CAUZELE DEGRADARII BUNURILOR CULTURALE - FACTORI NATURALI

Doua principii esentiale stau la baza intregii activitatii de conservare a bunurilor culturale in toata lumea.

Conservarea are prioritate asupra restaurarii. Metodele practice abordate in domeniul restaurarii variaza in functie de natura obiectului si de starea de conservare a operei. Ritmul accelerat al restaurarii aplicat pe scara larga poate fi de multe ori chiar daunator conservarii, de aceea intr-o astfel de activitate se recomanda extrem de mult tact stiintific si un deosebit simt al raspunderii.

Conservarea patrimoniului cultural este conditionata de cercetarea interdisciplinara in studierea si conservarea bunurilor de cultura. Stiintele pozitive - fizica, chimia, microbiologia etc. - sunt chemate sa contribuie la cunoasterea materiala a bunurilor culturale.

In fond, actiunea de conservare a patrimoniului cultural si artistic al unei tari este in primul rand o problema de cercetare stiintifica si apoi de executie tehnica.

Principala cauza de degradare a constructiilor, statuilor si vestigiilor arheologice neadapostite este climatul. Climatul insumeaza rezultatul unui numar de factori diversi, dintre care principalii sunt:

temperatura

umiditatea (precipitatiile, condensarea si starea higrometrica)., la aceasta se mai adauga

lumina - actiunea prea puternica a soarelui, in unele zone de pe glob,

vantul

componenta aerului: salinitatea prea mare a aerului in zonele marine, poluarea aerului prin reziduurile produse de industrie.

Aceste elemente actioneaza si asupra obiectelor pastrate in spatii inchise, expuse sau depozitate in salile muzeelor, instalate in constructii special amenajate sau in monumente istorice care au primit ulterior aceasta destinatie, ca si asupra monumentelor.

Temperatura si umiditatea

Umiditatea este unul dintre cei mai daunatori factori din mediul ambiant, fiind implicata in toate clasele de procese chimice, fizice si biologice. Mecanismele multor procese de degradare pot fi puse in miscare tocmai de cantitatea de molecule de apa absorbita sau cedata de obiecte.

Sursele de umiditate sunt numeroase: evaporarea apei din zidurile cu igrasie sau cu infiltratii, patrunderea aerului umed din exteriorului spatiilor de depozitare sau expunere a bunurilor culturale, sau din spatii in care se desfasoara activitati ce produc umiditate, din evaporarea apei folosite pentru igienizarea spatiilor, din respiratia vizitatorilor.

Igrasia, de fapt umiditatea de capilaritate sau umiditate ascendenta, poate fi provocata de o acumulare de apa la baza zidului, de ridicarea panzei freatice, de degradarea izolatiei de la temelia zidului fie din cauza miscarii solului fie din alte cauze.

Urmarile nerepararii la timp a jgheaburilor, burlanelor, invelitorilor pot fi la baza a numeroase probleme nu numai pentru conservarea monumentelor ci si pentru bunurile pastrate in muzee sau depozite. Pe langa modificarea umiditatii aerului, asemenea neglijente pot provoca accidente de felul inundarii depozitului de covoare din colectia muzeului Peles, la favorizarea infestarii lemnului unor grinzi de rezistenta si a parchetului cu merulius lacrimans[1]

Prin umiditate ambientala se intelege cantitatea de vapori de apa pe care aerul o contine intotdeauna, in forma invizibila. Cantitatea maxima de vapori pe care poate sa contina un volum de aer se numeste umiditate de saturatie si este cu atat mai mare cu cat temperatura este mai mare. Scaderea temperaturii poate provoca atingerea gradul de saturatie a aerului, ca urmare surplusul de vapori se condenseaza sub forma de picaturi (ceata) sau pe obiecte, in timp ce ridicarea temperaturii provoaca "uscarea" obiectelor, evaporarea apei absorbite anterior de ele. Cel mai puternic reactioneaza la asemenea modificari bunurile de natura organica higroscopice.

Materialele higroscopice absorb o cantitate de vapori de apa din mediul ambiant pana la o anumita limita care depinde de:

natura materialului (piele, pergament, lemn, hartie, textile)

umiditatea relativa UR.

Umiditatea relativa este raportul intre umiditatea aerului in momentul masurarii si cantitatea maxima de vapori pe care aerul poate sa o contina la temperatura din acelasi momentul al masurarii. Raportul se inmulteste cu 100, astfel incat umiditatea relativa (prescurtat UR) se inregistreaza in procente.

Ca atare, in functie de materialele din care sunt alcatuite, la aceeasi umiditate relativa, obiectele absorb o cantitate diferita, dar limitata de vapori, ajungandu-se, dupa o anumita perioada (ore, zile), la o stare de echilibru cu mediul ambiant. Prin urmare, modificarea umiditatii ambientale provoaca iesirea din echilibru, cele mai daunatoare fiind:

cresterea UR peste 65%

scaderea UR sub 50%

o UR oscilanta.

Umiditatea crescuta accelereaza procesele chimice si fotochimice care au ca efect modificarea culorii, fragilizarea materialelor, scaderea rezistentei mecanice etc.[2] Ea este implicata si in procesele de autooxidare, in prezenta aerului poluat produce deteriorarea produselor din piele, corodarea metalelor. Din punct de vedere fizic produce cresterea volumului, umflarea, incretirea,inmuierea adezivilor naturali. In fine, umiditatea sporita favorizeaza degradarea biologica prin aparitia mucegaiurilor, ciupercilor, fixarea radacinilor unor plante in fisuri, crapaturi de ziduri.

Scaderea umiditatii provoaca micsorarea volumului, scorojirea, pierderea elasticitatii, aparitia de microfisuri, exfolieri, clivari, casarea adezivilor naturali. Cel mai dramatic efect al scaderii bruste a umiditatii apare la materialele arheologice in momentul decopertarii. In schimb bunurile alcatuite din materiale anorganice, nefiind higroscopice, nu sunt afectate de umiditatea scazuta.

Cele mai daunatoare sunt insa oscilatiile ample ale umiditatii ambientale. Independent de natura obiectului sau a monumentului, capacitatea lui de adaptare la mediul inconjurator este foarte mare Tinute vreme indelungata in anumite conditii de umiditate si de temperatura relativ constante, chiar daca valorile umiditatii sunt mult diferite de cele optime pentru pastrarea lor, aflate in sol, in apa, la Antarctica sau in desert, in spatiul inchis al unei pesteri sau mormant, obiectele tind sa ajunga la o stare de echilibru fata de acest mediu si pot fi gasite intr-o stare foarte buna de conservare. Atunci, insa, cand sunt supuse modificarii conditiilor in care s-a stabilit acel echilibru de adaptare, chiar in conditiile de microclimat din salile sau depozitele de muzeu, aceste obiecte se degradeaza intr-o perioada ce poate varia de la cateva secunde la cateva luni. Aceste efecte sunt maxime la obiectele stratificate (icoane, sculptura policromata, picturi in ulei s. a. m. d.) deoarece higroscopicitatea straturilor difera si produce tensiuni soldate cu fisuri, clivari la contactul dintre straturi.

Pe de alta parte, variatiile semnificative de umiditate, cu cat sunt mai rapide, prin variatia de volum, produc slabirea coeziunii moleculare, produc uzura mecanica: rosaturi intre urzeala si bateala la tesaturi si broderii, la panza suportului picturilor, la contactul bucatilor de lemn din mobilierul de arta s. a. m. d.

Microclimatul

In lumea intreaga, toti conservatorii si restauratorii preocupati de pastrarea monumentelor de arhitectura, ca si a obiectelor din muzee, urmaresc in primul rand sa impiedice actiunea destructiva a climatului. Aceasta problema se pune cu tot mai multa acuitate in zonele puternic industrializate si in tarile tropicale si ecuatoriale, unde climatul este cald si foarte uscat, sau prea umed, iar variatia zilnica dintre maxima si minima temperaturii este extrem de ridicata. Mai putin grava, dar totusi daunatoare in timp este situatia bunurilor existente in tarile cu climat continental excesiv, in care sunt mari diferentele de temperatura dintre vara si iarna, chiar daca umiditatea este mult mai moderata, iar trecerile de la un anotimp la altul se fac treptat.

Notiunea de microclimat, insumeaza totalitatea conditiilor de temperatura, umiditate, compozitie a aerului etc. unei anumite zone in raport cu alta. Exista un microclimat al zonei nordice a Moldovei, cu o umiditate ridicata, pe care obiectele din colectiile manastiresti o suporta de cinci-sase secole, intocmai cum exista microclimatele zonelor oceanice mai umede. Se poate vorbi de microclimatul propriu asezarilor arheologice, criptelor, mormintelor si monumentelor de arhitectura devenite muzee.

Microclimatul artificial creat in muzee are avantajul ca poate fi stabilizat si adaptat obiectelor. Tendinta actuala este de a crea astfel de microclimate si dincolo de spatiul inchis al unui muzeu, prin diferite mijloace:

a) Scoaterea noilor cladiri de muzeu din zona de concentrare si aglomerare a oraselor spre partea periferica si de spatii verzi sau chiar izolarea lor in zone rurale. Fundatia Abbeg din satul Riggisberg, la 30 km de Berna, in Elvetia, adapostind cel mai modern muzeu de textile din Europa, deschis in anul 1967, este un exemplu de acest gen. Muzeul artelor si traditiilor populare al Frantei, instalat in anul 1971 intr-o cladire foarte moderna, este construit intr-o zona verde a Parisului (Bois de Boulogne), iar Muzeul de arta moderna de la Belgrad, inaltat cu cativa ani in urma, este instalat intr-un vast parc intre Sava si Dunare. Muzeele din Japonia sunt inconjurate de gradini si lacuri.

b) Inconjurarea vechilor cladiri de muzeu cu plantatii.

c) Refacerea spatiilor verzi si replantarea padurilor in preajma monumentelor de arhitectura.

d) Interzicerea amplasarii unor surse de poluare in preajma unui muzeu sau monument istoric.[3]

Deoarece stabilitatea conditiilor atmosferice este cel mai important factor al conservarii, s-a incercat crearea unui microclimat constant, mentinut in mod artificial, chiar in spatiul inchis al cladirii muzeului. In acest cadru, vitrinele din expunere sau dulapurile din depozite au, la randul lor, un alt mediu, in care variatiile sunt inca si mai reduce fata de climatul salilor de muzeu.

Gradul de umezeala crescut in medial muzeal poate deveni oricand o cauza de deteriorare a obiectelor pastrate in spatii inchise, tot atat de puternica ca si asupra celor expuse liber. De aceea temperatura trebuie sa fie permanent raportata la umiditatea relativa. Mentinerea lor constanta este cea de-a doua conditie. Variatiile de temperatura admise sunt intre limitele minime de 15C si 24C, diferind uneori de la tara la tara, iar cele de umiditate intre 55% si 65% nu sunt de luat in consideratie decat pentru panourile subtiri pictate pe lemn, unde adaptarile repetate pot duce la desprinderea picturii. Limita inferioara a umiditatii tolerabila in cadrul temperaturilor amintite poate cobori pana la 50%, chiar 45%. Uscaciunea sub aceasta limita aduce prejudicii in decursul vremii obiectelor care au ca material de baza hartia, pergamentul, pielea etc. De asemenea, uscaciunea aerului determina desfacerea cleiului, producand deteriorarea mobilierului cu entarsii si incrustatii. Scaderea temperaturii si marirea posibilitatilor de aerisire este obligatorie in acest caz.

In Romania, Normele de conservare si restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, aprobate prin Hotarare de Guvern in anul 2003, precizeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca spatiile in care se pot pastra si expune bunurile, respectiv: UR cuprinsa intre 50% si 65% si temperatura maxima de 22 C, cu precizarea ca pentru depozite este admisa orice temperatura cuprinsa intre 1 C si 18 C, dar corelata in permanenta cu umiditatea si in conditiile pastrarii stabilitatii microclimatice. Pentru obiectele foarte sensibile despre care se cunoaste ca si-au creat echilibrul la alte valori ale UR se prevede crearea unor conditii speciale, eventual locale.

Se adauga obligativitatea respectarii unui interval de 3-6 luni de la terminarea lucrarilor de constructie, renovare sau restaurare a cladirii pana la aducerea spre expunere sau depozitare a bunurilor culturale, pentru o evaporare completa a apei din ziduri si stabilizarea microclimatului interior[4].

Componenta aerului

Un alt agent distrugator al climatului este componenta aerului, care poate fi nociv prin elementele lui chimice, in care oxigenul detine un loc important, actionand asupra unor obiecte, cum sunt, de exemplu, unele metale.

Poluarea a devenit o adevarata obsesie a lumii contemporane prin gravitatea, complexitatea cauzelor si efectelor ei si prim marile probleme puse de incercarile de combatere, puse de investitiile enorme necesare pentru corectarea efectelor deja aparute si mai ales de cele necesare limitarii ei. Definirea fenomenului este si ea o problema, in principiu el este implicat in tot ceea ce rezulta din activitatea omului si este strain mediului natural. Tinand seama ca mediul natural cuprinde sisteme complexe si echilibrate la nivelul biosferei, tot ceea ce schimba echilibrele naturale, tot ceea ce este in exces sau este distrus, afecteaza si omul. Se poate vorbi de poluarea aerului, a apelor, a solului, a tuturor mediilor specifice vietii sub diversele ei forme.

In marile orase, de pilda, aerul primeste o serie numeroasa de substante daunatoare, rezultate din activitatea industriala, din descompunerea deseurilor, din arderea combustibililor pentru a se asigura traficul rutier sau din alte surse naturale sau biologice.

Printre elementele ce polueaza aerul se numara: praful, fumul si gaze reactive ca SIO2, NOx, amoniacul, formaldehidele, ozonul s. a.

Cantitatile de sulf in proportie de 1% - 2% pe care-l contin uleiurile minerale si carbunele se oxideaza in aer, producand acidul sulfuric, care asociat cu particule de grasime se depune pe suprafata monumentelor, constituind o crusta neagra - cenusie. In unele zone vulcanice, actiunea naturala, temporara sau permanenta a vulcanilor produce efecte distrugatoare similare, din cauza emanatiilor de gaze sulfuroase.

 Hartia care contine lignina, deci hartia produsa din deseuri de lemn, stuf, are o mare afinitate pentru dioxidul de sulf pe care il retine si in mediu cu umiditate sporita se asociaza cu oxigenul producand acidul sulfuric. Este explicatia faptului ca hartia produsa din deseuri textile, expusa la conditii de microclimat identice, contine mult mai putin acid sulfuric decat cea cu lignina.

Hidrogenul sulfurat actioneaza tot atat de grav si asupra tuturor metalelor vechi, exceptand aurul, ca si asupra pietrei pe care o innegreste; de asemenea, modifica si coloritul picturilor in a caror componenta este cuprins albul de plumb.

Praful este denumirea generica data unui amestec de particule materiale de diametre variate, purtate de curentii de convectie. Particulele pot fi de: substante minerale (calcar, siliciu, gresie) argile, fum, funingine, par, resturi vegetale si animale, puf, scame, piele descuamata s. a. m. d. Practic orice material poate produce praf daca asupra lui actioneaza anumiti factori fizico-mecanici ca traficul rutier, anumite procese industriale sau casnice etc.

Praful este un factor de degradare indirect dar periculos din cauza proceselor pe care le favorizeaza. Fiind higroscopic, favorizeaza condensul, indeosebi pe suprafata metalelor, contribuind astfel la corodarea obiectelor.

In functie de natura componentelor lui, determina si alte numeroase procese. De pilda poate constitui mediu propice pentru microorganisme, pentru germinarea semintelor sau inmultirea sporilor. Particulele minerale dure, precum siliciu pot contribui la zgarierea suprafetelor in cazul curatarilor necorespunzatoare a fotografiilor, cliseelor, discurilor, suprafetelor lacuite etc. Particulele de fum, funingine, grasime pot acoperi cu straturi opace picturile, indeosebi in biserici.

De altfel praful provoaca murdarirea suprafetelor pe care se depune, murdaria ramasa un timp indelungat devenind aderenta si putand fi inlaturata prin complicate proceduri fizico-chimice care pot afecta bunurile culturale.

Aerul poluat de industrie patrunde masiv si in spatiile inchise ale salilor de muzeu, chiar si in vitrine, dulapuri, deoarece sistemele de purificare sunt greu de realizat, necesitand instalatii de conditionare extrem de costisitoare.

Temperatura

Caldura este o forma de energie, anume energie termica. Transferul sau difuzarea de caldura se produce in mod spontan pe trei cai: conductia, convectia si radiatia.

Conductia este trecerea energiei calorice de la o molecula la alta, pana intreaga masa a corpului ajunge la aceeasi temperatura si se produce in corpurile solide, conductivitatea variind considerabil de mult de la material la material.

Convectia se produce datorita unui fluid in miscare, inclusiv datorita curentilor de aer.

Radiatia este emisia/absorbtia de energie termica produsa la suprafata oricarui corp. Ea depinde de suprafata (natura, culoarea, intinerea ei), o parte din energia emisa poate fi reflectata fara a fi, deci, absorbita de corpuri. Diferenta de temperatura dintre obiect si mediul ambiant accelereaza procesul de emisie/absorbtie. Obiectele pot emite tot atata energie cata pot absorbi, prin urmare un bun absorbant este si un bun emitator, un slab absorbant de energie termica este si un slab emitator.

Practic, transferul de energie termica se produce prin toate caile simultan. Cum conductivitatea variaza in functie de natura materialului si absorbtia/radiatia se produce la nivelul suprafetei corpurilor, este de luat in considerare variatia de temperatura de la exterior spre interiorul corpurilor, in mod special in cazul obiectelor compuse din fragmente asamblate sau din straturi din materiale diferite.

Cercetarile efectuate pentru determinarea temperaturii ca factor de deteriorare a bunurilor culturale sunt relativ recente, ea fiind considerata la inceput un factor secundar fata de relatia temperatura-umiditate, relatie cu efecte mult mai grave asupra starii de conservare a obiectelor de muzeu. Temperatura este insa un agent de degradare redutabil in cazul anumitor clase de materiale precum: filmele, fotografia si cartea. Recomandarile privitoare la temperatura ambientala optima pentru conservarea bunurilor culturale, respectiv 18˚-22˚, 22˚-24˚, 15˚-24˚, corespund mai degraba cerintelor de confort termic ale organismului omului decat conditiilor de conservare optime pentru bunurile culturale

Ca factor de degradare a bunurilor, temperatura actioneaza in trei directii specifice:

participa la constructia umiditatii relative,

determina modificarea dimensiunilor corpurilor prin dilatari-contractari care variaza in functie de natura materialului

promoveaza numeroase procese chimice care se activeaza termic.

La toate acestea se adauga faptul ca temperatura conditioneaza aparitia si dezvoltarea daunatorilor biologici.

Efectele produse de modificarea temperaturii sunt cele provocate indirect prin modificarea umiditatii, cele produse de variatiile diferentiate de volum din cauza dilatarii si contractarii, respectiv clivaj, erodare de contact a materialelor cu indici de dilatare diferiti la aceiasi temperatura, deformari ca umflare, incretire, tensionari la intarsii s. a. m. d.

Modificarea temperaturii se poate produce local, din cauza unei iluminari necorespunzatoare, fie ea artificiala sau naturala. Cea mai riscanta practica a muzeelor, de cele mai multe ori si a celorlalte categorii de detinatori (colectionari, institutii de cult) este aceea a pastrarii bunurilor in vitrine inchise, cu fascicule concentrate de lumina dirijate pe obiect, lumina aprinsa ocazional. La fiecare declansare sau intrerupere a luminii se modifica temperatura si umiditatea relativa cu foarte mare viteza, degradarile fiind cu atat mai grave.

Soarele fiind sursa de energie termica cea mai puternica, trebuie evaluate toate riscurile la care sunt expuse bunurile culturale care suporta direct sau indirect efectele radiatiilor solare. Radiatiile solare absorbite de ziduri depind de natura materialului de constructie si impun reglarea corespunzatoare a temperaturilor interioare, diferentiate si intre incaperile cu unul sau doua ziduri exterioare fasa de cele fara ziduri exterioare. Radiatiile patrunse prin ferestre supraincalzesc bunurile si suprafetele interioare pe care cad, acestea, la randul lor, prin reemisie maresc temperatura ambientala diurna, producand un "efect de sera" mai puternic la ferestre cu suprafete mari si la fatadele orientate la sud si sud-vest.

Socuri termice puternice se provoaca mai ales bunurilor arheologice, in mod special la decopertare, cu atat mai mult cu cat sapaturile se desfasoara in anotimpul cald, cand diferenta de temperatura intre mediul din subsol si cel aerian este maxima.

Situatii deosebit de complicate sunt create de introducerea sistemelor de incalzire in lacasurile de cult, practica ce afecteaza atat constructia si picturile murale cat si bunurile aflate in biserici. Conform unor studii statistice, inainte de 1954 temperatura interioara nu se cerea a fi mai mult de 12˚C, din 1965 s-au cerut temperaturi peste 15˚C iar in prezent ele sunt ridicate frecvent peste 20˚C. Problema este cu atat mai grava cu cat sistemele de incalzire sunt bransate pentru intervale scurte, cu pauze mari, provocand salturi socante de temperatura si umiditate in conditiile in care inertia termica a peretilor este foarte mare. In plus, din cauza curentilor de convectie, la inaltimea boltilor se pot atinge temperaturi de cca. 45˚C, in functie de natura sistemelor de incalzire si de durata incalzirii[5]. Pe de alta parte, sistemele de incalzire statice fiind total contraindicate, cele care provoaca circulatia aerului prezinta si ele dezavantajul accelerarii vitezei de evaporare, deci de uscare fortata a zidurilor si obiectelor. Din cauza absorbirii umiditatii din ziduri se produce cristalizarea sarurilor pe suprafetele pictate, accelerarea circulatiei curentilor de convectie provoaca fumegarea excesiva a lumanarilor, temperatura ridicata sporeste atacurile insectelor xilofage la constructiile sau partile de constructie realizate din lemn.

Anumite procese chimice au nevoie, pentru a se declansa, de o cantitate precisa de energie pentru care sursele de baza sunt temperatura si lumina. Printre ele se afla si oxidarea, proces ireversibil, deci cu atat mai grav, care afecteaza carti, manuscrise, fotografii, pielea, pergamentul, grafica artistica, metalul etc. Conform lui V. Daniels, "oxidarea lenta a compusilor organici la temperatura camerei (auto-oxidarea), este probabil cea mai importanta cauza nebiologica a degradarii lor" Cantitatea de energie initiala necesara activarii proceselor chimice poate fi micsorata de prezenta unor elemente cu rol de catalizator al reactiilor chimice respective. De pilda atomii de Fe si Cu prezenti in hartie catalizeaza transformarea bioxidului de sulf acid sulfuric.

Temperaturile ridicate provocate de focul deschis, respectiv de lumanari, candele, incendii provoaca efecte cu urmari greu sau imposibil de inlaturat la restaurare. In cazul picturilor, la temperaturi ridicate carbonatul se transforma in oxid de calciu cu modificarea volumului, ceea ce produce dezagregarea tencuielilor, alterarea tonurilor. Culorile de pamant galbene sau verzi devin rosii sau brune prin deshidratare. Este motivul pentru care in altare aureolele au devenit rosii sau intunecate fata de cele din restul bisericii.

Pamanturile galbene vireaza spre rosu incepand de la 250˚C, spre rosu-brun pana la 500˚C, continua sa se intunece pana la 750˚C dupa care nu se mai produc modificari cromatice.

Lumina

Lumina constituie acea parte a spectrului radiatiilor electromagnetice care impresioneaza retina ochiului uman. Lungimea de unda a radiatiilor vizibile variaza intre 380 nanometri si 780 nm. Contributia luminii la deteriorarea bunurilor culturale consta in asigurarea energiei de activare pentru un foarte mare numar de reactii si procese chimice, numite din aceasta cauza procese fotochimice[6]. Desfasurarea lor depinde de mai multi factori si de conditii specifice: calitatea spectrala a radiatiilor, intensitatea lor, durata expunerii, calitatea materialelor expuse, s. a. m. d. In plus, participarea umiditatii si oxigenului in derularea proceselor fotochimice este esentiala. In lipsa lor nu pot exista reactii fotochimice in mediul bunurilor culturale.

In egala masura cu conditiile atmosferice, lumina este unul dintre agentii care pot aduce obiectelor de muzeu degradari tot atat de grave ca un climat nefavorabil.

Apararea lucrarilor de arta si a exponatelor, in general, de efectele luminii este cu mult mai grea si mai delicata decat lupta contra umiditatii, deoarece lumina constituie in acelasi timp conditia esentiala a unei bune prezentari a exponatelor muzeale. Cum insasi ratiunea de existenta a muzeelor este punerea in valoare a patrimoniului cultural, dificultatea problemei consta tocmai in a impaca doua actiuni aparent contradictorii: pe de o parte, folosirea luminii cat mai mult si mai placut pentru a pune evidentia exponatele, impresionand astfel pe vizitator, pe de alta parte, ocrotirea obiectului de lumina, din pricina efectelor ei distrugatoare. Pana in prezent nu exista nici un mijloc eficient pentru a feri materialele de natura organica de efectele distructive ale luminii si, desi toata lumea este perfect constienta de consecinte, sunt eludate de multe ori principiile conservarii in favoarea unei frumoase prezentari. Nu este mai putin adevarat, insa, ca in lumea intreaga se incearca tot felul de solutii tehnice, care sa reduca intr-o masura semnificativa, efectele nocive ale actiunii luminii.

Sursa de lumina este de doua feluri: naturala, a soarelui si artificiala, produsa de electricitate. Lumina electrica, la randul ei, poate fi incandescenta sau calda si fluorescenta sau rece. Lumina artificiala ofera doua avantaje mari in raport cu aceea solara: este egala si mai putin daunatoare, de aceea in arhitectura actuala este evidenta tendinta iluminatului artificial al muzeelor.

Studiile recente au dus la concluzia ca, dintre toate sursele de lumina, soarele este cel mai puternic distrugator. In ceea ce priveste lumina fluorescenta si cea incandescenta parerile sunt impartite, fiecare prezentand si avantaje si mari dezavantaje. Procesul de degradare produs de lumina poate sa fie uneori foarte indelungat sau alteori extrem de rapid, ducand la disparitia obiectului, in functie de o serie de factori, si anume: natura, intensitatea si durata izvorului de lumina, materia obiectului expus razelor luminoase.

Cele mai daunatoare radiatii sunt ultravioletele si infrarosiile. Primele au cea mai scurta lungime de unda, producand si cele mai puternice efecte spectralo-chimice asupra obiectelor. Cea de-a doua categorie, cu cea mai mare lungime de unda, sunt daunatoare prin actiunea lor calorica. Lumina soarelui, prin structura ei, prezinta ambele dezavantaje, pe cand lumina fluorescenta, raportata la lumina incandescenta, produce mai putine radiatii calorice, dar mai multe raze ultraviolete. Dintre cele trei feluri de lumina - solara, incandescenta si fluorescenta, pe baza cercetarilor facute de ICOM, s-a ajuns la concluzia ca ultima este, totusi cea mai putin daunatoare, avand avantajul de a se apropia mai mult de lumina naturala.

Marea majoritate a constructiilor realizate in ultimii douazeci de ani sunt asemenea unor cuburi de zidarie, lipsite de ferestre, cel putin in zonele destinate salilor de expozitie. Acest sistem de constructie, aplicat cu precadere muzeelor de textile, carti etc., s-a extins si la galeriile de pictura.

Lumina artificiala poate fi dirijata, dozata si variata sub raportul cantitatii si calitatii, in dependenta de culoarea; forma, proportia si distanta de la care este vazut obiectul.

Pe de alta parte, oricat de perfectionata ar fi, lumina artificiala nu poate sa puna in valoare toate nuantele de culoare atat de variate si de bogate evidentiate de lumina soarelui.

Mozaicurile din monumentele bizantine, ca si vitraliile catedralelor occidentale trebuie vazute neaparat sub toate aspectele lor, variind de la o ora la alta, in functie de lumina naturala. Efectele de scena, de mare rafinament, la care a ajuns iluminatul muzeelor contemporane pe cale artificiala, duc, totusi, la o monotonie a redarii culorilor, in care unii cercetatori cauta cauza fiziologica si psihologica a oboselii produse de muzeu.

Independent de natura sursei de lumina, ea altereaza in primul rand urmatoarele categorii de substante care intra in componenta obiectelor muzeale si a monumentelor de arta:

a) pigmentii si materiile colorante, inclusiv diferitele feluri de cerneala;

b) straturile subtiri de substante organice (rasini, proteine, lacuri) folosite ca lianti ai pigmentilor in pictura, ca verniuri sau ca adezive;

c) fibrele textile, indiferent de natura lor animala, vegetala sau artificiala etc.;

d) hartia si alte materiale care au la baza celuloza;

e) diverse alte categorii de materiale organice, ca: pielea, pergamentul, lemnul s.a.

Quasi-oficial este de mult timp adoptata o clasificare in trei grupe a bunurilor culturale pentru care s-a stabilit un nivel maxim admisibil de iluminare:

1. la maxim 50 lx se pastreaza: costume, acuarele, tapiserii, mobilier, textile, piele vopsita, stampe, manuscrise, miniaturi, fotografii, grafica, desene, clisee, specimene de istorie naturala de natura organica, blanuri, pene, carti, documente, pictura in tempera romaneasca (cu tehnica mai precara), os si fildes pentru care e semnificativa pastrarea culorii albe.

2. la maxim 150lx se pastreaza pictura in ulei, in tempera, lemnul, cornul, osul si fildesul pentru care ingalbenirea nu este importanta.

3. la orice expunere luminoasa se pot pastra bunurile din materiale anorganice: metale, ceramica, piatra, marmura etc. Exceptie fac obiectele din sticla colorata sau pictata, la care lumina poare modifica usor culoarea.

Intocmai cum gradul de umiditate si temperatura sunt masurate cu aparate speciale - higrometre -, tot astfel este necesara in muzee verificarea gradului de intensitate a luminii, actiune nociva asupra obiectelor variind nu numai in functie de natura obiectului, dar si in raport cu lungimea de unda a radiatiilor. De aceea nu este suficient a masura intensitatea globala a sursei luminoase, ci a analiza compozitia radiatiilor. Pentru masurarea luminii exista trei categorii de aparate, si anume:

a) Luxmetrul, aparat de masurat lumina in lucsi (lux-ul este unitatea de masura pentru lumina). Acest aparat are o sensibilitate limitata numai la anumite radiatii, fara sa inregistreze razele infrarosii si cele ultraviolete, care sunt cele mai daunatoare.

b) Ultraviometrul, aparat care poate masura si radiatiile ultraviolete, fara sa constituie o sursa de lumina.

c) Aparatele care indica temperatura obiectului, urmarind efectul termic al radiatiilor, in special al celor infrarosii. Cand este vorba de o pictura, masurarea trebuie sa se faca pentru fiecare portiune a unui tablou, deoarece incalzirea este inegala, in genere partile albe reflectand radiatiile si in consecinta avand o temperatura mai scazuta fata de cele intunecate, mai absorbante.

In toate muzeele se incearca a aduce unele atenuari consecintelor negative ale luminii. In primul rand, pentru a impiedica contactul direct cu soarele, in incaperile care au ferestre si lumina naturala trebuie puse storuri, jaluzele, perdele etc. Este de retinut faptul ca nu numai lumina directa a soarelui este foarte nociva, ci chiar aceea difuza a unui cer innourat, pentru ca si aceasta lumina contine radiatii ultraviolete. De aceea atat dispunerea obiectelor in sali, cat si programul de expunere trebuie sa fie astfel reglementat pentru a evita patrunderea directa a luminii in acele momente ale zilei cand ea are o intensitate maxima. Aceasta regula este deosebit de importanta mai ales pentru monumentele istorice transformate in muzee. In unele mari muzee din lume exista dispozitive electrice care dirijeaza automat inchiderea storurilor si a jaluzelelor, in functie de intensitatea luminii solare. Se recomanda, de asemenea, in toate muzeele, protejarea individuala a vitrinelor sau obiectelor foarte sensibile cu huse de protectie dintr-o textila groasa, cand muzeul nu este deschis publicului. O alta modalitate de impiedicare a patrunderii radiatiilor nocive ale luminii este aceea a folosirii unei sticle cu preparatie speciala sau cu verniuri absorbante, pentru geamuri sau pentru vitrine. Astfel de sticle, avand rolul unor adevarate ecrane de protectie, aplicate in tot muzeul, in anumite sali sau doar la unele vitrine continand piese extrem de fragile, sunt de foarte multe categorii, sub aspectul compozitiei lor chimice si a proprietatilor, fiind utilizate pe scara tot mai larga in toate marile muzee din lume. In tara noastra inca nu s-au introdus, nici nu s-au experimentat astfel de produse, folosindu-se in muzee transperantele si perdelele de panza.

Referitor la temperatura si lumina, Normele de conservare si restaurare aplicate in Romania prevad:

Art. 4. - Se considera corespunzator spatiul [de expunere] care indeplineste urmatoarele conditii:
. temperatura nu trebuie sa depaseasca 22˚C, urmarindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

d) nivelul iluminarii bunurilor de natura organica, reglat in functie de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimica, sa nu depaseasca nivelul maxim admis de lucsi x ore anual. In general se recomanda urmatoarele valori ale iluminarii: 50-80 lucsi pentru carti, documente, miniaturi, acuarele, grafica, textile, lemn pictat, os, fildes, specimene de istorie naturala, 150-200 lucsi pentru picturi si obiecte din lemn, iar componenta UV emisa de sursele de iluminat nu trebuie sa depaseasca 75 W/lm (microwatt/lumen);

f) instalatiile de iluminat, incalzire, apa si canal sunt in buna stare, au fost temeinic verificate si functioneaza in mod corespunzator;

h) indeplineste totalitatea conditiilor impuse de reglementarile in vigoare privind prevenirea si combaterea incendiilor.

Art. 11. - Depozitarea bunurilor culturale mobile se face in spatii corespunzatoare in scopul asigurarii conditiilor optime de conservare. Organizarea depozitului trebuie precedata de alegerea spatiului si de determinarea calitatii acestuia. Spatiul de depozitare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie salubru si stabil din punct de vedere al microclimatului. Valorile U.R. trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru expunere. Cladirea trebuie sa beneficieze de o buna izolare termica, conditie a unei temperaturi constante. Orice temperatura cuprinsa intre 1-18˚C este acceptata, cu conditia stabilitatii sale, iar U.R. sa se incadreze in limitele optime prevazute pentru obiectele depozitate;

b) proiectul si amenajarea depozitelor sa fie avizate de un conservator acreditat, conform prevederilor legale in vigoare[7].

Definiti notiunea de Microclimat si exemplificati-o:

Temperatura constituie un agent de degradare deosebit de agresiv pentru:

Mentionati greseli ce pot genera modificarea temperaturii locale sau generale a bunurilor culturale, efectuate la expunerea, depozitarea sau manipularea lor:

Enumerati mijloace de a se a crea un microclimat favorabil conservarii bunurilor culturale:

a. ......................................

b. ......................................

c. ......................................

d. ......................................

Printre sursele de umiditate din spatiile de expunere sau depozitare a bunurilor culturale se numara:

Ce se intelege prin:

Umiditate ambientala.................................

Umiditate de saturatie................................

Umiditate ascendenta................................

Umiditate relativa...................................

Mentionati degradari provocate bunurilor culturale de o umiditate ridicata in afara limitelor normale:

Enumerati si explicati degradarile provocate bunurilor culturale de variatiile ample si/sau bruste ale umiditatii ambientale:

Degradarile bunurilor culturale produse de modificarea temperaturii sunt:

Numiti factorii specifici climatului a caror actiune poate conduce la degradarea operelor de arta:

Mentionati limitele UR si temperaturii admise in Romania pentru conservarea bunurilor culturale si actul normativ prin care sunt ele stabilite:

Mentionati degradari provocate bunurilor culturale de o umiditate scazuta sub limitele normale:

Definiti procesul de radiatie termica:

Definiti procesul de conductie:

Explicati modul in care focul deschis contribuie la degradarea bunurilor culturale:

Directiile de actiune ale temperaturii ca factor de degradare a bunurilor culturale sunt:

Mentionati situatii in care radiatiile solare devin periculoase pentru conservarea bunurilor culturale:

Mentionati cele trei cai prin care se produc transferul si difuzarea energiei termice:

Definiti procesul de convectie termica:

Enumerati mijloace prin care se pot atenua consecintele negative ale expunerii bunurilor culturale la lumina:

Aparatele care masoara lumina se numesc:

Luxmetre

• Ampermetre
• Higrometre
• Voltmetre
• Ultraviometrul
• Termovibratoare

Definiti lumina din punctul de vedere al actiunii ei ca factor de degradare:

incandescenta..................................

fluorescenta...................................

naturala......................................

Definiti lumina ca fenomen fizic si mentionati in ce consta contributia ei la deteriorarea bunurilor culturale:

Explicati motivul care face ca apararea bunurilor culturale de efectele luminii sa fie mai delicata decat este combaterea umiditatii:

Factorii care favorizeaza desfasurarea proceselor fotochimice de degradare a bunurilor culturale sunt:

Explicati diferentele, inclusiv din punctul de vedere al actiunii nocive asupra bunurilor culturale, dintre lumina fluorescenta si cea incandescenta:

Explicati conditiile in care introducerea sistemelor de incalzire devine periculoasa pentru starea de conservare a bunurilor culturale:

Puneti in ordine (numerotand) urmatoarele categorii de bunuri culturale in functie de sensibilitatea lor la lumina:

straturile subtiri de substante organice (rasini, proteine, lacuri) folosite ca lianti ai pigmentilor in pictura, ca verniuri sau ca adezive;

diverse alte categorii de materiale organice, ca: pielea, pergamentul, lemnul s.a.

hartia si alte materiale care au la baza celuloza;

fibrele textile, indiferent de natura lor animala, vegetala sau artificiala etc.;

pigmentii si materiile colorante, inclusiv diferitele feluri de cerneala;

Mentionati nivelul admisibil de iluminare al urmatoarelor grupe de bunuri culturale si numerotati-le in ordinea astfel stabilita:

• costume, acuarele, tapiserii, mobilier, textile, piele vopsita, stampe, manuscrise, miniaturi, fotografii, grafica, desene, clisee, specimene de istorie naturala de natura organica, blanuri, pene, carti, documente, pictura in tempera romaneasca (cu tehnica mai precara), os si fildes se pastreaza la ...........
• bunurile din materiale anorganice: metale, ceramica, piatra, marmura etc. se pastreaza la ...............
• pictura in ulei, in tempera, lemnul, cornul, osul si fildesul pentru care ingalbenirea nu este importanta se pastreaza la ......