PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV IN INSTITUTIA (PRE)SCOLARA

1. Forme de organizare a activitatii

In institutia prescolara se realizeaza un proces educational care poate fi analizat din perspectiva sistemica. Intrarile in sistemul procesului instructiv educativ sunt:

1. Resursele umane:       1.1. educatoarea cu formatia sa culturala si profesionala

1.2. copilul prescolar, cu nivelul sau de dezvoltare specific varstei

2. Resursele materiale si financiare reprezentate de spatiile prescolare, de dotarea acestora si de finantele puse la dispozitie pentru realizarea activitatii specifice

3. Resursele pedagogice: reprezentate de catre programa invatamantului prescolar, construita in raport cu finalitatile acestuia, materialele scrise puse la dispozitia activitatilor educatoarei (carti, caiete pentru copii, metodice etc.) si de sistemul de perfectionare a pregatirii educatoarelor.

Resursele contextuale: politice, culturale, religioase, social-civice etc. cu influentele lor specifice

Aceste resurse, componente structurale ale procesului, parcurg procesul de invatamant supunandu-se actiunii componentelor operationale ale procesului, reprezentate de cadrul si formele organizatorice de derulare a activitatii, de planificare pedagogica si didactica, de punerea in practica a planificarii prin antrenarea unor strategii educationale variate, de evaluarea rezultatelor pe secvente ale inregistrarii lor si se regasesc in calitate de componente functionale ale procesului ca iesiri din sistem. Am realizat aceasta trecere in revista, inca o data [1], pentru a putea situa formele de organizare a activitatii in gradinita intr-un context clar. Ele raspund problemelor de factura organizatorica, dar se leaga esential de aspectele de continut si tin cont de particularitatile psihologice ale acestei etape din viata, in special de faptul ca activitatea psihica fundamentala acum este jocul.

Vom incerca o prezentare a formelor de organizare a activitatii instructiv-educative din gradinita prin combinarea catorva criterii de clasificare a acestora. Mentionam ca in institutia prescolara nu exista lectii, desi sarcinile didactice specifice activitatilor de tip lectie se regasesc si in acest context. Astfel, vom regasi activitati de

predare-invatare,

de formare de deprinderi si priceperi,

de consolidare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor,

de evaluare,

chiar forme mixte.

Prezentarea formelor de organizare a activitatii educationale este facuta sub forma tabelara, incercandu-se tratarea activitatilor clasificate dupa gradul de implicare a educatoarei in corelatie cu alte criterii posibile de clasificare si cu modalitatii specifice de realizare a planificarii activitatilor in contextele diferitelor combinatii.

Proba de autoevaluare nr. 4:

Activitatile din institutia prescolara se deruleaza in functie de programa instructiv-educativa. Ele au o durata si o ritmicitate determinate. Astfel, la grupele mici, activitatile obligatorii nu pot depasi 10-15 minute, la cele mijlocii se inscriu in limita a 15-20 de minute, la grupele mari durata este de 20-30 minute, iar la grupa pregatitoare se pot prelungi pana la 25-35 de minute. Jocurile si activitatile libere sau sugerate copiile nu sunt programate ca numar pe saptamana. Celelalte tipuri insa, au un numar definit in programul saptamanal .Reproducem din diagrama actuala (nr. 32665/1993) o astfel de formula organizatorica:

Tabelul de mai sus realizeaza o grupare a celor 9 tipuri de activitati prezentate anterior, in 5 categorii, in raport cu care s-a realizat distributia numerica pe saptamana, pentru a se ajunge la un echilibru al influentelor instructiv-educative. Cunoasterea, intelegerea acestor forme de activitate, a relatiilor dintre diferitele criterii de clasificare a lor face posibila fructificarea maxima educativa a cadrului organizatoric oferit de ele.

Nota: Cele mai multe dintre activitatile obligatorii din gradinita sunt mixte (din punct de vedere al sarcinilor didactice); cum nu se realizeaza o evaluare tip docimologic, in special consolidarea cunostintelor, deprinderilor si priceperilor este insotita de sarcini evaluative, cu valoare formativa in contextul procesului didactic.

In scoala se realizeaza un proces educational care poate fi analizat din perspectiva sistemica. Intrarile in sistemul procesului instructiv educativ sunt:

1. Resursele umane:       1.1. invatatoarea cu formatia sa culturala si profesionala

1.2. scolarul mic, cu nivelul sau de dezvoltare specific varstei

2. Resursele materiale si financiare reprezentate de spatiile scolii, de dotarea acestora si de finantele puse la dispozitie pentru realizarea activitatii specifice

3. Resursele pedagogice: reprezentate de catre programa invatamantului primar, construita in raport cu finalitatile acestuia, materialele scrise puse la dispozitia invatatoarei pentru diferite activitati (carti, caiete pentru elevi, ghiduri metodice etc.) si de sistemul de perfectionare a pregatirii invatatoarelor.

Resursele contextuale: politice, culturale, religioase, social-civice etc. cu influentele lor specifice.

Aceste resurse, componente structurale ale procesului, parcurg procesul de invatamant supunandu-se actiunii componentelor operationale ale procesului, reprezentate de cadrul si formele organizatorice de derulare a activitatii, de planificare pedagogica si didactica, de punerea in practica a planificarii prin antrenarea unor strategii educationale variate, de evaluarea rezultatelor pe secvente ale inregistrarii lor si se regasesc in calitate de componente functionale ale procesului ca iesiri din sistem. Am realizat aceasta trecere in revista, inca o data [2], pentru a putea situa formele de organizare a activitatii in scoala intr-un context clar. Ele raspund problemelor de factura organizatorica, dar se leaga esential de aspectele de continut si tin cont de particularitatile psihologice ale acestei etape din viata, in special de faptul ca activitatea psihica fundamentala care incepe sa se contureze este invatarea, dar conturata treptat in dozare cu jocul.

Vom incerca o prezentare a formelor de organizare a activitatii instructiv-educative din scoala prin combinarea catorva criterii de clasificare a acestora. Mentionam ca in scoala activitatea este organizata sub forma lectiilor:

de predare (transmitere de noi cunostinte);

de aprofundare si consolidare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;

de formare de deprinderi si priceperi;

de recapitulare;

de evaluare;

si chiar forme mixte (rezultate din combinarea formelor prezentate anterior).

2. Metode folosite in educatia prescolara si scolara mica

Desi in economia lucrarii de fata ne-am propus abordarea aspectelor metodice intr-o maniera punctuala, cu referire la fiecare dintre dimensiunile educatiei prescolare si scolare mici, se impune prezentarea, fie ea si sumara, a modului specific in care aceasta metodologie este influentata de coactiunea particulara a principiilor didactice in acest moment ontogenetic. Datorita particularitatilor psihologice ale perioadei prescolare si scolare mici, actul educational formal trebuie sa se supuna rigorilor normativitatii pedagogice, respectand, prin aplicare eficienta, complexul de principii didactice, de aceasta data focalizat pe principiul intuitiei.

Observatia este o metoda bazata pe relatia directa cu realitatea inconjuratoare; este o metoda intuitiva. Ea este folosita in gradinita in special ca observatie dirijata, maniera acesteia urmarindu-se a se interioriza la nivelul copilului, constituindu-se ca baza pentru ceea ce mai tarziu va fi observatie independenta. Forma de observare independenta poate sa apara ca procedeu in cadrul excursii lor si vizitelor concepute ca un alt set de metode de organizare a actului invatarii, la varsta de referinta.

Observatia dirijata ca metoda este deosebit de importanta acum pentru ca, prin caracterul ei organizat, chiar prin integrarea sa intr-un sistem de abordare a cunoasterii realitatii inconjuratoare, il ajuta pe copil sa descifreze mai repede si mai corect lumea in care traieste. Este o metoda preponderent folosita in activitatile de cunoastere a mediului inconjurator dar, in special ca procedeu, poate sa apara si in alte activitati obligatorii. Efectele sale principale la nivelul copilului prescolar sunt:

dezvoltarea deprinderii de investigare ordonata a unui aspect;

dezvoltarea capacitatii de a urmari un plan corelat unui scop formulat, deocamdata, de adult;

dezvoltarea capacitatii de analiza, abstractizare si de sinteza, generalizare;

dezvoltarea spiritului de observatie;

trezirea interesului de cunoastere, a dorintei de a cunoaste, a curiozitatii etc.

Din punctul de vedere al relatiei sale cu principiile didactice, se pot face urmatoarele consideratii:

• se afla in relatie directa, explicita cu principiul intuitiei pentru ca se bazeaza pe acesta;
• necesita ca demersul sau sa fie accesibil fiecarui palier de varsta caruia i se adreseaza; mai mult, se impune ca pe parcursul derularii observatiei dirijate sa se ia in consideratie si particularitatile individuale ale fiecarui copil, pentru a se asigura efectele formative ale aplicarii ei la nivelul intregului grup de lucru;
• inclusa fiind ca metoda intr-un sistem de activitati, ea presupune a fi angajata sistematic; derularea sa in sine presupune, de asemenea, aplicarea principiului sistematizarii cunostintelor, in planul de observatie existand momente explicite in acest sens, cu referire punctuala la continutul observat;
• cu principiile celelalte se afla, in general, intr-o relatie implicita, in sensul ca, bine utilizata, ea contribuie activ la crearea premiselor de aplicabilitate a cunostintelor insusite, la constientizarea acestora prin intelegere; acest lucru este posibil numai prin implicarea constienta si activa a copilului in demersul observativ; de asemenea, contribuie in timp la insusirea temeinica a cunostintelor, la formarea la fel de temeinica a deprinderilor;
• observatia ofera si cadrul de actiune plenara a principiului retroactiunii, cu rol reglator pentru insasi derularea ei; efectele benefice asupra copilului, ale aplicarii sale corecte si consecvente se constituie ca baza a formarii capacitatii de autoreglare a comportamentului lui, inclusiv in timpul utilizarii ei.

Explicatia este o metoda preponderent verbala, centrata pe actiunea cadrului didactic. Ea este frecvent intalnita in educatia prescolara / scolara mica, atat ca metoda cat si ca procedeu; poate fi, de pilda, procedeu chiar pentru metoda observatiei.

In proiectarea ei si prin aplicarea acestei metode este necesar sa se respecte principiile didactice in interactiunea lor. Astfel:

• demersul explicativ trebuie sa fie accesibil ca limbaj si bazat pe aspecte intuitive, pentru a putea fi decodificat si inteles.;
• constructia lui trebuie sa respecte si sa determine sintetizarea informatiei transmise prin explicatie, pentru a se asigura ordonarea logica, deci insusirea constienta: activismul este mai putin prezent de aceea se cere impletirea acestei metode cu altele, care-i compenseaza aceasta lipsa;
• bine condusa, contribuie activ la fundamentarea aplicabilitatii cunostintelor, la intelegerea elementelor bazale necesare formarii unor deprinderi practice si, in final, la asigurarea insusirii temeinice a ceea ce s-a invatat;
• cadrul pentru aplicarea principiului retroactiunii este mai putin evident, dar nu inexistent; se impune ca educatoarea sa vizeze expres acest principiu in contextul explicatiei.

Povestirea, metoda preponderent verbala, expozitiva este "acasa' in educatia prescolara; feste folosita pentru prezentarea unor texte literare, cu caracter realist - stiintific sau fantastic, in special in activitatile destinate educatiei limbajului si dezvoltarii capacitatilor de comunicare. Ca procedeu, poate sa apara si in contextul unor activitati muzicale. in cadrul observatiei dupa natura, in anumite momente ale convorbirilor, la inceputul jocurilor didactice; de asemenea, unele activitati libere pot sa debuteze cu o scurta povestire, rostul ei fiind acela de a trezi interesul copiilor.

Cerintele pedagogice fata de povestire tin tot de respectarea normativitatii didactice. Astfel:

• povestirea trebuie sa utilizeze un limbaj accesibil, clar, logic si, in special expresiv ;
• continutul povestit trebuie sa fie selectat cu grija pentru a retine tot ceea ce este esential, cu renuntarea la detaliile care ingreuneaza intelegerea;
• povestirea trebuie sa se sprijine pe material intuitiv si sa faca apel la fondul de reprezentari al copiilor, stimuland combinatorica lor, dezvoltarea imaginatiei, captand si retinand atentia o secventa temporala convenabila, ceea ce se constituie ca o exersare utila pregatirii pentru scoala;
• fiind centrata pe educatoare, participarea "activa' a copiilor poate fi asigurata in plan afectiv.

Povestirea are si o metoda conexa - repovestirea - care plaseaza ca actor principal copilul sau grupul de copii; acestora li se formuleaza sarcina de a re-construi prezentarea unui subiect ce li s-a povestit anterior. in general se utilizeaza pentru repovestire seturi de imagini care, prin succesiunea lor (data de educatoare sau restabilita de catre copii, ca prima sarcina), sugereaza firul logic al continutului. Ele asigura si suportul intuitiv al demersului cognitiv si verbal in care copiii se angajeaza activ si constient; de asemenea, reprezentand o selectie din continut asigura si sinteza acestuia. Repovestirea este, intr-o oarecare masura, o aplicatie practica, la nivelul copilului, a povestirii; el poate fi determinat sa inteleaga usor cat este de utila capacitatea de a te exprima corect, coerent si expresiv. Ea vizeaza direct principiul insusirii constiente si active si implicit pe celelalte principii.

Utilizate corelativ, povestirea si repovestirea ajuta considerabil la constructia temeiniciei cunostintelor si ofera cadru adecvat retroactiunii.

Demonstratia este una dintre metodele importante ale educatiei prescolare / scolare mici, integrata grupului celor intuitive ce determina observatia directa a realitatii inconjuratoare. La prescolar si scolarul mic, imbraca forma demonstratiei bazata pe exemple si a demonstratiei pe viu. Insoteste, de cele mai multe ori, explicatia, asigurand prezentarea concreta a obiectului sau a actiunii despre care s-a explicat. Se realizeaza pe baza materialului intuitiv (obiect, plansa, tablou, animal, pasare, mulaj) gandindu-se anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta, pentru a tine cont de efectele lui, in special in plan emotional, la proiectarea didactica. Acest lucru este valabil si in cazul observatiei dirijate.

Ca moment concret de interventie a acestei metode in demersul didactic se poate afirma prezenta ei in special la deschiderea unor activitati de educatie fizica, muzica, desen, pictura, modelaj, abilitare manuala (sau actiuni integrate acestor activitati). Valoarea unei demonstratii corecte se rasfrange evident si imediat asupra calitatii prestatiei copiilor. De aceea, in fata demonstratiei stau cateva cerinte :

• sa apeleze la cat mai multi analizatori;
• fiecare moment al ei sa se distinga din ansamblu;
• prezentarea fiecarui detaliu sa fie insotita de o explicatie scurta si precisa;
• denumirile noi, necesar de introdus, sa se sprijine pe cuvinte cunoscute corelate unor obiecte sau actiuni cunoscute;
• succesiunea momentelor demonstratiei sa fie logica, urmarind:

- succesiunea operatiilor necesare executiei (unei constructii, unui desen etc.)

- structura obiectului (la planta sau la animal)

- etapele de transformare a unui fenomen oarecare (ex.: apa in aburi, gheata si invers)

Se leaga explicit de principiul intuitiei si faciliteaza respectarea celorlalte principii.

Conversatia este o metoda preponderent verbala din categoria celor interogative. Se regaseste atat in forma euristica (cu nuante particulare la acest nivel ontogenetic), cat si in aceea a conversatiei de consolidare ti de verificare. Are loc in conditiile in care exista un fond aperceptiv pe care se poate construi. Se foloseste cu din ce in ce mai mare frecventa si complexitate incepand cu grupa mijlocie spre grupa pregatitoare. Este proprie activitatilor-de dezvoltare a limbajului si a capacitatii de comunicare, dar se regaseste cu ponderi mai mici sau mai mari in toate celelalte tipuri de activitati. Presupune implicarea activa a copilului, care este cu atat mai productiva cu cat subiectul conversatiei este mai accesibil, cu cat formularea intrebarilor este mai clara si cu cat, in alegerea raspunsurilor, copiii se pot baza pe intuitiv. Utilizata corect, sprijina fundamentarea teoretica a viitoarelor aplicatii practice, dezvolta capacitatea de sinteza, daca se bazeaza pe o structura sintetica, contribuind artizanal la sistematizarea cunostintelor, insusirea temeinica a acestora si ofera cadru deschis aplicarii principiului retroactiunii. Ea presupune participarea constienta si activa a copilului la demersul educational.

Exercitiul ocupa ca metoda un loc remarcabil in educatia prescolara si scolara mica. Apartine categoriei de metode active, bazate pe actiunea reala a copilului. Este aproape de natura prescolarului, care doreste si poate sa se angajeze in actiune, iar daca o face ordonat, dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evolutie psihica. Se utilizeaza in mai multe tipuri de activitati, dar cu precadere in cele de educatie fizica si in cele destinate pregatirii pentru scriere; il regasim si in activitati de consolidare a cunostintelor despre mediul inconjurator, in consolidarea unor cantece invatate, a unor deprinderi de pictura (tehnici deosebite), de activitate manuala etc. Are ca scop eliminarea elementelor de prisos in executarea unor sarcini, dezvoltarea capacitatii de angajare individuala intr-o activitate, concentrarea atentiei, dezvoltarea perseverentei si a altor trasaturi de personalitate. Nu se utilizeaza singur ci in combinatie cu una sau mai multe dintre celelalte metode. Se adreseaza explicit principiului legarii teoriei de practica, dar faciliteaza respectarea tuturor celorlalte principii didactice.

Alaturi de aceste metode educatia prescolara si scolara mica poate utiliza si altele, esentiala ramanand alegerea a ceea ce se potriveste mai bine tipului de activitate, obiectivelor urmarite, colectivului concret de copii, corelarea lor integrativa (cu interschimbarea statutului de metoda, respectiv, procedeu) si respectarea normativitatii didactice.[3]

Comparatie intre metodele cantitative si metodele calitative

A. Metoda cantitativa: testele

B. Metoda calitativa: analiza produselor activitatii

3. Mijloace didactice folosite in educatia prescolara si scolara mica

Cum varsta la care ne referim este aceea a jocului, cum abordarea ludica ocupa, in variante multiple, locul central in strategia educatiei prescolare si a micii scolaritati, mijloacele folosite trebuie sa raspunda aceleiasi particularitati. Exista mai multe categorii de mijloace implicate in activitatea educativa din gradinita.

a) Materialele didactice propriu-zise, cumparate sau confectionate de educatoare si chiar de copii uneori, care slujesc realizarii activitatilor cu apel !a contactul direct-actional cu continutul abordat. Enumeram cateva dintre materialele ce apartin acestei categorii:

• obiecte concrete (fructe, jucarii de toate tipurile, obiecte de uz caznic. de uz didactic etc.) ce sunt supune observatiei;
• tablouri sau planse cu imagini utilizate in povestiri, repovestiri, conversatii etc; o jetoane cu imagini, piese - figuri geometrice(trusele LOGI) pentru activitatile matematice si nu numai;
• creioane, culori, acuarele, plastilina, hartie, lipici, panze de diferite tipuri etc. cu care se lucreaza la abilitati manuale, la exercitii grafice, la activitatile plastice;
• instrumente muzicale: muzicute, instrumente de percutie, de suflat cu care se lucreaza la muzica;
• costume, masti pentru dramatizari; n material marunt de constructii (trusele LEGO);
• planse de lucru individual cu sarcini interdisciplinare (uneori sub forma de caiete speciale);
• diafilme, diapozitive, carti cu imagini si text scurt, pentru copii etc.

b) Mijloace necesare sustinerii derularii actului didactic: casetofon, video, TV, radio, retroproiector, aspectomat. aparat de proiectie a diafilmelor, diapozitivelor, tabla magnetica, suporturi diferite, mobilier adecvat pentru jocurile de creatie, pentru serbari, biblioteca cu literatura pentru copii etc.

c) Mijloace ale realitatii inconjuratoare care se constituie, mai degraba ca un cadru de extindere a actului educativ dincolo de granitele gradinitei: parcul, strada cu oamenii si viata ei. padurea, marea, raul, uzina, ce se ofera ca un cadru de observare dirijata complexa; filmele, spectacolele de teatru de papusi, de teatru cu actori, concerte ; natura insasi cu frumusetile ei. parcurgand ciclul celor patru anotimpuri este un mijloc la care educatoarea recurge cu prilejul excursiilor organizate etc.

Deosebit de important pentru eficienta activitatii educative este ca alegerea metodelor didactice sa fie corelata cu mijloacele utilizate, iar locul si rolul acestora sa fie bine cunoscut si fructificat.

Dimensiunile educatiei prescolare

Consideratii generale

In constructia artizanala complexa a profilului de personalitate specific varstei de 7 ani astfel elaborat incat sa se constituie ca un nivel de maturizare optim pentru debutul scolaritatii, educatiei, in triada ereditate-mediu-educatie, ii revine rolul coordonator. Bine condusa, ea este capabila sa fructifice maximal si cele mai putin darnice date ereditare, sa stimuleze influentele pozitive ale mediului dar si sa le contracareze pe cele negative. Educatia este o activitate procesuala, dinamica, pluridirectionala si multidirectionata, cu dimensiuni intrastructurale determinate, aflate intr-o interrelatie complexa.

1. Dimensiunea intelectuala

Finalitatea fundamentala a dimensiunii intelectuale in contextul invatamantului prescolar / scolar mic o constituie dezvoltarea intelectului copilului la un nivel optim pentru debutul scolaritatii. Pentru a se realiza aceasta finalitate, institutia prescolara are o serie de obiective generale concretizate intr-un numar de sarcini ce vizeaza cunoasterea realitatii de catre copii si dezvoltarea capacitatii de a intelege aceasta lume inconjuratoare, in limitele permise de particularitatile varstei. Sarcinile corespondente sunt:

• transmiterea de catre dascal si insusirea de catre copii a unor cunostinte stiintifice despre om, despre mediul inconjurator;
• dezvoltarea proceselor psihice, in special a celor de cunoastere;
• formarea si dezvoltarea (la nivelul permis de varsta) a unor deprinderi de munca intelectuala.

Sarcinile amintite se realizeaza prin toate tipurile de activitati mentionate in capitolul anterior, intrucat fiecare dintre acestea presupune, prin continutul abordat, insusirea unui cuantum de cunostinte si dezvoltarea unor capacitati de operare cu acestea. Desigur ca, unele dintre ele au un aport mai important in dezvoltarea dimensiunii intelectuale. Trecute prin fiecare dintre tipurile de activitati, cu continuturile lor specifice, obiectivele generale (si sarcinile implicate de acestea) capata note de specificitate, devenind obiective specifice. Astfel, prin activitatile de educatie pentru stiinta se urmareste:

• cunoasterea omului, a activitatilor specifice acestuia, in diferite medii fizice si sociale, elaborarea schemei corporale (obiectiv si al educatiei psihomotorii);inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv pana la grupa pregatitoare;
• cunoasterea unor aspecte legate de mediul fizic si social in care traiesc copiii; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv pana la grupa pregatitoare;
• insusirea, la nivelul specific de intelegere, a unor cunostinte de fizica, chimie: este un obiectiv vizat cu precadere la grupa mare si la grupa pregatitoare;
• insusirea unor cunostinte matematice fundamentale (numeratie, constructie de multimi, clasificari dupa un criteriu dat, comparatii pe baza mai multor criterii etc.); inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere cantitativa si calitativa, pana la grupa pregatitoare;
• formarea unor deprinderi elementare de calcul matematic, de seriere si inserare; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mare si este abordat cu nuante de crestere cantitativa si calitativa, la grupa pregatitoare;
• dezvoltarea capacitatii de a opera, in limitele oferite de varsta, cu cunostintele insusite; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;

Toate aceste obiective specifice se detaliaza si se operationalizeaza in raport cu continutul concret al fiecarei activitati. Prin activitatile de educare a limbajului se urmareste:

• dezvoltarea unei pronuntii corecte a sunetelor; cu precadere la grupele: mica si mijlocie;
• formarea si dezvoltarea auzului fonematic; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;
• dezvoltarea capacitatii de a desparti cuvintele in silabe, silabele in sunete, propozitiile in cuvinte; recunoasterea pozitiei sunetelor in cuvinte etc; este un obiectiv abordat, cu precadere la grupele: mare si pregatitoare;
• ameliorarea si inlaturarea unor defecte de pronuntie specifice copilariei (ceea ce nu intra in sfera de activitate a logopedului), in special la grupa mica si la cea mijlocie;
• dezvoltarea unui vocabular activ si pasiv bogat, diversificat si nuantat, in limitele posibilitatilor varstei;

inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere cantitativa si calitativa, pana la grupa pregatitoare;

• asocierea cuvintelor orale cu corespondentul lor grafic; la grupa pregatitoare;
• insusirea formelor gramaticale corecte (singular-plural, utilizarea corecta a verbelor, substantivelor, adjectivelor, adverbelor chiar daca nu se cunoaste valoarea lor gramaticala); inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;
• realizarea corecta a acordului gramatical; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;
• dezvoltarea capacitatii de a prezenta verbal un continut (poezie, poveste, relatarea unor intamplari personale sau din experienta celor apropiati ele); se realizeaza inca de la grupa mica, dar capata in consistenta spre grupa pregatitoare;
• dezvoltarea capacitatii de a pune intrebari, de a raspunde la intrebari, de a conversa pe o tema data etc. in special incepand cu grupa mijlocie, cu cresterea solicitarilor calitative spre grupa mare;

• dezvoltarea unui limbaj cursiv, coerent, expresiv; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana ia grupa pregatitoare.

Si aceste obiective specifice se particularizeaza si se operationalizeaza in raport cu continutul concret al fiecarei activitati. Activitatile de educatie estetica au si ele o contributie la dezvoltarea dimensiunii intelectuale urmarind, printre altele:

insusirea unor valori estetice din domeniul muzical, plastic; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza      la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;

cunoasterea unor materiale specifice diferitelor activitati artislico-plastice si practice:

* instrumente muzicale, materiale suport, materiale de colorat sau de modelaj, instrumente de lucru etc. inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare.

Activitatile de educatie psihomotorie contribuie la dezvoltarea dimensiunii intelectuale prin fondul de cunostinte vehiculat si insusit de catre copii:

• cunoasterea diferitelor grafisme; desi incepe vizarea acestui obiectiv inca de la grupa mica si cea mijlocie, grupei mari si grupei pregatitoare le revin sarcini speciale in acest domeniu;
• cunoasterea denumirilor diferitelor miscari, jocuri sportive, echipamente adiacente etc; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana Ia grupa pregatitoare;
• insusirea unor norme specifice activitatii in domeniu etc; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;

Toate tipurile de activitati din gradinita mai vizeaza:

dezvoltarea capacitatilor perceptive ale copiilor si a spiritului de observatie; progresiv de la grupa mica spre cea pregatitoare;

dezvoltarea fondului de reprezentari ale copilului prescolar; progresiv;

dezvoltarea gandirii intuitiv concrete; inceputul vizarii acestui obiectiv se plaseaza la grupa mica si este abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;

dezvoltarea capacitatii de memorare, pastrarea activa, reproducerea si recunoasterea cunostintelor invatate; de la grupa mica abordat progresiv, cu nuante de crestere calitativa, pana la grupa pregatitoare;

dezvoltarea imaginatiei copilului prescolar; la toate grupele de varsta cu nuante specifice;

dezvoltarea capacitatilor creative; cu crestere de pondere catre grupa pregatitoare.

Activitatile din gradinita cer copiilor un efort intelectual sustinut, o anume disciplina intelectuala care sunt de bun augur pentru pregatirea pentru scoala.

Educatia intelectuala a (pre)scolarului in istoria pedagogiei

Pentru a reliefa importanta acestei dimensiuni educationale incercam o scurta trecere in revista a principalelor puncte de reper ale preocuparilor pentru dezvoltarea intelectuala a prescolarului in istoria pedagogiei.

J.A. Comenius, inca din secolul al XVII lea pune un accent deosebit pe educatia intelectuala, semnaland rostul cunoasterii mediului inconjurator de catre copii, ca prima forma de contact dirijat explicit spre cunoastere; in acest context,. Comenius semnaleaza si rolul invatarii corecte a limbii materne. in lucrarea sa Scoala materna, Comenius prezinta o programa a cunostintelor si deprinderilor pe care un copil trebuie sa le stapaneasca pana la varsta de 6 ani, mijloacele preconizate fiind contactul direct, sau mijlocit de ilustratii, modele si jucarii, cu realitatea inconjuratoare. Ceea ce este specific acestui autor este limitarea educatiei prescolare la cadrul familial.

J.J. Rousseau aduce in discutie ideea puritatii si perfectiunii copilului la nastere, societatea fiind aceea care il determina sa-si piarda din puritate. Ideea aceasta il determina pe Rousseau sa sustina o educatie conforma naturii copilului, educatorului revenindu-i sarcina de a crea conditiile ca aceasta natura sa se manifeste plenar. El vede varsta cuprinsa intre 2 si 12 ani ca fiind o varsta a educarii simturilor, abia dupa aceea fiind momentul unei educatii intelectuale propriu-zise. Datorita respingerii invatamantului "scolastic' Rousseau ajunge sa exagereze latura contrara, a libertatii absolute a copilului in educatie. Teoria sa este o teorie pedo-centrista.

J.H. Pestalozzi accentueaza, in acest context al educatiei intelectuale, rolul deosebit al dezvoltarii spiritului de observatie si a vorbirii copiilor. De asemenea, un merit deosebit al marelui pedagog este acela de a fi semnalat pentru prima data rolul imens al intuitiei in dezvoltarea intelectuala a copilului la aceasta varsta. El, spre deosebire de Rousseau , subliniaza rolul educatorului in evolutia psihologica a copilului.

Fr. Frbel, in secolul al XIX-lea, initiaza primele institutii de educatie prescolara, subliniind rolul activitatii in dezvoltarea copilului. El chiar pune la baza acesteia un instinct pentru activitate specific copilului. Este si cel care intuieste importanta jocului pentru prescolar si a activitatilor practice de tipul gradinaritului si al diferitelor ocupatii manuale (cusaturi, impletituri, taieturi etc.) Toate trebuie sa urmareasca, in conceptia lui, dezvoltarea simturilor copilului, dezvoltarea unei vorbiri clare si corecte, a spiritului de ordine, dezvoltarea miscarilor si, in special, a miscarilor mainii.

Maria Montessori in ale sale "Case dei bambini', organizate pentru copiii sarmani, experimenteaza teoria elaborata in lucrarea "Metoda pedagogiei stiintifice aplicata la educatia copiilor mic". Ea solicita din partea educatorului o foarte buna cunoastere a copiilor, a legilor dezvoltarii acestora. Aproape asemanator lui Rousseau, chiar daca de pe alte pozitii teoretice, M.Montessori cere educatorului nu sa modeleze spiritul copilului, ci sa-i creeze conditii de autoformare; ea solicita un ambient special care sa asigure copiilor libertate si independenta de miscare. Materialul pus la dispozitia copiilor trebuie sa le stimuleze simturile, a caror educare se constituie ca o prioritate in pedagogia montessoriana. Nu ne-am propus aici nici o prezentare exhaustiva a conceptiilor celor de mai sus, nici o critica a sistemului lor de gandire, ci doar sublinierea faptului ca obiective ale educatiei intelectuale se regasesc cu pregnanta in toate aceste conceptii.

Domeniile de cunoastere sunt abordate:

A. In cadrul activitatilor obligatorii care au o pondere din ce in ce mai mare catre finalul activitatii instructiv - educative din gradinita.

B. In cadrul activitatilor la alegerea copiilor, sugerandu-se tematica lor prin cadrul in care sunt organizate (parc, gradina, pe strada etc.) sau prin materialele puse la dispozitie in sala de grupa sau in alt spatiu de joc amenajat in gradinita. Ele vizeaza implicit imbogatirea cunoasterii pe ariile cognitive mentionate si au un rol deosebit, in special, in consolidarea unor cunostinte dobandite in cardul activitatilor obligatorii si in dezvoltarea afectivitatii si motivatiei corespondente. In acest context, un domeniu de cunoastere nu este abordat cu intreaga grupa de copii ci pe microgrupe, in functie de interesul acestora sau, cu scopul de completare a unor lacune, de consolidare intensiva a unor cunostinte, atunci cand educatoarea cunoaste necesitatea unor astfel de interventii.

a)            Activitatile de cunoastere a mediului inconjurator

Modalitati de abordare a cunoasterii mediului inconjurator si mijloace de realizare

In cadrul activitatilor obligatorii se poate apela la :

1. Observare dupa matura sau dupa mode(plansa)

2. Lectura dupa imagini

3. Povestirea

Munca in gradina

5. Jocul didactic de sine statator sau insotitor, ca secventa, al uneia dintre modalitatile prezentate anterior.

In cadrul activitatilor pe sectoare, al celor libere se poate apela la :

1. Convorbire
2. Desen
3. Modelaj
4. Colaj
5. Plimbari, excursii, vizite la muzee sau la gradina botanica, zoologica etc.

Scopul acestora este o abordare implicita a domeniilor de cunoastere cu rol de consolidare atat a cunostintelor cat si a trairilor afective pozitive si a atitudinilor aflate in etapa de fundamentare. Pentru toate aceste activitati educatoarea trebuie sa lucreze in baza unei planificari bine gandita, bine articulata pentru a asigura, pe toate caile ce-i stau la indemana dezvoltarea fondului de cunostinte despre, natura ,om, societate la copilul prescolar Ceea ce este important de mentionat este libertatea oferita de actuala programa in ceea ce priveste alegerea temelor concrete de abordat. Educatoarea nu mai este obligata sa respecte o tematica data ci, in raport cu specificul zonei in care traiesc copiii, cu interesele si necesitatile lor cognitive reale, isi poate proiecta tematica, respectand doar cadrul larg al cerintelor programei.

!!!Este o prima formula de introducere a ceea ce reforma invatamantului romanesc numeste curriculum local.

b) Activitatile matematice

Abordate cu pondere crescanda de la grupa mica spre cea pregatitoare, acestea au ca finalitate dezvoltarea gandirii matematice a copilului de 6-7 ani la nivelul optim care sa-i permita inceperea scolii in conditii de randament optim (de la nivelul minim acceptat la posibilitati maxime). Pentru aceasta sunt formulate obiective generale legate de dezvoltarea gandirii copilului in domeniul matematic si in limitele oferite de specificul psihologic al varstei, care, corelate cu anumite tipuri de continuturi devin obiective specifice si particularizate la subiecte concrete pot fi operationalizate pentru fiecare activitate matematica in parte. Continuturile recomandate de programa sunt:

alcatuirea grupelor de obiecte(multimi) pe baza unor insusiri comune ale acestora: forma, marime, culoare, grosime); se regasesc cu nuante cantitative si calitative diferite de la grupa mijlocie la cea pregatitoare;

ordonarea elementelor unei multimi dupa anumite criterii: dimensiune, volum, greutate, capacitate; la toate grupele, in functie de specific, progresiv;

compararea multimilor: global, prin corespondenta biunivoca si prin numarare; pondere crescuta la grupa mare si la cea pregatitoare:

efectuarea unor operatii cu multimi (intuitiv): reuniune, intersectie, conjunctie, disjunctie. negatie: pondere crescuta la grupa mare si la cea pregatitoare;

numeratia de la 1-10; numerale cardinale si ordinale; la toate grupele, in functie de specific, progresiv;

indicarea locului obiectului intr-un sir prin utilizarea numeralului ordinal; la toate grupele, in functie de specific, progresiv; la grupa pregatitoare se preconizeaza introducerea numeratiei chiar si pana la 20;

identificarea formei si semnificatiei cifrelor; in special la grupa mare si la grupa pregatitoare;

asocierea numarului cu cantitatea corespunzatoare de obiecte; la toate grupele, in functie de specific, progresiv;

reprezentarea sirului crescator si descrescator al grupelor de obiecte de la 1 la 10 si de la 10 la 1; siruri de numere si cifre;

semnificatia simbolurilor matematice "+' "-' "='; efectuarea unor operatii simple de calcul oral de adunare si scadere cu 1-2 unitati; in special la grupa mare si la grupa pregatitoare;

identificarea valorii unor monede si a unor bancnote; in special la grupa mare si la grupa pregatitoare;

masurarea dimensiunii si a capacitatii cu etaloane nestandardizate; in special la grupa mare si la grupa pregatitoare;

identificarea formelor geometrice: patrat, triunghi, dreptunghi, cerc, romb si asocierea lor cu obiecte din mediul inconjurator; la toate grupele, in functie de specific, progresiv.

Toate aceste cunostinte se cer a fi aplicate practic in situatii de activitate zilnica.

Aceste cerinte se adreseaza copilului pana la 7 ani (inclusiv grupa pregatitoare). Asa cum am mai afirmat, decenii intregi copiii de 6 ani au inceput deja scoala si au facut fata unor cerinte, adesea mult prea sofisticate. De altfel, dupa ce la gradinita se inregistreaza un fel de franare a unor tendinte de cunoastere manifestate real de copilul de 5-7 ani, in special sub influenta factorilor de mediu social, la scoala dintr-o data stacheta cerintelor se ridica marcandu-se o suprasolicitare a copilului, in conditiile in care si regimul de lucru este altul si evaluarea devine mai stresanta. Ne intrebam de ce este necesar sa ne oprim la gradinita cu numeratia la 10 cand orice copil normal de 5 ani numara cel putin pana la 20? De ce nu putem scrie cifrele la grupa pregatitoare, invatandu-le in conditii ludice si fara nota? De ce, in aceleasi conditii nu putem face operatii de adunare si scadere si cu mai mult de 2 unitati?

Modalitati de abordare a activitatilor matematice si mijloace de realizare

A. In cadrul activitatilor obligatorii se realizeaza predarea / invatarea diferitelor aspecte mentionate si se recurge la exercitii individuale sau pe grupuri mici (adesea incluse in contextul jocului didactic), intotdeauna utilizandu-se materialul intuitiv. Tot in acest context dar si in cadrul activitatilor libere se realizeaza jocurile logico-matematice care utilizeaza trusele Logi cu piese geometrice de doua marimi (mari si mici), trei culori, doua grosimi si mai multe forme geometrice. Ele sunt utilizate si pentru realizarea unor operatii cu multimi. Numarul activitatilor difera de la o grupa la alta ca si sarcinile didactice implicate. Cunostintele matematice se regasesc implicit si in cadrul altor activitati obligatorii decat cele cu continut explicit matematic. Astfel, la activitatile practice, la cele de desen, pictura, modelaj, la cele de muzica se regasesc aspecte legate de numeratie, de alcatuire de multimi dupa diferite criterii de clasificare, serieri, inserari etc.

B. In cadrul activitatilor libere, copiii aplica, exerseaza, consolideaza cunostintele matematice. Jocurile de constructii, sectorul jocurilor de masa, dramatizarile, jocurile cu rol etc. preiau in forme implicite aspecte matematice si le consolideaza.

c). Educatia limbajului

Finalitatea acestui domeniu educativ este aceea de a dezvolta capacitatea de comunicare a copilului pana la 7 ani de asemenea maniera incat sa faca posibila antrenarea sa in activitatea scolara cu un nivel optim de randament, de la performante minim acceptabile pana la niveluri superioare. In acest scop. programa invatamantului prescolar prevede urmatoarele domenii de continut:

a. Aspecte fonetice ce urmaresc ca obiective specifice:

pronuntarea corecta a sunetelor limbii materne: intonatia corespunzatoare a acestora in functie de pozitia ocupata in cuvant sau in silaba;

formarea si dezvoltarea auzului fonematic (sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in grupurile silabice): de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare;

despartirea corecta a cuvintelor in silabe si a silabelor in sunete; de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare;

deprinderea de a forma cuvinte pornind de la sunete initiale date; cu pondere mai mare la grupa mare si la cea pregatitoare;

ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni, inlocuiri, prelungiri, pronuntari gresite etc); cu pondere mai mare la grupa mica si la cea mijlocie;

asocierea fonemelor cu grafemele corespunzatoare; in special la grupa pregatitoare.

b. Aspecte lexicale cu urmatoarele obiective specifice:

utilizarea corecta in vocabularul activ sau pasiv a unor cuvinte care exprima:

*verbe reprezentand actiuni la diferite timpuri si moduri

*substantive comune si proprii

*adjective denumind insusiri legate de forma, marime, culoare, dimensiune, trasaturi pozitive sau negative de caracter

*numerale ordinale si cardinale

*pronume de toate tipurile

*adverbe si locutiuni adverbiale

*prepozitii simple si dezvoltate, locutiuni prepozitionale

*conjunctii si locutiuni conjunctionale

*interjectii

(de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare)

asocierea cuvantului oral cu corespondentul sau grafic; la grupa pregatitoare.

c. Aspecte ale structurii gramaticale cu urmatoarele obiective specifice:

folosirea corecta a singularului si pluralului unor substantive;

folosirea corecta a cazurilor substantivului;

exprimarea corecta a gradelor de comparatie a adjectivelor;

realizarea corecta a acordului gramatical;

flexionarea corecta a verbelor dupa persoana, timp si numar;

asocierea cuvintelor cu sensurile pe care le poarta.

(de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare)

d. Aspecte ale comunicarii orale cu urmatoarele obiective specifice:

relatarea corecta a unor intamplari traite sau imaginate;

formularea unor intrebari si a unor raspunsuri nuantate;

alcatuirea unor propozitii pastrand corespondenta logica a ideilor;

conversatii pe teme alese sau date;

explicarea cu argumente proprii a unor situatii diferite;

interpretarea unor imagini in contexte diferite;

relatarea coerenta prin exprimari proprii a unor intamplari din experienta personala, precum si din creatii literare si folclorice.

(de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare)

e. Aspecte ale expresivitatii vorbirii cu urmatoarele obiective specifice:

crearea unor rime, structuri ritmate, ghicitori;

recitarea unor poezii accesibile, reproducerea si crearea unor glume simple;

exprimarea nuantata prin folosirea de omonime, sinonime, antonime, expresii cu valoare stilistica;

crearea unor povestiri despre intamplari hazlii;

crearea unor texte scurte cu subiect dat, inceput doar, sau ales;

respectarea intonatiei, accentului, pauzei, ritmului, tonului si nuantarea vocii in timpul comunicarii orale (utilizarea nuantata a paraverbalului).

(de la grupa mica, progresiv si nuantat calitativ, pana la grupa pregatitoare)

Credem si de aceasta data, ca la grupa pregatitoare se poate solicita si invatarea citirii unor texte scurte din "carti reale' cum le numesc britanicii, care prezinta povestiri cunoscute in variante scurte si cu suport de imagini. Acestea sunt "citite' cu placere de catre copii, trezind interesul pentru lectura, bucuria de a citi in grup mic, in afara stresului "lectiei scolare' unde fiecare interventie este evaluata si notata. De asemenea se poale trece si la scrierea grafemelor, in context ludic, cu stimularea motivatiei pentru scriere. invatatoarei ii va ramane ca sarcina fundamentala transferarea unor deprinderi deja formate (cu motivatie pozitiva pentru exercitarea lor) in contextul, mai riguros, al cerintelor scolare. "Scrierea' se margineste in cadrul gradinitei doar la antrenamentul grafic care se circumscrie domeniului educational psihomotor in mai mare masura decat celui intelectual. De altfel, dimensiunea intelectuala este vizata implicit prin toate elementele de instructie implicate in realizarea celorlalte dimensiuni.

Modalitati de abordare si mijloace de realizare

A. In cadrul activitatilor obligatorii cu obiective explicite legate de dezvoltarea limbajului, educatoarele pot aborda:

1. memorizarile- prezentarea si explicarea poeziei urmata de exersarea pana la insusire;
2. povestirile dupa imagini sau cu suport in imagini urmate de repovestiri ale copiilor, dupa imagini sau in lipsa acestora;
3. povestiri cu inceput dat, lasate spre continuare copiilor;
4. jocuri didactice cu obiective diferentiate vizand una sau mai multe din ariile de obiective specifice prezentate anterior.

In cadrul altor tipuri de activitati obligatorii (cu continut matematic, legate de cunoasterea mediului, de exercitiu grafic, de desen, pictura, modelaj etc.) vorbirea, capacitatea de comunicare sunt in permanenta implicate. Trebuie doar ca educatoarea sa nu scape din vedere aspectele legate de comunicarea corecta, cursiva si expresiva in nici una dintre situatii, indiferent care este continutul vocabularului vehiculat, continut legat de domeniul de activitate specific.

B. In cadrul activitatilor libere de orice fel, copiii exerseaza comunicarea in jocurile de creatie, in dramatizari, ca acompaniament al jocurilor de masa, al celor de constructii etc. De asemenea, educatoarea trebuie sa fie atenta la modul in care copiii comunica liber intre ei, sa corijeze tendintele de imitatie a unor modele lingvistice inadecvate semantic, fonetic sau gramatical. Acum ea poate initia:

1. convorbiri pe grupuri mici sau individual;
2. exercitii cu grupuri mici sau individual destinate dezvoltarii auzului fonematic, corectarii greselilor de pronuntie sau, chiar imbogatirii vocabularului.

Dezvoltarea limbajului, a capacitatii si placerii de comunicare sunt obiective esentiale ale activitatii instructiv educative din gradinita si, in general, la varsta prescolara.

2. Dimensiunea moral civica

Este componenta care se intrepatrunde intr-un mod dinamic si complex cu toate celelalte componente. Finalitatea se indreapta spre cunoasterea principalelor valori si norme morale. Pentru a realiza aceasta finalitate, educatia (pre)scolara are o serie de obiective generale, unele condensandu-se in zona afectivului iar altele in cea a social-atitudinalului, dar ambele castigand in specificitate odaia cu particularizarea la continuturi de o anume factura, pentru ale caror unitati distincte se pot chiar transforma in obiective operationale.

Obiective ale educatiei afective care contribuie la realizarea dimensiunii moral civice a educatiei prescolare vor fi formulate in termeni de comportamente la care trebuie sa ajunga copilul, comportamente ce pot fi usor transpuse in obiective operationale pentru fiecare activitate cu continut definit. Astfel, copilul trebuie sa fie capabil de:

1. a recunoaste comportamentul nonverbal ,verbal si paraverbal (gesturi, cuvinte, mod de a vorbi) specifice diferitelor trairi afective ale celor din jur. pentru a-i intelege mai bine si a putea colabora cu ei;

2. a manifesta simpatie si empatie fata de covarsnici, fata de adultii din jur;

3. a detine capacitatea de autocontrol al emotiilor mai puternice;

a se manifesta cu o anume constanta in relatiile cu copiii si adultii, indiferent de contextul afectiv in care se dezvolta aceste relatii;

5. a manifesta capacitate de infranare in fata unei actiuni dorite dar prohibite, capacitatea de a astepta pana ii vine randul la o actiune sau de a renunta la ceva ce ii este interzis pentru ca este daunator;

6. a se manifesta corect atat in caz de esec cat si in caz de reusita, mobilizandu-si vointa de a continua in ambele situatii, indiferent de gradul de dificultate a sarcinilor urmatoare:

7. a se respecta pe sine si pentru a-i respecta pe cei din jur (adulti sau copii);

8. a manifesta o motivatie pozitiva (intrinseca sau extrinseca) fata de activitatile cu valente educative, izvorate din trairi afective pozitive ce insotesc desfasurarea activitatilor respective.

b. Obiective ale educatiei pentru societate cu valente din perspectiva realizarii dimensiunii moral civice a educatiei prescolare

Vor fi formulate tot in termeni de comportamente (abilitati ce stau la baza acestora) la care trebuie sa ajunga copilul, comportamente ce pot fi usor transpuse in obiective operationale pentru fiecare activitate cu continut definit. Astfel, copilul trebuie sa fie pregatit pentru:

1. a constientiza locul si rolul sau in familie. in gradinita si grupurile de copii; acest aspect se verifica prin faptul ca prescolarul poate sa prezinte familia sa si locul sau in aceasta, sa explice rolul fiecaruia dintre membrii familiei, sa descrie grupa din gradinita si sa-si fixeze locul in contextul ei etc.

2. a manifesta autonomie in activitatile zilnice legate de igiena personala, de hranire si imbraca re/incaltare, de ordonarea spatiului de joc etc.

3. a enumera si explica, la nivelul varstei prescolare, regulile cerute de educatia pentru propria sanatate si a celorlalti;

a cunoaste (cu posibilitati de enumerare, prezentare si explicare) normele morale ce trebuie respectate in familie, in gradinita si in societate si sa le respecte in comportamentul cotidian;

5. a manifesta dorinta de relatie sociala pozitiva cu covarstnicii si cu adultii;

6. a fi acceptat in grupurile de joaca si de activitate ca un partener corect si dezirabil;

7. a respecta. in baza cunoasterii lor, regulile de circulatie rutiera:

8. a respecta normele de protectie a vietii proprii si a celorlalti (prin utilizarea corecta a unor instalatii sanitare, a curentului electric, a unor aparate de uz casnic etc.)

9. a respecta pe cei necunoscuti la fel ca pe cei cunoscuti, manifestand un comportament civilizat si acolo unde nu este cunoscut;

10. a evalua corect valorile morale (valoarea de adevar, bine, armonie, credinta, respect etc.) si a le respecta in contextul specific vietii si activitatii la varsta prescolara.

Desigur ca aceste obiective sunt abordate diferit la fiecare dintre nivelurile de varsta.

c. Continuturi, modalitati de realizare, forme de activitate si mijloace specifice educatiei moral civice si sociale

Imitatia si educatia moral civica

Receptivitatea remarcabila a copilului prescolar fata de influentele mediului extern face posibila si necesara interventia, inca de la aceasta varsta, a educatorului in directia realizarii educatiei moral- civice si sociale in istoria psihopedagogiei s-au inregistrat pareri diferite privind posibilitatile educatiei de a interveni pozitiv in constructia dimensiunii morale a personalitatii.

Au existat, astfel, teorii potrivit carora copilul mosteneste, prin ereditate, trasaturile morale pozitive si, respectiv, tarele morale ale parintilor; s-a facut, in fapt, o confuzie intre posibilitatea ca cei mici sa mosteneasca intr-adevar de la parinti unele predispozitii sub forma particularitatilor activitatii nervoase superioare (excitabilitate, echilibru intre excitatie si inhibitie etc), predispozitii ce au o anume influenta asupra formarii unor calitati morale, dar nu sunt determinante. Faptul ca unii copii prezinta trasaturi morale asemanatoare cu cele ale parintilor (constiinciozitate sau, dimpotriva, tendinta spre superficialitate, bunatate / rautate, altruism / egoism) nu se explica prin ereditate ci, mai degraba prin influenta exemplului exercitat de mediul familial asupra copilului care, cel putin la aceasta varsta are o acuta tendinta de a imita; mai tarziu, alaturi de acesta se va adauga cu si mai mare influenta, educatia morala explicita exercitata de catre parinti asupra preadolescentilor si adolescentilor.

Alte teorii sustin rolul major al influentei spontane exercitate de mediu (in special cel social) asupra formarii si dezvoltarii trasaturilor caracteriale (cu conotatiile lor morale). Este foarte adevarat ca societatea exercita o influenta deosebita asupra copilului si tanarului (prin chiar canalele educatiei informale) dar nu se poate exagera nici rolul unilateral al mediului. De altfel, chiar daca se recunoaste de catre majoritatea teoriilor rolul coordonator al educatiei, nici aceasta nu poate fi considerata ca factor exclusiv de influenta. Pe de alta parte, cand se face o analiza cantonata doar in varsta copilariei, exista specialisti care sustin ca acum, nici macar nu se poate realiza o constiinta si o conduita morala. Tendinta copilului de a se supune unor norme morale a caror semnificatie nu o poale patrunde datorita limitelor sale intelectuale (morala heteronoma analizata de catre J.Piaget) este. considerata de unii reprezentanti ai pedagogiei ca moment in care se realizeaza mai degraba un fel de "dresaj'. Altii, ca de pilda J.J. Rousseau, in contextul periodizarii facute de el, considera ca fiecarui stadiu de dezvoltare a copilului ii este accesibil un anume aspect al educatiei; educatiei morale autorul citat ii rezerva varsta ce depaseste 15 ani, considerand ca prescolarului ii este proprie educatia fizica. J. Piaget descifreaza mecanismele evolutiei judecatii morale la copil si arata ca inca de la varsta frageda se poate exercita o influenta pozitiva din perspectiva dezvoltarii componentei morale a personalitatii. Avizi de cunoastere copiii prescolari privesc "cu ochi larg deschisi' la cei ce ii educa, viata lor este o viata plina de impresii pe baza carora se formeaza o serie de deprinderi de comportare prin imitatie. Pe la trei ani, copilul are tendinta de a "se impune' in mediul lui prin cunoscutele atitudini negativiste si prin cascadele de intrebari puse inca de dragul intrebarii si nu din curiozitatea asteptarii unui raspuns. Oricat ar fi de dragalasi, copiii de acesta varsta nu trebuie sa fie incurajati in manifestarea cu constanta a unor astfel de comportamente, pentru ca tendinta de a le pastra ca o constanta in conduita poate capata conotatii atitudinale mai tarziu. Impresiile izvorate din lumea inconjuratoare (familie, gradinita, grup de joaca) se vor constitui treptat ca material din care se vor plamadi reprezentarile si sentimentele morale cu urme pentru intreaga viata. De cele mai multe ori, influentele educationale exercitate de catre parinti in maniera informala si cele realizate in context nonformal intra in contradictie; aceasta contradictie uneori apare si intre educatia formala realizata de catre educatoare si exemplul sau personal din punct de vedere moral. Copilul invata comportamentul duplicitar si minciuna prin imitatie. Nici parintii si nici la gradinita educatoarea nu ii va spune altceva decat "nu este frumos sa minti; trebuie sa spui intotdeauna adevarul'.

Cei mari insa, recurg uneori la minciuna (chiar daca este vorba despre beningna minciuna conventionala) in prezenta copiilor. Acestora le este greu sa inteleaga de ce "tata nu este acasa' cand suna telefonul si el sopteste asta mamei din usa camerei de zi. Grija pentru conduita corecta, conforma normelor morale etalate in context educativ este unul dintre cele mai importante aspecte ale educatiei morale Ia aceasta varsta cand "a imita' este un mod de viata pentru prescolar.

Proba de autoevaluare nr. 5

Copilul este dispus acum sa-si insuseasca parerile celor ce-i fac educatia, criteriile lor de apreciere a laptelor. Treptat devine preocupat de felul in care este apreciat de cei mai mari, preocupare ce se regaseste in intrebari de genul: "Am facut bine?' "Am fost cuminte, nu-i asa?'; raspunsul primit il ajuta sa confrunte criteriile morale stabilite de adult cu propria sa experienta. insusirea acestor criterii si norme morale se face, asadar, tot intuitiv si practic. La aceasta varsta se formeaza cu usurinta primele deprinderi de comportament civilizat ceea ce trebuie sa se constituie ca o preocupare constanta a factorilor educationali din gradinita si din familie.

Proba de evaluare nr. 5

Un aspect de remarcat este acela ca formarea in plan moral a prescolarului este dependenta de mediul social-moral in care traieste. Aceasta formare morala se produce simultan si corelat cu integrarea sa sociala si cu dezvoltarea autonomiei personale in contactul cu familia, grupul de joaca, grupa de la gradinita, localitatea in care traieste. Toate activitatile cu rol de socializare au si efecte in planul dimensiunii morale.

Rolul activitatilor din gradinita pentru realizarea dimensiunii moral-civice a educatiei

A. Activitatile obligatorii

1. Activitatea de dezvoltare a limbajului prin unele dintre continuturile abordate realizeaza aspecte ale educatiei moral-civice. Personajele din povestiri si basme dezvaluie copilului curajul, bunatatea, darnicia, altruismul prin opozitie cu trasaturile negative respective. Copiilor le plac povestile, poeziile si adera afectiv la comportamentele pozitive ale eroilor preferati; astfel Elena Farago ii invata prin poeziile ei, sa nu omoare vietatile mici. Greuceanu si Fat-Frumos le insufla curajul si spiritul de dreptate, fata mosului cea cuminte le ofera un exemplu de altruism iar povestea releva modul in care viata rasplateste pe cei ce au un asemenea comportament etc. Prin opozitie zmeii, fata babei cea urata si rea. baba si gainusa ei cea lenesa din "Punguta cu doi bani', lupul cel lacom, le demonstreaza copiilor ce inseamna un comportament negativ si care sunt consecintele acestuia. Uneori adultii educatori au tendinta de a prezenta copiilor faptele morale doar in viziunea lor proprie nelasandu-i pe acestia sa-si exprime o opinie personala, chiar daca este argumentata, fapt ce nu contribuie la formarea discernamantului la copii.

Dincolo de aspectele de continut ale acestei categorii de activitati cele legate strict de dezvoltarea limbajului au, de asemenea, valente in planul educatiei morale. Copiii isi insusesc sintagmele exprimarii politicoase, ale salutului corect isi educa expresivitatea limbajului (prin aspectele semantice nuantate ale verbalului, prin utilizarea nonverbalului si a paraverbalului) cu efecte asupra conduitei morale.

2. Activitatile de cunoastere a mediului inconjurator n ajuta pe copii sa cunoasca si sa respecte fiinta umana, indiferent de ipostaza sociala in care se afla aceasta, sa respecte vietuitoarele si sa le ingrijeasca, sa-si insuseasca normele morale ale colectivitatii din care fac parte, sa-si iubeasca localitatea natala si tara. Activitatile de cultivare a plantelor, vizitele in localitate, excursiile, educa un comportament ecologic necesar adultului de maine.

3. Activitatile muzicale, in special cele legate de intonarea in grup a unor cantece, ii educa pe copii sa-si respecte colegii, sa actioneze impreuna cu ei, sa realizeze un produs de calitate care sa aduca bucurie celorlalti.

Activitatile de desen, pictura, modelaj antrenament grafic realizate cu scopul declarat de a se obtine cadouri pentru cei dragi sau cu destinatia de a infrumuseta spatiul de joc (sala de grupa sau camera de acasa) au interesante valente pentru educatia morala. Copiii invata sa se bucure atunci cand pregatesc un dar, sa-l ofere politicos si cu aceeasi bucurie cu care primesc un cadou, sa fie mandri ca participa cu forte proprii la infrumusetarea locului in care traiesc si se joaca.

5. Activitatile cu continut matematic nu par a avea prin continut o relatie directa cu educatia moral civica dar, la fel ca toate celelalte activitati, daca sunt bine organizate si realizate, educa un comportament civilizat in timpul derularii lor, capacitatea de a se supune cerintelor formulate de adult sau de partenerul de activitate, de a raspunde corect si concis la intrebari, de a asculta intrebarile celorlalti, sprijina dezvoltarea capacitatii de cooperare, de inter si autoevaluare etc.

B. Activitatile libere lasa deschisa posibilitatea consolidarii unor comportamente morale. Copiii transpun in jocul lor conduite ale adultilor, se apreciaza intre ei imitand comportamentul evaluativ al acestora (nu totdeauna conform normelor morale). Educatorul trebuie sa urmareasca acest comportament ludic imitativ, sa-i surprinda nuantele si, cand este necesar, sa intervina cu tact si eficienta, corectiv.

C. Activitatile de autoservire la dormitor, in sala de grupa inainte si dupa derularea altor activitati, la vestiar, in sala de mese, ofera si ele un camp semnificativ pentru formarea si dezvoltarea comportamentelor conforme normelor morale. Castigarea autonomiei personale este un pas important in evolutia copilului dar este necesar sa se educe si spiritul de intrajutorare prin stimularea copiilor mai mari sa poarte de grija celor mai putin pregatiti pentru a se descurca singuri. De asemenea, aceasta zona de activitate face posibila exersarea limbajului civilizat, a deprinderilor de conduita civilizata (in timpul servirii mesei, prin respectarea somnului celorlalti, a nevoii de liniste, in aranjarea dulapiorului propriu din vestiar, a jucariilor utilizate etc.) Respectul de sine si pentru ceilalti isi gaseste in acest context un bogat camp de manifestare.

!!! Se constata ca educatia morala se realizeaza, in special, prin ceea ce pedagogia moderna denumeste "curriculum ascuns', adica este, in mare masura rezultatul adiacent al abordarii unor continuturi diferite, corelate intre ele prin implicatia filonului etic.

Principii ale educatiei moral civice la copilul prescolar si la scolarul mic

1. Educatia morala a copilului prin grupul social din care face parte si in beneficiul acestuia

Netraind izolat, ci integrat in familie, participand periodic la joc intr-un anumit grup de copii din cartier/strada, integrat pentru o anume parte din zi in grupa de la gradinita, copilul sufera influenta acestora si le influenteaza, la randul lui. Deosebit de important este rolul familiei din acest punct de vedere. Cum uneori copilul vine in gradinita cu anumite comportamente marcate de rasfat sau supraprotectie sau chiar imitand comportamente morale, nu intotdeauna de factura pozitiva, educatoarea trebuie sa manifeste grija pentru ca influenta copilului asupra celorlalti covarstnici din grupa sa nu fie negativa ci, dimpotriva sa existe o influenta pozitiva a acestora asupra copilului in cauza.

2. Caracterul activ al educatiei moral civice si sociale

Este dat de necesitatea unitatii dintre informarea si formarea morala. Nu este suficienta cunoasterea valorilor si normelor morale (existenta unor reprezentari si sentimente elaborate la nivelul specific al varstei), ci si modul in care acestea sunt relevate de catre comportamentul concret al copilului. La aceasta varsta comportamentul este marcat de necesitatea de actiune; chiar insusirea unor valori si norme morale se realizeaza in si prin actiune, iar exersarea lor se face in acelasi cadru. Educatoarea trebuie sa prevada prin proiectarea pedagogica fructificarea maximala a fiecarui context educational pentru dezvoltarea dimensiunii morale si sociale a personalitatii copiilor.

3. Coroborarea respectului cu exigenta in educatia moral-civica a copilului prescolar si a scolarului mic

Ellen Key afirma la inceputul acestui secol necesitatea respectarii "mariei sale - copilul' Fara a exagera, in sensul transformarii acestui respect in indulgenta nejustificata si daunatoare fata de toate dorintele si capriciile celui mic, respectul fata de acesta se impune cu necesitate. Cat ar fi de mic, copilul are "problemele si grijile lui', minore in ochii adultului dar uneori supradimensionate in ochii proprii. Copilul trebuie sa fie ascultat, inconjurat cu dragoste dar si cu respect, ambele presupunand, insa, si exigenta. O cerinta ferma formulata fata de copil trebuie sa fie respectata de catre acesta in aceeasi masura in care adultul, la randul sau, trebuie sa-si respecte promisiunile fata de copil. Oscilatiile comportamentale ale adultului, inconsecventa in cerinte si promisiuni au efecte negative asupra evolutiei copilului.

Fructificarea aspectelor pozitive ale personalitatii copilului

Fiecare copil este o personalitate in formare. El are in structura sa de personalitate (acum aflata doar in faza constituirii fundamentelor sale) atat elemente pozitive cat si elemente negative. Unele dintre cele negative tin chiar de traversarea momentelor de criza recunoscute de teoria psihologica, altele tin de insuficienta eficienta a actului educational (in special in familie). Educatoarea trebuie sa caute cauzele ce au determinat aparitia lor, sa actioneze la nivelul acestor cauze sprijinindu-se pe ceea ce este bun in copil. in acest context, este oportun de amintii ca formularea unor cerinte prin interdictie nu are aceleasi efecte educationale ca formularea lor stimulativa. Ideea apartine Mariei Montessori si poate fi aplicata cu succes nu numai la varsta prescolara, dar mai ales acum. Din pacate, adultii isi incep prea multe cerinte cu sintagma "Nu!': "Nu e voie!', "Nu e bine'! "Nu e frumos'! etc. cand ar putea sa formuleze invers ideea esentiala. De pilda, pentru formarea deprinderilor de ordine se poate cere consecvent ca cei mici sa-si aranjeze singuri ordonat si estetic jucariile utilizate. Dar acest lucru nu este bine sa se faca in formula "Trebuie sa faci ordine ca altfel', "Nu te mai las sa te joci daca' ci, stimulativ "Numai copiii foarte cuminti si inteligenti sunt capabili sa-si aranjeze singuri jucariile; cei prea mici si lenesi au nevoie de ajutor. Ia sa vad care dintre copiii din grupa noastra este in stare ?" Este fireasca dorinta de afirmare pozitiva din partea copiilor intr-un asemenea context creat. La activitatile obligatorii se poate asigura foarte bine pastrarea linistii si autocontrolul comportamental prin cerinte formulate astfel: "Este intr-adevar foarte greu sa nu vorbesti decat cand esti intrebat, sa-ti asezi materialele in ordine si sa nu faci zgomot cand te ridici de pe scaunel. Numai copiii foarte seriosi pot face asta. E grozav cand poti! Ce ziceti, voi ati putea?'

5. Respectarea particularitatilor de varsta si individuale Este un principiu necesar educarii tuturor dimensiunilor de personalitate cu aplicabilitate nuantata si in acest context. Copilul, cu datul sau ereditar si innascut, crescut si educat in conditii de mediu fizic si familial specific, vine la gradinita cu particularitatile sale individuale care se circumscriu, in caz de normalitate, celor de varsta, fara a se confunda cu acestea. Conditia fundamentala a unei activitati educative cu valente in plan moral-civic este cunoasterea acestor particularitati, cunoastere ce irebuie sa stea !a baza oricarui demers educational intreprins de catre educatoare.

Desi proiectarea pedagogica se refera la grupul de copii, in ansamblul lui, educatoarea trebuie sa aiba in vedere actiunea diferentiata, determinata de particularitatile individuale ale fiecaruia dintre componentii grupei, sa actioneze asupra fiecarui copil si uneori sa intervina pentru a cere sprijin familiei sau pentru a corija unele influente negative venite din partea acesteia.

6. Unitate, continuitate, consecventa Este un principiu cu valoare integratoare lata de celelalte; chiar respectarea acestora trebuie facuta unitar, continuu si consecvent, intr-o directie conturata. Abaterea de la acest principiu poate determina comportamente morale duplicitare, negative. De asemenea, este necesara unitatea actiunii educationale realizata in gradinita cu aceea a familiei, continuitatea si consecventa actiunii unitare a celor doua medii educogene unul apartinand educatiei formale, celalalt aflandu-se in intersectia dintre nonformal si informal.

Metode utilizabile in educatia moral-civica si sociala

Intrucat dimensiunea morala a personalitatii umane da valoarea fundamentala a acesteia, grija pentru alegerea celor mai adecvate metode in corelatie cu diferitele continuturi abordate si in contextul diferitelor forme de organizare a activitatilor si prin respectarea principiilor mentionate anterior, trebuie sa fie majora .Principalele metode ale educatiei moral civice si sociale sunt: exemplul, exercitiul, convingerea (a nu se confunda cu trasatura de personalitate) convorbirea pe teme date, aprobarea si dezaprobarea. Utilizarea lor cere tact si maiestrie pedagogica.

a. Exemplul este metoda cea mai eficienta. Ea are doua fatete:

a.1. ca metoda a educatiei formale- imbraca forma exemplificatii. O cerinta, o norma, pentru a fi intelese la varsta prescolara si scolara mica (atat cat este posibil) trebuie sa fie exemplificate printr-o situatie concreta, intuibila de catre copil. Exemplul trebuie sa se constituie ca o prezentare (demonstrare) concreta a modului de manifestare a valorii morale respective, a modului in care se reflecta in comportament o anume norma morala. Se exemplifica astfel, de preferinta in context ludic, normele de salut, de comportare civilizata in diferite contexte sociale. Acestea sunt exemplificari explicite. Comportamentele eroilor din basme, trasaturile lor de caracter sunt exemple concrete implicite, de mare folos educational.

a.2. ca mod de influentare informala a conduitei copiilor; in acest context apare exemplul oferit de parinti, de educatoare ,de catre ceilalti adulti sau copii din preajma. Existenta discrepantelor sau contradictiilor intre ceea ce inseamna invatare prin exemplificare si prin exemplul (modelul) educatorului poate determina efecte imprevizibile asupra copilului.

Prescolarul mic nu are inca, suficient de bine dezvoltata capacitatea de a distinge exemplele pozitive de cele negative; astfel, ajunge sa imite si ceea ce este bun si ceea ce este rau. El are tendinta sa actioneze nu atat in directia sfatului educatorului, ci in aceea a modelului oferit de acesta. De aceea, responsabilitatea morala a educatorului este imensa. Copiii folosesc adesea in argumentarea faptelor sau ideilor lor sintagme de genul "Asa face mama/tata/doamna educatoare'. De aceea se poate spune, fara teama de a gresi , ca educator poate fi doar cel ce are un fundament moral temeinic.

b. Exercitiul are o pondere mare in dezvoltare dimensiunii moral-civice si sociale la varsta prescolara si scolara mica. El trebuie integrat in context ludic pentru a imprumuta motivatia intrinseca de la acesta. Consta in repetarea in diferite contexte special create, sau in practica zilnica a unor comportamente conforme normelor si valorilor morale si civice, in scopul formarii si dezvoltarii unor deprinderi optime de comportare.

Gama exercitiilor este diversificata:

exercitii in legatura cu anumite actiuni implicate de viata cotidiana

exercitii in legatura cu formarea unor deprinderi de munca / exercitii organizate in cadru! Jocului.

Ele au o valoare deosebita in dezvoltarea autonomiei copilului, in castigarea increderii in fortele proprii. Eficienta educativa a exercitiului moral necesita respectarea unor cerinte:

o       asigurarea unor conditii si forme cat mai variate de repetare a unor actiuni;

o       dozarea corespunzatoare a numarului de repetati si a duratei in functie de particularitatile de varsta si individuale;

o       organizarea acestor repetari in conditii cat mai apropiate de viata reala: / folosirea unor procedee ludice pentru a asigura atat motivatia, cat si accesibilitatea.

c. Metoda convingerii este utilizata in scopul sprijinirii copilului spre a-si deslusi sensul si importanta propriilor fapte sau ale altora, spre a distinge ceea ce este bine de ceea ce este rau;toate acestea duc la dezvoltarea capacitatii individuale de apreciere si autoapreciere a comportamentelor morale. Nu este o metoda specifica varstei prescolare, pentru ca facand apel la intelegere, patrundere de semnificatii, uneori de nuanta, este necesar un anume stadiu al evolutiei gandirii pentru a o sustine, imbinata cu exemplul si exercitiul, poate da roade si la prescolarii mai mari.

d. Convorbirile organizate si discutiile individuale ca metode ale educatiei morale de asemenea nu sunt specifice varstei prescolare. Se pot aborda insa. sub forma unor convorbiri pe o tema data, ca de exemplu :"Ce mi-a placut mai mult la serbarea lui Mos Craciun / in excursie / in vizita la'?, 'Cum trebuie sa ne purtam cu fratii nostri/ acasa/ la gradinita / cu prietenii de joaca etc'? Abordate corect metodic, cu maiestrie si tact. cu respectarea particularitatilor psihologice ale varstei, convorbirile morale pot avea efectele scontate in plan educational. Discutiile individuale au un mare efect in cazurile in care copiii nu au incredere in sine, in educator. Ele pot stimula comunicarea dintre copil si educator, pot deschide porti colaborarii intre copii

e. Aprobarea este o metoda foarte importanta daca este folosi corect. Are valoare de intarire pozitiva a comportamentelor dezirabile, de stimulare a acestora. Ea subliniaza concordanta dintre conduita copilului si normele morale. Trebuie spus insa ca, uneori se manifesta o usoara tendinta de exagerare in utilizarea acestei metode: din dorinta de a stimula permanent copilul, de a-l incuraja, chiar si atunci cand greseste (mai cu seama cand este vorba de o greseala in plan cognitiv) aprecierea se face prin aprobare in formule de genul "Foarte bine, foarte frumos doar ca' Acest mod de formulare a aprecierii poate fi inteles in nuantele sale la varste mai mari decat cea prescolara. Pentru copil acum conteaza partea pozitiva, nesesizand nuantele formularii; ori se poate ajunge la intarirea unor deprinderi gresite, a unor comportamente neconcordante cu normele.

f. Dezaprobarea consta in aprecierea explicit negativa a unor "fapte ce nu sunt concordante cerintelor moral-civice. In anumite conditii, ea se poate converti in constrangere. Folosita in exces poate avea efecte negative, dar. in aceeasi masura poate dauna si neglijarea ei. Se impune un echilibru intre aprobare si dezaprobare ca metode conexe utilizate de catre educator.

Toate aceste metode aplicate in corelatie cu diverse continuturi si in contextul diferitelor tipuri de activitati au efecte concrete asupra comportamentului copiilor, asupra evolutiei personalitatii lor. Vom sublinia cateva dintre acestea:

1. Dezvoltarea spiritului de disciplina la copilul prescolar.

Chiar daca specific copilului prescolar este jocul, este miscarea si acestea se pot realiza cu respectarea disciplinei. Educarea copilului in acest spirit face parte din necesitatea pregatirii pentru scoala. Modul in care se lucreaza la activitatile ce-i stimuleaza intelectul ii dezvolta o anume disciplina intelectuala; aceasta trebuie sa fie dublata de respectarea cerintelor morale in spiritul unui comportament disciplinat ce ii va fi de mare folos in viata. Dezvoltarea spiritului de organizare, de ordine, indeplinirea independenta a unor cerinte, conduita civilizata in orice imprejurare sunt componente ale spiritului de disciplina. Acesta se dezvolta treptat. prin formulare de sarcini compatibile cu fiecare dintre palierele de varsta ale prescolaritatii: este important ca educatoarea sa nu confunde necesitatea educarii spiritului de disciplina cu rigiditatea comportamentala, nefireasca prescolarului, neacceptata si chiar respinsa de catre acesta, in detrimentul formarii motivatiei pozitive pentru activitatea instructiv educativa din institutia prescolara.

2. Educarea vointei

Nu putem vorbi la prescolar de caracter ca totalitate a trasaturilor esentiale si stabile, ca o chintesenta a personalitatii intrucat ne aflam doar la inceputul structurarii acesteia. Dar actiunea educativa in aceasta perioada are o influenta covarsitoare pentru evolutia personogenezei. Copilul prescolar se caracterizeaza printr-o mare mobilitate, prin inexistenta unui echilibru intre excitatie si inhibitie, prin sensibilitate, emotivitate si impresionabilitate puternica, prin tendinta spre imitatie. Aceste caracteristici fac a actiunea explicita destinata educarii vointei sa fie dificila, dar nu imposibila. Pornind de la aceste caracteristici, educatoarea trebuie sa actioneze in urmatoarele directii:

o       perfectionarea miscarilor copiilor prin transformarea celor involuntare in voluntare, constiente, prin eliminarea miscarilor de prisos;

o       orientarea activitatii copiilor catre scopuri precizate cu stimularea motivatiei lor pentru realizarea acestora si cu angajarea (atat cat este posibil) a efortului voluntar, contracarand tendinta de a se abate de la drumul spre acest scop;

o       cultivarea stapanirii de sine;

o       cultivarea perseverentei;

o       stimularea initiativei;

o       stimularea comportamentului ferm;

o       stimularea in directii eficiente a activismului natural la aceasta varsta;

o       stapanirea emotiilor;

o       educarea spiritului de independenta;

o       educarea curajului etc.

Toate continuturile mentionate, intreaga gama de activitati din gradinita, fiecare dintre metodele prezentate, daca sunt bine fructificate au efecte benefice pentru cultivarea vointei copilului si pregatirea lui pentru a face fata efortului sustinut implicat de activitatea scolara.

3. Cultivarea altor trasaturi pozitive de caracter cum ar fi optimismul sinceritatea, cinstea, altruismul etc.

Incheiem aceasta prezentare a dimensiunii moral civice ; educatiei la varsta prescolara printr-un gand al lui Antoine di Sain-Exupery: "V-am incredintat educatia copiilor mei, nu pentru a cantari mai tarziu suma cunostintelor lor ,ci a ma bucura d calitatea inaltarii lor'. Inaltarea este posibila nu doar prii cultivarea mintii, ci si prin aceea a sufletului. De aceea, educati morala ramane o piatra de hotar.

3. Dimensiunea estetica

Aceasta dimensiune a educatiei nu trebuie sa fie confunda cu formarea profesionala a omului de arta.. Arta este, in ace context, un mijloc esential al educatiei estetice, fara a fi insa, singuri. Realizarea acestei dimensiuni a educatiei presupune pa curgerea dirijata si constienta a unor etape distincte:

a)      insusirea unor cunostinte fundamentale si a unor norme ce guverneaza esteticul, a unor valori esentiale; etapa incepe in ontogeneza timpurie si se deruleaza continuu, concomitent cu elaborarea si parcurgerea celorlalte; ea are o stransa legatura cu dimensiunea intelectuala a educatiei;

b)      dezvoltarea sensibilitatii estetice fata de tot ceea ce este frumos in natura si societate, in arta, literatura etc. Este o etapa cu adanci radacini in copilarie si cu derulare pe intreaga ontogeneza;

c)      dezvoltarea gustului estetic bazat pe insusirea unor valori la care se face raportare si care. doar cunoscute, fara a-si indeplini, in acest sens rolul, nu au in sine, nici o valoare educativa pentru constructia personalitatii, insusirea valorilor si normelor estetice trebuie sa fie insotita de intelegerea si acceptarea (interiorizarea) lor; ori calea de urmat este extrem de lunga si de dificila. Educatorul are un rol calauzitor si trebuie sa vrea si sa stie cum sa-si indeplineasca aceasta misiune educationala. Fiecare perioada ontogenetica are locul ei in constructia acestei etape, dar despre gust estetic nu se poate vorbi decat din adolescenta;

d)      dezvoltarea unui comportament guvernat de legile esteticului; aceasta etapa le concretizeaza si le finalizeaza pe cele anterioare, chiar daca ea continua sa coexiste cu alte niveluri de manifestare ale fiecareia dintre ele.

La varsta prescolara si scolara mica, copilul este ajutat sa parcurga primele trepte ale educatiei estetice in familie si in gradinita deopotriva; ba, mai mult, putem spune ca si educatia informala are o mare influenta asupra lui. Sistemul de valori estetice ce sunt specifice mediului familial se va constitui ca un model Ia care copilul se raporteaza. Cum nu intotdeauna acest sistem este de calitate , gradinita este aceea care poate corija unele aspecte negative, prin intermediul copilului putand influenta chiar si valorile estetice din familie.

Dimensiunea estetica a educatiei nu se realizeaza separat de celelalte dimensiuni, ci se intrepatrunde cu acestea; partea sa de "instructie'- transmitere si insusire de valori si norme estetice-coreleaza strans cu dimensiunea intelectuala, in vreme ce partea de "formatie' estetica, de comportament in corelatie cu valorile estetice, se intrepatrunde cu formatia morala si civica. La aceasta varsta copilului i se poate dezvolta sensibilitatea estetica, ci atat mai mult cu cat sentimentul frumosului apare, intr-o norma elementara, foarte de timpuriu. Reactia pozitiva fata de frumos este fireasca, pentru ca frumosul presupune armonie de forme, culori, proprietati, presupune simetrie si ritmicitate, ori copilul nu ramane indiferent fata de acestea, mai ales intr-o perioada in care activitatea sa fundamentala este jocul si prietenul sau este jucaria; aceasta cu cat este mai frumoasa sau imaginata mai frumos cu atat este mai draga copilului. Acum afectivitatea copilului este bogata, intensa si, chiar daca inca nu are nuantele subtile de mai tarziu , are o imensa importanta in tot ceea ce face el. De aceea, tot ceea ce-i incanta ochiul ii incanta si sufletul, il face sa vibreze , ii dezvolta sensibilitatea estetica.

Perceptiile estetice se produc acum ca o forma inseparabila a procesului de cunoastere a realitatii inconjuratoare; este frumos ceea ce este apropiat, cunoscut, ceea ce produce satisfactie in activitate. Pentru a se forma corect din punct de vedere estetic, copilul trebuie sa evolueze intr-un mediu estetic: camera lui trebuie sa fie mobilata simplu, sa fie vesela prin culoare si obiecte, sa reprezinte un ambient optimist; jucariile trebuie sa fie si ele frumoase, cartile cu povesti sa aiba imagini imbietoare, cu forme calde si culori vii, dar nu stridente: este oportun ca joaca celui mic sa fie acompaniata in surdina de muzica buna cu efecte calmante si cu care copilul sa se obisnuiasca treptat; sa devina un fundal pe care se produc activitati ce dau satisfactie si bucurie, fata ca, indirect, copilului i se transmit si valori estetice, nu prin actiuni explicite ci, implicit, prin calitatea estetica a mediului de viata si a materialului sau de joc. Copilul este capabil inca de la varste foarte mici sa vibreze in fata frumosului din natura si din literatura. Daca mama, pe care o iubeste foarte mult, stie si poale sa se bucure de frumusetea primului ghiocel , de candoarea magnoliei inflorite si a coltului crud de iarba, de coloritul bogat al padurilor toamnei, daca ea poate sa se entuziasmeze in fata unei poezii sau a unei povesti frumoase, copilul va trai alaturi de ea toate aceste experiente, chiar daca. la inceput doar prin imitatie si prin aderenta afectiva Ia trairile mamei. Daca gradinita sprijina, prin activitatile ei, vibratia nascuta de timpuriu, o va ridica la cote superioare si o va constitui ca fond afectiv necesar insusirii constructive a valorilor estetice, a normelor estetica; va contribui la elaborarea gustului estetic si, in ultima instanta, a comportamentului estetic.

Finalitatea educatiei estetice la varsta prescolara si scolara mica consta in dezvoltarea optima, in conformitate cu posibilitatile specifice varstei, a acestei dimensiuni in structura de personalitate a copilului ce incepe scoala. Astfel, se urmareste , prin tot ceea ce activitatea educativa intreprinde in perioada premergatoare scolii si a micii scolaritati, sa se dezvolte perceptia estetica a copilului, sa se fundamenteze sensibilitatea sa estetica si sa se puna bazele elaborarii gustului estetic; corelativ, se stimuleaza dezvoltarea sentimentelor estetice, se educa formarea unor deprinderi si indemanari legate de desen, pictura, modelaj, constructii; se stimuleaza creativitatea copiilor si se dezvolta bazele aptitudinilor artistice.

Continutul, modalitatile, mijloacele si procedeele destinate educatiei estetice

Gradinita si ciclul primar scolar presupune abordarea educatiei estetice atat explicit cat si implicit. Activitatile obligatorii de desen, pictura, modelaj, activitatile practice, cele muzicale si cea mai mare parte a activitatilor destinate dezvoltarii capacitatilor de comunicare au valente explicite, din acest punct de vedere. Dar, dincolo de efectele in plan estetic, acestea dezvolta si componente ale educatiei psihomotorii, cu implicatii majore in intreaga dezvoltare a sistemului psihic al copilului. Ele au consecinte importante, daca sunt bine conduse, si in privinta stimularii si dezvoltarii creativitatii copiilor.

Activitatile de desen, pictura, modelaj vizeaza insusirea unor norme estetice care sunt transpuse in produsele activitatii copiilor. Ei invata nu doar gama de culori, tonuri si nuante, ci si modul in care le pot obtine si combina in propriile lor creatii; invata nu doar aspectele legate de-estetica formelor, ci si transpun in lucrari proprii moduri diferite de imbinare estetica a acestora; lucrarile au, de cele mai multe ori, destinatie afectiva ele fiind create pentru a fi daruite mamei, colegului care aniverseaza ceva, lui Mos Craciun sau Iepurasului , unui personaj iubit dintr-o poveste tocmai invatata etc. De asemenea, copiii sunt familiarizati cu diferite tehnici de desenare, colorare, pictura, dactilopictura, exerseaza aceste tehnici pe suporturi diferite (hartie alba sau divers colorata, panza, coji de oua lipite, paste fainoase lipite pe suport de hartie, faianta, piatra, ceramica etc.) Modelajul, odata cu placerea redarii prin constructie proprie a unor forme dupa model sau din imaginatie, dezvolta motricitatea fina a mainii, sprijina substantial coordonarea bimanuala si oculo-manuala.

Este necesar ca modelele oferite de educatoare atat pentru desen, pictura cat si pentru modelaj sa indeplineasca cerintele de ordin estetic. Culorile si materialele folosite de copii trebuie sa ofere conditii pentru realizarea unor produse estetice. Tehnicile de desen, colorare, pictura, modelare insusite de copii trebuie sa corespunda posibilitatilor motorii specifice fiecarei varste pentru a se asigura realizarea unor produse cat mai aproape de estetic.

Realizate astfel, activitatile respective pot rezolva obiectivele de ordin estetic implicate;

perceperea frumosului din realitatea inconjuratoare, identificand culori si forme

exprimarea impresiilor vizual -estetice in structuri specifice artei plastice

exprimarea libera, creatoare, prin intermediul limbajului plastic

realizarea unor efecte estetice prin imbinare de forme, culori, marimi, prin utilizarea unor instrumente diversificate (burete, pasla, periuta, pai, fire. pieptene, degete ,bile etc.)

realizarea unor forme spontane interpretand pata de culoare si completand-o cu puncte, linii, alte culori

compunerea spatiului plastic, utilizand elemente ale limbajului plastic

combinarea culorilor, prepararea tonurilor si nuantelor, sesizand efectele termice ale culorilor

exprimarea plastica a unor teme impuse sau alese liber

modelarea unor forme in dimensiuni corelative variate, prin miscari translatorii, circulare, de aplatizare, de adancire, folosind nisip, rumegus, lut, coca, plastilina etc. (extras din programa).

Activitatile muzicale au in aceeasi masura consecinte in planul educatiei estetice cat si in acela al dezvoltarii intelectuale (prin cuantumul de cunostinte muzicale fundamentale insusite,

despre ritm, durata si inaltimea sunetelor, linii melodice scrise intr-o masura sau alta etc.) si in cel al educatiei psihomotorii. Interpretarea cantecelor, bucuria si placerea ce insotesc interpretarea, au consecinte in planul dezvoltarii afective, iar coordonarea glasurilor, ritmurilor si miscarilor in timpul cantatului are influente asupra componentei sociale a dezvoltarii personalitatii copiilor. Daca trairile afective pozitive insotesc constant activitatile muzicale (ca de altfel si pe acelea de desen, pictura, modelaj) copiii vor relua, ca alegere proprie, acest gen de activitati in timpul lor liber din gradinita sau de acasa. Cantecele copilariei sunt frumoase dar este necesara o selectie a lor in raport cu linia melodica (dupa frumusete si grad de dificultate pentru fiecare nivel de varsta) pentru a se asigura conditiile unei interpretari cat mai curate si mai frumoase. Copiii nu trebuie sa fie obisnuiti a interpreta oricum, ci trebuie sa li se insufle o anume exigenta raportata la propriile lor posibilitati reale. Modelul oferit de educatoare, de asemenea, trebuie sa corespunda exigentelor estetice. Lucrandu-se astfel, se pot realiza obiective prevazute de programa:

receptarea muzicii in mod afectiv;

dezvoltarea capacitatii de a se autoexprima prin intermediul muzicii;

alegerea adecvata a melodiilor sau creatia spontana a unor secvente ritmico-melodice;

receptarea cu sensibilitate a sunetelor din lumea inconjuratoare "corelarea sunetelor simple/complexe cu imagini din natura";

sa-si aleaga/imagineze secvente muzicale corespondente unor trairi afective ori unor situatii;

sa evalueze propria interpretare sau a celorlalti;

sa discrimineze ritmul si sa recunoasca/reproduca structuri ritmice, intensitati diferite de sunete, inaltimi diferite;

sa discrimineze durata sunetelor si sa o redea corect;

sa sesizeze/ reproduca nuanta si tempoul;

sa discrimineze diferite instrumente muzicale;

sa asocieze unor melodii miscari adecvate;

sa utilizeze creativ miscari ritmice, de dans, adecvate unor anume stari sufletesti, sentimente, situatii;

sa-si elaboreze deprinderi de audiere a muzicii;

sa interpreteze sensibil bucati muzicale etc.

Activitatile de dezvoltare a limbajului si de stimulare a capacitatii de comunicare au importante consecinte in plan estetic. Daca un copil de 3 ani spune doar "imi place povestea/ poezia' fara a putea argumenta, pe masura ce se inainteaza in varsta copiii pot aduce argumente din ce in ce mai de substanta pentru ceea ce numesc "frumos' sau "urat'. Copilului ii plac personajele descrise ca fiind foarte frumoase si bune dar le place si contrastul dintre acestea si cele urate si rele. Chiar daca o iubesc pe Fata Mosului cea frumoasa si cuminte aceasta este mai luminoasa in mintea si sufletul lor prin contrast cu Fata Babei cea rea si urata; Fat Frumos este frumos si bun in contrast cu Zmeul cel hain. Acelasi gust pentru contraste se regaseste si in desenele copiilor, in alternanta cantecelor lor. in acest context, educatia estetica este foarte aproape de cea morala, adesea categorii estetice de tipul "frumos', "urat' fiind utilizate cu valoarea categoriilor morale de "bine-rau'.

In ceea ce priveste povestile, copiilor le plac foarte mult acelea in care apar repetari de formulari de tip refren cum ar fi "Trei iezi cucuieti' din povestea "Capra cu trei iezi", "Cucurigu boieri mari' din "Punguta cu doi bani', cantecul turtitei din povestirea "Turtita umflata' etc. Copilul percepe nu numai epicul unei povestiri ci si frumusetea limbajului acesteia, limbaj pe care se straduieste sa-l imite in repovestirile sale. Poeziile cu rime muzicale sunt indragite de copii, sunt usor memorate si recitate cu placere.

Obiectivele legate de pronuntia corecta a sunetelor, de expresivitatea in comunicare au tangenta cu educatia estetica.

Activitatile de exercitiu grafic sunt destinate pregatirii prescolarului pentru scris, au conotatii certe de educatie intelectuala dar. indiscutabil, au valente educative majore din punct de vedere estetic. Executarea cu acuratete a unor grafisme ce intra in componenta literelor, folosirea lor ca elemente ornamentale pentru diferite contexte, cu respectarea regulilor si cerintelor esteticului au certe efecte asupra esteticii scrisului mai tarziu.

Activitatile de educatie fizica

Nu sunt destinate explicit educatiei estetice dar, bine realizate. pot dezvolta estetica miscarii copiilor, miscare ce, pe masura ce castiga in coordonare, ritmicitate, amploare si finete, devine din ce in ce mai frumoasa

Activitatile matematice implica si ele obiective ale educatiei estetice. Materialul didactic folosit, prin respectarea normelor estetice de elaborare contribuie in acest sens; de asemenea, insusi demersul intelectual de rezolvare a unei sarcini cu continut matematic poate primi atributul estetic de "frumos'. Aceasta contribuie substantial la dezvoltarea motivatiei pozitive pentru studiul matematicii.

Activitatile de cunoastere a mediului inconjurator, dincolo de obiectivele explicite legate de educatia intelectuala, pot contribui la sesizarea frumosului din natura si societate. in special activitatile legate de infatisarea omului, de cunoasterea cadrului natural, a localitatii si regiunii in care traiesc copiii au o contributie majora in acest sens, cu conditia ca educatoarea sa urmareasca in mod constient si obiective ale educatiei estetice.

Activitatile la libera alegere: jocurile de creatie, de constructie, jocurile de masa, dramatizarile etc. toate, prin cadrul de joc, prin estetica mediului ambiant, prin estetica materialului de joc, a exprimarii, a miscarilor implicate, a produselor, realizate pot avea contributii in ceea ce priveste dezvoltarea dimensiunii estetice a personalitatii copilului prescolar. De asemenea, activitatile in gradinita legate de socializare, prin respectarea normelor igienice, a curateniei spatiului de joc si de activitate contribuie pozitiv in aceeasi directie. Gradinitele sunt frumoase prin insasi grija pentru estetica mediului care le caracterizeaza; povestile ilustrate pe pereti, plansele viu colorate, jucariile frumoase, toate reprezinta o expresie vie a esteticului.

Aspecte metodice cu implicati si asupra dimensiunii psihomotorii

Nu ne propunem sa dezvoltam exhaustiv problematica metodica a educatiei estetice, ci prezentam cateva sugestii utile, legate de modul in care activitatile de desen, pictura, modelaj, cele destinate exercitiului grafic si cele practice cu valente si in planul socializarii copiilor pot sa-si aduca o contributie substantiala din punct de vedere estetic si psihomotor in evolutia copiilor prescolari.

a. Activitatile de antrenament grafic au, asa cum am aratat. un rol deosebit in pregatirea prescolarului pentru scoala, atat din perspectiva invatarii grafismelor, cat si din perspectiva dezvoltarii capacitatii de executare a lor nu doar corecta, ci si estetica si cu aplicatii creative. Prima forma de activitate grafica a copilului prescolar, aplicabila inca de la trei ani (pe fundalul unei tendinte naturale) este aceea a "mazgaliturilor'- adica trasarea de linii neregulate, fara o anume semnificatie pe diferite suporturi. Ceea ce este important acum este dezvoltarea motivatiei pentru activitatea cu creionul, creta, carioca etc. Copilului i se pun la dispozitie foi mari de hartie, creioane negre, colorate, creioane tip carioca groase si subtiri; singura cerinta este aceea de a tine corect aceste instrumente si de a le utiliza intr-o activitate proprie. Copiii mai putin curajosi. cei ce nu au avut ocazia acasa sa foloseasca astfel de instrumente vor fi incurajati de catre educator. La primele exercitii, educatoarea va indruma manuta necunoscatoare si tematoare apoi ii va da libertate pentru exersare. Se vor trasa linii, cercuri, puncte. figuri, dupa bunul plac al copiilor.

Cand acestor combinatii copilul le va da o denumire, se poate vorbi de aparitia desenului. Treptat, educatoarea poate formula cerinta executarii unor figuri simple : mar, balon, casa chiar daca este nevoie de interventie si ajutor din partea acesteia. Interventia poate fi de genul trasarii cu puncte, sau cu linie foarte subtire a formelor in cauza, cu cerinta de a contura ferm forma respectiva, sau de genul conducerii mainii copilului in timpul executiei. Spatiul de lucru poate fi din ce in ce mai mare, dar se va avea in vedere si micsorarea lui pentru a se dezvolta capacitatea copilului de a lucra la dimensiuni variabile. Copiii castiga atat in incredere cat si in indemanare. Exersarile vor fi gradate, de la amplu si simplu la mai mic si mai de finete. Cadrul de lucru va fi, desigur, cel ludic propice dezvoltarii motivatiei intrinseci pentru activitate. Urmatoarea etapa este reprezentata de un set de exercitii ce cuprind sarcini precise de: trasare, hasurare. colorare, cu destinatie legata de fortificarea musculaturii fine a mainii, de dezvoltarea coordonarii oculo - manuale si de crestere a preciziei si a rapiditatii in executie.

A. Compuneri decorative cu valente deosebite in plan estetic si in cel al stimularii imaginatiei. Copiii pornesc de la forme geometrice sau stilizate si, apelandu-se la bunul gust si la imaginatie, se exerseaza fara a se pune un accent deosebit pe aptitudinea de a desena. Ele sunt destinate stimularii copiilor care au o mai mica inzestrare naturala pentru desen. Exercitiile de decorare, in care rand pe rand sunt folosite alternanta si repetarea motivelor concepute, pentru infrumusetarea obiectelor de decorat, constituie un exercitiu excelent pentru intelegerea artelor aplicate. Tehnicile de lucru pot fi extrem de variate: cu tamponul, cu sablonul, cu trasaturi mari, cu pete de culoare etc. Acum este momentul ca in acest context de activitate-joc copiii sa isi insuseasca cunostinte legate de culori, amestec de culori, nuante, tonuri, combinatii estetice etc.

B. Formele spontane presupun organizarea de jocuri de desen spontan; copiii aplica pete de culoare pe o jumatate de foaie de hartie, apoi prin suprapunere si frecare cu cealalta jumatate obtin forme si culori ciudate. Interpretarea acestora stimuleaza imaginatia copiilor si gandirea lor. in functie de semnificatia data, copilul este solicitat sa contureze formele sau sa decupeze unele parti pentru a le utiliza la confectionarea unor felicitari. O alta tehnica interesanta este cea care utilizeaza firul de ata inmuiat in culoare, asezat ca duet continuu pe o foaie de hartie, acoperirea acesteia cu alta foaie prin suprapunerea peste firul colorat, presare si tragere afara a firului tinut de ambele capete; se obtin arabescuri frumoase si ornamentale care pot, de asemenea, sa fie folosite la executarea de felicitari.

C. Dactilopictura

Utilizarea degetelor ca instrument de pictura place si ii amuza pe copii, dar dincolo de aceasta are valente deosebite atat din perspectiva educatiei estetice cat si din aceea a dezvoltarii coordonarii manuale si a motricitatii fine a mainii. Exercitiile de dactilopictura pot fi realizate pe suport de hartie, faianta (asezate orizontal sau vertical), pe lut sau pe piatra, pe placaj, pe perete, pe suport confectionat prin lipire de coji de oua, de paste fainoase etc. Contactul tactil cu culoarea, executarea prin atingere directa a formelor determina o mare implicare afectiva si stimuleaza creativitatea copiilor.

D. Punctul suflat

Unele activitati de desen se pot realiza fara creion, pensula radiera si chiar fara interventia directa a degetelelor. Astfel, lema "Copac inflorit' poate fi realizata prin tehnica punctului suflat si a sablonarii. Pe un suport colorat de hartie (albastru, verde) se aplica o pata de culoare maro, cu apa mai multa care apoi este suflata (cu intensitate medie si cu multa atentie) sub forma trunchiului de copac si in partea superioara a acestuia sub forma de ramuri. Printre ramuri se aplica cu sabloane din dopuri de pluta si de guma (de la sticlutele de antibiotice) florile si frunzele (roz /albe si, respectiv, verde crud). Iarba se aplica tot prin tehnica suflarii. Cu acest prilej se exerseaza si capacitatea respiratorie a copiilor, concentrarea atentiei si coordonare ochi - mana - respiratie.

E. Exercitii destinate desenului colectiv

Sunt posibile numai spre sfarsitul grupei mari si la grupa pregatitoare. Ele trebuie sa aiba o finalitate practica, cea mai potrivita fiind aceea de a crea un cadru estetic prin decorarea cu lucrari proprii, colective, a salii de grupa. Activitatea poate fi insotita de cantec, de o istorisire a unei povestioare ce place dar este suficient de cunoscuta pentru a nu distrage atentia de la desen. Activitatea poate fi imaginata ca o "sezatoare' Toate acestea sunt necesare pentru a se naste armonia si dorinta de colaborare. Tematica desenelor colective trebuie sa fi fost exersata anterior in desene individuale. Pe un suport de hartie suficient de mare incat sa faca posibila executia mai multor copii, se trece la realizarea desenului. Educatoarea poate stabili cerinte legate de tehnicile de lucru, poate distribui sarcini sau poate lasa copiii sa-si aleaga si tehnicile de executie si partea de desen ce vor s-o execute. Acest lucru este realizabil doar la copiii aproape de varsta scolaritatii dar nici la acestia in conditii de maxima eficienta. Totusi, creatia colectiva si dezvoltarea capacitatilor si spiritului de cooperare sunt obiective necesar de abordat in prescolaritate; educatoarea fie ca indruma direct, fie ca sugereaza din umbra, important este sa abordeze acest gen de activitate cu rol de consolidare a unor tehnici de lucru deja invatate individual si cu rol de stimulare a activitatii creative in colectiv.

Desenul copiilor prin forme, culori, imbinari de forme si de culori, situari de figuri in pozitii diferite, spun foarte multe despre viata afectiva a copiilor; o spun celor ce au disponibilitatea si dorinta de patrunde in lumea celor mici, lume uneori dominata de trairi afective negative, de spaime si angoase ce transpar in creatiile de acest tip. Daca desenele copiilor au o certa valoare diagnostica, activitatile de desen si de pictura au si o mare valoare terapeutica. Realizate corect si cu suflet contribuie imers la dezvoltarea sensibilitatii celor mici, a imaginatiei lor creatoare, la dezvoltarea mortricitatii fine, la imbogatirea lumii lor cu valori estetice.

b. Activitati de abilitare manuala (practice)

Inca din primele luni de viata, copilul percepe lumea cu ajutorul propriului corp, totul fiind centrat pe acesta, mai tarziu rolul mainilor devenind din ce in ce mai important. Treptat, copilul isi descopera propriul corp si incearca asiduu sa-i imite pe cei din jur. Odata ce incepe sa mearga incepe si "cucerirea' lumii inconjuratoare, dar copilul ramane inca dependent de adulti pentru ca nu este capabil sa se descurce singur. Imbracatul, dezbracatul, hranirea sunt inca lucruri dificile pentru el si, cata vreme nu le poate realiza singur si sigur, depinde de adultii ce-i poarta de grija. Dezvoltarea autonomiei personale prin formarea unor deprinderi de autoservire este un obiectiv deosebit de important al prescolaritatii timpurii. Prezentam cateva seturi de exercitii menite sa dezvolte abilitatea manuala a copiilor, sa-i inarmeze cu deprinderi de autoservire care ii ajuta sa-si castige autonomia personala. Aceste deprinderi tin de educatia pe coordonata sociala, dar calitatea realizarii lor si a produselor obtinute are si conotatii estetice cu efecte in acest plan, pe toata traiectoria ontogenetica. Indiscutabil ca toate aceste activitati au valente educationale multiple dar ca, prin natura lor dau produse supuse normelor esteticului, motiv pentru care au fost prezentate in contextul acestei dimensiuni educationale.

Dimensiunea corporala

Aceasta dimensiune educativa este abordata direct si indirect in educatia prescolara. Ea vizeaza, pe de o parte, educatia psiho-motorie a prescolarului si a scolarului mic, o educatie prin miscare, ale carei componente le-am prezentat in contextul obiectivelor celorlalte dimensiuni. Pe de alta parte, este vizata educatia miscarii si aceasta face obiectul activitatilor de educatie fizica. Programa destinata educatiei in institutia prescolara formuleaza la acest capitol urmatoarele obiective specifice corelate unor competente/ capacitati de obtinut la prescolar / scolarul mic (numite obiective particulare in documentul respectiv):

gradinita, apoi scoala, in general educatia, trebuie sa vizeze: intarirea sanatatii copilului , cresterea capacitatii sale de efort;

asigurarea dezvoltarii sale psihofizice armonioase prin satisfacerea nevoii firesti de miscare

exersarea si dezvoltarea deprinderilor motrice general

exersarea si dezvoltarea motricitatii fine

Capacitatile de format prin activitatile fizice din gradinita / scoala tin atat de educatia miscarii cat si de aceea prin miscare (componenta psihomotorie). Ele vor fi avute in vedere cu prilejul fiecarei activitati de educatie fizica, fiind formulate in termeni de obiective operationale. Enumeram cateva dintre cele mai importante capacitati cerute:

• executia cu deplin control a unor miscari simple sau complexe,
• capacitatea de a raspunde motric la o sarcina data,
• descrierea si executarea unor miscari,
• capacitatea de a respira normal si profund ori pe un ritm dat, cu si fara emisiuni vocale,
• capacitatea de a executa exercitii vizand miscarea diferitelor segmente ale corpului (cap, gat, trunchi, membre) izolat ori in coordonare,
• deprinderi motrice de baza - mers, alergare, saritura, catarare, escaladare, cu executie armonioasa, in functie de sarcina data,
• deprinderi motrice utilitar - aplicative: mers in echilibru, tarare, tractiune, impingere, transport de greutati,
• existenta unor calitati ca: viteza , indemanare, rezistenta, forta in realizarea unor deprinderi motrice,
• orientare spatiala o orientare temporala,
• coordonare motorie generala si pe segmente,
• schema corporala elaborata si capacitatea de actiune corecta prin raportare la schema corporala proprie si a partenerului n deprinderi de executie a unor miscari specifice unor jocuri sportive, gimnastica, accesibile varstei o capacitatea de a executa miscari de dans.

Forme de activitate, continuturi si modalitati de actiune educativa

Asa cum am afirmat, obiectivele de factura psihomotorie se realizeaza prin intregul complex educational din gradinita, inclusiv prin activitatile de educatie fizica. Cele legate de dezvoltarea organismului, consolidarea sanatatii si dezvoltarea capacitatilor motrice sunt realizate explicit in activitatile cu specific in domeniu si, implicit intr-unele dintre activitatile libere ale copiilor (jocurile in aer liber, in special).

Continuturile selectionate pentru activitatile obligatorii de educatie fizica sunt corelative tuturor competentelor vizate. Ele sunt abordate printr-o gama diversificata de mijloace si de metode, si ele cu caracter specific. Mijloace ale educatiei fizice la aceasta varsta sunt: exercitiile fizice, jocurile de miscare si dansul (popular, modern, clasic).

a. Exercitiile fizice

Ele au un rol deosebit de important in dezvoltarea motricitatii copiilor, in intarirea generala a organismului si in formarea unei tinute corecte si estetice. Realizarea lor are, dincolo de efectele in plan fizic si deosebite efecte in plan moral Alegerea tipului de exercitii trebuie facuta in concordanta cu sarcinile prevazute, dar cu respectarea particularitatilor de varsta ale copiilor. Exercitiile fizice practicate urmaresc:

a. dezvoltarea miscarilor de baza

b. intarirea unor grupe de muschi

c. orientarea rapida in spatiu

a. Copilul are deja elaborate miscarile motrice de baza, dar precizia si siguranta lor nu sunt inca suficient dezvoltate. De aceea, exercitiile urmaresc tocmai dobandirea acestor calitati.

Mersul are o deosebita importanta pentru intreaga viata. Deprins corect acum, se va pastra ca trasatura esentiala de-a lungul intregii ontogeneze. Coordonarea segmentelor corporale in timpul mersului, precizia miscarilor, sincronizarea lor si estetica miscarilor implicate sunt aspecte importante de urmarit.

Alergarea are destinate exercitii speciale pentru ca este o deprindere motrica de baza cu repercusiuni asupra intregului corp. Diferitele stiluri de alergare, ca si de mers sunt exersate in contexte ludice, care plac copiilor si ii antreneaza: mersul/alergarea piticului, mersul/alergarea uriasului, alergarea ca sportivii (cu genunchii la piept) alergarea strengarului (pasul saltat), alergarea lenesului (cu calcaiele ridicate) etc.

Echilibrul este vizat de un set complex de exercitii, care, dincolo de efectele in plan fizic, cultiva si curajul, perseverenta, increderea in sine, in special in cazul exercitiilor ce implica un anume grad de dificultate.

Saritura are rol in dezvoltarea musculaturii copilului, in formarea capacitatilor de coordonare a miscarilor, in educarea curajului, agilitatii , a spiritului de observatie.

Catararea, tararea ti trecerea obstacolelor sunt exercitii cu rol deosebit in dezvoltarea musculaturii si in coordonarea miscarilor. Faptul ca determina intarirea muschilor spatelui contribuie la formarea unei tinute corecte a corpului. Contribuie, de asemenea la dezvoltarea curajului, increderii in sine, perseverentei. Necesita mare atentie din partea educatoarei intrucat, se pot produce accidente in timpul executarii unor astfel de exercitii.

Aruncarile constituie un exercitiu de coordonare ochi-mana, de dezvoltare a preciziei in miscarea mainilor, de educare a indemanarii, a spiritului de observatie si a capacitatii de a aprecia distantele.

Exercitii pentru intarirea unor grupe de muschi. Acestea au destinatie precisa; ele se adreseaza:

• muschilor centurii scapulare sau omoplatilor si presupun, in principal, miscari diversificate ale bratelor;
• muschilor spatelui, ai abdomenului si presupun miscari de indoire si indreptare a trunchiului. inclinarile laterale, indoirea genunchilor, ridicarea picioarelor spre abdomen, toate executate din pozitii diferite: pentru postura sunt recomandate exercitiile de mers cu o greutate pe crestet;
• exercitiile de inclinare inainte si in lateral a corpului, intoarcerile laterale ale trunchiului sunt menite sa dezvolte elasticitatea coloanei vertebrale, cu efecte benefice asupra mersului estetic.

Exercitiile se realizeaza individual, dar in formatii sau in front. Acestea presupun insa si efectuarea unor exercitii speciale de grupare si regrupare, cu efecte asupra orientarii spatiale a copiilor. Accesibilitatea exercitiilor pentru varsta prescolara, dozarea efortului implicat, durata optima, antrenarea cat mai complexa a organismului sunt cerinte de respectat in alegerea exercitiilor. Nu se vor realiza exercitii speciale destinate educarii fortei si rezistentei pentru ca organismul prescolarului nu este inca pregatit pentru acestea. Nerespectarea lor poate duce la periclitarea dezvoltarii organismului.

b. Jocurile de miscare creeaza situatii in care, copiii, fara sa faca un efort fizic si psihic deosebit, executa o serie de miscari importante pentru realizarea sarcinilor educatiei fizice. Au valente remarcabile din perspectiva efectelor in plan moral. Ele ofera posibilitatea repetarii unei miscari in conditii variate, cu respectarea contextului ludic la care copilul adera afectiv in mod natural. Jocurile de miscare sunt diferite in functie de varsta copiilor; diferenta consta atat in gradul de dificultate a miscarilor implicate cat si in tematica ludica si complexitatea regulilor ce trebuie sa fie respectate.

c. Dansurile sunt un mijloc cu grad mai mare de complexitate. Contin un numar mai mare de miscari, care trebuie sa fie executate ritmic, prin coordonare cu partenerii. Se pot aborda dansuri folclorice, dansuri moderne sau chiar dansuri clasice. Realizarea acestui tip de activitate are efecte si in planul educatiei pentru societate. Este firesc ca, odata cu inaintarea in varsta sa se abordeze dansuri cu o complexitate crescanda, pastrandu-se insa, selectia lor in concordanta cu posibilitatile oferite de varsta prescolara.

In cadrul activitatilor obligatorii de educatie fizica, aceste mijloace se combina armonios in functie de obiectivele specifice si operationale proiectate. Structura unei astfel de activitati cuprinde in principiu trei parti:

a. pregatirea; b. partea fundamentala; c incheierea

Fiecare are rolul ei bine definit; astfel, pregatirea presupune, pe langa organizarea pentru activitate a grupului de copii si mobilizarea treptata a fortelor fizice si psihice pentru trecerea Ia partea de baza. in continutul acestei prime parti intra formatii si exercitii de front, exercitiile de mers si alergare usoara, miscari pentru brate, picioare, trunchi, spate si, daca este necesar, si exercitii pregatitoare pentru etapa urmatoare. Jocurile si exercitiile din partea pregatitoare trebuie sa fie selectionate cu grija pentru a nu solicita un consum energetic prea mare. In partea fundamentala se realizeaza tema propriu- zisa; ea va ocupa si timpul cel mai indelungat si va angaja si cel mai mare consum energetic. Partea de incheiere are drept scop destinderea, detensionarea treptata a copiilor, pregatindu-i pentru trecerea spre activitatile ulterioare.

Dincolo de activitatile obligatorii de educatie fizica in gradinita (in special in cele cu orar prelungit si saptamanal) se realizeaza si gimnastica de inviorare. Complexul miscarilor implicate trebuie sa fie dinamic, exercitiile variate si ritmul din ce in ce mai alert. Este oportuna si prezenta unui fond muzical stimulativ. Efectele sale sunt nu doar in planul fizic, ci, in special in cel afectiv, creand buna dispozitie si deschidere spre activitatile zilei. Un alt gen de activitate este jocul in aer liber, tot joc de miscare dar ales de copii, eventual la diferite aparate specifice curtii dejoaca. Este necesara supravegherea din partea educatoarei. Folclorul copiilor cuprinde un numar mare de jocuri practicate in acest context.

Plimbarile, excursiile si activitatile sportive se desfasoara in curtea gradinitei sau in afara ei, in natura. Educatoarea poate organiza jocuri de baschet, de fotbal, de handbal, jocuri cu zapada, cu saniuta sau patinele, pastrand cerintele in limitele oferite de particularitatile varstei. De asemenea, plimbarile in parc, excursiile, permit exersarea unor miscari in contexte naturale, firesti. Educatoarea trebuie sa observe atent felul de a se misca al copiilor si sa-si proiecteze urmatoarele activitati de educatie fizica, interventiile individuale sau pe grupuri mici in relatie cu rezultatul observatiilor facute. In toate activitatile desfasurate pe aceasta linie, educatoarea trebuie sa cunoasca starea de sanatate (generala si in momentul respectiv) a fiecarui copil pentru a nu-l suprasolicita.

Metodele si procedeele utilizate, in educatia fizica

Obiectivele propuse nu pot fi realizate decat in conditiile alegerii celor mai adecvate metode in educarea dimensiunii corporale a copilului prescolar sunt recomandabile urmatoarele metode.

Explicatia este destinata partii de informare cu privire la ceea ce este de facut, de executat, ea trebuie sa fie clara, scurta, precisa. La grupa mica ponderea ei ca atare este scazuta pentru ca la 3-4 ani nu este suficient elaborata reprezentarea miscarilor si, deci, nu exista un fundament psihologic pentru utilizarea ei. Acum se rezuma la simple indicatii sau comenzi. La grupa mare si pregatitoare, explicatia poate ocupa un loc mai important, dar nu in detrimentul celorlalte metode.

Demonstratia, chiar repetata, a felului in care trebuie sa fie executata o miscare, o comanda, este o cerinta fundamentala, in special la varsta prescolara. Exemplul are statut de procedeu in contextul demonstratiei.

Exercitiul, ca metoda, insoteste si completeaza aceste metode.

Cele trei metode, cu procedeele conexe trebuie folosite corelat. Ele sunt utile si in formarea deprinderilor motorii dar si in formarea celor de igiena. Rezolvarea sarcinilor specifice educatiei fizice completata cu aportul celorlalte activitati pe coordonata educatiei psiho-motorii, contributiile vietii in gradinita la fundamentarea si dezvoltarea unui comportament igienic, toate determina realizarea dimensiunii corporale a educatiei. Fara sanatate, fara robustete, fara dorinta de viata sustinuta de acestea, educarea celorlalte dimensiuni ale personalitatii umane este dificil de realizat. Credem ca gradinita ar trebui sa acorde o mai mare importanta acestui tip de activitati tocmai data fiind importanta lor pentru formarea personalitatii umane.

5. Dimensiunea vocationala

Este dimensiunea ce intregeste imaginea complexa a actului educativ. Ea se fundamenteaza pe toate celelalte dimensiuni:

• pe cunostintele, deprinderile, priceperile, competentele dobandite in plan intelectual;
• pe deprinderile, priceperile, capacitatile in plan motor, actional;
• pe comportamentele morale si estetice;
• pe calitatea dezvoltarii si functionarii corpului (pe sanatatea acestuia).

Actul educational in perspectiva vocationala se construieste treptat, fiecare varsta aducandu-si contributia la elaborarea deciziei privind alegerea carierei. Decizia este, sau ar trebui sa fie, o constructie complexa, artizanala care sa presupuna:

• cunoasterea foarte buna a campului socio-profesional, a ofertelor venite dinspre acesta, a dinamicii acestor oferte;
• respectul pentru orice fel de activitate profesionala, bazat pe intelegerea importantei sale in complexitatea contextului social;
• cunoasterea aspectelor concrete legate de profesiunea aleasa (monografia acesteia) si a unor profesiuni corelate , catre care s-ar putea face eventual o reconversie;
• existenta unei motivatii intrinseci dezvoltata gradual, in diferitele etape ale evolutiei ontogenetice pentru domeniul profesional ales;
• fundamentarea alegerii profesiunii pe existenta unor aptitudini necesare abordarii ei in conditii de eficienta, aptitudini depistate si educate din timp;
• existenta in structura de personalitate a unui profil moral pozitiv; stimulativ, prin directionarea data de seturile atitudinale;
• o buna educatie sociala, atat in sensul expansivitatii, cat si in cel al capacitatilor de integrare sociala care au o influenta marcanta in integrarea profesionala.

Desigur ca cea mai mare parte a constructiei educative in planul vocational se realizeaza incepand cu preadolescenta, adolescenta si continuandu-se in forme adecvate pe intreaga perioada a maturitatii active. Dar fundamentele acestei constructii se pun la varsta prescolara. Daca se considera ca triada : CE VREAU, CE POT, CE ESTE NECESAR sta la baza orientarii carierei, pentru fiecare dintre ele, prescolaritatea face cate ceva:

"CE VREAU" Pentru a sti ce doreste, ce vrea, copilul trebuie sa cunoasca ce i se ofera in planul profesiunilor. Prescolarul face pentru prima data cunostinta cu aceasta lume prin intermediul profesiunii parintilor, ale altor adulti din familie sau din anturaj. in mod organizat incepe sa o "cerceteze' in gradinita cand activitatile de cunoastere a mediului inconjurator isi propun explicit obiective legate de familiarizarea cu diferite meserii, cu uneltele acestora, cu modul specific de actiune a profesionistului in cauza (mai cu seama pentru acele profesiuni la care "instrumentul' principal este bine conturat iar activitatea are aspecte concrete, inteligibile pentru aceasta varsta). Povestile, filmele vazute il poarta pe copil chiar dincolo de granitele ofertelor reale, catre lumea SF cu "profesiunile' ei ,in general, cu putere de influentare asupra celor mici. Acum copiii vor sa se faca "Robocap', "Terminator', in vreme ce in alte generatii doreau sa devina Feti-Frumosi sau zmei. Aviatia, marina, dresura de animale sunt alte domenii cei fascineaza pe baietii prescolari. Fetitele, cele care nu au chiar dorinte asemanatoare cu ale baietilor, isi directioneaza acel "vreau sa ma fac' catre "doctorita/ coafeza/ cantareata/ educatoare' profesiuni pe care par a "le intelege' mai bine decat pe altele poate si pentru ca mai mult sau mai putin direct contactul cu ele este frecvent, importanta la aceasta varsta este stimularea interesului pentru descoperirea si cunoasterea (in limitele specifice) a unei game cat mai diversificate de profesiuni; cultivarea respectului pentru fiecare dintre acestea prin intelegerea ca fiecare isi are rolul sau determinat si important in mecanismul social; implicit acest respect trebuie manifestat pentru oamenii care lucreaza in orice domeniu, pentru munca in sine. De la ingrijitoarea din gradinita la director, de la gunoierul care vine saptamanal, la inspectorul scolar copilul trebuie sa fie educat sa ii respecte. Exemplul oferit de educatoare este deosebit de important din acest punct de vedere. Gama lui "ce vreau' se largeste si se ingusteaza oscilatoriu in copilarie; odata cu preadolescenta se contureaza si se obiectiveaza in alegerea scolii si apoi in alegerea profesiunii. Aceasta alegere ar trebui sa tina cont insa si de celelalte doua elemente ale triadei.

"CE POT" este greu de aflat. Este presupusa dezvoltarea capacitatii de autocunoastere iar aceasta, la randul ei, este bazata pe o foarte buna cunoastere a evolutiei copilului de catre cei ce il educa: parinti si educatori. in acest sens, educatoarea din gradinita are o sarcina importanta de indeplinit. Pentru familie copilul este "unic', tendinta de supraevaluare fiind prezenta adesea in atitudinile parintilor. Odata cu intrarea in gradinita copilul se confrunta cu covarstnicii, performantele lui sunt comparate cu ale acestora. Educatoarea, cu tact si rabdare, trebuie sa-i ajute, deopotriva pe parinti si pe copil, sa-si formeze o imagine cat mai obiectiva cu putinta, despre posibilitatile reale ale acestuia. Daca reuseste contribuie fundamental la conturarea nivelului obiectiv de asteptare a parintilor fata de performantele viitorului elev, cu consecinte pozitive asupra relatiei de colaborare eficienta, in plan educativ, dintre familie si scoala. Comunicarea permanenta cu familia, prezentarea in fata parintilor a rezultatelor obtinute de catre copil in activitatile educative, serbarile din diferite etape ale anului sunt modalitati prin care parintele este ajutat sa-si vada cu "ochii mintii si nu ai sufletului' propriul copil.

Tot in perioada prescolara si a micii scolaritati se pot depista primele inclinatii ale copilului. Ele trebuie sa fie stimulate atat in activitatea instructiv-educativa din unitatea prescolara cat si de catre familie. Educarea lor pe treptele urmatoare ale ontogenezei depinde, in oarecare masura, de modul in care s-au facut remarcate si stimulate in prescolaritate. Desigur ca nu la toti copiii se manifesta inca de la aceasta varsta unele inclinatii deosebite.

"CE ESTE NECESAR" este un element al triadei care solicita timp pentru a fi inteles corect. El se refera la posibilitatile de insertie profesionala in meseria aleasa in momentul finalizarii profesionalizarii de catre subiectul in cauza. De multe ori parintii, principalii sfatuitori in alegerea carierei , sunt tentati sa gandeasca in raport cu necesitatile curente existente pe piata muncii, uitand ca insertia profesionala a propriului copil urmeaza sa se faca peste un numar de ani. Inca din perioada prescolara, relatia gradinita-familie trebuie sa aiba ca obiectiv si dezvoltarea capacitatii parintilor si a copiilor de a privi in perspectiva, prospectiv piata muncii. Odata formata o asemenea atitudine, in marile momente de decizie (alegerea formei de scolarizare dupa invatamantul obligatoriu si a aceleia de profesionalizare ulterior), atitudinea prospectiva, deja elaborata este de un mare ajutor. Iata deci ca, in ciuda varstei mici pe care o au copiii in gradinita ei pot fi ajutati, direct si indirect, sa-si inceapa drumul lung si anevoios al constructiei artizanale reprezentata de orientarea carierei.

In gradinita si in ciclul primar scolar absolut toate activitatile au valente in acest sens. Ele pun copiii in fata a diferite sarcini, le solicita mintea, corpul, le educa sufletul, capacitatile de insertie si integrare sociala, le fundamenteaza dimensiunea morala, esentiala in respectarea normelor deontologice, in orice profesiune ar activa mai tarziu. Bine realizata, activitatea instructiv educativa contribuie interesant si nuantat la fundamentarea dimensiunii vocationale a actului educational in ansamblul lui.