STRUCTURALISMUL

STRUCTURALISMUL

Structuralismul ca atare nu constituie, propriu-zis, o scoala, ci mai degraba un curent de gandire. Initial, structuralismul delimiteaza o orientare teoretica a anilor '60, sesizabila in lingvistica, antropologie, psihanaliza si filozofie (unificand astfel operele lui L. Althusser, R. Barthes, M. Foucault, J. Lacan si Cl. Lvi-Strauss).

1. NOTIUNEA DE STRUCTURA

Problema esentiala a antropologiei structurale ramane elaborarea modelelor descriptiv-analitice, iar obiectul sau de studiu il reprezinta categoriile obiective ale creatiei spirituale si tipurile de structuri sociale. Metodologic, termenul de structura       este cel care permite cuantificarea in cercetare.

Lucrari numeroase recunosc importanta acestui termen pentru campul stiintelor sociale. Spre exemplu, ea poate fi "o alcatuire invariabila a unui obiect, fapt, fiinta, configurata sistemic". In psihologia organicista (gestaltism), reprezinta o unitate indestructibila a elementelor componente componente ale unui intreg in care apar proprietati noi in raport cu partile componente. In lingvistica, ea reprezinta o modalitate de constituire a unui sistem de exprimare.

Sensurile lui difera insa, in buna masura in functie de rolul atribuit ei, care este fie descriptiv (servind la sublinierea caracterului sistematic al unui obiect al realitatii sociale), fie euristic (folosirea ei implica formularea unor ipoteze care sa explice acest caracter sistematic) (R. Boudon). Prin urmare, structura tine fie de o definitie inductiva, fie de una efectiva, cu alte cuvinte ea fie descrie, fie interpreteaza.

In cazul definitiei inductive, structura este ceea ce dezvaluie analiza interna a unei totalitati (J. Pouillon), adica: cel putin doua elemente constitutive, plus relatiile constante dintre acestea, plus ordinea sistemica a acestor relatii. Prin urmare, nici un element nu poate fi considerat in mod izolat, nici un ansamblu structurat nu poate fi redus la suma elementelor sale. Structura va presupune dispunerea ordonata a partilor unui intreg, plus permanenta raporturilor care intemeiaza aceasta dispunere.

Antropologia britanica, prin Radcliffe-Brown indeosebi, va conferi un loc central termenului. Acesta considera ca structura sociala desemneaza reteaua continua de relatii sociale, care exista in mod concret intre indivizii care ocupa pozitii definite. Structura este, astfel, o aranjare reala a unor elemente reale. Va fi prin urmare posibila o comparare a structurilor diferite, in functie de principiile structurale recurente.

Criticile aduse acestei acceptiuni au imbogatit dimensiunea notionala a structurii, pentru ca au inglobat dimensiunea temporala, tensiunile si conflictele, optiunile individuale si variatiile de forma care decurg de aici. In plus, se admite astazi existenta unei pluralitati de structuri. O prima nuantare o aduce Evans-Pritchard (1940), in lucrarile sale privind populatia Nuer (Sudan). El intelege prin structura sociala orice relatie intre grupuri, cu conditia ca aceasta sa aiba un grad ridicat de coerenta si stabilitate. El introduce aici opozitia si contradictia, ca elemente constitutive ale oricarei structuri.

Claude Lvi-Strauss este cel care rupe cu traditia inductiva a structurii, pentru ca inlocuieste analiza biologica a structuro-functionalismului britanic cu modelul logic al limbajului. Initial, el il va aplica inrudirii, apoi studiului miturilor si functiei simbolice.

Din acest moment, notiunea de structura nu se va mai raporta la realitatea empirica, ci la modelele constituite in functie de aceasta. Ea este un sistem, dar unul care ramane identic de-a lungul transformarilor. Structura devine o proprietate a organizarii interne, nu o aranjare reala posibila si observabila. Ea devine extrinseca fenomenelor studiate, pentru ca va reprezenta doar "sintaxa transformarilor", care permite trecerea de la un ansamblu organizat la altul, un ansamblu fiind conceput ca o varianta a celuilalt, iar suma ansamblurilor devenind rezultatul unei analize combinatorii. Spre deosebire de comparatismul anglo-saxon, ea isi propune sa ordoneze diferentele. Pentru el, structura este un model abstract, schematic, formal, matematic de expunere a unor elemente, fapte, fenomene pentru surprinderea esentei lor. O considera "un sistem relational latent in obiect", exprimand un continut inconstient, evoluand in timp si spatiu, dar exprimand si o functie epistemologica operationala.

Prin urmare, notiunea apartine, dupa Claude Lvi-Strauss, epistemologiei, ea functioneaza doar la nivel teoretic si tine mai degraba de aspectele formale ale fenomenelor sociale. Ea trebuie sa satisfaca patru conditii:

sa aiba caracter de sistem;

orice model sa apartina unui grup de transformari, fiecare dintre ele corespunzand unui model de aceeasi familie, asa incat ansamblul acestor transformari constituie un ansamblu de modele;

proprietatile indicate mai sus permit sa se prevada in ce mod va reactiona modelul in cazul modificarii unuia dintre elementele sale;

modelul trebuie construit incat sa poata explica toate faptele date.

2. VIZIUNEA STRUCTURALA A LUI CLAUDE LVI-STRAUSS

In antropologie, structuralismul, asa cum a fost acesta promovat de activitatea lui Cl. Lvi- Strauss presupune analiza structurala, aplicata unor ordine de fapte bine delimitate. Trebuie insa remarcat ca distinctia dintre structuralism si analiza structurala este greu de realizat, cata vreme teoriile sunt permanent insotite si definite chiar de procedee operatorii destinate generalizarii ierarhice.

Claude Lvi-Strauss nascut in 1908 la Bruxelles, din parinti francezi, va studia filozifia, la Sorbona. Cercetarile etnografice il vor purta in Mato Grosso si in bazinul Amazonului. Fondator recunoscut la structuralismului in antropologie, a ramas faimos pentru lucrari ca Anthropologie structurale, Structures lmentaires de la parent, La pense sauvage etc. Trebuie precizat ca, in ciuda prestigiului deosebit al lui Lvi-Strauss, ca si a imitarii pe scara larga a metodelor lui, putini antropologi au preluat pozitiile sale teoretice.

Pentru noi, structuralismul este conceptia metodologica care preconizeaza folosirea metodei structurale in cunoasterea analitica si explicarea globala a fenomenelor si faptelor luate in consideratie. Antropologia structurala sustine, deci, caracterul structural al fenomenelor si faptelor de cultura studiate de antropolog. Ea reprezinta insa si o orientare metodologica noua in cercetarea analitica a faptelor culturale, prin care Lvi-Strauss si-a propus sa studieze sistemele transformationale (structurile) acestor fapte, autoreglajul si formalizarea lor. Pentru el, antropologia avea ca menire cercetarea "structurilor mentale inconstiente, posibil de atins prin intermediul institutiilor si, chiar mai bine, prin limbaj."

Curentul structuralist se inspira din psihologia organicista (gestaltism), directie dupa care fenomenele si faptele psihice sunt structuri sau forme solidare, in care fiecare parte constitutiva depinde de celelalte si nu poate fi ceea ce este decat in relatie cu celelalte si in contextul intregului astfel constituit.

La fel de important va fi aportul lingvisticii in geneza structuralismului: metoda structurala este preluata de Claude Lvi-Strauss din fonologie, pe care el o considera (asa cum a fost ea analizata de N. Trubetkoi si R. Jacobson) drept singura stiinta sociala demna de acest nume, prin rigoarea metodelor sale. Evident, metodele lingvisticii nu pot fi transpuse direct in antropologie, in afara situatiei in care faptele studiate sunt privite ca "sisteme de semne", ceea ce, constata Lvi-Strauss, nu se aplica tuturor aspectelor vietii sociale.

Lvi-Strauss dorea sa aplice faptelor sociale o rigoare asemanatoare celor de limbaj. El dorea sa circumscrie categoriile de fenomene pe care activitatea inconstienta a spiritului le organizeaza in ansambluri semnificative omogene si al caror caracter de sistem trebuie evidentiat. Se impunea astfel identificarea unor elemente minimale, reale sau virtuale, dotate cu valoare pozitionala, apoi elaborarea unui tabel cu posibilele permutari ale acestora si, in final, identificarea unor relatii necesare. El propune in fond o "rasturnare de metoda", renuntand la optiunile anterioare, atente la determinari functionale, recte functionaliste.

Studiul fenomenelor si faptelor etnologice se va axa, astfel, pe doua nivele, suprastructural si infrastructural, nivele aflate in dependenta reala si actionand conjugat.

Studiul propus de el se dorea analogic cu cel al fonemelor, si a fost prima data utilizat de el in investigarea legaturilor de rudenie. Desi termenii de rudenie nu pot fi priviti ca foneme, Lvi-Strauss vrea sa introduca ordine si sa descopere semnificatia ascunsa in nomenclatura rudeniei, pentru a releva ansamblul de "relatii familiale" cu caracter de "sistem de aptitudini fiziologice si sociale". Dupa el, relatiile de rudenie nu sunt nici replica unor elemente biologice, nici nu sunt rezultatul organizarii sociale ca atare, ci un produs al structurilor inconstiente. Concluziile sale sunt limpezi "am putut constata ca reguli in aparenta complicate si arbitrare puteau fi reduse la un numar mult mai mic: nu exista decat trei structuri de rudenie posibile; aceste structuri se construiesc cu ajutorul a doua forme de schimb, iar aceste doua forme de schimb depind, la randul lor, de un singur caracter diferential, mai precis de caracterul armonic sau dizarmonic al sistemului luat in considerare."

Lvi-Strauss s-a consacrat initial studiului sistemelor de inrudire, fenomen pe care il vedea ca social si cultural, nu biologic, si in care sesiza o regula de alianta preferentiala. Teza sa centrala este ca interzicerea incestului si exogamia instituie, intre liniile de descendenta sau clasele matrimoniale, o circulatie a femeilor supusa "principiului de reciprocitate". Astfel, "exogamia si limbajul au aceeasi functie fundamentala: comunicarea cu celalalt si integrarea lui in grup". Sistemele de inrudire vor fi, asadar, nu atat legaturi "obiective de filiatie sau de consangvinitate date intre indivizi", cat "un sistem arbitrar de reprezentari". Sistemele de inrudire pot fi asimilate unor "jocuri de comunicare" - pentru ca jocurile nu exista decat prin regulile care le descriu. Aptitudinea umana de simbolizare transforma atat sistemele lingvistice, cat si pe cele de inrudire, in "sisteme de simboluri".

Pentru el, limbajul este corelat cu cultura, deci se poate comunica astfel din perspectiva unei antropologii de tip structural. Confruntarea limbaj-cultura privea limbajul ca o parte a culturii, produs si mijloc de comunicatie. Postulatul esential era ca viata sociala, in diversele sale forme, este alcatuite din sisteme de circulatie a semnelor, care confera societatilor caracterul unor retele de schimburi simbolice. "Oamenii comunica prin intermediul simbolurilor si semnelor; pentru antropologie, care este o conversatie a omului cu omul, totul este simbol si semn, care se afirma ca intermediari intre doua subiecte" (1973).

Lvi-Strauss considera ca orice societate este alcatuita din indivizi si grupuri care comunica intre ele la trei niveluri: cel al sistemului relatiilor de rudenie ("comunicarea femeilor"); cel la sistemului economic ("comunicarea bunurilor si serviciilor"); cel al sistemului lingvistic ("comunicarea mesajelor"). In subsidiar, structura sistemelor simbolice implica atitudini umane universale si legi ale activitatii inconstiente a spiritului. Firesc, analiza structurala se va orienta nu catre variatiile culturale si catalogarea lor, ci dimpotriva, catre "o mai buna cunoastere a gandirii obiective si a mecanismelor ei".

Specificitatea societatilor umane ar rezida, dupa Lvi-Strauss, in dimensiunea simbolica a vietii sociale, inseparabila de capacitatile cognitive ale creierului uman, din moment ce trecerea de la animalitate la umanitate, de la natura la cultura si de la afectivitate la intelect se fondeaza pe "aparitia unei logici care lucreaza cu operatiuni binare". Ca urmare, logica din spatele sistemelor de inrudire este rezultatul unor operatiuni mentale inconstiente, din moment ce scapa, in mod normal, constiintei partenerilor sociali.

Analiza structurala a rudeniei ar fi trebuit sa dezvaluie insa nivelul la care, dincolo de iluziile libertatii, se dezvaluie o necesitate. Acest nivel este asimilat de Lvi-Strauss "incintelor mentale", limite logice pe care functionarea spiritului uman le impune oricarui sistem simbolic.

Astfel, se pune problema daca structurile primare identificate de el sunt intr-adevar inerente gandirii umane, sau nu fac altceva decat sa "repercuteze in spiritul oamenilor anumite exigente ale vietii sociale obiectivate in institutii."

Din acest motiv, Lvi-Strauss se va apleca, ulterior, asupra studierii miturilor, pentru ca "mitologia nu are o functie practica evidenta", oferind asadar conditii mai bune pentru a desconspira legile profunde care opereaza asupra "aparentei arbitrare" si a inventiilor pe care le-am putea numi libere si neinfranate. Analiza gandirii mitice ii va permite sa indeparteze de ipoteza functionalista. In aceasta privinta, dupa analiza a aproape 900 de mituri amerindiene, antropologul francez ajunge la concluzia ca gandirea mitica porneste de la "intuitia raporturilor logice dintre un domeniu si alte domenii". Din acest motiv, structura miturilor este stratificata, gandirea mitica dezvoltandu-se conform unor principii similare, fiecare matrice de semnificatii trimite la o alta, fiecare mit la alt mit, fara a fi posibila identificarea unui "semnificat final". Din acest motiv, in analiza miturilor, nu continutul narativ este semnificativ, ci transformarile mitice, care reflecta operatiunile mentale inconstiente ale spiritului.

Structuralismul a determinat antropologia sa se sprijine pe o "psihologie intelectualista", abordare reductionista, care a ingreunat dialogul antropologiei cu disciplinele vecine, ca istoria (pentru ca evenimentul este greu compatibil cu analiza structurala), sociologia (pentru ca, in societatile complexe, structurile sociale obiectivate nu pot fi reduse la structuri mentale subiacente), sau psihanaliza (deoarece "procesul primar" care ghideaza inconstientul freudian este prelingvistic). Ca forma aparte de demers antropologic, curentul structuralist a reinnoit studiul parentalitatii si al mitologiei, al teoriei ritualului, al etnologiei artei etc. Una din reevaluarile decisive ale lui Claude Lvi-Strauss a privit problema totemismului, in care contributia sa ramane esentiala.