Tehnici si materiale utilizate pentru pictarea mobilierului

Tehnici si materiale utilizate pentru pictarea mobilierului

Lemnul este cel mai vechi material pentru confectionarea mobilierului si totodata suport pentru pictura, este un material nobil si viu,dar care are totusi unele defecte.Datorita naturii sale organice si higroscopicitatii sale, acesta isi modifica dimensiunile, se umfla la umezeala si se contracta in mediu uscat. De asemenea, poate fi supus si atacului biologic provocat de mucegaiuri si diferite alte tipuri de fungi, dintre care cel mai periculos fiind constituit de Merulius Lacrymans sau de insectelor xilofage, in special atacul provocat de carii ( Anobium punctatum , Xestobium rufovillosum ).

Lemnul lucreaza in timp fie ca este viu sau taiat, modificandu-se neincetat si lent. In stare bruta contine aproximativ 40% apa , iar cand este viu cantitatea de apa continuta se modifica in functie de anotimp. Primavara , lemnul contine cea mai mare cantitate de apa , fiind mai moale , iar odata cu scaderea concentratiei de apa acesta se contracta si devine mai dur. Apa din componenta lemnului se afla sub doua forme: apa de impregnare existenta in peretii fibrei si libera. Dupa taiere apa de impregnare se pierde, ceea ce atrage dupa sine si modificarea lemnului. Un lemn cu o umiditatea mai ridicata de 15% este considerat lemn verde.Cantitatea de apa se pierde in timp de 3-5 ani, ajungand pana la procentul de umiditate de 5-7%, cand lemnul poate fi considerat bun de prelucrat, cantitatea de apa si modificarile acesteia fiind foarte mici si stabile. Este de preferat ca lemnul sa fie taiat iarna si lasat sa se usuce in coaja, in pozitie verticala pentru a se putea scurge seva, dar in asa fel incat sa se evite putrezirea. Dupa taiere lemnul se stivuieste ferit de soare si ploi ,in asa fel incat curentii de aer sa poata circula.

Confectionarea panourilor de lemn este cunoscuta din Antichitate. Egiptenii realizau sarcofage, pe care le colorau, iar in Grecia Antica lemnul avea de asemenea o larga intrebuintare. In Evul Mediu , lemnul a avut o mare utilizare , in aceasta epoca , fiind realizate numeroase icoane, altare de mici sau mari dimensiuni si o multitudine de alte mici obiecte artizanale laice sau religioase pictate. In tara noastra, ca de altfel in intreg perimetrul balcanic, s-a folosit teiul, plopul, iar pentru mobilier s-a utilizat foarte mult bradul, mai putin stejarul si fagul.

Inca din Antichitatea egipteana, greaca sau romana lemnul care urma sa fie pictat era in prealabil preparat. S-a folosit grunduirea pe baza de: ipsos, creta, cleiuri animale, vegetale , lapte, ou sau miere. Grundul constituie un strat intermediar, de legatura dintre suportul de lemn si pigmenti. Calitatea slaba a stratului de grund, retetele si metodele de aplicare necorespunzatoare pot duce la desprinderea stratului pictural. Pentru ca grundul sa adere cat mai bine este preferabil ca suprafata pe care se aplica sa nu fie foarte bine finisata. Grunduirea se face in 1, 2, 3 sau chiar 4 straturi care se dau unul peste altul, la interval de cateva zile, in concentratii diferite, ultimul strat avand concentratia cea mai slaba. Pentru grunduire se facea o solutie cu clei, ipsos sau creta amestecate cu apa la cald, in concentratii diferite, de la concentrat la slab. Dupa fiecare strat aplicat se lasa un timp, de preferat 1-2 zile pentru uscare. Dupa aplicarea si uscarea ultimului strat de grund se smirgheluia , dupa care putea incepe picatrea libera sau cu sabloane.

Tehnica de pictare se executa cu pulberi colorate in amestec cu diferiti lianti, cleiuri.Cele mai vechi cleiuri au fost sub forma de gelatina obtinuta din piei de animale, cozi, coarne, copite, peste. Un alt clei care s-a folosit frecvent era cleiul de caseina. Acesta se obtinea din lapte, branza, galbenus de ou, era de o calitate foarte buna si in timp devenea insolubil in apa. De o rezistenta mai scazuta era cleiul obtinut din amidon si gluten , provenite din faina de grau, secara, orz sau din cartofi.

Indiferent de tipul de clei utilizat pentru prepararea stratului pictural, dupa finalizarea pictarii si colorarii, aceasta se lacuia cu ulei de in sau lacuri.