CULTURALISMUL

CULTURALISMUL

In sens general, culturalismul (sau "teoria culturalista a personalitatii") desemneaza o orientare teoretica a antropologiei americane interesate sa evidentieze raportul dintre cultura si personalitatea. Aceasta orientare se face responsabila si de nomenclatura de "antropologie culturala", capatata de antropologia americana prin opera descendentilor lui Boas.

Cu toate acestea, F. Boas a stat la baza multor altor orientari, iar urmasii sai intelectuali au fost despartiti de serioase divergente teoretice. Astfel, A. L. Kroeber si M. J. Herskovits au tinut sa evite psihologismul si sa studieze pozitiv cultural ca pe o realitate superorganica, inteligibila ca atare. Asa se face ca M. Herskovits chiar declara ca "se poate studia cultura facand abstractie de fiintele omenesti". Or, o astfel de abordare de indeparta in buna masura de ideile lui Boas, care gasea ca interesul pentru viata individuala si pentru modul in care aceasta modifica societatea este definitoriu pentru antropologie.

Mult mai fidele acestui deziderat vor fi Ruth. F. Benedict si Margaret Mead, prima asistenta a lui Boas, iar cea de-a doua descendenta intelectuala a ambilor. Prin activitatea lor, inceputa in anii '30, ele pun bazele "teoriei culturaliste a personalitatii", cunoscuta drept "culture and personality" sau, simplu, culturalism. Dupa al doilea razboi mondial, acestui curent i se va alatura si opera altor antropologi, ca R. Linton si A. Kardiner

M. Mead a ramas in istoria antropologiei prin publicarea a trei lucrari, bazate pe propriile sale studii de teren: Coming up of Age in Samoa (1927), Growing up in New Guineea (1930), Sex and Temperament in Three Primitive Societies (1935). Lucrarile sale abordeaza relatia dintre cultura si formarea personalitatii, evidentiind cu deosebire rolul educatiei in celule familiale restranse. Astfel, Mead demonstreaza ca asa numit "criza a adolescentei" depinde in mare masura de educatie si nu constituie o trasatura universala. Spre exemplu, daca adolescentele din Samoa trec de la pubertate la adolescenta fara conflicte psihologice importante, cu totul alta este situatia celor din S.U.A, a caror crestere este grevata de stereotipurile inhibitorii ale educatiei si conduce la personalitati predispuse patologiei psihologice.

Pe de alta parte, prin studiile efectuate de ea asupra a trei populatii din Noua Guinee (arapesh, mundugumor si chambuli) ea ajunge la concluzia ca diferentele dintre sexe nu sunt atat fondate biologic, cat cultural, prin educatie.

Studii recente au contestat in buna masura tezele lui M. Mead, cel putin pe cele cu privire la societatea samoana, mult prea idilic reprezentata de Mead.

R. Benedict s-a remarcat prin importante contributii teoretice. Cea mai importanta lucrare a sa o reprezinta Patterns of Culture (1934). Ea caracterizeaza fiecare cultura drept o configuratie (pattern) particulara de elemente dintr-un evantai de "posibilitati interesante" pe care le rezerva "epoca, mediul sau diferitele activitati omenesti". Aceasta alegere, asemanatoare celei realizate de un sistem fonetic din cadrul unei infinitati de sunete pronuntabile, nu presupune "nici alegere, nici scopuri constiente". Aceasta selectie ar fi rezultatul istorie culturii respective, care favorizeaza dezvoltarea anumitor elemente si impiedica dezvoltarea altora, sau a acelorasi elemente in alta cultura. Acest proces este continuu si neterminat, cata vreme "nu toate civilizatiile si-au cizelat nenumaratele particularitati ale conduitei reglandu-se dupa un model echilibrat si armonios". Acest proces de selectie se poate aplica si individului care, prin educatie, cunoaste constrangeri, invata.

R. Benedict a ramas celebra prin preluarea distinctiei realizate de Fr. Nietzsche in Nasterea tragediei, intre civilizatie "apolinica" si cea "dionisiaca". Astfel, ea considera "apolinica" cultura indienilor pueblo din sud-vestul Statelor Unite, respectiv "dionisiaca" pe cea a populatiei kwakiutl. In timp ce prima valoriza masura, echilibrul si armonia, condamnand individualismul si tendintele agresive, indienii kwakiutl prefera sa pretuiasca "tendintele agresive si paranoice", cautand rivalitatile si succesul agresiv, obtinut pe seama umilirii opozantului. Dorinta obsesiva de superioritate este cu deosebire manifestata prin institutia numita potlach, o megalomanie a consumului ostentativ.

Benedict nu credea ca este posibila o tipologie a culturilor, "intelese ca reprezentari ale unui numar limitat de tipuri fixe si selectionate", astfel ca cele doua tipuri descrise de ea nu reprezinta decat simple orientari ale vietii sociale, nicidecum forme eterne de civilizatie. De altfel, ea va identifica aceleasi tendinte "dionisiace" si la alte populatii (cum este cazul celor din insulele Dobu, la sud de Noua Guinee, numite de ea "paranoide"), de aceasta data asociate cu alte trasaturi culturale. Mergand pe linia lui Boas, a individualitatii ireductibile a culturilor, R. Benedict se va apropia, inevitabil, de un relativism cultural excesiv. Astfel, ea ajunge sa conteste ca notiuni de genul "tulburarii mentale" ar avea relevanta intr-un context cultural diferit.

Studiile de pionierat ale lui M. Mead si R. Benedict s-au apropiat inerent de problema educatiei si a proceselor prin care se modeleaza personalitatea individuala in diferitele culturi. Aici se vor integra eforturile lui R. Linton si A. Kardiner. Kardiner avanseaza in premiera notiunea de "personalitate de baza", comuna tuturor membrilor unei culturi. Dupa el, culturile sunt impartite in "institutii primare" (familie, moduri de educatie) si "institutii secundare" (credinte religioase, conceptii morale). Primele asigura formarea "personalitatii de baza", insa nelinistile si frustrarile produse in acest orizont educativ sunt preluate de institutiile secundare.

Meritele culturalismului sunt numeroase. In primul rand, prin accentul pus pe relativismul cultural, el a ajutat antropologia sa renunte la multe din prejudecatile sale etnocentrice si rasiste. In plus, prin atentia acordata psihologiei individuale si colective, el a fertilizat dezvoltarea unor directii aparte de studiu, ca etno-psihiatria sau antropologia cognitiva.

Pe de alta parte, culturalismul se face responsabil de o nejustificata ipostaziere a culturii ca realitate obiectiva de sine statatoare si posibil de izolat de alte fenomene sociale. De altfel, culturalismul a fost responsabil in buna masura de ruptura artificiala produsa intre antropologia culturala si cea sociala.