RAPORTAREA INVATAMANTULUI PUBLIC SI A INVATAMANTULUI PRIVAT IN LUME

RAPORTAREA INVATAMANTULUI PUBLIC SI A INVATAMANTULUI PRIVAT IN LUME

O scurta analiza din perspectiva istorica ne conduce la concluzia ca exista o convergenta a sistemelor de educatie la nivel mondial. In Evul Mediu modelele institutionale de baza si structura studiilor erau similare la nivel mondial, elementele de curriculum erau comune, iar limba comuna de predare era latina. 

Daca ne intoarcem catre prezent, la sfarsitul secolului XX limba engleza e principala limba internationala. Asta se datoreaza puterii economice a SUA si a Marii Britanii, dar si datorita dezvoltarii tehnologiei informatiei si comunicatiei, prin aparitia Internetului.

La ora actuala mai mult de un milion de studenti studiaza in afara tarii lor, si alte milioane de cercetatori sau bursieri lucreaza la nivel international- utilizand noile tehnologii .

Desi se cunoaste deja ca exista dificultati pe care le intampina sistemul educational - datorita modificarilor permanente din societate, datorita necesitatii permanente de adaptare la noile tehnologii si la noile cerinte de pe piata fortei de munca - este necesar sa se inteleaga faptul ca investitia in educatie este una din cele mai rentabile investitii .

Se poate afirma ca a absolvi o scoala - (indiferent de gradul ei ) nu este o garantie pentru detinerea unei pozitii profesionale si sociale avantajoase; dar pe de alta parte, cine nu detine o diploma si cunostinte aferente (in ziua de azi), nu mai are, prin comparatie, sanse in concurenta pentru obtinerea unui loc de munca calificat .

Astfel, cu cat mai mare devine decalajul intre cererea si oferta de cadre calificate, cu atat mai mult trebuie sa investeasca fiecare persoana in propria instruire, daca doreste sa nu ajunga intr-o situatie grea din punct de vedere financiar si nu numai.

Se poate chiar spune ca educatia, un bun in principiu, general accesibil, ia locul averii si al pozitiei sociale, devenind uneori criteriu decisiv pentru traiectoria de evolutie a indivizilor .

1. Inceputurile invatamantului modern in Germania, S.U.A., Japonia,

Franta, Anglia, Rusia

De obicei, se considera ca primii pasi catre dezvoltarea unor sisteme de invatamant elementar de masa au avut loc in tarile nordice. De exemplu, in Suedia, biserica nationala, la ordinul regelui, i-a indemnat pe parinti si pe membrii comunitatilor sa sustina alfabetizarea populatiei, procentul celor care stiau sa scrie si sa citeasca considerandu-se a fi crescut de la 20%, in secolul al XVII-lea, la 80%, la inceputul secolului al XIX-lea[1]. Dar acest lucru s-a realizat in mare masura prin educatia facuta acasa, impulsionata de Biserica prin urmarirea progreselor inregistrate in fiecare familie; cu alte cuvinte, cresterea ratei alfabetizarii nu a mers in paralel cu dezvoltarea unui sistem de invatamant planificat si, partial, din acest motiv nu s-a bucurat de atat de multa recunoastere internationala ca reformele ulterioare din Germania si Franta.

Tabelul 1. prezinta anii in care invatamantul elementar a devenit obligatoriu in tarile mentionate.

Tabelul 1. Datele la care invatamantul a devenit obligatoriu in tarile selectate

1.1. Prusia

La fel ca si in tarile nordice, Reforma a initiat schimbari profunde si in diferitele tari germane. James Van Horn Melton[2] studiaza pietismul in Germania si ii atribuie progresele inregistrate, in conceptiile membrilor clerului si ale liderilor politici, de preocupare pentru invatamantul public. In esenta, spiritualitatea pietista argumenta ca evlavia exterioara nu este suficienta pentru obtinerea harului; manifestarile exterioare trebuiau insotite de intelegerea lautrica, iar stiinta de carte si studiul individual al Scripturilor erau esentiale pentru ajungearea la aceasta intelegere launtrica. In timpul domniei regelui Frederick II al Prusiei (1740-1786), aceste preocupari au fost treptat transpuse in reglementari oficiale, care au avut un impact direct asupra dezvoltarii Prusiei si care au fost imitate si de alte state germane.

In secolul al XVIII-lea, teritoriul actual al Germaniei era ocupat de o federatie larga de state sub conducerea unui rege si a unui consiliu nobiliar. Cele dintai schimbari in invatamant au fost, in mare masura, promovate de liderii religiosi in cadrul comunitatilor locale, dar, de la jumatatea secolului al XVIII-lea, cateva guverne, in frunte cu cel al Prusiei, au ajuns sa ia in considerare strategii la nivelul intregii tari. In Prusia, Regulamentul General privind Scolile in Comitate, adoptat in 1763, a reprezentat unul dintre primele exemple ale interesului statului in aceasta privinta. Pana la sfarsitul secolului, Prusia declara prin lege ca statul este garantul drepturilor copilului in relatia cu parintii, iar parintii aveau responsabilitatea de a-si da copiii la scoala. Statul prusac, prin Codexul General din 1794, stipula normele de finantare a scolilor la nivel local si se angaja sa asigure o mare oarte din fondurile necesare functionarii acestora; statul specifica unele cerinte pentru infiintarea scolilor la nivel local si isi asuma dreptul de a numi profesorii[4]. Aceste masuri hotarate, intreprinse de statul prusac pentru crearea unui curriculum sistematic destinat invatamantului public, pentru asumarea unui rol central in selectarea si instruirea profesorilor si pentru specificarea detaliilor privind construirea si finantarea scolilor, au reprezentat primele manifestari ale sistemului modern de invatamant.

La baza acestor schimbari se afla interesul Prusiei si al altor state germane pentru dezvoltarea unei forte de munca mai educate, care sa lucreze in ramurile industriale aflate in rapida dezvoltare, ca si pentru asigurarea unor efective de tineri instruiti pentru armatele crescande de care aveau nevoie pentru a-si satisface ambitiile expansioniste. In paralel cu aceste schimbari inregistrate in educatia asigurata de scoli, Prusia era preocupata de realizarea unor transformari importante in administratia publica, astfel incat ultimul cuvant in privinta numirilor in functii sa-i revina regelui, mai degraba decat Junker-ilor[5] din administratia locala.

In timp de pana atunci functionau diferite tirupu de scoli secudnare, a inceputul secolului al XIX-lea Gymnasium-ul, punand accent pe studierea limbii latine si pe o educatie umanista pe spectru larg, s-a afirmat ca punte academica intre diferitele scoli locale si invatamantul supeior controlat de stat. Odata cu dezvoltarea Gymnasium-ului, si alte institutii, precum liceele de formatie latina, au ajuns sa se orienteze catre curriculae mai "realiste", pentru instruirea tinerilor in vederea ocuparii de functii administrative sau tehnice in comert si industrie. Unele dintre institutiile apartinand acestui din urma profil de invatamant s-au transformat, in cele din urma, in scolile de pregatire profesionala, care sunt in rpezent admirate pe scara larga in multe alte tari industrializate.

Infiintarea Universitatii din Berlin, in 1810, de catre Wilhelm von Humboldt, ministrul Culturii si Educatiei din Prusia, a constituit un reper important in acest proces de transformare. Noua Universitate s-a asumat treptat rolul de selectare si instruire a acelor indivizi care ar fi putu ocupa functi in administratia publica a Prusiei, ca si in multe alte domenii profesionale[6]. Admiterea in universitati si, ulterior,certificarea gradului de pregatire a celor eligibili pentru functii in administratia publica si in alte profesii pe baza examenelor au determinat pe unii cercetatori sa vorbeasca despre secolul al XIX-lea ca despre "Epoca Examenelor" . Odata cu dezvoltarea invatamantului modern, gratie nivelului universitar, statul a urmarit sa-si intensifice controlul pe cheltuiala proprietarilor de pamanturi; cei care au beneficiat cel mai mult de pe urma acestor reforma au fost membrii clasei de mijloc care se remarcau prin studii.

In cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, diferitele state germane au ajuns sa reitereze innoirile initiate de Prusia, astfel ca fiecare stat dispunea de un sistem de invatamant local complet, incununat de universitatea locala. Aceasta a condus la o egalitate remarcabila intre statele germane, atat in privinta intensitatii, cat si a calitatii masurilor intreprinse in invatamant. Abordarea germana a atras un interes deosebit din partea reformatorilor din domeniul invatamantului din toate celelalte societati centrale, cu exceptia Marii Britanii.

1. Franta

In timpul vechiului regim, Franta era mult mai unita decat Germania in secolul al XVII-lea, iar in anumite privinte sistemul de invatamant francez era mai avansat. Desigur, Franta avea mai multe universitati, iar viata intelectuala de la curtea regala si din lumea aristocratica era mult mai activa. Totusi, invatamantul public in Franta era limitat si, in mare masura, se afla sub patronajul Bisericii Catolice, care sustinea instruirea indivizilor din clasele superioare si de mijloc, dar manifesta putin interes pentru educarea muncitorilor si taranilor.

De-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea, diversi intelectuali iluministi, printre care La Chalotais, Turgot si Rousseau, vorbeau despre virtutile invatamantului public, atat pentru dezvoltarea individuala, cat si pentru binele national. Aceste idei au fost dezbatute la curtea regala, dar ca si in cazul multor altor idei progresiste, solutionarea lor a fost in cele din urma amanata[8].

Spectaculoasa revolutiecare a debutat cu Cderea Bastiliei, in 1789, a condus la o revizuire a programului progresist. Initial, invatamantul nu a reprezentat o preocupare majora, dar jugul Bisericii Catolice, care sufoca atat de multe aspecte ale vietii in Franta, a fost imediat atacat[9]. Datorita rolului bisericii, invatamantul a devenit unul dintre aspectele centrale ale curentului reformator. In 1793, Robespierre s-a adresat Adunarii Nationale spunand: "Sunt convins de necesitatea realizarii unei regenerari totale si, daca ma pot exprima astfel, a crearii unui noui popor" . Un an mai tarziu Danton exprima o idee similara in fata aceluiasi auditoriu:

"Este momentul sa restabilim principiul major, care pare mult prea gresit inteles, anume acela conform caruia copii apartin mai mult Republicii, decat propriilor parinti. Trebuie sa le spunem parintilor: Nu va luam copiii de langa voi, dar nici nu ii puteti tine departe de inraurirea natiunii. Si cum ar putea si interesele individuale mai presus de interesul national? Scolile nationale sunt locul unde copiii trebuie sa soarba lapte republican. Republica este una si indivizibilal tot astfel, instructiunea publica trebuie sa se raporteze la nucleul acestui tot unitar."[11].

In mod evident, republicanii erau hotarati sa construiasca o noua societate prin modelarea felului de a gandi al copiilor. Republica a scos in afara legii invatatura religioasa in scoli, iar mai tarziu chiar a interzis alegerea profesorilor din randul preotilor, dar a inregistrat putine succese de durata in promovarea reformei in invatamant. Cei care au urmat la putere au abandonat multe dintre ideile revolutionarilor. De exemplu, Napoleon a inlocuit rapid sloganul "Libertate, Egalitate, Fraternitate!" cu nazuinta de a fauri un imperiu grandios si cu necesitatea formarii de ingineri pentru conducerea armatei si construirea imperiului. In acest scop, Napoleon a directionat cele mai importante energii formatoare catre invatamantul secundar (lyce-ul) pentru pregatirea tinerilor in domeniul ingineriei si al stiintelor militare[12]. Napoleon a desconsiderat astfel principiul egalitatii accesului la educatie si, in lipsa preocuparii statului, Biserica si-a reluat rolul detinut in invatamantul elementar.

Este unanim recunoscut faptul ca, in anii 1830, Franois Guizot a fost cel mai importnat dintre arhitectii sistemului national de invatamant elementar din Franta. Guizot a pornit de la conceptia lui Napoleon asupra sistemului national de invatamant, structurat intr-o universitate centrala, academii regionale, departamente si comune locale. La fiecare nivel existau responsabilitati specifice in privinta curriculum-ului, a personalului, a dotarilor si a finantarii, cu control de la centru. In privinta multora dintre particularitatile structurii administrative si de personal, Guizot a imprumutat mult din experienta prusaca, pe care el si cativa oameni din echipa sa o studiasera cu atentie. Astfel, la fel ca in Prusia, invatamantul era impartit pe niveluri ierarhice, iar examenele indicau daca elevii erau pregatiti pentru a accede la nivelul urmator. Si, tot ca in Prusia, a fost conturata deosebirea clara dintre invatamantul primar, deschis tuturor tinerilor, si invatamantul secundar, de care beneficiau numai cativa alesi. Dar in privinta curriculum-ului, invatamantul francez reflecta convingerea statornicita in Franta conform careia cetatenii ar trebui sa acumuleze cunostinte vaste in toate domeniile si ca gandirea lor nu trebuie ingradita de doctrina unei anumite religii. Astfel, invatamantul religios a fost interzis in Franta, iar curriculum-ul includea mai multe discipline de studiu decat orice alt sistem modern de invatamant.

Cadrul general al sistemului de invatamant francez a ramas bine inradacinat pana in jurul anului 1870 si nici nu a suferit modificari importante inca mult timp dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

1.3. Anglia

Modelul englez ilustreaza un contrast interesant. Chiar daca si Anglia avea o societate aristocratica, aceasta eram mai flexibila decat cea din Franta. Inca de la Runnymede , aristocratii au impus monarhiei un compromis, astfel incat puterea sa fie impartita. A fost recunoscuta o societate civila pentru cei care contau, iar aceasta a permis o mai mare flexibilitate in sfera politica, inclusiv o mai mare autonomie la nivel local. Sintagma "sistem national condus de la nivel local" este utilizata pentru a descrie modul de guvernare in multe domeni ale vietii in Anglia, extins in cele din urma si in invatamant.

Organizarea politica engleza a cunoscut multe suisuri si coborasuri, printre care si domnia zbuciumata a lui Henric VIII, cand Anglia s-a separat de Biserica Catolica. Statul a preluat proprietatile ecleziastice si a revizuit privilegiile clerului, inclusiv statutul diferitelor institutii de invatamant aflate sub tutela Bisericii, cum erau universitatile Oxford si Cambridge si scolile publice[14] Eton si Harrow.

La inceput, noua Biserica Anglicana a impus o noua doctrina care nu tolera nesupunerea, dar mai tarziu aceasta situatie a fost detensionata si diversele secte protestante au fost lasate sa actioneze liber, astfel ca, in cateva domenii, Anglia a fost capabila sa se adapteze la presiuni pe care Franta le-a ignorat. Dar, probabil cea mai mare slabiciune a solutiei engleze a fost negarea oricaror drepturi pentru clasa muncitoare, aflata intr-un proces de rapida dezvoltare, cu exceptia dreptului fundamental de a munci.. Cum spunea Charles Dickens, aceasta a trait "vremuri grele". Eforturile sale de a se organiza au intampinat o rezistenta puternica. Dar cauza muncitorilor a fost imbratisata de diferiti reformatori, iar unii dintre acestia au obtinut audienta in Parlament. In perioada in care se formulau pentru prima oara aceste probleme, avea loc Revolutia Franceza. Englezii se temeau ca Anglia ar putea repeta greselile francezilor. Pe cand societatea engleza se confrunta cu nemultumiri populare foarte asemanatoare cu cele din Franta, cei aflati la putere hotarau sa recurga la acte de binefacere si la acordarea de concesii minore. Invatamantul nu era o prioritate in programul lor de reforme. In schimb, au infiintat aziluri de saraci si alte institutii similare.

Intre timp, Anglia se confrunta cu noi provocari - veniturile din negot, coloniile si fabricile mai bine utilate decat oriunde altundeva in lume. Guvernantii englezi au ajuns sa recunoasca necesitatea identificarii unui potential uman, daca doreau sa reactioneze eficient. O reforma salutata in 1854 a fost introducerea examenelor pentru recrutarea angajatilor Companiei Indiei Orientale. Mai tarziu, acelasi principiu a fost introduc si in administratia publica nationala. In acelasi timp au fost introduse reforme pentru cresterea exigentei in scolile publice si in universitati, intrucat aceste institutii constituiau sursele predilecte de recrutare pentru astfel de posturi.

Dar aceste reformanu erau orientate catre alinarea suferintei continue a clasei muncitoare. Astfel ca, la mijlocul secolului, au fost lansate o serie de reforme populare. In cele din urma, Parlamentul si-a indreptat atentia catre invatamantul de masa, prin adoptarea Legii Invatamantului in 1870. La prezentarea legii, Forster spunea:

"Nu mai trebuie sa amanam. De infiintarea rapida a invatamantului elementar depinde bunastarea noastra economica. Nu are rost sa incercam sa oferim pregatire tehnica mestesugarilor nostri, fara a le oferi instruire elementara; muncitorii neinstruiti - si multi dintre muncitorii nostrii sunt complet neinstruiti - sunt, in cele mai multe cazuri, ignorati, iar daca lasam in continuare lucrurile astfel, in ciuda fortei fizice si a energiei, ei vor fi depasiti in competitia mondiala. Daca dorim sa ne mentinem pozitia intre cei asemenea noua sau intre tarile lumii, trebuie sa compensam numarul mic al populatiei noastre prin cresterea capacitatii intelectuale a individului.[15]

De fapt, aceasta era o lege foarte limitata, intrucat permitea, dar impunea comunitatilor locale infiintarea de scoli elementare. In mod similar, nu impunea comunitatilor locale sa creeze scoli secundare subventionate care sa permita absolventilor merituosi provenind din clasa muncitoare sa aiba acces la continuarea studiilor. Astfel, se stabilea modelul pentru un sistem de invatamant pe doua niveluri, unul pentru elite si un altul pentru mase.[16]

Mai prestigios este sistemul englez al scolilor publice, dar desigur, acestea sunt publice doar cu numele, fiind infiintate si conduse de sponsori privati.[17] Istoria multora dintre aceste scoli incepe cu cateva secole in urma. Obiectivul scolilor publice consta in cultivarea individului rafinat, cunoscator al marii literaturi, artelor frumoase, modei si care practica sportul. La milocul secolului al XIX-lea, curriculum-ul se concentra pe studiul clasicilor si doar treptat s-a extins pentru a include stiintele moderne si matematica. Candva se astepta de la absolventii scolilo publice sa preiua posturi de conducere in tara, cat si in strainatate, pe cuprinsul vastelor intinderi ale Imperiului Britanic. Astazi, acestia se orienteaza catre cele mai prestigioase universitati si catre posturi confortabile in cadrul marilor corporatii si in profesiunile liberale.

Sistemul scolilor publice presupune, in mare masura, efort sustinut si dispune de scoli-internat amplasate in locatii deosebite. Pentru consolidarea curriculum-ului exista un curriculum secundar, cuprinzand activitati desfasurate sub supraveghere, precum sportul, recreerea in cluburi, servirea cinei in comun si alte evenimente. Programa este costisitoare si, in mare parte, sustinuta din fondurile proprii; taxele mari impuse sunt peste posibilitatile oamenilor obisnuiti. Acest sistem constituie, totusi, un model pentru multe scoli din tarile aflate in curs de dezvoltare.

Revolutia "moderna" din Anglia a implicat intr-o mare masura dezvoltarea unui al doilea nivel de institutii pentru omul de rand. Multi dintre reprezentantii elitei engleze au fost foarte afectati de progresele revolutionare din Franta si din alte parti si, de aceea, s-au opus sustinerii miscarii de iluminare a maselor. Dar altii s-au luptat sa largesca acceptiunea de cetatean in Anglia, accentuand accesul garantat pentru toti la drepturile civile, sociale si politice[18]. Educatia era o preocupare centrala pentru reformatori, conducand la adoptarea unei serii de legi in invatamant care au inmultit responsabilitatile educationale atat pentru stat, la nivel central, cat si pentru autoritatile locale.

Pana in secolul al XX-lea, fusese creata o noua entitate administrativa cunoscuta sub denumirea de autoritate locala pentru invatamant (LEA - Local Education Authority), pentru al doilea nivel de scoli "publice" conduse si finantate de aceasta autoritate. Exista aproximativ 120 de astfel de autoritati locale, fiecare cu propriul sau sistem administrativ pentru indrumarea scolilor si profesorilor din jurisdictia sa. Pana nu de mult, guvernul de coalitie a acordat autonomie considerabila fiecarei autoritati locale pentru invatamant. Multe dintre scolile de la acest al doilea nivel sunt excelente, reflectand bunastarea si specificul comunitatilor unde sunt amplasate; altele sunt mediocre si au o multime de probleme. In randul autoritatilor locale pentru invatamant exista o mare diversitate in privinta formulelor scolare specifice utilizate pentru activitatile gimnaziale superioare, majoriattea inclinand catre o scoala obisnuita si doar putine optand in continuare poentru alternativele reprezentate de scolile de elita si de scolile secundare moderne.

Pana de curand, s-a permis fiecarei autoritati locale pentru invatamant sa accentueze in curriculum anumite activitati, in functie de preferintele locale. Totusi, orientarea scolara din sarcina tuturor autoritatilor locale pentru invatamant presupune responsabilitatea pregatirii elevilor pentru obtinerea Certificatului General de Invatamant Obligatoriu (GCSE - General Certificate of Secondary Education), in urma sustinerii examenelor la nivel national si pentru promovarea Examenelor la Nivelul Avansat, pregatite de comisii de examinare recunoscute. Accentul care se pune in cadrul acestor examene pe anumite discipline este, in mare masura, influentat de obiectivele curriculare pe care le au in comun sectorul universitatilor deelita si cel al scolilor publice. Astfel, in ciuda divesitatii sistemului englez descentralizat si organizat pe mai multe niveluri, se fac eforturi importante pentru uniformitatea in scolile care pregatesc elevi pentru profilul teoretic.

La nivel national, Ministerul Invatamantului prevede fonduri pentru cresterea, intr-o anumita masura, a egalitatii accesului la resursele financiare disponibile pentru sistemele scolare locale, darpana de curand a fost refractar in a interveni intr-un mod mai substantial/ In parte datorita atitudinii de noninterventie, autoritatea nationala dispune de personal relativ putin si nu necesita prea mari costuri in cadrul sistemului general. Totusi, de-a lungul ultimilor ani, au existat o serie de rapoarte care au indicat calitatea academica scazuta a invatamantului public englez. Ca reactie, au fost propuse o serie de masuri radicale pentru ridicarea si uniformizarea standardelor nationale.

1.4. Statele Unite ale Americii

1.5. Japonia

1.6. Rusia

Evolutia invatamantului public si privat modern in Romania

In Romania, de un invatamant modern se vorbeste in jurul anilor 1700. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea scolile domnesti sunt organizate si functioneaza in aproape toate tinuturile.

In "Hrisoavele scoalelor" din anul 1766 se mentioneaza ca "s-au oranduit dascali in toata tara, la fiecare eparhie si tinut "pentru ca toti crestinii tarii acestia, mirenii si copii preotilor sa se procopseasca cu invatatura".

Academia domneasca din Bucuresti intemeiata in ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, este extinsa si dezvoltata in a doua etapa a existentei sale, in perioada 1776-1821, asistand la un real proces de modernizare a invatamantului.

Conditiile istorice si dezvoltarea economica a timpului permit domnitorului Alexandru Ipsilanti, om cu vederi inaintate, sa reorganizeze invatamantul in anul 1776, pe principii mult mai largi ca viziune pedagogica. Ideea organizarii scolilor nationale a intampinat mari dificultati in aplicare, generate de asigurarea localurilor de scoli, mobilier, personal didactic, manuale si, cel mai important, bugetul.

In perioada 1832-1848 au functionat 39 scoli nationale elementare, dintre care 20 in Muntenia (cate una in fiecare resedinta de judet si trei in Bucuresti) si 19 in Moldova (15 la tinuturi si patru la Iasi). Dupa datele culese din materiale de arhiva se poate prezenta urmatoarea situatie a scolilor din Tara Romaneasca :

Tabelul   Scolile din Tara Romaneasca

Din 1847, in Bucuresti, au mai luat fiinta trei scoli nationale (la Cismigiu, Lucaci si la Radu Voda). Situatia scolara de mai sus arata ca scoala publica judeteana a functionat, in unele orase, cu un numar insemnat de elevi.

In Moldova numarul scolilor si al elevilor era mai mic. In 1832 se deschisesera doar sase scoli "tinutale" (Roman, Botosani, Galati, Husi, Barlad si Focsani) cu un total de 207 elevi.

Numarul elevilor din scolile nationale elementare din Moldova a crescut simtitor dupa 184 Astfel, in 1843 - 1844 scolile erau frecventate de 1025 elevi; in anul 1844 - 1845 de 1660 elevi, iar peste doi ani de 1831 elevi. Daca la acest numar adaugam pe cei 556 elevi de la cele patru scoli elementare din Iasi si pe cele 161 eleve ale scolii de fete tot de aici, numarul total al elevilor din scolile elementare din Moldova se ridica la 2548. De altfel, dupa 1844 se organizeaza astfel de scoli si la Targu Ocna, Targu Neamt, Mihaileni.

Un numar insemnat de scoli particulare functionau in judete (la Ploiesti 17 scoli, la Craiova 9, Arges 9, Buzau, Braila etc.). In Tara Romaneasca se aflau 205 scoli particulare frecventate de 5 688 elevi.

Revizorii scolari, in urma vizitelor facute, subliniau necesitatea scolilor particulare romanesti care au avut meritul de a pastra invatatura in limba nationala. Raspandirea acestor scoli rezulta din urmatorul tabel:

Tabelul 3. Evolutia invatamantului particular in Tara Romaneasca

Scolile orasenesti din Principate, create intre 1832 - 1848, arata ca in aceasta perioada a existat o institutie scolara oraseneasca bine organizata, care a constituit un pas important in istoria invatamantului romanesc. Atat scolile nationale orasenesti cat si cele particulare au functionat avand la baza legiuiri elaborate de institutiile centrale - Eforia scolilor si Epitropia invataturilor publice - bine conduse, mai ales de directorii lor - Petrache Poenaru si Gheorghe Asachi.

Scoala oraseneasca a militat permanent pentru luminarea poporului, ridicarea lui culturala si pregatirea pentru revolutia de la 1848.

Nu acelasi lucru se poate spune despre legiferarea invatamantului satesc la inceputul acestei perioade. Regulamentele scolare alcatuite in cele doua Principate n-au continut nici o prevedere cu privire la invatamantul satesc.

De altfel, cu o adunare obsteasca formata din boieri retrograzi care unelteau impotriva scolilor, nici n-ar fi fost posibila o astfel de prevedere. "Unii boieri se manifestau fatis impotriva invataturii date altor categorii de oameni decat nobililor"[19].

Anul 1848 a reprezentat o cotitura importanta in organizarea si dezvoltarea invatamantului si culturii romanesti. Oamenii care au pregatit si condus marile actiuni ale vremii au fost luptatori politici, scriitori, poeti, filosofi si istori ci, oameni de scoala, invatatori si profesori.

Animati de un cald patriotism ei au militat si chiar "au pus bazele invatamantului in limba romana, au infiintat scoli la sate si au luptat pentru extinderea si dezvoltarea lor, au infiintat cele dintai ziare romanesti, au elaborat si tiparit primele manuale", formuland o terminologie stiintifica de specialitate, punand bazele gandirii social-politice si economice.

Recensaminte scolare din mediu rural ne arata ca in anul 1886 din cei 340.201 copii de varsta scolara, din care 173.501 baieti si 166.700 fete, s-au inscris la scoala 88.945 de copii din care 69.090 baieti si 1985 fete. Asadar numai un sfert din copii de la sate urmau cursurile unei scoli. Numeric, frecventa elevilor de la sate a crescut an de an, dupa cum se poate constata in urmatorul table:

Tabelul 4. Evolutia numarului de scoli si elevi in anii 1878 - 1882

O perioada infloritoare pentru invatamant a reprezentat-o mandatul ministerial al lui Spiru Haret care, a militat si a reusit sa dezvolte reteaua scolara la sate astfel incat de la 3446 scoli existente in anul 1896 s-a ajuns la organizarea a peste 4685 de scoli in anul de invatamant 1909 - 1910. Nu a fost deloc neglijata reteaua scolilor din mediu urban, care a crescut in acelasi interval de la 129 la 146, iar numarul elevilor de la 26150 la 36821.

Scoala romaneasca primeste o lovitura, care schimba cursul firesc al dezvoltarii interbelice, prin desfiintarea invatamantului confesional si a celui particular. Astfel, la art. 35 din Decretul nr. 175 din 2 august 1948 se prevede ca "toate scolile confesionale sau particulare de orice fel devin scoli de stat".

Tot in cadrul reformei incepute, dar de orientare rasariteana, limbile franceza si italiana, atat de raspandite in programele scolare, trec pe un loc secund lasand loc unei limbi impuse, dupa cum prevede art. 6 din acelasi decret " cu incepere din clasa a IV-a elementara se va preda obligatoriu limba rusa."

Printr-o serie de Hotarari ale Consiliului de Ministri (H.C.M.-uri) golurile de la unele capitole ale legii au fost completate. Anual, planul de scolarizare se aproba prin H.C.M., ocazie cu care apareau o serie de noi reglementari. Cele mai importante sunt :

- Aprobarea nomenclatorului de specialitati din invatatorul superior in anul 1955 prin H.C.M. nr. 1608;

- In anii 1958-1959 se extinde forma de invatamant fara frecventa la invatamantul superior politehnic, universitar, agronomic si economic;

- In intervalul 1960-1966 au loc numeroase modificari in structura retelei institutionale din invatamantul superior prin scindarea, comasarea, schimbarea denumirii si chiar infiintari de facultati;

- Se aproba organizarea formei de invatamant seral pentru tot invatamantul din domeniul universitar prin HCM nr. 1788 din 1966;

- Un nou Nomenclator de specialitati universitare se aproba prin HCM nr. 1323 din 1969 a carui aplicare se face incepand cu anul de invatamant 1969-1970.

Extinderea invatamantului obligatoriu de la 7-8 ani la 10 ani s-a facut o data cu aparitia noii Legi privind invatamantul in Republica Socialista Romania, in anul 1968, care prevede: "Invatamantul obligatoriu de cultura generala are durata de 10 ani."

Infiintarea invatamantului postliceal a largit paleta specializarilor de nivel mediu: "Scoala de specializare postliceala realizeaza pregatirea profesionala a absolventilor de cultura generala, in vederea exercitarii unor activitati de nivel mediu, tehnice sau social-cultural.

Tot aceasta lege prevede infiintarea invatamantului de subingineri "Pentru formarea cadrelor intermediare intre ingineri si tehnicieni sau maistri se organizeaza, in cadrul institutelor tehnice sau politehnice, sectii de subingineri sau de conductori arhitecti.

Dupa aceasta lunga perioada de timp in care invatamantul in Romania a avut un caracter "dirijist" si "supracentralizat", urmeaza, incepand cu primul an de democratie si libertate postrevolutionara, ca un act de justitie intelectuala, depolitizarea si repunerea sa pe fagasul normal.

Prima cosmetizare politica a legii care guverna invatamantul se realizeaza in anul 1990, nu printr-o lege, ci prin hotarare a guvernului.

Acest prim act normativ a avut numarul 521 din 12 mai 1990 cu denumirea "Hotarare privind organizarea si functionarea invatamantului in Romania in anul scolar (universitar) 1990 -1991."

Din punct de vedere legislativ, in conditiile specifice ale tranzitiei politice (prioritatea reformei constitutionale, dificultatea adoptarii unei legi organice cum este legea invatamantului, nevoia unor schimbari imediate, inainte de legiferarea lor), in Romania au existat doua etape distincte.

In perioada 1990-1995, cadrul legislativ al invatamantului a fost asigurat de noua Constitutie, adoptata in anul 1991, cu referiri explicite la dreptul la educatie si, in plan, Hotararile de Guvern anuale care stabileau structura si organizarea invatamantului la inceputul fiecarui an scolar.

Cum legea comunista a invatamantului din anul 1978 nu fusese abrogata, aceasta combinatie intre legea constitutionala si hotararile de guvern asigura un cadru operational adecvat situatiei de tranzitie de la inceputurile democratiei.

O prima si urgenta masura a fost refacerea structurii sistemului de invatamant prin revenirea la obligativitatea invatamantului de 8 ani. Alte masuri au vizat: reinfiintarea invatamantului postliceal de specialitate, desfiintarea organizarii invatamantului liceal pe trepte de acces la instruire,

reinfiintarea unitatilor de invatamant pentru cultele religioase, recunoscute de stat, atat cel ortodox, cel romano-catolic, cat si scoli pentru cultele protestante, cele din urma constituind chiar o premiera pentru reteaua unitatilor de invatamant din tara noastra.

Din cauza miscarilor studentesti din prima parte a anului postrevolutionar, invatamantul superior nu a marcat modificari de nici un fel. O alta dovada de victorie a democratiei si libertatii, a fost adoptarea noului nomenclator de meserii prin care se pregatesc elevii de la invatamantul profesional, liceal, postliceal si de maistrii.

Seria reformelor in invatamant a continuat si in anul urmator, cand prin hotararea guvernului numarul 461 din 30 iunie 1991, invatamantul superior a primit o noua infatisare prin aparitia colegiilor universitare ca invatamant superior de scruta durata.

Ca urmare a declansarii actiunii de privatizare a societatilor comerciale cu capital de stat, ministerul se vede nevoit sa-si apere si sa-si consolideze baza materiala. Astfel, prin acest act normativ se prevede ca sa "se restituie unitatilor de invatamant prin ministere si departamente, fara plata, de catre unitatile economice de stat care nu s-au reorganizat in baza Legii nr. 15/1990, baza materiala a unitatilor de invatamant (inclusiv internatele si cantinele scolare, precum si atelierele pentru pregatirea practica a elevilor) care a fost preluata, fara plata, de unitatile economice odata cu activitatea de invatamant si instruire practica a elevilor". (Art. 59).

Tot invatamantul superior a fost in atentia guvernului, care prin hotararea nr. 283 din 21 iunie 1993, deschide noi perspective de dezvoltare si diversificare a ofertei educationale. Una dintre acestea a fost adoptarea unui nou nomenclator de specializari atat pentru invatamantul superior de lunga durata cat si pentru invatamantul superior de scurta durata.

Alta decizie se refera la cresterea numerica a accesului tinerilor la studii universitare prin introducerea taxei de studii pentru "studentii admisi peste numarul de locuri aprobate." Inca din anul 1990, atat in invatamantul preuniversitar cat si in invatamantul superior, ca reactie a libertatii de exprimare si opinie, au aparut primele scoli si universitati particulare. Acestea au functionat in baza unei reglementari din perioada interbelica, care din fericire, a scapat neabrogata in perioada comunista.

Infiintate pe baza Legii nr. 21 din 1924, aceste institutii particulare au functionat in paralel cu reteaua institutionala de stat, respectand mai mult sau mai putin legislatia din domeniul educational. Situatia lor a fost reglementata prin promulgarea Legii nr. 88 din 17.11993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor, republicata, si a Legii invatamantului nr. 84 din 1995 pentru invatamantul preuniversitar particular.

Aceasta interventie legislativa extraordinara a fost necesara datorita exploziei ofertei invatamantului universitar, prin infiintarea a peste 70 de universitati particulare, multe dintre ele sub nivelul unor standarde acceptabile de calitate, care functionau in baza Legii nr. 51/1990 privind initiativa particulara in sectorul economic si social.

Ca o masura de protectie sociala a cursantilor de la unitatile de invatamant particular care au absolvit cursurile inainte de declansarea actiunii de autorizare, ministerul a elaborat Legea nr. 71 din 1995 privind dreptul absolventilor invatamantului particular liceal, postliceal si superior de a sustine examenul de finalizare a studiilor la unitati si institutii similare din invatamantul de stat.

Legea Invatamantului nr. 84 din 1995 este o lege organica care reglementeaza toate problemele invatamantului. Principiile de baza ale acesteia sunt: educatia ca prioritate national democratica; sanse egale de acces la educatie pentru toti cetatenii tarii; gratuitatea invatamantului de stat; introducerea religiei ca materie de studiu; adaptarea retelei unitatilor de invatamant la evolutia demografica si la nevoile de instruire profesionala, etc.

Datorita unor dificultati de aplicare a acestei legi si in urma revendicarilor unor grupuri de presiune, (studenti, grupuri etnice, sindicale), aceasta lege a fost de mai multe ori modificata si completata.

3. Procesul Bologna - o sansa spre o educatie superioara performanta

Pe data de 19 iunie 1999, la un an dupa Declaratia de la Sorbona, Ministrii responsabili pentru invatamantul superior din 29 de tari europene au semnat Declaratia de la Bologna, convenind asupra a sase obiective comune importante pentru dezvoltarea coerenta si armonioasa in domeniul invatamantului superior pentru anul 2010. Cele sase obiective sunt:

Recunoasterea diplomelor: adoptarea unui sistem de diplome comparabile si bine definite;

Adoptarea unui sistem bazat pe doua cicluri (bachelor / master);

Implementarea sistemului de credite (ECTS);

Promovarea mobilitatii;

Promovarea cooperarii europene in domeniul asigurarii calitatii;

Promovarea dimensiunii europene in invatamantul superior.

Romania a semnat Declaratia de la Bologna in 1999, angajandu-se astfel sa includa obiectivele stabilite in prioritatile invatamantului superior romanesc.

Doi ani de la semnarea Declaratiei de la Bologna si trei de la semnarea Declaratiei de la Sorbona , Ministrii europene pentru invatamantul superior, acum in numar de 32, s-au reunit la Praga pentru a evalua progresele obtinute si pentru a stabili directii si prioritati pentru anii urmatori. Acestia si-au reafirmat devotamentul pentru obiectivul de a fauri Spatiul European al Invatamantului Superior. Alegerea orasului Praga de a gazdui aceasta intalnire reprezinta un simbol al dorintei de a implica intreaga Europa in proces in contextul extinderii Uniunii Europene.

S-a constatat ca obiectivele stabilite in Declaratia de la Bologna au fost acceptate pe scara larga si desemnate ca baza a dezvoltarii invatamantului superior de catre majoritatea tarilor semnatare cat si de catre universitati cat si alte institutii de educatie superioara. Ministrii au reafirmat ca demersurile pentru sustinerea mobilitatii trebuie continuate pentru ca studentii, profesorii, cercetatorii si personalul administrativ sa beneficieze de bogatiile Spatiului European al Invatamantului Superior care includ valorile democratice, diversitatea culturala, lingvistica cat si a sistemelor de invatamant superior.

S-a constatat, de asemenea, ca recomandarile cu privire la structura de invatamant din Declaratia de la Bologna au fost primite cu foarte mare deschidere de catre cele mai multe tari. In special au apreciat progresele in ceea ce priveste asigurarea calitatii. Ministrii au apreciat necesitatea cooperarii in domeniul educatiei transnationale, cat si nevoia unei perspective asupra invatarii pe tot parcusrul vietii.

Ca urmare a discutiilor s-a considerat necesitatea stabilirii a noi obiective:

Invatarea pe tot parcursul vietii;

Dimensiunea sociala;

Promovarea caracterului atractiv al spatiului european al invatamantului superior

Ministri au salutat diversele initiative intreprinse dupa Summit-ul pentru invatamantul superior de la Praga, de a intensifica comparabilitatea si compatibilitatea, de a face sistemele de invatamant superior mai transparente si de a spori calitatea invatamantului superior european la nivel institutional si national. Ei au apreciat cooperarea si angajamentul tuturor partenerilor . institutiilor de invatamant superior, studentilor si a altor participanti - in acest domeniu.

Ministrii au accentuat importanta tuturor elementelor Procesului Bologna pentru formarea Spatiului european de invatamant superior si au accentuat necesitatea de a intensifica eforturile la nivel institutional, national si european. Totusi, pentru a da procesului un impuls in continuare, ai s-au angajat sa intermedieze prioritatile pentru urmatorii doi ani. Ei vor intensifica eforturile pentru a promova efectiv sistemele de asigurare a calitatii, pentru a accelera implementarea efectiva a sistemului bazat pe doua cicluri si pentru a imbunatati sistemul de recunoastere a titlurilor si a perioadelor de studii.

In cadrul intalnirii Ministrilor din 2003 de la Berlin Ministrii au convenit asupra faptului ca trebuie intreprinse eforturi pentru a asigura legaturi mai adecvate dintre invatamantul superior si sistemul de cercetare in tarile suprinse in Procesul Bologna. Spatiul european de invatamant superior in curs de devenire va beneficia din sinergiile cu Spatiul european de cercetare, consolidand astfel o Europa bazata pe cunostinte. Scopul acestei actiuni este de a pastra bogatia culturala si diversitatea lingvistica a Europei, bazata pe mostenirea diferitor traditii, precum si de a educa potentialul de inovatie, de dezvoltare economica si sociala printr-o cooperare atotcuprinzatoare dintre institutiile europene de invatamant superior.

Constienti de necesitatea de a promova legaturi mai stranse intre EHEA si ERA intr-o Europa a cunostintelor si importanta cercetarii ca o parte integranta a invatamantului superior din Europa, Ministrii considera necesar de a merge mai departe de actuala configuratie cu doua cicluri a invatamantului superior si de a include nivelul doctoral ca al treilea ciclu al Procesului Bologna. Ei accentueaza importanta cercetarii si a pregatirii in acest domeniu si promovarea interdisciplinaritatii in mentinerea si imbunatatirea calitatii invatamantului superior si in asigurarea competitivitatii invatamantului superior european in general. Ministrii au chemat la o mobilitate crescanda la nivel doctoral si postdoctoral si au incurajat institutiile implicate sa-si intensifice cooperarea in sfera studiilor de doctorat si in pregatirea tinerilor cercetatori.

Ministrii vor intreprinde eforturile necesare pentru a face institutiile de invatamant superior din Europa parteneri mai atractivi si mai eficienti. De aceea, ministri roaga institutiile superioare de invatamant sa sporeasca rolul si relevanta cercetarii la nivel de evolutie tehnologica, sociala si culturala si la necesitatile societatii.

Ministrii inteleg faptul ca exista obstacole in realizarea acestor scopuri si ele nu pot fi rezolvate singure de catre institutiile de invatamant superior. Se cere un suport puternic, inclusiv financiar si un set de decizii adecvate din partea Guvernelor nationale si Organismelor Europene.

Si, in sfarsit, Ministrii au declarat faptul ca retelele de nivel doctoral trebuie sustinute pentru a stimula dezvoltarea excelentei si pentru ca ele sa devina unul din simbolurile Spatiului european de invatamant superior.

ANEXA

Stimate Domnule Profesor,

     Acum sunt student in Romania, dar peste putin timp voi fi absolvent in Europa. Pe piata europeana, firma la care voi lucra va fi in competitie directa cu alte firme din Europa sau din lume. Asteptarile fata de mine vor fi tot mai mari si, de aceea, am si eu la randul meu asteptari comparabil de mari de la universitatea in care studiez si mai ales de la profesorii mei.

     Despre aceste asteptari vreau sa va vorbesc in continuare.

     In primul rand, ma astept sa fiti mai deschis decat pana acum si sa ma ascultati, nu doar sa ma auziti. Ati putea incepe chiar acum, cu aceasta scrisoare. Ma astept sa ma ascultati cu atentie mai ales atunci cand spun ca sunt nemultumit de facultate sau cand spun ca lucrurile ar putea merge mai bine. Imi doresc sa nu mai puneti la indoiala faptul ca merit sau ca sunt pregatit pentru un sistem mai bun.

     Nu ma consider nici client nici materie prima. Ma astept ca relatia noastra in mediul academic sa fie bazata pe respect reciproc autentic si parteneriat. Obiectivele comune ale parteneriatului trebuie sa fie legate de ceea ce voi deveni eu. Asadar imi doresc ca relatia dintre noi sa evolueze de la situatia in care dumneavoastra ma invatati pe mine la cea in care eu invat de la dumneavoastra. Paradigmele educatiei s-au schimbat datorita evolutiei societatii, de la centrarea pe profesor si pe predare catre centrarea pe student si invatare. Universitatea trebuie sa fie un mediu de invatare si, in acest context, consider mai important rolul dumneavoastra de a proiecta experiente de invatare valoroase pentru noi si mai putin acela de a ne transmite informatie.

     Ma astept sa utilizati corect creditele la cursul dumneavoastra, conform Ghidului de Utilizare al ECTS, publicat de Comisia Europeana. ECTS prevede ca obiectivele cursului sa nu mai fie descrise sub forma de capitole din carte sau de teme ce vor fi atinse, aceasta fiind o abordare centrata pe predare. Vreau ca obiectivele cursului sa fie formulate sub forma de rezultate ale invatarii, adica sa stiu ce voi intelege si voi putea face la sfarsitul cursului. Aceste rezultate trebuie sa aiba sens pentru formarea noastra profesionala, tinand cont de faptul ca avem nevoie sa intelegem informatii si sa le putem utliza, mai mult decat sa le inmagazinam.

     Ma astept ca activitatile de invatare din cadrul cursului sa fie proiectate pe baza numarului de credite alocat materiei, respectandu-se norma de 25-30 ore/credit. Pentru ca estimarea acestui timp sa fie realista, ma astept sa ne intrebati pe noi cat timp au necesitat inclusiv temele, proiectele sau studiul individual si sa tineti cont de raspunsurile noastre in reproiectarea cursului.

     Avantajul abordarii ECTS este ca evidentiaza elementele fixe, adica rezultatele invatarii si timpul pe care studentii il pot aloca atingerii acestora. Activitatile de invatare pot fi oricat de variate pentru a urmari eficient obiectivele cursului. Ma astept ca metodele si tehnicile folosite sa depaseasca, atunci cand e nevoie, tiparul clasic al cursului de tip prelegere si sa fie atractive si relevante.

     La eficienta activitatilor de invatare contribuie, fara indoiala, si tehnologiile informatice si de comunicare. Ma astept ca fiecare curs sa aiba o pagina de internet pe care sa gasesc cel putin bibliografia, descrierea rezultatelor invatarii, programarea activitatilor de invatare, descrierea metodelor de examinare si suportul de curs in format electronic.

     Stiu ca peste tot in lume invatamantul superior si cercetarea functioneaza foarte bine impreuna si de aceea imi doresc, si eu, sa invat de la cineva care impinge frontiera cunoasterii umane intr-un anumit domeniu si nu doar reproduce ceea ce altii au creat. Si pentru ca in majoritatea domeniilor stiintifice se lucreaza la nivel international, imi doresc ca si dumneavoastra sa fiti un membru activ in aceaste comunitati stiintifice unde, poate, ma veti indruma si pe mine.

     Ma astept sa stiu ca anul acesta particip la un curs mai bun decat cel de anul trecut. Imi doresc ca dumneavoastra sa fiti adeptul unei culturi a calitatii prin care sa imbunatatiti mereu experientele nostre de invatare. Din aceasta cultura a calitatii nu poate sa lipseasca feedback-ul nostru, al studentilor si de aceea ma astept sa fiti deschis catre evaluarea activitatii dumneavoastra de catre studenti, ca intr-un parteneriat autentic si sa o folositi pentru a imbunatati de fiecare data experientele de invatare ale studentilor.

     Ar mai fi multe lucruri de adaugat, dar daca posibilitatea de a dialoga fost deschisa, atunci vor exista si alte ocazii. Stiu ca, ceea ce astept de la dumneavoastra e mult in raport cu situatia din universitatile romanesti si ca greutatile pe care le veti intampina ar putea fi mai mari decat recompensa imediata. Gandindu-ne, insa, la cercul vicios in care educatia sufera din cauza societatii si societatea din cauza educatiei, consideram ca dumneavoastra nu ar trebui sa fiti parte din problema, ci parte a solutiei.