EFICIENTA COMUNICARII IN ACTUL DIDACTIC

EFICIENTA COMUNICARII IN ACTUL DIDACTIC

,,Limbajul uman ascunde mult mai mult decat defineste. Terenul dintre ascultator si vorbitor este instabil, plin de miraje si capcane.''

G. Stiner

Comunicarea a devenit in a doua jumatate a secolului XX actiunea umana cea mai vizibila , cea mai valorizata si cea mai studiata . Societatea in care traim este o societate a comunicarii deoarece se insista tot mai mult pe rafinarea si multiplicarea mijloacelor de comunicare ; nu peste mult timp vom putea afirma ca traim in era comunicarii tehnologice .

A comunica inseamna ,,a fi impreuna'', a impartasi si a te impartasi, a realiza o comunicare de ganduri, simtire, actiune.

In sens general , prin comunicare se intelege procesul interactiv de transmitere si receptionare a mesajelor , proces care implica un emitator , un mesaj , un canal de comunicare , un receptor si un raspuns.

Prin definitie comunicarea este modalitatea fundamentala de interactiune psihosociala a persoanelor, interactiune ce presupune realizarea unor schimburi informationale prin intermediul unor simboluri si semnificatii social generalizate in vederea conservarii stabilitatii sau, dupa caz, a obtinerii unor modificari atitudinal-comportamentale la nivelul unui individ sau a unui grup.

Comunicarea educationala este cea care mijloceste realizarea fenomenului educational in asamblul sau, iar comunicarea didactica apare ca o forma particulara, obligatorie in vehicularea unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica, sistematica.

Comunicarea didactica se poate structura pe ideea ca este o comunicare intrumentala, direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare in care nu apar reactii de continut (centrata pe dobandire de cunostinte sau deprinderi, motivatii, etc.)de cadru institutional (poate exista comunicare didactica inafara procesului de invatamant) sau privitoare la parteneri.

Deci, comunicarea este procesul de transmitere a informatiei de la emitator la receptor,este un proces informational. Dar pentru ca procesul educational nu este unul simplist, pentru ca numeroase din componentele sale au structuri complexe, actul predarii presupune o serie de actiuni specifice.Dupa alegerea materialului faptic, profesorul trebuie sa se concentreze asupra modului in care va prezenta notiunile, asupra comunicarii, care in aceste conditii nu este una obisnuita, ci o forma specifica.Prin ea trebuie sa atinga anumite obiective, sa vehiculeze un continut care sa fie receptat de elevi, sa produca modificari ale personalitatii elevilor la nivel cognitiv, afectiv, atitudinal, actional.

Caracterul didactic al comunicarii este data de respectarea legitatilor presupuse de un act sistematic de invatare cu o conditie ca ,,personjul- resursa'' sa depaseasca statutul de informator.

Schema oricarei comunicari cuprinde: factorii comunicarii, distanta dintre acestia si dispozitia asezarii lor(ambele importante pentru particularitatile canalului de transmitere a mesajului), cadrul si contextul institusionalizat, tipul de cod, situatia enuntiativa, repertoriile active sau latente ale emitatorului-receptor, retroactiunile practicate, elementele de bruiaj.

Codurile comunicarii didactice sunt verbal, nonverbal, paraverbal, mixta; dupa natura partenerilor poate fi o comunicare interpersonala, in grupuri mici, publica; statutul poate fi formal, informal, pe verticala, subiectiva, intamplatoare;dupa natura continuturilor, comunicarea didactica poate fi stiintifica, atitudinala, operational-metodologica.

In cadrul comunicarii didactice au loc schimburi de mesaje semantice (informatii, cunostinte) si ectosemantice(atitudini, convingeri); schimbul de mesaje se realizeaza intre educator si elev, intre personalitatea formata a educatorului si personalitatea educatului.De aceea, comunicarea didactica sta la baza procesului de predare - asimilare a cunostintelor si cere o selectie documentata si justificata a continuturilor educationale.Emitotirul si receptorul sunt elevul si cadrul didactic, aflati in posibilitatea de schimbare a statutului; intre ei se interpune canalul de comunicare, pe care circula un mesaj transpus intr-un cod comun, interiorizat(limba) la care se adauga elementele paraverbale si nonverbale.Mesajul este supus unor procese de codare si decodare prin care se asigura inscrierea lui in vocabularul elevului.Dificultatea consta chiar in aceasta traducere a mesajului in limbajul operatiilor concrete, sau performale care-l poate departa pe elev de profesor.Codul folosit (sistemul de semne lingvistice) cunoaste o tripla situare: prima la nivelul codului lingvistic, a doua la cel didactic, al treilea la nivelul codului specific. Mesajul oral este purtat pe undele sonore, iar mesajul scris este textul tiparit, mesajul afectiv este transmis de gestica, mimica, subtextul emotiv al vorbirii.Calea de comunicare este multimodala: auditiva, vizuala, tactila, olfactiva.

Comunicarea in clasa are specificul sau determinat de cadrul institutional si de activitatea dominanta- invatarea. Literatura de specialitate subliniaza caracteristici ca:

Dimensiunea explicativa a discursului didactic este pronuntata prin intelegerea celor transmise, premisa a invatarii eficienta ;

Structura comunicarii didactice conform logicii pedagogice, facilitand intelegerea unui adevar si nu simpla lui enuntare. Profesorul trebuie sa faca ,, eforturi speciale'' pentru ca adevarurile sa fie intelese si acceptate de copi.;

Rolul activ al profesorului fata de continuturile stiintifice cu care va opera actional ca un filtru ce selecteaza, personalizeaza programa scolara si manualul;

Pericolul transformarii autoritatii de statut asupra continuturilor, sub forma argumentului autoritatii;

Comunicarea didactica sa fie combinata sub cele doua forme verbale: orala si scrisa (alte particularitati: de ritm, de forma, de continut);

Personalizarea comunicarii didactice face posibila ca acelasi cadru institutionalizat, continut, potentialul uman sa fie exploatat si explorat diferit si cu rezultate diferite de profesori diferiti.

Pe langa cele prezentate se pot enumera o alta serie de trasaturi care creeaza un univers specific comunicarii didactice:

Ø      Ritualiarea si norme nescrise prezente permanent (,,Nu vorbi neintrebat'' ,,Ridicate in picioare cand raspunzi'');

Ø      Combinarea permanenta a comunicarii didactice cu cea orizontala in forme organizate sau spontane;

Ø      Subordonarea finalitatilor obiectivului didactic propus duce la limitarea partenerilor educationali de a alege continuturi ad-hoc;

Ø      Dominarea comunicarii verbale de catre profesor.

Asa cum am mai aratat, comunicarea didactica este un act informational. Transmiterea informatiei este un schimb simbolic. Comunicarea verbala conduce actul invatarii. Ea faciliteaza achizitionarea de cunostinte, informatii din diferite domenii cu scopul dobandirii culturii generale, de specialitate, a atitudinilor si convingerilor intelectuale, morale, se formeaza si se consolideaza trasaturi pozitive de caracter, are un finalism accentuat in scopuri si obiective educationale.

Structura comunicarii didactice se face conform logicii pedagogice. Profesorul trebuie sa faca eforturi pentru ca prezentarea informatiilor in actul comunicativ didactic sa acorde prioritate logicii pedagogice.Comunicarea didactica este dominata de profesor, in cea mai mare parte, la care se asociaza si tutelarea de ansamblu a actului educativ. Profesorul trebuie sa dea dovada de competenta comunicativa aceasta constand in abilitatea acestuia de a utiliza codurile limbajului educational (lingvistic, didactic, specific) in combinatii adecvate situatiilor de invatare. Profesorul trebuie sa fie capabil sa utilizeze limbajul ca mijloc principal al educatiei. Coordonatele unui limbaj corect ar fi : bogat, stil, vocabular, orientat la subiect, emotional, mobilizator, simplu, inteligent, inchegat, placut auzului, nuantat, curgator, plastic, scriere lizibila. Datorita exploziei de informatii profesorul trebuie sa fie capabil sa le prelucreze, De aici ,o variabila importanta a succesului educatiei fiind comunicarea, iar in cadrul ei, dialogul profesor-elev.

Prin caracterul instrumental, comunicarea didactica inglobeaza fenomenul de retroactiune , prezent prin doua forme :feed-back-ul si feed-forward-ul.

La modul general feed-bach-ul este modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate, iar modalitatea prin care anticiparea finalitatii redevine cauzalitate este o retroactiune de tip feed-forward.

Din perspectiva comunicarii didactice (feed - back-ul) poate fi privit ca fiind comunicarea despre comunicare si invatare. Actul didactic impune existenta unui feed - back care aduce informatia de la receptor la emitator si regleaza activitatea de transmitere a informatiei si celalalt feed-back regleaza activitatea dominanta a celui din urma (emitatorul).

In cazul comunicarii didactice dominanta pentru receptor este activitatea de invatare.Profesorul nu comunica doar pentru a informa, ci pentru a crea premisele unor schimbari in ceea ce elevul ,,stie'', ,,vrea'', la randul sau elevul nu este doar receptorul de informatie, ci persoana disponibila la transformarea prin actiune a informatiei primite. Daca situatia comunicarii permite o prezenta optima a fiecaruia din cele doua feed-back-uri se poate constata:     

Crestera eficientei actului invatarii;

Instalarea unui climat securizant pentru profesor si elevi ;

Ameliorarea relatiei interpersonale intre cei implicati in actul didactic;

Particularizat pe ciclu preprimar comunicarea didactica nu vizeaza numai activitati de educare si dezvoltare a limbajului sub aspect fonetic si lexical. Activitati ca :povestiri create de copii ,,O zi in parc'', ,,Cauta drumul cel bun'', ,,O intamplare hazlie'', etc. trezesc interesul copiilor in a prezenta prin analogie sau transpunere in rolul personajului a sentimentelor si trairilor proprii; jocuri didactice ,,E ziua papusii'', ,,Gradina zoologica'', ,,Hai sa facem o poveste'', etc.,copiii invata sa-si dezvolte stima de sine , invata sa coopereze, sa se solidarizeze atat cu eroii imaginari cat si cu colegii din grupa in rezolvarea de probleme sau realizarea unor performante competitive; jocurile pe arii de stimulare dau posibilitate copiilor sa-si dezvolte propriul EU prin scenariile improvizate si imaginatia creatoare de care fac uz in derularea unor activitati si jocuri . Eficacitatea actului comunicativ este cu atat mai mare cu cat educatoarea da dovada de empatie, accepta asertivitatea in comunicare si da dovada de un tact pedagogic bine conturat.

Aspectele supuse analizei converg spre ideea interpretarii comunicarii didactice ca fiind una dintre resursele majore ale procesului instructiv- formativ.Ea se inscrie in cadrul continuturilor latente ale procesului formativ, fiind, prin maniera si nivelul realizarii sale, o sursa de potentare sau diminuare a continuturilor formale. Perceperea tot mai exacta a potentialului si ponderii pe care actul comunicativ il joaca in actul didactic este sustinuta de ideea ca astazi , proiectarea si managementul comunicarii apare ca principii de baza ale design-ului educational.

Profesorul cu vocatie stie ca a fi preocupat de constientizarea, supravegherea si imbogatirea conduitei sale comunicative este o cerinta elementara, mai ales ca ,,nu tot ce intentionam reusim sa spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se si intelege, se inselege si ce nu spunem, iar ceea ce se intelege nu depinde de noi ce devine''(L. Soitu).

BIBLIOGRAFIE

Baban,A.      Consiliere educationala, Cluj-Napoca 2001

Cosmovici,A. , Iacob,L. Psihologie scolara,Editura Polirom Iasi, 1999

Cucos,C.      Pedagogie, Editura Polirom Iasi, 2002

Chis, V.      Pedagogia contemporana -Pedagogia pentru competente,Editura Casa

Cartii de Stiinta, Cluj - Napoca, 2005

Programa activitatilor instructiv- educative in gradinita de copii