UNIVERSITATEA "Dunarea de Jos ''' Galati

Facultatea de Arte

Specializarea Actorie

Lucrare de Licenta

AA

Cuprins:

1.Slawomir Mrozek-Biografie

2.Opera

3.Receptarea operei in Romania

4.''Emigrantii''-''Vis frant''

"Kafka asta credea ca numai lui i s-a intamplat asa ceva. Ma refer la Franz Kafka, literatul care s-a transformat in vierme si a descris totul intr-una dintre operele sale. Mare scofala, oricine e in stare sa se transforme in ceva scarbos, dar asta nu-i un motiv de lauda. Eu, de exemplu, m-am transformat candva in reptila, insa nici prin cap nu mi-a trecut sa descriu asa ceva.Acum imi pare rau, Kafka a ajuns celebru, iar eu nu prea E mult mai greu sa te faci inapoi om. Despre asta am sa va povestesc, desi nu ma astept sa-mi aduca celebritate.Nu exista dreptate pe lumea asta.''

Aceste cuvinte apartin lui Slawomir Mrozek,dramaturg polonez, prozator si desenator, ale carui opere exploreaza alienarea, abuzul de putere, conformismul si limitarea libertatii umane sub un regim totalitar. Mrozek a folosit adesea umor suprarealist si situatii grotesti pentru a releva credintele alterate ale personajelor sale. S-a nascut pe 26 iunie 1930 la Borzecin, un orasel din sudul Poloniei, situat langa Cracovia. Este fiul lui Antoni Mrozek, un functionar al postei orasenesti, si al Zofiei(Kedziar) Mrozek, care avea sa moara in 1949.A primito educatie religioasa(catolica), dar in piesele sale problemele religioase nu apar in prim-plan.Mai important pentru dezvoltarea ulterioara a dramaturgului au fost anii razboiului, ocupatia Poloniei de catre nazisti, instaurarea ''republicii populare'' dupa razboi si represiunea stalinista care a creat o intraga generatie de tineri deziluzionati.

Referitor la perioada studiilor sale biografia ramantata a dramaturgului ni-l prezinta pe acesta incepand in 1949 studiul arhitecturii, studiu pe care l-a abandonat dupa sase luni,apucandu-se sa studieze pictura, dar a renuntat dupa doua saptamani deoarece era plictisit si s-a alaturat dupa aceea redactorilor gazetei ''Dziennik Polski''.Pentru o scurta perioada de timp, pentru a scapa de armata, Mrozek a studiat filosofia orientala la Universitatea din Cracovia.Despre perioada studiilor sale, dramaturgul a marturisit intr-un interviu acordat poetului si editorului islandez Matthias Johannessen:''Nu am studiat nimic.Ceea ce scrie in biografia mea este in parte adevarul. Este adevarul, dar gresit. Am inceput sa studiez arhitectura si am stat acolo sase luni pana cand am lasat-o balta. Apoi am studiat artele frumoase pentru doua saptamani, dar am plecat si de acolo.E adevarat ca am inceput sa studiez filosofia orientala, dar de fapt nu am studiat nimic. Eram pe cale sa fiu inrolat in armata, armata comunista, si aceasta idee era foarte neplacuta pentru mine. Cat timp aveam ''ocupatia'' de student eram liber de armata. Nu am fost inrolat imediat si pentru un an cat am fost student aceasta ''ocupatie'' a fost ca o pelerina pentru mine,pelerina care m-a aparat. Acesta a fost felul meu de a studia limbile si filosofia orientala. Era singurul departament din Universitate care a vrut sa ma admita. Deci nu am studiat nimic. Regret nespus ca nu am studiat psihologia. Nu sunt foarte mandru de asta.''

In 1956 Mrozek calatoreste prin U.R.S.S., iar in 1957 petrece trei luni in Franta.

Desenele sale caricaturale au inceput sa apara cu regularitate in revistele umoristice ''Przekroy'' si in ''Szpilki''.

''Moartea lui Stalin, in 1953, aproape coincide cu publicarea primelor sale volume de scrieri satirice. Primeste premii si distinctii pentru jurnalism. Din acest moment, Slawomir Mrozek scrie asiduu despre realizarile socialismului in Polonia, fiind un sustinator fervent al noii politici a regimului instauret de sovietici dupa sfarsitul razboiului.Pare ca nimic nu prevestea evolutia sa fulminanta, in dezacord cu regimul represiv, ce urma sa se produca la nici zece ani dupa aparitia sa ca stralucit gazetar in publicistica poloneza''.

In 1958 Mrozek a inceput sa editeze un saptamanal intitulat ''Postepowiek'', iar in 1959 se casatoreste cu artista Maria Oremba, care avea sa moara de cancer in 1969 in Berlinul de vest.

Mrozek si-a descoperit talentul pentru dramaturgie in momentul cand a scris un spectacol intitulat ''Veselie in Earnest'' pentru teatrul studentesc ''Bim -Bom''. Prima sa piesa, ''Politia'',prezenta vechea poveste a vulpii si a gastii intr-o noua forma-o inalta forma politieneasca pentru a-si justifica existenta dupa ce in prealabil asuprise tot ceea ce nu era loial guvernului, ramanand fara disidenti, a inventat o miscare potrivnica ordinii statale si a inceput sa ''confectioneze'' falsi disidenti. In aceasta perioada, cand Mrozek a inceput sa scrie dramaturgie, Polonia a cunoscut o adevarata revolutie culturala. Teatrele studentesti si cabaretele au inceput sa se dezvolte vertiginos, Andrej Wajda a facut primele sale filme(''Kanal'' in 1957, si ''Resturi si diamante'' in 1958), Stanislaw Lem a publicat primele sale povestiri science-fiction, iar Witold Lutoslawski si-a facut debutul international cu ''Funeral music in memoriam Bela Barok'' in care a folosit douasprezece tone de echipament. Cei mai importanti dramaturgi ai vremii Slawomir Mrozek si Tadeusz Rosewicz, au introdus idei noi in teatrul polonez, in special idei din repertoriul teatrului absurd. Din pacate libertatile din partea regimului nu au durat prea mult. Dupa o serie de greve privind rationalizarea hranei si exploatarea sovietica, care devenise greu de suportat, Wladyslaw Gomulka si-a asumat puterea si a inceput limitarea libertatilor, introducand cenzura. In octombrie 1957 ziarul ''Po prostu'' a fost interzis, iar adunarile muncitorilor au fost desfiintate.

Mrozek si-a castigat reputatia internationala inca de la inceputul publicarii primelor sale colectii de povestiri scurte. ''Elefantul'', publicat in 1957, a devenit un best-seller si a castigat premiul premiul revistei de literatura si critica ''Preglad Kulturalny''. Aceasta a fost urmata de ''Wesele w Atomicach'' publicata in 1959 si de ''Deszez'' in 1962.Povestirile scurte ale lui Mrozek satirizeaza mentalitatea poloneza, eroismul romantic si teribil, anacronismele sistemului comunist, dar tinta sa predilecta a fost comportamentul uman, mai precis, greselile umane. In ''Elefantul'' satirizeaza povestile pedagogice. Directorul Gradinii Zoologice a vrut sa reduca costurile stabilimentului si pentru aceasta a comandat un elefant de cauciuc, pe care din pacate l-a umplut cu gaz. A doua zi dimineata copiii de la scoala au venit in vizita la Zoo. Profesorul le-a spus:''greutatea unui elefant matur este intotdeauna mai mare de cinci tone''. O adiere de vant a zburat elefantul. Ca rezultat al acestei intamplari, elevii au inceput sa-si neglijeze studiile. Povestea se incheie intr-o nota trista:''Ei nu au mai crezut niciodata in elefanti''.

Mrozek a calatorit in special in Franta, Anglia, Germania si Iugoslavia. Ca desenator s-a bucurat de o mare popularitate, iar piesele sale s-au jucat la Londra, Paris, New York si Belgrad. In vest faima lui Mrozek s-a raspandit si prin cartea lui Martin Esslin ''Teatrul absurdului''. Studiile lui Esslin l-au etichetat ca pe un mare ''absurdist'' pentru deceniile viitoare. Esslin a conceput denumirea de ''teatru al absurdului'' pentru a defini acel grup de dramaturgi europeni, non-naturalisti, care descriau in operele lor natura stranie si fara scopuri a vietii, viata care nu are certitudini sau teluri. Dupa spusele lui Esslin''declinul credintelor religioase l-au privat pe om de certitudini.Cand nu mai este posibil sa accepte sistemul inchis de valori si revelatii a scopurilor divine, viata trebuie sa dea piept, sa infrunte in ultima instanta realitatea cruda.''

In acelasi interviu al lui Mrozek acordat lui M.Johannessen, dramaturgul raspunde la intrebarea daca este de acord cu ''tezele'' lui Essslin astfel:"M. Esslin a gasit o solutie practica, a inventat termenul de teatru al absurbului, termen care se potrivea cu realitatea teatrala de acum patruzeci de ani. Asta este tot. Pe de o parte eu sunt recunoscator lui Esslin pentru faptul ca includerea mea in cartea lui m-a facut mai bine cunoscut sau mai putin necunoscut in vest, dar in acelasi timp mi-a lipit o eticheta care ramane pentru eternitate, eticheta care nu este foarte confortabila. In cei peste patruzeci de ani de la aparitia cartii toate interviurile incep cu Esslin si se termina tot cu el. Ii sunt recunoscator,dar nu poti sa judeci tot prin prisma unei carti foarte vechi si foarte prafuite. Sper ca noua generatie sa aiba idei noi si sa gaseasca noi cai de a se apropia de teatruNici cu includerea mea in asa-numitul ''absurd logic'' nu sunt de acord. Aceasta teorie este a unui profesor polonez care este foarte batran de acum. Presupun ca nu sunt mort, deoarece toate acestea ma plictisesc ingrozitor.''

''Politia'', una dintre cele mai apreciate creatii ale lui Mrozek din perioada de inceput a aparut la televiziune in S.U.A., si a fost jucata la teatrul Phoenix din New York in 1961. ''In largul marii''(1961), ''Karol''(1961), ''Strip-tease(1961), toate piese intr-un act, trateaza tema relatiilor si experientelor unui individ .

.si impersonalul Dumnezeu comun corupt. Desi a scris sub un regim totalitar, operele sale s-au situat deasupra culturii nationale si au privit spre universal. In aceasta perioada arta lui a suferit schimbari majore. ''Eu singur cu mine; eu cu inca o persoana; eu cu societatea''-scria intr-o scrisoare. ''Pentru relatii primare, pentru dimensiunea existentei mele''.

In operele sale de inceput Mrozek a evitat aluziile politice si istorice explicite,dar critica sa amara asupra unui stat modern, totalitar nu a scapat publicului sau cenzorilor. Referindu-se la istoria tarii sale el spunea intr-un interviu:''Monstrii m-au tinut incatusat, dar m-au fascinat pentru o lunga perioada de timp''. A parasit Polonia in 1963, si a trait cu sotia sa in Italia pana in 1968. Acum se muta la Paris. In 1964 doua dintre piesele sale au fost jucate la Londra in primul ''World Theatre Season''.

Dupa ce a denuntat participarea tarii sale la invazia din Cehoslovacia din 1968 a fost chemat de urgenta in Polonia, dar Mrozek isi acceptase deja conditia de ''om fara tara'', pozitia de autsider si decide sa ramana la Paris. Autoritatile au raspuns prin a-i interzice piesele si povestirile, iar toate operele sale au fost retrase din librarii. In 1970 calatoreste prin S.U.A. si America de Sud. In 1978 devine cetatean francez. Propria experienta in exil a dramatizat-o in ''Emigrantii'', piesa in care doi emigranti, din Europa de Est, care au foarte putine in comun isi pierd pana si visele personale.

Cand Wopciek Jaruselski a proclamat legea martiala in 1981 si i-a arestat pe liderii sindicatului ''Solidaritatea'', Mrozek a protestat in ''Le Monde'' si a interzis aparitiile televizate ale pieselor sale si publicarea operelor sale in ziarele poloneze. Cu toate acestea piesele sale s-au jucat in teatrele poloneze cu toate ca autoritatile au interzis ''Ambasador'', care avusese premiera in Varsovia cu putin timp ca legea martiala sa fie declarata. Impreuna cu alti autori, precum Czeslaw Milasz si Leszek Kolakowski, Mrozek a protestat in 1983 impotriva dizolvarii Asociatiei Poloneze a Scriitorilor(Z.L.P.).

Mrozek s-a casatorit in 1987 cu directoarea mexicana de teatru Orario Rosas. A primit premiul Franz Kafka, dar a refuzat sa accepte premiul Fundatiei Poloneze pentru Literatura. ''Dragoste in Crimeea'' pe care a scris-o in Franta pentru concursul ''Cea mai buna piesa a unui dramaturg francez'' a primit premiul ''Credit Industriel et Commerciel Paris Theatre''. In 1989 s-a mutat in Mexic si s-a stabilit impreuna cu sotia sa la ferma ''La Epifania''.Acolo a inceput sa-si scrie jurnalul ''Dziennik powrotu'', jurnal pe care l-a terminat in Polonia.

In 1990 un festival de teatru i-a fost dedicat lui Mrozek la Cracovia. In 1994 ''Noir sur Blanc'' a inceput sa-i publice operele in poloneza. In 1997 se intoarce, dupa aproape treizeci de ani de exil, la Cracovia si se stabileste definitiv acolo impreuna cu sotia sa.La sfarsitul anilor '90 desenele sale au inceput sa apara cu regularitate in cel mai mare ziar din Polonia si anume in ''Gazeta Wiborcza''. In 2003 primeste cea mai inalta distinctie franceza si i s-a acordat distinctia de ''Cavaler al Legiunii de Onoare''.

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Formula eminamente moderna a literaturii scenice contemporane, alaturi de dramaturgia poetica si de cea politica, teatrul absurdului a cunoscut o raspandire aproape exploziva pe continentul european indeosebi dupa 1950, cand N. Bataille punea in scena prima piesa a lui Eugen Ionescu-''Cantareata cheala''. Cu unele puncte de plecare in creatia avangardista si circumstantele favorizante in discutiile purtate in jurul noului roman, modalitatea deriziunii va fi ilustrata frecvent dupa aceasta data de marii promotori-E. Ionescu, S. Beckett si J. Genet-urmati indeaproape de R.Weingarten, B.Vian, S. Mrozek, R.Pinget si atatia altii. In scurta vreme, conventiile teatrului realist-psihologic sunt pulverizate in chip de-a dreptul terorist de autorii dramatici innoitori, care renuntand diferentiat la coerenta constructiei si tipologiei, nu o data chiar la identitatea personajelor,plonjeaza dezimvolt in simbol si abstractiune,in ambiguu si diponibilitate, in virtutea unei noi poetici, oricat de neunitare, care aseaza totul-ideatie, episodica, decor, personaje si limbaj- sub semnul aparent relaxant al parodiei, exploatand cu efecte izbutite resursele comicului absurd nu numai in concretul situational, logic insa in registrul semnificatiilor de profunzime, pentru a exprima alienarea tragica a omului contemporan strivit de predominatia valorilor tehnice.

Slawomir Mrozek este cel mai cunoscut reprezentant polonez al formulei scenice ''absurde'' in forma, dar foarte rationala si complexa in continut. Lasand in urma proza, publicistica si grafica, literatul polonez de renume mondial si-a pus talentul creator in slujba Thaliei, dandu-si astfel adevarata masura intr-una din formele moderne , innoitoare ale scenei-dramaturgia deriziunii.

Considerata retrospectiv, traiectoria parcursa: numeroasele scenarii radiofonice ori piesele intr-un act sau mai multe jaloneaza, in mare, cel putin doua etape distincte in devenirea conceptuala si de mestesug a autorului, altfel spus, in alegerea subiectelor, a modului de tratare si a mesajului ideatic. Astfel, prima varsta invedera preeminenta unor probleme cu finalitati largi, filosofice, istorice si sociale, infatisate mai staruitor in stratul pledoariilor de idei abstracte, excerptate din experientele umanitatii si curgerea vremurilor, dar si din zbaterea disperata a individului incatusat in conventiile-prejudecati ale colectivitatii. De fiecare data dramaturgul se straduieste sa demitizeze aceste adevarate dogme sacralizate teoretic si prin cutuma in scopul eliberarii dinamismului creator al unei forme mentale, spirituale.

Creatiile dramatice din faza urmatoare, ultimile trei-patru decenii de dupa aparitia ''Tango''-ului in 1964,evidentiaza, insa, indiscutabil, o apropiere mai mare de existenta semenilor intr-un prezent in care se implica fara rezerve dicriminatorii prin atitudini transante. Fara indoiala, tendinta catre social si politic,neindoielnic mult mai puternica, nu se concretizeaza in planurile formalizarii prin expuneri docte si coerente teoretic, ci mai degraba prin spicuirea aluziva a unor aspecte si elemente de intriga, care desi fictive si disparate in ordinea savarsirii amanuntite,sunt incarcate maximal prin forta metaforei reprezentative cu constiinta convingatoare a faptului consumat. Asertiunile teoretice au drept punct de plecare situatiile care angoaseaza constiinta insului din zilele noastre, paralizandu-i libertatea de miscare, avantul creator.

Toate operele de dupa aparitia piesei ''Tango'' sunt mai strans legate de realitati imediate zilelor noastre, placate pe idei care ilustreaza trairi intense ale omului contemporan, trairi reale, profunde si dificil de rezolvat in contextul unui dialog inegal in cadrul caruia individul lanseaza patetice si zadarnice interogatii unei colectivitati care nu catadicseste sa-i raspunda, pastrandu-si astfel, in mutenia ei, un aer de superioritate nedreapta si falsa, atotputernica si, chipurile, omniscienta. Acest colocviu ireconciliabil cu doi parteneri, dintre care doar unul vorbeste in varii modulatii, de la implorare la agresivitatea injurioasa, se consuma in imprejurari si cu rezultate pana la un punct previzibil asemanatoare cu mai vechea cearta dintre aspiratia romantica si divinitatea suprema, cu deosebirea ca argumentele folosite de cei care pledeaza si pierd se realizeaza pe alte trepte euristice.

Piesele lui Mrozek reprezinta expresii diferite ale unei probleme care bantuie de multa vreme mintea creatorilor de frumos- aceea a identitatii.

Scriitorii contemporani si-au exprimat nu de putine ori protestul mijlocit sau direct, impotriva urmarilor degradante pricinuite de progresul tehnic.

In piesele sale, Mrozek a protestat fie direct fie mijlocit. Astfel daca in ''Priveliste minunata'' cele doua acte pedaleaza insistent in prim-plan asupra inchirciturii vietii sub impactul terorismului contemporan, in subsidiar se intuiesc totusi cu limpezime consecintele distructive pe directia mentalitatii neinchingate de tot felul de oprelisti artificiale si a libertatii de actiune, deci implicit a manifestarii identitatii neingradite.

In alte piese Mrozek afirma la vedere prin replici staruitoare primatul crizei de identitate, drama chinuitoare traita de individul actual intr-o societate care nu l-a asimilat pe deplin. In ''Intoarcerea '' el apeleaza la o solutie folosita mai ales de literatii din diaspora-revenirea in locurile natale, cel mai adesea in perioada copilariei. Reintalnirea eroului cu oamenii printre care crescuse ii spulbera simtamantul vinovatiei, incertitudinile si precaritatea vietii de dinainte, redandu-i plinatatea emotionala si hotarandu-l sa ramana alaturi de ei. Important este rezultatul practic-regasirea pe sine, a propriului orizont, cum il denumea W. Myaliwski, si purificarea prin mijlocirea afectelor nealterate acum de nelinistile metafizice si de reticentele retrospective ale dezradacinarii.

Cel mai clar, criza de identitate este prezentata in piesa ''Croitorul''. K.Puzina,redactor-sef al revistei ''Dialog'' o considera drept ''una dintre cele mai bune piese concepute de Mrozek intre ''Tango'' si ''Emigrantii''. In piesa are loc confruntarea dintre civilizatia cucerita care se afla pe o treapta superiora a evolutiei si barbarii simpli ca natura a identitatii.Croitorul, personajul investit de autor cu abilitatea unui adevarat demiurg, conduce din umbra savarsirea unui proces de uniformizare abuziva a sinelui indivizilor care nu mai actioneaza conform firii lor necomplicate, ci doar in functie de ce-i arata vesmantele. Onucy, capetenia barbarilor, se imbraca cu hainele invinsilor si se comporta exact ca ei. Se barbiereste, se uita in oglinda, primeste vizite de curtoazie, fapt ce starneste mania tanarului Karlos care dorea sa devina barbar, sa traiasca liber, nu in interiorul unei societati dominata de fals. Vazand cat este de greu in societatea cucerita Onucy declara ''De-ar fi dat Dumnezeu sa nu ies niciodata din padure! Abia am iesit si au si inceput contradansurile voastre. Pe asta chipurile o iubesc, asta ma uraste, celalalt ma lingusesteCivilizatie! In padure eram liberCand umblam gol, nu putem ascunde dedesubt pe nimeni care sa nu fiu eu insumi. Acum dracu mai stie''. Prin procedee admise in poetica absurdului primejdia aplatizarii exponentilor sociali este evitata prin imbracarea victimilor reale in pieile apartinand altor semeni osanditi pentru recalcitranta. Aceasta piesa ''atesta'' imaterialitatea lumii, falsitatea ei, departarea prin educatia institutionalizata sau nu, de identitatea naturala,de adevaratul sine. Privite din acest unghi, cultura, mentalitatile si comportamentele nu sunt decat niste tipare exterioare, golite de continutul lor firesc, tipare care astfel sunt inoperante in procesele constructive, creatoare de valori perene.

Una dintre piesele reprezentative ale lui Mrozek este ''Tango'' jucata pentru prima data la ''Yugoslavenco Dramsko Pozoriske'' in Belgrad, pe 12 aprilie 1965. Tom Stappard a adaptat-o si s-a jucat pentru prima oara la ''Royal Shakespeare Company'' in 1966. La primul nivel este o piesa care priveste conflictul dintre generatii, dar ea nu face altceva decat sa demonstreze procesul in care idealismul tineresc se transforma intr-o lupta fara scrupule si astfel se paveaza drumul catre despotism. Tanarul Artur doreste sa schimbe ordinea de drept instituita in casa de catre tatal sau. In casa este dezordine iar fiecare face tot ceea ce -i dicteaza constiinta. ''Voi crea un sistem in care razvratirile sa se combine cu ordinea, non-fiinta cu fiinta''-declara idealistul Artur. ''Voi transcede toate contradictiile''. Pentru a-si pune planul in aplicare el se aliaza cu unchiul sau. Inflacararea sa provine si din faptul ca este indragostit de verisoara sa. Pana la un punct izbuteste sa-si valorifice planul, face ordine in casa, dar sfarseste prin a fi ucis de concubunul mamei sale Eddie. ''A fost bine intentionat, dar a fost prea idealist'' spune Eddie dupa ce-l ucide. ''Genul sau niciodata nu apuca batranetea''. La final vechea generatie, unchiul Eugene, si oportunistul Eddie danseaza impreuna popularul tango ''La Cumparsita'' langa cadavrul lui Artur. ''Am impresia Artur, baiatul meu, ca numeni nu mai are nevoie de tine de acum incolo'' spune Eugene. M. Esslin a argumentat ca spectatorii din Polonia au vazut aceasta piesa ca pe o critica acida a stalinismului. Intr-adevar Mrozek a avut dreptate si a prevazut sfarsitul acestui regim, dar in acelasi timp atras un semnal de alarma asupra sistemului care ii va succede.

O alta piesa reprezentativa a lui Mrozek o reprezinta ''Sfintiile lor''. Intamplarea are loc intr-o localitate din Noua Anglie din S.U.A. Intr-o parohie ramasa vacanta se prezinta doi preoti pentru a ocupa postul. Unul este pastorul Ryszard Bloom, iar celalalt este domnisoara pastor Gloria Burton. Pastorul Bloom este de origine evreiasca si s-a crestinat deoarece Dumnezeul evreiesc i se parea prea crud, tipa, era aspru, intr-un cuvant era antisemit.El isi reneaga originile si vrea sa fie pastorul unor crestini care au un Dumnezeu mai bland. Pastorul Burton vrea sa fie egala cu barbatii si i se pare potrivit ca cel mai bun domeniu sa fie cel clerical. Pastorul de dinaintea lor se lasase supus la perversiuni din partea membrilor consiliului clerical. Aceast piesa este o critica acida asupra Bisericii. Piesa se incheie cu spusele doamnei Simpson: ''Tot ce ne trebuie e doar un stop de dragoste''. Aceasta este parerea lui Mrozek despre societatea in care traim, societate in care uitam tot ce este frumos si ne poate inalta spiritul.

Piesa ''Portretul'' este dominata de ideea de culpabilitate si ispasire. Personajul Anatol ne apare prima data ca fiind un spirit. Conform propriilor sale spuse el este spiritul reprosului de constiinta materializat. El apare pentru a-l bantui pe Bartodziej, cel care si-a tradat prietenul trimitandu-l in puscarie in urma unui denunt. Cand Anatol iese din puscarie sufera un atac cerebral iar Bartodziej il va lua sub ingrijirea sa, si astfel isi va spala pacatele savarsite.

Propria experienta din exil Mrozek a dramatizat-o in piesa ''Emigrantii''. Intr-o tara oarecare din vest doi emigranti, fiecare din motive diferite, unul politic si celalalt economic ajung sa imparta aceeasi pivnita. Fiecare are propriul sistem de valori si si tintesc idealuri diferite. Cei doi se confrunta cu duritatea acestei lumi asupritoare si bizare si sunt victimile absurde ale propriei lor himere care ii mentine in incapacitatea de trai timpul prezent si ii asupreste mult mai eficace decat orice forma de tiranie sau de exploatare. Cei doi sarbatoresc primul revelion impreuna. Intelectualul desface o sticla de alcool. Starea de ebrietate va scoate la iveala nereusita personajelor. Intelectualul vrea sa ''fraternizeze'' cu muncitorul, si-l asalteaza pe acesta cu sentinte ironice pentru a-l face sa-si deschida vrand-nevrand sufletul. Muncitorul crede ca iubeste banul. Isi ascunde agoniseala intr-un catelus de plus si se gandeste fara incetare la intoarcere. Libertatea la care aspira cei doi este un miraj. Actorii devin personaje din momentul in care Mrozek ii numeste AA si XX. De fapt AA si XX se supun inconstientului colectiv naturalist care pretinde de la individ sa fie cineva, sa reprezinte ceva, chiar fals, pentru a putea intra in cercul relatiilor sociale. Aceste relatii sunt codate pentru a putea perpetua dezinteresul mutual si ordinea stabilita. Fiecare este un emigrant care din lumea sa interioara se deplaseaza catre ceilalti, impotiva si contrar tuturor rezistentelor. Alain Barsacq spunea despre ''Emigrantii'': ''Inainte de orice in aceasta piesa exista o realitate perfect inacceptabila care ni se ofera vazului foarte aproape, intr-o intimitate socanta. Cei doi emigranti ai lui Mrozek se inscriu in contextul razboiului rece disparut in prezent, trecut dar nu depasit. Istoria si-a schimbat traiectoria, iar noul sau curs mondializarea, astfel spus pentru a simplifica lucrurile, pericolele pe care ea le suscita, lasa pe marginea drumului tot atatia, daca nu mai multi exclusi, emigranti, exilati, marginalizati, expatriati, deplasati, dezradacinati la fel ca in trecut. Ceea ce ne deranjeaza la Mrozek este faptul ca ne propune sa ne oprim fara sa ne eschivam, si sa ne confruntam cu enigma unei tragedii a carei fatalitate este mai degraba sociala si intelectuala, decat metafizica sau psihologica''. In urma consumarii alcoolului cei doi se vor dezvalui unul celuilalt si fiecare va avea de suferit. AA isi vede periclitat visul de a scrie o carte importanta, iar XX va realiza ca intoarcerea acasa nu este chiar asa de usor de indeplinit. Piesa se termina cu izbucnirea in plans a lui AA care realizeaza ca are mult mai putin pe toate planurile decat colocatarul sau, XX.

Mrozek si-a inzestrat opera cu teme care s-au transformat in parabole, povesti moralizatoare si filosofice. Asa cum spunea un critic de-al sau, Mrozek s-a specializat in descrierea conflictului dintre trei mari grupuri: intelectualii, care de fapt sunt niste marionete, ideologii care traiesc rupti de realitatea sociala si politica, si oamenii simpli, lipsiti de valente cognitive, oameni ce reprezinta forta bruta. De aproape fiecare data intelectualii cad victime ala oamenilor simpli, oameni simpli care aproape tot timpul intreprind ceea ce doresc sau viseaza ideologii.

In teatrul lui Mrozek opozitia de concepte se manifesta cu mare risipa de argumente intelectuale rostite in gluma sau in serios.Desi in aparenta insurmontabile, la fel ca si in viata , conflictele-pretexte, literalitatea lor si evolutia lor in materialitatea fictionala, induc tonicul sentiment ca viata este totusi frumoasa si merita traita, peste toate asternandu-se, aparent linistitor, gandul amagitor, dar generator de nadejde ca totul n-a fost decat un cosmar imblanzit pana la suportabil de frecventele hohote de ras proprii teatrului absurdului. In acest optimism de profunzime consta, in fond, si forta fascinanta a formulei in sine, care-i sustine persistenta printre celelalte expresii durabile ale artei dramatice.

''Am ras in toate chipurile, in gura mare si pe infundate, biologic si intelectual, dar rasul n-a patruns nicicand in strafundurile fiintei mele. Apartin unei generatii pentru care rasul a fost mereu condimentat cu ironie, amaraciune sau disperare. Rasul obisnuit, rasul de dragul rasului, vesel si netulburat, farsele amuzante-care ne par oarecum iesite din moda si totusi de invidiat''.

Cand si unde s-a jucat prima piesa de Mrozek in Romania nu este prea lesne de aflat cu certitudine absoluta. Printre altele, investigatiile documentare, oricat de insistente, n-au condus la nici un rezultat relevant, deoarece unele dintre teatrele mai vechi sau mai noi, care i-ar fi putut valorifica opera dramatica, si-au incheiat relativ repede activitatea,dovedindu-se niste efemeride deosebit de efemere in imprejurarile intolerante de dupa 1989. Cu toate ca succesul de notorietate in constiinta intelectualilor romani l-a repurtat dramaturgul polonez prin creatia sa scenica, se stie , in schimb, fara dubii, ca numele lui a patruns la noi mult mai inainte printr-o proza satirica ''Fuga in sud''. Lumea nu numai teatrala si-a reamintit frecvent numele lui abia mai tarziu si sub presiunea modei tetrului deriziunii, instituita in special de dramaturgia lui E. Ionescu. Similitudinile aproape frapante dintre cei doi sciitori, absurditatea situatiilor concrete si semnificatiile lor rational-filosofice, dialogul sartrian dintre individul agresat care intreaba si societatea care tace, au format gustul spectatorilor pentru comunicarea aparent derizorie a unor lucruri cat se poate de serioase care, in unele tari, erau puse sub semnul interdictiei ideologice. In acest context favorabil au inceput sa se talmaceasca pentru uzul imediat al teatrelor o multime de piese, nu putine dintre ele fiind si reprezentate intra-adevar, ecourile lor consemnandu-se mai mult decat intamplator si coventional in cronici ori in articole tiparite prin reviste.

In 1995, Stefan Oprea evoca intr-un articol mai cuprinzator doua montari cu ''Tango'': prima la Teatrul Mic in 1967 in regia lui Radu Penciulescu si a doua in 1978 la Teatrul National din Iasi, sub conducerea lui Cr. Hajdiculea, apoi alte doua spectacole ale piesei ''Emigrantii'', primul la Oradea in 1976, regia Al. Colpacci, iar al doilea la Teatrul Bacovia din Bacau in 1978 in regia lui L. Popa. In sfarsit, tot la Iasi, I. Popescu-Boeriu realizeaza in 1990,la studioul Teatrului National o reprezentatie cu doua piese scurte ''Karol'' si ''In largul marii''.

Asemenea consemnari publicistice, insotind mai de fiecare data titlurile din repertoriul diverselor stagiuni, au contribuit, fireste, la afirmarea autorului polonez intr-un cerc tot mai mare de spectatori, ala caror impresii le confirmau sau dimpotriva.

Este totusi ciudat ca, desi scriitorul a ajuns in nu prea multi ani o moda ce rivaliza cu I. Ionescu in repertoriul teatrelor de profesionisti si amatori, nici una dintre piesele lui nu a intrat in atentia vreunei edituri decat destul de tarziu. Abia in 1986 editura ''Univers'' a introdus in planul de aparitii primul volum de teatru polonez in general; se intelege era vorba de creatiile dramatice ale lui Slawomir Mrozek. In volum au fost introduse noua piese reprezentative menite sa ilustreze pe directiile esentiale problematica etica, istorica si filosofica abordata de autor in opera sa.

Succesele repurtate de piesele si scenariile lui Mrozek vreme de noua ani de la aparitia acestei prime culegeri, persistenta lor in repertoriul teatrelor din Bucuresti, Iasi, Cluj, Oradea si altele, printre emisiunile radiofonice si la televiziune, si nenumaratele comentarii din presa scrisa au consolidat repurtatia dramaturgului in spatiul romanesc, hotarand in parte, indirect selectionarea printre creatorii de marca ai Poloniei, care au fost inclusi in ultimul volum, al treilea, al ''Istoriei literaturii polone'' de S. Velea publicat in 1995. Studiul prezinta analitic, istorico-literar si eseistic, operele cele mai importante axate pe ideile fundamentale si modalitatile de expresie care le realizeaza.

In 1998 editura ''Unitext'' din Bucuresti publica '' Dragoste in Crimeea''.

In 2001 editura ''Polirom'' din Iasi publica volumul ''Povestiri'', ca un an dupa aceea sa publice ''Croitorul si alte piese''.

Piesele care se joaca la intervale, e drept, neregulate, cat si cele care isi asteapta randul pentru a fi publicate, reprezinta sperante temeinice ca receptarea scriitorului polonez in Romania este departe de a se incheia. Mai mult,sunt semne prielnice care indreptatesc un orizont al asteptarii si mai generos pentru formula scenica a deriziunii, absurde in ''forma si rationala in continut''.

Slawomir Mrozek a scris piesa ''Emigrantii'' in 1976 in timp ce se afla in exiulul pe care singur si l-a ales, din momentul in care autoritatile comuniste l-au chemat la ordine pentru ca a indraznit sa critice participarea tarii sale la invavia Cehoslovaciei in 1968. Decat sa fie un caine docil, care pentru un os face tot ceea ce ii porunceste stapanul sau, si astfel se complace intr-un bine relativ, el a ales sa-si fie propriul sau stapan renuntand de buna voie la privilegiile pe care i le oferise regimul comunist, privilegii care insemnau de fapt inrobirea sa ca persoana creatoare. Simtind ca ii va fi mai bine daca renunta la statutul sau de ''inrolat'' al unui regim totalitar, Mrozek a ales sa ramana la Paris, capitala unui stat care de multe ori a atras oameni de cultura pentru a-i ocroti de represiunile unor state totalitare. Inca nu-si facuse un nume in dramaturgia mondiala. Propriile experiente din perioada de inceput a exilului, el le-a dramatizat in piesa ''Emigrantii'', piesa in care a dezbatut tema tuturor dezradacinatilor din lumea intreaga. In aceasta piesa doi emigranti purtand nume sugestive de AA si XX se intalnesc intr-o pivnita pentru a locui. Nu este precizata nici tara de unde vin cei doi, si nici tara in care se afla. Ei sunt emigrantii universali. Ei sunt necesari unul celuilalt pentru motive diferite. AA este necesar lui XX pentru a-l mai scuti de cheltuieli ''excesive'' cum ar fi plata chiriei sau pentru a cumpara mancare si tigari. XX ii este necesar lui AA deoarece acesta intentiona sa scrie o carte despre robia umana. Pentru a-l tine langa el pe XX, AA ii face acestuia toate ''poftele'': il hraneste, ii da de fumat, de baut, dar pentru aceasta ii da lui XX teste, teste care il fac pe XX sa-si dezvaluie adevarata sa natura umana. Totul decurge bine intre cei doi pana in momentul in care in seara de Anul nou consuma amandoi alcool si astfel spun care sunt adevaratele lor intentii. Totul decurge cat se poate de rau pentru ei, deoarece vor realiza amandoi ca ceea ce spera de la viata este aproape irealizabil. Piesa se termina cu izbucnirea lor in plans, dar cel care plange mai mult este doar AA, intelectualul, cel care ca de fiecare data in piesele lui Mrozek are de suferit cu adevarat.

Personajul AA este un intelectual venit in tara fara nume pentru a scapa de opresiunea unui regim care ii ingradea spiritul si nu-l lasa sa se afirme la adevarata sa valoare. Ne dam seama din spusele lui ca in tara sa el nu o ducea greu. Avea nevasta, avea situatie materiala mai mult decat buna, dar cu toate acestea a ales ca si Mrozek sa se auto-exileze pentru a da in strainatate adevarata valoare a capacitatilor sale. Dupa un timp in care se prefacea ca-i este bine si-a dat seama ca de fapt era doar o maimuta care nu facea decat sa se bucure fara incetare ori de cate ori se simtea apreciata pentru performantele sale. Si-a dat seama ca in fata autoritatilor toti oamenii sunt egali si nu fac alteceva decat sa asculte fara incetare de ordinile venite din mintea unui oarecare lider care dorea sa-si satisfaca toate dorintele, si pentru aceasta ii asuprea pe toti fara discriminare. Cand a realizat ca de fapt era doar un pion pe o tabla de sah a celor puternici si ca de fapt putea sa fie sacrificat in orice moment, el a decis sa emigreze pentru a scrie in libertate o carte despre scavie. In conceptia sa despre lume numai un fost sclav putea sa scrie o carte adevarata despre scavie, deoarece pana atunci tot ceea ce fusese scris era numai in parte adevarat, deoarece fusese scris de oameni liberi care nu cunoscusera cu adevarat fenomenul, nu traisera cu adevarat scavia adevarata. Fugind de scavie si descoperind gustul libertatii, a realizat ca de fapt tot ceea ce gandise era fie nepotrivit pentru a fi scris, fie ca nu mai reprezenta adevarul. ''Prea multa libertate m-a dezumflat''. Norocul sau a fost un compatriot care nu renuntase la cea mai dezumanizanta forma de scavie, scavia banului. Desi avea mijloace sa traiasca bine si in exil AA decide ca trebuie sa traiasca alaturi de XX intr-o pivnita plina de tevi care acopereau totul, tevi care limitau tot universul facand din incaperea celor doi un univers limitat si sumbru.

Pentru a-si putea scrie opera AA il supune pe XX la nenumarate teste pentru a putea stabili cu exactitate gradul de dezumanizare la care a ajuns. Cu timpul avea sa descopere ca XX era in stare de orice pentru a fi bogat. Nu cheltuia nici un ban si toata agoniseala o ascundea in cainele de plus Pluto, caine pentru care era in stare si de crima. Cel mai reprezentativ moment pentru acest lucru il este atunci cand AA se preface ca pleaca dar se intoarce pentru a lua un ''talisman'' si anume cainele. XX sare sa-l prinda cei doi se lupta pentru Pluto, si totul se sfarseste pentru moment in secunda in care vine apa.

AA descopera ca XX se dezumanizeaza cu buna stiinta. Nu se indura sa cheltuie nici un ban din agoniseala sa, cumpara mancare ieftina care se dovedeste a fi pentru animale, nu-si cumpara nimic pentru el decat strictul necesar si se inveseleste ori de cate ori se duce la gara, deoarece acolo se poate bucura linistit de binefacerile civilizatiei: lumina, caldura, si de uniformizarea tuturor.

Anul nou aduce si adevarul cu el. Destupand o sticla de alcool cei doi se aseaza la discutii despre motivele venirii lor in aceasta tara. Simbolistic pentru situatia celor doi este cheful de deasupra lor. Cei de sus petrec fara a-si da seama ca la subsolul imobilului se afla doi oameni care sunt condusi de propriile himere. Societatea in care traim nu vede dramele oamenilor, si de aceea creatorii de frumos, literatii, sfarsesc mai de fiecare data in mizerie la fel ca si oamenii simpli, care nu sunt manati in viata decat de dorinta de parvenire.

Ajuns la momentul de adevar, AA, realizeaza ca nu are nimic decat dragele sale cuvinte, ceea ce este foarte putin intr-o societate in care daca nu ai un venit indestulator nu esti privit decat cu dispret si indiferenta. De aceea AA se hotaraste sa scrie o carte despre scavie, pentru a face cunoscut societatii ca exista si alte persoane decat cei cu bani, persoane care trebuie sa indure cele mai grele cazne pentu a supravietui. AA spera sa poata sensibiliza societatea. Cand afla ca XX poate pleca de langa el si astfel poate pierde muza AA il demasca pe XX. Ii dezvaluie faptul ca este un rob al banului, care l-a dezumanizat, si-i spune ca nu se poate intoarce acasa deoarece acolo isi va cheltui banii castigati din greu si nu va mai fi un om bogat, si nu va mai avea placerea agoniselei. AA intinde coarda prea mult si-l determina pe XX sa rupa banii adunati cu sudoarea fruntii, bani pentru care si-a pus in pericol sanatatea si viata. In acest moment amandoi realizeaza ca visele lor nu se vor realiza niciodata. AA nu poate scrie cartea despre sclavie deoarece nu exista un rob ideal, iar XX realizeaza ca nu poate pleca acasa deoarece totul va fi ca mai inainte.

In final AA il invidiaza pe XX deoarece acesta se va putea intoarce la un moment dat in sanul familiei care-l asteapta cu drag. Realizeaza ca el nu are la ce sa se intoarca, deoarece el nu are nimic.

Mi-am intitulat lucrarea de licenta ''Vis frant'' deoarece consider ca adevaratul pierdant este personajul pe care-l interpretez si anume AA. Acesta in dorinta de a face ceva cu adevarat admirabil in viata aceasta se neglijeaza, traieste intr-o lume de vise, si uita ca adevarara realizare pe lumea aceasta este sa lasi o urma palpabila, copii, si nu o carte, care oricat de insemnata va fi, nu iti aduce decat o multumire de moment, si care poate sa nici nu fie citita de nimeni. Cel mai important din punctul meu de vedere este sa ai o familie care sa-ti fie aproape si la bine si la rau, si astfel toate nedreptatile vietii vor fi depasite mai usor. AA ramane la fel ca filosoful lui Mihai Eminescu din ''Scrisoarea 1''. El descopera sensul vietii dar se neglijeaza pe el, traieste in saracie si nu mai are timp sa isi intemeiaze o familie. Societatea la moartea sa ii va fi recunoscatoare dar neavand copii, nimeni ni-si va aminti de el decat pentru a-i multumi la mormant,dar si atunci numai pentru a-l preamari pe un altul. Neavand copii care sa-i poata duce numele mai departe AA pierde pe toate planurile. Munca sa nu va fi continuata, nimeni nu-l va ajuta, si va ajunge un om neajutorat, care va trai din mila celorlalti. Consider ca nimeni nu poate trai singur si ca acest lucru este cel mai infiorator lucru, mai infiorator chiar decat toate razboaiele si calamitatile din lume. Cu o familie alaturi toate in viata sunt usoare, si orice obstacol va putea fi depasit cu usurinta si chiar cu zambet. AA realizeaza acest lucru in final si astel tot sistemul sau de valori de pana atunci se va prabusi. Va realiza ca visul sau de a ramane in memoria oamenilor printr-o carte, dar fara a avea familie este irealizabil.Visul sau de a scrie o carte este utopic deoarece nimeni nu este in viata aceaste un scav ideal. Tot ceea ce conteaza in viata este sa ai o familie, iar AA va realiza acest lucru. Frangerea visului sau este iremediabila. Sper ca dupa acest incident AA sa inceapa sa iubeasca cu adevarat si sa-si intemeiaze o familie avand la baza dragostea adevarata,iar nu o obligatie venita din partea societatii in care traim.

Etapele in care am inceput sa-l aprofundez pe AA au inceput pe 4 septembrie 2003, atunci cand doamna profesor Adriana Marina Popovici mi-a incredintat textul. Mi-a spus sa-l am alaturi pe Sebastian Balan. Mi-a spus sa citim noi piesa si sa ne alegem noi personajele. Citind piesa am ramas impresionat de rolul AA, si l-am ales pentru mine, lasandu-i lui S. balan rolul XX. Atunci cand i-am spus doamnei Popovici de alegerea facuta, a spus ca am ales foarte bine. Citind piesa la scoala in prezenta domnului asistent Mircea Gheorghiu, care avea sa ne ajute in munca noastra, ni s-a spus ca piesa este frumoasa dar ca este foarte mult de lucru la ea. A doua zi domnul M. Gheorghiu a venit cu piesa cu niste taieturi facute. Citind piesa cu taieturi totul a fost din ce in ce mai clar in mintea mea. Domnul Gheorghiu ne-a spus ca ne va indruma, dar ca ceea ce vom face trebuie sa vina de la noi. Am inceput sa propun situatii. La inceput, in faza incipienta a lucrului, totul era foarte bolovanos in mintea mea. Il vedeam pe AA ca pe un om avand o singura fata si anume fata care dorea sa scrie o carte. Nu luam in considerare faptul ca si el a avut de suferit si-l credeam mai aproape de tortionarii stalinisti decat de XX. Domnul Gheorghiu mi-a spus ca o luasem pe un drum gresit deoarece acest personaj a avut si el de suferit, dar asta nu inseamna ca s-a dezumanizat. Am inceput sa-l privesc cu alti ochi pe AA. Am inceput sa-i creez o istorie si am incercat sa inteleg prin ce a trecut el in tara sa de a fost nevoit sa plece. Treptat am inceput sa patrund in mintea lui AA omul. M-am gandit ce as fi facut eu daca as fi fost in locul lui, daca as fi pus in situatii identice. Raspunsul pe care l-am descoperit a fost o relevatie. Eu nu as fi facut alceva decat ceea ce a facut el.

Inca de la inceput am lucrat intr-o incapere insalubra, fapt care m-a ajutat enorm in intelegerea personajului. Sala avea un miros de mucegai, iar totul era imbacsit. La un moment dat m-am imbolnavit. Atunci mi-am pus intrebarea cat de mare este vointa lui AA de a scrie cartea salvatoare. Am descoperit ca aceasta era ultima lui sansa de a face ceva cu adevarat important in viata. Pentru acest lucru si personajul, ca de altfel si eu am petrecut clipe de-a dreptul dezumanizante intr-un univers neprimitor.

Am inceput sa lucram piesa pe fragmente, ceea ce a insemnat foarte mult deoarece numai lucrand asa puteam intelege mai bine intreaga situatie. Am descoperit situatii noi care la prima lectura pareau fara importanta, dar de fapt aveau o importanta covarsitoare.

Cand am lucrat piesa in intregime pentru prima oara totul cu exceptia catorva momente a fost un adevarat dezastru. Atunci am inteles ca acordam importanta numai unor anumite momente si uitam intregul. Revazand cu ochii mintii intregul am abservat ca scapasem din vedere esentialul, si anume cel aduce pe AA in compania lui XX. Am observat ca AA este un personaj complex, iar dorinta lui de a scrie este de fapt dorinta de a lasa ceva in urma lui. Cand i-am aratat doamnei Popovici etapa de lucru la care ne aflam, a spus ca mai aveam mult de lucru, ca mai aveam de pus ''carnea''.

Cu timpul am ajuns sa punem ''carnea'', iar cand aveam sa prezentam a doua oara piesa a fost multumita de rezultatul muncii noastre.

Intelegerea lui AA continua si acum deoarece acest personaj complex, consider ca inca nu si-a spus ultimul cuvant prin mine si ori de fiecare data cand il interpretez descopar situatii noi si intelesuri ascunse.

Doresc sa-i multumesc doamnei profesor Adriana Marina Popovici pentru ca mi-a incredintat acest text, iar domnului asistent Mircea Gheorghiu pentru ce a avut rabdare cu mine si m-a lasat sa-mi descopar propriul meu drum catre personaj, si care prin taieturile facute si prin increderea care mi-a acordat-o m-a ajutat enorm in procesul de asumare al personajului.

In continuare doresc sa prezint date imporante din procesul de creatie:

4 septembrie 2003-am luat cunostinta cu piesa;

8 septembrie 2003-am citit textul la scoala; toti colegii s-au plictisit ingrozitor; domnul M. Gheorghiu a spus ca piesa trebuie taiata pe

linia ideii principale

25 octombrie 2003-am prezentat piesa la scoala; doamna Popovici a spus ca-i trebuie carne

17 februarie avanpremiera

19 februarie premiera-totul a iesit foarte bine

Bibliografie:

Slawomir Mrozek-''Croitorul si alte piese''-ed. Polirom-Iasi

Slawomir Mrozek-''Dragoste in Crimeea''-ed. Unitext-Bucuresti 1998

Slawomir Mrozek-''Povestiri''-ed. Polirom-Iasi

Stan Velea-''Literatura polona in Romania''-ed. Saeculum-Bucuresti

Slawomir Mrozek-''Teatru''-ed. Univers 1986

www.polska2000.pl

www.mouvement.net