Eschiva fata de etic

Eschiva fata de etic

Atat timp cat masinariile de decizie ale puterii sunt percepute undeva departe, considerate ca autogenerative si imposibil de controlat, tot astfel cum "marele sos mediatic" e perceput ca stihinic, ca un fel de a doua natura a naturii insesi, cu peisajele producatoare de juisare dar si cu furtunile imposibil de prevazut, schizofrenia individuala si colectiva se instaleaza comod in fotoliul de oaspete al fiecarei locuinte.

Refuzam sa intram pe teritoriul delicat al valorilor etice deoarece multe dintre ele ne sunt suspecte, sau pentru ca acceptandu-le in principiu, suntem constienti ca le aplicam doar pe unele, in mod discretionar. Mai toata lumea face astazi (politicieni, universitari, jurnalisti) referiri la nevoia de regenerare morala, chiar daca majoritatea discursurilor sunt incarcate de ambiguitati si contradictii.

Afirmatia lui Malraux despre secolul XXI care, potrivit acestuia, "sau va fi religios, sau nu va fi deloc" a devenit un "truism plicticos, hipermediatizat, din care, de fapt, cetateanul obisnuit pare sa-L puna in paranteza pe Dumnezeu, acceptand insa, aproape neconditionat,ca pe o fatalitate, imperativul moral cuprins in orice religie" .

Ruptura dintre sacru, ca principiu ordonator al lumii, si etic este, asadar, in lantul devenirii umane, un fenomen de tip "pierdere/castig" foarte recent in istorie. "Mecanismul de socializare nu este insa independent de sacru, ci perceput ca derivat din el si comunicand cu el, pe o axa ce infige ordinea umana in absolutul poruncii divine. Coborat in contingent printr-un gest zeiesc, omul si lumea sa isi percep supravietuirea ca pe un inventar de porunci, supuneri si adoratii fericite sau ca pe un dialog cu divinul care nu trebuie intrerupt nici de actiunile, nici de neglijentele sau uitarile sale" .

Dupa resorbtia miraculosului in Inaltare, dramaticele cuvinte ale Mantuitorului rostite la Cina de Taina : "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" si "Iubiti-va unul pe celalalt." au adus o imensa povara individuala, o provocare sufleteasca cu adevarat solicitanta. Modelul hristic rastoarna situatia si intoarce Legea inapoi in om, in insasi natura lui de esenta divina, si acest lucru face ca, in timp, oricate sisteme legislative s-ar fi succedat si oricate structuri sociale s-ar fi inlocuit unele pe altele, coordonata morala a acestui model sa supravietuiasca, macar ca valoare absoluta de referinta daca nu ca manifestare comportamentala cotidiana. Nu sunt excluse instantele legislative omenesti (Dati-i Cezarului ce e al Cezarului), dar le disociaza total de raporturile om/divinitate: "Nu judecati ca sa nu fiti judecati!".

Paradigma iubirii divine, in reciprocitatea ei totala, se intareste cu iubirea fata de celalalt, intr-o suprapunere a sacrului pe etic. O discutie serioasa despre sistemul etic european nu s-ar fi putut incepe fara a porni de la izvoarele crestine. Istoria scrisa si nescrisa a civilizatiei noastre poate fi citita si ca "un sir nesfarsit de mistificari si negari ale acestui model" , pe care ea se intemeiaza pana si atunci cand il abjura.

Mentalitatile, si odata cu ele conceptele morale ce le iriga ca un fluviu subteran, sunt entitati mult mai stabile decat comportamentele contextuale, decat actiunile insele, decat gandirea individuala.

Daca am face o comparatie intre civilizatia noastra si oricare din marile civilizatii diferite cu care suntem contemporani, ar fi greu de contabilizat care din ele este mai macinata de contradictii sau mai mare producatoare de violenta intestina. Reprezentarea oricaruia din semenii nostri nu neaparat ca pe un egal, ci ca pe un semen, este un examen destul de dificil pentru egoismul nostru. Mitul egalitarismului se bazeaza pe de-o parte pe reducerea inechitatii, iar pe de cealalta parte pe iluzia "rationala" a stergerii ierarhiilor de tip dominant/dominat pe care le regasim in orice tip de convietuire comunitara. Ne este greu, pana si astazi, in ciuda unei imense cheltuieli de energie psihica si experienta istorica, sa percepem constant si consecvent faptul ca "celalalt" este un "eu echivalent". Suntem, atat pentru a supravietui cat si pentru a ne afirma eu-l, mult mai sensibili la diferenta decat la asemanare. Fie pluriform, fie unitar, sacrul a intervenit in reglarea relatiilor intraspecifice, comunitare, tocmai pentru a contrabalansa aceasta tendinta spre "diferit". Sacrul echilibreaza tendinta spre "diferit" printr-un fel de "educare" a celeilalte jumatati a perceptiei si reprezentarii umanului: echivalenta naturala a indivizilor ca fiinte de acelasi fel, supuse acelorasi nevoi fundamentale, avand aceleasi reactii la stimuli si impulsuri de acelasi tip.

"Coordonata morala, in indelungata istorie si chiar protoistorie a omului, isi pierde izvoarele in sacru si e simultana cu perceptia si reprezentarea acestuia" . La capatul drumului contorsionat a celor doua milenii incheiate, nici sacrul ca atare si nici sistemele morale subsumate sau generate de el nu par a mai constitui dominanta de reprezentare si actiune in lumea in care traim. Totusi, in tendinta sa de (utopica) omogenizare, lumea contemporana de tip european a reusit sa inchege sisteme legislative care isi manifesta respectul absolut fata de fiinta individuala, fata de viata ca valoare suprema, fata de proprietate sau credintele celorlalti, etc. Este insa extrem de dificil sa fixam,retrospectiv, momentul sau etapa istorica in care sistemele morale incep sa manifeste, in constiinta colectivitatii, tendinta de a se desprinde de intemeierea lor sacra.

Desigur, traditional, Renasterea si Reforma au fost percepute ca procese de reconfigurare (prin destructurare si restructurare) ale universului natural si psihologic crestin: omul, ca masura a tuturor lucrurilor (renascut prin comparatie cu un model grec) pare sa devina treptat noul principiu coagulant, chiar daca indepartarea de omnipotenta divina nu va interveni decat lent, pe parcurs.

Conceputa ca prelungire dar si ca replica la "Discursul despre metoda" al lui Descartes, "Etica" lui Spinoza a produs o adevarata furtuna filosofica si teologica a momentului, fiind considerata un potential atac la adresa Bisericii in ciuda faptului ca marele filosof isi construieste intreaga demonstratie pe postularea unitatii absolute intre natura si Dumnezeu. Spinoza demonstreaza ca valorile morale si cele religioase sunt recunoscute rational de om, la fel si faptul ca sunt independente de constiinta vesniciei sufletului.

Plecand de la gandirea engleza de inceput de secol XIX , Gilles Lipovetsky da o denumire eticii "moderne" care domina spatiul european pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial: etica datoriei . Aceasta are in centru omul ca fiinta stapana pe vointa sa si capabila sa discearna intre bine si rau, fie in numele credintei, fie ca ateu, dar asumandu-si constient, indiferent de pozitia sociala, datoria fata de semeni si sine insusi.

In lucrarea sa, "Fericirea paradoxala. Eseu asupra societatii de hiperconsum", Lipovetsky dezbate modul in care ameliorarea continua a conditiilor de viata a devenit un scop al societatilor democratice, iar spiritul consumerist s-a infiltrat pana si in raporturile individului cu familia si religia, cu politica si sindicalismul, cu divertismentul si cultura. Autorul analizeaza si cum o extindere neincetata a logicii comerciale la toate sferele existentei marcheaza intrarea intr-o noua faza, cea a hiperconsumului: totul devine marfa, motivatiile cumpararii isi pierd legatura traditionala cu pozitia sociala si sistemul claselor, iar consumul e unul emotional, subiectiv, axat exclusiv pe cautarea noutatii si a placerii. Totusi, distantandu-se de criticile alarmiste ale societatii de consum si de entuziasmele facile generate de societatea bunastarii, eseul lui Gilles Lipovetsky arata cum perpetua noastra cautare a unei fericiri multiforme nu e reductibila la bunuri materiale. Noua etica consumerista nu presupune in mod necesar o infrangere a gandirii, ci isi gaseste un stimul inedit in chiar puternica individualizare a consumului si in faptul ca individul e mai mult ca oricand nevoit sa-si caute propriile repere.