Principiul constructiei componentiaie si ierarhice a structurilor intelectuale

Principiul constructiei componentiaie si ierarhice a structurilor intelectuale

Principiul constructiei componentiale si ierarhice se bazeaza pe legitatile si ideile relevate de "teoria triarhica a inteligentei', in special de "subteoria componentiala', de psihologia cognitiva si de psihologia genetica.

Pentru intelegerea naturii si functionalitatii inteligentei, J.R. Sternberg (1985) subliniaza necesitatea sesizarii proceselor care fonneaza componentele din care se structureaza comportamentul inteligent, care la randul sau trebuie evaluat in raport cu contextul socio-cultural, cu valorile sociale dintr-o cultura. O componenta a inteligentei este un proces informational care opereaza cu reprezentari sau simboluri ale obiectelor respective, este un "segment informational' cuprins intre un "input' senzorial si traducerea acestuia printr-un "output' de raspuns. Drumul de la colectarea datelor la prelucrarea, elaborarea si retransmiterea noii informatii este denumit procesarea informatiei ("information processing'). Cunoasterea umana poate fi astfel def ita in termenii cailor prin intermediul carora subiectii "proceseaza' informatia.

Sternberg arata ca in comportamentul inteligent intervin trei >.,puri de componente, care interactioneaza. Trecerea lor in revista atentioneaza profesorul asupra necesitatii proiectarii activitatilor didactice de nuanta formativa, pentru dezvoltarea tuturor acestor componente ale inteligentei, avand in vedere principiul constructiei componentiale si ierarhice.

Componentele de achizitie a cunostintelor sunt cele care au functia de a interveni in colectarea, in achizitia noilor informatii, transfonnandu-le in cunostinte functionale. Este vorba de trei componente: incadrarea selectiva, combinarea si compararea selectiva, cu rol in structurarea cunostintelor si utilizarea lor eficienta.

Componentele performantei intervin in cadrul diferitelor strategii rezolutive, pentru obtinerea performantei. Ele tind sa se organizeze in stadii succesive, formand "proceduri' corespunzatoare solutionarii sarcinii/problemei.

Metacomponentele intervin in planificarea, conducerea si luarea deciziilor privind realizarea unei performante, fiind procese de mare complexitate. Sub influenta psihologiei cognitive, Sternberg identifica sapte iretacomponente: decizii asupra problemelor care trebuie rezolvate, selectia uneia sau mai multor reprezentari sau organizari pentru componente sau informatii, selectia, strategiilor pentru combinarea compon Atelor, decizii privind alocarea unor resurse ale atentiei, conducerea solutionarii, sensibilitatea pentru feedback- ' extern. Aceste metaccmponente sunt de o deosebita importanta, de o inalta prevalenta in comportam - ntul inteligent.

Sub teoria componentiala, din cadrul "teoriei triarhice' a inteligentei, acopera "universalii cognitivi', referindu-se li momentele ce intervin in rezolvarea de probleme, puse in orice context, si tocmai de aceea este utilizabila in didactica moderna, indeosebi in cadrul invatarii prin rezolvare de probleir';.

Asupra importantei "analizei componentiale' a comportamentelor cognitive implicate in rezolvarea problemelor ne atrag atentia si cercetarile efectuate de diferiti exponenti ai psihologiei cognitive. Acestia au relevat faptul ca procesul de rezolvare de probleme poate fi descompus in micro-secvente de procesare a informatiei (subrutine algoritmice, operatii, elemente "operaUonal-intuitive' de tip euristic etc.). Aceste micro-secvente pot fi apoi integrate intr-un tot unitar, care reflecta procesul rezolvarii problemei. Actualmente, asupra importantei didactice a "analizei componentiale' ne atrag atentia sistemeie-expert care stau !. baza elaborarii unor programe-computer. Dupa cum spun I. Radu si M. lonescu (1987, pag. 89) sistemeie-expert care pornesc de la relevarea prin "rati: nament cu voce tare' interrelat cu alte tenr'ci de "obiectivare' a gandirii unor experti umani in rezolvarea de probleme - simt o clasa de programe-computer capabile de prestatii inteligente, cum ar fi acelea de a analiza, a diagnostica, a forma concepte, a clasifica etc. Facand apel la "analiza componentiala', la structurarea logica, infra-logica si mai ales euristica a micro-secventelor comportamentului rezolutiv, programele-expert ne atrag atentia si asupra rolului evaluarii formative si a posibilitatii ca elevii sa ajunga la o autoevaluare formativa.

Pe principiul constructiei ierarhice - propriu functionarii creierului uman - se bazeaza si realizarile din domeniul ink^igentei artificiale (I. Radu, M. lonescu, 1987, pag. 193). Dupa cum spune H. Simon (1977), unul dintre exponentii de marca ai psihologiei cognitive, asemanarea dintre creierul uman si ordinator nu rezida in "morfologie', ci in organizerea ierarhica a proceselor/operatiilor. Si programarea pedagogica in versiunea instruirii asistate de calculator, respectiv proiectarea "didacticialului', tine seama de principiul constructiei componentiale si ierarhice. Astfel, continutul informational, materia de studiu dintr-un sistem de lectii sau dintr-o lectie se "segmenteaza' in "cuante' de informatie sau "pasi' (secvente), a caror dimensiune se aproximeaza dupa criterii logice si experimentale (practice). Activitatea elevului se imparte, la randul ei. in secvente de invatare, care implica actiuni, respectiv "segmente' ale activitatii mai complexe, care contopeste intr-o structura unitara, intr-un tot integral, momentele comportamentului cognitiv ce se finalizeaza in insusirea unor notiuni, principii, legi, strategii de gandire (strategii rezolutive) etc. Deci, "secventele de predare-invatare se articuleaza in unitati mai cuprinzatoare pe canavaua unor taxonomii sau ierarhii ale invatarii'. "Achizitiile se organizeaza ierarhic: o secventa de procese elementare se combina intr-un proces compus, procesele compuse alcatuiesc apoi complexe de procese s.a.m.d.' (I. Radu, M. Ionescu,1987, pag. 193).

Principiul constructiei componentiale si ierarhice ne ajuta sa intelegem si sa proiectam adecvat dezvoltarea in ontogeneza in cadrul diverselor stadii ale evolutiei inteligentei copiilor, sub influenta instructiei si educatiei, a tuturor capacitatilor (componentelor) cognitive care se structureaza in tipuri (forme) ale capacitatii de invatare, tot mai complexe. Formele invatarii pot fi redate in cadrul unei piramide cu sase niveluri structurate ierarhic.

Capacitatile umane de invatare se gasesc sub incidenta principiului constructiei componentele si ierarhice intrucat, pe masura ce copilul avanseaza in dezvoltarea intelectuala, formele din partea de mai sus a piramidei tipurilor de invatare devin din ce in ce mai operante, mai eficiente. De asemenea formele invatarii de pe palierele inferioare - care apar in ontogeneza si pe parcursul scolarizarii mai devreme - se inglobeaza si se subordoneaza formelor superioare ale invatarii. Tipurile inferioare subzista cu cele superioare o perioada de timp, fiind in cele din urma depasite functional si inglobate adesea ca "rutine' sau "subrutine' ale formelor superioare ale invatarii. Astfel, de exemplu, invatarea de strategii prin rezolvare de probleme presupune o buna functionalitate a anumitor concepte principii, stapanirea unor legitati, dupa cum invatarea creativa presupune si ea functionalitatea unor strategii, indeosebi euristice si, desigur, a celor creative ca atare, acest tip de invatare antrenandu-se si dezvoltandu-se mai ales prin rezolvarea unor probleme noi. Principiul constructiei componentiale si ierarhice a structurilor intelectuale, alaturi de principiul invatarii prin actiune si de principiul psihogenetic al stimularii si accelerarii, dezvoltarii stadiale a inteligentei reprezinta suportul stiintific explicativ al vechiului principiu al ipotezei optimiste din didactica traditionala.

Si procesul de structurare a gandirii stiintifice are la baza, printre altele, principiul constructiei componentiale si ierarhice. Observatii utile si interesante referitoare la diversele aspecte psihopedagogice implicate in procesul de structurare a gandirii stiintifice la preadolescenti si la adolescenti gasim in lucrarile lui L.S. Vigotski, (1972), J. Bruner (1970), H. Aebh (1973), R.M. Gagne (1975), I. Manzat (1983, 1988) s.a.

Dupa cum spune L.S. Vigotski (1972, pag. 242), "integrarea notiunilor in sisteme reprezinta noul care apare in gandirea copilului odata cu formarea notiunilor sale stiintifice si inalta intreaga sa dezvoltare pe o treapta noua'. H. Aebli demonstreaza ca dezvoltarea gandirii copilului se realizeaza daca acesta este antrenat in investigatii si cercetari cu caracter stiintific, deoarece "cercetarea da nastere unui proces al gandirii, adica duce la construirea unei notiuni, unei operatii sau legi noi, depasind, prin structura sa, schemele anterioare' (1973, pag. 84).

J. Bruner considera ca principala cale de educare a gandirii stiintifice a elevilor este instruirea bazata pe descoperire, care trebuie sa duca la invatarea structurala. Or aceasta invatare structurala este implicata mai ales in predarea-invatarea interdisciplinara. J. Bruner (1970, pag. 53) arata: "Exista cateva idei care revin adesea in mai toate ramurile stiintifice. Daca cineva si-a insusit bine, in generalitatea lor, aceste idei intr-un domeniu, el le va asimila mai usor, cand le va intalni sub o alta forma, in alte domenii ale stiintei'.

Ocupandu-se de conditiile psihopedagogice ale "invatarii stiintei', R.M. Gagne arata ca rezolvarea de probleme este de o valoare deosebita pentru predarea-invatarea stiintelor. Rezolvarea de probleme presupune elaborarea unor strategii, care au rol "atat de proeminent in insasi activitatea stiintifica' (1975, pag. 228). Totodata, R.M. Gagne (1975, pag. 229) subliniaza faptul ca regulile de rezolvare a unei probleme stiintifice cer invatarea anterioara a unor reguli pentru stiinta, "in sensul ca se ocupa cu procesele de obtinere a informatiei stiintifice', indiferent aceasta este din domeniul biologiei, fizicii, chimiei sau de alta natura.