DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA N

DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA N

NADEL Siegfried Frederick

Siegfried Frederick Nadel s-a nascut la Viena in 1903 ; a studiat aici psihologia, filosofia si muzica : la 27 de ani, conduce o orchestra si o opera, scrie doua tratate de muzicologie si o biografie a compozitorului italian Feruccio Busoni. In 1932, ajuns la Londra, devine elevul cel mai stralucit al lui Malinowski. Intre 1933 si 1935, studiaza triburile nupe din Nigeria, a caror limba o invata in opt luni. Dupa doi ani ca profesor la Oxford, e trimis in Sudanul anglo-egiptean, unde lucreaza la populatia nuba. Antinazist, se inroleaza in timpul razboiului in armata britanica, ocupind postul de secretar pentru afaceri indigene in Eritreea, apoi in Tripolitania. Scurta sa cariera universitara (London School of Economics, Durham, Canberra) ii va permite sa publice trei volume, rezultate ale muncii sale de teren: A Black Byzantium (1942), The Nuba (1947), Nupe Religion (1954). Toate (si mai cu seama primul) sint inca socotite clasice in etnologia africanista. in 1951, The Foundations of Social Anthropology incearca sa expliciteze "presupozitiile conceptual si tehnice" ale anchetei etnografice. In fine, The Theory of Social Structure, publicata in 1957, la un an dupa moartea autorului (Canberra, 1956), propune o formulae riguroasa - si pentru prima data critica - a tezelor functionaliste.

Nadel a fost printre cei dintii care au perceput structuralismul ca pe o provocare: The Theory of Social Structure este o remarcabila incercare, desi lipsita de orizont, de a reforma functionalismul si de a da un statul logic notiunilor' ("rol", "relatii sociale") utilizate in etnologie intr-o maniera naiva. In conceptia sa, sistemele sociale sint sisteme de comunicare ale caror mecanisme de reglare nu sint intotdeauna eficace si ai caror actori nu se pun intotdeauna de acord. Teoria structurii sociale (practici 'codificate, relatii sociale) se sprijina pe o teorie a organizarii sociale (reguli ce dirijeaza aceste practici, roluri in virtutea carora indivizii si grupurile intretin aceste relatii).

J. FAVRET-SAADA

► 1942, A Black Byzantium, The Kingdom of Nupe in Nigeria, Oxford University Press, Londra (trad. fr. Byzance noire: le royaume des Nupe au Nigeria, Maspero, Paris, 1971). 1947, The Nuba: An Anthropological Study of the Hill Tribes in Kordofan, Oxford University Press, Londra. 1951, The Foundations of Social Anthropology, Cohen & West, Londra (trad. fr. La theorie de la structure sociale, Editions de Minuit, Paris, 1970).

NASTERE

in majoritatea societatilor, nasterea este considerata unul din cele mai importante rituri de trecere din viata omului, deoarece venirea pe lume a copiilor conditioneaza reproducerea sociala si pentru ca aceasta presupune o serie de acte si ritualuri destinate sa-i integreze pe copii in societate. in general, se poate spune ca scopul este acela de a face din nasterea biologica o nastere sociala. "Prin nastere nu patrunzi automat intr-un grup domestic; intrarea se face pe etape si prin miscari descompuse: gestul initial se prelungeste pe intreaga perioada pe care el o inaugureaza, iar perioada ulterioara este

deschisa printr-un gest nou care o domina" (Granet, 1992). Numeroasele reprezentari ale nasterii pot fi analizate conform celor trei stadii ale riturilor de trecere: separare, izolare, agregare. Separarea se refera in principal la placenta si cordonul ombilical, ambele supuse unor tratamente prescrise de asa maniera, incit nici un pericol sa nu ameninte copilul sau mama. Placenta, care in societatile traditionale europene este un simbol al fecunditatii, asigurind, de pilda, o buna lactatie a mamei, e considerata in societatile neeuropene ca geaman, frate mai mare sau mai mic al nou-nascutului, fiind tratata' ritualic ca atare. Cordonul ombilical, intotdeauna pastrat, este in mod deo-sebitapt sa reprezinte atit legatura dintre mama si copil, cit si separarea necesara dintre acestia. Multe ritualuri, credinte si mituri care se refera'la cordonul ombilical pot fi astfel intelese.

Mama si copilul sint supusi, in toate societatile, unei perioade de izolare : recluziunea in adapostul in care mama a nascut sau in casa familiala, spatii ce nu pot fi parasite decit dupa un interval prestabilit de timp. In timpul acestei perioade, mama e considerata impura, iar copilul foarte vulnerabil. Intr-adevar, el nu este considerat pe deplin uman, iar fortele si fiintele supranaturale ameninta sa-l ia inapoi. In plus, nasterea nu este cu adevarat un eveniment punctual: e necesar ca trupul copilului sa devina mai viguros, pentru ca sufletul si spiritul sa se impreune mai bine. Ritualurile de integrare pun capat acestei perioade dificile. Botezul crestin constituie o ilustrare a acestei perioade, deoarece permite inscrierea copilului intr-o ascendenta familiala, conferirea unui nume, atribuirea unui tata si a unei mame ale caror functii sint religioase si sociale - nasii - si, in fine, prezentarea in fata comunitatii sociale. In multe societati, se considers ca nou-nascutul este reincarnarea unui stramos caruia ii va purta numele. Aceasta credinta permite teserea legaturilor dintre generatii. Trebuie totodata remarcat faptul ca pina si in societatile matriliniare tatal este supus unor interdictii, mai ales alimentare, ca si unor restrictii de activitate si asta nu doar in timpul nasterii copilului, ci si pe timpul cit dureaza sarcina sotiei sale. Acest ansamblu de obiceiuri si credinte, cunoscut sub numele de cuvada, a fost observat la un mare numar de populatii indiene din America de Sud (Menget, 1979). In mod universal, nasterile anormale sau rare (gemeni, nou-nascuti cu caita, "nascuti cu picioarele inainte"', nascuti inainte sau dupa termen etc.) necesita celebrarea unor ritualuri aparte ce vizeaza copiii considerati sacri si/sau periculosi (Lallemand, 1979): asemenea nasteri evoca pe cele ale eroilor mitici, insotite intotdeauna de semne remarcabile (Rank, 1909). Anumite mituri relateaza emergenta pe pamint a omenirii primitive, iesita din maruntaiele pamintului la supra-fata cu ajutorul unui arbore sau al unei scari. Aceasta ivire pe lume este adesea insotita de un potop, fiind interpretata ca o gestatie sau ca o nastere simbolica (Matthews, 1902). E posibil ca riturile de trecere sa aiba ca model nasterea biologica. A. Van Gennep, cel care a conceptualizat acest tip de rituri, a insistat mereu asupra a ceea ce el numeste "trecerea materiala", model exemplar si ideal al riturilor de trecere, insa prima "trecere" materiala pe care orice fiinta umana trebuie s-o suporte pentru a deveni fiinta umana este tocmai trecerea prin orificiul matern.

N. BELMONT

. BELMONT N., 1978, Conception, grossesse et accouchement dans les societes non occidentales", in Confrontations psychiatriques 16 : 285-305; 1983, Les signes de la naissance, Gerard Montfort, Brionne. - GRANET M., 1922, "Le depot de l'enfant sur le sol. Rites anciens et ordalies mythiques", in Revue archeologique, XIV: 305-361. - MATTHEWS W., 1902, "Emergence Myths", in American Anthropologist, 4: 737-742. - MENGET P., 1979, "Temps de naltre, temps d'etre : la couvade", in M. Izard, P. Smith, La fonction symbolique, Gallimard, Paris: 245-264. - LALLEMAND S., 1978, "Le bebe-ancetre mossi", in Systemes de signes, Hermann, Paris : 307-316 ; 1979, "L'enfant dedouble", in Nouvelle Revue de psych-analyse, 19: 211-228. - RANK O. (1909) 1983, Le mythe de la naissance du heros, Payot, Paris. - SALADIN DANGLURE B., 1980, "Violences et enfantements inuit ou les noeuds de la vie dans le fil du temps", in Anthropologie et societes, 4 (2): 65-99.

NEEDHAM Rodney

Antropolog britanic, Rodney Needham s-a nascut la Londra in 1923 ; urmeaza School of Oriental and African Studies (Londra), studiind si la Oxford si Leiden. Din 1976 este profesor la Institut of Social Anthropology din Oxford. Needham a studiat pe teren populatia penan din Borneo (1951-1952) si populatia siwang din Malaiezia (1953-1955). Needham s-a distins in principal prin contributiile sale la teoria antropologica (inrudire, sisteme de reprezentari) si la problemele metodologice, marcate de grija pentru precizia conceptual si pentru rigoarea analitica. Adept timpuriu al teoriei schimbului matrimonial expusa de C. Levi-Strauss in Les structures elementaires de la parente (1949), devine unul dintre aparatorii sai inversunati in lumea anglo-saxona (1962), mai cu seama impotriva criticii de inspiratie psihologizanta, straduindu-se sa limpezeasca anumite ambiguitati si sa corecteze unele erori de interpretare, mai cu seama cele ce privesc imposibilitatea existentei sistemelor prescriptive patrilaterale si lipsa de distinctie intre preferinta si prescripie matrimoniala. Aceste abordari l-au determinat ca, pina la urma, sa revina asupra adeziunii sale neconditionate la tezele lui Levi-Strauss si sa supuna unei critici radicale fundamentele studiilor antropologice asupra paternitatii, reexaminind pertinenta etnografica a unor notiuni precum "casa-torie" sau "filiatie" (1971, 1974). In domeniul studiilor despre reprezentari, cercetarile lui Needham s-au axat mai ales pe clasificarile dualiste (1973) analizate conform unei lecturi personale a lui R. Hertz si M. Mauss. Lui i se datoreaza si scrierea unui studiu critic asupra notiunii de "credinta" (1972). Conceptia lui Needham despre raporturile dintre cultura, limbaj si experienta asociaza experienta de tip durkheimian asupra "reprezentarilor colective" cu o viziune a experientei traite a limbajului ce se datoreaza influentei lui Wittgenstein. Needham poate fi socotit si istoric al antropologiei, ca editor -eventual ca traducator - si comentator al operelor, uneori uitate, ale unor autori precum Hertz, A. Van Gennep, F.A.E. Van Wouden si A.M. Hocart.

P. BOYER

► 1962, Structure and Sentiment, University of Chicago Press, Chicago. - 1971 (ed.), Rethinking Kinship and Marriage, Tavistock, Londra (trad. fr. La parente en question, onze contributions a la theorie anthropologiue, Le Seuil, Paris, 1977). 1972, Belief, Language and Experience, Blackwell, Oxford. 1973 (ed.), Right and Left. Essays on Dual Symbolic Classification, University of Chicago Press, Chicago. 1974, Remarks and Inventions. Skeptical Essays about Kinship, Tavistock, Londra. 1987, Mamboru, History and Structure in a Domain of Northwestern Sumba, Clarendon Press, Oxford.

NILOTICE (SOCIETATI ~)

inca dintr-o perioada timpurie a antichitatii, valea Nilului a fost teatrul contactelor dintre Africa neagra si civilizatiile Orientului Apropiat si ale bazinului mediteranean. Pentru vechii egipteni, cei pe care noi ii numim "niloti" erau fara indoiala nubienii din partea de sud a Egiptului. Insa istoria pare sa fi impins constant catre sud frontiera Africii negre : regatul nubian Meroe, regatele crestine Dongola si Alwa, in fine islamul au largit prapastia dintre "civilizatie" si "triburile pagine din Sudanul nilotic" (Seligman, 1932). Nilotii etnologilor au fost conceputi mai intii prin analogie, referinta fiind Egiptul faraonic. Civilizatia si guvernarea centralizata neputind fi disociate, descoperirea rega-litatii divine la populatia shilluk (Banholzer, Giffen, 1905; Hofmayr, Seligman, 1911; Westermann, 1912) ii va intari pe partizanii ipotezei hamitice in convingerea lor. Insa unele dintre aceste populatii, dintre cele mai importante numeric, nu au nici regi divini, nici conducatori. Atunci cum se guverneaza ? Din aceasta intrebare si din cercetarile lui Evans-Pritchard asupra nuerilor se naste sistemul genealogic segmentar, inaintea descoperirii altor forme de organizare sociala.

Cine sint nilotii? Ce au in comun aceste popoare asezate in medii atit de variate precum sudd-ul nilotic (nuer, dinka, shilluk), mlastinile si piemonturile stincoase de la frontiera etiopiana (anyua, suri), stepele si inaltimile din Equatorial Province, Sudan (bari, lotuko, toposa, didinga, larim), din nordul si estul Ugandei (acholi, langi, karimojong, teso), deserturile din nordul Kenyei (turkana, samburu), stepele Riftului oriental si cele din nordul Tanzaniei (masai, datog), platourile inalte si virfurile ace-luiasi Rift (kalenjin), cimpiile lacustre ugandeze si kenyene (paluo, padhola, luo), savanele de la granita dintre Zair si Uganda (alur)? Doar afinitatile lingvistice ne permit sa le consideram ca alcatuind o "familie". Totusi, amalgamul limbilor si culturilor ramine o constanta a etnologiei nilotilor.

Daca expansiunea nilotilor nu atinge dimensiuni continentale precum cea a tri-burilor bantu, ea a avut partea ei de contributie la modelarea aspectului Africii de Est. Patria primitiva a nilotilor poate fi situata la granita dintre Sudan si Etiopia meridional. Prima divizare trebuie sa fi avut loc foarte' devreme, intre nilotii riverani si ceilalti: doar cei din tinuturile inalte si cei de la cimpie prezinta trasaturi in care se recunoaste influenta kusita. Un prim val de migratie, din primul mileniu al erei noastre, a condus la formarea populatiilor nilotice din tinuturile inalte: parasind piemonturile etiopiene pentru a se indrepta spre sud, ele au colonizat platourile inalte invecinate Riftului oriental, ajungind pina in Tanzania; ei au avut contacte importante cu civilizatiile agricole ale kusitilor meridionali, dar si cu triburile bantu, aflate si acestea in expansiune in regiunea'marilor lacuri. Nilotii riverani si cei din regiunea lacurilor traisera inainte in sudd, la jumatatea distantei dintre Malakal si Juba. Catre anul 1000, stramosii populatiilor dinka si nuer s-au indreptat probabil catre nord, iar cei din grupul iwo, spre sud. Intre acestia din urma, viitorii shilluk si anyua trebuie sa fi urcat spre nord, in vreme ce restul grupului si-a urmat calea catre lacul Albert. Aceste diferite miscari au dus la aparitia alurilor, a dinastiei Bito a populatiei bunyoro, a popoarelor din nordul si centrul Ugandei: acholi, langi, padhola si, in cele din urma, a populatiei luo din Kenya. Nilotii de la cimpie si-au inceput dispersia probabil tot pe la anul 1000, parasind piemonturile etiopiene de la nord de lacul Turkana; stramosii barilor, ai kakwailor si ai mondarilor s-au indreptat catre Nilul Alb; cei ai populatiilor teso si karimojong, catre actuala Uganda; un ultim grup se va scinda la rindu-i, dind nastere populatiei lotuko din Sudanul meridional, precum si masailor.

Daca reconstructiile istoriei culturale sint intemeiate, daca nilotii de astazi s-au nascut din dispersia unor populatii inainte mult mai localizate sau, in o'rice caz, mult mai omogene, atunci am putea analiza diversitatea institutiilor lor din punctul de vedere al ecologiei, al modului de viata, al demografiei, al contactelor culturale. Populatiile din grupul iwo, de a caror expansiune este legata cucerirea si simbioza cu populatia bantu si cu alti niloti, sint veritabile experimentatoare ale sistemelor politice. Ele au contribuit la nasterea si la dezvoltarea regatelor din regiunea Marilor Lacuri, inventind in alte locuri sisteme mai putin centralizate. Clanul e mai compact, mai solid decit la alti niloti, iar in fruntea lui nu ajung doar regii divini, ci si adevaratii potentati. La aluri, a caro'r organizare a fost descrisa sub numele de "stat segmentar" (A. Southall), fostii cuceritori alcatuiau clanurile regale, cei cuceriti adoptind limba iwo si formind clanur'ile de rind. Acholii au reusit sa absoarba numeroase elemente, in special pe para-nilotii agricultori; statele lor, de mica intindere, sint intemeiate pe fidelitatea mai multor clanuri fata de un rwot, o "capetenie regala", care-i numeste pe conducatorii satelor insarcinati cu plata tributului. La langi, nascuti din fuziunea dintre lwo si para-niloti, capeteniile erau mai putin puternice, insa natiunea langi a fost o mare putere militara a secolului al XIX-lea. Populatia luo din Kenya a elaborat noi forme de organizare politica, intemeiate pe influenta anumitor familii si pe clientelism.

Nilotii din tinuturile inalte'si cei de la cimpie au pus in practica solutii diferite atit de sistemul genealogic de tip nuer, cit si de sistemele clanice de tip iwo. Institutiile au fost reduse la un tip unic, cel al "sistemului de virsta" (Evans-Pritchard, Gulliver, Dyson-Hudson). Este convenabil totusi sa se faca o distinctie sociologica intre sistemele

claselor de virsta si sistemele generational. Primele (kalenjin, samburu, masai, lotuko) sint bazate pe initierea periodica a claselor de contemporani; armonizarea statutului domestic si a celui public permite sfatului batrinilor sa-si exercite puterea politica si religioasa si sa controleze ambitiile razboinice si matrimoniale ale tinerilor: e vorba asadar despre gerontocratii colegiale. Sistemele generationale, apanaj al cercului karimojong, se straduiesc sa sanctioneze, prin serii distincte de initieri, doua ritmuri bio-sociale: cel al maturizarii individual si cel al succesiunii generatiilor (grupuri foarte eterogene din punctul de vedere al virstei, insa apartinind aceluiasi nivel genea-logic), in asa fel incit virsta si statutul genealogic nu sint armonizate decit pentru o fractiune a populatiei. Incongruentele de statut ce rezulta de aici au fost interpretate ca o insuficienta inerenta acestor sisteme, cind de fapt tocmai in aceasta consta adevarata lor originalitate: consacrind ca "Parinti ai tarii" doar o parte a stramosilor (ceilalti avind virsta potrivita, insa nu si pozitia genealogica necesara), aceste sisteme, ce tin teoretic de organizatiile de tip dualist, pun in practica o forma de alternanta politica necunoscuta sistemelor fondate pe clase de virsta.

Pina la jumatatea secolului nostru, etnologia a considerat ca sistemul genealogic segmentar, pe de o parte, si "sistemul de virsta", pe de alta parte, constituie o mostenire specifica a societatilor nilotice, fara insa a include in aceasta categorie regalitatea sau "sefia", deoarece se credea ca acestea ar fi doar imprumuturi. Astazi trebuie regindit intregul ansamblu in functie de dinamica proprie fiecarui grup de societati. Unifiliatia are o dimensiune politica de netagaduit la nilotii riverani si la cei din regiunea lacurilor: sistemele segmentare fara capetenii (nuer, dinka), sistemele de clan cu capetenii (lwo), dotate cu structura de stat (alur), sau regalitatea divina (shilluk). In alte parti, politicul se plaseaza la intersectia dintre principiul virstei sau al generatiei si principiul teri-torial: comunitatile sint preocupate de mentinerea si intarirea vasalitatilor locale si mai putin de orientarea catre apararea privilegiilor ereditare. Diferentele observabile trebuie'puse in legatura cu modul de viata si, probabil, cu bunastarea.' La agricultorii din tinuturile inalte (kalenjin), organizarea regionala a claselor a contrabalansat atasa-mentul fata de teritorii. La pastorii de la cimpie, formula claselor de virsta a servit intentiilor gerontocratice ale celor bogati (masai si samburu), in vreme ce formula generatiilor, care s-a dezvoltat intr-un mediu mai potrivnic (cercul karimojong), a favorizat pastrarea sentimentului comunitar sau a permis formarea de noi comunitati, capabile sa integreze voluntari de oriunde, fara a tine seama de antecedentele lor etnice, de clan sau genealogice.

S. TORNAY

. ATIENO ODHIAMBO E.S., OUSO T.I., WILLIAMS J.F. (ed.), 1985, A History of East Africa, Longman, Londra. - DYSON-HUDSON N., 1966, Karimojong Politics, Clarendon Press, Oxford. - EHRET Ch., 1970, Southern Nilotic History, Northwestern University Press, Evanston. - EVANS-PRITCHARD E.E., 1940, The Nuer, Clarendon Press, Oxford (trad. fr. Les Nuer. Description des modes de vie et des institutions politiques d'un pays nilote, Gallimard, Paris, 1968). - FUKUI K., TURTON D. (ed.), 1977, Warfare among East African Herders, Senri Ethnological Series nr. 3, National Museum of Ethnology, Osaka. - GALATY J.G., ARONSON D., SALZMAN Ph.C. (ed.), 1983, L'avenir des peuples pasteurs, Compte-rendu de la conference de Nairobi (1980), CRDI, Ottawa. - GULLIVER PH., 1955, The Family Herds, Routledge & Kegan Paul, Londra. - SELIGMAN C.G., B.Z., 1932, Pagan Tribes of the Nilotic Sudan, Routledge, Londra. - SOUTHALL A., 1956, Alur Society, Cambridge University Press. - SPENCER P., 1965, The Samburu: A Study of Gerontocracy in a Nomadic Tribe, University of California Press.

NIMUENDAJU Curt

Etnolog si indigenist brazilian de origine germana, Curt Unkel e mai bine cunoscut sub numele de Nimuendaju ("cel ce si-a gasit locul"), nume dat de indienii apapokuva--guarani cu ocazia adoptarii lui de acest trib. Nascut la Jena in 1883, a emigrat la Sao Paulo la douazeci si noua de ani, atras fiind de indieni si de viata de vinator. Ajuns

functionar la Serviciul pentru Protectia Indienilor, e naturalizat brazilian in 1922. Cercetator autodidact, inzestrat cu o curiozitate nesatioasa si cu o rara finete a obser-vatiei, animat de un sincer idealism umanitar, Nimuendaju'isi va consacra multi ani din viata observarii, descrierii si apararii indienilor din Brazilia, pina la moartea sa survenita in 1945 intr-un sat tukuna din Solimoes. A scris saizeci de lucrari despre mai mult de douazeci de triburi alaturi de care a vietuit si c'arora, in multe cazuri, le-a invatat limba. Mai intii interesat de studierea religiei si mitologiei (lucrari asupra triburilor guarani, tembe, parintintin), Nimuendaju se axeaza mai apoi, sub influenta lui R. Lowie, pe probleme de morfologie sociala, contribuind mai ales la clarificarea complexei structuri a grupurilor ge (apinaye si timbira de rasarit). Operele sale constituie surse pretioase pentru americanisti, la fel ca si monumentala sa harta etno-istorica a Braziliei.

P. DESCOLA

► 1914, "Die Sagen von der Erschaffung und Vernichtung der Welt als Grundlagen der
Religion der Apapocuva-Guaran", in Zeitschrift fur Ethnologie, XLVI: 284-403. 1915, "Sagen
der Tembe-Indianer (Para und Maranhao)", in Zeitschrift fur Ethnologie, XLVII: 281-301.
1924, "Os Indios Parintintin do Rio Madeira", in Journal de la Societe des Americanistes,
n.s., XVI: 201-278. 1939, The Apinaye, Anthropological Series nr. 8, The Catholic University
of America, Washington. 1942, The Serente, t. IV, Publications of the F.W. Hodge Anniversary
Publication Fund, Los Angeles. 1946, The Eastern Timbira, t. XLI, University of California
Publications in American Archaeology and Ethnology, Berkeley. 1937 (coaut. R.H. Lowie),
"The Dual Organization of the Ramkokamekra (Canella) of Southern Brazil", in American
Anthropologist, n.s., 29 : 565-582.

. SCHADEN E., 1968, "Notas sobre a vida e a obra de Curt Nimuendaju", in Revista do Instituto de Estudos Brasileiros, 2 : 7-19, Sao Paulo.

NORDENSKIOLD Erland

Etnolog si arheolog suedez, baronul Erland Nordesnkiold s-a nascut in 1877 la Stockholm, intr-o familie de exploratori si savanti. Dupa studii de zoologie la Uppsala, intreprinde, intre 1899 si 1927, o serie de sase expeditii etnografice in America de Sud- in Chaco, Anzii peruvieni si bolivieni, tinuturile joase din Columbia si Panama. Angajat din 1912 al muzeului de etnografie din Goteborg, institutie unde mai tirziu va deveni director, Nordenskiold ocupa totodata, din 1924 si pina in anul mortii, 1932, catedra de antro-pologie creata special pentru el la universitatea din acelasi o'ras. Colectionar neobosit si etnograf minutios, atent atit la cuvinte, cit si la obiecte, Nordenskiold a facut opera de pionierat in numeroase domenii: a decodat kipu-urile peruviene si pictografiile populatiei cuna, a schimbat profund istoria culturala a Americii de Sud prin cercetarile sale de arheologie si etnoistorie, a stabilit secventele cronologice ale metalurgiei precolumbiene si, in plus, a infiintat o scoala americanista scandinava mereu activa.

D. PESCOLA

► 1919, An Ethno-Geographical Analysis of the Material Culture of Two Indian Tribes in the
Gran Chaco, t. I, Comparative Ethnographical Studies, Goteborg (trad. fr. Analyse ethno-
-geographique de la culture materielle de deux tribus indiennes du Gran Chaco, Editions Genet,
Paris, 1929). 1921, The Copper and Bronze Ages in South America. With two Appendixes by
Axel Hultgren, t. IV, Comparative Ethnographical Studies, Goteborg. 1924, The Ethnography
of South America Seen from Mojos in Bolivia, t. III, Comparative Ethnographical Studies,
Goteborg. 1925, The Secret of the Peruvian Quipus, t. VI (1), Comparative Ethnographical
Studies, Goteborg. 1925, Calculations with Years and Months in Peruvian Quipus, t. VI (2),
Comparative Ethnographical Studies, Goteborg. 1928, Picture-Writings and Other Documents,
t. VII (1), Comparative Ethnographical Studies, Goteborg. 1930, Picture-Writings and Other
Documents by Nele, Charles Slater, Charlie Nelson and Other Cuna Indians, t. VII (2),
Comparative Ethnographical Series, Goteborg. 1932, "La conception de l'ame chez les Indiens
Cuna de l'isthme de Panama (la signification de trois mots cuna, purba, niga et kurgin)", in

Journal de la Societe des Americanistes, n.s., 24 : 5-30. 1938, A Historical and Ethnological Survey of the Cuna Indians, volum editat de H. Wassen, t. X, Comparative Ethnographical Series, Goteborg.

NORD-EST (INDIENII DIN ~)

Limita occidental a ariei culturale nord-estice (Canada, Statele Unite) urmeaza cursul fluviului Mississippi de la confluenta sa cu Ohio si pina la Lacul Superior; limita meridionala se suprapune aproape perfect peste paralela ce desparte statele Tennessee si Carolina de Nord de statele Kentucky si Virginia. Limita septentrionala, de la est de Lacul Superior si pina la malul sting al gurii fluviului Saint-Laurent, corespunde frontierei ce separa teritoriile triburilor ojibwa si algonkin (nord-est) de cele ale populatiei cree si cele ale indienilor munteni (estul'subarctic).

Nord-Estul a fost in America de Nord prima regiune de contact intre indieni si europeni (John Cabot, 1497), insa colonizarea propriu-zisa va incepe de-abia un secol mai tirziu, ducind la confruntari intre coloni si indigeni (1622-1623). Razboaiele nu vor inceta vreme de mai bine de doua secole : ultimul va avea loc in 1832. Aceste conflicte nu-si au originea numai in rezistenta opusa de indieni la presiunea europeana. inarmindu-i pe indieni pentru a alimenta comertul cu blanuri si folosindu-i ca forte militare auxiliare, europenii vor crea o stare de razboi permanent si vor face ca luptele intertribale sa fie din ce in ce mai devastatoare, istoria nord-estului fiind dominata de evolutiile conjugate ale conflictului anglo-francez si ale expansiunii irocheze. Englezii si francezii aveau fata de indieni atitudini diametral opuse, francezii si indienii (cu exceptia notabila a irochezilor) ducind razboaie defensive in fata inaintarii frontului de populatie engleza. Politica tratatelor si rezervatiilor a fost foarte repede pusa in aplicare de catre englezi; in Massachusetts, Connecticut si Rhode Island, primele rezervatii sint create in 1660, respectiv 1683 si 1709. De la sfirsitul secolului al XVII-lea, societatile indiene de pe coasta isi pierd independenta, apucind calea unui declin demografic si cultural ireversibil. '

In majoritate, indienii din Nord-Est apartin familiilor lingvistice algonkina si "irocheza". Algonkinii ocupau litoralul Noii Anglii (algonkinii orientali) si cea mai mare parte a zonei lacurilor Superior, Michigan si Huron (algonkinii centrali). Teritoriul vorbitorilor de irocheza tinea de la gurile fluviului Saint-Laurent pina in regiunea de la est de lacul Huron; acest teritoriu cuprindea tinuturile riverane ale lacului Ontario si cea mai mare parte a celor din jurul lacului Erie.

Distinctia, fundamental lingvistic, dintre algonkini si "irochezi" acopera partial si o opozitie de ordin socio-cultural intre cele doua grupuri de societati. "Irochezii" sint matriliniari si matrilocali, cultura lor avind caracteristici de inspiratie matriarhala, mai ales la triburile Ligii irochezilor. Algonkinii sint patrilaterali; caracterul patrilocal nu constituie norma de rezidenta decit la agricultorii "orientali" ; printre vinatorii--culegatori "centrali", micile cete ce practicau vinatoarea hibernala sint patrilocale, iar cetele mai mari din timpul verii, sezon al pescuitului si al culesului, sint bilocale, cu o nuanta patrilocala. Daca ne referim la criteriul modului de subzistenta, "irochezii" si algonkinii orientali, cultivatori de porumb, se opun algonkinilor centrali, vinatori--culegatori practicind (chippewa-ojibwa) sau nu (algonkinii) recoltarea "orezului sal-batic" (Zizania aquatica). Algonkinii din zona Marilor Lacuri au dezvoltat o remarcabila tehnologie de decojire a mesteacanului, arbore din care fabricau mai ales ambarcatiuni. Religia algonkinilor era de tip samanic; cea a "irochezilor" asocia samanismul terapeutic si riturile agrare in cadrul unui sistem bazat pe credinta intr-o divinitate superioara (nu insa si unica): printre membrii Ligii, practica acestei religii era strins legata de functionarea institutiilor tribale si supratribale. In fine, trebuie sa mentionam o ultima linie'de demarcate intre societatile algonkina si "irocheza": este vorba de frontiera ce desparte Liga celor Cinci sau Sase natiuni de grupurile, cum ar fi huronii, vizate de politica ei de agresiune, grupuri intre care intilnim atit algonkini, cit si "irochezi".

Neindoielnic, nu exista nici o societate nord-amerindiana care sa-i fi fascinat atit de mult pe observatori si analisti ca societatea irocheza si nu exista formatiune politics si militara care sa-si fi ingrozit mai mult si mai statornic dusmanii decit Liga. Traditia aminteste faptul'cS triburile irocheze se iroseau in razboaie fratricide cind, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, profetul Deganawidah va incepe sa propovSduiascS pacea. Un apropiat al lui Deganawidah, Hiawatha, a convins cinci triburi - mohawk, oneida, onondaga, cayuga, seneca - sa se uneasca in cadrul unei confederatii, fara indoiala ca reactie defensivS la patrunderea francezilor in regiunea fluviului Saint--Laurent. Liga celor Cinci natiuni a hotarit infiintarea unui consiliu intertribal ce numara cincizeci de membri (paisprezece onondaga, zece cayuga, noua mohawk, noua oneida, opt seneca), a caror functie era ereditara; hotaririle consiliului sint luate in unanimitate de catre triburi. Cind, in 1722, Liga ii va primi si pe indienii tuscarora, originari din Carolina de Nord, care vor fi a sasea natiune, acestia nu vor primi dreptul de a fi reprezentati in consiliu. Liga devine foarte repede o masinarie de razboi de o extrema eficacitate ; razboinicii ei dobindesc o binemeritata reputatie de bravura, dar si de ferocitate, calitati dovedite atit in lupta, cit si in ceea ce priveste tratamentul rezervat acelor prizonieri pe care nu-i adoptau pentru a compensa pierderile suferite. Prin traditie razboinici, irochezii erau in aceeasi masura politicieni, dupa cum o demon-streaza dispozitiile constitutiei Ligii.

Aliati cu olandezii, apoi cu englezii, irochezii devin curind adversarii francezilor si ai aliatilor acestora, huronii. Triburile Confederatiei huronilor au incercat sa se opunS, la inceputul secolului al XVII-lea, expansiunii Ligii, fiind insa in cele din urma infrinti de irochezi (inarmati de olandezi), la capatul unui razboi de exterminare pe care francezii n-au reusit sa-l impiedice. In numar mare, huronii au fost integrati in triburile Ligii, care si-a compensat in acest fel pierderile datorate razboiului, dar si teribilei epidemii de variola din anii 1630-1640. Majoritatea huronilor care au reusit sa scape de inamicii lor s-au plasat sub protectia iezuitilor francezi din Lorette (Quebec); ceilalti s-au refugiat la aliatii francezilo'r (petun,'wyandot, ottawa).

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, irochezii se razboiesc cu triburile susquehannock; ii supun pe algonkinii vestici si lanseaza raiduri impotriva indienilor pawnee din Nebraska, care ii atacasera pe protejatii lor, illinois. Pe la 1720, irochezii ii supun pe indienii delaware, a caror soarta ulteriora va fi cu totul tragica. O data cu inceputul secolului al XVIII-lea, puterea irochezilor incepe sa decada; infringerea definitiva a francezilor in Nord-Est va duce la pierderea de catre Liga a statutului sau de aliat privilegiat al englezilor. Dupa semnarea tratatelor de la Paris si Versailles (1783), tratate care nu cuprind nici o clauza privitoare la indieni, sint semnate, in statul New York si in Ontario, tratate locale cu irochezii din rezervatii. Liga va fi de acum divizata in'doua fractiuni teritoriale, cuprinzind reprezentanti ai celor sase triburi si avind fiecare propriul sau consiliu intertribal. Dupa traversarea unei periode foarte sumbre a istoriei lor (1793-1797), propovaduirea de catre profetul seneca Handsome Lake a religiei"Casei lungi" (1799), numita astfel prin raportare la numele traditional al Ligii, va ingadui irochezilor sa depaseasca o grava criza de identitate.

Spre deosebire de irochezii si algonkinii din partea meridionala a regiunii Marilor Lacuri, algonkinii occidentali si indienii winnebago nu au participat decit cu totul intimplator la razboaiele secolelor al XVII-lea - al XVIII-lea. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, indienii chippewa-ojibwa se razboiesc cu tribul dakota (Cimpiile din nord); perioada tratatelor nu va incepe pentru ei decit in 1854. Ea incepuse cu mult mai devreme (1815-1816) pentru triburile winnebago si menominee, triburi care in secolul al XIX-lea vor cunoaste o soarta dramatica.

Recensamintele americane si canadiene din 1970 ofera, pentru populatia indiana apartinind culturii de nord-est, o cifra totals de aproximativ 167.000 de indivizi (inclusiv irochezi), 78.000 pentru Statele Unite si 89.000 pentru Canada; sint atestati si 44.000 de ojibwa (Canada) si 46.000 chippewa (Statele Unite).

M. IZARD

. CALLENDER C, 1962, Social Organization of the Central Algonkian Indians, Milwaukee Public Museum, Milwaukee. - COLDEN C, 1958, The History of the Five Nations Depending on the Province of New York, Cornell University Press, Ithaca, New York. - HEIDENREICH C, 1971, Huronia, McClelland & Stewart, Toronto. - HEWITT J.N.B., 1925-1926, Iroquoian Cosmology, Bureau of American Ethnology, Washington DC. - MORGAN L.H., 1954, League of Ho-De-No-Sau-Nee or Iroquois, Yale University Press, New Haven, Connecticut. - PARKER C, 1913, The Code of Handsome Lake, the Seneca Prophet, New York State Museum, Albany. -QUIMBY G.I., 1960, Indian Life in the Upper Great Lakes, 11000 BC to 1800 AD, University of Chicago Press, Chicago. - QUINN D.B., 1977, North America from Earliest Discovery to First Settlements, Harper & Row, New York. - RAY A.J.M., 1974, Indians in the Fur Trade, University of Toronto Press, Toronto. - SAUM L.O., 1965, The Fur Trade and the Indian, University of Washington Press, Seattle. - SPECK F.G., 1949, Midwinter Rites of the Cayuga Long House, University of Pennsylvania Press, Philadelphia. - TOOKER E., 1964, An Ethnography of the Huron Indians, 1615-1649, Smithsonian Institution, Bureau of American Ethnology, Washington DC. - TRIGGER B.G., 1969, The Hurons, Holt, Rinehart & Winston, New York. - TRIGGER B.G. (ed.), 1978, Handbook of North American Indians; t. XV, Northeast, Smithsonian Institution, Washington DC.

NOUA GUINEE

Noua Guinee, a doua insula a lumii ca marime (810.000 km²) dupa Groenlanda, este impartita intre Papua-Noua Guinee (PNG) - devenita independent in 1975 - si Irian Jaya (IJ), care din 1963 este inclusa in Indonezia. Populatia este de aproximativ 3,5 milioane de locuitori, din care 2,5 in Papua, iar un milion in Irian Jaya. Statul Papua--Noua Guinee include in teritoriul sau si New Britain, Arhipelagul Bismarck si Insulele Solomon. Toate la un loc alcatuiesc Melanezia occidental, partea cea mai populata a Melaneziei. Noua Guinee e traversal de lanturi de munti ce ating inaltimi de mai mult de 5.000 de metri in partea indoneziana si de aproape 4.900 de metri in Papua-Noua Guinee. Lantul central, foarte greu accesibil, cuprinde vai largi si podisuri inalte unde traieste majoritatea populatiei. Bazinele riurilor (Fly, Sepik, Ramu) alcatuiesc depre-siuni'foarte intinse, asemenea cimpiilor litorale care sint cel mai adesea putin populate. Climatul este ecuatorial sau tropical, cu enorme diferente locale ce tin de anotimpul ploios si de schimbarile sezoniere. Diferite varietati de padure cresc etajat, incepind cu mangrovele de pe litoral si pina la regiunile subalpine (3.000 m) cu vegetatie alcatuita predominant din muschi, trecind prin padurea tropicala umeda ce acopera cea mai mare parte a insulei, intrerupta de vaste intinderi de savana create prin despaduriri si incendii. Fauna este alcatuita din marsupiale, rozatoare, reptile, cazuari si pasarea--paradisului. Vaile inalte din interiorul insulei erau populate cu 18.000 de ani i.Cr. Industria litica din acea vreme se aseamana Hoabinianului. Topoarele si sapaligile din piatra slefuita, contemporane cu agricultura si cresterea animalelor au'aparut in mile-niul 4 i.Cr. Porcul si ciinele au fost adusi de oameni, insa s-au resalbaticit. Aproape toate plantele cultivate sint de origine asiatica (taroul, ignama etc.) cu exceptia trestiei de zahar de origine autohtona. La inceputul secolului al XVII-lea, batatii'adusi din America duc la profunde transformari economice si sociale, mai cu seama la expansiunea populatiei catre vaile inalte, mai reci, din interior.

Populatiile din Noua Guinee au fost numite melaneziene prin referinta la culoarea pielii, desi'pot fi intilnite toate nuantele, incepind cu negrul de taciune al indigenilor din insula Buka si pina la tenul foarte deschis al populatiei mekeo de pe litoralul sudic. insusi termenul de Noua Guinee sugereaza o comparatie'cu populatiile negre ale Africii, in timp ce termenul Papua vine din portugheza si desemneaza parul scurt si cret al indigenilor. De fapt, aceste distinctii nu sint stiintifice, astazi preferindu-se'clasarea tuturor acestor grupe in doua mari ansambluri, dupa criteriul limbii pe care o vorbesc.

Limbile non-austroneziene corespund celor mai vechi populatii originare probabil din sudul Chinei; limbile austroneziene fac parte din grupul malaiezo-polinezian, fiind identificabile la populatiile de coasta sau din unele insule de la est de Papua, sosite cu

mult mai tirziu (mileniul 3 i.Cr. ?). Acestor grupuri lingvistice le corespund anumite diferente in cultura si in organizarea sociala. In grupurile austroneziene intilnim mai frecvent sisteme matriliniare, diviziuni in jumatati si chiar institutia "sefiei" (insulele Trobriand). Contactele cu China sint atestate din'primul mileniu i'.Cr.,in partea occidental a insulei, vizitata apoi de negustorii veniti din insulele indoneziene si anexata sultanatului Tidorei care o vinde in 1905 Olandei. In 1512 insula a fost descoperita de un european, Antonio d'Abreus, iar in 1545 Inigo Ortiz de Retz o va revendica in bene-ficiul Spaniei sub numele de Noeva Guinea. In 1884 partea orientala a fost impartita intre Germania si Marea Britanie. Dupa primul razboi mondial, Protectoratul german a fost transferat Societatii Natiunilor, care va incredinta tutela Australiei. Marea Britanie va proceda la fel cu British Papua. In 1949, Australia a unificat cele doua teritorii sub numele de Papua-Noua Guinee, devenita independent in 1975.

Insula este impartita in aproximativ o mie de grupuri locale de marimi foarte variabile, mergind de'la citeva sute de indivizi, pe inaltimile muntoase, pina la mai multe mii in vaile inalte din interior (in Chimbu, Enga) sau in cimpia Sepikului (la arapesh). Aceste diferente corespund adesea unor stiluri de viata distincte, mergind de la forme seminomade, legate mai ales de vinatoare si cules (la hewa, daribi) pina la viata sedentara a comunitatilor ce practica forme de'agricultural intensiva (la melpa) sau pescuitul maritim, olaritul si comertul la mare distanta (in Motu, Trobriand). Pamintul este de obicei stapinit in comun de grupurile de paternitate si/sau de rezidenta si considerat ca bunul cel mai de pret mostenit de la stramosi. Razboiul era o realitate permanent si generala in Noua Guinee, avind cel mai adesea ca miza pamintul, femeile si porcii. Economia se sprijina pe forme eficace de horticultural, exploatindu-se diferite varietati de tuberculi: taro, ignama, batat, manioc si combinind tehnicile extensive, precum cultura terenurilor defrisate prin incendiere, cu cele intensive, precum culturile in terase sau irigatiile. In zonele joase este exploatat intensiv palmierul sagu. Inainte de introducerea uneltelor de otel, de data recenta, armele si uneltele erau din piatra, din lemn sau din scoici. Pe linga productia pentru subzistenta, intilnim peste tot o productie in vederea schimburilor ce pun in circulatie porci, scoici, dinti de ciine, pene, sare, cozi impletite etc. Aceste bunuri joaca un rol esential in raporturile politice dintre grupuri si in aliantele matrimoniale. Ele sint folosite ca daruri sau contradaruri in cadrul schimburilor ceremoniale ce duc uneori la alcatuirea unor vaste retele intertri-bale (moka, kula). Ele servesc totodata ca moneda in schimburile comerciale.

Raporturile de inrudire sint aproape intotdeauna componenta principal a grupurilor locale. In Noua Guinee se intilnesc sisteme patriliniare, matriliniare, cognatice si chiar biliniare, cu o predominant a sistemului matriliniar la populatiile austroneziene. Sistemul patriliniar domina in Highlands, unde coexista cu sistemele'cognatice fluide. Casatoria se sprijina pe doua principii: fie pe schimbul direct de femei, in care donatorii sint supe-riori celor care le primesc, fie pe oferirea femeilor in schimbul unor bogatii, caz in care receptorii sint in general superiori donatorilor. Aceste principii pot coexista in una si aceeasi societate, schimbul direct de surori fiind regula casatoriei in interiorul grupului, in timp ce schimbul de bogatii constituie regula casatoriei cu strainii (la baruya). Insa cel mai adesea ele sint excluse, mai ales din societatile ce practica schimburile ceremoniale cu vecinii lor, schimbul direct de femei fiind aic'i considerat o contraventie la obligatia de a acumula si a schimba bunurile de pret, ca obiecte ale acestor competitii (la melpa).

Pe aceste baze au fost edificate diferite forme de putere politica: sistemele de tip Big Men, in societatile in care accesul la putere implica dobindirea si redistribuirea boga-tiilor si sistemele de tip Grands Hommes, in care puterea e fie meritata (mari razboinici, samani), fie mostenita (maestri ai initierilor masculine si feminine). Intilnim si unele societati intemeiate pe ranguri (Insulele Solomon) si citeva "sefii" in care puterea este fie divizata intre mai multe capetenii cu functii complementare (la mekeo), fie unificata in persoana unei singure capetenii (in Trobriand). Noua Guinee este printre altele unul dintre cele mai de seama spatii de creatie artistica a omenirii: sculptura, pictura pe corp, muzica, dans (in Asmat, Sepik). '

in prezent, Noua Guinee este in plina transformare. Urbanizarea se dezvolta cu rapiditate. Productia de marfuri se amplifica in mediul rural. Un imens efort misionar respinge sau chiar distruge lent vechile credinte religioase si practici ceremoniale. Economia ramine dependents de ajutorul acordat de Australia. Democratia parlamentara, in care puterea centrala e preluata pe rind de guvernele provinciale, este deja instaurata.

M. GODELIER

. AMURSCHI A., GOOD K., MORTIMER R., 1979, Development and Dependency. The Political Economy of Papua New Guinea, Oxford University Press, Oxford. - BATESON G., 1936, Naven: A Survey of the Problems Suggested by a Composite Picture of the Culture of a New Guinea Tribe Drawn from Three Points of View, Cambridge University Press, Cambridge (trad. fr. La ceremonie du Naven, Editions de Minuit, Paris, 1971). - BROOKFIELD H.C., 1972, Colonialism, Development and Independance: The Case of the Melanesian Islands in

the South Pacific Cambridge University Press Cambridge Encyclopedia of Papua New

Guinea, Melbourne University Press, Melbourne. - FORTUNE R.F., 1932, Sorcerers of Dobu, the Social Anthropology of the Dobu Islanders of the Western Pacific, Dutton, New York (trad. fr. Sorciers de Dobu. Anthropologie sociale des insulaires de Dobu dans le Pacifique, Maspero, Paris, 1972). - GODELIER M., 1982, La production des Grands Hommes, Fayard, Paris. -GRIFFIN J., NELSON H., FIRTH S., 1979, Papua New Guinea, a Political History, Heineman Educational Australia Pty Ltd., Victoria. - LEMONNIER P., 1990, Guerres et festins. Paix, echanges et competition dans les Highlands de Nouvelle-Guinee, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris. - MALINOWSKI B., 1922, Argonauts of the Western Pacific, Routledge & Kegan Paul, Londra (trad. fr. Les Argonautes du Pacifique occidental, Gallimard, Paris, 1963). - MEAD M., 1952, Growing up in New Guinea, Palican, Londra. - MEGGITT M.J., 1965, The Lineage System of the Mae-Enga of New Guinea, Oliver & Boyd, Edinburgh. -SELIGMANN C.G., 1910, The Melanesians of British New Guinea, Cambridge University Press, Cambridge. - STRATHERN A.J., 1971, The Rope of Moca: Big Men and Ceremonial Exchange in Mount Hagen, New Guinea, Cambridge University Press, Cambridge. - WHITE J.-P., O'CONNEL J.F, 1982, A Prehistory of Australia, New Guinea and Sahul, Sydney Academic Press, Sydney. - WILLIAMS F.E., 1936, Papuans of the Trans-Fly, Clarendon Press, Oxford.

NOUA ZEELANDA

Noua Zeelanda, situata intre 34si 47 latitudine sudica, este un arhipelag muntos cu o suprafata de 270.000 km², alcatuit in principal din doua mari insule (North Island, vulcanica si South Island, cu relief inalt, predominant din gresie si sisturi) si insula meridionala Stewart, care numara aproximativ 3 milioane de locuitori, dintre care 91% de origine europeana, in marea lor majoritate britanici, 8% autohtoni maori, si 1%imigranti, veniti din insulele Pacificului (Samoa etc.). Descoperita de navigatorul olandez Abel Tasman in 1642, explorata de Cook (1769) si de francezi (1772), Noua Zeelanda devine colonie britanica pe la jumatatea secolului al XIX-lea ; razboaiele dintre europeni si maori (1840-1870) si bolile aduse de imigranti au dus la scaderea rapida a numarului populatiei indigene, de la 100.000 la aproximativ 40.000 de indivizi in citeva decenii. Mai intii colonie (1840), Noua Zeelanda devine dominion in 1907.

Maorii sint polinezieni. Se estimeaza ca au ajuns pe tarmurile neozeelandeze pe la inceputul secolului al XIV-lea, la capatul unor lungi expeditii pe mare, organizate in vederea unei colonizari, arheologii stabilind ca, in aceste expeditii, duceau cu ei specii de plante (batatul, in special) si animale pe care vroiau sa le aclimatizeze.

Traind intr-un mediu deosebit de favorabil, maorii practicau pescuitul scoicilor, vinatoarea, culesul si horticultura. Erau organizati in mari familii (whanau) apartinind unor unitati mai intinse, hapu, ce erau in acelasi timp grupuri de descendenta cognatice cu predominant^ patriliniara si grupuri de rezidenta cu teritoriu bine delimitat. La rindul lor, hapu apartineau unor triburi (iwi); acestea isi plaseaza originea in mod direct sau nu, in cele trei "pirogi" (vaka) despre care se spune ca i-au dus pe primii migratori pina in arhipelag.

Societatea maori era organizata pe baza unei duble distinctii, intre oameni liberi si sclavi (taurekareka), in principal prizonieri de razboi, si, la oamenii liberi, intre nobili (rangatira) si oamenii de rind (tatua sau ware). In aristocratie, un sistem ierarhic de ranguri ordoneaza generatiile in functie de distanta genealogica mai mare sau mai mica fata de generatia celor virstnici, in contextul drepturilor asupra functiei de sef. Fiecare'hapu are o'capetenie (rangatira); capeteniile hapu-urilor unui t'rib aleg o capetenie suprema (ariki), decanul de virsta al adunarii. Puterea (ihi), de esenta supra-naturala, e legata de celalalt element al sistemului de reprezentari maori, mana; in functie de mana sint definite valentele "fortei" pozitive tapu si ale fortei negative noa, varietatea combinatiilor acestora definind statutul persoanelor.

Razboiul a jucat un rol important in expansiunea populatiei maori in interiorul arhipelagului, prin impingerea sistematica a celor invinsi catre'teritoriile inca nedefri-sate; in general, razboiul ocupa un loc important in viata tribala; arta razboiului la maori se remarca prin faptul ca are la baza o veritabila organizare militara, atit defensiva (sate fortificate), cit si ofensiva (capetenii razboinice, trupe de razboinici organizati in falange).

Intre 1840 si 1860, maorii s-au opus cu arma in mina inaintarii colonizatorilor albi; in primele "razboaie maori", s-au remarcat capetenii prestigioase, precum Te Rauparaha (1840). De faza cea mai dura a confruntarii dintre europeni si indigeni (1860-1870) se leaga dezvoltarea celor doua mari sincretisme religioase ce asociaza cultele locale cu o interpretare a Vechiului Testament: Pai Marire (hauhauismul), milenarism mozaic ce exalteaza razboiul impotriva albilor, si Rin-gatu, provenit din Pai Marire, a carui istorie e dominata de figura profetului Te-Kooti (mort in 1893).

EDITORII

. BERT E., 1924, The Maoris, 2 vol., Polynesian Society, Wellington. - BIGGS B., 1960, Maori Marriage, Polynesian Society, Wellington. - CLARKE P., 1975, Hauhau. The Pai Marire Search for Maori Identity, Auckland University Press, Auckland. - DALTON B.J., 1967, War and Politics in New Zealand 1855-1870, University Press, Sydney. - FIRTH R., 1957, Economics of the New Zealand Maori, ed. a II-a, Government Printer, Wellington. -JOHANSEN J.P, The Maori and His Religion in Its Non-Ritualistic Aspects, Ejnar Munksgaart, Copenhaga; Studies in Maori Rites and Myths, Ejnar Munksgaart, Copenhaga. - METGE J., 1976, The Maoris of New Zealand Rautahi, ed. revizuita, Henley & Boston - Routledge & Kegan Paul, Londra. - OPPENHEIM R., 1973, Maori Death Customs, A.H. & A.W. Reed, Wellington. - VAYDA A.P, 1960, Maori Warfare, Polynesian Society Maori, Wellington.

NUME

Se stie ca gramatica distinge doua tipuri de nume (substantive): numele (substantivul) comun si numele (substantivul) propriu. Cel de-al doilea - numele propriu atribuit unei fiinte animate sau inanimate pentru a o individualiza sau pentru a-i desemna identi-tatea aparte - a retinut atentia etnologilor, mai ales dupa ce C. Levi-Strauss a consacrat doua capitole din' La pensie sauvage (1962) fenomenelor de denominatie. Desigur, lingvistii, filologii si filosofii isi puneau de multa vreme intrebari privind originea si semnificatia atribuirii unui nume propriu, insa nu s-au aratat deloc interesati de intelegerea conceptiilor si practicilor ce guverneaza acest aspect. Cu alte cuvinte, nu s-a pus in general problema de a afla de ce "se dau nume", fie ca denominatia vizeaza un individ, un animal, o floare sau o barca etc.

Levi-Strauss izoleaza trei functii ale atribuirii unui nume propriu: identificare, clasificare si semnificare. Functia distinctiva, ce consta in a te recunoste in interpelare sau in a fi'recunoscut in referinta prin enuntarea numelui propriu,' variaza de la o societate la alta. Unele societati atribuie un nume unic fiecaruia dintre membri, nume ce piere o data cu cel care-l poarta; exista societati ce atribuie mai multe nume aceluiasi individ, referinta putind varia in functie de momentele vietii, ca si in functie de pozitiile de enuntare ce vizeaza acelasi subiect; spre deosebire de cele doua situatii precedente,

unele societati nu utilizeaza decit denominatii colective : individul nu este identificat in acest caz decit ca apartinind unei clase de indivizi.

Forta distinctiva a tipului de denominatie utilizat poate fi mai mare sau mai mica, insa important ramine faptul ca, in orice' societate, fiecare persoana e intotdeauna individualizata in interiorul unui grup minimal mai mult sau mai putin larg. Functiei distinctive i se adauga un efect de clasificare; numele poate trimite astfel la o serie de apartenente la diferite ansambluri sociale: parentale, tribale, politice, religioase, teri-toriale, istorice etc., fiecare referinta de apartenenta operind ca o marca a identitatii colective, determinarea identitatii individuale putind atunci rezulta dintr-un efect de suprapunere a diferitelor marci' colective. Ca urmare, numele poate juca rolul unui indicator de clasa si, in aceasta calitate, poate fi inzestrat cu semnificatie, deoarece el vehiculeaza informatii referitoare atit la cei ce sint numiti, cit si la cei'ce numesc. In functie de optiunea pentru o echilibrare specifica a diferitelor mize ale denominatiei, fiecare societate elaboreaza un sistem particular de identificare a membrilor sai. '

Etnologii s-au preocupat de asemenea de scoaterea in evidenta a relatiilor dintre nume si persoana. Numele apare in general ca fiind unul din "aspectele" fundamental ale persoanei; in aceasta privinta, statutul sau este asemanator cu cel al componentelor -fizice, psihice sau sociale - persoanei. Numele poate fi inzestrat cu proprietati, cum este cea a raportului dintre individualizarea prin nume si statutul, efectiv sau predictibil, al destinului individual corespunzator: ne gindim'la practicile foarte raspindite de schimbare a numelui unei persoane bolnave pentru a indeparta soarta rauvoitoare, atribuirea de nume-masca pentru a insela moartea etc. Izolabile ca atare, proprietatile unui nume il pot caracteriza, indiferent de persoana care il poarta: asa se face ca despre doua persoane cu acelasi nume se crede ca impartasesc, prin chiar acest fapt, aceeasi soarta ; sau, tot in aceeasi idee, avem exemplul constringerilor sociale ce apasa asupra unor persoane ce poarta unul si acelasi nume, aceasta situatie antrenind obligatii de solidaritate reciproca sau respectarea acelorasi interdictii. Denominatia intemeiaza identitatea individului, ii asigura integrarea in societate, participa la determinarea si la definirea personalitatii sale, atit a celei individuale, cit si a celei sociale.

F. ZONABEND

. BENVENISTE E., 1974, Problemes de linguistique generale, Gallimard, Paris. - DAUZAT A., 1977, Les noms de famille de France. Traite d'anthroponymie francaise, Librairie Guenegaud, Paris; 1980, "Formes de nomination en Europe", in L'Homme, XX (4). - KRIPKE S. (1972) 1980, Naming and Necessity, Basil Blackwell, Oxford (trad. fr. La logique des noms propres, Editions de Minuit, Paris, 1982); 1982, "Le nom propre", in Langages, XVIII (66). - LEVI--STRAUSS C, 1962, La pensee sauvage, Plon, Paris. - PARIENTE J.-C, 1973, Le langage et l'individuel, Armand Colin, Paris; 1983, "I sistemi di denominazione", in L'Uomo, VII (1/2). - ZABEEH F., 1968, What Is in a Name ? An Inquiry into the Semantics and Pragmatics of Proper Names, Martinus Nijhoff, Haga. - ZONABEND F, 1977, "Pourquoi nommer?", in L'identite: seminaire interdisciplinaire dirige par Claude Levi-Strauss, Grasset, Paris: 257-286.