Metodologia procesului instructiv educativ din gradinita

METODOLOGIA PROCESULUI INSTRUCTIV EDUCATIV DIN GRADINITA

1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE METODA DIDACTICA, PROCEDEU DIDACTIC, METODOLOGIE DIDACTICA

In desfasurarea sa in directia realizarii obiectivelor propuse, procesul instructiv-educativ din gradinita antreneaza anumite metode, procedee si mijloace didactice subordonate si integrate in strategia de instruire. Toate acestea sunt componente importante care contribuie la transmiterea-insusirea continutului invatarii si la realizarea obiectivelor specifice invatamantului prescolar.

Din perspectiva etimologica, metoda didactica (metho = catre, spre si odos = cale, drum) reprezinta calea pe care prescolarul asistat, indrumat de educatoare, o urmeaza pentru a descoperi adevarul precum si modul de cercetare a diferitelor aspecte ale realitatii. Metoda didactica este un instrument pe care cadrul didactic il utilizeaza pentru a organiza activitatea / invatarea copilului in vederea realizarii obiectivelor. Prin intermediul ei prescolarul redescopera adevaruri deja descoperite in cunoasterea stiintifica, isi formeaza deprinderi, obisnuinte si priceperi, isi formeaza si dezvolta capacitati si competente.

In alegerea metodelor, cadrul didactic are in vedere natura obiectivelor preconizate, natura si volumul continutului invatarii, durata activitatii, dotarea didactico-materiala gradinitei, posibilitatile cognitive si energetice ale grupului si ale fiecarui copil. De calitatea metodelor utilizate depinde in ultima instanta eficienta procesului desfasurat, natura si profunzimea transformarilor provocate in personalitatea prescolarului.

Abordand metoda didactica din perspectiva cibernetica, I. Cerghit o defineste ca 'modalitate de directionare a invatarii, prin interventia stimulativa a programarii(secventelor, operatiilor, comportamentelor) insotita de un control imediat si de corectarea rezultatelor partiale inregistrate' (1997, p.12).

Orice forma de activitate din gradinita (activitate comuna, activitate aleasa, activitate de recuperare, etc.) integreaza, in mod ierarhic, mai multe actiuni si operatii. Actiunea, componenta a activitatii, dispune de motivatia activitatii si este orientata catre un obiectiv propriu, subordonat obiectivului activitatii. Calitatea actiunii (adecvarea la activitate, corectitudinea desfasurarii) asigura realizarea optima a obiectivelor activitatii. Metoda didactica reprezinta tehnica de realizare a actiunii integrate in activitate, instrumentul material utilizat de subiect. in desfasurarea ei actiunea antreneaza mai multe operatii care ii sunt componente automatizate. Prin gradul lor de elaborare, operatiile influenteaza calitatea actiunii. Procedeul didactic constituie tehnica de realizare a operatiei integrate in actiune. Asa cum operatia este componenta a actiunii, procedeul didactic este componenta a metodei. Pe parcursul unei activitati cadrul didactic foloseste mai multe metode subordonate obiectivelor preconizate si continuturilor vehiculate, iar in cadrul metodei valorifica anumite procedee. Cu alte cuvinte, metoda didactica poate fi considerata un ansamblu organizat de procedee sau moduri de realizare a operatiilor care stau la baza actiunii de instruire / formare care conduc la realizarea obiectivelor. In cadrul unei metode procedeele pot sa-si schimbe ordinea si chiar pot sa se inlocuiasca unele pe altele nuantand si nu afectand calitatea metodei.

Termenul de metodologie didactica are doua sensuri: ansamblu de metode sau tehnici de instruire si teorie care studiaza natura, functiile metodelor.

Metodologia didactica ca ansamblu de metode se caracterizeaza prin flexibilitate, complexitate, reinnoire, imbogatire.

Intrucat psihologia dezvoltarii a evidentiat faptul ca activitatea constituie cadrul, sursa si factorul fundamental al dezvoltarii copilului, metodologia procesului instructiv-educativ din gradinita include metode centrate pe copil, pe actiunea lui cu obiecte, fenomene, procese si substitutele acestora. Actiunile de observare, de explorare, de manuire, de comparare ajuta prescolarul sa descopere insusiri, cauze, efecte si mai ales sa se dezvolte sub aspect senzorial, intelectual, motivational, afectiv, volitiv, instrumental. Fiecare prescolar are individualitatea sa sub aspectul caracteristicilor senzoriale, intelectuale, energetice, inclinatiilor, ritmului de lucru neuropsihic. De aceea se pune accent pe metode care fac posibila diferentierea si individualizarea. Lucrul in echipa, cooperarea si competitia, intercomunicarea verbala, lucrul independent sunt alte dimensiuni ale metodologiei didactice fundamentate pe optimum motivational, pe rolul starilor afective de grup si individuale in reusita activitatii. Metodele didactice din gradinita ca si cele utilizate in intregul invatamant sunt centrate pe copil si nu pe cadrul didactic, pe obiective si nu pe continut. Ele il familiarizeaza pe prescolar cu tehnici de observare, de explorare, de experimentare si ii valorifica potentialul creativ.

Metodele didactice indeplinesc o serie de functii generale la care se adauga si functii particulare, specifice fiecarei metode. Functiile generale sunt:

functia cognitiva - Metodele organizeaza invatarea, cunoasterea obiectelor/fenomenelor/proceselor realitatii; prin intermediul lor prescolarul se informeaza, descopera, consolideaza, sistematizeaza, utilizeaza cunostintele la care ajunge direct si indirect, in cadrul gradinitei sau in afara ei;

functia formativ-educativa- Utilizand metode de instruire specifice varstei, prescolarul isi formeaza si dezvolta operatii mintale (de analiza, de sinteza, de comparatie, de anticipare, de combinare, de transformare; ajunge la sfarsitul prescolaritatii sa faca abstractizari si generalizari mai restranse). Isi dezvolta capacitate de memorare, reproducere, de definire, de analiza si rezolvare a unor probleme, de valorificare a experientei, de exprimare si de ascultare. Metodele instructiv-educative mijlocesc formarea unor deprinderi intelectuale (de adunare, de scadere, de recunoastere a unor litere, de identificare a sunetelor izolate si a structurilor de sunete, de 'citire' a unei imagini sau a unui set de imagini). In acelasi timp ele permit formarea deprinderilor motrice, practice, a unor calitati motrice, cristalizarea viitoarelor sentimente intelectuale, morale, estetice. Disponibilitatile aptitudinale pot fi descoperite, actualizate si dezvoltate in cadrul activitatilor de invatare si joc tot prin intermediul metodelor, exercitiul fiind exemplul cel mai edificator. Cadrul didactic foloseste si metode care prilejuiesc formarea primelor elemente ale viitoarelor trasaturi si atitudini caracteriale ca si valorificarea si dezvoltarea diferitelor forme de inteligenta.

functia motivationala. Utilizand anumite metode, prescolarii rezolva sarcinile pe care le impune educatoarea si simt satisfactie in raport cu starea de reusita si cu aprecirea (verbala, prin gest, prin zambet) facuta de educatoare. Aceasta satisfactie ii mobilizeaza sa se angajeze si mai mult in rezolvarea altor sarcini. In cadrul activitatilor desfasurate ei isi satisfac/dezvolta curiozitatea, trebuinta de autoexprimare, de prestigiu in fata colegilor si a cadrului didactic, trebuinta de autoafirmare si isi cristalizeaza viitoarele interese.

- functia instrumentala. Metodele activitatii instructiv-educative fac posibile transmiterea-insusirea continuturilor, realizarea obiectivelor, transformarea lor din rezultate anticipate in rezultate realizate. Metodele sunt un instrument utilizat de educatoare dar si de copil pentru asigurarea relatiei intre obiective-continuturi, obiective-rezultate. Calitatea metodelor asigura eficienta activitatii instructiv-educative, realizarea achizitiilor preconizate.

In afara acestor functii generale, fiecare metoda indeplineste functii specifice. De exemplu: povestirea mijloceste insusirea de catre copil a unor cunostinte despre fapte, evenimente, formarea conduitei de ascultare activa, formarea competentei de emitere clara, corecta a unor mesaje dar are si functia de declansare a unor stari emotionale; exercitiul mijloceste formarea deprinderilor, calitatilor, priceperilor dar si consolidarea, aplicarea cunostintelor; observarea are ca functii importante: insusirea noilor cunostinte valorificand experienta proprie cu obiecte, formarea unor structuri perceptive, formarea si dezvoltarea spiritului de observatie.

I CLASIFICAREA SI DESCRIEREA METODELOR ACTIVITATII INSTRUCTIV EDUCATIVE

Metodele didactice pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

In functie de criteriul istoric:

metode traditionale;

metode moderne.

Dupa sfera de aplicabilitate:

metode generae (,u'zate vn toate categoT'e de activftatiy,

metode particulare (specifice unei categorii de activitate).

Dupa organizarea copiilor:

metode de activitate frontala;

metode de activitate in echipa, -metode de activitate individuala;

Dupa tipul de relatii dintre educatoare si copil:

metode autoritare sau directive;

metode liberale sau permisive.

Dupa gradul de determinare a activitatii copilului:

metode algoritmice (directioneaza univoc operatiile realizate de copil);

metode nealgoritmice (ofera libertate copilului). In metodologia activitatii de instruire si educatie din gradinita poate fi utilizata si

clasificarea realizata de I.Cerghit care are la baza drept criteriu principal sursa cunoasterii:

I.Metode de comunicare

1.1 .Metode de comunicare orala expozitiva

1.1.1. Povestirea

1.1.2.Explicatia

1.1.3.Descrierea

l.1.4.lnstructajul verbal

l.2.Metode de comunicare orala dialogata

1.2.1.Conversatia (euristica, de transmitere de noi cunostinte, de fixare/consolidare, de sistematizare) I.2.2.Discutia l.2.3.Brainstorming I.3.Problematizarea

l.4.Metode bazate pe comunicarea prin intermediul imaginilor

II.Metode bazate pe explorarea organizata a realitatii 11.1.Metode de explorare directa a realitatii II. 1.1.Observarea individuala si spontana a obiectelor

Il.1.2.0bservarea independenta dirijata

ll.1.3.0bservarea in grup dirijata

II.2.Metode de explorare indirecta a realitatii

II.2.1. Demonstratia

II.2.2.Modelarea

III.Metode bazate pe actiune

III.1.Metode bazate pe actiune reala

II 1.1.1. Exercitiul

lll.1.2.Lucrari practice

lll.2.Metode bazate pe actiune simulate

lll.2.1.Jocu! didactic

III.2.2.Jocul de simulare

lll.2.3.lnvatarea dramatizata

IV.Metode de rationalizare a continuturilor si a operatiilor realizate de copil IV. 1.Metode algoritmice

In anumita masura este utilizata si in gradinita instruirea asistata de calculator (IAC.) dar cu alte finalitati decat in invatamantul primar; pentru sprijinirea intelegerii, pentru dezvoltarea curiozitatii si a interesului.

Prin povestire se prezinta sub forma verbala evenimente, fapte, intamplari care pot fi autentice sau imaginate. Cadrul didactic mentioneaza momentul (data, ora) si locul in care s-a desfasurat evenimentul respectiv precum si rolul pe care el insusi l-a avut (cititor, spectator, participant). Aceasta metoda necesita utilizarea unui limbaj expresiv, prezenta unei adevarate arta a naratiunii. Expresivitatea poate fi realizata prin intermediul figurilor de stil (epitete, comparatii, metafore, hiperbole), prin utilizarea sufixelor diminutivale si augmentative, prin intermediul intonatiei, accentului, pauzei, intensitatii vocii, ritmului vorbirii, mimicii, gesturilor precum si prin apelarea la experienta senzoriala a copilului. Prin intermediul acestei metode sunt declansate in copil trairi afective de o intensitate optima care vor mijloci cunoasterea obiectelor si fenomenelor din perspectiva inteligentei emotionale precum si formarea in viitor, prin mecanisme de generalizare si conditionare, sentimentelor morale, estetice, intelectuale. Valoarea cognitiva si emotionala a povestirii poate fi amplificata prin utilizarea materialului intuitiv-sugestiv (imagini, planse, diapozitive, diafilme). Povestirea poate fi utilizata cu predilectie la activitatile de educucarea limbajului ca si in cele de cunoasterea mediului. Integrata in structura altor metode ea oragnizeaza si conduce demersurile cognitive ale prescolarului la activitatea matematica sau la educat/e plastica. Povestirea educatoarei ofera prescolarului un model de vorbire corecta, eleganta, expresiva iar repovestirea ii prilejuieste dezvoltarea vocabularului si formarea competentei de exprimare.

Prin descriere sunt prezentate insusirile concrete specifice obiectelor, fenomenelor, proceselor supuse actului observativ. Poate fi utilizata pentru transmiterea cunostintelor in principal la activitatile de cunoastere a mediului si la activitatile matematice. Este integrata in structura altor metode precum instructajul verbal, exercitiul, lucrarile practice. Dispune de doua variante: descrierea literara (utilizata pentru a particulariza obiectele, fenomenele si a declansa in copil anumite stari emotionale) si descrierea stiintifica (exacta, concisa, analitica, integrala). Desi prescolarul nu poate utiliza fara ajutorul adultului aceasta forma, el va fi familiarizat cu descrierea stiintifica atat de necesara procesului de invatamant din ciclul primar.

Explicatia permite dezvaluirea adevarului pe baza argumentatiei deductive. Educatoarea precizeaza ceea ce este general, regula, principiul apoi premisele, cauzele, argumentele. In final, exemplifica prin cazuri particulare care vin sa confirme regula. Desi este mult mai putin folosita decat la scolar aceasta metoda nu poate fi neglijata in gradinita. Orice i se cere copilului sa faca, orice I se spune trebuie argumentat, descris si concretizat. In gradinita pot fi utilizate urmatoarele variante: explicatia cauzala (releva cauza), explicatia normativa (releva criteriile dupa care se stabilesc asemanari, deosebiri sau se identifica trasaturi importante si trasaturi comune), explicatia procedurala (evidentiaza operatiile necesare pentru producerea unui fenomen) si explicatia consecutiva (prezinta in mod enumerativ starile intermediare).

Niciuna din aceste metode nu poate fi utilizata izolat, ci numai impreuna cu altele fata de care au rol anticipativ sau conclusiv. In utilizarea acestor metode, educatoarea va respecta experienta lingvistica si cognitiva specifica fiecarui copil, va utiliza materiale intuitive menite sa declanseze si sa sustina atentia involuntara, va respecta ritmul de gandire specific varstei. Vorbirea sa trebuie sa fie eleganta, clara, corecta din punct de vedere gramatical si semantic, adecvata repertoriului verbal al precolarului.

Prin instructajul verbal educatoarea precizeaza si clarifica sarcinile care vor fi indeplinite, conditiile concrete in care se vor realiza sarcinile, cerintele care vor fi respectate. Metoda se utilizeaza in principal in activitatile practice, dar este integrata si in structura exercitiului, observarii dirijate, etc.

Conversatia dispune de mai multe variante care vor fi selectate in functie de obiectivele urmarite: conversatia introductiva (utilizabila la toate activitatile pentru declansarea interesului si atentiei), conversatia de transmitere a unui corp de cunostinte noi, conversatia de consolidare, conversatia de sistematizare, conversatia euristica (suita de intrebari care genereaza o veritabila investigatie si reorganizare pe care copilul le intreprinde in sfera propriei experiente cognitive pentru a descoperi noul adevar). Lor li se asociaza, ca metoda insa de evaluare, conversatia de verificare. Se recomanda utilizarea cu precadere a intrebarilor cuprinzatoare, a celor productiv-cognitive (cauzale, anticipative, evaluative, ipotetice, interpretative, analitice, sintetice, aplicative, de transpunere,), a intrebarilor convergente si divergente. Educatoarea va stimula participarea tuturor copiilor in elaborarea raspunsului, va asigura starea de confort psihic necesara concentrarii si reflectiei, va manifesta fata de toti copiii o atitudine echidistanta, echilibrata, comprehensiva, va oferi imediat un feed-back complet si complex, va respecta ritmul individual de gandire, va acorda fiecarui copil posobilitatea de a-si corecta si completa raspunsul. Conversatia poate fi integrata in structura altor metode precum: exercitiul, demonstratia, observarea. Dintre toate formele conversatiei, cea care poate fi mai putin utilizata la varsta prescolara este conversatia euristica. Aceasta metoda valorifica gandirea inductiva existenta la prescolar insa necesita un nivel mai inalt de dezvoltare intelectuala decat are prescolarul si mai ales impune prezenta capacitatii de valorificare a experientei personale. Educatoarea caracterizata prin empatie si prin cunoastere aprofundata a mecanismelor cognitive si motivationale ale prescolarului poate sa utilizeze elemente de conversatie euristica.

Discutia reprezinta un schimb general, organizat si constructiv de informatii, de impresii, de opinii. Ea permite valorificarea experientei altora, stimularea spontaneitatii si creativitatii, formarea competentei de comunicare interpersonala precum si a capacitatii de rezolvare a problemelor. La gradinita este utilizata mai putin decat conversatia, Cea mai des intalnita este discutia dirijata de catre cadrul didactic.

In toate activitatile pot fi utilizate elemente ale brainstorming-ului. Aceasta metoda elaborata de creatologul Alex Osbome porneste de la urmatoarele teze:

cantitatea genereaza calitatea;

asocierea ideilor amplifica fluiditatea si flexibilitatea intelectuala si verbala;

amanarea evaluarii ideilor emise amplifica spontaneitatea.

Pe parcursul tuturor activitatilor educatoarea poate sa puna intrebari care cer mai multe raspunsuri, mai multe opinii. Cadrul didactic va incuraja ca fiecare copil sa-si exprime parerea, va accepta toate raspunsurile si ii va obisnui pe copii sa valorifice si raspunsurile colegilor lor. In acelasi timp va corecta manifestarile negative ale unor copii de a domina discutia, de a intrerupe vorbitorul de devia discutia de la tema propusa.

Observarea este o metoda deosebit de importanta prin care se conduce demersul perceptiv al copilului asupra unui obiect, fenomen, proces. Este foarte important ca in actul observativ sa fie antrenate mai multe simturi pentru ca fiecare obiect dispune de caracteristici fizice multiple si variate (insusiri vizuale, tactile, gustative, olfactive). Pe de alta parte este nevoie sa se asigure dezvoltarea tuturor tipurilor de sensibilitate senzoriala. Copiii sunt ajutati sa identifice insusirile concrete, sa le descrie, sa formuleze anumite idei cu caracter generalizator dar si sa consemneze cele observate sub forma desenului si colectarii de componente ale obiectelor. La varsa prescolara se folosesc cu precadere urmatoarele forme: observarea dirijata, observarea organizata si sistematica, observarea enumerativa si observarea descriptiva, observarea individuala si observarea desfasurata in grup.

Problematizarea ramane la orice varsta una dintre cele mai formative metode pentru ca angajeaza plenar copilul, il ajuta sa identifice in viata cotidiana diferite situatiiproblema, sa le defineasca si sa le rezolve, ii stimuleaza si satisfac curiozitatea. Permite reorganizarea cunostintelor. Problematizarea ca metoda cunoaste mai multe etape:

in prima etapa educatoarea gaseste in viata cotidiana probleme care daca sunt definite si rezolvate de copil vor prilejui invatarea unor cunostinte si realizarea obiectivelor propuse;

in etapa a doua educatoarea prezinta copiilor situatia-problema, ii ajuta sa analizeze datele, sa descopere relatiile dintre aceste date, sa elimine informatiile redundante si sa formuleze ipoteze;

in etapa a treia cadrul didactic va sprijini demersurile teoretice si mai ales practice ale copilului prin care acesta verifica calitatea ipotezei, experimenteaza, testeaza;

in ultima etapa educatoarea ajuta copilul sa formuleze concluzii.

In elaborarea sau identificarea situatiei-problema se va tine cont de experienta cognitiva reala a copilului, de nivelul de dezvoltare intelectuala dar si de valoarea motivationala a problemei. Aceasta trebuie sa declanseze curiozitatea copilului, sa genereze o stare de frustrare cognitiva, un conflict conceptual si afectiv. Problematizarea poate fi utilizata nu numai la activitatile matematice ci si la cele de cunoastere a mediului, educatie plastica, de educatie pentru societate.

Experimentul este o metoda la fel de formativa ca si problematizarea pentru ca permite copilului sa formuleze ipoteze, sa le verifice, sa desfasoare anumite rationamente. Aceasta metoda este mai greu de utilizat la varsta prescolara dar pot fi facute mici experiente la cunoasterea mediului, la educatia plastica, la activitatile practice, experiente care vor conduce in timp la formarea atitudinii interogative in fata realitatii. Aceste mici experiente pot fi realizate frontal (in general de catre educatoare in fata copiilor), in echipe si individual. Implicarea directa a prescolarului in efectuarea experientei stimuleaza actul reflexiv, reorganizeaza experienta personala, formeaza abilitati de manuire a diferitelor materiale si instrumente.

Demonstratia reprezinta prezentarea obiectelor, fenomenelor, proceselor prin intermediul unor substitute. Se asigura astfel suportul perceptiv necesar intelegerii si insusirii de noi cunostinte ca si formarea abilitatilor. Demonstratia poate fi facuta de catre educatoare cu ajutorul unor obiecte, fenomene reale sau cu ajutorul imaginilor sau prin empatie si prin cunoastere aprofundata a mecanismelor cognitive si motivationale ale prescolarului poate sa utilizeze elemente de conversatie euristica.

Discutia reprezinta un schimb general, organizat si constructiv de informatii, de impresii, de opinii. Ea permite valorificarea experientei altora, stimularea spontaneitatii si creativitatii, formarea competentei de comunicare interpersonala precum si a capacitatii de rezolvare a problemelor. La gradinita este utilizata mai putin decat conversatia, Cea mai des intalnita este discutia dirijata de catre cadrul didactic.

In toate activitatile pot fi utilizate elemente ale brainstorming-ului. Aceasta metoda elaborata de creatologul Alex Osbome porneste de la urmatoarele teze:

cantitatea genereaza calitatea;

asocierea ideilor amplifica fluiditatea si flexibilitatea intelectuala si verbala;

amanarea evaluarii ideilor emise amplifica spontaneitatea.

Pe parcursul tuturor activitatilor educatoarea poate sa puna intrebari care cer mai multe raspunsuri, mai multe opinii. Cadrul didactic va incuraja ca fiecare copil sa-si exprime parerea, va accepta toate raspunsurile si ii va obisnui pe copii sa valorifice si raspunsurile colegilor lor. In acelasi timp va corecta manifestarile negative ale unor copii de a domina discutia, de a intrerupe vorbitorul de devia discutia de la tema propusa.

Observarea este o metoda deosebit de importanta prin care se conduce demersul perceptiv al copilului asupra unui obiect, fenomen, proces. Este foarte important ca in actul observativ sa fie antrenate mai multe simturi pentru ca fiecare obiect dispune de caracteristici fizice multiple si variate (insusiri vizuale, tactile, gustative, olfactive). Pe de alta parte este nevoie sa se asigure dezvoltarea tuturor tipurilor de sensibilitate senzoriala. Copiii sunt ajutati sa identifice insusirile concrete, sa le descrie, sa formuleze anumite idei cu caracter generalizator dar si sa consemneze cele observate sub forma desenului si colectarii de componente ale obiectelor. La varsa prescolara se folosesc cu precadere urmatoarele forme: observarea dirijata, observarea organizata si sistematica, observarea enumerativa si observarea descriptiva, observarea individuala si observarea desfasurata in grup.

Problematizarea ramane la orice varsta una dintre cele mai formative metode pentru ca angajeaza plenar copilul, il ajuta sa identifice in viata cotidiana diferite situatiiproblema, sa le defineasca si sa le rezolve, ii stimuleaza si satisfac curiozitatea. Permite reorganizarea cunostintelor. Problematizarea ca metoda cunoaste mai multe etape:

in prima etapa educatoarea gaseste in viata cotidiana probleme care daca sunt definite si rezolvate de copil vor prilejui invatarea unor cunostinte si realizarea obiectivelor propuse;

in etapa a doua educatoarea prezinta copiilor situatia-problema, ii ajuta sa analizeze datele, sa descopere relatiile dintre aceste date, sa elimine informatiile redundante si sa formuleze ipoteze;

in etapa a treia cadrul didactic va sprijini demersurile teoretice si mai ales practice ale copilului prin care acesta verifica calitatea ipotezei, experimenteaza, testeaza;

in ultima etapa educatoarea ajuta copilul sa formuleze concluzii.

In elaborarea sau identificarea situatiei-problema se va tine cont de experienta cognitiva reala a copilului, de nivelul de dezvoltare intelectuala dar si de valoarea motivationala a problemei. Aceasta trebuie sa declanseze curiozitatea copilului, sa genereze o stare de frustrare cognitiva, un conflict conceptual si afectiv. Problematizarea poate fi utilizata nu numai la activitatile matematice ci si la cele de cunoastere a mediului, educatie plastica, de educatie pentru societate.

Experimentul este o metoda la fel de formativa ca si problematizarea pentru ca permite copilului sa formuleze ipoteze, sa le verifice, sa desfasoare anumite rationamente. Aceasta metoda este mai greu de utilizat la varsta prescolara dar pot fi facute mici experiente la cunoasterea mediului, la educatia plastica, la activitatile practice, experiente care vor conduce in timp la formarea atitudinii interogative in fata realitatii. Aceste mici experiente pot fi realizate frontal (in general de catre educatoare in fata copiilor), in echipe si individual. Implicarea directa a prescolarului in efectuarea experientei stimuleaza actul reflexiv, reorganizeaza experienta personala, formeaza abilitati de manuire a diferitelor materiale si instrumente.

Demonstratia reprezinta prezentarea obiectelor, fenomenelor, proceselor prin intermediul unor substitute. Se asigura astfel suportul perceptiv necesar intelegerii si insusirii de noi cunostinte ca si formarea abilitatilor. Demonstratia poate fi facuta de catre educatoare cu ajutorul unor obiecte, fenomene reale sau cu ajutorul imaginilor sau cu ajutorul desenului la tabla. Poate fi utilizata la cunoasterea mediului, la activitatile matematice, la activitatile de educatie plastica, la activitatile practice si la educatia fizica. Prin intermediul ei se formeaza deprinderi si priceperi intelectuale,motrice, practice.

Modelarea didactica in invatamantul prescolar inseamna construirea substantiala a unor modele materiale sau ideale ca anaioage ale realitatii si utilizarea lor in desfasurarea invatarii. Se folosesc modelele obiectuale si figurative la cunoasterea mediui as activitatea matematica.

Exercitiul reprezinta efectuarea constienta si repetata a unor operatii sau actiuni mentale si motrice. indeplineste urmatoarele functikaprofundarea si consolidarea cunostintelor, dezvoltarea operatiilor intelectuale, capacitatilor si structurilor psihice, formarea deprinderilor si a aptitudinilor, prevenirea uitarii. Dupa functiile indeplinite, exercitiile pot fi: introductive, de baza, de consolidare, de manuire, de formare a automatismului. Dupa gradul de interventie a educatoaerei sunt: dirijate, semidirijate, libere, combinate. Dupa numarul participantilor se diferentiaza in individuale, in echipa, frontale iar dupa sarcina didactica si continut se clasifica in exercitii verbale, exercitii de calcul matematic, exercitii muzicale, exercitii plastice, exercitii motrice. Pe parcursul efectuarii exercitiului, educatoarea va controla si corecta imediat in vederea prevenirii invatarii defectuoase. Actiunea presupusa de exercitiul respectiv va fi repetata de un numar optim pentru a se preveni formarea platoului imposibil de depasit, va fi efectuata in contexte diferite si se va asigura participarea constienta a copilului.

Jocul didactic este o metoda bazata pe actiunea fictiva, simulata; imbina spontanul, imaginativul cu efortul programat. Jocul didactic presupune intotdeauna o sarcina didactica, reguli si elemente de joc. Se diferentiaza dupa continut si obiective (de dezvoltarea vorbirii, de cunoasterea mediului, muzical, matematic), obiective (de observare, de analiza si sinteza verbala, de orientare, de calcul matematic) si dupa materialul utilizat (intrebari, ghicitori, imagini).

invatarea prin dramatizare, bazata pe empatie, permite relevarea unor trasaturi sau stari mai dificil de patruns dar si dezvoltarea caompetentelor de comunicare verbala.

I STRATEGIA DIDACTICA

Strategia didactica reprezinta modul de abordare a activitatii instructiv educative din gradinita, modul de combinare si organizare cronologica a metodelor, mijloacelor avute la dispozitie, a formelor de grupare a copiilor in vederea realizarii obiectivelor propuse. Ea sugereaza educatoarei modul in care poate aborda o situatie de instruire, modul in care prescolarul va relationa cu continuturile invatarii, impune anumite criterii de alegere, combinare si organizare optima a metodelor, procedeelor, mijloacelor didactice, formelor de grupare. Din aceasta perspectiva, strategia se elaboreaza in functie de obiectivele educationale propuse, natura si volumul continuturilor care vor fi vehiculate, particularitatile psihice ale varstei, grupei si individuale, achizitiile anterioare, dotarea didactico-materiala a unitatii, timpul avut la dispozitie.

loan Cerghit defineste strategia didactica ca 'mod deliberat de programare a unui set

de actiuni sau operatii de predare si invatare orientate spre realizarea obiectivelor stabilite, in conditii de maxima eficacitate si eficienta' ( ). Din acest punct de vedere, strategia didactica prescrie comportamentele care vor fi desfasurate, atat comportamentele cadrului didactic cat si cele ale copiilor.

Un alt sens al strategiei didactice este acela de actiune decompozabila intr-o suita de decizii-operatii, fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare pe baza valorificarii informatiilor dobandite in etapa anterioara. In felul acesta, strategia constituie un instrument care obliga la parcurgerea organizata a evenimentelor instruirii si care care permite controlul comportamentelor educatoarei si ale copiilor in vederea asigurarii eficientei.

Din perspectiva situatiilor pe care le serveste strategia de instruire reprezinta

o structura actionala complexa care se utilizeaza in situatiile cu un anume grad de de neprevazut pentru a spori gradul de certitudine in realizarea obiectivelor propuse (D. Potolea, 1989).

Considerand predarea ca 'sistem de actiuni destinate sa induca invatarea', M. Diaconu apreciaza ca elementele de strategie se regasesc alaturi de cele de tactica didactica si stil educational in structura operationala a predarii (2004, p. 324).

Strategia didactica are un caracter dinamic si deschis, ea se construieste si reconstruieste in functie de evolutia procesului instructiv- educativ, de caracteristicile componentelor acestuia.

In teoria si practica pedagogica se vorbeste de mai multe tipuri de

strategii.

Dupa directia demersurior cognitive strategiile pot fi:

strategii inductive in cadrul carora se porneste de la intuirea unor cazuri concrete reprezentative, se analizeaza aceste cazuri, se identifica ceea ce este important, semnificativ si comun si se ajunge la ceea ce este esential si general; intr-o astfel de strategie se utilizeaza obsevarea, experimentul, conversatia, explicatia, copiii putand lucra independent si in echipa;

strategii deductive care conduc demersurile cognitive ale copilului de la idee, concept, de la ceea ce este esential si general la concret si particular; o asfel de strategie presupune demonstratie, explicatie, problematizare, activitate frontala;

strategii analogice-bazate pe modelare;

strategii mixte.

Dupa gradul de dirijare a copilului se disting:

strategii algoritmice in care copilul este condus pas cu pas (presupun combinarea observarii dirijate, exercitiului, algoritmizarii si activitatea independenta);

strategii euristice in care copilul invata prin rezolvare de probleme, descoperire, experiment, lucrul in echipa imbinanu-se cu activitatea independenta;

strategii mixte- semialgoritmice sau semieuristice.

La varsta prescolara sunt necesare strategiile inductive si, pe masura ce copilul progreseaza sub aspectul mecanismelor psihice cognitive, cele mixte (dupa directia demersurilor cognitive) ca si strategiile algoritmice si semieuristice.

R. F. McNergney si J. M. Herbert (apaud M. Diaconu) clasifica strategiile in strategii comportamentiste, strategii rational-cognitive, strategii bazate pe interactiunea sociala si strategii personaliste care se diferentiaza dupa scopurile educationale dominante, structura operationala, interactiunile dintre agentii actului educativ, conditiile materiale si umane necesare. Strategiile care fac parte din prima categorie, pornesc de la conceptia behaviorista asupra invatarii si sunt centrate pe comportamentul observabil pe care trebuie sa si-l formeze copilul. Educatorul identifica comportamentele implicate in sarcinile de invatare, stabileste obiectivele, proiecteaza demersurile de instruire, conduce, evalueaza, regleaza invatarea acestor comportamente. Strategiile rational-cognitive pornesc de la conceptia piagetiana asupra mecanismelor invatarii si dezvoltarii. Ele impun implicarea personala in actul de cunoastere sub forma cercetarii, rezolvarii de probleme, descoperirii, totul presupunand asimilare si acomodare. Invatarea din experienta personala ca si din experienta celuilalt reprezinta ideea de baza a strategiilor bazate pe interactiunea sociala. Activitatea in echipa, invatarea prin cooperare, conversatia, schimbul de idei reprezinta dimensiuni majore ale acestor strategii. Ideille lui C. Rogers despre evolutia trebuintelor de autoexprimare si pretuire constituie punctul de plecare al strategiilor personaliste. Cadrul didactic devine un consilier care il ajuta pe copil sa-si defineasca si recunoaca nedumeririle, experientele, sentimentele, sa-si formuleze obiective personale, sa elaboreze planuri. Un loc important in acest tip de strategie il au conduita de ascultare activa, atitudinea comprehensiva, respectul neconditionat.

Adoptarea strategiei reprezinta un act de decizie pedagogica si depinde in buna parte cu teoria pedagogica la care adera cadrul didactic. Conteaza insa si varsta copiilor, tipul de activitate, obiectivele preconizate. Dupa parerea noasta, la varsta prescolara devin eficiente strategiile comportamentaliste si cele rational-cognitive.

I 4. MIJLOACELE DE INVATAMANT

Mijloacele de invatamant sunt instrumente sau complexe instrumentale produse, adaptate sau selectate in vederea realizarii obiectivelor educationale propuse. Ele sprijina si amplifica eforturile copilului in receptarea, decodificarea, sistematizarea cunostintelor, in formarea deprinderilor, abilitatilor, aptitudinilor si capacitatilor, in aplicarea achizitiilor invatarii. Cu alte cuvinte, favorizeaza invatarea constienta, rapida, temeinica. Educatoarea le foloseste atat in activitatile comune, in jocurile si activitatile alese (care nu s-ar putea desfasura in absenta materialelor) cat si in activitatile recuperatorii. Data fiind gandirea concreta, intuitiva a prescolarilor, utilizarea mijloacelor de invatamant devine o conditie stringenta.

Dintre nenumaratele clasificari ale mijloacelor de invatamant, prezentam pe cea realizata de I. Cerghit (i997) care utilizeaza doua criterii - functia pedagogica si forma de prezentare:

mijloace informativ - demonstrative au functia de transmitere / intelegere a noilor cunostinte, de ilustrare, concretizare a unor idei si includ, la randul lor, materiale intuitive, reale sau originale (fructe, frunze, plante intregi, colectii de plante, colectii de insecte, instrumente, aparate, minerale, produse alimentare, jucarii, etc), substitute bidimensionale ale obiectelor reale (imagini, planse, tablouri, diapozitive, desene, etc), substitute tridimensionale (mulaje, machete, corpuri geometrice, modele materiale realizate in plastilina, nisip sau ipsos, etc), reprezentari simbolice (semnele operatiilor aritmetice, litere, cifre, scarita muzicala, etc);

mijloace de exersare si formare de deprinderi (instrumente si aparate sportive, instrumente muzicale, instrumente, aparate si substante de laborator);

mijloace de evaluare a rezultatelor invatarii (fise de evaluare, calculatorul, instrumente construite de educatoare pentu a evalua raspunsurile copiilor):

mijloace de rationalizare a timpului (sabloane, stampile, etc). La acestea adaugam mijloacele stimulative.

O categorie aparte de mijloace de invatamant sunt cele tehnice audio- vizuale: diaproiector, retoproiector, cineproiectorepiproiectior, etc.

In alegerea mijloacelor de invatamant, educatoarea are in vedere natura obiectivelor preconizate, particularitatile cognitive, motivationale si ale atentiei copiilor, resursele existente in gradinita, metodele care vor fi utilizate. Toate mijloacele trebuie sa fie adecvate obiectivelor educationale, sugestive, placute, atractive, confectionate din materiale care fac imposibila accidentarea. Prezentarea si utilizarea lor se fac in momentul potrivit pentru a preintampina distragerea si inertia atentiei.