TRATAREA DIFERENTIATA - CERINTA A INVATAMANTULUI MODERN

Realizarea obiectivului principal al educatiei prescolare acela "de a permite fiecarui copil sa-si urmeze drumul sau personal de dezvoltare si crestere" impune tratarea lui diferentiata si individualizata.

Cresterea eficientei actului didactic este data de imbinarea formelor de organizare pentru a realiza o predare diferentiata data atat de diferentierea continuturilor cat si de alegerea metodelor si procedeelor adecvate in functie de particularitatile fiecarui copil.

In lucrare sunt prezentate cateva studii de caz care au fost analizate in timpul derularii unor activitati cu o grupa de prescolari.

Se demonstreaza necesitatea aplicarii acestui principiu fundamental psihopedagogic pentru eficientizarea actului educational.

TRATAREA DIFERENTIATA- CERINTA A INVATAMANTULUI MODERN

Tratarea diferentiata a copilului prescolar este impusa de realizarea obiectivului principal al educatiei prescolare, acela de a " permite fiecarui copil sa-si urmeze drumul sau personal de crestere si dezvoltare"

Pentru cresterea eficientei actului didactic se impune imbinarea formelor de organizare pentru a realiza o predare diferentiata prin diferentierea continuturilor si alegerea metodelor si procedeelor adecvate in functie de particularitatile fiecarui copil.

Cunoasterea si aplicarea acestui principiu fundamental al psihologiei si pedagogiei se coreleaza functional cu strategiile instructiv- educative aplicate de educatoare, cu obiectivele educationale si formele de organizare a activitatilor, cu toate celelalte principii didactice - al intuitiei, al invatarii prin actiune etc., componente ce reflecta calitatea actului educational.

Cunoasterea si respectarea particularitatilor psihofizice de varsta si individuale constituie o conditie sine qua non a interventiilor educatorului al carui scop este constructia personalitatii prescolarului care indiferent de varsta este o structura " bio-psiho-socio-culturala".

Tratarea individuala adecvata usureaza procesul de adaptarea a copilului la cerintele si obiectivele procesului didactic, la activitatile din afara gradinitei, aceasta adaptare fiind echilibrul functional intre acomodare si asimilare.

Tratarea diferentiata a copiilor presupune o adaptare reciproca intre cerintele programului gradinitei si posibilitatile copiilor.

Psihologul american Jerome Bruner intr-o lucrare sublinia faptul ca, dezvoltarea intelectuala trebuie vazuta ca un proces de interiorizare a proceselor de actiune, a celor de imagine si de simbolizare, el precizeaza ca nu trebuie sa asteptam pasivi momentul aparitiei capacitatii de asimilare a unor anumite cunostinte. Daca se creeaza conditii adecvate, daca se folosesc metode activ-participative si se respecta particularitatile de varsta si individuale procesul de instruire poate influenta activ capacitatea de asimilare a unor cunostinte.

Conditiile de mediu socio - cultural si economic din familie, calitatea procesului didactic din gradinita, adaptarea prescolarului la procesul instructiv -educativ pot accelera dezvoltarea intelectuala a prescolarului, pot grabi trecerea in urmatorul stadiu psihogenetic, asa cum conditiile nefavorabile pot incetini aceasta trecere.

In gradinita, intreaga ambianta trebuie sa fie relaxanta, de buna dispozitie, activitatile de invatare sa fie organizate in spirit ludic, incat copilul sa participe tot mai motivat la diferite actiuni ce -i revin individual .

Tratarea diferentiata exprima necesitatea ca organizarea, desfasurarea si evaluarea actiunilor educative din gradinita sa fie in acord si sa stimuleze dezvoltarea psihogenetica a copilului. Sarcinile care se dau copilului trebuie sa fie in consens cu insusirile de personalitate, care se afla in permanenta devenire si transformare, doar asa se poate asigura o amplificare a efortului psihic si fizic al copilului.

Actiunea de diferentiere a activitatilor cu copiii, trebuie stabilita in functie de acele aspecte care influenteaza mai puternic randamentul acestora. Stabilirea unui sistem de lucru adecvat trebuie sa se faca in functie de " capacitatea de invatare" sau de insusire a informatiilor.

Deosebirile dintre copii sunt foarte evidente, fiind legate de capacitati individuale si modalitati de structurare pe plan mental relativ constant, de aici rezulta necesitatea nuantarii formelor de munca, a metodelor folosite, a ritmului de lucru in functie de capacitatea de asimilare dovedita de copil. Orice actiune de diferentiere a instruirii trebuie sa porneasca intotdeauna de la sesizarea trasaturilor comune, dar si a deosebirilor dintre subiecti, deosebiri referitoare la tipul dominant al proceselor nervoase superioare, dezvoltare intelectuala, capacitate de invatare, ritm de lucru, interes, inclinatii, etc.

Depistarea acestor trasaturi care-i diferentiaza pe copii, stabilirea rolului fiecareia in definirea comportamentului care duce la performantele scontate, reprezinta operatia initiala, premisa oricarei actiuni de tratare diferentiata a subiectilor.

Caracteristica actiunii de diferentiere in planul organizarii si desfasurarii activitatii didactice o constituie nuantarea modalitatilor de lucru, evitandu-se separarea permanenta a copiilor capabili de un randament ridicat, de copii lenti, implicandu-se imbinarea rationala, echilibrata a activitatilor frontale cu intreaga grupa si a activitatilor pe grupuri sau individuale, adaptate particularitatilor acestora.

Pentru ca fiecare copil sa-si atinga potentialul maxim in dezvoltarea psihofizica si intelectuala, educatoarele recurg la tehnici de adaptare individuala.

In contextul activitatilor zilnice, se pune intrebarea" Cum satisface echipa de educatori necesitatile individuale si solicitarile din partea fiecarui copil?"

O sala de grupa dotata cu materiale stimulative, folosite in mod creativ, face ca fiecare copil sa-si initieze un proces de invatare propriu, in ritm propriu. Optiunile exprimate de copii in mod individual sunt adecvate nivelului lor de dezvoltare. Pe masura ce educatoarele observa comportamentele copiilor, ele evalueaza ariile de interes sau preocuparile speciale si formuleaza obiective individuale pentru fiecare copil, bazandu-se pe cunoasterea psihologica si pe observatiile efectuate.

MODEL DE GRAFIC PENTRU CONSEMNAREAGRADULUI DE PARTICIPARE A COPILULUI IN ACTIVITATI PE ARII DE STIMULARE

Nota: Pentru consemnarea gradului de participatie se pot folosi diverse simboluri, de genul: "-" - inactiv

"+" - activ ;

"++" - foarte activ

Obiectivele astfel conturate pot fi atinse prin adaptarea mediului de invatare si prin facilitarea unor oportunitati pentru procesul educational.

Se urmareste astfel:

a)     incurajarea intereselor: pentru un copil care evita sa-si asume riscuri prin extinderea gamei de activitati desfasurate, educatoarea poate extinde o activitate deja familiara copilului prin integrarea in cadrul ei a unor noi activitati. Un exemplu: lui Radu, ii place sa construiasca, dar ezita sa deseneze sau sa scrie. Educatoarea ii poate da o plansa, cateva foi de hartie si benzi desenate pentru lipit, cerandu-I copilului sa faca un semn de circulatie rutiera sau o eticheta cu semnul interzis, pe care el sa le lipeasca pe " autostrada" pe care o construieste. Un alt exemplu: Diana este o fetita care vorbeste atat de incet, incat cu greu poate fi auzita atunci cand este in grup. Educatoarea ii da Dianei o papusa, o alatura altui copil care se joaca tot cu o papusa si ii roaga pe amandoi sa se joace cu papusile care vor canta sau vor spune cu voce tare refrenul unui cantec cunoscut.

b)     a invata unii de la altii : J. Piaget referindu-se la importanta socializarii afirma ca cel mai bine copiii invata unul de la altul. Capacitatea de intelegere a copiilor poate fi facilitata punand copilul care nu intelege o notiune, langa altul care a reusit sa o asimileze. De exemplu, copilul care nu a inteles corespondenta unu la unu, isi priveste partenerul care ii demonstreaza si il "invata". Un alt copil care nu a inteles cum se executa un vaporas prin indoirea hartiei urmareste cum colegii din grup realizeaza vaporase, pentru a le pune in miscare pe "mare". Se incurajeaza astfel munca in echipa .

c)      axarea pe nevoi specifice: pentru a le oferi posibilitatea sa-si dezvolte unele deprinderi si talente, educatoarea le poate crea ocazii diferite. De exemplu, daca educatoarea a observat ca mai multi copii intampina dificultati in folosirea foarfecelor, in acest caz se desfasoara activitati care sa le stimuleze musculatura mainii, cum ar fi apucarea obiectelor cu penseta sau clestele ori plasarea carligelor pe un sevalet sau pe franghia de rufe a papusii; apoi pasul urmator ar fi ruperea hartiei pentru a se ajunge in final la taierea ei.

d)     invatarea integrata : copiii pot propune teme sau pot initia proiecte individuale. Proiectele trebuie sa decurga dintr-un interes aratat de unul sau mai multi copii, interes verificat de educatoare pentru a vedea cat este de durabil. In cazul in care copiii continua sa manifeste o deosebita curiozitate in legatura cu anumite subiecte, un proiect bazat pe aceasta tema este proiectat, dezvoltat si extins de catre copii impreuna cu echipa de educatori.

Un exemplu de proiect este cel constituit pe baza interesului manifestat de cativa copii pentru animalele preistorice, pentru dinozauri. Copiii par sa fie atrasi, dar in acelasi timp mirati de dimensiunile uriase ale acestor reptile care populau cu mult timp in urma planeta . Educatoarea s-a adresat unui grup mic de copii, incluzandu-i pe cei doi copii care tocmai discutau despre dinozauri,dupa ce cu o seara inainte urmarisera un film la televizor. Educatoarea i-a intrebat pe copii ce stiu despre dinozauri si a aflat ca unul dintre ei stia ca exista cateva specii de dinozauri. Un alt copil l-a contrazis sustinand ca nu exista decat un singur fel de dinozauri. Educatoarea a sugerat copiilor sa puna intrebari despre dinozauri celorlalti copii din grupa si astfel, discutia s-a extins devenind o tema luata in dezbatere. La sfarsitul zilei li s-a sugerat copiilor sa-i intrebe pe parinti despre dinozauri pentru a afla cat mai multe despre acestia.

A doua zi, un copil a venit la gradinita cu o carte despre dinozauri, un alt copil a spus ca mama lui studiaza despre aceste animale la universitate, altul a adus o caseta video cu un documentar despre mediul de viata al acestora, despre opiniile oamenilor de stiinta cu privire la disparitia dinozaurilor. Copiii au ascultat cu mare atentie ce li se citea din cartea despre dinozauri s-au ingramadit sa priveasca ilustratiile si au dictat educatoarei o invitatie pentru mamica acelui copil, rugand-o sa vina la gradinita sa le povesteasca tuturor despre dinozauri. Pe o perioada de cateva zile copiii au rasfoit si alte carti, atlase procurate de la biblioteca, enciclopedii, au desenat aceste animale, compunand o carte a grupei despre acest subiect, au confectionat dinozauri din nisip si apa si au vizionat casete video, au pictat pe figurine de plastic reprezentand aceste animale.

Discutand despre dimensiunile dinozaurilor, educatoarea i-a rugat pe copii sa estimeze cam ce suprafata din sala de grupa ar putea acoperi un dinozaur. Copiii au masurat sala de grupa cu ruleta si au constatat ca un dinozaur este chiar mai mare decat sala lor de clasa. Apoi s-au gandit sa construiasca in curtea gradinitei un dinozaur. Au lucrat in echipa cu foarte mult interes pentru sarcina, s-au ajutat reciproc, iar la sfarsitul lucrarii s-au bucurat impreuna de rezultatul obtinut.      Acest proiect pe tema dinozaurilor a captat interesul copiilor din grupa pe o anumita perioada de timp; trei dintre copiii grupei s-au preocupat indeaproape de aceasta tema timp de peste doua saptamani.

Acest exemplu ilustreaza capacitatea pe care o au copiii pentru exploatarea in detaliu si pentru a invata cat mai multe. Proiectul a implicat rezolvarea de probleme, deprinderi de alfabetizare, cunostinte matematice, despre mediul inconjurator, aplicatii practice. Copiii au lucrat individual si pe grupuri,au fost implicati parinti, specialisti. Totul a fost interesant si chiar distractiv, atat pentru echipa de educatori cat si pentru copii. Proiectele de acest gen extind aria de utilizare a materialelor si mediul educational dincolo de sala de clasa, sporesc eficienta procesului instructiv educativ, trezesc interesul pentru activitate, reduc verbalismul inutil in favoarea activitatii proprii, reduc rolul de spectator al copilului activizand intreaga grupa, stimuleaza aptitudini si comportamente, ofera copilului libertate si initiativa.

Pentru atingerea obiectivelor programei,in proiectarea activitatilor trebuie sa se tina seama de tipul de activitati, de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, de stabilirea unor corelatii intre obiective, continut si strategii didactice.

Pentru reusita acestor activitati educatoarea trebuie sa aiba capacitati psihopedagogice si psihosociale prin care sa determine gradul de dificultate al cunostintelor pentru a nu subincarca si suprasolicita copiii, trebuie sa gaseasca cele mai adecvate metode si mijloace pentru a face accesibil actul de predare-invatare, sa comunice usor si eficient cu grupul si cu fiecare copil separat.

Obiectivitatea unor virtuti - iubire, seninatate sufleteasca, incredere in devenirea copilului, optimism pedagogic-in relatia educatoare- copil contribuie la optimizarea strategiilor psihopedagogice de tratare diferentiata, asigurandu-se un climat tonic, de buna dispozitie, avand ca efecte mentinerea tonusului motivational-afectiv al copiilor din grupa si dorinta lor de participare la activitati.