Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Utopia in antichitatea greaca

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
AVENTURA REALIZARII FOTOGRAFIILOR PENTRU EXAMENUL LA TAF
Istoria teatrului romanesc
Casa Regala a Portugaliei (CAPETIENI/ BRAGANZA)
Educatie plastica PORTOFOLIU
CULOAREA - CLASIFICAREA CULORILOR
SALVADOR DALI SI METAMORFOZA LUI NARCIS
Arte Plastice
Metode cantitative in studiul continuturilor culturale
ETICA LUI LUDWIG WITTGENSTEIN
SIMBOLISTICA PALETEI CROMATICE


Abordarea temei utopiei, acum, la inceputul secolului XXI, ne face sa ne intrebam, in mod firesc, daca acest demers nu este perimat in situatia in care, timp de peste doua mii de ani de la aparitia curentului utopic, sute de autori au incetat sa scrie opere cu un asemenea continut, iar mii sau poate zeci de mii au interpretat sau comentat continutul si semnificatia acestora.



Curentul s-a nascut in antichitatea greaca odata cu aparitia operelor lui Aristofan, Platon, Diodor din Sicilia etc, a continuat in Antichitatea romana prin operele lui Ovidiu, Virgiliu, Horatiu, capatand o neasteptata inflorire in Renastere si mai ales in Renasterea italiana. El nu s-a stins niciodata, luand forme literare diverse si generand constructii sociale si politice care au „trait” zeci de ani cum ar fi Republica teocratica din secolul XVII „Reducciones de Indios” in Paraguay sau societatile comuniste ale secolului XX din Rusia, China, Cuba, tarile din estul Europei.

Si totusi subiectul a revenit mereu, si nu surprinzator, revine si in prezent, pentru ca izvorasc din mituri ramase in subconstientul ancestral, care se refera la un trecut fericit, la un Paradis pierdut care se doreste a fi regasit sau reinventat.

Ni s-a parut semnificativ faptul ca „regasirea fericirii” face parte din toate religiile importante ale omenirii, atat cele trecute ale Egiptului antic, precolumbiene, indiene si chineze, cat si cele prezente cum ar fi iudaismul, islamul, budismul si crestinismul.

Pentru perioada prezenta, problema aducerii „Varstei de aur” din timpuri imemoriale sau a Paradisului din viata de dupa moarte, in viata cotidiana constituie marea provocare a societatii omenesti. Consideram ca acesta este motivul pentru care ideile din operele utopice din Antichitate, Renastere si din societatile moderne trezesc interesul si in prezent ele reprezentand esenta unui „vis”, a unui vis frumos pe care fiecare dintre noi tindem sa-l traim in realitate.

Motivatia principala a alegerii temei Utopia in Antichitate si Renasterea italiana a constituit-o faptul ca aceste doua epoci au reprezentat creuzetul care au generat cele mai importante opere literare ce prezinta un continut utopic din istoria genului si in acest context, dorinta noastra de a identifica in ce masura ideile cu caracter utopic au evoluat si isi gasesc echivalentul in gandirea si continutul operelor utopice, care au proliferat, sub diferite forme, in perioada moderna.

Al doilea element motivational il reprezinta identificarea influentelor ideilor utopice cu caracter literar din antichitatea greaca si latina asupra celor din Renasterea italiana in special celor create de Campanella, considerat, alaturi de Morus, principalul generator de idei „revolutionare”, utopice in esenta, care au influentat ulterior destinele unor popoare.

Pornind de la controversa privind apartenenta Politeii lui Platon, genului literar-filosofic utopic, pe baza unor surse bibliografice noi, mai putin cunoscute, precum si a unor investigatii stiintifice proprii, am dorit sa delimitam mai clar elementele pro si contra acestei paternitati insistand, cu argumente noi, asupra convingerii ca aceasta opera reprezinta piatra de temelie pentru toate operele care s-au scris ulterior, pana astazi si care apartin filonului utopic.

In sfarsit, pornind de la evenimentele istorice petrecute in framantatul secol XX, care au afectat omenirea, inclusiv Romania, am incercat efectuarea unei sinteze a ideilor autorilor care au analizat, din unghiuri diferite, creatiile literar-filosofice ale celor doua perioade istorice, Antichitatea si Renasterea italiana, din ideile carora s-au inspirat nu numai conducatorii regimurilor totalitare din trecut, ci si cei care doresc sa schimbe cu adevarat, in bine, viata omenirii, supusa in prezent atator provocari .

Lucrarea este structurata in cinci capitole la care se adauga o introducere, concluziile si bibliografia.

Capitolul 1, Utopia – izvoare, concept, clasificare, prezinta bazele teoretice ale curentului literar utopic.

Am constatat ca nu exista o unanimitate in randul specialistilor privind conceptul de utopie, diversitatea opiniilor fiind generata, in special, de unghiurile diferite din care este privit acest gen literar.

La originea termenului a stat titlul cartii lui Thomas Morus, Libellus vere aureus nec minus salutaris quam festivuus de optimo reipublicae statu deque nova insula Utopia publicata in anul 1505. Etimologia este de origine greaca: ou, insemnand nu, iar topos, loc.

Alte definitii considera utopia „un loc sau situatie imaginara in care totul in societate este perfect”. Cea mai cunoscuta definitie este considerata cea data de K. Mannheim care considera ca „mentalitatea utopica nu este doar in contradictie cu realitatea prezenta dar chiar rupe legaturile cu ordinea existenta”. In lucrare sunt prezentate si alte teorii, toate convergand la ideea unui loc imaginar, perfect si fericit, fara privilegii, inegalitati si injustitii.

Pe baza a numeroase surse bibliografice din literatura romana si straina in lucrare am efectuat o clasificare a utopiilor din punct de vedere tipologic si diacronic.

O atentie aparte am acordat utopiei literare, prezentandu-se in mod succint, tipurile, autorii si epocile in care acestea au aparut. Am ajuns la concluzia ca originile utopiei se gasesc in epopeile antichitatii, in special in Odiseea lui Homer, care au generat ulterior poezia didactica a lui Hesiod, odele lui Pindar, poemul elegiac al lui Ovidiu sau egloga lui Vergiliu.

Nu am neglijat nici genurile literare existente si in epoca moderna, cum a fost romanul reprezentat de Ciropedia lui Xenofon si comedia greaca a lui Aristofan (Pasarile, Adunarea femeilor sau Lisistrata).

Trecerea de la Antichitate la Evul mediu si Renastere nu mai face posibila o delimitare atat de clara a genurilor literare, deoarece oamenii de litere erau in acelasi timp si filosofi.

Astfel, cu Thomas Morus – Utopia, Tommaso Campanella – Cetatea Soarelui, Francis Bacon – Noua Atlantida, utopia devine un gen literar de sine statator, care in parte a reprezentat un roman de calatorie, in parte tratat de filosofie morala si politica.

Romanul utopic propriu-zis apare doar la sfarsitul secolului XIX si in secolul XX. Sunt de mentionat aici o serie de autori: Edward Bellamy – Looking Backward, Samuel Butler – Erewhon sau H.G. Wells – A Modern Utopia.

Nu am uitat nici anti-utopiile care prezinta o lume ireala, indezirabila si neplacuta, care cuprind de cele mai multe ori opere de avertizare sau satire unele avand caracter apocaliptic: George Orwell – 1984, Anthony Burgess – Clockwork Orange, William Golding – The Lord of the Flies.

Tot in acest subcapitol am descris succint celelalte tipuri de utopii atat din clasificarea tipologica: utopia economica, politica si istorica, religioasa si mai ales cea stiintifica si tehnologica.

Clasificarii diacronice, la care am apelat in stabilirea titlului tezei de doctorat, i s-a acordat un spatiu mai larg. Sunt prezentate pe rand cu unele elemente de detaliu, originile, caracteristicile si principalii reprezentanti ai utopiei antice, mai ales grecesti, incepand cu Hesiod – Erga, continuand cu Iambulos – Insula fericitilor si acordand o atentie aparte lui Platon – Republica, a carui prezentare va fi reluata mai departe intr-un subcapitol separat. In continuare, pastrand aceeasi structura am analizat Utopia Evului mediu cu principalii reprezentanti: Sf. Agustin – De Civitate Dei, Dante Alighieri – Monarhia si Divina Comedie sau opera cu continut teologic a lui Tommaso D’Aquino.

Utopia Renasterii care in opinia noastra reprezinta „piatra unghiulara” a intregului gen literar si care a dat, de altfel si denumirea si principalii autori ai operelor cu continut utopic, este caracterizata prin reprezentarea autorilor reprezentativi ai epocii: Thomas Morus – Utopia, Andreae – Christianopolis, Francis Bacon – New Atlantis, Tommaso Campanella – Civitas Solis si Harrington – Oceana.

Putem spune ca opera lui Morus, care a dat si numele intregii tari imaginare, este cu certitudine cea mai fina si mai edificatoare dintre toate. Atat in Utopia lui Morus cat si in toate operele utopice ale Renasterii se realizeaza o critica directa sau indirecta a rautatilor vremii asa cum ar aparea ele unui vizitator dintr-o tara indepartata, punand in antiteza descrierea unor societati perfecte asezate pe insule sau in interiorul unor cetati, unde exista proprietatea comuna asupra bunurilor, toleranta religioasa si unde se pune mare accent pe educatie, ordine si disciplina.

In partea finala a acestui subcapitol am prezentat utopiile epocii moderne, incepand cu cele ale secolului XVIII: Babeuf – Société des Egaux, Charles Fourier – Phalanx, continuand cu autorii secolului XIX, respectiv Marx, care considera utopia ca fiind „constitutiva propriei idei a comunismului”, ca o imparatie a libertatii, si Edward Bellamy – Looking Backward, precum si cu cei au secolului XX, E. Bloch si mai ales Mannheim, care propun o utopie autentica, inteleasa ca un „somn cu ochii deschisi”, opusa ideologiei care „adoarme constiintele”.

Nu sunt omisi nici Aldous Huxley si George Orwell, primul cu utopia Brave New World, in care obiectivul polemic il reprezinta dezvoltarea inexorabila a civilizatiei industriale, iar al doilea cu opera 1984 care realizeaza o satira feroce a totalitarismului.

Capitolul 1 se incheie cu izvoarele utopiei, considerandu-se ca ele isi au originea in mitul Paradisului pierdut, care se regaseste inainte de iudaism si crestinism, la toate popoarele antice incepand cu cele sumeriene la care gasim pentru prima data ideea separarii Cerului An asimilat Paradisului, de Pamant, reprezentat de Ki.

La egiptenii antici a ramas ideea „de a mentine intacta prima creatie” perfecta din toate punctele de vedere, cosmologic, religios, social, etic, sub forma unui stat intemeiat de Faraonul Zeu – Menes. Aceasta epoca numita Top-zep – Prima oara, era considerata Varsta de Aur a perfectiunii absolute.

Am prezentat in continuare, diferentierile care exista intre miturile Europei respectiv ale Egiptului antic si cele din Orient – China si India, la care relatia omului cu divinitatea era diferita. Gandirea indiana face din Univers un obiect de contemplare cu care constiinta individuala trebuie sa se identifice intr-un triumf asupra existentei izolate si de suprimare a dorintei.

La chinezi mitul taoist al Insulelor fericitilor, bazat pe o trinitate de concepte: ordine, forta, totalitate, reprezinta un ideal pe care fiecare individ trebuie sa-l urmeze.

Ceea ce deosebeste esential gandirea chineza, de cea antica europeana consta in faptul ca la europeni universul si societatea par mereu doua domenii distincte, in timp ce la chinezi cele doua lumi se intrepatrund, fiind conduse de acelasi principiu.

Suportul principal al aparitiilor operelor utopice a fost faptul ca toate societatile preistorice si antice, grecesti, orientale, egiptene sau ale Americii precolumbiene, framantate de dezarmonii sociale si-au inchipuit, prin visare, constructii cu forme ideale care sa asigure armonia sufletelor.

Capitolul 2 intitulat Utopia in antichitatea greaca este structurat in cinci subcapitole si cuprinde aspecte privind factorii generatori ai utopiei antice grecesti, analiza operelor cu elemente utopice din perioada preplatoniana, utopia in operele lui Platon, cu o atentie speciala asupra Republicii, precum si autorii utopici si operele acestora din perioada postplatoniana si postalexandrina.

Cunoastem faptul ca cele mai importante opere cu continut utopic din lumea antichitatii au aparut in Grecia antica. Aparitia acestor opere in spatiul grecesc nu a fost intamplatoare, fiind generata de un ansamblu de factori cu caracter complex. Fara exceptie, toate operele importante cu caracter utopic din antichitatea greaca au aparut in perioade de criza, critice pentru diversele perioade ale societatilor grecesti.



Astfel, Hesiod a readus in actualitate mitul Varstei de Aur in Munci si zile, in vremea cand boetienii, locuitorii tarii de origine parcurgeau o etapa de puternice framantari istorice.

In vremea lui Platon, in secolul IV i.H., ca urmare a prabusirii statului atenian, s-a instalat haosul politic, despotismul, insotite de framantari sociale, care au zguduit, in paralel cu gandirea filosofica au determinat aparitia a numeroase opere literare, cu continut utopic, care au reprezentat un suport moral si in acelasi timp, o speranta de viitor pentru locuitorii perioadei respective. Este epoca in care Platon a scris Republica (Politeia), Aristofan, comediile sale satirice cu caracter utopic (Pasarile, Norii, Lysistrata), Xenofon – Ciropedia, Iambulos – Insulele Fericitilor si multi altii.

Ne intrebam de ce Grecia antica si nu alt tinut a fost spatiul generator de opere utopice? Si alte zone geografice au avut parte de tulburari sociale, razboaie si despotism. Intr-un singur loc de pe pamant, si anume in spatiul Eladei s-a nascut ideea de frumos, armonie si dreptate pentru adevarul absolut.

Pentru ca acest lucru sa se intample, trebuiau sa se uneasca mai multe cauze. Existenta unei tari cu o varietate de forme geografice, avand o populatie non-asiatica, fatalista si supusa, dar de neinfrant, cu un instinct de viata foarte puternic, cu dragoste de pragmatism si de masura, cu o gandire evoluata logica si, inainte de toate, cu o individualitate foarte accentuata.

Toate acestea au contribuit la crearea unui izvor nesecat de intelepciune care a facut ca de-a lungul veacurilor, filosofii, si nu numai ei, sa apeleze la ideile din operele importante ale epocii antice grecesti.

Problematica civilizatiei antice grecesti este asemanatoare universului omului contemporan, ele transmitandu-se, fara intrerupere si fiind inca vii intr-o traditie culturala, de care n-am incetat sa fim legati. In societatea greaca s-a propus o schimbare de mentalitate atat de profunda, incat a fost considerata un fel de „act de nastere”, al omului modern de tip occidental.

Si ceea ce este mai important, tot antichitatii grecesti ii revine meritul principal de a reinventa proiectul utopic al unei societati armonioase, perfecte din punct de vedere social.

Dintre autorii antici greci, cel mai important generator de idei filosofice cu continut utopic a fost considerat Platon. Dar inaintea lui Platon au fost autori care au creat opere care au avut in parte un continut utopic. Dintre acestia ii mentionam pe Homer, Hesiod si Pindar.

La Homer, elementele utopice se gasesc in escalele lui Ulise (Odiseea) pe drumul de intoarcere spre Itaca, dupa ce o furtuna il abate de la drumul prevazut. Toate opririle ulterioare, vor fi in tari imaginare, necunoscute de geografi, unele populate de vietati inexistente pe pamant.

Hesiod, contemporan cu Homer, a ramas in memoria posteritatii prin doua opere Munci si zile si Teogonia (contestata de unii). Prima opera, compusa din doua povestiri mitice Prometeu si Pandora si cea de a doua, Mitul varstelor amintesc pentru prima data in literatura antica greaca despre un timp stravechi cand „domn peste cer era Cronos” cand oamenii asemenea zeilor „nu cunosteau suferinta, truda si batranetea”, dar ulterior a urmat „decaderea” progresiva, trecand prin diferite varste: de aur, de argint, de bronz si ultima, de fier, Hesiod adaugand o a cincea, a eroilor.

Pindar, vestit poet al Greciei antice, in una dintre putinele opere pastrate, Epinikia (Odele triumfale), s-a ocupat de conditia umana si morala epocii sale. El credea ca omul cunoaste chiar aici pe pamant o oarecare fericire, dar numai daca zeii ii vor binele. Pentru el aceasta fericire se cheama: tinerete, frumusete, dragoste, bogatie, putere, dar mai ales, glorie. Prin opera sa plina de aspiratie catre frumos si fericire, a inspirat continutul unor opere utopice de mai tarziu.

Ponderea in structura capitolului 2 o detine analiza gandirii filosofice cu caracter utopic in opera lui Platon.

Desi nu exista „istorie a utopiei” care sa nu aminteasca de proiectul politic al lui Platon, cuprins, in special in Republica au existat multi cercetatori care au contestat caracterul utopic al operei platoniene.

Pe baza studierii cu atentie a operei platoniene si a unor autori pro si contra acestei teorii in cadrul tezei am adus argumente suplimentare care intaresc ideea ca Platon a scris, in esenta o opera utopica.

In realitate utopia lui Platon este un proiect pur ideal, care are intr-adevar radacini in realitatea istorica in care se naste, dar nu se doreste a avea o concretizare practica, reprezentand numai un indrumar pentru actiunile umane.

Unul dintre argumentele importante privind caracterul utopic al Republicii il reprezinta faptul ca insusi Platon, in capitolul IX 592ab, spune ca statul perfect nu exista „in nici un alt loc de pe pamant”.

In lucrare s-a ajuns la concluzia ca diferitele pareri privind utopicitatea operei platoniene au ca baza modul diferit de fundamentare al cercetarii. Astfel Barker, unul dintre contestatorii utopicitatii Republicii face o evaluare din punct de vedere istoric in sensul ca acesta incearca sa stabileasca un raport intre Republica si realitatea istorica in care aceasta ia fiinta, in timp ce Flashar si Battegazzore fac o evaluare din punct de vedere filologic a textului platonian, care tine cont de raportul dintre limba si cultura. Lipsa cuvantului utopic in limba greaca, nu exclude prezenta conceptului corespunzator.

Republica lui Platon este un stat in care conduc filosofii, cei care sunt apti sa adevereasca esenta umana. Drumul care duce dincolo de omenire este aratat de filosofi. Daca orice utopie este un demers al transcederii si daca in statul lui Platon, filosoful este un agent al transcederii, atunci filosofia lui Platon cuprinsa in Republica este in mod esential, o utopie. Platon a dorit ca in Critias sa puna un fundament istoric sau mai bine spus sa furnizeze suportul mistico-istoric al propunerilor utopice elaborate in Republica.

Ca opera utopica, Republica insumeaza acele scopuri catre care umanitatea tinde de veacuri: construirea unei societati bune, drepte si fericite. Dreptatea constituie, de fapt, prima dintre caracteristicile esentiale ale utopiei platoniene. O alta caracteristica fundamentala a Republicii este proiectarea, respectiv puterea de a se avanta pentru a deschide noi spatii ale realitatii istorice si pentru a dilata granitele istoriei. A treia trasatura fundamentala a Republicii este rationalitatea. Societatea diferita pe care Platon o proiecteaza, nu este doar imaginata, ci este gandita in conformitate cu ratiunea, ele fiind deduse din realitatile prezente ale societatii ateniene si din principiile care o genereaza.

Apreciem ca novator in opera platoniana este faptul ca intr-o lume dominata de mitul Varstei de Aur, in care regatul fericirii este situat in trecut si orice schimbare este considerata o inrautatire, se vine cu un proiect de a opri aceasta inevitabila degradare a conditiei umane si a polisului.

In aceasta parte a tezei de doctorat sunt tratate si alte aspecte ale operei platoniene: timpul lui Cronos si timpul lui Zeus, trecerea de la mit la utopie, de la conceptia ciclica la temporalitatea lineara, precum si legatura cu realitatea istorica a Republicii platoniene. Aceasta opera nu este pur fantastica, ci reprezinta fructul imaginatiei bogate a lui Platon. El face o critica radicala a societatii timpului sau, invectiveaza conceptia justitiei ca „drept a celui mai puternic”, ataca sistemul educativ existent in cetatile grecesti, pedepseste aspru obiceiurile politice ale epocii sale, formele degenerate ale guvernului, desfiinteaza proprietatea privata, critica dur discriminarea sexuala si institutia familiala, care alimenteaza egoismul individual.

Ideea principala a intregii opere platoniene este aceea ca dreptatea trebuie sa stea la baza tuturor lucrurilor. Spiritul de dreptate trebuie sa fie zidit in sufletul omului pentru a-i asigura echilibrul si armonia interioara.

Un alt gen literar cu continut utopic, bine reprezentat in antichitatea greca a fost comedia. Dintre autorii atenieni creatori de comedii utopice (Crates, Cratinos, Eupolis) cel mai reprezentativ prin numarul de comedii si calitatea acestora a fost Aristofan. Din studiul operelor sale rezulta cateva caracteristici. Una dintre acestea consta in faptul ca beneficiind de o libertate speciala si-a permis sa atace cu o surprinzatoare virulenta oamenii politici care conduceau in acea vreme. O alta caracteristica importanta o reprezinta continutul pacifist al majoritatii comediilor sale. Traind intr-o perioada tulbure din punct de vedere politic, in plin razboi peloponeziac a pledat cu entuziasm si curaj pentru pace.

Justificarea constructiilor utopice reprezentate de Pacea, Lisistrata, Pasarile, Broastele se bazeaza pe dorinta de a scapa popoarele Eladei de flagelul razboaielor, aducatoare de atatea nenorociri. Analiza continutului literar al acestor opere demonstreaza capacitatea deosebita a autorului de a reprezenta sub forma fabulatiei utopice idealurile de pace, dreptate si adevar ale semenilor sai.

Romanul antic grec reprezinta un alt gen literar in care se regasesc numerose idei din care se vede preocuparea autorilor pentru crearea unei societati perfecte. Unul dintre acesti autori a fost Xenofon, contemporan cu Platon si Isocrate.

Spre deosebire de Platon, care isi imagina o societate ideala, in esenta utopica, guvernata intelept de catre filosofi, Xenofon a luat ca model un personaj istoric reprezentat de Cyrus, descris ca un monarh intelept, plin de virtuti morale, imbracat in haina fabulosului in opera intitulata Ciropedia. Fata de Platon, la calitatile morale, Xenofon adauga si pe cele de bun organizator si conducator militar.

Desi nu-l citeaza pe Platon, este evident ca Xenofon i-a cunoscut opera si multe din ideile din Ciropedia reprezinta o replica a celor avansate de Platon. Spre deosebire de acesta, Xenofon acorda femeii un statut privilegiat, avand un rol de seama in economia gospodariei, familia reprezentand nucleul de baza in organizarea statului. Am observat o asemanare frapanta intre Ciropedia si unele opere ale lui Platon: Republica, Banchetul, in special in utilizarea dialogului, ca forma superioara de prezentare si dezvoltare a ideilor menite sa schimbe in bine societatea ateniana. Ca si Platon, Xenofon a acordat o mare atentie educatiei. In acest context, insusi titlul operei reprezinta un substantiv creat de Xenofon, unde partea a doua a cuvantului isi are originea in paideia, care inseamna educatie, cultura.

Limbajul lui Xenofon este natural si plin de gratie. Stilul sau este cel al unui om caruia nu-i pasa daca scrie bine, ci care scrie asa cum vorbeste, cu claritate, distinctie si spirit. Operele sale, Anabasis si Ciropedia sunt opere captivante si remarcabile in multe privinte. Pentru istoria literara reprezinta scriitorul care a stat la originea a doua genuri noi: biografia si romanul.

Iambulos, ultimul reprezentant al perioadei platoniene este cunoscut prin opera utopica Cetatea insulelor soarelui cunoscuta sub forma de rezumat, in care partea interesanta o reprezinta descrierea societatii cetatenilor solarieni, a caror sistem politic nu cunostea conceptia de razboi, sclavagism, cu comuniunea asupra bunurilor, femeilor si a copiilor, practic o societate ideala de tip comunist. Opera sa a reprezentat o puternica sursa de inspiratie pentru renasterea literaturii utopice din Evul mediu si Renastere.

Perioada antica a literaturii utopice grecesti se incheie cu doi autori, Theopompus din Chios, cu opera sa Filipicele si Euhemerus cu Istoria sacra, ambii descriind societati ideale amplasate pe insule utopice Meropis, respectiv Pancharea.

Capitolul 2 contine Utopia in Antichitatea latina. Este un capitol de mai mica anvergura, intrucat si „productia” literara cu elemente utopice a fost mai redusa. Cauza o constituie cateva elemente contextuale care au influentat gandirea filosofica romana:

Cucerita de catre romani, in mod paradoxal, civilizatia greaca a integrat-o pe cea romana, fiindu-i superioara;



Civilizatia greaca si implicit cultura greaca au patruns in spatiul latin inainte de cucerirea Greciei de catre romani prin colonizarile facute in sudul Italiei;

Romanii au avut un respect deosebit pentru civilizatia greaca si chiar invingatori, au manifestat un anume „complex de inferioritate” in aceasta privinta, preluand chiar termenul de philosophia (sapientia) cu semnificatia data de filosofii greci;

In imperiul roman se foloseau doua limbi oficiale, limba latina si limba greaca, ambele avand statut legal. La Roma, o persoana se considera a fi cultivata daca vorbea greaca si daca citise operele importante ale Greciei;

Pastrandu-se „regula” Greciei antice, la romani operele importante cu caracter utopic au aparut in momente de criza politica sau mari framantari sociale.

Cicero a fost primul dintre autorii latini care, in plin razboi civil a creat doua opere cu continut utopic: De Republica si De Legibus, propunandu-si sa trezeasca interesul romanilor fata de vechile metode de guvernare. In De Republica el urmareste sa puna bazele unui stat ideal, asa cum facuse Platon in cea mai mare opera a sa. Este folosit, ca si in Politeia, dialogul platonian, Scipio luand locul lui Socrate.

Cicero si-a imaginat republica romana „ca o nobilitate altruista formata din indivizi de succes ce hotarau destinul unei natiuni prin consensul Senatului”. Aceasta „armonie dintre clasele sociale”, care sa cuprinda toate statele imperiului, a demonstrat viziunea utopica a lui Cicero ca politician. El aprecia ca prin „ratiune” exista o comuniune intre om si zei si pe baza aceasta exista o cetate unica comuna zeilor si oamenilor. Este o viziune utopica avand in vedere realitatile epocilor trecute si prezente in care zeitatile sunt slab vizibile.

Un alt autor latin, Vergiliu, inspirat ca majoritatea autorilor latini din autori greci, respectiv Teocrit, transpune intr-una din operele sale, Bucolicele, o lume idilica, plina de elemente fantastice in poemele cu tematica pastorala.

Aceasta lume, numita Arcadia, este caracterizata ca o regiune bogata in munti, locuita de pastori care il adorau pe zeul Pan, erau iubitori de muzica, existand o permanenta comunicare intre locuitori si natura. Desi o lume cu totul noua, este o lume inexistenta, in care nevoia de sentimente si de dreptate a lui Vergiliu isi gaseste forma perfecta de expresie.

Georgicele scrise la indemnul lui Mecena s-a dovedit a fi un manual cu caracter moral menit sa instaureze vechile norme. Inspirata dupa Hesiod (Munci si zile), opera se constituie ca un tratat de agronomie, apreciind ca munca in agricultura reprezinta adevaratul izvor al echilibrului moral si izvorul fericirii nu ca dar al zeilor, asigurandu-si astfel o noua Varsta de aur, fata de cea pierduta in negura vremurilor.

Eneida reprezinta incununarea operei vergiliene. Scrisa sub influenta celor doua mari opere homeriene prezinta numeroase asemanari cu acestea, cum ar fi modul de constructie in versuri hexametrice, invocatiile, coborarea in Infern, armele eroilor, idilele acestora. Si totusi Eneida prezinta numeroase valente originale. In primul rand este inversata ordinea naratiunii. Aheii lui Homer intai lupta si biruiesc la Troia si apoi pleaca si ratacesc pe mari. In cazul Eneidei colinda mai intai mari si tari si apoi inving in Italia. O alta deosebire consta in faptul ca Vergiliu a reusit in Eneida, in comparatie cu Homer care a utilizat traditia greaca a eposului cu subiect mitologic, sa utilizeze traditia romana a epopeii cu subiect istorico-cetatenesc.

La Horatiu, fara ca Odele sale sa reprezinte opere utopice pure, luand ca imprumut imagini si motive grecesti, a creat propria Arcadie romana ca o tara a poeziei si a spiritului.

Seneca, in lucrarea sa De Clementia, dedicata tanarului imparat Nero, a imbratisat in mare parte ideile lui Xenofon, apreciind ca realizarea unei societati echilibrate si drepte se poate realiza cu ajutorul unui „suveran bun”. Acesta trebuie sa actioneze cu echitate si dreptate, tinand cont de propria constiinta. In cazul in care constiinta reprezinta singura frana impotriva tiranie, educatia si valoarea morala a conducatorului, formata chiar in timpul copilariei, sunt de o importanta vitala pentru a garanta un suveran drept. Contrar adeptilor teoriilor Varstei de aur, Seneca afirma ca stramosii nu au fost mai buni decat romanii epocii sale, ca viciile sunt ale oamenilor nu ale epocilor. Cautand sa identifice care sunt resorturile unei vieti fericite, el a cautat sa investigheze mecanismele profunde ale psihicului uman, unele valabile pana astazi.

Capitolul 4 prezinta Renasterea italiana sau mai corect, analizeaza continutul operelor utopice ale autorilor din epoca Renasterii italiene. Principalul reprezentant al curentului literar utopic din aceasta epoca a fost Tommaso Campanella.

Autor al unei opere incredibil de intinse, scrisa in mare parte in temnita unde a rezistat timp de douazeci si sapte de ani, Campanella reprezinta emblema vie a acelei familii de spirite unite intr-o elita intelectuala, avand ca scop o reforma politica si sociala a societatii. Desi persecutiile religioase si politice l-au marcat, aceste privatiuni nu-l opresc din scris, ci il indarjesc si mai mult. In 1602, in inchisoare fiind, scrie dialogul Cetatea Soarelui, opera utopica, in care isi prezinta proiectul de reforma sociala, proiect pe care a vrut sa-l materializeze, in Calabria natala, cu trei ani inainte.

Scrisa sub forma unei povestiri de calatorie in care un marinar genovez descrie unui maestru al Ordinului Ospitalierilor o insula in care este amplasata o cetate a carei constructie si oranduire sociala erau desavarsite, Cetatea Soarelui a fost considerata de insusi Campanella inchipuirea idealurilor sale si din acest motiv el a revizuit-o de-a lungul vietii. Nu a fost o fantezie, ci un program, primul pas spre o reforma totala a lumii.

Toate conceptiile sale in ceea ce priveste astrologia, stiinta experimentala, educatia, metafizica bazata pe putere, intelepciunea si dragostea, religia naturala, suprematia comunitatii asupra individului si necesitatea urgenta de a inlatura mizeria umana printr-o proprietate comuna a bunurilor, se regasesc in aceasta lucrare, care a trezit cel mai mare interes dintre operele sale. In afara de impresiile de viata din lumea italiana si experienta vietii monahale, sursele de inspiratie ale lui Campanella au fost mai ales literare: operele lui Platon si Morus, Insulele Soarelui ale lui Iambulos, filosofia pitagoriceasca, mitul Spartei, relatarile despre obiceiurile chinezilor facute de Votero si probabil, de asemenea, povestirile despre civilizatiile aztece si incase. Aceasta prima utopie a secolului al XVII-lea deschide o era noua de descrieri utopice, care il va include pe Andreae si Bacon.

Multe dintre ideile Cetatii Soarelui sunt inovatoare pentru epoca sa: educatia drept cale a progresului, egalitatea femeii cu barbatul si faptul ca orice munca este la fel de demna. Alte idei sunt socante, cum ar fi proprietatea comuna a femeilor sau eugenia. Campanella considera ca daca Dumnezeu este creatorul Naturii, atunci Natura este buna si dreapta, iar cine traieste cunoscandu-i si urmarindu-i legile, dobandeste merite suficiente pentru a fi mantuit.

La nivel european aparitia operei campanelliene a avut loc in mijlocul Contrareformei, care se opunea Schismei din sanul Bisericii Catolice si care cuprinsese nordul Europei si incepuse sa patrunda in America de Nord, odata cu colonizarea acestui teritoriu. Ecourile acestor procese au fost cunoscute de Campanella si care alaturi de predictiile astrologului Abraham l-au determinat sa viseze si sa transpuna in scris diferite constructii sociale cu caracter utopic.

Dintr-un asemenea vis si dintr-o stare de deznadejde dar si de speranta s-a nascut opera Civitas Solis, tulburatoare prin mesajul filosofic pe care-l transmite, rascolitoare prin punerea pe tapet a unor probleme cum ar fi colectivismul, egalitatea sociala, eugenia, lipsa proprietatii si a banilor, aspecte care au framantat ideile secolelor urmatoare, iar unele sunt de actualitate si in dezbatere si astazi.

Fiind un gen literar cu totul special plasat la granita dintre literatura si fictiune politica si filosofica, avand un continut utopic bazat pe visare temerara, a reprezentat o sursa importanta de inspiratie pentru oamenii politici si nu numai, tentati sa-si imagineze constructii sociale perfecte sau chiar sa le creeze in Paraguay, Rusia, Cuba etc.

Unul dintre cele mai puternice mesaje, continut in Cetatea Soarelui si care si-a pastrat perenitatea de-a lungul secolelor pana in prezent, este conceptia pedagogica privind educatia. Foarte atent la detalii, Campanella are meritul de a fi inteles ca educatia reprezinta cheia rezolvarii problemelor sociale. El aprecia, si a sustinut cu tarie aceasta idee in Cetatea Soarelui, ca formarea tinerilor, educarea acestora trebuie sa reprezinte principala preocupare a unui conducator pentru a instaura ordinea politica si sociala.

Prezentarea conceptiei sale pedagogice detine o pondere insemnata in discursul despre ordinea sociala ideala a Republicii solariene, sesizand importanta raportului dintre politica si pedagogie.

Un alt aspect care a fost tratat in lucrare se refera la cultul soarelui in opera lui Campanella. In mod cert Campanella a fost influentat de cultul soarelui existent in religia egipteana, in care zeul Ra reprezenta divinitatea suprema, semn al perfectiunii. De asemenea, adept al teoriilor naturaliste a lui Telesio in care Dumnezeul Revelatiei este inlocuit cu Dumnezeul Naturii care nu este altul decat Soarele, cel care reinvie natura si-i da splendoare. Plasandu-si utopia sub semnul solar, Campanella a incercat sa valideze sperante intr-o cetate viitoare organizata si administrata de om, printr-un simbolism arhaic si natural, printr-una dintre problemele analizate s-au referit la influenta pe care Utopia lui Morus a avut-o asupra operei utopice a lui Campanella. Opera lui Morus aparuta cu circa un secol inaintea Cetatii Soarelui a fost cunoscuta in mod cert de Campanella.

Exista foarte multe asemanari intre cele doua opere si ele se refera la urmatoarele:

actiunile celor doua opere se desfasoara pe un teritoriu insular foarte indepartat;

in ambele cazuri descrierea este facuta de catre un navigator care povesteste cu lux de amanunte ce a vazut si a trait in insulele pe care a avut ocazia sa le viziteze;

ambele opere au fost scrise departe de locul de resedinta al autorilor, iar publicarea a fost facuta in tari straine;

atat in Utopia cat si in Cetatea Soarelui influenta conceptelor utopiste din Republica lui Platon este evidenta;



din punct de vedere structural, ambele opere sunt asemanatoare fiind folosita forma dialogului in tratarea diferitelor aspecte: problema proprietatii, casatoria, repartitia bunurilor etc.

Continutul celor doua opere are un caracter subversiv, de fronda fata de realitatile sociale si politice din Anglia si Italia, motivatiile fiind comune: ambii doreau fericirea semenilor, indiferent de pozitia sociala, imaginand societati perfecte conduse cu intelepciune, in care dreptatea si adevarul sa fie la baza tuturor lucrurilor;

Educatia copiilor la ambii autori reprezinta o preocupare majora, reprezentand elementul de baza care asigura promovarea valorilor morale de conducere, problema casatoriei si a familiei.

Exista si deosebiri intre cele doua opere. Ele se refera la forma de conducere, problema casatoriei si a familiei.

Dintre autorii Renasterii italiene, in afara de Campanella, au existat alti cativa reprezentanti de opere literare cu continut utopic.

Anton Francesco Doni a fost considerat primul dintre scriitorii utopisti ai Renasterii italiene. El este cel care in anul 1548 s-a ingrijit de editarea in Italia a Utopiei lui Morus. De altfel, multe dintre ideile lui Morus au fost preluate in propria sa utopie. Principala opera a sa, Il mondo savio e il mondo pazzo, cuprinde o interesanta utopie sociala unde predomina egalitarismul in ce priveste munca si distributia bunurilor. Autorul propune o societate armonioasa intr-o lume ipotetic perfecta unde este instaurata o noua ordine sociala, garantie a dreptatii si egalitatii. Doni a imaginat si un proiect utopic de reformare a bisericii prin crearea unui ordin religios, cu reguli stricte privind modul de convietuire si imbracaminte.

Il mondo savio e il mondo pazzo este o utopie care ocupa un loc insemnat pe scara societatilor imaginare. Doni este cel mai drastic in repudierea tuturor institutiilor existente, mai mult decat Morus sau mai tarziu Campanella, opera sa fiind expresia unei disperari acute. In secolul XIX, utopia lui Doni a trezit interesul socialistilor, care au incercat sa-l prezinte ca precursor al lui Marx, datorita atacului sau la adresa proastei administrari a proprietatii si a celor care exploateaza masele.

Francesco Patrizi a creat o vasta opera prezentand o varietate de stiluri: poetica, retorica, istorie. In istoria stiintei, Patrizi este important pentru ideile originale cu privire la spatiu si mai ales ideea ca punctul de plecare al adevaratei filosofii nu este miscarea, cum considera Aristotel, ci lumina.

Cetatea fericita, publicata in 1553, impreuna cu discursurile sale despre onoare si nebunie poetica, reprezinta una dintre primele sale opere. Ca si in cazul lui Doni, influenta Republicii lui Platon este de netagaduit, atat in forma – mai mult speculatie filosofica, decat calatorie imaginara – cat si in continut, care se refera la o anumita stare de fericire si intelepciune. Utopia lui Patrizi difera de celelalte viziuni renascentiste ale perfectiunii sociale prin respingerea totala a revoltei impotriva nedreptatilor sociale.

Ludovico Agostini a descris un stat ideal intr-o sectiune din Cartea a II-a a dialogurilor intitulate L’infinito. Ulterior, acestei parti invatatii italieni moderni i-au dat denumirea de Repubblica immaginaria. Motivatia care l-a determinat pe Agostini sa-si prezinte remediile sub forma utopica, a fost in primul rand starea sociala proasta care exista in orasele italiene. Utopia lui Agostini este de mare interes, intrucat structura sociala pe care si-o imagineaza este una dintre cele mai realiste. El nu se bazeaza pe formule radicale de schimbare, ci pe imbunatatirea sistemului existent si are in vedere intregul spectru al vietii sociale.

Ludovico Zuccolo a publicat Dialoghi, care cuprind doua asa-zise utopii. Al XIV-lea dialog, L’aromattaria overo della Repubblica d’Utopia este o critica a Utopiei lui Morus, asemanand tinutul mai mult cu o manastire decat cu o republica. Dialogul al XIII-lea, Il porto, overo della Repubblica d’Evandria este o utopie propriu-zisa, o descriere a unui stat perfect imaginar.

A fost un admirator al Republicii San Marino, laudand intelepciunea locuitorilor de a pastra libertatea si neatarnarea fata de influenta straina timp de mai bine de o mie de ani. Secretul, spune el, sta nu in barierele naturale care in protejeaza, ci in legile lor antice bune: absenta extremelor in avutie, simplitatea vietii, educarea atenta a tinerilor. El aseaza geografic provincia Evandria in partea cea mai indepartata a Asiei, in locul care se apropie cel mai mult de insula Utopiei.

Ultimul capitol 5 cuprinde Elemente comune si contrastive in operele scriitorilor utopici din Antichitate si Renasterea italiana.

Acest capitol si-a propus sa evidentieze la un interval de timp de 2000 de ani modul cum a evoluat gandirea creatorilor de utopii asupra unor teme comune celor doua epoci privind: tipul de utopie, caracterul de izolare, organizarea arhitecturala, mitul creatiei, modul de organizare sociala, sistemul de conducere, proprietatea comuna a bunurilor si repartitia acestora, familia si statutul femeilor, comunismul utopian, educatia, munca si motivatiile ei, apararea, comertul si regimul juridic.

A. Tipul de utopie. Facand o analiza a tipurilor de utopii care si-au facut aparitia de-a lungul secolelor, ne-a impresionat varietatea acestora, incepand cu utopia literara aparuta in antichitate sub forma unor diferite specii. Daca ne referim la cele doua epoci, Antichitate si Renasterea italiana, diferentierile sunt semnificative.

In cazul Antichitatii grecesti predomina utopia literara: epopeea (Homer), poezia didactica (Hesiod), oda, (Pindar), poemul elegiac (Ovidiu), egloga (Vergiliu), romanul (Xenofon), comedia (Aristofan). O nota aparte greu de incadrat, dar totusi opera literara o reprezinta Politeia lui Platon. Aceasta, sub forma unui tratat politico-filosofic a reprezentat o puternica sursa de inspiratie pentru operele literare si nu numai, din secolele urmatoare.

Antichitatea latina a fost mai putin fecunda in creatii literare cu continut utopic. Operele aparute, De Republica si De Legibus, trimit in mod explicit la izvorul platonian, iar Bucolicele si Georgicele lui Vergiliu fac trimiteri la Odele lui Pindar.

Renasterea italiana reprezentata in mod special de Campanella cu Cetatea Soarelui, a dezvoltat tipul special literar al utopiei.

B. Caracterul de izolare. Am observat faptul ca in cele mai multe cazuri, societatile utopice au fost amplasate in locuri izolate si acestea, de regula, au avut caracteristicile unor insule. Amintim insulele vizitate de Odiseu (a lui Polifem, a lui Eol etc), Atlantida, insulele Hesperidelor, Meropis etc.

In Antichitate au existat si exceptii de la regula: Republica (Platon), comediile lui Aristofan, Eneida (Vergiliu) si De Clementia (Seneca).

Si principalele opere utopice ale Renasterii au actiunea amplasata tot pe insule: Utopia (Morus), Cetatea Soarelui (Campanella) si Evandria lui Zuccolo. Izolarea asigurata de insule asigura in mare parte apararea contra obiceiurilor rele si a dusmanilor. In toate am regasit mitul unui taram fericit, in afara lumii, propunandu-se modelul rasturnat al unei lumi pline de mizerie, nedreptate si abuzuri.

In toate insulele utopice clima era blanda, domnea abundenta alimentelor, o arhitectura geometrizata, in antiteza cu cele existente in epocile respective, pline de inconveniente din punct de vedere functional si estetic.

Exista si exceptii. In Republica lui Platon, problema arhitecturii este pusa numai tangential, iar in Cetatea cucului din nouri, urbanismul este alungat.

Caracterul geometrizat al constructiilor utopice este si un simbol, inducand ideea de perfectiune impietrita, fara sa sugereze o evolutie catre alte forme. Consideram ca este tipic pentru societatile utopice lipsa unei actiuni umane pentru a inova sau a crea alternative, fapt care, ca si mitul Paradisului, duce la prabusire.

C. Mitul creatiei. Problema aparitiei societatilor utopice, a modului cum autorii si-au inchipuit ca au luat nastere, tine atat de viziunea acestora cat si de contextul istoric al scrierii lor. Doua moduri de abordare sunt distincte: sunt creatii ale oamenilor sau sunt creatii ale divinitatii.

La vechii greci, Platon sau Aristofan, constructiile sunt creatii ale oamenilor. In cazul Atlantidei, aceasta a fost creata prin vointa zeilor.

La Campanella nu apare ca ar fi fost in mod explicit creatie a zeilor. Totusi, in subcontext, rezulta ca ar fi creatia lui Dumnezeu, prin perfectiunea vietii sociale si prin spiritul de dreptate.

D. Modul de organizare si de conducere. Este o tema care apare in toate operele utopice din Antichitate, Renastere si pana in prezent. Am observat diferentieri majore intre cele doua epoci. In Antichitate, in Republica, societatea este de tip autocrat, cu o structura statala optima, proiectata si construita de catre oameni. In comediile lui Aristofan, forma de organizare este tot statul ideal. In cazul utopiilor antichitatii latine, se mentine structura sociala existenta in Imperiul roman, incercandu-se perfectionarea relatiilor sociale.

Utopiile Renasterii si-au obtinut recunoasterea prin propunerile de reconstruire completa pe principii comuniste si egalitariste. In cadrul Renasterii italiene am putut diferentia trei grupuri distincte de societati imaginare. Primul grup (Campanella) descrie societati in care sunt abolite proprietatea privata si impartirea in clase. Al doilea grup (Zuccolo) descrie comunitati ideale unde clasele si proprietatea raman, dar se urmareste egalizarea averilor. Al treilea grup (Patrizi) se preocupa numai de interesele anumitor elite.

In ce priveste conducerea, diferentele dintre cele doua epoci sunt mari. In cazul lui Platon, societatea este impartita in trei clase, primele doua asigurand conducerea. La Campanella clasele dispar, existand numai un nucleu de conducere. Forma propusa era „republica democratica” in care conducerea este asigurata de catre un principe sacerdot numit Soare sau Metafizicul.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2317
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site