Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Realizarea compozitiei în mod practic – imagine, video

Film

+ Font mai mare | - Font mai mic



Realizarea compozitiei în mod practic – imagine, video

1.1. Utilizarea camerei video

1.1.1. Prezentarea camerei video

Productia unui material audio-video în general începe prin înregistrarea unor secvente reale cu ajutorul camerelor video. Se poate spune ca lumea înconjuratoare (sub forma câmpului spatial al radiatiilor luminoase) intra prin ochiul deschis al camerei de televiziune si, dupa o prelucrare adecvata vom avea un semnal electric. O prima problema a acesteia este de a transforma imaginile din câmpul vizual al camerei de televiziune, care pot sa se modifice spatial, temporal si cromatic, într-un semnal electric ce va varia doar în timp. Acest semnal urmând sa fie înregistrat pe diverse suporturi magnetice.



La o analiza atenta, a ceea ce se petrece într-o camera de televiziune, constatam existenta unor procesari complexe ale informatiei captate, care pot fi sintetizate în trei categorii:

formarea imaginilor optice ale scenei de transmis în planul imaginilor dispozitivelor videocaptoare, care se realizeaza cu ajutorul unui sistem optic complex;

formarea imaginilor electronice în planul suprafetei fotosensibile al dispozitivelor videocaptoare, astfel încât orice element individual de pe suprafata acestora are valoarea electrica direct proportionala cu luminanta imaginii optice;

preluarea secventiala a valorilor electrice de pe suprafata fotosensibila a dispozitivelor videocaptoare (proces de analiza a imaginii electronice), printr-o operatie de baleiere, rezultatul fiind un semnal electric a carui evolutie este variabila doar în timp.

În continuare, se va detalia modul de utilizare al camerelor video si nu modul în care acestea sunt realizate.

Tipuri de camere video

Chiar daca aparatele de filmat redau imaginea alb-negru sau color, sau daca se filmeaza din mâna sau cu ajutorul unui trepied, principiile fundamentale de operatorie sunt aceleasi. O mare varietate de aparate de filmat sunt disponibile azi, de la camere pentru amatori costând doar câteva sute de dolari pâna la aparate de filmat sofisticate de mare precizie, care sunt vârful tehnologic actual.

Aparatele de filmat se împart în patru mari categorii:

Aparate de filmat de studio aici se regasesc o varietate de modele pentru toate categoriile de studiouri: facilitatile pentru circuit închis, televiziunea locala prin cablu, studiouri mici de productie, statii TV locale, case de productie etc. Modelul si performanta camerei variaza o data cu costul; în timp ce camerele mai putin sofisticate pot reda imagini de o calitate satisfacatoare, în conditii optime, echipamentul mai scump produce imagini excelente pentru perioade lungi de timp, chiar si atunci când conditiile de exploatare sunt nefavorabile.

Camera de studio are o greutate sensibil mai mare decât cea de amatori pentru ca are un ansamblu de lentile si un dispozitiv de vizualizare (viewfinder) de performanta ridicata, oferind în acelasi timp si o mai buna stabilitate. Aparatele de filmat din aceasta categorie sunt folosite cel mai des pentru locatii (locuri de filmari bine definite) unde calitatea superioara a imaginii este esentiala.

Ca orice sistem de televiziune, aparatul de filmat de studio se regleaza manual, pentru a sigura o precizie mare a culorii si o mare rezolutie. În prezent, sunt din ce în ce mai folosite tehnicile digitale de reglare. În cazul utilizarii de mai multe camere, unele reglaje (iris, nivel alb sau negru, definirea culorii de alb - white balance) se fac unitar, de la distanta (remote control) de o catre o singura persoana.

Camerele de transmisie mobile – aceste aparate de filmat asigura într-o forma mai compacta si mobila un sistem de înalta calitate pentru filmarile din studio cât si pentru cele de din teren. Deseori, ele ofera posibilitatea de configurare, ceea ce face posibila alegerea de catre utilizator a variantei (configuratiei) celei mai convenabile pentru o anumita ocazie , caracteristica unui moment ce trebuie filmat.

Cu un dispozitiv de vizualizare (viewfinder) si cu un obiectiv cu distanta focala mai mare, aparatul poate fi folosit pentru o mare varietate de productii de studio. Dotat cu sisteme optice mai mici, camera video va fi mult mai mobila si mai potrivita pentru filmarile în locatii fara prea mult spatiu de miscare.

În camera portabila, sunt incorporate si diverse reglaje automate, care pot fi folosite în caz de nevoie (filmari în situatii de conflicte armate reale, atunci când nu exista suficient timp pentru realizarea reglajelor manuale). Ea are în general incorporat un magnetoscop sau poate fi legata prin cablu la acesta. Reglajele camerei portabile sunt incluse pe ea si nu necesita o persoana specializata care sa faca aceste operatii. Reglajele ramân în sarcina operatorului.

Camere video de uz personal – aceste aparate cu comanda automata sunt facute pentru filmarile în locatie, unde expresivitatea nu are atâta importanta. Ofera un numar mare de comanzi automate si au încorporat un recorder care înregistreaza atât imaginea cât si sunetul (permit si revizionari immediate ale materialului înregistrat). Sunt camere video de mici dimensiuni, ele pot fi mânuite atât din mâna, se fixeaza pe umar sau pe trepied. Unele modelele pot asigura înregistrari de înalta calitate pentru cei care au ca hobby arta filmarii. Popularitatea acestui aranjament combinat creste în fiecare zi, pentru ca îi ofera cameramanului de TV o mobilitate considerabila. Este folosita din ce în ce mai mult în locul aparatului de filmat obisnuit la culegerea de stiri si filmarile în locatie.

Camere video de mici dimensiuni – sunt aparate de filmat compacte, folosite în special pentru sisteme video cu circuit închis, iar pretul acestora este redus.

Reglajele aparatului de filmat

Camerele de televiziune sunt concepute sa ofere anumite caracteristici distincte în functie de aplicatie. O camera de studio, de exemplu, are un dispozitiv de vizualizare (viewfinder) care permite cameramanului sa realizeze focalizarea foarte exact, în timp ce se misca, ca sa ia diferite planuri si detalii; un cameraman de stiri, pe de alta parte, filmeaza în mod normal mai multe cadre generale, fara prea multa miscare de aparat, asa ca acesta întâmpina mai putine dificultati legate de focalizare. El e mai preocupat sa aiba o camera usoara pe care sa o poarte, deci un dispozitiv de vizualizare mic si compact e mult mai convenabil. Munca lui e de cele mai multe ori improvizata, deci nu are un decupaj de respectat. Pe de alta parte, el trebuie sa faca fata situatiilor neasteptate care pot apare, cum sunt conditiile de luminozitate, ceea ce nu se întâmpla în cazul filmarii în studio, spatii restrânse în care au loc filmarile. Deci el are nevoie de dispozitive compensatorii ca sa faca fata acestui tip de situatii.

Toate camerele au trei tipuri de reglaje:

reglaje ce se realizeaza permanent în timpul filmarii;

reglaje ce se fac ocazional, când se schimba conditiile de filmare;

reglaje de etalonare (sunt facute de persoanele avizate pentru service si întretinere).

1.1.2. Efectul reglajelor asupra imaginii redate

Obiectivul camerei

Calitatea imaginii depinde în mare parte de obiectivul utilizat; daca s-ar folosi o singura lentila, imaginea nu s-ar forma corect datorita aberatiilor optice, de aceea este necesar sa se utilizeze mai multe lentile cu indice de refractie diferiti (se utilizeaza între 8 – 12 lentile).

Sistemul de lentile este inima aparatului de filmat; sistemul de lentile are în mod normal trei reglaje care pot fi facute manual sau semi-automat:

focalizare – regleaza distanta la care imaginea este cea mai clara.

iris (diafragma) – reprezinta o diafragma variabila din interiorul sistemului de lentile, pentru a regla cantitatea de lumina ce ajunge la elementul fotosensibil.

distanta focala (zoom) – permite modificarea distantei focale a lentilelor pentru a regla unghiul de deschidere al obiectivului (permite obtinerea de diverse cadrari).

În general, modul în care sunt reglate lentilele, influenteaza:

cât de clare sunt detaliile (“focalizarea”);

ce anume apare foarte clar în cadru (“adâncimea câmpului”);

luminozitatea imaginii, claritatea tonurilor mai deschise si a umbrelor (“expunerea”)

cât din scena apare în cadru (“unghiul de deschidere”) - notiunea de distanta, spatiu si forma la transmisia de imagini

Caracteristicile obiectivelor

Lentilele, din punctul de vedere al comportarii fata de un fascicol de raze, pot fi convergente si divergente. Numai lentilele convergente pot forma imagini reale ale obiectelor.

În cazul lentilelor sferice razele de lumina trec prin lentila iar la iesirea din aceasta, datorita fenomenului de difractie, focalizarea se face în puncte diferite fata de raza care trece chiar prin centru. Acest fenomen se numeste aberatie de sfericitate, iar rezultatul asupra imaginii este un contrast si o rezolutie redusa precum si o imagine cu blur. Pentru compensarea acestor probleme se folosesc lentile asferice care prin forma speciala a lentilelor ofera o calitate deosebita a imaginii în comparatie cu lentilele conventionale sferice, lucru ce a facut ca acestea sa se impuna în echipamentele de înalta calitate. Dintre avantaje se pot aminti:

reducerea distorsiunilor pentru unghiuri de deschidere mari;

cresterea rezolutiei la margini (pastrarea rezolutiei constante, înspre exterior la o lentila clasica rezolutia este mai slaba);

lentilele pentru obiectivele cu zoom (transfocator) sunt de dimensiuni reduse – reduce aberatiile de cromaticitate.

Distanta focala este distanta dintre centrul optic al obiectivului si planul elementului fotosensibil (CCD), unde se formeaza imaginea când obiectul filmat este undeva la o distanta infinita (focalizarea obiectivului fiind reglata pentru aceasta distanta)

În functie de distanta focala a obiectivului si în functie de dimensiunile imaginii cuprinse, obiectivele pot fi împartite în trei categorii:

daca lungimea focala a obiectivului este mai mare decât diagonala formatului avem un teleobiectiv;

daca distanta focala a obiectivului este aproximativ egala cu diagonala formatului avem un obiectiv normal;

daca distanta focala a obiectivului este mia mica decât diagonala formatului avem un gradagular.

Obiectivul normal reproduce vederea obisnuita a omului, reda obiectul asa cum îl vedem. Teleobiectivul apropie subiectul, aria de cuprindere fiind foarte mica. Grandangularul cuprinde foarte mult, mult mai mult decât ochiul uman. Un tip special de gradangular este de exemplu “ochiul de peste” cu un unghi de cuprindere mai mare de 180°.

Un element ce se modifica în functie de distanta focala este unghiul de deschidere, care pentru obiectivul normal este de aproximativ de 46°, pentru teleobiectiv mai mic decât 46° iar pentru grandangular mai mare de 46°.

Un al doilea element ce se modifica în functie de distanta focala este profunzimea. Zona de profunzime este zona în care obiectele apar clare. Aceasta zona se modifica în functie de distanta focala astfel:

grandangularele au o zona de profunzime mare;

obiectivele normale au o zona de profunzime medie;

teleobiectivele au o zona de profunzime scazuta.

Ca si concluzie se poate spune ca daca avem o distanta focala mare, profunzimea va scade cu cât aceasta va creste.

Pe obiectiv exista mai multe inele: al diafragmelor, al distantelor, al profunzimii cu ajutorul carora se realizeaza toate reglajele referitoare la partea optica de prelucrare a imaginii.

Diafragma este constituita din lamele care în functie de miscarea inelului se apropie sau se departeaza reglându-se astfel cantitatea de lumina care trece prin obiectiv.

Diafragma are anumite trepte care sunt standardizate: 2; 2,8; 4; 6,5; 8 11, 16, 22. De fapt este 1/2; 1/2,8 … 1/22 si reprezinta cantitatea de lumina care trece prin obiectiv la un moment dat fata de modul de lucru complet deschisa. Aceste trepte sunt astfel concepute încât prin trecerea de la o treapta la alta sa se realizeze dublarea sau înjumatatirea cantitatii de lumina. La camerele profesionale aceste reglaje se efectueaza manual, iar la cele pentru publicul larg acest reglaj se face în general automat.

Cu ajutorul inelului distantelor, se regleaza distanta focala, adica, se realizeaza apropierea, respectiv departarea, fata de obiectul din imagine ce se doreste a fi filmat    (inelul profunzimii se realizeaza claritatea imaginii). Inelul distantelor (sau inelul ce modifica distanta focala a obiectivului) se numeste si transfocator.

Marimea imaginii de pe ecran depinde de marimea subiectului filmat, de distanta acestuia fata de camera, cât si de distanta focala a lentilelor folosite. Cunoscând distanta focala se poate calcula ce fel de cadru se obtine la diferite distante. De exemplu, daca se folosesc lentile cu lungimea focala de 20 mm, iar apoi se folosesc lentile cu lungimea focala de 40 mm, subiectul va apare de doua ori mai mare în imagine, dar cadrul va acoperi doar jumatate din înaltimea si latimea imaginii anterioare. Daca în schimb, se schimba distanta focala de la 20 mm la 10 mm, subiectul va apare numai cu jumatate mai mare pe ecran decât a fost la început, dar cadrul va avea dublul înaltimii si latimii imaginii anterioare.

Timp de mai multi ani, operatorii de film si de televiziune au folosit distanta focala a lentilelor lor ca un ghid direct pentru alegerea cadrelor. De exemplu, ei stiau ca vor obtine un cadru mediu cu niste lentile de 35 mm, daca persoana statea la o distanta de 1,4 m. Marirea acestei distante, schimba în mod proportional marimea cadrului.

Luminozitatea obiectivelor este o caracteristica importanta, determinata de deschiderea obiectivului si de distanta focala si se refera la cantitatea de lumina ce poate sa treaca printr-un obiectiv atunci când acesta este complet deschis atât din punct de vedere al diafragmei, cât si al transfocatorului.

Contrastul obiectivelor reprezinta raportul dintre iluminarea maxima si minima. Obiectele din natura au un contrast foarte variat. Datorita fenomenelor de refractie si reflectie apare o lumina difuza reziduala care va afecta întreaga imagine, ducând la scaderea contrastului. Lumina difuza scade daca suprafetele puternic luminate sunt mici si creste numai daca aceste suprafete sunt mari. Surse externe suplimentare de lumina difuza sunt si zgârieturile de pe obiectiv, praful, eventualele pete de grasime.

S-a observat ca în cazul imaginilor realizate cu ajutorul camerelor de filmat cu pelicula fotosensibila, contrastul e mult mai bun decât în cazul utilizarii videocamerelor cu elemente fotosensibile de tip CCD.

Puterea de rezolutie se refera la capacitatea obiectivului de a reda în imagine cele mai mici detalii ale subiectului. Se masoara în linii/mm. Puterea de rezolutie a obiectivului se modifica dinspre centru (unde are valoarea maxima) înspre margine (unde are valoarea minima). Când se lucreaza pe diafragma mica se obtine o rezolutie mai buna. Exista obiective la care puterea de rezolutie tangentiala difera de cea transversala. Liniile orizontale sunt redate mai bine decât cele verticale.

Ca si obiectivul aparatelor de fotografiat, obiectivul camerelor video foloseste doua forme fundamentale de lentile: cele cu lungime focala fixa si cele cu o lungime focala modificabila (zoom).

Atunci când sunt necesare standarde optice de înalta calitate, aparatele de filmat sunt dotate cu lentile optice fixe, în general numite lentile primare sau lentile cu focalizare fixa; aceste lentile pot acoperi doar un segment fix de imagine.

Lentilele cu distanta focala lunga acopera doar un segment din scena – un efect telescopic. Lentilele cu distanta focala scurta dau o perspectiva larga, dar subiectii apar mai mici si în departare.

Inventia transfocatorului (zoom-ului) a schimbat totul; acest dispozitiv are o distanta focala variabila, pe care operatorul o poate potrivi ca sa obtina orice marime de cadru. Nu mai e necesara o deplasare a camerei sau înlocuirea lentilelor, pentru schimbarea cadrului. Din aceasta cauza, majoritatea aparatelor de filmat sunt prevazute cu un astfel de sistem de lentile.

Parametrii unui obiectiv:

Lungimea focala:                                     5,5 ÷ 890 mm

Raportul de transfocare:                       20 x – (între 6 ÷ 66)

Apertura relativa maxima:                    F 1.4 (8 ÷ 110mm)

Distanta minima fata de obiect: 0,3 – 6m

Unghiul de deschidere:   61ş18’ x 47ş56’ – 54 mm

Fujinon S20x5.4 ESM

3ş23’ x 2ş33’ – 108 mm


0ş34’ x 0ş25’ – 890 mm

Fujinon A466 x 13.5 ESM

36ş6’ x 27ş28’ – 13,5 mm


Alti parametrii:

dimensiunea, greutatea;

dimensiunea CCD;

echiparea cu filtre, extinderi de focala; macro.

Caracteristicile care definesc obiectivele de televiziune pot fi împartite în:

tehnico-constructive: variatia distantei focale, unghiul câmpului vizual, deschiderea relativa, gabaritul obiectivului, greutatea obiectivului, etc;

fotometrice: deschiderea efectiva, coeficientul de difuzie a luminii, caracteristicile de aberatie, transparenta spectrala, distributia iluminarii, etc.

Sistemul de optic al unei camere video este mult mai complicat decât un sistem de lentile obisnuit. Sunt necesare mai multe reglaje cum ar fi: focalizarea, distanta focala, diafragma, care se executa de multe ori la comanda unui procesor, acest fapt presupune existenta unor motoare pentru deplasarea lentilelor si senzori care sa detecteze starile în care se afla sistemul de lentile.

1.1.3. Camera video PANASONIC NV-MS4E

Caracterizare generala

Camera de tipul PANASONIC NV-MS4 este o camera portabila ce înregistreaza în sistemul S-VHS sau VHS si contine si un magnetoscop. Poate fi alimentata de la un acumulator, ceea ce îi ofera independenta fata de studio sau poate fi folosita si în studio cu, sau fara acumulator. În cazul lipsei acumulatorului camera este alimentata de la un redresor.

Descriere

Priviti figurile alaturate identificând partile componente ale camerei si butoanele, ale caror functii sunt explicate mai jos.

(1) microfon – electret, unidirectional;

(2) buton de ajustare a pozitiei viewfinder-ului;

(5) întrerupator general (OPERATE);

(6) selector al sistemului S-VHS/VHS;

(7) posibilitatea de a actiona CAMERA/VTR

(8) difuzor incorporat;

(9) clapa a transfocatorului;

(10) capac pentru obiectiv;

(11) parasolar pentru protectia lentilelor;

(12) inel de focalizare;

(14) corector ocular;

(15) ocular;

Figura 51. Camera video PANASONIC NV-MS4E

(33) selector pentru microfon (MIC.SELECT WIDE/TELE/ZOOM);

(34) buton pentru microfon extern;

(35) buton pentru a regla focalizarea;

(36) buton pentru comutarea de la focalizarea automata la focalizarea manuala;

(37) buton pentru definirea culorii de albe (WHITE BALANCE);

(38) butoane pentru actionarea diafragmei (închisa/deschisa) shutterului sau pentru marirea/micsorarea timpului de expunere;

(39) selectorul iris/shutter;

(40) selectorul modurilor reglajelor camerei AUTO/MANUAL/PORTRAIT;


Figura 52. Detaliu comenzi

(41) buton de obtinere a efectelor STILL/STOBE;

(42) buton pentru ZOOM digital;

(43) buton pentru selectarea efectelor.


1.2. Tehnici de filmare

1.2.1.
Focalizarea




Figura 53. Efectul focalizarii

1.   În cazul unui personaj ce se deplaseaza, o asemenea focalizare, prin apropierea de camera a personajului, poate determina defocalizarea imaginii.

2.  Pentru un personaj fix aceasta focalizare asigura o imagine de calitate cu un bun contrast.

3.   Pentru subiecti în miscare (în sensul apropierii de camera) se ofera o zona de siguranta în care imaginea este focalizata.

Pentru cadrari strânse, prim plane, este posibil ca subiectul filmat sa aiba zone în afara zonei de focalizare.



Figura 54. Schimbarea centrului de interes

Trecerea focalizarii de pe un obiect pe altul poate crea efecte dramatice. Trecerea se poate face de la obiectul din planul apropiat la cel din planul departat si invers. Aceasta trecere poate fi combinata si cu o schimbare a pozitiei în imagine a centrului anterior de interes. De exemplu, persoana ce este centru de interes întoarce capul spre directia unde se afla viitorul centru de interes.



Figura 55. Probleme de focalizare la filmare mai multor persoane

Problemele ridicate de zona restrânsa a câmpului de focalizare

Prezentarea problemelor ridicate de zona restrânsa de focalizare

Cresterea zonei prin închiderea irisului.

Folosirea ca stil artistic a focalizari pe un singur subiect.

Folosirea unor obiective cu distanta focala mai mare.

Retragerea camerei pentru a mari distanta dintre camera si subiecti pentru cresterea zonei de focalizare.


Figura 56. Pastrarea constanta a profunzimii câmpului.



Pastrând apertura si distanta dintre camera si subiectul filmat constanta, cresterea distantei focale va determina scaderea zonei de focalizare.

Daca distanta camerei fata de subiect se modifica împreuna cu distanta focala pentru a mentine aceeasi dimensiune a subiectului se poate obtine o zona de focalizare constanta.

Pentru a realiza o focalizare corecta se recomanda sa fie prima data realizata o transfocare înspre un detaliu al subiectului se realizeaza aici o focalizare a camerei dupa care se reface cadrul initial prin transfocare înapoi. De fapt s-a realizat o prefocalizare a camerei. Realizarea unei transfocari acum fara pierderea focalizarii va acum o certitudine.


Figura 57. Transfocarea si problemele de focalizare.


Figura 58. Relatia dintre unghiul de deschidere al camerei si imaginea obtinuta

1.2.2. Perspectiva

Unghiul de deschidere al obiectivului si latimea cadrului in planul subiectului.


Figura 59. Efectul redarii unei scene folosind diverse distante focale

Corespondenta dintre unghiul de deschiderea al lentilelor si distanta camerei fata de subiect. Este prezentat efectul miscarii camerei pentru trei unghiuri de deschidere ale obiectivului camerei (unghi de deschidere mic - distanta focala mare, unghi de deschidere mediu - distanta focala medie, unghi de deschidere mare - distanta focala mica).

Daca lentile îsi schimba unghiul de deschidere se schimba si se modifica si pozitia camerei se mentine aceeasi dimensiune a subiectului în schimb fundalul îsi modifica substantial aspectul având un alt aspect de proportionalitate.

1.2.3. Efectul cadrarii

 

Figura 510. Recomandare pentru modul de cadrare al persoanelor

Este necesar un spatiu de siguranta pentru evitarea iesirii subiectului din cadru în cazul unor miscari neanticipate




Figura 511. Cresterea sau scaderea gradului de interes al unei persoane.

Cadrarea mai joasa a personajului poate sa îi scada nivelul interes.

Exemple de tipuri de cadrari

Pentru definirea tipurilor de cadrari s-a folosit ca referinta cadrarea unei persoane. Stabilirea tipului de cadru se face tinând cont de continutul imaginilor. De exemplu, cadrarea unei cladiri  în raport cu o persoana poate genera un plan general, iar aceiasi cladire filmata din avion poate fi considerata ca fiind detaliul unei imagini.  

Figura 512. Plan general - PG

PG este caracterizat prin existenta unui singur subiect. Acesta poate fi:

o vedere panoramica a unui personaj, a unui oras, a unei cladiri;

un ansamblu de personaje împreuna cu peisajul înconjurator;

o actiune vizualizata în întregime;

o persoana vizualizata în întregime

  PG se caracterizeaza prin vizualizarea perfecta, în întregime a persoanei, a actiunii pe care o desfasoara si a locului în care se afla.

PG este filmat tinându-se cont de subiectul ales pentru filmare, iar cadrarea acestuia se realizeaza de asemenea maniera încât sa nu existe jumatati de persoane sau de obiecte, sa nu existe suprapuneri de persoane cu obiecte.

Figura 513. Plan american - PA

PA este un plan relativ nou, ce este caracterizat prin vizualizarea persoanei, dar nu în întregime si a actiunii pe care acesta o desfasoara; locul de filmare se vede si el foarte bine.

Când se filmeaza un plan american, se încearca scoaterea în evidenta a personajului (reporterului), acest lucru realizându-se prin:

claritatea puternica a personajului, în spatele acestuia peisajul fiind usor neclar

iluminarea personajului.


Figura 514. Plan mediu - PM

PM este caracterizat prin vizualizarea personajului, care este elementul dominant al cadrului, se vizualizeaza partial si actiunea acestuia, dar locul de desfasurare al actiunii nu este atât de bine vizualizat. În planul mediu, fata personajului nu este dominanta; PM este folosit la interviuri sau la filmari generale; este totodata cel mai des plan folosit la filmarile în studio.


Figura 515. Prim plan - PP

În PP devine predominanta fata personajului, se întrezareste actiunea, dar nu se vede locul filmarilor. Acest plan se foloseste foarte des la interviuri, desi nu se vede sau nu este semnificativ locul de filmare, fundalul trebuie ales în asa fel încât sa fie sugestiv, fie pentru tema filmarii, fie pentru personaj.


Figura 516. Gross plan - GP

GP este caracterizat prin impactul extraordinar al fetei; este folosit la interviuri (uneori) si la filmarile generale. Sunt foarte sugestive atunci când persoana plânge sau râde, adica atunci când traieste o emotie puternica.


Figura 517. Plan detaliu – PD

PD este caracterizat prin filmarea unui detaliu de obiect sau peisaj dintr-un PG filmat anterior, care se va numi master shot. La filmarea PM, PP, GP se defineste ca luft, distanta dintre subiect si marginea cadrului. La PM, luftul superior este putin mai mare, pastrându-se proportia cu corpul uman; luftul din stânga si din dreapta se aleg ca si dimensiuni proportionale în functie de directia privirii personajului. Pentru PP, luftul superior devine mai mic (luft de doua 'degete').


1 2

3                                                   4

Figura 518. Cadrarea corecta este cadrarea cu numarul 4.

Cadrajul trebuie facut cât mai aproape de subiect fara a se taia elementele importante! Aceste elemente pot stârni interesul prin faptul ca nu sunt redate în întregime. Nu se recomanda amplasarea subiectului tangent sau foarte aproape de marginea cadrului

Trecerea focalizarii de pe un obiect pe altul poate crea efecte dramatice. Trecerea se poate face de la obiectul din planul apropiat la cel din planul departat si invers.


Figura 519. Efectul modificarii focalizarii pentru schimbarea centrului de interes


Figura 520. Diverse variante de cadrare

1.   Folosirea acestui tip de cadre genereaza o senzatie de discutii amicale.

2.   În acest caz se poate vorbi de o anumita tensionare a discutiilor.




Figura 521. Modul de pecepere al contrastelor

Se remarca faptul ca ochiul uman detecteaza cu precadere contrastele si contururile

1.2.4. Atitudinea fata de subiect


Figura 522. Schimbarea atitudinii fata de subiectul filmat

Unghiul de filmare poate schimba atitudinea fata de personaje. Astfel o filmare de sus în jos minimizeaza importanta subiectului, oferind o senzatie de supunere, pe când o filmare de jos în sus va maximiza importanta subiectului, oferindu-i telespectatorului un sentiment de grandoare din partea subiectului.

1.2.5. Dinamismul compozitional al liniilor

Figura 523. Efectul formei liniei

1.   Liniile curbe ce ofera privitorului în timp ce le parcurge o senzatie de alunecare genereaza o stare de placere, o senzatie de frumos.

2.   Liniile frânte sugereaza vitalitate dau senzatia de viteza, dinamism.

3.   Liniile continue dau o senzatie mai mare de dinamism decât cele întrerupe.

4.   Primele trei directii de miscare dau o senzatie mai mare de viteza si dinamism decât urmatoarele patru.

1.2.6. Unitatea imaginii


Figura 524. Unitate si echilibru

1.     Chiar daca este echilibrata imaginea 1, pozitia celor 2 personaje creeaza o stare de tensiune.

2.     Imaginea 2 ofera sentimentul de unitate dar nu asigura echilibrul.

1.2.7.

Moduri de sprijinire a camerei video în timpul filmarilor

Figura 525. Sprijinirea camerei video

1.2.8. Miscari de aparat


Transfocarea

Figura 526. Transfocarea

Efectuând o transfocare progresiva se pot obtine diverse regiuni ale scenei. Se recomanda atunci se efectueaza o transfocare sa existe la început un plan static, urmat aopi de miscarea de aparat, iar la final sa încheiem cu un nou cadru static. Se recomanda repetarea operatiei la diverse viteze de transfocare, astfel ca la montaj sa se aleaga cea mai potrivita cu ritmul filmului. La nevoie se pot folosi si cadrele statice de la început si de la sfârsit ca si cadre independente, nelegate de miscarea de aparat. Aceeasi problema apare si în cazul miscarilor de aparat pe orizontala. Se impune ca miscarea sa fie întotdeauna justificata. Adica, se va pleca de pe un anumit subiect si se va ajunge pe un altul mult mai important ca si valoare artistica. Trebuie sa existe justificarea de ce se realizeaza acea miscare de aparat. Miscarea, pe lânga efectul dinamic, trebuie sa aduca ceva nou în telespectatorului.

a)

Panoramare pe verticala

Figura 527. Panoramare pe verticala

b) Panoramare pe orizontala



Figura 528. Panoramare pe orizontala






Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 52
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved