CONCEPTUL DE CULTURA

CONCEPTUL DE CULTURA

1. Definitie si definiti

Termenul de "cultura a fost introdus in antropologia sociala, devenind un termen tehnic, de catre Eduard B. Tylor, pionierul britanic al acestei discipline. In introducerea la Cultura Primitiva (1871), el descrie cultura ca "acel complex care include cunoasterea, credintele, artele, dreptul, morala, obiceiurile pe care si le-a insusit omul ca membru al societatii . Insa extraordinara proliferare a conceptului si, implicit, a termenului de cultura ne obliga la o sistematizare dupa criterii axiologice, functionale, structurale si tehnice ale acestuia.

Definitiile date culturii vizeaza, in esenta, saltul calitativ de la existenta naturala la cea bazata pe valor Oricat ar fi de derutanta interferenta dintre planurile, polii de referinta, axele interne si continutul acestui concept in general, "cultura este ridicarea omului deasupra starii naturale prin dezvoltarea si exercitarea puterilor sale spirituale si morale (W. Lewis). In anul 1952, antropologii americani Alfred Louis Kroeber si Clyde Kluckhohn au primit sarcina, din partea UNESCO, sa inventarieze diferitele semnificatii ale termenului de cultura; ei au descoperit nu mai putin de 146! Totodata ei si-au dat seama de flotarile de sens dintre cultura si civilizatie, pe de o parte, dintre suprapunerea dintre aceste doua categorii, cu intelesuri uneori opuse, in antropologie, etnologie, etnografie si culturologie, pe de alta parte. Prin urmare, definitia celor doi urmareste eliminarea confuziilor si evidentierea genului proxim si a diferentei specifice: "Cultura consta din modele implicite sau explicite ale comportarii si pentru comportare, acumulate si transmise prin simboluri, incluzand si realizarea lor in unelte. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale, aparute si selectionate istoric si, in special, din valorile ce li se atribuie; sistemele culturale pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale actiunii si, pe de alta, ca elemente ce conditioneaza actiunea viitoare [1].

Din punct de vedere traditional, conceptul de cultura este legat de notiunea "cultura spiritului , prin analogie cu ideea de cultura a ogoarelor, prezenta la Horatiu si Cicero, (cultura agrorum). Ca si in procesul agricol unde tarana, bogata in posibilitati, trebuie sa fie lucrata pentru a rodi, tot astfel cultura spiritului presupune ideea mai generala a unei formari, pregatiri, educatii, de care toate fiintele umane, indiferent de grupurile de care apartin, ar trebui sa beneficieze. Aceasta conceptie presupune ideea unui patrimoniu cultural, compus din bunuri si valori universale transmise de la o generatie la alta. Educatia devine tot mai mult intentionata si programata si are functia de a face posibil accesul la acest patrimoniu cultural.

Ca inteles fundamental, legat si de sensul originar mentionat mai sus, cultura ia nastere si se defineste in raport cu natura, opozitie valabila nu numai pentru cultura exterioara, obiectiva, dar si pentru cea interioara, subiectiva, deoarece omul insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Gratie omului, natura devine cultura, in timp ce prin cultura omul dobandeste adevarata sa natura. Cultura este detasare de natura, etapele culturii sunt etape ale umanizarii, ale ridicarii spirituale a omulu Cultura cuprinde ansamblul fenomenelor social-umane care apar ca produse cumulative ale cunoasterii si, totodata, ca valori sintetice.

Definitia cea mai clara data culturii din punct de vedere psihologic este urmatoarea: cultura este elementul invatat al comportamentului uman. Determinativul "invatat" este aici esential deoarece, oricare ar fi formele unei culturi susceptibile de a fi descrisa obiectiv, ele trebuie sa fie invatate de catre generatiile succesive ale unei populatii, altfel aceasta se pierde. Teza realitatii psihologice a culturii consta in aversiunea contra fragmentarii experientei umane, contra separarii omului, a organismului, de aspectele comportamentului sau care constituie elementele "superorganice ale existentei sale. In mod cert, orice cultura considerata in cursul timpului este dotata cu o vitalitate care transcende viata individuala a fiecarui membru care o manifesta. O alta definitie, pe cat de succinta, pe atat de utila, este urmatoarea: cultura este ceea ce in lume se datoreaza omulu Prin aceasta definitie se recunoaste explicit ca viata omului se desfasoara intr-un cadru dublu: habitatul natural si mediul social. Definitia subliniaza specificul culturii de a fi mai mult decat un fenomen biologic; ea cuprinde toate elementele din caracterul omului adult pe care el le-a invatat in mod constient, de la grupul sau.

Pentru a intelege natura esentiala a culturii trebuie solutionate trei paradoxuri aparente, care sunt susceptibile sa aduca o lumina oarecare in tratarea temei noastre:

1.Cultura este universala ca achizitie umana, dar fiecare dintre manifestarile sale locale sau regionale poate fi considerata unica;

2.Cultura este stabila, dar ea este, de asemenea, dinamica si manifesta schimbari continue si constante;

3.Cultura completeaza si, intr-o mare masura, determina cursul vietilor noastre, dar acest lucru este cu greutate perceput in gandirea noastra constienta.

Faptul ca omul este definit ca un "animal creator de cultura arata universalitatea culturii umane. Nici o societate nu traieste in anarhie, fara o cultura incipienta, fie ea si rudimentara. Nu exista nici o societate fara o conceptie despre viata, sau fara o conceptie despre Univers. Daca avem in vedere stabilitatea si schimbarea culturala, totul demonstreaza dinamismul culturii: singurele culturi in intregime statice sunt culturile moarte. Insa schimbarile se produc atat de lent incat noi nu le percepem decat opunand prezentul trecutulu Desi schimbarile culturale se observa pretutindeni, ele se prezinta ca o conditie, dar nu absoluta, in sine si prin sine. Cultura este in acelasi timp stabila si in continua schimbare. Schimbarea culturala nu poate fi perceputa decat ca o parte a problemei stabilitatii culturale; nu se poate intelege stabilitatea culturala decat masurand schimbarea in raport cu conservatorismul. Dar problema esentiala pentru cursul de fata este ca, in timp ce cultura, ca atribut al omului, se limiteaza la om, cultura in totalitatea sa depaseste individul. Argumentul in favoarea realitatii obiective a culturii consta in faptul ca, fiind "extramundana", "supraorganica , ea scapa de sub controlul omului si opereaza in limitele propriilor sale leg Faptul ca exista un continuum cultural, in pofida schimbarii constante a persoanelor al caror comportament caracterizeaza cultura, constituie un argument in favoarea existentei obiective a culturi Un culturolog american descrie in felul urmator aceasta legitate culturala: "asa cum cultura si dezvoltarea biologica sunt fenomene de ordin diferit, tot asa trebuie sa consideram cultura ca existand in sine, dominand viata oamenilor, care nu sunt decat niste instrumente pasive ale puterii sale (Edward Sapir).

"Privita in ansamblul ei, cultura poate fi considerata ca procesul eliberarii treptate de sine a omulu Limbajul, arta, religiile reprezinta etapele diferite ale acestui proces. In fiecare din ele omul descopera si demonstreaza o putere noua - puterea de a construi propria sa lume, o lume ideala. Filosofia nu poate renunta la cautarea unei unitati de fond in aceasta lume ideala [2]. Ele nu confunda insa idealul cu manifestarile lui concrete in fiecare moment al devenirii constiintei de sine a omulu Ele nu trebuie sa ignore "tensiunile si frictiunile, opozitiile puternice si conflictele profunde intre fortele obscure, inconstiente si fortele creatoare, multiple, ale omulu Acestea nu pot fi reduse la un numitor comun. Ele tind spre directii opuse si se supun unor principii diferite. Dar aceasta multiplicitate si aceasta disparitate nu denota deci dezacord, nici dizarmonie. Toate aceste functii sunt complementare. Fiecare releva un orizont nou si ne dezvaluie un aspect nou al fenomenului uman. Disonanta este in acelasi timp armonie: contrariile nu se exclud: ele sunt independente [3] "Oamenii nu inteleg - spune Heraclit - cum cele discordante se acorda; exista o armonie a tensiunilor opuse ca, de pilda, la arc si lira . Pentru a demonstra o asemenea armonie nu este necesar sa dovedim identitatea sau similitudinea diferitelor forte care au produs-o. Ceea ce uneste diversele forte ale culturii nu este o identitate de natura, ci identitatea obiectivului ei fundamental: desavarsirea morala a specie Daca in cultura umana exista un echilibru dinamic, acesta este rezultatul unei lupte intre fortele contrari Aceasta lupta nu perturba "armonia invizibila , care, dupa Heraclit, "este mai puternica decat cea vizibila .

Privita din acest unghi de vedere, cultura apare in societate si ca un factor de unitate, nu atat intre diferitele laturi ale personalitatii, cat intre diferitele personalitat Opera culturala este, in primul rand, continuitate si coeziune, pentru ca nu exista cultura fara traditie. Biologic sau spiritual, valoarea se manifesta in constiinta si in lume prin adaptare, transformare si reinnoire. Comunicarea dintre valorile istorice si valorile contemporane se efectueaza prin continuitatea temporala; fiecare generatie o transmite urmatoarei, in asa mod incat aceasta pastreaza ceea ce a castigat si o raspandeste pe scara larga. Prin vocatia instauratoare a valorii, cultura uneste intre ele generatiile si permite progresul societati

In al doilea rand, opera culturala este o opera de fraternitate. In masura in care valoarea ramane imanenta constiintelor, acestea raman straine unele altora, chiar daca participa la aceeasi valoare, chiar daca fiecare valoare se dezvolta in ele dupa aceleasi modalitat Prin actiunea culturala oamenii stabilesc o legatura simultan esentiala si permanenta. Adevarul nu este niciodata un adevar daca el este un adevar numai pentru mine; frumosul nu este nicicand frumos daca el este frumos numai pentru mine. Valoarea nu este destinata numai individului, ea apartine colectivitati De aici dorinta oamenilor de a-i determina pe semenii lor sa participe la universul lor axiologic. Criminalul care uraste viata cauta oameni pe care sa-i invete sa urasca, dovedind prin aceasta ca lumea valorilor este lumea comunicari Prin cultura nu se cunoaste numai valoarea, ci si pe cel care a instaurat-o. Constitutia romana nu este numai opera Constituantei, ci si punctul de contact al valorilor democratie Prin fraternitate, cultura uneste intre ele constiintele generatiilor, le inoculeaza sentimentul ordinii si al demnitatii si le face sa impartaseasca in comun valorile umanitati

In al treilea rand, cultura este un apel adresat tuturor oamenilor sa depaseasca constrangerile spatiului si timpului in cautarea unitatii de spirit si, de asemenea, un apel la depasirea diferentelor individuale, la universal si esential.

Slab inzestrat organic, neasigurat si neocrotit de natura pentru viata, omul nu ar putea exista in hatisul fenomenelor care il inconjoara fara o conceptie despre lume. Pentru om trebuie sa existe o explicatie comparativa, rationala, logica a lumii care il inconjoara. Or, sensul conceptiei despre lume este de a combate confuzia, dezordinea, irationalul fenomenelor si de a da sens, o structura rationala intr-o ordine cosmica, o premisa pentru viata posibila a omulu Conceptia despre lume da omului siguranta sau convingere ferma ca lumea are sens si este bine randuita, plasand astfel omul si viata lui intr-un context mai larg - contextul ordinii si al ratiuni De aceea, orientarea vitala a omului este spre "organismul cultural si spre ordinea care trebuie sa domneasca in lume, pentru ca omul sa se descurce si sa se conserve pe acest pamant al fagaduinte Cu titlu de exemplificare, sa adaugam ca, daca unui om i se adreseaza in acelasi timp doua mesaje contradictorii, dar de asa natura incat raspunsul care li se poate da sa fie gresit, aceasta va produce la om perturbatii schizofrenice. Nimic nu este mai greu si mai disperat pentru om decat sa se afle in situatii contradictorii, fara un raspuns posibil. Omul trebuie sa aiba siguranta recunoasterii faptelor, a aprecierii adevarului sau falsitatii faptelor, lucru pe care i-l da si i-l asigura conceptia sa despre lume, sufletul oricarei cultur In aceasta consta utilitatea deosebita a cursului de antropologie culturala - organizarea culturii sub aspectul adaptarii ei la mediul exterior, adaptarea actiunii omului la ordinea cosmica.

O abordare originala a raporturilor dintre cultura si civilizatie, plecand de la semnificatiile diferite ale celor doua concepte in diverse stiinte socio-umane, va aduce cunoscutul antropolog nord-american Edward Sapir, in studiul din 1922: Culture. Genuine and Spurious [4] Termenul ,,cultura , observa Sapir, este intrebuintat in trei sensur In primul sens, el este intrebuintat de etnologi si de istoricii culturii, indicand orice element socialmente mostenit in viata omului, atat materiala cat si spirituala. Astfel, nici un om nu este lipsit de cultura, deoarece chiar si cei mai inapoiati dintre salbatici traiesc intr-o lume caracterizata socialmente de o retea complexa de obiceiuri, tehnici si atitudini pastrate pe calea traditie Tehnicile de vanatoare ale bosimanilor si pigmeilor, credinta pieilor-rosii in magie, filosofia greaca, poezia medievala, descoperirile tehnico-stiintifice din secolul XX, toate sunt elemente ale culturii, deoarece fiecare dintre acestea este un produs al efortului spiritual colectiv al omului si pentru ca fiecare dintre acestea nu este cucerit si pastrat ca efect direct si automat al unor calitati ereditare, ci printr-un proces imitativ mai mult sau mai putin constient, inclus in traditie sau in ereditatea sociala. In acest sens, toate grupurile umane sunt dotate cu cultura, indiferent daca aceasta cunoaste moduri de manifestare diferite in grad si complexitate. Pentru etnologi, exista diferite tipuri de cultura si o varietate extrema a elementelor culturale. Etnologul nu formuleaza asupra lor nici o judecata de valoare. Cand vorbeste de culturi "elementare ori "inferioare , "evoluate ori "superioare etnologia se refera numai la progresul inregistrat si la schemele evolutive. Pentru a evita orice confuzie, Sapir propune substituirea termenului de cultura, intrebuintat in acest sens, cu cel de civilizatie.

A doua semnificatie este data de Sapir termenului de cultura in legatura cu un ideal (sau mai degraba conventional); semnificatia este de bogatie sufleteasca, bazata pe intelepciune, dar nu limitata la aceasta, deoarece persoana culta stie sa dea o valoare personala cunostintelor pe care ea le-a capatat, sa le transforme si sa le aplice intr-un mod personal. Cultura poate fi insa si una impusa de anumite persoane; in acest caz ne aflam in fata unei deformari datorata presiunii unor influente ambientale sau traditionale.

A treia semnificatie a termenului de cultura este o sinteza a primelor doua; cu prima, ceea ce E. Sapir propune prin termenul de civilizatie, ea are in comun ideea de patrimoniu spiritual sau material al grupului mai curand decat cel individual. Cu cea de-a doua, ea are in comun elementul spiritual a tot ceea ce inseamna cultura in sens etnologic (civilizatie): si anume in sensul ca, din acest complex cultural, sunt alesi factorii care au o valoare semnificativa in domeniul spiritual, mai curand decat alti Limitarea termenului cultura doar la activitatile spirituale (arta, religie, cunoastere stiintifica, filozofie) prezinta dezavantajul oricarui exclusivism. "Ar fi mai corect, spune Sapir, daca am spune ca aceasta a treia conceptie despre cultura cuprinde atitudinea generala, conceptiile despre viata si lume, manifestarile specifice de civilizatie care confera unui popor propriul sau loc distinct in lume . Nu se pune accentul pe ceea ce este facut si crezut de un popor, ci pe felul cum functioneaza acestea, cum sunt facute si crezute in viata poporului respectiv. Acelasi element cultural poate avea un rol esential in cultura unui popor si poate constitui un factor insignifiant sau cu importanta redusa in cultura altuia. Aceasta conceptie despre cultura se individualizeaza cel mai exact in conceptul de "specific national , in limbajul inconfundabil a ceea ce este propriu unui popor. Cultura devine astfel sinonima cu "geniul national sau "spiritul unui popor . Opinia ca "geniul unui popor se reduce, in ultima instanta, la anumiti factori ereditari de natura psihologica sau biologica nu merita atentie, spune Sapir. Foarte adesea, ceea ce se considera o caracteristica rasiala innascuta, ne apare, dupa un studiu atent, numai ca rezultat al unor cauze interne.

Un anumit mod de a gandi si de reactii specifice la mediu se afirma in cursul dezvoltarii istorice complexe ca normal si ca tipic; o data sedimentat astfel, el serveste ca model pentru elaborarea a noi elemente de civilizatie. Pornind de la constiinta pe care o cultura o are despre "geniul propriu sau "caracterul propriu si, mai ales, in legatura cu coerenta operationala care apare dintr-o asemenea constiinta, Sapir distinge culturile genuine (autentice, si anume constiente si armonizate cu "geniul propriu) si culturile instrainate (spurious, adica deviante de la "geniul propriu). O cultura autentica (genuina) este expresia unei atitudini complexe in fata vietii si a lumii, dar in acelasi timp unitara si coerenta, o atitudine care concepe semnificatia oricarui element al civilizatiei in stransa legatura cu toate celelalte. Ea este o cultura in care nimic nu este lipsit de semnificatie spirituala, in care nici una din functiile ei nu contine in sine o frustrare, un efort inutil sau prost directionat. Ea nu este un hibrid spiritual, compus din contradictii si din imagini contrafacute ale unor idealuri falsificate, care impiedica sinteza armonioasa a elementelor e Daca o cultura autentica inalta edificii magnifice pentru cult, ea o face deoarece simte necesitatea de a simboliza intr-o frumoasa arhitectura un impuls care in ea este profund si vital. Cu toate acestea, Sapir considera ca ar fi hazardat sa sustinem ca exista culturi care au realizat pe deplin acest ideal de armonie integrala, dar ca este posibil sa recunoastem si sa distingem culturile autentice din modul in care ele concura la realizarea unei astfel de integrari a aspiratiilor si a idealurilor pe care ele le proclama, reusind sa fie organisme spirituale sanatoase, asa cum au fost, de exemplu, cultura greaca din epoca lui Pericle si, intr-un anumit grad mai redus, cultura franceza din secolul al XVII-lea.

Dupa Sapir, acest ideal al culturii autentice nu are nimic de-a face cu ceea ce D. Bell, de exemplu, numeste principiile axiale ale unei societati si in special principiul rationalitatii economice, al eficiente Desi critica lui E. Sapir vizeaza in primul rand societatea nord-americana, nu este mai putin adevarat ca, in conditiile globalizarii modelului neoliberal, aceasta critica este valabila si pentru celelalte tari care au atins o eficienta economica de invidiat. Insa intr-o cultura autentica, spune Sapir, nu este suficient ca individul sa se simta o rotita a unui mecanism care realizeaza Binele Public. Ceea ce conteaza intr-o cultura autentica este ca activitatile trebuie sa satisfaca direct pulsiunile lui creatoare si afective, cu alte cuvinte trebuie sa fie mai mult decat o valoare-mijloc. Marea eroare a civilizatiei industriale este ca a aservit omul masinii, iar energia lui spirituala - principiului randamentulu De exemplu, activitatea secretariatului de la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, admirabila in sine si extrem de eficienta pentru functionarea acestei institutii, constituie, prin rationalitatea ei tehnica, un sacrificiu adus civilizatiei, in sensul ca nu satisface nevoile spirituale ale angajatelor, ci pe cele ale studentilor.

In aceasta ordine de idei, mentalitatea populara a conferit termenului de cultura un inteles aparte. Se vorbeste frecvent despre "un om cult" sau despre un om ca "are cultura", intelegandu-se prin aceasta, in general, un volum apreciabil de lecturi literare sau de cunostinte din stiintele umaniste si arta, din cinematografie in special. Deja aici intalnim un reziduu al unei vechi semnificatii a culturii, aceea de rafinament intelectual. Trebuie subliniat insa ca aceasta masa de cunostinte nu se structureaza intr-un principiu modelator al personalitatii, conform unui ideal. Ea ramane ca un fel de declaratie pentru statusul social al individului respectiv. Categoriile care practica profesii liberale si mai ales clasa tehnica, sunt considerate a fi sau nu culte in virtutea unor criterii de-a dreptul ridicole. Putem considera, din aceasta perspectiva, ca "om cult" un absolvent al Facutatii de Litere care a citit o parte din capodoperele teatrului absurd, opera lui Eugen Ionesco, de exemplu, si un "om incult" un inginer de mare valoare, sau un cercetator tehnic ale caror inventii si inovatii in domenii de varf aduc avantaje materiale imense unei economii? Sau putem considera "inculti" un jurist ori un matematician ale caror opere de mare valoare in domeniul lor de activitate au o pondere considerabila in organizarea cunoasterii si in mentinerea unei ordini sociale sanatoase?

In aceeasi ordine de idei, comportamentul exterior, civilizat al omului nu inseamna cultura, ci arata mai degraba dialectica raportului cultura-civilizatie. Un aristocrat, de pilda, injura birjareste si sfideaza eticheta deoarece el nu este bantuit de obsesia autoafirmarii, ca un parvenit mic burghez. El traieste valorile culturale la modul natural si nu mai are nevoie sa probeze aceasta stare autentica de a f Dimpotriva, parvenitul tine sa demonstreze in orice moment statutul sau de om cult. El este politicos prin ostentatie, imita tot ceea ce ii poate aduce prestigiu, este in pas cu moda si pune un mare pret pe eleganta vestimentara si pe arta conversatiei de salon. In spatele acestei etichete ostentative se afla insa impulsurile primare nefalsificate de natura civilizatie O situatie-limita arata ca reactiile parvenitului nu au fost deloc modelate de forta umanizanta a valorilor culturale: el fie ca da bir cu fugitii de la locul faptei, fie ca isi declina orice responsabilitate, sau se inchide in carapacea egoismului sau, in vreme ce un sarac, imbracat in zdrente, nu ezita sa-si imparta bucata de paine sau adapostul umil cu un semen aflat in suferinta. Solidaritatea emotionala a saracilor din Romania cu napastuitii inundatiilor din Ardeal arata legatura profunda dintre idealul uman si comportamentul instinctiv in cadrul unei culturi organice, cum este cultura populara din Romania, unde omul a ramas valoarea suprema a Vieti

2. Cultura si civilizatie. Dialectica raportului dintre ele

Din punctul de vedere care ne intereseaza in cursul de fata, civilizatia reprezinta procesul activ de transformare a valorilor culturale in norme de comportament. Civilizatia reprezinta sensul activ al culturii, realizarea functiei sociale a valorilor culturale, menite sa schimbe mediul natural si social al omului, modul sau de viata. Din punct de vedere etnografic, putem vorbi de civilizatie prin raportare la starea naturala a stramosilor si la progresele obtinute in dezvoltarea relatiilor sociale si a modului de viata, pe baza stapanirii mediului inconjurator.

Dintre diferitele abordari ale raportului cultura-civilizatie, cele mai semnificative ni se par urmatoarele: a) civilizatia ar reprezenta faza de decadere prin care trece inevitabil orice cultura in evolutia sa ciclica: nastere - maturitate - imbatranire - moarte, expresia concret-istorica a stadiului de dezagregare si moarte fatala a culturilor [5]; b) dupa conceptia lui Toynbee, civilizatia este redusa la totalitatea fenomenelor economice, tehnico-stiintifice, sociale si politice care duc la modernizarea si transformarea radicala a structurilor traditionale [6]. Ele urmeaza intotdeauna declinului si dezagregarii culturilor. Acestea nu mai au suficienta forta creatoare, se "pietrifica" in forme monopoliste de organizare statala, in care grupul creator de cultura devine grup dominant. Aceste doua conceptii se caracterizeaza indeosebi prin postularea unei opozitii arbitrare cultura-civilizatie, prin ruperea creativitatii spirituale de mecanismele institutionale, de cadrele sociale si formele ei obiective - faptele de civilizatie. Pozitiile de principiu ale acestei atitudini, precum si solutiile preconizate, desi diferite, se caracterizeaza, in majoritatea cazurilor, printr-o nelegitima asimilare a crizei unei oranduiri cu criza civilizatiei, in general; c) tendinta de interpretare a civilizatiei ca totalitatea bunurilor materiale si cuceririlor tehnice in perspectiva nivelului de trai si a standardului de viata, in functie de dezvoltarea fortelor de productie dintr-o formatiune social-economica; d) o alta orientare vede in civilizatie exclusiv stapanirea naturii de catre om, iar cultura exclusiv dominatia de sine, activitate conforma unor principii etice.

Interpretarile recente resping teza metafizica a rupturii dintre cultura si civilizatie ca doua realitati diametral opuse, fara a cadea insa in greseala identificarii lor totale, sau reducerii civilizatiei la aspectele si structurile materiale, tehnice si instrumentale ale culturi Ele retin urmatoarele distinctii si interferente intre cele doua concepte:

1) Cultura este un proces de umanizare a naturii, un dialog activ intre om si lume, in care accentul este pus pe dimensiunea interioara, pe exercitarea aptitudinilor si energiilor spirituale, launtrice;

2) Civilizatia este un mod de existenta a culturii, sensul activ si functional al ei, domeniul actiunii si eficiente Cultura rezulta din distanta ce-l separa din ce in ce mai mult pe om de natura; civilizatia rezulta din integrarea omului in societate;

3) Prin cultura, omul cunoaste si valorizeaza natura pe care o raporteaza la scopurile sale; prin civilizatie, omul transforma realitatea sociala, devine creator de societate. Cultura este, prin definitie, creatie si efort personal; civilizatia este, prin definitie, efort socializat;

4) Cultura este alcatuita din ciclul creatiei si constituirii valorilor, civilizatia din ciclul circulatiei si materializarii valorilor;

5) Functia civilizatoare a culturii se realizeaza prin sistemul de invatamant, prin institutii care asigura patrunderea valorilor culturale in celulele vietii sociale si transformarea societatii intr-o societate civilizata;

6) Forta de propagare a civilizatiei depinde de organizarea politica a societatii in care are loc integrarea valorilor culturale in practica sociala [7].

Civilizatia este caracterizata prin raporturi specifice dintre oameni si natura, precum si prin raporturile sociale care iau nastere intre oameni in procesul muncii si al stapanirii mediului inconjurator. Aceste raporturi marcheaza structurile sociale, institutiile, formele de putere. Civilizatia poate fi observata intr-o societate sau, cel mai adesea, in mai multe societati care sunt marcate de aceste caractere. De aceea se vorbeste de statutul tehnic si de civilizatia tehnica, de civilizatia industriala si de societatea industriala, de civilizatia tehnotronica si de societatea tehnotronica.

In fiecare societate, cultura corespunde in acelasi timp unui mod particular de a trai, de a gandi, de a actiona, unei forme originale a civilizatiei intr-o societate data, intr-un grup sau la un individ si unei miscari dialectice intre transformarile materiale suferite si schimbarile voluntare. In aceasta miscare, grupul sau individul isi aduce partea sa activa si constructiva in practica de zi cu zi, in transformarea societatii si a civilizatiei sale. Fara o cultura creatoare de valori, civilizatia, fixata in structuri rigide si nereinnoibile, este sortita morti

Prin urmare, tehnica nu este cultura, deoarece ea nu reflecta decat valorile materiale care duc la imbogatirea conditiilor de viata. Aceasta deoarece intre dezvoltarea unei civilizatii si autenticitatea culturii care ii constituie esenta sa spirituala nu exista corelatii necesare. Prin dezvoltarea civilizatiei se intelege rafinamentul crescand al conditiilor de existenta materiale si sociale. Acest rafinament progresiv este rezultatul inevitabil si cumulativ al diferentierii experientei sociale si al complexificarii neintrerupte a nenumaratelor tipuri de organizare. Prin rafinament se intelege nu numai evolutia intelectuala si tehnica a confortului, dar si majoritatea eforturilor care tind sa promoveze o existenta mai igienica, mai sanatoasa si, intr-o mare masura, mai umana.

Orice schimbare care modifica profund cursul civilizatiei, in particular orice schimbare care intervine in suportul economic, este insotita de o rasturnare si o scadere a valorilor culturale. Dar, antrenate de forta de inertie a vechilor modele culturale, tipuri traditionale de reactie reusesc sa se mentina. Aceasta neadaptare a reactiilor traditionale la noile conditii este insotita de o anume neliniste, pe care indivizii cei mai constienti o pot resimti ca pe o insuficienta fundamentala a culturi Aceasta inadaptare reuseste uneori sa se corecteze de la sine destul de rapid, dar se intampla uneori ca ea sa persiste de-a lungul mai multor generatii, asa cum este cazul in SUA, unde o stare cronica de inadaptare culturala a facut ca civilizatia pragmatica a americanilor sa fie resimtita ca un rol de apendice cultural lipsit de orice functie. In general, pentru o cultura este mai usor sa ramana autentica la un nivel scazut de civilizatie; deoarece diferentierea intre functiile sociale si cele economice ale acesteia este mai mica, individul risca mai putin sa nu fie decat un fragment insignifiant al organismului social. Prin urmare, problema capitala si dificila care se pune tuturor civilizatiilor a caror organizare devine rapid foarte complexa este cum sa folosim binefacerile unei civilizatii, pastrandu-i, totodata, individului rolul sau de nucleu de valori culturale. Nu este mai putin adevarat ca una din cauzele inadaptarii muncitorilor emigranti in tarile industrializate nu are la baza functia axiala a vietii culturale. De exemplu, integrarea armonioasa a indienilor nord-americani in civilizatia triburilor lor arata vitalitatea pe care o dovedesc culturile societatilor mai putin dezvoltate. Solidaritatea legaturilor care unesc pe fiecare dintre activitatile economice, sociale religioase si estetice armonios in care individul este departe de a fi un element pasiv. Indeosebi, individul are un rol determinant in sistemul cultural, imprimandu-i o forma pe care uneori el o creeaza. In cazul in care se altereaza integritatea politica a tribului in contact cu altii si cand valorile culturale nu se bucura de atmosfera necesara respiratiei lor, indianul dezorientat devine victima unui gol sufletesc imens. Chiar daca el reuseste sa adopte maniere satisfacatoare de comportament pentru noul sau mediu, el este, fireste, inclinat sa-si pastreze amintirile dureroase ale unui paradis pierdut, dar de neinlocuit, nostalgia unei stari sufletesti pe care cu greu o va defini, dar despre care stie ca ii asigura un curaj si o bucurie pe care prosperitatea de care se bucura acum nu il ajuta deloc sa le redescopere. El a fost expulzat din caldura confortabila a unei culturi si se regaseste expus vantului rece al existentei rationalizate.

3. Elementele culturale

Preocuparea principala a antropologilor a fost de a crea o stiinta tehnic perfecta, dand fiecarui cuvant o semnificatie precisa si fiecarei probleme o clarificare particulara. Antropologul american Clark Winsler, creatorul conceptului spatial important de "arii culturale" in cartea sa, Man and Culture (New York, 1923), a propus o schema cuprinzand noua categorii care formeaza baza "culturii universale", schema care este intrebuintata pana acum, cu modificari personale, de antropologii care se angajeaza sa studieze un trib dat sau un popor dat:

Cuvant: limbaj, sistem de scriitura etc.

Elemente materiale: a) baza de nutritie si de alimentatie caracteristice; b) adapost; c) mijloace de transport si de calatorie; d) adapost; e) unelte, tehnica etc.; f) arme; g) profesii si industrii;

Arta: sculptura, pictura, tesaturi, desen, muzica etc.

Mitologie si cunostinte stiintifice

Practici religioase: a) forme rituale; b) ingrijirea bolnavilor; c) tratamentul acordat mortilor;

Familia si sistemele sociale: a) formele de casatorie; b) metodele de apreciere a relatiilor; c) succesiunea; d) controlul social; e) jocuri si intreceri sportive.

Proprietatea: a) personal reala; b) tipul de valori si de schimb; c) comertul;

Conducerea: a) forma politica; b) procedee juridice si legale;

Razboiul

Intr-o opera postuma (1944), Malinowski a ilustrat acest concept prin urmatoarea lista a "nevoilor de baza", biologice sau primare, si seria corespunzatoare de reactii culturale care devin "necesitati culturale".

Nevoi de baza Reactii culturale

1. Metabolism 1. Necesitatea de procurare a hranei

2. Reproducere 2. Organizarea rudeniei

3. Bunastarea corpului 3. Imbracaminte, adapost

4. Securitate 4. Protectie

5. Mancare 5. Activitate

6. Crestere 6. Exercitiu

7. Sanatate 7. Igiena

NOTE

KROEBER, A. L.; KLUCKHOHN, Clyde, Culture. A Critical Review of Concepts and Definitions, Cambridge, Massachusetts, 1952.

CASSIRER, Ernst, Essai sur l homme, Paris, ditions de Minuit, 1975, p. 59.

Ibidem, p. 260.

Studiu retiparit in antologia de scrisori a lui E. SAPIR, Selected Writings of Edward Sapir in Language, Culture and Personality, Berkeley, University Press of California, 1949.

SPENGLER, Oswald, Der Untergang des Abendlandes, Umrisse einer Morphologie der Weltgeschichte, vol.I, Gestalt und Wirklichkeit, M nchen, C. H. Becksche Verlagsbuchhandlung, 1920, pp. 39-68.

TOYNBEE, Arnold, Der Gang der Weltgeschichte - Aufstieg und Verfall der Kulturen, editia a IV-a, Stuttgart, W. Kohlemmer G. M. N., 1954, pp. 241-264; pp. 355-363.

Vezi, pe larg, TANASE, Alexandru, ,,Cultura, civilizatie, umanism", in Filosofie, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1976, pp. 435-459. Pentru o expunere mai ampla a aceleiasi problematici, vezi Alexandru TANASE, Cultura si civilizatie, Bucuresti, Meridiane, 1975.