vProfesorul - dictator sau partener?

Profesorul - dictator sau partener?

Profesorul, ca organizator al procesului instructiv-educativ, trebuie sa dea dovada unor capacitati psihopedagogice, alegand materialul didactic pe care il va prezenta copiilor intr-o forma cat mai accesibila. De asemenea, el trebuie sa adopte o cale eficienta de comunicare, exercitand influente constructive asupra copiilor si sa utilizeze moderat autoritatea si puterea.

Stilul managerial pe care profesorul il adopta este demersul realizat de acesta, constand in identificarea si valorizarea resurselor umane si tehnice ale clasei de elevi. Kenneth Moore mentioneza trei stiluri manageriale, fiecare avand caracteristici proprii.

• Stilul autocratic vizeaza un cadru didactic ale carui actiuni se caracterizeaza prin dominatie, presiune si putere. Elevii nu au posibilitatea de a-si spune punctul de vedere, desfasurandu-si activitatea intr-o atmosfera stresanta, a carei dominanta este frica.
• Stilul democratic presupune o impartire a sarcinilor si a responsabilitatilor din cadrul clasei, elevii formandu-si deprinderi si abilitati. Ei sunt astfel incurajati sa ia decizii, sa-si asume responsabilitati.
• Stilul laissez-faire este caracteristic unui profesor care nu se implica in organizarea clasei, transferand responsabilitatea numai asupra elevilor si intervenind numai cand este solicitat. De aici, o atmosfera de dezordine si de haos, improprie desfasurarii unui proces educativ eficient.

Se poate stabili portretul profesorului ideal? M. Saunders2 creioneaza cateva trasaturi ale acestuia, insistand asupra influentei pe care acesta o are in clasa de elevi si asupra rolului sau formativ. Astfel, un profesor modern isi coordoneaza cu atentie predarea, insistand asupra functiei evaluative si asigurandu-se ca elevii si-au insusit in mod corect si constient cunostintele prezentate. El va lua cele mai bune masuri pentru optimizarea procesului instructiv si va adopta un comportament adecvat cu reactiile copiilor. Le va intelege si accepta punctul de vedere, preocupandu-se de toti in aceeasi masura.

"Ca personalitate eficienta sau optimala, profesorul este exponentul unor calitati esentiale care contribuie la realizarea unui proces instructiv-educativ de calitate: flexibilitate, sociabilitate, stabilitate afectiva, capacitate empatica (de tip cognitiv, motivational, afectiv), spirit de echipa si de prietenie, capacitate de intelegere superioara a realitatilor pedagogice aflate in permanenta transformare.", noteaza Gabriela Cristea.3

Acest tip de profesor contrazice invatamantul traditional, care promova un cadru didactic inflexibil, distantat de elevii sai si de nevoile acestora. El vine sa raspunda noilor provocari ale societatii, propunand un model uman al profesorului, surprins in multipla ipostaza: organizator, initiator, formator si evaluator al procesului de invatamant. Astfel, prin actorii sai educationali, scoala propune un model de comportament si de initiativa, axandu-se pe valori, cum ar fi respectul, munca individuala, traditia, imaginatia creatoare.