Stadiile de dezvoltare ale metodologiei didactice - directii de cercetare si perfectionare

Stadiile de dezvoltare ale metodologiei didactice - directii de cercetare si perfectionare

Dezvoltarea si modernizarea metodologiei didactice reprezinta un proces continuu, determinat de urmatorii factori:

.  ritmul rapid al schimbarilor care au loc in societate

. cererea crescanda de educatie

. exigentele care stau in fata procesului de invatamant

. problematica tot mai complexa a procesului de predare si invatare

.  acumularile din stiintele educatiei

.  cresterea rolului stiintelor si acumularile inregistrate in domeniile stiintifice

. necesitatea de a apropia activitatea instructiv-educativa de cea de cercetare stiintifica s.a.

. necesitatea apropierii practicii scolare, a predarii, de procesul invatarii s.a.

Una din directiile de baza ale perfectionarii metodologiei didactice o constituie accentuarea caracterului euristic, de activism si de creativitate al metodelor de instruire si educare. Alte directii de modernizare si perfectionare a metodologiei didactice, ar putea fi urmatoarele:

Asigurarea caracterului dinamic si deschis al metodologiei didactice reprezinta o directie de perfectionare care subliniaza necesitatea depasirii ideilor empirismului clasic, bazat pe psihologia asociationista, care sustinea ca actul cunoasterii, independent de metoda de predare este reductibil la o simpla inregistrare prin simturi, la "lectura perceptiva a lucrurilor', la o colectare de imagini despre obiecte (elevul fiind considerat receptor pasiv), la asocierea imaginilor cu substitutele lor verbale si la evocarea, la reproducerea lor la cererea profesorului. Cu alte cuvinte, ideile empirismului clasic s-au reflectat in procesul didactic in practici educationale legate de imitatie, de exercitiul natural, de comunicarea cunostintelor prin textul scris si pe cale orala.

Didactica traditionala considera ca procesul de predare-invatare se desfasura in conformitate cu urmatoarea ierarhie a obiectivelor educationale: cunostinte - priceperi si obisnuinte - atitudini si capacitati intelectuale. Astazi, aceasta ierarhie este din ce in ce mai contestata. Achizitiile din stiintele educatiei au demonstrat importanta sintezelor, a atitudinilor si capacitatilor intelectuale, ceea ce conduce la inversarea ierarhiei obiectivelor educationale: atitudini si capacitati intelectuale - priceperi si obisnuinte - cunostinte.

Schimbarile inregistrate in invatamant, mai ales in ultimele decenii, au fost legate de cele mai multe ori de elaborarea unor noi metode de predare si invatare. Pedagogii P. Janet, L.S. Vigotski, P.I. Galperin, J. Piaget s.a. considera ca la baza insusirii cunostintelor se afla actiunea in dubla ei ipostaza, de actiune externa, obiectuala si actiune mintala. Pe baza rezultatelor cercetarilor din domeniul psihogenezei cunostintelor, si al stiintelor educatiei, in general, s-a conturat o noua didactica, o didactica a metodelor active, pentru care elevul nu mai este un simplu receptor de informatii, ci un subiect al cunoasterii si actiunii, al propriei formari (I. Radu, M. lonescu, 1987, M. lonescu, I. Radu (coord.), 1995, M. lonescu, 2000).

Functie de noile exigente ale societatii si ale invatamantului, de achizitiile inregistrate in despre invatare, de progresele teoriei si practicii instructiei si educatiei, fiecare metoda didactica a modificari. Metodologia didactica a avut in permanenta caracter dinamic si a ramas deschisa cerc< experimentarii pedagogice. In mod firesc, la unele metode s-a renuntat, altele au fost supuse moderni: desigur, au fost elaborate noi modalitati de predare si invatare.

Caracterul dinamic si deschis al metodologiei didactice la innoiri este determinat si de rape sale cu stiinte ca: psihologia, pedagogia experimentala, sociologia educatiei, epistemologia, cibej informatica, s.a.

Diversificarea metodologiei didactice se refera la imbogatirea ansamblului de mo prin care relationam diferitele teorii ale invatarii cu posibilitatile reale ale elevilor. S-a constatat ca metoda tinde sa puna in corelatie numai anumite variabile ale procesului didactic, celelalte raman umbra, in afara controlului imediat. In acest sens. Mircea Malita (1987) arata ca sub fiecare meti predare sta ascunsa o ipoteza asupra mecanismului de invatare a elevului.

Conform constructiei psihogenetice, in insusirea cunostintelor si in formarea abilitatilor, se pa drumul din exterior spre interior, de la actiuni materiale la notiuni, concepte si operatii asupra aceston ce implica modalitati diverse de predare si invatare. O notiune sau o operatie mintala, cum ar fi ai comparatia s.a., nu se constituie dintr-odata, spontan, numai cu ajutorul conversatiei, al exemplelor sau i metode izolate. Capul elevului - remarca I. Radu si M. lonescu (1987) nu este pregatit pentru a rea lectura perceptiva directa a operatiei mintale. De exemplu, daca vom pune elevul in fata unui plan incli: care aluneca o greutate, el nu va descoperi de la sine legea fizica, nu se va comporta ca un fizic: persoana.

Metodele de invatamant sunt cu adevarat utile daca se tine cont de registrul in care va lucra e registrul actional/de manipulare obiectuala, registrul figurai sau registrul simbolic, intrucat exista metodi se preteaza la utilizare in unul din cele trei registre mentionate.

Exemplu: Modelarea iogico - matematica se preteaza la utilizare in registrul simbolic, modelarea obiectii registrul actionai s.a.m.d.

Experienta a demonstrat ca oricand, la orice varsta, o notiune mai dificila se asimileaza mai usor cu ajutorul unor suporturi concrete, modele obiectuale, exemple si contraexemple etc. Aceasta observa] conduce la necesitatea diversificarii metodologiei de predare dintr-un alt unghi de vedere. Unii autori (I Corte, 1973) considera ca maniera de lucru a profesorului este, in linii mari fixata, chiar determinata de sau etapa procesului didactic corespunzatoare. Astfel, unele metode didactice, cum ar fi explicatia, convei s.a. se folosesc preponderent in etapa predarii si asimilarii partiale a cunostintelor, altele, ca, de exen exercitiul, sunt mai utile in etapa de fixare si consolidare. Rezulta ca printre criteriile care stau la stabilirii metodologiei didactice se inscriu natura activitatii didactice, continutul instruirii, formeL organizare, mijloacele de invatamant utilizate, etc., in relatie cu tehnicile de influentare ale activitat: invatare pe care o desfasoara elevii. Desigur, toate aceste componente ale procesului de invatamant trebu fie corelate intre ele, intr-o viziune sistemica.

Exemplu: Valentele psihopedagogice ale unui mijloc tehnic de instruire influenteaza mult metodol procesului de predare si invatare. Astfel, prezentarea unui film reduce durata expunerii profesoruk conversatiei cu elevii, chiar daca imaginile prezentate sunt insotite de comentariul vorbit.

Rezulta ca profesorul nu poate sa se rezume la o metoda sau la un grup restrans de metode de pred ci, prin demersurile sale didactice sa tinda sa valorifice in activitatile instructiv-educative repertoriul de ( ratii logice de care este capabil elevul de varsta respectiva. Apropiind activitatile didactice de potentialit; elevilor, profesoral nu va influenta doar stadiile de dezvoltare intelectuala deja atinse de elev, ci si st superioare, enuntand cerinte mai complexe si realizand astfel disjuncta necesara in comunicarea education Jerome Bruner (1970) considera ca orice tema din programa scolara poate fi abordata si prezentata in fo care sa puna accent fie pe actiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale. Alegerea uneia din ac< modalitati sau combinarea lor ofera noi posibilitati de diversificare a metodologiei didactice.

Amplificarea caracterului formativ al metodelor

Educatia formala detine un rol deosebit de important in formarea si modelarea personalitatii umane, iri pregatirea individului pentru activitatea postscolara, in care autoinstruirea si autoperfecfionarea trebuie sa devina atribute definitorii ale sale. In cadrul acestui proces de modelare, de culturalizare, de integrare sociala si profes inala actioneaza si metodele de lucru ale profesorilor si ale elevilor.

P. ti intermediul valorilor care le sunt transmise elevilor, al ambiantei pedagogice, al climatului din macrogrupul scolar si din microgrupul clasei, sunt stimulate acte de esenta culturala. In mediul educational, caracterizat de multiple influente, elevul nu detine numai rolul de "receptor' de mesaje educationale, ci, prin intermediul metodelor folosite, el este determinat si ajutat sa se angajeze in actiuni de vehiculare si chiar de creare a valorilor culturale si stiintifice. Cultivarea dorintei si a gustului pentru nou, stimularea cautarilor intelectuale, a descoperirilor, a aspiratiilor creatoare, a incercarilor literare, artistice, stiintifice, obtinerea performantelor intelectuale superioare sunt rodul actiunii metodelor didactice, actiune care poate constitui un autentic exercitiu de formare cognitiva, moral-afectiva si estetica a elevilor.

Accentuarea caracterului practic-aplicativ al metodelor didactice constituie o- directie de perfectionare care deriva din necesitatea tot mai evidenta ca sistemul de cunostinte si abilitati intelectuale si practice pe care elevii le achizitioneaza in scoala sa fie rezultatul participarii lor efective la activitatea din sala de clasa, din laboratoare, cabinete, ateliere, la investigatia stiintifica etc. Numai in acest fel se asigura pregatirea necesara pentru trecerea fara mari dificultati de la o treapta de scolarizare la alta, de la un grad de invatamant la altul si se usureaza integrarea sociala si profesionala a absolventilor de liceu.

Reevaluarea metodelor "traditionale' se refera la transformarea unui grup de metode, asimilate mult timp doar ca mijloace de transmitere a cunostintelor ex cathedra, in modalitati eficiente de organizare, conducere si indrumare a activitatii cognitive a elevilor, de activizare si mobilizare a acestora.

Experienta practica a demonstrat ca, practic, nici o metoda didactica nu poate fi utilizata ca o reteta rigida si in mod izolat, ci ca un sistem de procedee, actiuni si operatii, care se coreleaza si se structureaza intr-un grup de activitati, in functie de o seama de factori (A. Dancsuiy, M. lonescu, I. Radu, D. Salade, 1979, M. lonescu, I. Radu (coord), 1995, M. lonescu, 2000).

De asemenea, in sistemul metodelor didactice au fost incluse unele metode folosite si in alte stiinte: problematizarea, descoperirea, algoritmizarea, modelarea, analiza structurala, informatizarea, instruirea asistata de calculator s.a.

Asigurarea relatiei metode - mijloace de invatamant este o directie care pretinde ca activitatile de predare si invatare sa nu desfasoare numai in sala de clasa, ci si in laboratoare, cabinete, ateliere, pe terenuri experimentale etc., iar mijloacele de invatamant sa se utilizeze ori de cate ori ele ar putea fi eficiente, atat in activitatile frontale, cat si in cele de grup si individuale.