ROLUL METODELOR DE EVALUARE A LIMBAJULUI IN DEZVOLTAREA INTELECTUALA A COPILULUI PRESCOLAR

ROLUL METODELOR DE EVALUARE A LIMBAJULUI IN DEZVOLTAREA INTELECTUALA A COPILULUI PRESCOLAR

Intreaga perioada a scolarizarii copiilor este marcata, preponderent de realizarea obiectivelor ce vizeaza educarea limbajului. Limbajul ramane o marca de reprezentivitate intelectuala pentru oameni, iar calitatea vorbirii si a scrierii -afisata in relatiile de comunicare - "marturiseste"(cel putin impresiv) despre inzestrarile cognitive, afective, intelectuale, estetice ale interlocutorilor.

Este cunoscut faptul ca imbogatirea vocabularului copiilor de varsta prescolara se realizeaza treptat, concomitent cu invatarea sensului cuvintelor si cu folosirea lor in vorbie, constituind deopotriva o sarcina generala a intregii activitati instructiv- educative desfasurata in gradinita . Ca uramare limbajul la varsta prescolara se imbogateste continuu atat sub raport cantitativ, prin cresterea volumului vocabularului, cat si sub raport calitativ, ca urmare a capacitatii de formulare logico-gramaticala, a frazarii coerente si a introducerii unor continuturi cu sens si semnificatie tot mai precise si mai bine structurate.

Limbajul constituie astfel un element semnificativ pentru organizarea functionalitatii psihocomportametalea copilului prescolar. Prin intermediul limbajului, el isi largeste contactul cu cei din jur, realizeaza noi achizitii odata cu imbogatirea experientei sale de viata si isi dezvolta capacitatea de manifestare a gandurilor si sentimentelor, iar cu ajutorul cuvantului, imprima dinamism si ordine la nivelul intregii activitati psihice.

Volumul vocabuluarului si nivelul vorbirii copilului prezinta variatii individuale datorate unor factori cum ar fi : procesul de maturizare functionala a aparatului fonator, preocuparea parintilor pentru dezvoltarea copilului, prezenta unor frati si surori mai mari, precum si frecventarea gradinitei, acesti factori contribuie la imbogatirea vocabularului activ si pasiv al copilului.

Studiile in doemniu au dovedit ca la acesta varsta copiii manifesta o deosebita placere sa-si insuseasca cuvinte noi si sa se mandreasca pentru ca le stiu. Ei sunt atenti la vorbirea celor mari si preiau de la acestia unele modalitati de exprimare, care tind sa se stabilizeze in comunicarea lor verbala si care au fost numite de specialisti "clisee verbale". Este vorba de faptul ca prescolarul se poate exprima pretentios fara ca ceea ce spune sa aiba un inteles deplin pentru el. Pe ansamblu insa, continutul de baza al semnificatiei cuvintelor este stapanit de catre prescolarii mari, dar sensurile figurate nu sunt intotdeauna intelese. Daca inteleg insa, sensurile, atunci prescolarii sunt foarte receptivi la epitete, le folosesc cu placere in comuncare si surprind ceea ce este caracteristic personajelor din povestile ascultate.

Aceste aspecte si nu numai ne-au ajutat sa putem evalua limbajul acestora , utilizand o serie de metode si probe de evaluare care pun in evidenta nivelul de dezvoltare intelectuala a copiilor in perioada prescolaritat In acest context putem mentiona ca metode de evaluare a limbajului copiilor atat metodele traditionale : evaluarea orala , evaluarea scrisa, probele practice, testele , chestionarele cat si metodele complemetare : observarea sistematica a comportamentului copiilor, studiul de caz, fisa pentru activitatea personala a copilului, proiectul , portofoliul si evaluarea cu ajutotiul calculatorului.

Asadar, rolul actiunilor evaluative il constituie cunoasterea efectelor actiunii desfasurate, pentru ca pe baza informatiilor obtinute activitatea sa poata fi ameliorata si perfectionata la timp, in ceea ce priveste evaluarea limbajului la varsta prescolara aceasta este esentiala in depistarea erorilor de pronuntie, stabilirea exercitiilor de corectarea si de emisiei unor sunete. Actul evaluativ in dezvoltarea limbajului prescolarilor ajuta la cunoasterea unor probleme de blocaje lingvistice si de stabilire a masurilor ameliorative, datele colectate in urma evaluarilor ajuta educatorul in adoptarea unor decizii in scopul imbogatirii limbajului copiilor si implicit asupra dezvoltarii intelectuale ale acestora.

Varsta prescolara reprezinta stadiul de asimilare intensa si consolidare a limbajului pentru ca in aceasta perioada se dezvolta cantitativ si calitativ comunicarea verbala, datorita careia copilul se desprinde treptat de lumea nemijlocita a obiectelor. Dupa cum se stie , gandirea nu poate sa opereze cu concepte, ea nu se poate inca desprinde de realitatea perceptiva , indeosebi de cea vizuala .,ca urmare copilul manifesta o gandire intuitiva, in imagini. El poate avea imagini sau reprezentari care sa-i permitan interiorizarea unor actiuni, adica trecerea unei actiuni din plan extren in plan intern, mental, dar acest gen de actiune nu este o operatie, pentru ca nu are caracteristica reversibilitatii, ea fiind posibila deocamdata doar intr-un sens. Reversibilitatea este un concept fundamental in teoria lui Jean Piaget si inseamna capacitatea gandirii omenesti de a executa aceeasi actiune in doua sensuri de parcurs. La prescolari aceasta reversibilitatea completa nu este posibila deoarece copilul este prea legat perceptiv de obiecte si lucruri. Asimilarea cuvintelor si structurilor gramaticale conduce la dezvoltarea capacitatilor intelectuale, iar evaluarea acestora stadii de dezvoltare ajuta educatorul in cunoasterea particularitatilor psihice ale copiilor din grupa, nivelul lor de dezvoltare intelectuala, capacitatea de a se exprima in propozitii logice, de a intelege mesaje si de a raspunde si formula intrebari .

Coerenta in exprimare este un atribut care dovedeste nivelul abilitatilor intelectuale, dezvoltarea capacitatilor de memorare si reproducere a unor expresii literare, crearea unor constructii verbale corecte din punct de vedere gramatical, si nu in ultimul rand dezvoltarea auzului fonematic atat de necesar in insusierea limbajului scris . Metodele de evaluare a dezvoltarii limbajului copiilor prescolari la care se apeleaza in cadrul procesului instructiv educative evidentiaza calitatile verbale ale copilului, modul cum reuseste sa transmita mesaje , cum comunica si relationeaza cu colegii de grupa, cu partenerii de joc . In mod cert , dupa cum arata studiile de specialitate varsta prescolara este perioada cea mai importanta din viata unui individ. De modul cum sunt insusite cunostintele, cat de clar sunt emise sunetele, cat de expresiva este vorbirea depinde dezvoltarea proceselor psihice intelectuale ale copilului, care nemijlocit il va ajuta sa se adapteze mai usor in viata scolii si ulterior al societat

1. SPECIFICUL LIMBAJULUI SI A COMINICARII LA VARSTA PRESCOLARA

Din studiile de specialitate se desprinde faptul ca limbajul si comunicarea , in dezvoltarea copiilor prescolari ,constituie mecanismele psihice care regleaza propria sa conduita , dar si conduita altora . Comunicarea , inteleasa in sensul sau extins , ca act tranzactional , inevitabil in situatii de interactiune, devine esentiala , fundamentala atat pentru viata personala , cat si pentru viata sociala a individului .

Mielu Zlate ( 2000 ) ( p. 188 ) afirma ca : " limbajul este definit cel mai adeseori ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii ; limbajul este activitatea verbala , comunicare prin intermediul limbii : una dintre formele activitatii comunicative ale omului".

Abilitatile cognitive includ , alaturi de inteligenta si nivelurile de gandire , creativitatea cat si modul in care sunt initiate relatiile interpersonale . Si , intrucat gandirea are loc , de obicei , prin intermediul limbajului , iar o mare parte din activitatea inteligenta si creativa se exprima prin limbaj ,si acesta este considerat ca fiind o activitate cognitiva .

Privitor la relatia gandire - limbaj , s-a constat ca gandirea nu poate aparea in absenta limbajului . Gandirea se formeaza si se dezvolta prin intermediul limbajului in absenta caruia ramane la un stadiu primitiv asa cum este cazul copiilor nascuti in salbaticie . Pe masura dezvoltarii limbajului , activitatea gandirii se intersecteaza cu noi mijloace de operare ( simbolurile verbale ) si structura gramaticala a limbii . Mai mult chiar , gandirea este mediata de semnificatii antrenate de denumiri verbale .

Gandirea are doua laturi : una informationala si alta operationala . Implicarea limbajului in latura informationala a gandirii este extrem de evidenta avand in vedere ca informatiile de cele mai multe ori sunt verbalizate . In ceea ce priveste operatiile gandirii , trebuie precizat ca nu pot fi realizate in absenta limbajului . Astfel analiza si sinteza intelectiva se realizeaza cu mijloace verbale care permit segregari , disocieri si reasocieri pentru a compune o noua structura , intr-o noua organizare . In aceasta organizare se uzeaza de reguli sintactice . De aceea , regulile simbolismului verbal se rasfrang asupra modului cum se opereaza in minte chiar cu un material concret .

In ceea ce priveste comparatia - care presupune stabilirea asemanarilor si deosebirilor tinand seama de un anumit criteriu -, s-a evidentiat faptul ca pentru a realiza orice comparatie trebuie ca mai intai criteriul sa fie clar formulat verbal .

Abstractizarea este o forma superioara de analiza iar generalizarea e predominant sintetica . Aceste operatii presupun interventia limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificatiilor corespunzatoare .

Invatarea cognitiva este facilitata de limbaj intrucat reformularea personala a materialului este un indicator al intelegerii lui si ajuta la retinerea lui mai rapida si pe o perioada de timp mai indelungata . De asemenea , intelegerea nu poate fi realizata in absenta limbajului . De altfel , intelegerea este definita ca o capacitate de decodificare semantica si ca un proces de integrare si corelare verbala .

Mecanismele verbale sunt implicate inclusiv in sesizarea situatiei problematice , identificarea problemei , delimitarea intre cunoscute si necunoscute,alegerea strategiei de rezolvare si chiar in procesul rezolutiv.

De altfel , rolul jucat de limbaj in dezvoltarea intelectuala a fost considerata o problema extrem de importanta si a facut obiectul de studiu al multor psihologi .

I.P.Galperin apreciaza ca in procesul de cunoastere a realitatii, limbajul are o functie foarte importanta : el da posibilitatea omului sa reflecteze generalizat si mijlocit realitatea ; sa treaca de la senzatii , perceptii si reprezentari ( treapta senzoriala a cunoasterii ) la gandirea logica , abstracta , care opereaza cu notiuni , judecati si rationamente ( treapta rationala a cunoasterii , specifica omului ).

J.Piaget ( 1998 ) considera ca limbajul este o conditie necesara dar nu si suficienta pentru construirea operatiilor logice . Ea este necesara caci fara sistemul de exprimare simbolica pe care il constituie limbajul , operatiile ar ramane la stadiul de actiuni succesive , fara a se integra vreodata in sisteme simultan sau care cuprind simultan un ansamblu de transformari solidare . Fara limbaj , pe de o parte , operatiile ar ramane individuale , si in consecinta , nu ar cunoaste reglajul care rezulta din schimbul interindividual si din cooperare .

Limbajul este indispensabil elaborarii gandirii in dublul sens : al condensarii simbolice si al reglajului social . Intre limbaj si gandire exista , astfel , un cerc genetic , in sensul ca unul din cei doi termeni se sprijina in mod necesar pe celalalt intr-o formatie solidara si in perpetua actiune reciproca . Dar amandoi depind , in cele din urma , de inteligenta insasi care este anterioara limbajului si independenta de acesta . Un limbaj efectiv rezulta numai din interactiunea mai multor facultati mintale , una fiind chiar facultatea limbajului . Astfel , nu exista cazuri concrete despre care sa se poata spune ca sunt numai produsul facultatii limbajului , nici actiuni specifice care sa rezulte din exercitarea functiilor lingvistice .

Exista cel putin doua diferentieri intre limba si limbaj :

In timp ce limba este un fenomen social ( elaborata de societate si nu de fiecare individ in parte ) , limbajul este un fenomen individual , individualizarea lui realizandu-se atat in plan fiziologic ( datorata unor particularitati ale aparatului fonator ) , cat si in plan psihologic ( el avand o manifestare personala si diferita de la individ la individ ) ; chiar daca materialul limbii este acelasi , difera selectia si dispunerea cuvintelor in fraza, fiecare act de comunicare caracterizandu-se printr-un '' coeficient personal '' ; extrem de ilustrativa pentru caracterul individualizat psihologic al limbajului este definitia data de Rubinstein : " limbajul este limba in actiune

Daca limba este extraindividuala , limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii , el presupune transformarea elementelor limbii in elemente proprii ,or pentru aceasta este necesara constientizarea laturii fonetice , grafice si semantice a cuvintelor , trecerea de la structuri semantice simple ( cuvinte izolate ) la structuri semantice complexe ( propozitii , fraze , discursuri , texte) . Daca diferenta dintre limba si limbaj este mai slab conturata in literatura de specialitate , nu acelasi lucru s-ar putea spune despre diferenta dintre comunicare si limbaj .

Din aceste doua notiuni reiese ca ele se diferentieaza dupa sfera lor : comunicarea realizandu-se nu doar prin mijloace verbale,ci si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice .

Valer Mare considera ca intre comunicare si limbaj exista relatii de coincidenta partiala a sferelor , cele doua notiuni continand si elemente proprii , ireductibile unele la altele . Limbajul depaseste limitele comunicarii propriu-zise , desfasurandu-se si atunci cand nu are loc comunicarea interumana ( deci limbajul continua sa functioneze si atunci cand omul nu comunica cu nimeni ) . Comunicarea , la randul ei , depaseste limitele limbajului verbal , angajand o serie de comportamente specifice ale vietii psihice a omului ( imitatia , contaminarea , competitia etc. ) Cele doua fenomene sunt indisolubil legate intre ele , cu cat limbajul este mai elaborat , el intervine in desfasurarea tuturor formelor de activitate umana , inclusiv in procesul comunicarii nonverbale .

Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane , cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana . Mielu Zlate defineste limbajul ca fiind " un vehicol ce transporta intentii , atitudini , un simplu mijloc de transmisie a informatiilor , care circula fara rezistenta de la un sistem cognitiv, la altul " ( p. 196) /(2000).

Limbajul este mai mult decat un simplu mijloc de transmisie, el este si un tip aparte de conduita al individului, si anume, conduita verbala ce implica activiati diverse ( vorbire , ascultare , schimb de idei , retinerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor ). Conduita verbala se subsumeaza unei familii mai vaste de conduita, si anume, conduite simbolice ( desen, gesturi, scris, diverse alte coduri ). Limbajul ca facultate inerenta si specifica speciei umane, constituie expresia si realizarea conduitelor verbale .

Studiul limbajului presupune investigarea unor probleme cum ar fi : perceperea limbajului , intelegerea discursului , memorizarea frazelor si a textelor , achizitia si producerea limbajului .

Watson , Kantor s-au centrat pe studiul determinantilor functionali ai comportamentului verbal .

Contributii remarcabile la studiul limbajului au adus reprezentantii scolii constructiviste ( Wallon , Vigotski , Luria , Piaget ) preocupati de investigarea achizitiei limbajului , implicit de socializarea copiilor .

Sustinatorii teoriei nativiste ale limbajului insista asupra rolului echipamentelor biologice inascute , " nu este nici un dubiu ca intram in lume echipati pentru vorbire " . Gray face un inventar al capacitatilor inascute ale vorbirii , acestea sunt :

Structurile anatomice prezente in gat ( laringe , faringe ) care ne fac apti a produce o gama larga de sunete , comparativ cu orice alt mamifer ;

Preferinta de a asculta , de a vorbi , de a distinge toate sunetele de baza ale vorbirii

Mecanisme care fac posibila trecerea printr-o serie de faze ( gangurit , lalatiune etc

Ariile specializate pentru vorbire din creier ( Broca si Vernicke )

Teoriile invatarii limbajului au fost dezvoltate de behavioristi si constructivisti . Skiner ,in lucrarea sa " Comportamentul verbal " , aparuta in 1957 , lansa ideea potrivit careia limbajul nu este in mod special diferit de orice alta forma a comportamentului .

Spre deosebire insa de behaviorismul traditional al lui Watson , care punea accent doar pe doua elemente ( stimul - reactie ) , Skiner adauga un al treilea , si anume , intarirea ( sau recompensa , cum mai este denumita popular ). Aceste trei elemente interactioneaza in maniera urmatoare : stimulul care actioneaza asupra organismului ofera ocazia pornind de la care raspunsul este susceptibil de a fi emis si de a fi intarit . Daca se produce intarirea pozitiva a reactiei , se instaleaza un proces de discriminare si stimulul devine un agent susceptibil de a face sa apara raspunsul . Acesta este tipul de interactiune pe care Skiner il numeste " operant ".

Coportamentul verbal este un asemenea comportament operant , achizitionat prin conditionarea operanta . Comportamentul operant este folosit ca un instrument pentru a opera in mediul inconjurator , intr-o astfel de maniera , incat sa se achizitioneze o intarire a stimulului . Limbajul se invata , este achizitionat in timpul vietii individului . Contributia cea mai semnificativa pe directia ilustrarii caracterului dobandit al limbajului a adus-o Piaget , adept al modelului auto-organizarii psihicului . Trei concepte sunt esentiale pentru intreaga teorie piagetiana

Interactionism ( care se refera la relatiile de interactiune reciproca intre organism si mediu , respinge unilateralitatea teoriilor behavioriste care privilegiaza mediul , dar si teoriile preformiste ,ce acordau o prea mare atentie structurilor interne ale organismului

Constructivism ( ce vizeaza doua aspecte esentiale : pe de o parte , rolul activ al organismului , pe de alta parte , caracterul progresiv al elaborarii structurilor cunoasterii , inclusiv al limbajului

Echilibrul ( ce cuprinde sistemele reglatoare care permit actiunea organismului impotriva factorilor perturbatori si reechilibrarea structurilor interne

Ipoteza piagetiana esentiala in ceea ce priveste natura si originea limbajului este continuitatea functionala intre sistemele reprezentative si cele de tratare a informatiilor . Subiectul , datorita perfectionarii sistemelor de tratare a informatiilor , isi construieste mai intai imaginile mentale ( reprezentarile ) , apoi simbolurile si , in sfarsit , semnele vorbirii . Crearea semnificatiei este indisolubil legata de activitatea cognitiva . Trecerea de la inteligenta actionala ( senzorio - motorie ) la inteligenta operationala ( reflexiva ) se face in mod firesc , fara rupturi majore . In final , se ajunge la adaptarea corespunzatoare a individului la solicitarile mediului .

In 1975 a avut loc o celebra disputa intre Piaget si Chomsky , cunoscuta sub denumirea de controversa dintre inneism si constructivism. Conceptia lui Chomsky duce catre o serie de bizarerii :

Dat fiind faptul ca limbajul este cuprins in genomul individului , acesta si-l poate insusi chiar in conditiile unei educatii limitate ;

Toate ipostazele posibile despre regulile sintaxei pe care copilul ar putea sa le inventeze sunt excluse de mostenirea genetica

Limbile vorbite sunt in toate privintele , in toata lumea , aceleasi

Mediul joaca , in cel mai bun caz , un rol declansator ,el avand un rol minim in elaborarea cunostintelor .

Acestor concluzii exagerate , Piaget le opune altele mult mai realiste :

Structurile cognitive ale intelectului se construiesc printr-o organizare de actiuni succesive exercitate asupra obiectelor ; ( desi nu crede in existenta structurilor cognitive innascute ale inteligentei , accepta ideea ca functionarea inteligentei implica mecanisme nervoase ereditare , mecanisme care sunt insuficiente pentru explicarea genezei si evolutia comportamentului uman ) ;

Exista o inteligenta general umana care este apta sa transforme in realitate potentele organizatoare elementare ale creierului , in diferite forme din ce in ce mai complexe .

Principiile dupa care se conduce Piaget sunt : " minimum de preformare " si " maximum de autoorganizare " .

Eficacitatea comunicarii este strict dependenta de gradul de implicare al individului ( sau grupului ) in ea . La randul sau , gradul de implicare exprima caracterul functional al comunicarii si limbajului .

Comunicarea trebuie raportata la individ si la grupul din care el face parte , la valentele pe care ea le are in raport cu aceste doua entitati ale vietii sociale .

Dupa Gerard Wackenheim ( Mielu Zlate , Buc. 2000 , p. 201 ) , comunicarea si limbajul indeplinesc , in raport cu individul , urmatoarele functii :

Functia de integrare a individului in mediul sau ( permite individului sa traiasca alaturi si impreuna cu altii , sa ia pozitie fata de altii , sa se adapteze situatiilor noi , sa tina seama de experienta altora , sa asimileze o parte din ea ) ;

Functia de dezvaluire si autodezvaluire ( prin comunicare , individul se face cunoscut altora , dar si siesi , isi corijeaza o serie de perceptii si atutidini eronate , se introspecteaza si se poate intelege mai bine ) ;

Functia valorizatoare ( comunicarea raspunde nevoii individului de a fi apreciat , prin intermediul ei individul atragand atentia altora asupra sa , implicit , afirmandu-se ) ;

Functia reglatoare a conduitei altora ( comunicand cu altii , un individ isi poate ameliora pozitia in ierarhia grupului , ii poate determina pe acestia sa-si schimbe atitudinile , creeaza conflicte sau atmosfere destinse in timpul unei conversatii ) ;

Functia terapeutica ( comunicarea este un mijloc curativ , marturie in acest sens stand psihanaliza , psihodrama si intretinerea rogersiana ) .

La fel de importante sunt si functiile comunicarii in raport cu grupul

Functia productiv-eficienta ( permite realizarea sarcinilor , mai ales in situatia in care acestea implica un inalt grad de cooperare intre membrii grupului , ajuta " locomotia " grupului spre atingerea scopurilor fixate ) ;

Functia facilitatoare a coeziunii grupului ( prin comunicare se naste si subzista un grup ; incetarea sau perturbarea ei se soldeaza fie cu moartea grupului , fie cu aparitia unor disfunctionalitati grave ) ;

Functia de valorizare a grupului ( aproape identica cu cea intalnita si la nivelul individului ; prin comunicare grupul isi afirma prezenta , se pune in evidenta , isi releva importanta, originalitatea , isi justifica existenta ) ;

Functia rezolutiva a problemelor grupului ( comunicarea salveaza onoarea grupului , iar cand acesta se degradeaza trece prin perioade dificile , poate fi utilizata ca mijloc terapeutic ; sociodrama este poate cel mai bun exemplu in sustinerea acestei functii ) .

Functiile comunicarii si limbajului , clasificate dupa raportarea la grup , sugereaza faptul ca dincolo de cuvinte si de sensul asigurat de lexic, omul poate produce sensuri derivate , cu efecte multiple , datorate tocmai dinamicii grupului .

Rolul reglator al comunicarii si in special al limbajului a fost evidentiat intr-o multitudine de cercetari . Influenta reglatoare a limbajului se remarca cel mai bine in cadrul proceselor persuasive .

Insusirea corecta a limbii romane are o importanta deosebita in formarea personalitatii omului - in general , a copilului - in mod deosebit , pentru ca limba constituie principalul mijloc de comunicare si de socializare a individului . Insusirea corecta a limbii la varstele mici conditioneaza dezvoltarea gandirii , a celorlalte procese psihice si intelectuale si il ajuta pe copil sa-si insuseasca treptat acele deprinderi si abilitati care il fac apt pentru activitatea de tip scolar .

Formarea unor deprinderi de exprimare corecta constituie o preocupare permanenta in gradinita ; in fiecare moment al zilei , educatoarea ii indeamna pe copii sa vorbeasca frumos , intonand corect , expresiv si firesc ceea ce doresc sa comunice .