de insusirea unei conceptii proprii despre lume si viata, intelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

In procesul insusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gandi, se intaresc sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza algoritmi in cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii intre discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gandirii, se dezvolta posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene in cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri intre clase si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Judecatile devin mai complexe - disjunctive, ipotetice, apodictice. Se dezvolta spiritul critic al gandirii - ca urmare a logicii si adancirii acesteia, a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa in fenomene, precizia gandirii.

In perioada preadolescentei si adolescentei trecerea catre formele extensive, verbale ale gandirii logice face necesara preluarea in termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.

Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte ale preadolescentului si adolescentului se petrece o ierarhizare latenta a valorii celor cunoscute, dar se manifesta (mai ales spre sfarsitul perioadei) si preferinte, urgente, etc., ceea ce oglindeste aspectele caracteristice individuale ale felului cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se petrece in mod activ si selectiv.

Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Incepand cu adolescenta creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de stil in limbajul scris: epitete, comparatii, personificari, metafore. Datorita lecturii diversificate, preadolescentii si adolescentii reusesc sa-si formeze un stil propriu de vorbire orala si scrisa, afirmadu-se din ce in ce mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial, dar este sarac si imprecis in analiza proceselor interioare. La sfarsitul adolescentei, datorita unei experiente de viata mai ample si datorita imbogatirii vocabularului, incep sa inteleaga si sa redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Imaginatia. O caracteristica a preadolescentei si adolescentei este dezvoltarea mare a fortei de creatie, a capacitatilor ideative si a capacitatilor creatoare practice. In afara de imaginatia reproductiva care ajuta in insusirea sistemului de cunostinte transmise in procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a carei material ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta il gaseste in realitatea in care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri in legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care incepe sa se manifeste. Prin creatiile lor, preadolescentii si adolescentii isi exprima propriile judecati si atitudini in legatura cu problemele ce-i framanta. In repertoriul creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de iubire.

O forma speciala a imaginatiei, strans legata de varsta adolescentei, este visarea - ca proiectare mentala a personalitatii in situatii viitoare. Visarea este un proces strans legat de realitate, raportandu-se la dorintele lui legate de planurile de viitor, de profesie, de pozitie sociala generate de interesele, aptitudinile, si sistemul de cunostinte ale adolescentului.

Afectivitatea

Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, viseaza, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, ii intelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea, amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de insemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

Doua directii apar mai importante in dezvoltarea generala a vietii afective :

-cresterea autonomiei morale si a conceptiei morale a adolescentului

-erotizarea vietii afective.

Primul aspect este legat de viata si relatiile sociale, cel de-al doilea se refera la aspectele individuale ale dezvoltarii afectivitatii. Se dezvolta sentimente superioare - morale, estetice, intelectuale - baza lor reprezentand-o largirea cunoasterii .

Vointa

Este perioada in care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, cand intre motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare, care este in stransa legatura cu experienta in domeniul in care urmeaza sa se actioneze.

In luarea hotararii, preadolescentul este prompt, dar la adolescent, timpul este mai indelungat, deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta.

In executia hotararii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea amana indeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile actiunilor sale avand o motivatie mai puternica. Pe aceasta perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului, etc.

Interesele preadolescentului si adolescentului

Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a imbogatirii experientei de viata. Interesele preadolescentului nu graviteaza doar in jurul activitatii scolare, ci se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate in vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de eficienta iar sub aspectul continutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc.

Aceste interese sunt, mai ales la varsta adolescentei, legate de idealul profesional, generand motivele care-i determina pe adolescenti, sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita in invatamantul superior, posibilitati de castig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.