Itinerarul sinuos al unei chestiuni cruciale: kurzii in istorie

Itinerarul sinuos al unei chestiuni cruciale: kurzii in istorie

Pe intreg parcursul secolului XX, orientul Mijlociu a reprezentat o arena a confruntarii si a concurentei marilor puteri, interesate in instaurarea unui control asupra proceselor politice si social-economice, desfasurate in regiune. Un loc aparte in acest context a revenit problemei Kurdistanului. Regiunea istorica Kurdistan, bogata in resurse naturale, in special, in petrol, este populata de kurzi - unul dintre cele mai numeroase grupuri etnice din orientul Mijlociu si, de fapt, dupa cum preciza BBC, cel mai numeros popor de pe pamint, cu o istorie milenara, care nu are un stat propriu, populatia kurda avind statut minoritar in mai multe tari, locuind in sud-estul Turciei, in nord-vestul Irakului, in Iran si in unele regiuni din Siria. Aspiratiile de independenta ale kurzilor dateaza de secole, evenimentele dramatice insotind procesul de lupta pentru acordarea autonomiei, desfasurata de poporul kurd, mai ales, in secolele XIX-XX [1]. Conjunctura internationala, configurata dupa sfirsitul Primului Razboi Mondial, parea sa favorizeze solutionarea chestiunii kurde in baza Tratatelor de la Sevres (1920) si Losanne (1923) [2]. Sperantele insa n-au avut sansa realizarii: "un loc pentru identitatea kurda asa si n-a fost gasit atunci" [3]. A urmat un itinerar sinuos, marcat de tensiuni, confruntari, rebeliuni. Cercetatorii constata ca pe parcursul anilor, in grad diferit, dar consecvent, "kurzii au suferit discriminari si persecutii in tarile in care erau rezidenti" [4]. Majoritatea expertilor recunosc ca in termeni strict legali, kurzii din Irakul de nord au reusit sa-si asigure mai multe drepturi, decit in alte tari ale regiunii.

Adoptarea unei serii de legi si decrete de catre guvernele irakiene succesive a autorizat utilizarea limitata a limbii kurde in invatamint (1931) si a comportat recunoasterea "natiunii kurde" (1958), coexistente cu "natiunea araba" (chiar daca mai mult pe plan teoretic). In anul 1970, kurzii si guvernul irakian au incheiat un acord privind crearea unei regiuni autonome kurde, infiintate patru ani mai tirziu, cu implementarea unui program limitat de autonomie pentru regiunile populate de kurzi.

Oricum, afirmarea autonomiei kurde in cadrul irakului se desfasura intr-un mod destul de dificil, fiind insotita de represiuni din partea guvernului baasist in cadrul confruntarilor fortelor armate irakiene cu militiile populare kurde ( "peshmerga"). Pentru mai multi ani, disidenta kurda in Irak a fost condusa de liderii miscarii barzaniste. Mulla Mustafa barzani a fondat in exil (dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial) Partidul democrat Kurd (PDK), care si-a asumat coordonarea activitatilor de eliberare nationala. Dupa moartea lui Mustafa Barzani (1979), lider al DPK si al miscarii a devenit fiul sau, Massoud Barzani, o figura legendara pentru istoria poporului kurd [5]. De mai bine de jumatate de secol, Partidul Democrat din Kurdistan (KDP) continua sa fie o forta dominanta in cadrul politicii kurzilor irakieni. Intre timp, un alt partid, promotor al ideii de eliberare nationala, Uniunea Patriotica a Kurdistanului (PUK), a fost organizat de jalal talabani (1975). Publicatiile partidului au accentuat faptul infiintarii PUK ca o formatiune politica apta sa "reconstruiasca si sa reorienteze societatea kurda pe o directie moderna si democratica". PDK si PUK, in ciuda rivalitatilor si neintelegerilor iscate intre ele, s-au manifestat drept forte politice ce exprimau plenar miscarea democratica kurda. In septembrie 1998, Statele Unite ale americii, manifestind un interes aparte pentru evoluarea evenimentelor din Irak, au intermediat intilnirea dintre Massoud barzani si Jalal talabani la Washington, asigurind conditiile necesare si facilitind reconcilierea celor doua forte politice kurde, ale caror divergente erau nu atit de ordin ideologic, ci determinate de viziuni diferite asupra relatiilor cu puterea irakiana centrala si asupra unor probleme de caracter international. Asa-numita "declaratie de la Washington", aprobata de parlamentul kurd (in care ambele fractiuni aveau cite 50 de mandate) in octombrie 2002, a insemnat o deschidere hotarita a cailor pentru colaborare [6].

Falimentul lui saddam Hussein si inlaturarea lui de la putere in aprilie 2003 au accelerat acest proces. Evenimentele care s-au produs in Irak in perioda post-saddam au demonstrat ca eforturile Statelor Unite s-au dovedit a fi rezultative, miza pe sprijinul formatiilor politice kurde pentru edificarea unei noi societati irakiene fiind rationala si justificata. Dupa succesul covirsitor, inregistrat de catre PDK si PUK in alegerile parlamentare din Irak, in noua guvernare Talal jalabani a devenit presedinte al irakului (in baza votului oferit de reprezentantii celor doua partide), iar Massoud barzani exercita functia de presedinte al kurdistanului federal in nordul Irakului. La 25 octombrie 2005 Massoud barzani a avut o intrevedere la Casa Alba cu George Bush, in cadrul careia Presedintele Statelor Unite ale Americii a exprimat sprijinul pe care-l acorda si-l vor acorda SUA actiunilor intreprinse de conducerea Kurdistanului [7].

principiul federalismului pe care l-au acceptat liderii kurzi s-a dovedit a fi o solutie importanta pentru lansarea reala a autonomiei kurde in Irak. La 4 octombrie 1992 Parlamentul kurdistanului a declarat constituirea unui stat federal in componenta irakului. Ambii lideri politice, Barzani si Talabani, au incuviintat conceptul. Massoud Barzani a declarat ca "federatia reprezinta un concept mai avansat" [8], iar Jalal talabani a remarcat ca "statul federal inseamna ceva similar cu statutul statului California in Stalele Unite" [9]. Opozitia iraliana din exterior, in cadrul conferintelor de la Viena, Austria (16-19 iunie 1992) si de la salah-al Din, Irakul de nord (octombrie 1992), la fel a acceptat proncipiile federalismului drept o solutie pentru rezolvarea problemei kurde, dar prin intermediul implementarii unor formule constitutionale specifice" [10], lucru care a fost realizat in cadrul adoptarii noii constitutii irakiene [11].

Referinte:

[1] cf.: David McDowall. A Modern History of the Kurds. -London: I. B. Tauris, 1996.

[2] cf.: Heval R. Sulaiman Miro. The Kurds over the History. - berlin: Evra - Reserch, 2004, pp. 9-12.

[3] Michael M. Gunter. Kurdish Future in a Post-Saddam Iraq Journal of Muslim Minority Affairs, 2003, Vol. 23, N 1, April, p. 10.

[4 Kenneth Katzman, Alfred B. Prados. The Kurds in Post-Saddam Iraq // CRS Report RS 22079, 2005, 5 May.

Cf AFP

[6] Cf.: Now stop bickering. The Kurds must put their own house in order if Iraqi federalism is to succeed // Economist, 2005, May 21, Vol. 375, Issue 8427, p. 50.

Cf http usinfo state gov russian

[8] KDP's Barzani Interviewed on Federation Plans // Al-Akbar (Cairo), 1992, 22 November, p. 4.

[9] Kurdish Officials Interviewed // Foreign Broadcast Information Service-West Europe, 1992, 22 October, p. 72.

[10] Robert G. Rabil. The Iraqi Opposition's Evolution: From Conflict to Unity? // Middle East Review of International Affairs (MERIA) Journal, 2002, Vol. 6; Michael. M. Gunter. The Iraqi National Congress (INC) and the Future of the Iraqi Opposition // Journal of South Asian and Middle Eastern Studies, 1996, Vol. 19, pp. 1-20.

[11] Cf.: Michael M. Gunter. Kurdish Future in a Post-Saddam Iraq Journal of Muslim Minority Affairs, 2003, Vol. 23, N 1, April, pp. 14-16.