Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


BUZAU - ZIARISTI SI PUBLICISTI - Note biobibliografice -

Jurnalism



+ Font mai mare | - Font mai mic



BUZAU - ZIARISTI SI PUBLICISTI - Note biobibliografice -

1806, iulie, 29. Silistea Sibiului (jud. Sibiu): se naste Dionisie Romano, carturar, "profesor national", la Seminarul Teologic "Kesarie Episcopul" din Buzau, revolutionar pasoptist, unionist, membru de onoare al Academiei Romane, considerat "parintele ziaristicei bisericesti" (m. 18 ian. 1873). In colaborare cu prof. Gavriil Munteanu, editeaza, la 7 ian. 1839, Vestitorul besericesc, primul periodic buzoian si prima gazeta religioasa din tara. Stabilit la manastirea Babeni din fostul judet Ramnicu Sarat, in perioada 1850-1851, infiinteaza prima editura religioasa din tara noastra, intitulata Biblioteca religioasa-morala, si editeaza foaia literara Eho eclesiastic.



1829, iulie, 1. Bucuresti: se naste George D. Vernescu, om politic si ziarist, descendent al boierilor Vernesti, din jud. Buzau (m. 3 iul. 1900, Bucuresti). Studiile universitare le-a facut la Paris, obtinand doctoratul in Drept. Fruntas al Partidului Liberal, a fost ministru in mai multe cabinete, presedinte al Camerei si Senatului. Este fondatorul ziarului Binele public (1878) si director al acestuia pana in 1884, cand periodicul fuzioneaza cu Timpul, sub noul nume, Romania, continuand sa colaboreze pana la incetarea aparitiei, in anul 1892. (m. 3 iul. 1900, Bucuresti).

1841, ianuarie, 27. Lipia (jud. Buzau): se naste Alexandru Candiano-Popescu, general, avocat, ziarist, ramas celebru prin miscarea republicana de la Ploiesti, din anul 1870 (m. 25 iun. 1901, Bucuresti). In anul 1867, a fondat ziarul Perseverenta si, mai tarziu, Democratia.

1846. Ploiesti (jud. Prahova): se naste Constantin D. Danescu, ziarist si om politic. Studii liceale in Bucuresti, licentiat in Drept la Paris, doctor in stiinte ad-tive si politice la Bruxelles. Magistrat, Prefect al judetului Ramnicu Sarat (1888) si Buzau (1897), red. la Buzaul, a infiintat gazeta Buzaul liberal (1898 - 1899).

1855. Botosani: se naste Alexandru Tinta (Murfatlar), profesor, apoi ceferist, gazetar, casatorit, in 1883, la Buzau. A fost red. si ad-tor. al publicatiei Munca, "organ al muncitorilor" (6 oct. 1902 - 1 febr. 1905), Constiinta (1907), "ziar nationalist".

1856. Pogoanele (jud. Buzau): se naste Nicolae Cosacescu, profesor, publicist si ziarist, licentiat in matematici si in stiintele fizicii (m. - ?). Inginer. Activitatea ziaristica a inceput-o de tanar, colaborand la mai multe reviste stiintifice si didactice. Dar activitatea cea mai mare a desfasurat-o ca red. la Romania Libera a lui Laurian si mai apoi la Natiunea lui Dumitru Bratianu si, in urma, la Lupta si Ziua lui George Panu. Cand Take Ionescu si-a format propriul partid, N. Cosacescu, a trecut, din anul 1908, la conservatori, colaborand la publicatiile: Ordinea, La Roumanie si la Actiunea Conservatoare alui Victor Ionescu. Ca director general al Postelor, a incheiat conventia telegrafica cu Balcanii si a acordat reduceri de pana la 50 % pentru corespondentele telegrafice.

1857, ianuarie, 26. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste C.C. Datculescu, editor, publicist, om de stiinta (m. 1911, Bucuresti). A fost editorul si directorul revistei "agricole si stiintifice" Gazeta Sateanului, aparuta la Ramnicu Sarat (1841 - 898) si Bucuresti (1898 - 1904), fiind catalogata ca "cea mai artistica, variata si bine facuta revista din Romania". A avut propria sa tipogr., cu denumirea omonima a publicatiei, considerata moderna pentru acea vreme. Pentru grafica de exceptie si a amplului continut informativ al revistei, in 1892, secretarul particular al Regelui Carol I il felicita calduros, printr-o scrisoare, pe C. C. Datculescu. In acelasi an, prin Decretul Regal din 3 apr. 1892, a fost distins cu medalia Bene merenti. A mai semnat cu pseudonimul Opincarul.

1859, aprilie, 15. Lunca Frumoasa, com. Parscov (jud. Buzau): se naste Alexandru Lupu-Antonescu, prozator, publicist si gazetar (m. 26 mart. 1937, Bucuresti). Studiile liceale si le desfasoara la Bucuresti, la "Sf. Sava" si "Matei Basarab" si este licentiat al Universitatii din Bucuresti, in stiinte istorico-filologice (1882). A fost unul dintre intemeietorii ziarelor Curierul Capitalei (1883-1884) si Scaiul (1882-1883), precum si al revistei Stiinte si arte (1881). De asemena, se numara printre fondatorii Revistei generale a invatamantului (1905), al carei secretar de redactie a fost intre anii 1905-1907. A fost director si apoi colaborator la publicatia Scoala moderna. Sustine rubrici permanente la ziarele: Binele public (1881-1883), Romania Libera (1886-1888), Literatorul, Convorbiri didactice, Poporul, Revista literara, Viata, Tribuna pedagogica etc.

1859, iunie, 24. Babeni (jud. Rm. Sarat): se naste Ion Aristotel, invatator, publicist si intemeietor al primei biblioteci publice satesti din Romania, la Babeni, in fostul jud. Rm. Sarat. (m. - 31 dec. 1919, Valcelele, jud. Rm. Sarat). In perioada 1884-1890, desfasoara o bogata activitate publicistica in paginile revistei Gazeta sateanului (1884-1904), prima publicatie enciclopedica din Romania.

1864. Giurgiu: se naste Al. G. Basarabescu, ziarist. Absolvent al Scolii militare superioare de administratie, a fost ofiter, in perioada 1885-1905, dupa care demisioneaza si intra in politica, ca membru al Partidului Conservator. A fost propr. si directorul politic al publicatiei Curierul Buzaului (cu nr. 5), organ conservator (2 iul. - 24 sept. 1906, 2 nr.).

1869, decembrie, 12/24. Brasov: a murit Gavriil Munteanu, profesor si director al Seminarului Teologic Buzau, publicist, autor de manuale scolare, traducator (n. - febr. 1812, com. Vingrad din comitatul Albei Inferioare, azi in jud. Sibiu). Impreuna cu ierodiaconul Dionisie Romano editeaza prima foaie cultural-bisericeasca, Vestitorul Besericesc (1839-1840). Participa la infiintarea Asociatiunii transilvane pentru literatura si cultura poporului roman (ASTRA), iar la 22 aprilie 1866, Locotenenta domneasca ce a urmat abdicarii principelui Cuza il nominalizeaza printre primii membri ai Societatii Literare Romane (viitoarea Academie Romana).

1870. Magura (jud. Buzau): se naste Ion N. Apostolescu, director al publicatiei Avantul, "revista pentru literatura si arta", care a aparut la Buzau, lunar, intre febr. 1906-ian. 1908, cu atitudine clara pentru ideologia socialismului. Neramanand straina de rascoala din 1907, prin continutul ei variat, revista era raspandita in Braila, Focsani si Iasi. In anul 1900, Ion N. Apostolescu a infiintat si un cerc cultural muncitoresc.

1874, ianuarie, 12. Zarnesti (jud. Buzau): se naste I. Gh. Dumitrascu, invatator, publicist, autor de manuale scolare (m. 10 febr. 1947, Bucuresti). Elev la Scoala Normala din Galati, editeaza publicatia scolara Faclia (1890), iar ca invatator in comuna Paulesti-Vrancea, la 1 dec. 1891, scoate revista Stafeta, pana in1892, cand este transferat la Paltineni. Dupa satisfacerea stagiului militar, va scoate o alta publicatie, Stafeta Paltinenilor, si va infiinta cercul de conferinte Buzaul. Din 1894 editeaza Revista Asociatiunii invatatorilor buzoieni si, totodata, se numara printre fondatorii revistei Scoala viitoare, care apare in 1898 la Ploiesti. Din anul 1900, tipareste la Buzau Revista Invetatorilor si Invetatoarelor din Romania (1900-1905). A initiat si alte publicatii cu caracter didactic, printre care: Almanahul invatatorilor si Calendarul invatatorului. A fost decorat de Academia Franceza cu inalta distinctie "Officier de l'Academie".

1874, iunie, 27. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Vespasian I. Pella, ziarist, avocat si om politic. Debuteaza in publicistica, ca elev, la revista Scoala, iar in 1893, editeaza publicatia Lumina, ziar ramnicean de orientare socialista. A condus publicatia Opinia si a colaborat la Democratul si Vointa Prahovei.

1876, mai, 15. Fintesti, comuna Naeni (jud. Buzau): se naste Nicolae Timiras, poet traducator, ziarist, ca stranepot "colateral" al lui Ion Creanga. Este absolvent al unui liceu din Bucuresti, unde - dupa obtinerea diplomei in litere si filozofie de la Bruxelles - isi va trece si licenta in Drept, tarziu, la 35 de ani. Practica avocatura, cu mari intermitente, in Ministerul de Interne (1913-1914) si in orasul Constanta (1927-1928). Pasionat ziarist, scoate revista Icoana vremii, face parte din redactia Adevarului - sub conducerea lui C. Mille - ajungand prim-redactor la Natiunea. In anul 1893, debuteaza in coloanele Literatorului si colaboreaza la publicatiile: Patria, Vieata noua, Conservatorul, Analele Dobrogei, Vointa Dobrogei. Ca scriitor, publica volumele de poezie "Cantecul vantului" (1907), "Cantecele singuratatii" (1940), proza - "Judecata din urma" (roman), 1908, "Lucrari vazute", insemnarile unui ziarist (1910), si volumul de istorie literara "Ion Cranga" (1933).

1879, februarie, 5. Buzau: se naste Anton A. Filotti, mare propr. rural si urban, politician, ziarist (m. 1928). A fost directorul publicatiei Nationalul, organ al Partidului National Roman, filiala Buzau (6 mart. 1923-aug. 1925, bilunar) si Lupta (1914); colaborator la Democratul (1908).

1879, august, 1. Roman (jud. Neamt): se naste Constantin C. Braiesku, avocat, politician si ziarist, fiul col. C. Braiesku, fost aghiotant al lui Al. I. Cuza. Debuteaza ca ziarist la Evenimentul din Iasi si la Propaganda. Este red. la Romania juna, Apararea Nationala, Dreptatea lui Nicolae Fleva si Epoca, la revistele Moftul roman, Viata Noua, Mos Teaca, Zeflemeaua. Odata stabilit la Ramnicu Sarat, scoate publicatiile Semnalul (22 nov. 1909-22 febr. 1911) si Ramnicul (7 oct.-21 nov. 1906), director si propr.. In anul 1918, infiinteaza sectiunea Partidului Poporului, fiind red. politic la publicatia Glasul Poporului, oficios al formatiunii politice (2 mai 1925-24 mai 1931).

1881. Buzau: se naste Ion Gh. Scutaru, inginer agronom, ziarist, publicist. Absolvent al Liceului "Al. Hasdeu" si studii superioare de specialitate in Germania, Danemarca si Ungaria, a fost consiler si inspector agricol in Ministerul Agriculturii, autorul unor lucrari de specialitate pe teme de economie si agricultura. A fondat gazeta Vointa, a fost sef Sectie economica la Curentul, condus de Pamfil Seicaru, iar in 1932, impreuna cu Nichifor Crainic, a infiintat publicatia Calendarul.

1884, ianuarie, 24. Merei (jud. Buzau): se naste Ion G. Stoyan, ziarist. Dupa studii la Buzau si Bucuresti, absolva, la 1 iul. 1906, Facultatea de Drept. Avocat in Bucuresti, este totodata reporter la Romania, Cronica, Adevarul si Dimineata. Debuteaza in presa in 1903, ca red. la Actiunea si Actiunea conservatoare. Este autorul lucrarii Pentru inavutirea taranului (Bucuresti, 1913).

1884, septembrie, 4. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Nicolae Dicescu, avocat, om politic si ziarist (m. 3 iun. 1970). Absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti, a fost avocat in baroul ramnicean si membru fondator al organizatiei locale a Partidului National Democrat. Ca publicist, a colaborat la Lupta, Milcovul, Vocea Tutovei, Biserica Romana si Neamul Romanesc. A condus publicatia ramniceana Cuvantul, organul de presa al P.N.D. si a fost corespondent la Cronica si Minerva.

1885, iulie, 13. Ojasca-Magura (jud. Buzau): se naste C. C. Iarca, avocat, politician, gazetar (m. 1940). Dupa absolvirea Facultatii de Drept din Bucuresti (1879), intra in politica fiind ales in mai multe randuri deputat si primar al Buzaului. Din 1908 este director-propr. al publicatiei Liberalul, organ al P.N.L. Buzau, pe care il conduce timp de peste 15 ani, si a colaborat, totodata, la Gazeta Buzaului (1911-1914), organ al aceluiasi partid. A fost decorat cu ordinele "Steaua Romaniei" (ofiter) si "Coroana Romaniei" (comandor).

1886, septembrie, 23. Braila: moare Costache Canella Ciorogarleanu, absolvent al cursurilor Scolii nationale din Buzau (1833-1837), a fost casier general al judetului Buzau, profesor si director al Scolii nationale (n. - 1820, Buzau). A intemeiat publicatia Independenta romana (1870-1886), "foaie politica, literara si comerciala", fondatorul fiind considerat primul jurnalist laic buzoian.

1886. Buzau: se naste Matei Gheorghiu, ziarist. Debuteaza in ziaristica in 1909, fiind colaborator la mai multe cotidiene. Este red. la Viata Banatului din Timisoara si propr. unei librarii, corespondent zonal pentru Adevarul si Dimineata si autor al studiilor Tolstoi, Sonata Kreutzer (Bucuresti, 1922) si Zola, Vis de iubire (1926).

1887. Buzau: se naste Alexandru A. Bardescu, doctor in stiinte juridice, licentiat al Universitatii din Paris, deputat, ziarist (m. 1942, Bucuresti). Debuteaza in presa la 14 apr. 1918, ca director al ziarului Indreptarea, oficios al Partidului Poporului, pana la incetarea aparitiei acestuia (6 oct. 1938). De la 1926, este vicepresedinte al Sindicatului Ziaristilor din Bucuresti. A scris in limba franceza un studiu asupra libertatii presei intitulat "L'abus du droit".

1887. Manzu (jud. Buzau): se naste N. Simionescu, ziarist. A debutat in presa in anul 1907, ca reporter la Universul si a colaborat la Dimineata, Adevarul, Minerva, Viitorul, Miscarea (Iasi).

1888. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Nicolae Vartej, gazetar profesionist, din 1909, cu studii de Drept. A fost red. la Lupta si colaborator la ziarele Adevarul si Dimineata.

1889. Buzau: se naste Constantin C. Jitianu, publicist (m. 1978, Bucuresti). Absolvent al Liceului "B. P. Hasdeu" din Buzau si al Facultatii de Drept din Bucuresti, a desfasurat o bogata activitate publicistica - reflectii filozofice, proza poezie, studii de drept - in periodice si volume. A colaborat la: Revista poporului si Revista noastra, din Buzau, precum si la Neamul romanesc, Gazeta tribunaleleor, Pandectele romane, Universul etc.

1893, septembrie, 18. Mosestii Vechi (jud. Buzau): se naste Antim Angelescu (din botez Anton), Episcop al Buzaului, publicist (m. 8 febr. 1980, Buzau). Absolvent al Facultatii de Teologie din Bucuresti (1915-1919), unde va obtine mai tarziu doctoratul (1939), studii de specializare la Montpellièr (1925-1926), episcop al Buzaului (instalat 21 mai 1944), unde a pastorit pana la 1 sept. 1979, cand s-a retras. A fost red. al foii Viata Crestina din Braila (1932-1936) si a publicat in revistele: Buletinul Episcopiei Buzaului,  Glasul Adevarului, Ingerul, toate la Buzau, Viitorul, CruceaGlasul Bisericii, toate la Bucuresti s.a.

1893. Buzau: se naste Ion Gh. Ioachimescu, ziarist profesionist. Debuteaza in presa, in anul 1912, semnand in publicatiile: Inainte, Presa, Minerva, Renasterea, Jurnalul, Dacia si Indreptarea, apoi secretar de redactie la Dimineata si Adevarul. A fost membru al Sindicatului Ziaristilor, din 1919, si poseda "Crucea de razboi". A avut preocupari literare, publicand un roman, bine apreciat, si alte numeroase lucrari literare.

1894, mai, 23. Tamboiesti (Vrancea): se naste Octavian Mosescu, publicist, editor, memorialist, poet, animator cultural (m. 1986). In perioada 1921-1925, studiaza la Viena, la Facultatea de Istoria Artelor. La liceul din Pomarla, unde este indrumat de profesorii Iorgu Iordan si Romulus Cioflec, editeaza revista Carpati (1914-1915), tiparita la Dorohoi, la care colaboreaza atat colegii sai, cat si profesori, in special viitorul academician Iorgu Iordan. La Ramnicu Sarat, editeaza revista Vestala (8 nov. 1915 - mai 1916), revista lunara de literatura, sociologie, stiinta, arta. In 1919, scoate publicatia Ramnicu Sarat, apoi Foaia Ramnicului (1920), revista Machina (oct. 1924-mart.1925) si Jurnalul nostru. Pamflet ramnicean (20 iul. 1925, nr. unic). A initiat si indrumat revista scolara Zori de zi, cu profil literar, stiintific si artistic, condusa de un comitet de elevi. Revenit in tara, de la Viena, este numit in 1927 director al Oficiului de turism al ziarelor Adevarul si Dimineata. Conduce, in calitate de director, publicatia Coasta de argint, "ziar cultural al Universitatuu Libere din Balcic" (2 apr. 1928-1 sept. 1929) si Lumea turistica. (m. 1986, Ramnicu Sarat).

1894. Buzau: moare Nicolae Ioanid (n. 1854, Buzau), gazetar. Proprietar al publicatiei Gazeta Buzaului (1884-1893), este primul jurnalist buzoian care revolutioneaza presa locala prin modul modul in care gandise publicatia, ca pe o tribuna de dezbatere pluridisciplinara, pastrandu-si seriozitatea, demnitatea si combativitatea.

1896, decembrie, 22. Buzau: se naste Alexandru E. Agnese, ziarist, avocat. Corespondent la Universul, membru activ al Sindicatului Ziaristilor din Bucuresti din 1927. A avut ultimul domiciliu in Bucuresti, str. Aviator Petre Cretu nr. 77. La 29 febr. 1952, a fost arestat si condamnat de autoritatile comuniste la 6 luni inchisoare.

1898, septembrie, 2. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Victor Dimitriu, avocat, jurnalist, dramaturg (m. 2 iul. 1962). Ca ziarist, debuteaza la publicatia Foaia Ramnicului (26 ian. 1910-25 aug. 1933), pe care, incepand cu nr. 1, anul II, o conduce ca director (I. Magardiceanu, secretar de redactie), red. la Chemarea Noua (1930), colaborator la Zori de zi (1930), Cuvantul Ramnicului, Informatorul, Machina. Scoate publicatia Actiunea (1 aug. 1927-6 mart.1930), de orientare socialista. A fost primar al orasului Ramnicu Sarat (1946) si deputat F.N.D. (1946).

1898. Daramati, azi Valea Ramnicului (jud. Buzau): se naste Ion D. Dragan, publicist militar. Profesor la Scoala de ofiteri de rezerva infanterie Ploiesti, Liceul Militar Chisinau, la Scoala de ofiteri de aviatie si la Scoala de Geniu din Bucuresti. S-a afirmat in publicistica militara, debutand la Romania (Iasi, 1917), apoi la: Romania militara, Revista infanteriei, Revista cavaleriei, Revista aeronauticei etc. A publicat studii privitoare la aeronautica.

1900, aprilie, 1. Rubla, comuna Valea Ramnicului (jud. Buzau): se naste George Baiculescu, istoric si critic literar, publicist, editor (m. 6 sept. 1972, Bucuresti). Absolvent al Facultatii de Litere din Bucuresti, lucreaza ca bibliotecar, urcand in ierarhia Bibliotecii Academiei Romane pana la functia de director. Este red. la Adevarul literar si artistic (1923-1926), la Flamura (1925-1926), Viata literara (1926), Propilee literare (1926-1929). Colaboreaza la diferite periodice literare, printre care Gandirea, si conduce revista Zori de zi (1930, Ramnicu Sarat). A elaborat 11 editii cu studii si prefete despre opera lui Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Barbu Lazarescu, publicate intre anii 1931 si 1971.

1900, august, 9. Buzau: se naste Constant C. Cristea, poet, publicist (m. 9 nov.1932, Buzau). La varsta de 19 ani, editeaza revista Munca intelectuala, ce a aparut pana in anul 1926 (din anul 1927, publicatia isi schimba titlul in Revista noastra, "revista literara, stiintifica si artistica pentru scolari"). Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii Bucuresti, infiinteaza, impreuna cu Isac Hlder si alti ziaristi, la 7 iun. 1932, Asociatia Presei Buzoiene.

1902, noiembrie, 21. Greceanca, comuna Breaza (jud. Buzau): se naste Dumitru Belu, profesor universitar de teologie la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, publicist (m. - 5 sept. 1980, Sibiu). Absolvent al Seminarului Teologic din Buzau, licenta si doctorat in teologie la Cernauti. A redactat buletinul eparhial Legea romaneasca (1938-1940), la Oradea, si a activat in cadrul Institutului Social Banat-Crisana. A colaborat la publicatiile: Mitropolia Ardealului (1936-1947 si 1956-1976), Telegraful Roman (Sibiu), Duh si Adevar (Timisoara), Credinta (Bucuresti), Altarul Bantului (Caransebes), Biserica Banateana (Timisoara).

1902. Buzau: se naste Dimitrie Zaharescu, ziarist. Se      inscrie la Facultatea de Drept, fiind ales vicepresedinte al Societatii Studentilor in Litere. Ca publicist va face parte din Generatia lui 22 si va colabora la Universul literar si la alte publicatii, unde semneaza cu pseudonimul Dem. Petrovan. A fost si secretar general de red. la ziarul Curentul condus de Pamfil Seicaru. La 23 aug. 1940, piere intr-un tragic accident aviatic in Muntii Apuseni.

1904. Buzau: se naste Ioan T. Angelescu, ziarist. A colaborat la Tara noastra, Frontul Romanesc, Ziarul, Unirea, Viata. Membru activ al Sindicatul Ziaristilor din Bucuresti, din 1941.

1905, august, 7. Lopatari (jud. Buzau): se naste Pompiliu-Eugeniu D. Serbescu, ziarist (m. 24 mart. 1977, Timisoara). Absolvent al Institutului Politehnic din Timisoara si Facultatii de Drept din Cluj, cursuri fara frecventa, a functionat, pana in 1946, ca avocat si consilier juridic in Timisoara, desfasurand totodata o intensa activitate ziaristica, publicistica, editoriala si cooperatista. Debuteaza in publicistica in 1927, in anii studentiei, la Vointa Banatului. A fost red. sef si, din 1930, director la cotidianul Vestul; fondeaza in 1931 Tipogr. Ateneu si cotidianul Unirea Romana. Scoate, in 1936, revista de documentare sociala, economica si literara Granita; redactor pentru Ardeal si Banat la Curentul (1934-1936) si Timpul (1937-1944). A colaborat la Viata Banateana (1944-1946), iar ca editor, publica sub egida ziarului Unirea Romana, volume de versuri si literatura. Membru-casier, din 1932, in comitetul Federatiei Generale a Presei din Provincie, initiator, in 1934, cu alti intelectuali, a primului cenaclu literar la Timisoara, Altarul cartii, director al cooperativei Nationala, cu tipogr., librarie si papetarie.

1905, noiembrie, 5. Lopatari (jud. Buzau): se naste Clementa Beschea (Stanescu), invatatoare, publicista (m. - oct. 1993, Ploiesti). Urmeaza Scoala Normala din Buzau - absolventa in 1923 - concomitent cu Scoala secundara de fete, actualul Colegiu National "M. Eminescu" din Buzau. Profesia de invatatoare o practica la Maracineni, intre 1926-1960. Aici se casatoreste cu preotul Gheorghe Beschea, cunoscut publicist. In presa debuteaza la publicatia Sfatul satenilor (1919-1930). A mai colaborat la publicatiile: Revista invatatorimii, Vointa scoalei, Vlastarul, Actiunea Buzaului, Vocea Buzaului, Actiunea literara, Tribuna invatatorimii. A publicat un volum de schite din lumea scolarilor - "Voincii pamantului", editura I. Calinescu, Buzau, 1938 -, distins cu premiul Casei de credit si ajutor a Corpului didactic Bucuresti.

1905. sat Strejescu, comuna Garoafa (jud. Vrancea): se naste Constantin Bunea, publicist. Absolvent al Facultatii de Teologie din Cernauti, a fost timp de 50 de ani preot in satul Grajdana, comuna Tisau (jud. Buzau). A redactat si editat impreuna cu George M. Raican publicatia Veste Buna, "revista pentru popor", care a aparut la Grajdana (1932-1933, 17 nr.), cu o larga raspandire in judetele Ramnicu Sarat, Braila, Covurlui, Bacau, Iasi, Oradea si chiar Statele Unite.

1906, martie, 11. Buzau: se naste Ioan C. Georgescu, poet, animator cultural, jurnalist (m. 18 aug. 1950, Buzau). Debuteaza, ca elev al Seminarului Teologic Buzau, in revista locala Muguri (1924), iar in 1927 este admis colaborator la Universul literar condus de Camil Petrescu. In anul 1933 fondeaza si editeaza revista Munca literara si artistica, devenita Munca literara (apr. 1933-mai 1936, Buzau si apoi Bucuresti), impreuna cu N. N. Serbanescu. A mai colaborat la publicatile: Vointa, Actiunea Buzaului, Carnet literar, Curentul nou, Reporterul, Graiul Vremii, Chemarea Buzaului, Vocea Buzaului, Buzaul economic, dar si la Romania literara, Azi, Universul, Bilete de papagal, Facla, Epoca, Rampa. In anul 1935 devine membru al Asociatiei Publicistilor Romani.

1906. Buzau: se naste Stefan Craciun, poet si ziarist. Debuteaza, in 1923, la Revista noastra, apoi devine, de la 5 oct. 1933 pana la 25 nov. 1935, redactor la publicatia Cefereul, "organ public de interes profesional", care a aparut la Buzau pana la 20 ian. 1938. Colaboreaza la Universul literar, Curentul, Pamantul si la periodicele buzoiene Avantul, Carnet literar (26 nov. 1931-15 febr. 1934), fiind unul dintre fondatori, alaturi de Dem. Iliescu, Pompiliu Podgoreanu, Matei Ghimbasanu si G. Oprescu, Gand nou, Ideea nationala, Buzaul economic, Zarathustra, Dacia, Vremea.

1906. Zoita-Ziduri (jud. Buzau): se naste D. D. Petrescu-Zoita, teolog, gazetar, absolvent al Facultatii de Teologie Bucuresti (m. 1941). Debuteaza in publicistica, ca red. si editor al publicatiilor Inapoi la Hristos (1928 - 1930) si Actiunea noua (12 nov. 1933-15 mai 1934, bilunar); colaborator la Informatorul (Ramnicu Sarat, 1931-1934).

1907, ianuarie, 9. Buzau: moare Claudiu D. Ionescu ziarist si publicist (m. 29 decembrie 1980, 29. Bucuresti). A fost red. la Neamul Romanesc (1934-1941) si apoi la un ziar de dreapta (1935-1936). In 1937 tipareste la Bucuresti povestirea Suzana.

1907, octombrie,1. Buzau: a murit Nae Stanescu, unionist, gazetar, membru al Partidei Nationale si deputat in Divanul ad-hoc ca reprezentant al orasenilor buzoieni (n. 1832, Calarasi-Ialomita). Primar al orasului de la 26 iun. 1864 si 8 mai 1876, membru in Consiliul comunal si judetean si al Camerei de Comert, a fost directorul si propr. publicatiei Unirea (5 aug. 1885-4 iun. 1887; 22 sept. 1888-1890), ziar industrial, comercial si politic. A redactat si editat revista Curierul Satelor (5 febr. 1896-2 iul. 1898; 18 ian.-16 mai 1899). Fiica sa Athina (20 apr. 1855-27 apr. 1942) a fost casatorita cu dr. Alexandru Anton Bardescu, avocat, om politic, director al ziarului Indreptarea (14 apr. 1918-6 oct. 1938), organ central de presa al Partidului Poporului.

1908, noiembrie, 26. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Mircea Grigorescu, ziarist, publicist, absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti (m. 1976, Bucuresti). Ziarist de stanga, membru din 1936 in Sindicatul Ziaristilor, lucreaza la publicatiile democratice: Adevarul, Contemporanul, Criterion, Cuvintul liber, Dimineata, Excelsior, Facla, Jurnalul de dimineata, Flacara, Gazeta literara, Lumea, Rampa, Romania literara, Stanga A fost director si red. sef la ziarul Timpul (editeaza Almanahul ziarului Timpul, 1940). Este fondator si director al ziarului Ecoul. Alte colaborari la: Adevarul literar si artistic, Albatros, Faclia (Galati), Teatrul (1969-1970). In 1945, in urma unui conflict, Mircea Grigorescu este destituit, iar o perioada de timp se ascunde traind din expediente. Revine in profesie la Contemporanul, saptamanal de cultura (apare pana in 1989). Lucreaza la Lumea, apoi este chemat de George Ivascu la Romania literara [infiintata in 1954 cu titulatura de Gazeta literara] unde a fost secretar general de redactie, pana in 1976.

1910, noimbrie, 29. Buzau: se naste Pompiliu Ionescu, ziarist, absolvent al Facultatii de Drept. A fost red. si editor al publicatiei Grefa - gazeta functionarilor judecatoresti (20 dec. 1935-20 ian. 1938), prim red. la Actiunea Buzaului (1935-1941) a lui George Gh. Paslaru, apoi red. la Crai Nou, organul caminelor culturale. A colaborat la Gand Nou, Curierul, Reporterul, Vremea Noua, Carnet Literar, Vocea Buzaului, Cuvantul Sanitarului. Corespondent zonal la Curentul. A fost vicepresedinte al Asociatiei Presei Buzoiene. Inceteaza din viata (1941), in timpul luptelor pentru dezrobirea Basarabiei (sergent t. r. in Regimentul 8 Dorobanti Buzau).

1911, iunie, 14. Buzau: se naste Dem. Iliescu (Iliescu Dumitru), avocat, ziarist si poet. A absolvit Liceul "Al. Hasdeu" (1930) si apoi Facultatea de Drept din Bucuresti (m. 2 aug. 1988, Bucuresti). Ca elev, a redactat revista Licariri literare (doua numere, 1929), unde publica versuri si proza, iar in timpul studentiei a frecventat Cenaclul Sburatorul. A fost red. la publicatia Gand Nou si, de asemenea, red. si unul din fondatorii revistei Carnet literar (26 nov. 1931-15 febr. 1934), alaturi de St. Craciun, Pompiliu Podgoreanu, Matei Ghimbasanu si G. Oprescu. Conferentiar la Cercul "Nicolae Vaschide" (1932-1947), a colaborat, totodata, la: Luceafarul, Universul literar, Viata literara, Curentul, Tomis etc., dar si la publicatii locale: Albatros (revista Asociatiei Studentilor buzoieni "Al. Marghiloman"), Avantul, Actiunea Buzaului, Actiunea literara, Carnet literar, Cefereul, Gand Nou, Liberalul Buzaului, Licariri literare, Ideea Nationala, Ingerul, Muguri, Munca literara, Reporterul, Curierul, Vocea Buzaului (colaborator literar), Vremea Noua, Ziarul Nostru. Ca sef al organizatiei judetene Buzau a Garzii de Fier, a condus publicatia Buletin legionar (oct. 1940-ian. 1941). Din motive politice, este intemnitat de regimul comunist, din 1948 pana in 1960. A tiparit doua plachete de versuri Piatra cu lilieci (Buzau, 1931) si Cartea cu vise (Editura "Albatros", Buzau, 1934). A fost membru in Consiliul Asociatiei Presei Buzoiene.

1913, mai, 28. Joseni (jud. Buzau): se naste George Macovescu, publicist, istoric si teoretician literar, eseist, ziarist si diplomat (m. - 2002, Bucuresti). Debuteaza, ca elev de liceu, la Revista Literar. Nu si-a negat niciodata convingerile de stanga, afirmate inca din 1935, cand lucreaza la ziarele Adevarul si Dimineata (director T. Teodorescu-Braniste); colaborari la periodicele de stanga: Cuvantul Liber, Facla, Lumea Romaneasca, Reporter, la presa ilegala a P.C.R, la Scanteia, Analele Univ. Bucuresti, Contemporanul, Viata Romaneasca, Presa Noastra, Gazeta literara (din apr. 1954), Luceafarul, Romania literara s.a. Din mart. 1945, este numit secretar general la Ministerul Propagandei, transformat, un an mai tarziu, in Ministerul Informatiilor. Intra in diplomatie in 1947, fiind insarcinat cu afaceri la Londra, pana in 1949, cand devine director in Ministerul Afacerilor Externe, pana in 1952, cand este exclus din corpul diplomatic. Din mai 1977 si pana in 1981, a detinut functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania.

1913, iunie, 7. Buzau: se naste Rudich Mayer (Marcu Moise), poet, scriitor, ziarist. Debuteaza ca jurnalist (1935) in red. ziarului Zorile, dupa care, de-a lungul timpului, este red. al cotidianului Timpul, Jurnalul de dimineata, Semnalul si colaboreaza la ziarul Renasterea noastra si revistele Cuvantul liber, Adam, Hasmoneia, unde semneaza cu pseudonimul Mircea Radu. Din 1949, este prim secretar de presa la Directia Presei din Ministerul Informatiilor, apoi red. la Agerpres. Intre anii 1951-1955, este intemnitat, din motive politice, iar dupa liberare, in 1959, emigreaza in Israel. Aici, devine red. si editorialist al ziarului de limba romana Viata Noastra. Colaboreaza cu poezii si articole de idei la revistele Izvoare, publicatie a Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana (la constituirea careia este ales presedintele ei) si la Minimum (dupa 1985).

1914, octombrie, 9. Ulmeni (jud. Buzau): se naste Mihail I. Dragomirescu, istoric literar, editor, publicist (m. 4 mart. 1999, Bucuresti). Sub pseudonimul Mihai Ulmeanu, a debutat ca publicist la 19 ani, in Facla si a colaborat la publicatiile: Cadran, Preocupari literare, Romania literara, Scanteia, Studentul roman, Chemarea Buzaului, Presa noastra, Viata romaneasca, Gazeta invatamantului, Ideea nationala, Curierul etc.. La 20 iul. 1935, editeaza la Ulmeni, impreuna cu Haralambie Ionita, unicul numar al publicatiei Tarina, de orientare comunista, interzisa de cenzura vremii.

1917, mai, 17. Glodeanu Sarat (jud. Buzau): se naste Petre Popescu, preot paroh timp de 52 de ani al Bisericii Ortodoxe Romane "Buna Vestire" din Montral si Vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane din America (m. 10 iun. 2003, Montrèal, Canada). Absolvent al Facultatii de Teologie din Cernauti, participa, ca ofiter de Stat Major, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la ambele campanii de pe fronturile din Est si de Vest. In 1945, cade prizonier, la fortarea Tisei, iar dupa eliberarea din lagar, de catre trupele americane, nu se mai reintoarce in tara. In 1951 emigreaza in Canada, unde ocupa importante functii clericale. Aici redacteaza revista Candela de Montrèal si colaboreaza la Revista de Cercetari Stiintifice din Paris, precum si la publicatiile canadiene si americare de limba romana: Cuvantul Romanesc (Hamilton), Luceafarul romanesc (Montral) si America (Cleveland).

1925. Bucuresti: a murit Ioan N. Polycrhoniade, poet, gazetar (n. 1855, Ramnicu Sarat). A fost director-propr. al publicatiei Foea Societatei Desteptarea Comerciului si Industriei Romane" (1882 - 1925), care devine Desteptarea Comerciului si Industriei Romane (cu an III, nr. 94, 16 ian. 1884). A infiintat prima banca populara din Romania, cu numele "Randunica", in orasul Urziceni.

1925, mai, 10. Bucuresti: a murit Alexandru Marghiloman, om politic, editor si jurnalist (n. in Buzau, la 27 ian. 1854). In 1874, isi ia doctoratul in Drept si Stiinte politice la Paris. A fost in numeroase randuri deputat, ministru, jucand un rol important in unirea Basarabiei cu patria-mama. Ramas in teritoriul ocupat de trupele Puterii Centrale, a fost numit Presedintele Consiliului de Ministri. Ca ziarist, Al. Marghiloman a avut o activitate gazetareasca imensa. El a dictat zilnic articolele se cretarilor sai si redactielor ziarelor ce le patrona, sustinand cu sacrificii mari, ziarele de partid: La Politique, Inainte, Steagul, Le Progrès si Timpul.

1926. Soresti (jud. Buzau): se naste Gheorghe Lefter (m. 1993, Bucuresti). Absolvent al Liceului Comercial din Buzau, al Academiei Militare si al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti. A fost jurist la Ministerul Economiei si Silviculturii si red. la ziarul Aparatorii Patriei.

1928, februarie, 14. Satul Valea lui Lal, comuna Pardosi (jud. Buzau): se naste Radu Carneci, poet, publicist, traducator, editor. Absolvent al Facultatii de Silvicultura de la Campulung Moldovenesc (1954) si al Academiei de Studii Social-Politice Bucuresti, in anul 1964 a fondat la Bacau revista de cultura Ateneu, pe care a pastorit-o, in calitate de red. sef, pana in 1972, cand devine secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania. Din 1976 si pana in 1990, a condus sectia de literatura si arta a saptamanalului Contemporanul.

1929, aprilie. Buzau: a murit D. Ionescu (grafiat si Popisteanu), cunoscut si sub numele de D. Ionescu-Alarma, ziarist, propr. publicatiei Alarma (1898-1924, cu intreruperi), director al gazetei umoristice Krokodilul (1888), ad-tor. al "jurnalului independent" Ecoul Buzeului (1893-1894).

1929, iunie, 13. Plesesti - Podgoria (jud. Buzau). se naste Al. Sandulescu, istoric si critic literar, memorialist, editor, publicist, membru al U.S.R. Este absolvent al Liceului "Regele Ferdinand" din Ramnicu Sarat (1940-1948) si al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1952), doctor in filologie (1972). Intre anii 1991-1996, a fost redactor sef al Revistei de istorie si teorie literara. A colaborat la numeroase periodice, precum: Gazeta literara, Romania literara, Viata Romaneasca, Luceafarul, Jurnalul literar, Adevarul literar si artistic, Ateneu, unde in anii '70 a sustinut rubrica "Fise de istorie literara".

1930, februarie, 2. Maneciu (jud. Prahova): se naste Alexandru Cristea (Puiu), poet si ziarist (m. dec. 2003, Buzau). In anul 1975, a absolvit Facultatea de Ziaristica din cadrul Academiei "Stefan Gheorghiu". Din anul 1968 este red. si sef de rubrica la Viata Buzaului si, totodata, secretar al cenaclului patronat de acest cotidian (1974-1989). A colaborat la Curierul Liceului "Petru si Pavel", Viata militara, Flamura Prahovei, Indrumatorul cultural. (m. dec. 2003, Buzau).

1930, octombrie, 21. Vernesti (jud. Buzau). se naste Gheorghe Stamate, ziarist. Absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti (1974), debuteaza in presa, in aprilie 1953, la Viata Buzaului, seria I (1949-1964). Lucreaza ca redactor la acest ziar pana in 1962, dupa care ocupa diverse functii in aparatul de stat si partid. In perioada 1969-1981, revine in presa la periodicul la care a debutat (seria a II-a), ca sef de sectie. Pana in 1989, activeaza in cadrul Consiliului Judetean al Sindicatelor Buzau, dupa care, din anul 1991 pana in 1996, este redactor si secretar de redactie la saptamanalul Muntenia.

1930, noiembrie, 15. Buzau: se naste Gheorghe Fotache, ziarist si economist, absolvent al Facultatii de Finante si Credit din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (1950-1953). Inca de pe bancile liceului este corespondent la Viata Buzaului, iar in anii studentiei, la Informatia Bucurestiului. Dupa absolvirea facultatii, a fost angajat in presa financiara. Este reporter, red., sef de sectie si red. sef adjunct la Gazeta Finantelor (1953-1970), secretar general de redactie la Revista de Contabilitate, Expertiza si Auditul Afacerilor, editata de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR). In anul 1981 este atestat ca ziarist profesionist si, ceva mai tarziu, devine membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania.

1931, februarie, 24. Homoraciu (jud. Prahova): se naste Lazar N. Baciucu, publicist, ziarist, editor. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti si a Scolii Superioare de Ziaristica din cadrul Institutului de Stiinte Social-Politice, la care a fost si colaborator-asociat, este membru al Societatii Ziaristilor Romani de la fondarea acesteia (1995) si ziarist atestat. A lucrat ca red., sef de sectie si secretar general de redactie la ziarul regional Flamura Prahovei din Ploiesti (1955-1968), iar din anul 1968 este numit red. sef al noii serii a ziarului Viata Buzaului, pe care l-a condus pana in 1972. A publicat articole, reportaje, eseuri, interviuri in principalele reviste din tara, printre care Agricultura Romaniei si Convorbiri literare din Iasi. Este autorul mai multor volume, printre care Poiana cu statui - file din jurnalul de la Magura (1997) si A doua inviere - eseuri, reportaje si interviuri din si despre Basarabia.

1931, mai, 8. Tecuci (jud. Galati): se naste Hristache Naum, ziarist sportiv (m. - 11 ian. 1986, Bucuresti). A absolvit Liceul "B. P. Hasdeu" din Buzau si Facultatea de Ziaristica din cadrul Academiei "Stefan Gheorghiu" din Bucuresti (1974). Este angajat la ziarul Sportul popular, iar in anul 1986 devine sef de sectie la publicatia Sportul. A fost primul ziarist din Europa de Est care a participat, dupa al doilea razboi mondial, la o editie a Turului Frantei (1968), iar in 1983 a fost trimisul ziarului Sportul la Universiada de la Edmonton (1983). Ca membru al Comisiei internationale de presa a A.I.P.S., a semnat lucrari de mare audienta cu tematica sportiva. Fiul sau, Radu Naum, este comentator sportiv la un post de televiziune.

1931. Cosmuta - Cluj: moare Constantin Picle (Constantin Teodorescu), publicist (n. 1906, sat Pacle, com. Berca, jud. Buzau). Absolvent al Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti, debuteaza in presa, prin 1925 - 1926, la revista buzoiana Muguri si colaboreaza la Actiunea Buzaului. Lucreaza la Academia Romana si este secretar de red. la Universul literar.

[1931]. Buzau: moare Emilian Budalanescu, ziarist. In 1906, este colaborator la Avantul (Buzau), publicatie socialista si apoi director (serie noua, 1921-1931). In 1929, colabora la Saptamana (Buzau) condusa de Nitulescu, iar in 1930 il intalnim in paginile publicatiei Buzaul economic.

1932, februarie, 18. Ramnicu Sarat: se naste Eugen Atanasiu, ziarist, critic de arta. Absolvent al Conservatorului "Lyra" si al Facultatii de Istorie, debuteaza in critica literara cu recenzii in Viata Romaneasca (1969-1991). Director de programe TV SOTI. Publicistica si cronica literara, cinematografica, teatrala si muzicala. Autor de filme TV.

1933, ianuarie, 2. Baiesti, comuna Cernatesti (jud. Buzau): se naste Ion Baiesu (Ion Mihalache), prozator, dramaturg, publicist (m. 21 sept. 1992, New Jerse y, S.U.A.). Ca elev, a frecventat Cenaclul Al. Sahia din Buzau, unde este coleg cu poetul Ion Gheorghe. Din anul 1952 este red. la revista Albina, Scanteia tineretului (red. sef adjunct, intre anii 1962-1964). Intre anii 1966-1968, este red. sef al revistei Amfiteatru pe care a infiintat-o impreuna cu Fanus Neagu, Adrian Paunescu, Stefan Barsanescu, Gheorghe Tomozei si Constanta Buzea. In scurt timp, aceasta devine cea mai valoroasa revista de cultura din Romania, iar Ion Baiesu se dovedeste un veritabil conducator de scoala publicistica. In anul 1969 a fost destituit din functie, dedicandu-se in exclusivitate scrisului literar si publicistic, ca liber profesionist.

1933, ianuarie, 19. Valea Sibiciului, comuna Colti (jud. Buzau): se naste George (Gheorghe) Baiculescu, reporter, prozator. A fost reporter la publicatiile: Muncitorul forestier, Munca, Gazeta Cooperatiei, Flamura Prahovei, Apararea Patriei, Romania libera, Pentru Patrie, Constructorul, Clubul, Presa noastra, Elre, Flacara, Protectia muncii, Femeia, Viata Buzaului (seria I, 1949-1953 si se ria a II-a, 1970,1974), unde a sustinut rubrica saptamanala de repoertaje, intitulata "Scrisori din munti". Activitatea de jurnalist i-a fost apreciata si rasplatita cu premii de catre Muncitorul forestier, Flamura Prahovei, Romania libera si Radiodifuziunea romana.

1933, august, 14. Buzau: a murit Pompiliu Ioanitescu (grafiat si Ionitescu), politician, ziarist, publicist (n. 23 nov. 1878, in com. Stalpu, jud. Buzau). Studiaza Dreptul in strainatate, obtine licenta la Liège si doctoratul la Bruxelles. A fost corespondent al ziarelor: Adevarul, Dimineata si Le Temps. In 1904, revine in tara si practica avocatura la Buzau, inscriindu-se in Partidul National Liberal. Ca ziarist, a fost corespondentul publicatiei L' Independence Roumaine, colaborator la Le Temps, Adevarul, Dimineata, Ecoul Buzeului (1902), Comertul (1906), Sfatul Satenilor (1928); secretar de redactie la Vremea Noua (1919) si directorul publicatiei Reforma (1914).

1933, aprilie, 30. Calarasi (jud. Lapusna-Basarabia): se naste Gheorghe Culicovschi, absolvent al Liceului "Al. Papiu-Ilarian" Tg. Mures (1952), al Facultatii de Drept, Bucuresti (1957), avocat si publicist. Debuteaza in presa, in anul 1949, in publicatia Ardealul nou (Tg. Mures). In timpul facultatii, face parte din redactia ziarului Universitatea (Bucuresti), ca sef al sectiei stiintaifice. Concomitent, publica articole de specialitate juridica in revista Justitia noua, apoi un studiu privind raportul dintre notiunile de drept dobandite in scoala si cerintele vietii. Intre anii 2003-2008, sustine rubrica permanenta "Epigramistii zodiilor", in cotidianul Viata Buzaului.

1933, septembrie, 13. Buzau: moare Pompiliu Podgoreanu, publicist, ziarist (n. 1906, Buzau), fratele lui George Podgoreanu, directorul si proprietarul ziarului Vocea Buzaului (1925-1947). Dupa absolvirea Facultatii de Drept in Bucuresti, profesor de limba romana la Scoala Normala din Cristuru Secuiesc (1927-1928) publica in Universul un se rial de articole in sprijinul propagandei culturale romanesti in randul secuilor. A debutat ca elev, cu reportaje publicate la Vocea Buzaului, colaborand apoi la unele din marile cotidiene bucurestene: Curentul, Calendarul, Dimineata, dar si la publicatiile locale Ideea nationala, Cuvantul, Curentul Nou. O vreme a fost red. si subdirector la Vocea Buzaului si secretar al Ligii Antirevizioniste - Filiala Buzau. Din oct. 1931, este ziarist si publicist la red. ziarului Curentul, avand intentia de a edita o revista-magazin. A fost si director al revistei Carnet literar (1931-1934), pana la decesul sau, in sept. 1933, dupa patru luni de suferinta.

1935, martie, 9. Buzau: se naste Aurel Jipa, ziarist, prozator, dramaturg (m. 12 sept. 1998, Buzau). Debuteaza la prima serie a ziarului Viata Buzaului (1949-1964), apoi la Milcovul (Focsani), Informatia Buzaului (1994-1995) si Muntenia (1995-1998). A fost corespondent pentru judetele Buzau si Vrancea la Scanteia tineretului. Din anul 1973, a fost membru al Organizatiei Internationale a Ziaristilor.

1935, iunie, 8. Dumitresti (fostul jud. Rm. Sarat, azi Vrancea): se naste Victor Frunza, ziarist, publicist, poet, prozator, eseist politic (m. 27 iul. 2007, Aarhus, Danemarca). In anul 1953, a absolvit Facultatea de Ziaristica din Bucuresti, iar in 1958 pe cea a Universitatii "Lomonosov" din Moscova. In perioada 1958-1971, lucreaza la red. Culturala, mai intai la Radio, apoi la Televiziunea Romana, iar intre anii 1971-1978 este profesor la Facultatea de Ziaristica, cu titlul de conferentiar universitar. In urma unei scrisori deschise, adresate secretarului general al P.C.R. si difuzata la 8 sept. 1978 de agentiile de stiri Reuter si Frankfurter Algemeine Zeitung, este exclus din viata sociala si presat sa paraseasca tara. La 21 aug. 1980, primeste azil politic in Danemarca si se stabileste in orasul Aarhus. Colaboreaza la Radio Europa Libera si la gazeta Curentul (seria de exil, Mnchen, director Vasile C. Dumitrescu) cu eseuri si comentarii politice. In anul 1985, editeaza Alergatorul de la Marathon, revista de studiere a fenomenului comunist (patru numere, 1986-1989). La 20 ian. 1990, se intoarce in tara si se stabileste la Bucuresti.

1935, iulie, 15. Parscov (jud. Buzau): se naste Nicolae Fatu, poet, prozator, jurnalist (m. 30 iun. 1995, Constanta). Absolvent al Liceului "B. P. Hasdeu" din Buzau (1954) si al Facultatii de Ziaristica (1975). A fost red. la publicatiile Tomis si Dobrogea noua din Constanta si a colaborat la revistele Steaua, Tribuna, Romania literara s.a.

1935, septembrie, 22. Costesti, satul Spataru (jud. Buzau): se naste Nicolae Penes, scriitor, editor, animator cultural si jurnalist. Este absolvent al Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti (1969). In 1957 scoate, impreuna cu viitorul critic literar Mihai Ungheanu, Revista scolii, unde publica poezii. Dupa 1990, lucreaza ca red. principal la ziarul Senator, unde publica serialele "Viata si moartea Mihaelei Runceanu" si "Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu". In 1990, devine membru al Societatii Ziaristilor Profesionisti, iar in 1998, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Colaboreaza cu articole, eseuri si reportaje la publicatiile: Vremea, Totusi iubirea, Flacara, Dimineata, Paideea, Femeia, Moftul roman etc.

[1935]. Buzau: moare Stefan Revereanu-Revus, directorul Bancii "Buzaului", ziarist, unul dintre membri fondatori ai Asociatiei Presei Buzoiene. A debutat in presa, in anul 1913, la publicatia independenta Vointa. A fost director al ziarelor Indrumarea (1920-1928), Dreptatea (1922), "organ democrat intransigent de anchete si reportaje", Nationalul (1923-1924), "organul Partidului National Roman", Reporterul (1927) si Curierul (1929-1935).

1936, iulie, 5. Buzau: se naste Aurel David, ziarist, publicist, scriitor. Este absolvent al Liceului "Decebal" din Deva-Hunedoara (1963), al Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca (1969) si al Cursurilor postuniversitare ale Facultatii de jurnalistica din Bucuresti (1973), sectia "Relatii internationale". Intre anii 1960-1970, a fost red. si secretar de redactie la ziarul Drumul socialismului din Deva, iar in perioada 1970-1981, sef de sectie si red. sef adjunct la ziarul Tribuna Ialomitei, Slobozia, red. sef al ziarului Vremuri noi, Calarasi (1981-1985). In dec. 1985, este scos din presa romaneasca pentru organizarea de actiuni contrarevolutionare. Din febr. 1986 pana in dec. 1998, este corespondent special al Agentiei Romane de Presa - AGERPRES si ROMPRES in judetele Calarasi, Ialomita, Giurgiu. La 1 oct. 1993, a creat Postul de Radio Voces Campi din Calarasi. Din 1970 pana in 2005, a fost colaborator al Radiodifuziunii Romane si la publicatiile: Romania literara, Flacara, Scanteia, Romania libera, Contemporanul, Lumea, Actualitatea Romaneasca, Luceafarul, Totusi iubirea, Lumea libera romaneasca (New York), precum si la posturile de radio Vocea Americii, Radio France International si Deutsche Welle. Este membru al Organizatiei Internationale a Ziaristilor (1962), presedinte al Fundatiei Radiourilor Independente din Romania - RAIND (1996), membru al Organizatiei Mondiale a Radiourilor Comunitare - AMARC, Montrèal, Canada.

1936, decembrie. Buzau: moare George I. Calinescu, ziarist. A fost directorul ziarului Curentul nou, saptamanal, aparut la Buzau (8 nov. 1931-dec. 1936), cu suplimentul Ora.

1938, aprilie, 27. Mijlocenii Bargaului (jud. Bistrita Nasaud): se naste Victor Andreica, profesor, publicist, ziarist. Dupa absolvirea Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii Bucuresti (1965), in febr. 1968, sub indrumarea ziaristilor Lazar Baciucu si Nicolae Nicolae, de la cotidianul Flamura Prahovei, au constituit nucleul redactiei noii serii a ziarului Viata Buzaului. In 1972, urmeaza un curs postuniversitar la Facultatea de Ziaristica din Bucuresti, incheiat cu teza Secretariatul de redactie si preocuparea pentru modernizarea presei scrise. Din mai 1974, este secretar general de redactie, iar la 1 oct., acelasi an, este promovat ca sef de sectie la Comitetul Judetean Buzau al P.C.R. Dupa 1990, infiinteaza si coordoneaza cercuri de ziaristica si editeaza publicatiile: Avangarda, Primii pasi, Buzau XXI etc. si publica la ziarele Muntenia si Informatia Buzaului. Este autorul mai multor monografii ale unor localitati din jud. Buzau.     

1938, septembrie, 16. Buzau: moare C. Ionescu-Lungu, pedagog, ziarist (n. 1862, la Zilisteanca, jud. Buzau). Autor de manuale scolare (carti de citire, curs metodic de caligrafie), brosuri privind situatia taranimii, lucrari de popularizare pentru sateni. In calitate de gazetar a fondat si a colaborat la Educatiunea (1892), Scoala Viitoare (1897), Tribuna Invatatorilor (1906), Cronica, Sentinela, Solidaritatea, Almanahul invatatorilor si invatatoarelor. A fost red. la Prahova si Izbanda.

1939, septembrie, 27. Calinesti (jud. Arges): se naste Nicolae N. Nicolae, ziarist, doctor in stiinte politice. Este absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti (1963), promotia "G. Calinescu". Avand si o specializare in ziaristica, este repartizat, in urma cererii sale, la ziarul Flamura Prahovei din Ploiesti, unde lucreaza ca red. si secretar de redactie. Odata cu reinfiintarea judetului Buzau, in febr. 1968 este angajat ca red. sef adjunct al cotidianului local Viata Buzaului (seria a II-a). Din oct. 1972 pana in nov. 1979. este red. sef al ziarului Viata Buzaului, apoi din nou red. sef adjunct pana in 1990. Evenimentele din dec. 1989 il gasesc in redactie, la masa de lucru, contribuind la aparitia uneia dintre primele publicatii din tara consacrate vremurilor noi, democratice. La ziarul Opinia este secretar general de redactie (1990), apoi red. sef la Muntenia (1990-1991). Din 1991 devine redactor civil la gazeta In slujba patriei, al carei editor este Comandamentul Armatei a II-a. Totodata, colaboreaza la Amprenta, saptamanal al Inspectoratului Judetean de Politie. A coordonat aparitia suplimentelor Viata Buzaului, singura publicatie cu caracter cultural aparuta in zona pana in 1989, si a volumului Judetul Buzau in 83 de reportaje. Vasta experienta si deosebita pregatire profesionala au fost valorificate in teza de doctorat cu titlul Cultivarea sentimentului patriotic in presa muncitoreasca si socialista din Romania, sustinuta in mai 1989 la Facultatea de Ziaristica din Bucuresti. In calitatea sa de prodecan al Facultatii de Presa-Psihologie din cadrul Universitatii populare "Dacia" Buzau (1991-1993), a predat cursuri de Conceperea si elaborarea ziarului, Secretariat de redactie si Creatie ziaristica.

1939, octombrie, 22. Dara, com. Saranga (jud. Buzau): se naste A. I. Zainescu, absolvent al facultatii de Filologie din Bucuresti (m. - 2004, Bucuresti). Debuteaza in presa ca redactor la Scanteia Tineretului, ca in 1972 sa devina red. sef. adjunct. A publicat in vol. eseuri si poezii si a colaborat la Viata Buzaului (seria I) si Luceafarul.

1940, mai, 8. Nehoiu (jud. Buzau): se naste Alex. Oproescu, scriitor, istoric literar, publicist, fost director al Bibliotecii Judetene "V. Voiculescu" Buzau. Licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi (1972), este bibliotecar sef si director al Bibliotecii Raionale Rm. Sarat (1960-1968), inspector de specialitate in cadrul Comitetului de Cultura si Arta al judetului Buzau, director al Bibliotecii judetene. Pune bazele editurii Bibliotecii judetene, ce a editat peste 60 de titluri de carte, si este membru fondator a cenaclurilor literare "Al. Odobescu" Nehoiu (1969) si "V. Voiculescu" Buzau (1987). Desfasoara o bogata activitate publicistica, colaborand la publicatiile: Viata Buzaului si suplimentele sale, Opinia, Opinia literara, Carnet literar, Muntenia, Buzaul, Indrumatorul cultural, Mesager cultural, Biblioteca, Ramuri, Luceafarul etc. Pe langa lucrarile dedicate unor scriitori buzoieni reprezentativi, Alex. Oproescu s-a aplecat asupra istoriei presei editand trei volume ale unui dictional bibliografic intitulat Presa buzoiana si ramniceana. Dictionar bibliografic. De asemenea, este initiatorul unor publicatii, precum: Buletinul bibliotecilor (1981), Buzaul literar (1992), Penteleu (1992), Gafa (1996) s.a. Este membru U.S.R. din anul 1995.

1940, mai, 11. Limpezis (jud. Buzau): se naste Gheorghe Istrate, poet, scriitor, publicist, ziarist. Este absolvent al Facultatii de Litere din Bucuresti (1963-1968). A fost secretar general de red. si red. sef (ad interim) la publicatia lunara Curierul romanesc, editata de Fundatia Culturala din Bucuresti, revista difuzata in 60 de tari, director al revistei de cultura Negru pe alb, editata de Primaria orasului Odobesti etc. Din 1970 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

1941, februarie, 3. Buzau: moare Nicolae Panait, poet, ziarist, publicist, dramaturg, profesor (n. 1 mart.1917, Buzau). A urmat doua clase primare (1924-1926) si apoi trei clase (1926-1929) la Scoala de Arte si Meserii din Buzau (din 1936, Liceul industrial de baieti, astazi Liceul Industrial nr. 2, situatia materiala nepermitandu-i sa-si continuie studiile. La 1 nov. 1932, publicatia Carnet literar (an II, nr. 12, p. 9), semnaleaza debutul literar a lui Panait Nicolae, in art. titrat "Panait Nicolla. Tacere" [Nicolae P., aparitie noua in presa buzoiana: "Tinand seama ca autorul are numai 16 ani si este elev al unei scoale de meserii, publicam incercarea de fata - care nu e lipsita de promisiuni - ca o incurajare pentru el." La 18 ani este colaborator la ziarul lui George Gh. Paslaru, Actiunea Buzaului, unde a facut de toate: gazetarie, paginatie, corectura, expeditie. In anul 1938, impreuna cu un prieten editeaza Vremea Noua, concomitent fiind redactor la ziarele Frontul romanesc al Buzaului si Frontul romanesc al provinciei. A mai semna cu pseudonimelet: Dinu Trestian, P. Nicu, M. Arbore, A. Dumbraveanu. A mai colaborat la: Actiunea literara, Carnet literar, Curierul, Curentul Nou, Gand nou etc. In 1939, incorporat la Regimentul 9 infanterie Ramnicu Sarat, din cauza conditiilor mizere din armata, dezerteaza, fapt pentru care este incarcerat la Campina si Ramnicu Sarat. In 1940, dupa o iarna petrecuta intr-un bordei, stand ascuns sub o stiva de lemne din curtea casei sale, se imbolnaveste grav de plamani si la scurt timp decedeaza.

1941, aprilie, 13. Maxineni (jud. Braila): se naste Pavel Istode, jurnalist-radio. Absolvent al Facultatilor de Istorie (Iasi) si Ziaristica (Bucuresti), debuteaza in presa scrisa la publicatiile: Inainte (Braila), Viata noua (Galati), revista Apararea Patriei si Granicerul. In anul 1971, debuteaza la Radio Bucuresti, fiind corespondent, timp de 30 de ani, pentru judetele Buzau, Vrancea, Braila si Prahova. Pentru activitatea depusa in slujba productiilor radiofonice, a fost distins cu mai multe premii si distinctii. S-a pensionat in anul 2006.

1942, februarie, 4. Pietroasele (jud. Buzau): se naste Dumitru Danaila, ziarist. Absolvent al Facultatii de Ziaristica Bucuresti, din anul 1974 este angajat red. la Viata Buzaului, sectia economica (1974 - 1980). In anii 1980 si 1981, este corespondent al ziarului Scanteia pentru judetul Buzau. Din 1990 pana in 1992, este secretar de redactie la ziarul Opinia din judetul Buzau. Intre anii 1992-1996, lucreaza la ziarul In slujba patriei al Armatei a II-a si, in paralel, sustine rubrica "Dincolo de strada" in ziarul Muntenia. Este redactor la Informatia Buzaului (seria a II-a). Este coautor al "Albumului monografic al judetului Buzau", editat de Consiliul Judetean Buzau (1997), autor al romanului "Destine la indigo" (2008) si are in pregatire volumele "Iubirile de altadata" si "In cautarea Paradisului".

1942, mai, 15. Monor (jud. Bistrita-Nasaud): se naste Mihai Bazu, ziarist. Cursurile scolare primare si liceale le absolva in orasul Bistrita. Urmeaza cursurile Facultatii de Finante si Contabilitate a Academiei de Studii Economice din Bucuresti. In anul 1966, incepe activitatea de economist la Intreprinderea de Constructii Forestiere Cluj. In vara anului 1969 devine sef al sectiei economice la ziarul Ecoul al judetului Bistrita-Nasaud. In anul 1970 este numit "corespondent" al ziarului Scanteia pentru judetul Bistrita-Nasaud. In anul 1972 absolva cursul postuniversitar al Facultatii de Ziaristica de la Academia "Stefan Gheorghiu" Bucuresti. Dupa absolvire este numit corespondent al Scanteii pentru judetul Buzau. In luna nov. 1979, devine red. sef al ziarului judetean saptamanal Viata Buzaului. In 22 dec. 1989, transforma ziarul Viata Buzaului in cotidian independent autofinantat. Au urmat activitati intense pentru abandonarea tabloidului si lansarea unui cotidian in format mare. La 1 mart. 1990, apare ziarul Opinia, director si patron Mihai Bazu. Din luna sept. 1990, se organizeaza o societate comerciala inchisa, cu adunare a actionarilor, consiliu de administratie si director general Mihai Bazu. In luna iul. 1991, emigreaza in S.U.A., statul California, ocupandu-se de elaborarea revistei de limba romana Clipa. In toamna anului 1997 paraseste Coasta de Vest si se aseaza in Long Island, statul New York, sustinand analiza politica in revista Foaie. In aceiasi perioada, apare in casetele redactionale ale saptamanalelor: Lumea Libera si New York Magazn, ca publicist comentator. In vara anului 2005, revine in tara, la Cluj, ca pensionar.

1942, septembrie, 4. Brosteni (jud. Arges): se naste Gheorghe Minca, poet, ziarist, traducator, eseist, epigramist. Incepand din 1963, a urmat cursurile Universitatii Bucuresti, absolvind Facultatea de Filologie, (promotia 1968), iar din 1972, este corector, apoi secretar de redactie la ziarul local Viata Buzaului, fiind atestat ca ziarist profesionist in 1981. Din 1990, este secretar de redactie la primul ziar buzoian independent Focuri vii (al tineretului) si red.-sef (nr. 3) al aceluiasi. Incepand cu 1994, a lucrat, ca secretar de redactie, la cotidianul Informatia Buzaului si saptamanalul Amprenta, publicatie a Inspectoratului Judetean de Politie Buzau.

1942, septembrie, 20. Patarlagele (jud. Buzau): se naste Cristian Teodorescu, profesor, ziarist, arbitru international de fotbal. Este absolvent al Liceului "B. P. Hasdeu" din Buzau si al Facultatii de Istorie moderna si contemporana universala, Universitatea Bucuresti (1966). A fost profesor de istorie la mai multe licee din judetul Buzau, dupa care debuteaza in presa la Viata Buzaului, in 1984. Este redactor pe probleme sociale, de tineret si sport, devenind intre timp arbitru de fotbal. In 1980, se dedica sportului, arbitrand finala Cupei Campionilor Europeni, desfasurata, in anul 1983, la Atena. In perioada 1984 - 1994, este director al A.C.R. filiala Buzau. Din 1990, revine in presa, ca redactor, la saptamanalul Viata Buzaului (8 iunie 1990, serie noua), apoi la ziarul Muntenia, dupa care este numit director general la cotidianul Informatia Buzaului, seria a II-a (1994 - 1995). Din anul 2000, renunta la activitatea jurnalistica sise alatura fiului intr-o afacere privata.

1942, decembrie, 21. Campina (jud. Prahova): se naste Constantin Braescu, ziarist, dramaturg. Dupa absolvirea cursurilor primare si gimnaziale, urmeaza Liceul militar (1956-1960) si doi ani la Scoala de ofiteri de geniu (1960-1962). Este apoi desenator, student la chimie si engleza, muncitor, iar din 1968, corector si apoi red. principal la Viata Buzaului. In anul 1979, a absolvit Facultatea de Ziaristica. A fost red. sef la publicatia Senator (1990-1992), consilier la Inspectoratul judetean pentru cultura (1992-1996), calitate in care a editat publicatia Mesager cultural, director al cotidianului (apoi saptamanalului) Muntenia (1996-1999), referent la Centrul judetean de conservare si valorificare a traditiei si creatiei populare (ian. - mai 2000); metodist la Biblioteca Judeteana V. Voiculescu Buzau (din aug. 2000). In anul 1990, i s-a atribuit Premiul UNITER pentru piesa Secretul unui om de zapada. Este autorul volumului de teatru Comedii din epoca de aur (Ed. Tempus, Bucuresti, 2003).

1942. Buzau: a murit Petre N. Oprescu, publicist, gazetar, presedintele functionarilor comerciali. Debuteaza, in 1906, ca redactor si editor al publicatiei Comertul (febr.-dec. 1906). Anul urmator, devine director si proprietar al ziarului Vointa, iar in 1916 editeaza publicatia Viticultorul, "organ de informatiuni viticole",

1943, ianuarie, 18. Aldeni, comuna Cernatesti (jud. Buzau). se naste Ion Gatej, ziarist, publicist, poet, traducator. Absolvent al Facultatii de Filologie din Bacau (1966), debuteaza in ziaristica la Viata Buzaului, in anul 1968, unde lucreaza, la inceput, in functia de corector, si din 1970, ca red., pana in 1974. Din anul 1977 pana in sept. 1990, este red. sef al publicatiei Ecran buzoian, publicatie lunara de cultura cinematografica, prima din Buzau. Din 1993 pana in 1996, este secretar de redactie la bisaptamanalul Muntenia, iar din 1996 pana in 2001, cand s-a pensionat a lucrat ca secretar de redactie la cotidianul Opinia. A colaborat la publicatiile: Scrisul banatean (Orizont), Ateneu, Renasterea culturala si a fost corespondent pentru judeteul Buzau la ziarul Munca.

1943, mai, 27. Sageata (jud. Buzau): se naste Aurel D. Burlacu, ziarist si publicist. Dupa absolvirea Facultatii de Filozofie din Bucuresti (1968) functioneaza ca profesor suplinitor de Stiinte sociale la Liceul Patarlagele. In perioada 1 mai 1964-15 aug. 1965, are statut de colaborator la ziarul Viata Buzaului (seria I), iar intre anii 1970-1989 lucreaza ca red. la ziarul Viata Buzaului (seria a II-a). La 22 dec. 1989 a facut parte din colectivul care a redactat primul numar al publicatiei Viata Buzaului - ziar liber al unui popor liber, prezentat in premiera, in aceeasi seara, la T.V.R. Din ian. 1990, este red. la cotidianul independent de atitudine si informatie Opinia - compartimentul probleme cetatenesti. De la 1 mai 1990, este membru fondator al Societatii Ziaristilor din Romania - Federatia sindicatelor din intreaga presa, iar intre anii 1994-1998 a fost membru in Comitetul Director al Societatii Ziaristilor din Romania (S.Z.R.). In prezent este membru al Consiliului National al S.Z.R. Din 18 dec. 2008, este presedinte interimar al Filialei Buzau a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania.

1943, noiembrie, 21. Buzau: se naste Nicolae Cabel, poet, prozator, regizor de film documentar. Absolvent al Liceului "B.P. Hasdeu", a fost doi ani corector la gazeta Viata Buzaului, unde debuteaza cu versuri (1960), iar in dec. 1961 i se publica prima cronica de film. Urmeaza cursurile I.A.T.C. Bucuresti - Facultatea de regie teatru-film (absolvent 1970), clasa profesorilor Victor Iliu, Manole Marcus, Gheorghe Vitanidis / Silviu Dimitrovici. Sustine rubrici de cronica si estetica de film in Viata Buzaului, Milcovul, interventii de teorie si eseu cinematografic in publicatiile: Cinema, Steaua, Romania Literara, nenumarate interventii la Radio. Dupa absolvire este regizor de film la Studioul "Sahia-Film" (1970-1992), la Studioul cinematografic al Armatei (1992-1994), red.-producator delegat la Editura Video din Ministerul Culturii (febr. 1994-apr. 1997), consilier artistic TV Antena 1 (1 mai-25 dec. 1997), director artistic-productie TV Antena 1 (din 25 dec. 1997). Este membru titular al Uniunii Cineastilor (din 1997), membru in Consiliul UCIN (1993-1996, reales in iun. 1996), membru in Comitetul Director al UCIN (din iul. 1996), secretaral UCIN (din aug. 1996).

1944, ianuarie, 7. Star-Chiojd (jud. Prahova): se naste Neculai -Corneliu Dinu, profesor, ziarist. In anul 1974, a absolvit Facultatea de Ziaristica din Bucuresti. De la 1 apr. 1968, este cooptat in colectivul redactional al ziarului Viata Buzaului (seria a II-a), fiind, succesiv, corector, tehnored., red., secretar de redactie. A mai fost secretar de redactie la Senator si Muntenia si red. sef la Informatia Buzaului. Din anul 1994, este profesor la disciplina Corespondenta si tehnica secretariatului la Colegiul Economic Buzau. A efectuat un stagiu de specializare in Belgia, cu alti sapte colegi de cancelarie, pentru realizarea la Buzau a proiectului Centru multimedia.

1944, septembrie, 26. Buzau: se naste Mircea - Adrian I. Ichim, poet, publicist, ziarist, parlamentar (m. 28 febr. 1993, Bucuresti). A absolvit Liceul "B.P. Hasdeu" (1962), Facultatea de Limba si literatura romana a Universitatii Bucuresti (1967) si un curs post-universitar la Facultatea de Ziaristica (1971). Este ziarist si apoi secretar de redactie la Viata Buzaului (1968-1973), lector universitar la Facultatea de Ziaristica din Bucuresti (1973-1981). Indepartat de la catedra, lucreaza ca cercetator stiintific la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" (1982-1983), secretar general de redactie la revista Albina (1983-1990), red. sef al ziarului Dimineata (apr. 1981-febr. 1993). A scris si a publicat un curs de teoria presei, in doua editii (1975,1980), Secretariatul de redactie - prima lucrare de acest gen a literaturii de specialitate. A elaborat studii de semiotica presei, publicate in revista Presa noastra si in volumul colectiv Smiotique roumaine, aparut sub egida Universitatii Bucuresti. A fost presedinte al Fundatiei culturale "Dimineata" (6 mai 1991- 28 febr. 1993), membru in conducerea Uniunii Ziaristilor Profesionisti (UZP), presedintele Juriului de Onoare al UZP (1990-1993), profesor-asociat la Universitatile "Hyperion" si "Spiru Haret" - Facultatea de Ziaristica. Membru al FSN (1990-1991), membru fondator al FDSN si al Consiliului National al FDSN, deputat de Giurgiu (16 oct. 1992 - 28 febr. 1993).

1944, noiembrie, 22. Buzau: se naste Rodica Serbanescu, doctor in istorie, ziarist. A absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (promotia 1967), iar in 1978 a obtinut doctoratul cu teza : Ziarele "Dimineata" si "Adevarul" despre luptele pentru drepturi si libertati democratice, in perioada interbelica. Dupa absolvire, a fost profesor la Liceul "I. L. Caragiale" din Bucuresti, red., red. de rubrica, sef de sectie, publicist comentator, red. sef, director de editura la revistele : Presa noastra, Presa panoramic, Curierul ziaristilor, Itinerar, Eva, Sanse, Editura Europress. A fost cercetator stiintific principal gr. I si consilier stiintific, asistent si lector la Facultatea de Ziaristica. Este membra a Comitetului Director si a Consiliului National al Societatii Ziaristilor din Romania, membra a Federatiei Internationale a Ziaristilor (Bruxelles) si autoarea a peste 50 studii, cercetari, articole consacrate istoriei si teoriei presei precum si drepturilor omului, publicate in reviste de specialitate sau in volume, precum : Repere pentru o istorie a presei romane si Presa, drepturi, responsabilitati. De asemenea, a participat cu comunicari si interventii la numeroase congrese, colocvii, seminarii si dezbateri stiintifice cu caracter national si international (cca. 100). A fost distinsa cu Premiul "Pamfil Seicaru" (1994), pentru cercetarea, editarea si popularizarea operei gazetaresti a ziaristului de origine buzoiana.

1945, aprilie, 3. Lera, comuna Chiojdu (jud. Buzau): se naste Florentin Popescu, poet, prozator, istoric literar, editor si ziarist. In timpul frecventarii cursurilor Colegiului "B.P. Hasdeu" din Buzau (1964), a fondat, impreuna cu Aurelian Mares si Nicolae Iacob, revista scolara Munca si talent, in care a publicat versuri, cronici, reportaje. A urmat apoi cursurile Facultatii de Limba si Literatura Romana din Universitatea Bucuresti (absolvent 1969). In studentie a desfasurat o rodnica activitatea publicistica la Viata studenteasca, Amfiteatru, Scanteia Tineretului. Dupa absolvire, a lucrat in redactiile mai multor ziare, reviste si edituri: Viata Buzaului (1969-1970), Informatia Bucurestiului (1970-1971), editurile Sport-Turism (1971-1985) si Albatros (1985-1991), Tineretul Liber (1991-1992), Vocea Romaniei (1992-1996), Manuscriptum (din 1996), Sud (Bolintinu de Vale), Litere (Targoviste), expert la Consiliul National al Audiovizualului (1999-2000). In 1990-1991 a editat, impreuna cu sotia, Iuliana Paloda-Popescu, Colibri, bilunar cultural-distractiv (au aparut 22 de numere). Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1975.

15 aprilie 1945. Buzau: se naste Violeta-Elena-Maria Miron, absolventa a Liceului "B.P.Hasdeu" Buzau, promotia 1962, si a Facultatii de Limba si Literatura Romana din Bucuresti (1967). Primii patru ani a fost profesoara la Colegiul "N. Kretzulescu' din Bucuresti. Din 1971 pana in 2001 - red. / realizator de emisiuni culturale la Radio Romania International din S.R.R. Din 1990 este membra a Uniunii Scriitorilor - sectiunea de proza si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti. In 1999, a fost distinsa cu Ordinul Ziaristilor, clasa I. Este casatorita cu prof. dr. Mihai Miron, fost director in TVR, presedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania.

1946, ianuarie, 12. Bacau: se naste Gheorghe Burghelea, ofiter, jurnalist militar (m. 15 mart. 2006, Buzau). In perioada 1991 - 1996, a detinut functia de red. sef al publicatiei In slujba patriei, "saptamanal de educatie patriotica si ostaseasca", editat la Buzau de Armata a II-a (m. 15 mart. 2006, Buzau).

1946, aprilie, 30. Bucuresti: se naste Passionaria Stoicescu, poeta, traducatoare si jurnalista. Urmeaza cursurile primare la Ramnicu Sarat si apoi Liceul Pedagogic din Buzau (abs. 1965). In anul 1970, a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, dupa care a lucrat ca red. la mai multe edituri. Intre anii 1992 - 1993, a lucrat ca expert guvernamental pe probleme de imagine a Romaniei (pentru editura si presa) in Guvernul Romaniei. Din 1993 este jurnalist, red. de rubrica la ziarul camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mesagerul economic.

1947, februarie, 10. Bucuresti: moare I. Gh. Dumitrascu, invatator, autor de manuale, publicist, initiator al Asociatiei generale a invatatorilor si invatatoarelor din Romania (n. 12 febr. 1874, in comuna Zarnesti, jud. Buzau). Ca elev la Scoala normala din Galati, editeaza publicatia scolara Faclia. Ca invatator provizoriu la Focsani si apoi, de la 1 dec. 1891, in comuna Paulesti-Vrancea, editeaza revista Stafeta, ce va apare pana in 1892, cand editorul este transferat in localitatea buzoiana Paltineni. Dupa satisfacerea serviciului militar, se reintoarce la post, unde va scoate o alta publicatie, Stafeta Paltinenilor. Din 1894, editeaza Revista Asociatiunii invatatorilor buzoieni, prima publicatie invatatoreasca din Romania, pe care o conduce ca secretar de redactie. Este unul din intemeietorii revistei Scoala viitoare (Ploiesti, 1898 - 1899), initiaza si redacteaza Almanahul invatatorilor, tiparit la Buzau, intre 1901-1904, Calendarul invatatorului s.a.. Colaboreaza la: Opinca romana, Gazeta invatatorilor, Tribuna invatatorimii si face parte din comitetul de conducere al ziarului Sfatul satenilor, "gazeta pentru popor" (1 iun. 1912 - mart.1913).

1947, martie, 3. Naeni (jud. Buzau): se naste Gheorghe T. Vasile, poet si ziarist. Dupa absolvirea Liceului Teoretic din Mizil si a Facultatii de Filologie din Iasi, este profesor de Limba romana la scoala din comuna natala si corespondent la ziarul Flamura Prahovei. A intrat in redactia ziarului Viata Buzaului, inca de la infiintarea acestuia (seria a II-a), in anul 1968. O perioada de cativa ani si-a asumat raspunderea de primar al comunei Ulmeni, dupa care s-a intors, temporar, la profesia de ziarist. Ulterior, a lucrat la Consiliul Judetean al sindicatelor, ca presedinte al Comisiei de sport. Din ian. 1990, revine in presa, la Viata Buzaului, iar de la 2 ian. 1991, infiinteaza si editeaza propria publicatie, saptamanalul Muntenia pe care il conduce, in calitate de patron, pana in 8 iun. 2002, cand isi inceteaza apar. De la nr. din 18-24 sept. 1999 si pana la sfarsit, isi asuma si calitatea de director, semnand articolele cu pseudonimul Petre Munteanu. In mart. 1990, infiinteaza prima intreprindere mica din judetul Buzau - CADIF PRESS -, avand ca obiect de activitate difuzarea presei.

1947, iulie, 26. Chiojdu (jud. Buzau): se naste Valeriu Pricina, ziarist militar, poet. In anul 1972, a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti si, din acelasi an, lucreaza la redactia Emisiunilor Militare a Radioteleviziunii Romane, ca in 1990 sa devina red. sef.

1949, iulie, 15. Clondiru, comuna Ulmeni (jud. Buzau): se naste Dumitru Ion Dinca, poet, ziarist, eseist, memorialist. In anul 1974, a absolvit Facultatea de Ziaristica din Bucuresti, cursurile de Limba si civilizatie franceza la Antibes-Franta (1977) si cursuri postuniversitare la Academia de Studii Economice din Bucuresti (1988-1989). Lucreaza in presa la Viata Buzaului, Scanteia tineretului (corespondent pentru judetele Buzau, Bacau si Vrancea), Tineretul liber si Agentia Nationala de Stiri Rompres. In perioada 1974 - ian. 1978, este numit secretar cu probleme de propaganda si cultura al Comitetului judetean al U.T.C. Nemultumit de aceasta promovare, in lunile iun. - dec. se interneaza in spital, obligand factorii politici de decizie sa-l elibereze din functie. Faptul ca timp de patru luni (ian.-apr. 1978) nu a avut salariu, intretinandu-se din veniturile sotiei, D. I. Dinca se considera printre putinii someri-ziaristi oficiali din Romania, pana in 1989.

1949, august, 14. Manzalesti (jud. Buzau): se naste Ion Rosioru, poet, prozator, eseist, critic literar, publicist. Absolvent al Facultatii de limbi Romanice din Bucuresti, debuteaza in pulicistica la Viata Buzaului si Flamura Prahovei. In timpul studentiei colaboreaza la Viata Studenteasca, iar dupa 1989 la Dynamis din Constanta siTribuna Invatamantului. La Harsova, editeaza Opinia Harsovei, care apare cu intermitenta timp de doi ani.

1949, octombrie, 12. Buzau: se naste Ionel Stanuta, jurnalist si prozator. Este absolvent al Scolii Profesionale Cai Ferate Bucuresti (1966), Liceului " B. P. Hasdeu" (curs seral, 1970) si al Facultatii de Ziaristica (1980). Este red. la ziarul Viata Buzaului (1980-1982), iar dupa 1990 este secretar de redactie la ziarul Opinia, unde realizeaza, cu prioritate, materiale cu caracter economic, reportaje si cronici sportive; secretar de redactie la ziarul Muntenia si apoi, din 1994, la cotidianul Informatia Buzaului. Din anul 1993 este consilier la Inspectoratul pentru Cultura al judetului Buzau, calitate in care a contribuit la editarea periodicului Mesager cultural si Hronic buzoian. Fiica sa, Alina, absolventa a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, este, din 6 nov. 2000, red. la Radio Romania Actualitati.

1949, octombrie, 23. Buzau: se naste Traian Chircu, ziarist, publicist. Absolvent al Scolii Postliceale M.I.U.-F.R.B. Bucuresti, debuteaza in presa la cotidianul Opinia (1992). Dupa absolvirea unui curs de ziaristica, devine realizatorul paginii de sport a cotidianului amintit, pana in anul 2004, cand pleaca, timp de trei ani in Statele Unite. Dupa reintoarcerea in tara, din 2007 devine senior-editor la saptamanalul sportiv Arena buzoiana.

1950, februarie, 9. Piatra Alba, comuna Odaile (jud. Buzau): se naste Aurel Ganea, publicist, poet, prozator, ziarist. Absolvent al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Iasi (1974), a fost redactor al paginii literare a revistei studentesti Viata Politehnicii. Ca jurnalist, a fost unul din fondatori, redactor si secretar de redactie al saptamanalul Focuri vii, prima publicatie privata de dupa 1989. Este coordonator si red. unic al publicatiei Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Buzau, Mesager comercial.

1950, octombrie, 16. Caldaresti, oras Pogoanele (jud. Buzau): se naste Gheorghe Ene, profesor, scriitor, ziarist. Absolvent al Facultatii de Limba si Literatura romana din Bucuresti (1973), Gh. Ene este fondator al publicatiei umoristice Carevasazica (1990, 1993), si al revistei Dincolo de pod (2005), red. sef la Jurnalul de Buzau (1995), red. la Radio Buzau (1995, devenit Focus Fm), red. la Opinia literara (1990), Opinia magazin (1990), Buzaul literar (1992), Flagrant (1992).

1950, noiembrie, 11. Bucuresti: moare N. Gr. Mihaescu-Nigrim, poet, prozator, editor, publicist (n. 19 mart. 1871, la Gura-Saratii, jud. Buzau). Este absolvent al Facultatii de Litere si Filozofie din Bruxelles si al Facultatii de Sociologie si Filozofie din Paris, unde obtine titlul de doctor in stiinte sociale si politice. A editat si a condus revistele Intim, Carmen Sylva si Viata Noua, a infiintat si a condus la Buzau ziarul conservator Ordinea (1905-1908).

1951, aprilie, 21. Buzau: se naste Calin Ghetu, ziarist, publicist, prozator, poet. Absolvent al Facultatii de Limba si Literatura Romana - Universitatea Bucuresti (1974), a fost fondator si red. sef al saptamanalului Focuri vii (1990); fondator si director al publicatiilor Deschideri buzoiene (1992), Jurnalul de Buzau (a doua serie, 1995-1996), comentator politic al saptamanalului Sansa buzoiana (1997-1998), director la Radio Campus (1993-1995), Radio Buzau (1995-200), Radio Focus ((de la 13 iun. 2000 pana la 26 febr. 2001).), Buzau TV (2006). In anul 1997, a primit premiul pentru Cel mai bun jurnalist radio conferit de Asociatia Scriitorilor si Jurnalistilor Profesionisti "Ion Caraion" din Buzau.

1951, noiembrie, 11. Siriu, jud. Buzau: se naste Lucian Manailescu, poet, fabulist, epigramist, ziarist. Debuteaza in presa, in anul 1990, la publicatia Focuri vii (2 febr.-28 sept. 1990), apoi este redactor la bisaptamanalul Muntenia (mart.1991-sept. 1992), red. la Buzaul (mai 1992), Buzaul literar (dec. 1992), secretar de redactie, red. sef la Jurnalul de Buzau (1992-1993), red. la Informatia politiei, devenita Amprenta (1994-2006), red. sef la Fereastra, revista culturala editata la Mizil (director Emil Proscan). A mai colaborat la revista Arhipelag (2002) si a coordonat aparitia Almanahului "Renasterea buzoiana" (2003-2005). A semnat si cu pseudonimele: Mihai Baceanu, Florin Ursuleanu, Eugen Pelmus, Alexandru Noaptes. Din anul 2008, este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

1952, aprilie, 8. Rubla, comuna Valea Ramnicului (jud. Buzau): se naste Ion Gh. Marinescu (Mutu), red. de rubrica la Departamentul "Actualitati" al Societatii Romane de Radiodifuziune. Absolvent al Facultatii de Ziaristica din cadrul Academiei "Stefan Gheorghiu" din Bucuresti (1981), a participat la realizarea a patru numere ale ziarului Viata Buzaului, iar in perioada 1981-1989 la realizarea emisiunilor radiofonice De la 1 la 3, Ora fierbinte, Club ABC, Studio deschis, Pulsul zilei, Duminica vedetelor etc. A coordonat echipa redactionala la T.I.B. si TIBCO (1998-1999), obtinand doua medali de aur, Placheta Jubiliara si diplome.

1952, octombrie, 27. Buzau: se naste Viorel Frincu, ziarist, publicist. Este absolvent al Liceului "Mihai Eminescu" Buzau (1971), al Scolii Postliceale de Comert Exterior, Stenodactilografie si Secretariat, specialitatea Comert Exterior, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (1973) si al Institutul de Conducere si Informatica Bucuresti, in specialitatea de analist-programator (1978). Debuteaza in jurnalistica in iunie 1983, la publicatia Tanarul metalurgist, iar activitatea de jurnalist o incepe in anul 1990, ca red., la bisaptamanalul Senator, apoi la Muntenia, Informatia Buzaului (seria I), Jurnalul de Buzau. In perioada 1994-1995, a fost red. la Radio Buzau si red. sef la cotidianul Informatia Buzaului (seria a II-a), iar intre anii 1995-2001 a ocupat functia de red. la saptamanalul Informatia politiei, (Amprenta), publicatie a Inspectoratului de Politie a Judetului Buzau. Este fondator si red. sef al revistei umoristice Carambol (din 2003), red. la revista Strajer in cale furtunilor, editat de Fundatia "Maresal Al. Averescu" (din 2007) si secretar de red. al revistei de cultura Diagonale (director Radu Voinescu), din iunie 2008. A participat la primele doua Congrese de Istorie a Presei, organizate de Asociatia Romana de Istorie a Presei, in colaborare cu Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad (martie 2008) si Universitatea "Petre Andrei" din Iasi (martie 2009).

1952, noiembrie. 20. Bucuresti: moare Iorgu (George) Pliniceanu (n. 13 ian. 1878, Gura Saratii, jud. Buzau), avocat si ziarist. Absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti (1904), din 1905, este avocat la Buzau, apoi functionar ad-tiv. si director al prefecturii, consilier comunal si ajutor de primar. A fost director al publicatiilor Ecoul Buzeului (1901-1902), Justitia Buzaului (1923-1928), si Graiul vremii (1929-1934).

1953, februarie, 11. Mizil (jud. Prahova): se naste Ovidiu-Cameliu Petrescu, absolvent al Colegiului National "M. Eminescu" Buzau (1971), al Facultatilor de Filozofie (1977) si Drept (1985), ambele din cadrul Universitatii Bucuresti. Debuteaza in revista Nazuinte, a C. N. "M. Eminescu" (1970) si se numara printre intemeietorii publicatiei Foaia literara (1980-1985), a Cenaclului "Al. Sahia" de pe langa Casa de Cultura a Sindicatelor din Buzau. In anul 1990, fondeaza, alaturi de dr. Vasile Ion, senator F.S.N., bisaptamanalul Senator (1990-1992), iar in anul 1999 este numit red. sef al bilunarului Observator buzoian, "publicatie de opinie politica si atitudine democratica". A fost parlamentar in mandatele 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 si 2000-2004, ocupand functii importante, precum: secretar si vicepresedinte al Camerei Deputatilor. In calitate de presedinte executiv al Asociatiei culturale "Renasterea buzoiana", editeaza, din anul 2005, Almanahul "Renasterea buzoiana". Este autorul volumelor de eseuri politice si economice "Parlamentarii si frizerii" (Ed. "Tempus", Bucuresti, 1998) si "Politica, intre fascinatie si repulsie" (aceeasi editura, 2005).

1953, iunie, 24, Clondiru (jud. Buzau): se naste Mioara (Vergu) Iordache, ziarist. Absolventa a Liceului "Mihai Eminescu" Buzau (1972); licentiata in ziaristica, absolventa a Facultatii de Ziaristica, Bucuresti, (1978); masterat in ziaristica. Activitate: bibliotecar la Biblioteca judeteana Buzau (iul. 1972-sept. 1974); red. la Viata Buzaului (sept. 1978-apr. 1980); red., red. principal, red. de rubrica la Tineretul Liber (Scanteia tineretului), apr. 1980-dec. 1990; sef de sectie, publicist comentator la cotidianul Curierul National (dec. 1990-ian. 1996); sef de departament la cotidianul Actualitatea (ian. 1996-iun. 1996); red. sef la saptamanalul Info Tofan (iun. 1996- mart. 1999); director general la revista Constructii Romania (aug. 1999-nov. 1999); referent de specialitate, expert, director, Directia de Comunicare si Relatii Publice AVAS ( nov. 1999-mai 2008); red. sef la revista Opinia Nationala (din aug. 2008). Colaborari: Radio Romania, Luceafarul, Romania literara, Republica (publicist-comentator, 1997-1998); Balkan News, 955 (revista Politiei Capitalei, 1991-1992, red. sef - fondator); red. de carte pentru: "Colinde romanesti" (1990), Strategii XXI (nr. 1, 2, 3), publicatie a Academiei de Inalte Studii Militare (1997-1998), "Fotografia - mijloc eficient de comunicare", "Relatiile Publice in administr. publica" (2007). Alte activitati: Presedinte al Societatii Ziaristilor din Romania (1992-1994); vicepresedinte al Confederatiei Balcanice a Jurnalistilor (1993-1996); membru al Consiliului Director al Asociatiei Jurnalistilor Europeni (1994-1995); membru al Consiliului Director al Organizatiei nonguvernamentale "Pentru Copiii Nostri" ( 1993-1998).

1953, septembrie, 26. Plescoi, com. Berca (jud. Buzau): se naste Emil Niculescu, poet, eseist, istoric literar, publicist. Este absolvent al Liceului "Mihai Eminescu" si al Scolii Postliceale de Biblioteconomie Bucuresti. Colaboreaza la suplimentele publicatiilor Viata Buzaului si Cadran din Capitala. Semneaza cronici literare in publicatiile Amphitryon, din Rm. Sarat, Renasterea culturala istorie literara in saptamanalul Amprenta si Carambol. Este redactor la publicatia Strajer in calea furtunilor, magazin editat de Fundatia "Maresal Al. Averescu" Buzau (2007), si red. sef al revistei de cultura Diagonale (2008).

1954, ianuarie, 9. Buzau: se naste, Ionel Dinu, alias Dan Dinu, jurnalist. Absolvent al Liceului 'B.P.Hasdeu' Buzau si al Facultatii de Drept a Universitatii "G. Baritiu" din Brasov. Debuteaza in ziaristica, in 1990, la Senator si Focuri Vii, red. la cotidianul buzoian Opinia (1991-2007), red. si director la cotidianul Viata Buzaului, realizator de emisiuni la postul de televiziune Campus Tv.

1954, aprilie, 12. Buzau: moare Dumitru Serbescu-Lopatari, (n. la 5 mai 1883, in satul Manzalesti, jud. Buzau), prozator, ziarist publicist, autor de carti pentru copii, animator cultural. In 1905, editeaza publicatia Vremea Noua, apoi Sfatul Satenilor (1912 - 1934), iar in 1931, Tribuna invatatorimii. In colaborare cu Panait Volanescu, Oprea Teodor, Gh. Marinescu-Tatarligu, Gabriel Negulescu, Eufrosina Dumitrascu si a unor invatatori si institutori din alte judete, a militat in paginile acestor ziare in sprijinul rezolvarii problemelor materiale ale personalului didactic, considerand publicatiile mentionate ca instrumentul dascalimii in lupta cu politicianismul vrajmas nu numai scolii ci si tarii pe care o duce de rapa. A fost director (cu nr. 4) al publicatiei Crai Nou (30 mart.-7 dec. 1941, 36 numere), organul de presa al caminelor culturale.

1954, iunie, 25. Buzau: moare scriitorul si jurnalistul Gheorghe (George) Serban (m. - 15 ianuarie 1999, Timisoara). Absolvent al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi (promotia 1978), se stabileste la Timisoara unde functioneaza ca profesor. Din 1990, a fost director al ziarului Timisoara. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al National Forum Fondation din S.U.A., al Federatiei Internationale a Editorilor de Jurnale si al P.E.N. Clubului.

1954, august, 10. Movila Banului (jud. Buzau): se naste Titi Petre, publicist, jurnalist. Absolvent al Facultatii de Mecanica a Institutului Politehnic Bucuresti (1979) si a Facultatii de Jurnalistica a Universitatii Bucuresti (1992), debuteaza in ziaristica, in 1990, la cotidianul buzoian Opinia, red., red. sef la cotidianul Informatia Buzaului (1994), red. sef adjunct la cotidianul Opinia (2000), red. sef la cotidianul Expresul (2001), director la cotidianul Viata Buzaului si Radio Campus, red. sef adjunct la cotidianul Sansa buzoiana (2005), director general al ATN TRUST PRESS SRL Buzau, detinator al cotidianului Viata Buzaului, postului de radio Campus si al postului de televiziune Campus TV (2008).

1955, mai, 19. Saranga (jud. Buzau): se naste Dorin Ivan, scriitor si ziarist. In 1980, devine corespondent judetean al saptamanalului Agricultura socialista, in acelasi an fiind ales membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania. Din 1981, este fotoreporter principal la cotidianul Viata Buzaului. Urmeaza, in paralel, Facultatea de Ziaristica (1984-1989). In 1983 obtine Premiul national "Alexandru Sahia" pentru fotografie de reportaj, iar in 1985 i se acorda Premiul Consiliului Ziaristilor din Romania pentru fotografie de presa. Din 1990, este ziarist la cotidianul Opinia, red. coordonator si director la Vestitorul de Ramnic (din 1996), supliment al aceluiasi ziar. Din anul 2002 este corespondent Agerpres (fost Rompres) pentru judetul Buzau.

1955. decembrie, 1. Balaceanu (jud. Buzau): se naste Marin Ifrim, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, publicist, ziarist. Alaturi de Ovidiu Cameliu Petrescu si Constantin Petcu, pune bazele publicatiei Foaie literara (1980 - 1985), editata de Cenaclul "Al. Sahia", de pe langa Casa de Cultura a Sindicatelor Buzau. In jurnalistica, debuteaza, ca red. principal, la bisaptamanalul Senator (14 ian. 1991-1. nov. 1991), apoi la saptamanalul Muntenia (15 ian. 1993-15 apr. 1994), red. si reporter special la Informatia Buzaului (15 apr. 1994-1 febr. 1995) si apoi, se reintoarce la saptamanalul Muntenia (1 febr. 1995-15 mart.1996). Intre 1996 si 1998, este red. sef adj. al revistei Amphytrion (Rm. Sarat). Din anul 2006, este director si apoi red. sef adjunct al revistei Renasterea culturala.

1956, martie, 1. Buzau: se naste Vasile-Tudorel Jipa, ziarist militar, editor. Este absolvent al Scolii Militare de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne (1981) si al Facultatii de Drept a Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" (1994), fiind si licentiat in Drept al aceleiasi institutii (1997). A absolvit cursurile post-universitare in domeniul Drept umanitar international la Universitatea Bucuresti - Facultatea de Drept (1999-2000), cu teza Protectia ziaristilor in misiuni periculoase in zone de conflict armat. Debuteaza la ziarul Inspectoratului de Politie al judetului Buzau (Informatia), in anul 1992, apoi devine red. sef la Informatia Politiei, devenita Amprenta si la revista Politia buzoiana.

1957, iunie, 27. Balaceanu (jud. Buzau): se naste Dorel Istrate, poet, prozator, publicist, jurnalist. Absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi (1985), debuteaza in ziaristica, in 1990, la cotidianul buzoian Opinia - corector, apoi este secretar de redactie la cotidianul Informatia Buzaului (1994), red.-coord. la Storm TV Buzau (1994), tehnored., secretar de redactie (1993-1996). Devine publicist si comentator, adjunct sef departament, sef departament Culte-Cultura la cotidianul Evenimentul zilei (1996-1997), reporter si red. la cotidianul Curentul (1997-1998), red. la cotidianul Informatia de pranz (1998-1999), consilier editorial, secretar general de redactie si red. sef la publicatia Scoala buzoiana (2001).

1957, noiembrie, 19. Scortoasa, (jud. Buzau): se naste Adrian Fetecau, ziarist. Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Faculatea TCM, comentator de sport la Radio Romania. In 1982, in ultimul an de facultate, a intemeiat grupul VOUA.  Intre 1982 - 1992 a activat, ca inginer, la Intreprinderea de Contactoare Buzau. Din apr. 1992, in urma unui concurs, s-a transferat la Radio Romania, ca red. la Sectia "Sport" unde, in timp, a comentat, in special, box, dar si fotbal, tenis, lupte, haltere. A scris, in anul 2001, volumul "Istoria boxului romanesc", cu prilejul implinirii a 75 de ani a Federatiei Romane de Box. De asemenea, a mai scris cartile "Fenomenalul Vastag", Editura "Globus", "Doroftei cel Mare" (impreuna cu ziaristul Viorel Sima) - Editura "Jurnalul". La Editura "Nemira" i-a aparut, in anul 2002, cartea "VOUA, acum douazeci de ani' cu prilejul sarbatoririi a 20 de ani de la infiintarea grupului.

1957, decembrie, 1. Florica (jud. Buzau): se naste Gheorghe Voicu, ziarist. Debuteaza in jurnalistica, in febr. 1991, ca red. la Expres Magazin (revista saptamanala); de la 22 iun. 1992, red. sef adjunct la Evenimentul Zilei (cotidian nou infiintat); din aug. 1994, red. sef la Evenimentul Zilei; in febr. 1997, demisioneaza de la Evenimentul Zilei; din 16 iun. 1997, red. sef la ziarul National (cotidian nou infiintat); din mart. 2004, red. sef  la 7 Plus (cotidian nou infiintat); intre anii 1993-1997, red. sef la Supermagazin (revista saptamanala nou infiintata); din 1993 pana in 1997, red. sef la Revista Fenomenelor Paranormale (publicatie saptamanala nou infiintata). In cadrul Trustului de presa "Expres" Bucuresti, a condus, de la primul numar, Revista Programelor TV.

1958, aprilie, 23. Campeni (jud. Buzau): se naste Mihail Milea, profesor, doctor in teologie, presedintele Fundatiei "Sf. Sava de la Buzau". Intemeiaza revistele: Altarul copiilor, "Periodic al Fundatiei pentru copii Sf. Sava de la Buzau" (1993-1994), Painea Vietii, "Publicatie editata de Biserica Sfantul Sava de la Buzau" (1994-2006, prima serie), Altarul romanesc (1994), Lacrima, "revista cultural religioasa" (2000). Sustine rubrici saptamanale la publicatiile Muntenia, Informatia Buzaului, Amprenta, precum si la postul de radio PRO FM Buzau. Este autor al unor volume de eseuri.

1959, iunie, 16. Tecuci (jud. Galati): se naste Florin Artene, jurnalist in presa vorbita. Este absolvent al Universitatii Populare Buzau, Sectia Actorie, si al Universitatii "Spiru Haret", Facultatea de Filozofie, Stiinte Politice si Studii Culturale, specializarea Studii Culturale. In nov. 1983, a debutat in presa vorbita la Radio Campus Buzau, unde a lucrat, ca red. pana in iun. 1995. Din iul. 1995 pana in aug. 1997, a fost director al postului de Radio Buzau, si din nou director la Radio Campus, din sept. 1997, pana in prezent. Ca fapt inedit, Florin Artene a fost prima voce in eterul buzoian (24 nov.1993, ora 20,18), cand a rostit de la microfon: "Ascultati Radio Campus, primul radio din Buzau. Aceasta este o emisie de proba".

1959, iunie, 24. Ploiesti: se naste Sorin Burlacu, ziarist, directorul Bibliotecii Judetene "V. Voiculescu" Buzau. Este absolvent al Facultatii de Jurnalism din cadrul Iniversitatii Bucuresti (1992). Debuteaza in presa in anul 1989 la ziarul Viata Buzaului. Din 1990, lucreaza ca redactor la publicatiile: Senator, Muntenia si Informatia Buzaului. In anul 2005, fondeaza publicatia Bibliopolis, "Revista a Filialei Buzau a Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania".

1959, octombrie, 8. Focsani (jud. Vrancea): se naste Emil Gradinescu, comentator sportiv al Televiziunii Romane. Absolvent al Liceului "B. P. Hasdeu" din Buzau si al Facultatii de Cibernetica Bucuresti, Emil Gradinescu s-a angajat la departamentul sportiv al postului public de televiziune, unde lucreaza si in prezent. Este, de asemenea, colaborator al postului de televiziune Eurosport, pentru care realizeaza comentariul diferitelor transmisiuni sportive. La sfarsitul anilor '90, a avut o scurta perioada in care a lucrat pentru postul tv Antena 1 (iul. 1999-mart. 2001). A comentat numeroase evenimente sportive importante, dintre care pot fi amintite: Campionatele Mondiale de fotbal din 1994, 1998, 2002 si 2006, Jocurile Olimpice din 1992, 1996 si 2004, precum si alte competitii interne si internationale. Activitatea sa a fost rasplatita atat de asociatiile jurnalistice specializate cat si de publicul telespectator. Astfel, Asociatia Presei Sportive i-a decernat Premiul de televiziune in anii 2000 si 2002, iar cititorii revistei TV Mania l-au declarat trei ani la rand (2001-2003) cel mai bun comentator sportiv.

1960, aprilie, 16. Florica, comuna Mihailesti (jud. Buzau): se naste Nistor Tanasescu, ziarist si poet. Este absolvent al Facultatii de Ziaristica din Bucuresti. Ca ziarist profesionist, activeaza in presa de la 1 oct. 1989, la Viata Buzaului, apoi la Opinia, Muntenia, Buzaul (primul saptamanal buzoian postdecembrist, ca red.-sef), Evenimentul zilei (red.-corespondent), red. sef la Informatia Buzaului, iar din 1996 lucreaza ca ziarist militar la publicatia Informatia politiei, devenita ulterior saptamanalul Amprenta (red. sef).     

1960, iunie, 26. Canesti (jud. Buzau): se naste Laurentiu Sfintes, ziarist militar de radio si televiziune, fost ofiter cu relatii publice al Batalionului 96 - Geniu, in Bosnia-Hertegovina. Dupa absolvirea cursurilor primare si gimnaziale, a urmat Liceul Militar "Dimitrie Cantemir" si apoi Scoala Militara "Nicolae Balcescu" din Sibiu. Este repartizat la o unitate de constructii, dupa care lucreaza in presa militara, la publicatiile: La datorie, Revista de Istorie Militara, Viata Armatei. Se transfera apoi la radio, dupa care efectueaza un stagiu de specializare in Canada. La revenirea in tara devine ziarist de televiziune.

1961, ianuarie, 4. Bucov (jud. Prahova): se naste Mircea Tanase, ofiter, jurnalist, publicist, doctor in stiinte militare. A absolvit Liceul Industrial "1 Mai" din Ploiesti (1980), Scoala Militara de Ofiteri Activi de Transmisiuni din Sibiu (1983), Academia de Inalte Studii Militare, specializarea Transmisiuni, Bucuresti (1994) si Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (2002). In anul 2001, a absolvit Colegiul de Comanda si Stat Major din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare, iar din anul 2007 este doctor in stiinte militare. A fost red. sef al revistelor Parasutistii, editata de Scoala de Aplicatie a Fortelor pentru Operatii Speciale (1997-2008) si Strajer in calea furtunilor, editata de Fundatia "Maresal Al. Averescu" (2007-2008). De la 15 nov. 2008, col. dr. Mircea Tanase este red. sef al revistei Gandirea Militara Romaneasca. Este autorul unor volume de istorie militara.

1961, mai, 16. Buda (jud. Buzau): se naste Constantin Marafet, sciitor, editor, publicist. Din 1990, a fost red. sef si director la publicatiile: Doina, Glas ramnicean, Revista Politiei, red. la revistele Pagini Ramnicene si Curentul de Ramnic. Din anul 2005, este director si editor al revistei de cultura Vitralii.

1961, august, 27. Maracineni (jud. Buzau): se naste Gigi Manole, ziarist. Abslovent al Facultatii de Presa-Filozofie. Debuteaza, in anul 1994, ca red., la cotidianul Muntenia, apoi red. coordonator sectia "Social", la cotidianul Sansa buzoiana (1997), red. sef adjunct la cotidianul Vocea Buzaului (1999), iar din anul 2001, red. la Editura "Anastasia - Ina" Buzau. Din anul 2003, este red. sef la revista Realitatea Economica Buzoiana. A contribuit la realizarea lucrarii "Ghidul Monografic al Judetului Buzau" (2001), "Judetul Buzau - Oferta Economica" (2004), "Portvizit Buzau", editiile 2006 si 2007, "Afaceri si Manageri pentru Europa", Buzau (2007), "Anuarul de bussiness", Buzau (2008).

1961. Bucuresti: moare George Gh. Paslaru, editor, publicist, ziarist si patron al unor publicatii buzoiene (n. 1913, Parscov (jud. Buzau). Absolvent al Academiei de Studii Comerciale din Bucuresti, a fost corespondent la Curentul, inca din clasa a IV-a de liceu. In 1933, conduce publicatia Albatros, revista Asociatiei Studentilor Buzoieni "Al. Marghiloman", avand colaboratori pe V. Voiculescu si V. Maximilian. Este editor si director al gazetei Actiunea Buzaului (1934-1941) cel mai bun saptamanal din acea epoca. In 1939, tipareste publicatia Actiunea literara, supliment al gazetei Actiunea Buzaului, la care colaboreaza: Ioan Georgescu, Margareta Isbasoiu, Gr. Trancu-Iasi, Ion Sofia Manolescu, Aron Cotrus, Al. Calinescu, Virgil Carianopol. In toamna anului 1941, este numit "seful propagandei presei din Transnistria, consilier tehnic pe langa Ministerul Propagandei". In 1944, este director-propr. al ziarului bucurestean Capitala si corespondent pentru Buzau la Timpul. A scris volumul 1918 - 1940. Romania asa cum a fost, tiparit la Bucuresti, in 1940, si Drumuri de sange. De la Prut la Odessa, volum de reportaje de razboi (Ed. "Muguri", Bucuresti, 1942).

1963, iunie, 14. Bucsani (jud. Dambovita): se naste Liviu-Ioan Otanceala, poet, ziarist, reporter la postul local PROTV. Urmeaza scoala generala din localitatea natala, si apoi Liceul Teoretic "Vladimir Streinu" din Gaesti. Din 1985 se stabileste in Buzau, iar dupa 1990 se dedica ziaristicii. A fost red. la Jurnalul de Buzau, caricaturist si reporter la Informatia Buzaului, red. si secretar de redactie la Muntenia si apoi reporter la PRO TV Buzau, post care a emis pentru prima data la 9 nov. 1997.

1963, aprilie, 25/26. Bucuresti: moare Vasile Voiculescu, poet, dramaturg, publicist si editor (n. 13 oct. 1884, in comuna Parscov, jud. Buzau). Este absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1903-1909). Pe langa activitatea medicala si de literat, V. Voiculescu a fost director in cadrul Directiei de Presa, in Comisia Controlului Cinematografelor (de la 28 mart. 1924), red. si sef al propagandei sanitare in Directia Educatiei Poporului din Ministerul Muncii si Prevederilor Sociale (din 15 ian. 1930). A ocupat functia de referent literar, cu grad de director clasa I, la Radiodifuziunea Romana (1 sept. 1935-1945), fiind redactor, fondator al Revistei Literare Radio. La 2 aug. 1940, a fost numit membru in Comisia de cenzura cinematografica de pe langa Ministerul Propagandei Nationale. Impreuna cu G. Tutoveanu, Tudor Pamfilie si M. Lungeanu, scoate, la Barlad, revista Florile Dalbe (1 ian.-1 nov. 1919, 19. nr.), iar in nov. 1927, impreuna cu T. Paunescu-Ulmu si N. T. Hersescu, editeaza, la Craiova, revista Pleiade. In anul 1958, este arestat si intemnitat de autoritatile comuniste, fiind eliberat in anul 1962. Este decorat cu "Crucea Meritul Sanitar" clasa I (1925) si cu ordinul "Steaua Romaniei" (1926).

1963, decembrie, 11. Focsani (jud. Vrancea): se naste Marcel Marian, fost director al Studioului PRO TV Buzau. Absolvent al Facultatii de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti (1990), este atras de jurnalism si devine reporter realizator la Studioul local STORM TV (1995-1997). Din anul 1997, este cooptat in colectivul redactional al Studioului local PRO TV, care a emis pentru prima data la 9 nov. 1997. A fost, succesiv, reporter, producator al jurnalului de stiri si realizator al emisiunii "PROvocarea". De la 1 mart. 2001 pana in 2005, este director al Studioului, dupa care emigreaza in Canada.

1965, iulie, 5. Gavanesti (jud. Buzau): se naste Mariana (Panturu) Turcu, jurnalist. Absolventa a Liceului Electrotehnic Buzau (1983); licentiata in psihologie, absolventa a Facultatii de Sociologie-Psihologie "Spiru Haret" Bucuresti. Debuteaza in presa vizuala, ca reporter si apoi sef de studio, la postul local Cony-Sat Tv (din dec. 1993-febr. 1996); corespondent al postului Pro Tv Bucuresti pentru judetul Buzau (mart. 1996-oct. 1997); producator de stiri al postului Pro Tv - Statia locala Buzau (din nov. 1997 - pana in 2001); red. la ziarul Expresul (nov. 2001-aug. 2002) ; corespondent pentru Buzau al National Tv (aug. 2002-febr. 2004); reporter Pro Tv Bucuresti, Statia Locala Buzau (din mart. 2004). A colaborat cu Agentia de stiri Mediafax, Radio Campus, Radio Pro FM.

1966, ianuarie, 19. Buzau: se naste Gabriel Penes, poet, publicist, ziarist. Absolvent al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti (1994) si al cursurilor de jurnalism (6 luni) organizate de Fundatia "Mihail Jora" (1991), debuteaza in jurnalism ca red. la revistele Femeia moderna si Doina (1996-1998). Dupa o scurta trecere, tot ca red., prin Editura Regala si Prime Time World, devine seful departamentului reporteri speciali din cadrul cotidianului Cronica Romana (director: Horia Alexandrescu). Din vara anului 1999, devine red. la Editura "Axel Springer", revista Olivia, apoi la cotidianul Libertatea.

1967, decembrie, 1. Baia-Mare (jud. Maramures): se naste Calin Bostan, jurnalist. Absolvent al Facultatii de Mecanica a Universitatii Politehnice Bucuresti (1992), debuteaza in ziaristica, in 1992, la cotidianul buzoian Opinia, redactor si, ulterior, red.-sef, red.-sef adjunct la cotidianul Sansa Buzoiana (1999), director si, ulterior, senior editor la cotidianul Viata Buzaului (2004). A colaborat cu posturi de radio si tv locale din Buzau si a fost corespondent local, de-a lungul timpului, la Romania Libera si Cotidianul.

1968, octombrie, 11. Focsani (jud. Vrancea): se naste Claudiu Saftoiu, jurnalist, comentator politic, poet. In perioada ian. 1993 - aug. 1994, este redactor-prezentator la Radio PRO FM, Departamentul Stiri, red. sef si, ulterior, director cu delegatie, la Radio 2 M Plus si TELE 7 ABC (aug. 1994 - aug. 1995), red. sef la Radio TOTAL Bucuresti (aug. 1995-iun. 1997), publicist-comentator la Evenimentul zilei (iun. 1997-aug. 1998); red. sef adjunct la Departamentul Politic, la acelasi cotidian (aug. 1998-mart.1999) si apoi publicist comentator. Din iun. 1999, este comentator politic la revista lunara Oameni in top.

1969, octombrie, 16. Vintila-Voda (jud. Buzau): se naste Sabin Orcan, ziarist. Absolvent al Liceului "B.P. Hasdeu" Buzau (1988), a urmat cursurile Scolii Superioare de Jurnalistica, infiintata in 1991 de Asociatia Ziaristilor din Romania. A debutat in cotidianul local Opinia unde s-a angajat in 1990, trecand prin toate "treptele": corector, reporter, redactor, secretar de redactie, redactor-sef adjunct. Totodata, a fost coordonatorul noii serii a revistei Carnet literar, in care a publicat reportaje, eseuri, recenzii, dar si poezie. A fost unul dintre primii jurnalisti buzoieni care au dezvaluit coruptia din viata politica si din institutiile publice inca din anii '90. A fost corespondent pentru numeroase publicatii nationale: Cuvantul, Tinerama, Romania libera, Ultimul cuvant, Ziua. De asemenea, a colaborat cu posturile de radio Europa libera si BBC, precum si cu agentia Reuters. In 1999-2001 si 2003-2004, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii, unde a trait experienta oricarui emigrant. Intre cele doua perioade, intors in tara, a demisionat de la Opinia pentru a infiinta un nou cotidian local, Expresul buzoian. In 2004, a revenit in presa romaneasca, ca editor la Evenimentul zilei, editia de Vest, iar apoi ca redactor-sef al editiei de Moldova a aceluiasi ziar. Din 2008, este redactor-sef al cotidianului gratuit Adevarul de seara, ziarul cu cel mai mare tiraj din Romania.

1970, martie, 23. Vintila-Voda (jud. Buzau): se naste Daniela Sontica, poeta si jurnalista. Este absolventa a Facultatii de Filosofie si Jurnalism din cadrul Universitatii "Spiru Haret" din Bucuresti (2004) si a cursurilor de secretariat de red. a Fundatiei "Athenaeum", clasa prof. Cornel Tabacu (1992). Debuteaza in presa la ziarul buzoian Muntenia, ca secretar de red. (1993), unde publica si articole; secretar de red. si red. la cotidianul Informatia Buzaului (1994-1995); agent comercial la editura Exclusiv Info Press din Bucuresti (1997-1998); secretar de red. la revista Privirea din Bucuresti, unde sporadic publica si articole (1998-1999); secretar general de red., red. de rubrica ("Memoria orasului", si "Aparitii editoriale"), reporter pe domenii diverse la cotidianul Metrobus (1999 - 2002); in paralel cu activitatea de la Metrobus este si secretar de red. (colaborator) la revista Q-Media; secretar de red. si red. la revistele Casa Lux si Casa de vacanta (mart.-oct. 2003); secretar de red. (designer) la Jurnalul National (2003-2004), red. la Editiile de Colectie si pe domeniul religios la Jurnalul National (2004-2008), red. sef adjunct la Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane (mart. 2008-iun. 2008), si din nou red. la Editiile de Colectie si coordonator al editiilor speciale cu tematica religioasa la Jurnalul National (din 2008). Are texte jurnalistice antologate in cele trei volume din "Colectia Colectiilor", publicate la Editura Jurnalul.

1970, iunie, 3. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): moare Nicolae Dicescu, avocat, om politic si ziarist (n. 4 sept. 1884, Ramnicu Sarat). A condus publicatia ramniceana Cuvantul (20 iun. 1910-8 nov. 1912 si 19 ian.-17 mai 1914), organ al Partidului Nationalist - Democrat, si a colaborat la Lupta, Milcovul, Vocea Tutovei, Biserica Romana si Neamul Romanesc si a fost corespondent la Cronica si Minerva.

1970, iulie, 29. Nehoiu (jud. Buzau): se naste Emanoil Aelenei, publicist si editor. Absolvent al Facultatii de Marketing si Relatii Economice Internationale. Din anul 1997, este director al Agentiei de publicitate "A.E.L.", iar din anul 2000, director al AEL Publishing - Casa de Editura si Agentie de Publicitate Buzau. Din anul 2002, este director al revistei Realitatea Economica Buzoiana. A realizat: "Ghidul Medical", Buzau, editia I si editia a II-a, "Harta Economica si Ad-tiv.a a municipiului Buzau", "Portvizit", Buzau, trei editii, "Topul Firmelor din Judetul Buzau" (8 editii), "Judetul Buzau - Oferta Economica" (2004), "Afaceri si Manageri pentru Europa" (2007), "Anuarul de business" (2008).

1970, noiembrie, 10. Buzau: moare Dan Serbescu (n. 20 febr. 1909, la Lopatari, jud. Buzau), ziarist, absolvent al Scolii de contabilitate din Buzau (infiintata in 1919). A fost directorul saptamanalului Stirea Buzaului (1932-22 apr. 1934), pe langa care infiinteaza si o agentie de publicitate, prima de acest gen din Buzau, stirile cele mai importante fiind transmise prin megafon.

1971, aprilie, 17. Buzau: se naste Beatrice Vergu (Homeuca), ziarist. Absolventa a Facultatii de Industrie Usoara Iasi, grupa design, debuteaza in ziaristica, in 1996, ca red.-prezentator la postul de televiziune STORM TV Buzau. In 1997, devine reporter de teren la cotidianul Opinia; in anul 1998, este numita red. sef adjunct, iar din 1999 pana in 2002, este red. sef al acestei publicatii. In aull 2003, devine directorul adjunct al ziarului Opinia, iar din 2004 este director general si presedinte al Consiliului de Administratie al S.C. OPINIA. Este membra in Comitetul Director al Uniunii Ziaristilor din Romania.

1971, mai, 26. Ramnicu Sarat (jud. Buzau): se naste Vlad Pufu, economist, ziarist si director general al Grupului de Presa "Evenimentul Romanesc" - Editura S.A. Isi incepe activitatea jurnalistica la sfarsitul anului 1990, iar anul urmator devine colaborator-angajat la saptamanalul economic Bursa. In anul 1992, se transfera ca reporter in cadrul sectiei "Servicii Secrete" a cotidianului Evenimentul Zilei, condusa de Sorin Rosca Stanescu. Paraseste red. in 1994, cu intentia de a infiinta cotidianul Ultimul cuvant, ce ar fi trebuit sa fie prima publicatie din Romania intr-un format occidental. Dupa 6 luni, cotidianul isi inceteaza apar.le, iar in 1995, impreuna cu Sorin Rosca Stanescu, pune bazele noului cotidian Ziua. In nov. 1995, paraseste red. ziarului Ziua si revine la cotidianul condus de Ion Cristoiu, ca adjunct al sefului sectiei de anchete, si apoi, pentru cateva luni, ca sef al departamentului. Se transfera la TELE 7 ABC, unde este numit sef al Sectiei Economice din cadrul Departamentului informativ. La 13 iul. 1997, infiinteaza cotidianul Sansa buzoiana, iar in dec. 1999, preia 75 % din actiunile postului Radio Buzau, ce va deveni, la 13 iun. 2000, Radio FOCUS.

1971, septembrie, 14. sat Florica com. Mihailesti, (jud. Buzau): se naste Valentina Bucur, inginer, ziarist. Este absolventa a Facultatii de Chimie Industriala, Institutul Politehnic Bucuresti, promotia 1994. Debuteaza in presa la cotidianul Sansa Buzoiana (din 1 iul. 1999), iar din apr. 2006, este red. la saptamanalul Amprenta si din 2007 red. sef, la aceeasi publicatie.

1972, septembrie, 27. Buzau: se naste Marie Jeanne Ion, jurnalista la televiziunea Prima TV. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii din Bucuresti. In 1993 si 1994, a urmat cursurile Colegiului de Comunicare Sociala la Universitatea de Stat din Quito, Ecuador. Are o specializare in jurnalism politic-campanii electorale - Bakee, Londra, Marea Britanie, in 2000. A fost reporter, pe rand, la Cronica Romana, Antena 1 si Prima TV. Din nov. 2000, este Editor general la Departamentul de stiri al Prima TV. In 2002 si 2003, a avut colaborari cu postul EuroNews. Ca editor general, a coordonat toate transmisiunile speciale Prima TV - ziua alegerilor, referendum, 11 sept., Afganistan si razboiul din Irak. A fost producator delegat la Praga, pentru summit-ul NATO 2001. Impreuna cu cameramanul sau Sorin Miscoci si jurnalistul Ovidiu Ohanesian, a fost rapita in Irak, la 28 mart. 2005. Ei au fost eliberati la 22 mai, chiar daca cererea initiala a rapitorilor (Brigazile Mouadh Ibn Jabal), si anume retragerea celor 860 de soldati romani din Irak, nu a fost indeplinita.

1974, ianuarie, 31. Arad: moare Al. Popescu-Negura (Al. Popescu), poet, publicist, editor (n. 21 mai 1893, la Ramnicu Sarat). Debuteaza in ziaristica, in anul 1920, la publicatia Dacia. Stabilit la Arad, in anul 1921, colaboreaza sub pseudonimul Negura la Luceafarul, Banatul, Transilvania, Familia, Cele trei Crisuri, Universul literar, Urzica, Romania de Vest, Salonul literar, Pagini literare, Cuvantul liber, Viata sociala. Aici scoate primul ziar romanesc de dupa Unirea de la 1 dec. 1918, cu titlul Solidaritatea (1921), editeaza, pe cheltuiala sa, revista Hotarul (1933-1940) si devine corespondent la publicatiile Universul, Adevarul si Dimineata.

1974, februarie, 13. Bucuresti: moare Isac Hlder (Holdea), profesor, ziarist (n. 28 nov. 1898, in com. Frumosu, jud. Campulung Modovenesc - Bucovina). Absolvent al Facultatii de Litere la Universitatea din Iasi (1923), colaboreaza inca din anii de studentie la publicatiile Opinia si Lumea. In 1923 a condus publicatia Secera si ciocanul. Din anul 1925 este numit director al Scolii comunitatii evreiesti din Buzau (1925-1948), unde preda limbile romana si germana. Concomitent cu functia de profesor, lucreaza ca ziarist la: Dimineata, Adevarul, Egalitatea, Curierul israielit, Lupta, Ordinea, Vocea Buzaului, Chemarea Buzaului, Frontul Plugarilor, Scanteia si mai tarziu este red. la Romania libera. Face parte din comitetul de initiativa care, la 7 iun. 1932, a infiintat Asociatia Presei Buzoiene. In 1946, este cooptat in Uniunea Internationala a Ziaristilor. De asemenea, a fost corespondent pentru Romania la ziarele: Hamburger, Fremdenblatt, Prager Press si Kultur des Volkes.

1975, iulie, 29. Buzau: se naste Adelin-Laurentiu Petrisor, unul din cei mai cunoscuti jurnalisti de razboi. Absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti (1999), isi incepe cariera de jurnalist in 1994, ca reporter, la Departamentul Stiri si Informatii al postului TV TELE 7 ABC, apoi, din apr. 1997 pana in oct. 1999, lucreaza la Departamentul Emisiunilor Informative - TVR1. Din anul 2000, este corespondent special al postului TV Antena 1, apoi reporter special la Realitatea TV. Are patru premii acordate de A.P.T.R. si este casatorit cu jurnalista Maria Coman de la postul TV Antena 3.

1976, martie, 8. Buzau: se naste Alina Florina Stanuta, jurnalist radio. Este absolventa a Liceului Pedagogic din Buzau si a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti, cu lucrarea de diploma intitulata "Radiojurnal - Radio Romania Actualitati/Stirile BBC" (2000). Debuteaza in presa, in anul 1999, ca reporter, la Societatea Romana de Radiodifuziune, sectia "Partide Politice". In perioada 2000-2005, lucreaza in cadrul aceleiasi societati, in sectia "Puncte Fixe", ca red. acreditat la Camera Deputatilor, iar din 2005, trece la red. "Informatii", ca red. acreditat la Presedintia Romaniei.

1976, martie, 30. Buzau: se naste Catalin Adrian Tintareanu, jurnalist. Absolvent al Liceului "M. Eminescu" din Buzau si al Scolii Superioare de Jurnalistica Bucuresti (2000), specializarea presa scrisa, debuteaza in acelasi an, ca redactor, la saptamanalul Vocea Buzaului. In anul 2001, isi continua activitatea jurnalistica la saptamanalul Muntenia, iar in toamna aceluiasi an, obtine, prin concurs, postul de red. la cotidianul Opinia. In anul 2005, este autorul expozitiei "Afganistan - teatrul de razboi in imagini si reportaje", in cadrul careia expune mai multe fotografii realizate cu ocazia unei deplasari in zona de conflict in care se aflau in misiune militari buzoieni.

1976, august, 18. Buzau: moare George Podgoreanu, ziarist (n. 18 febr. 1904, Buzau). A fost director-propr. al ziarului Vocea Buzaului (1925-1946) si girant la Ziarul nostru (1929), colaborator la Dimineata, Cooperativa Buzaului, corespondent la Universul. A fost presedinte al Societatii functionarilor comerciali, membru al Asociatiei generale a ziaristilor din provincie, membru in comitetul Asociatiei Presei Buzoiene, membru al Sindicatului artistilor, scriitorilor si ziaristilor.

1977, martie, 28. Buzau: se naste Gabriel Costianu, jurnalist. Absolvent al Liceului "Mihai Eminescu" (1995), urmeaza cursurile Scolii Postliceale "Finante-Contabilitate", Colegiul Universitar Economic - Academia de Studii Economice Bucuresti, apoi Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (2006). Si-a completat studiile cu Masterul "Managementul Public" la Facultatea de Management a Academiei de Studii Economice Bucuresti (2007). Debuteaza in ziaristica, in 2001, la cotidianul buzoian Opinia, initial ca red. economic, din 2006, red. sef-adjunct, iar din 2008, red. sef. A publicat, in perioada studiilor universitare, in revista Amfiteatru (A.S.E). A participat, in 2006, la programul "Eu fac stirile", derulat de Delegatia Comisiei Europene in Romania, in cadrul emisiunii "Viata satului" - T.V.R 1, A fost consilier media la realizarea publicatiei Tinere Vlastare a Scolii nr. 2 "Nicolae Titulescu" din Buzau (2007-2008). Este membru al Uniunii Ziaristilor si Editorilor Auto din Romania (U.Z.E.A.R.), din 2008, si membru in juriul "Masina anului in Romania" (2008 - 2009).

1978, aprilie, 20. Buzau: se naste Cristina-Elena Moise, corespondent Radio Romania Actualitati pentru judetul Buzau. Este absolventa a Colegiului National "Mihai Eminescu" Buzau (1997) si a Universitatii "Valahia" din Targoviste - Colegiul Universitar Economic si de Administratie, specializarea Birotica (2001). In anul 2007, si-a luat licenta in limba si mass-media germana la Institutul S - WOK, Fundatia media, August Bebel, Leipzig, Germania. In perioada iun. - sept. 2002, lucreaza, ca red., la publicatia Expresul buzoian, iar din sept. 2002 pana in nov. 2006, este reporter, red., red. sef si director de stiri la cotidianul Viata Buzaului. Din ian. pana in mart. 2007, este red. la saptamanalul Amprenta, publicatie a Inspectoratului Judetean de Politie Buzau, dupa care se transfera la ziarul Frontal de Buzau, unde ocupa functia de red. sef, in perioada 13 oct. 2007-10 mart. 2008. Din mart. 2004 si apoi din sept., acelasi an, este corespondent in judetul Buzau al Radio Romania Actualitati, respectiv al Radio Romania Antena Satelor.

1978, iunie, 28. Buzau: moare Constantin Mircioaga, profesor, ziarist, poet (n. 2 sept.1935, in comuna Albesti-Olt.) A urmat cursurile Facultatii de Filologie din Bucuresti (1955), in anul V fiind exmatriculat pentru ca mama sa detinea o moara. Timp de un an a lucrat la Motru si in Banat, unde a cules folclor local, sub genericul Din cantarile Banatului. Dupa ce moara a fost predata statului, este reinmatriculat in facultate si face parte din grupa de critica literara a academicianului Tudor Vianu. Dupa obtinerea licentei, este repartizat ca profesor la Pogoanele, unde va lucra pana in anul 1968, cand este cooptat in colectivul redactional al ziarului Viata Buzaului, ca secretarde redactie si apoi ca red. principal (din anul 1974 si pana in 1978).

1980, octombrie, 21. Mnchen (Germania) : moare Pamfil Seicaru (n. 6 sept. 1894, in satul Tabaresti, jud. Buzau), ziarist, pamfletar de temut, literat. Dupa absolvirea cursurilor scolare in Buzau, urmeaza Facultatea de Drept din Bucuresti si intra in avocatura. A fost membru al Parlamentului, ca deputat independent (1926, 1931, 1933), director al ziarelor Bucovina, aparut la Cernauti, si Ora, cat si al revistei Hiena (1919-1920), infiintat impreuna cu Nae Ionescu. Debuteaza in presa in anul 1918, dupa ce a fost demobilizat. In 1923 este angajat la ziarul Cuvantul, ca red. sef, propr. fiind ing. Titus Enacovici. In 1924 este ales presedinte al Sindicatului ziaristilor. In 1927 demisioneaza de la Cuvantul si ia conducera ziarului Curentul al unei societati anonime, unde a functionat ca director si red. sef, din ian. 1927 si pana la 9 aug. 1944. La 12 aug. 1944 se refugiaza in Spania. A colaborat la Neamul Romanesc, iar dintre scrierile sale amintim: Principii de politica nationala (Cernauti, 1919), Pamfletul si mediocritatea politica, Imagini si cugetari duminicale. Condamnat la moarte in contumacie de Tribunalul Poporului, traieste in Spania, apoi in Germania, la Dachau. Fondeaza periodicul Liberty and Justice, colaboreaza la ziarul spaniol El Alcazar, apoi scoate, lunar, la Mnchen, din 1978, ziarul Curentul, seria din exil.

1986, mai. Maracineni (jud. Buzau): moare Gheorghe I. Beschea, publicist (n. 1902, in satul Osmanu, comuna Unirea, jud. Braila). Absolvent al Seminarului Teologic din Buzau si licentiat in teologie, a fost preot in localitatile Goidesti si Maracineni (jud. Buzau). Are o bogata activitate publicistica, colaborand la: Universul, Satul, Calendarul, Dumineca poporului, Noua revista bisericeasca, Telegraful Roman si publicatiile buzoiene: Glasul adevarului, Ingerul, Vocea Buzaului, Infratirea, Crai nou. In 1958, este arestat si condamnat, la 15 ani inchisoare pentru aderare la Miscarea Legionara.

1986, iulie, 21. Lausanne (Elvetia): moare Ion Caraion (Stelian M. Diaconescu), poet, ziarist (n. 24 mai 1923, sat Palici, comuna Viperesti, jud. Buzau). In perioada 1934-1942, urmeaza cursurile Liceului "B. P. Hasdeu" din Buzau, unde editeaza, impreuna cu colegul sau, Alexandru Lungu, revista de poezie Zarathustra (1940-1941). In anii 1944-1948, frecventeaza cursurile Facultatii de Litere si Filozofie Bucuresti si in paralel este corector, red. si secretar de redactie la Timpul (1942-1943), red. la Ecoul (1943-1944), la Tribuna poporului, Fapta, Victoria, Revista Fundatiilor Regale. In 1944 a participat la fondarea si aparitia legala a ziarului Scanteia, fiind si secretar de red. la Scanteia tineretului, de unde demisioneaza dupa cateva luni. A fost consilier de presa in Ministerul Artelor si Cultelor si redactor la Cartea Romaneasca (1948). A fost colaboratorul lui George Calinescu in redactia revistei Lumea (1945), iar impreuna cu Virgil Ierunca a initiat revista pentalingva Agora (1947). Dupa o dubla condamnare (1950-1955 si 1958-1964), din motive politice, este angajat secretar de redactie la revista Ramuri (1964-1966), red. la Gazeta literara si Romania literara (1966 - 1981). Din 1981, se stabileste in Elvetia, la Lausanne, unde a editat revistele: 2 plus 2 (1983), Don Quichotte si Correspondances.

1989, septembrie, 19. Buzau: moare Grigore Timis, ziarist (n. la 9 iul. 1936, la Ploiesti). Isi incepe activitatea de ziarist la Flacara Prahovei, iar dupa absolvirea Academiei de Studii Social-Politice, este angajat reporter la sectia economica a ziarului Viata Buzaului, unde lucreaza pana la decesul sau.

1992, decembrie, 12. Buzau: moare Gabriel Cocora (alias Gavril Fulgeris), istoriograf, publicist, originar din comuna Gura Teghii, jud. Buzau (n. 1 mart. 1917, in comuna Gohor, jud. Galati, in timpul refugiului din primul razboi mondial). Absolvent al Facultatii de Teologie din Bucuresti (1942), a slujit ca preot si vicar ad-tiv. la Episcopia Buzaului. Ca publicist, a fost secretar de redactie la revista scolara Stropi de lumina (1935), red. la Ingerul (Buzau, 1947). A colaborat la: Satul (1934), Buciumul ortodox (1944), Tomis (1946), Calea Mantuirii (1946), Ingerul (1947-1948), Biserica Ortodoxa Romana, Glasul Bisericii, Mitropolia Olteniei, Telegraful Roman, Mitropolia Moldovei, Calendarul Credinta (Detroit - Michigan, S.U.A.), Almanahul Parohiei Ortodoxe Romane, din Viena, Studii si articole de istorie, Limba si literatura, Revista bibliotecilor, Limba romana, Flamura Prahovei, Indrumatorul bibliotecilor din judetul Buzau, Viata Buzaului, Studia bibliologica, Mousaios, Indrumatorul bisericesc al Eparhiei Buzaului etc.

1999, septembrie, 7. Bucuresti: moare Constantin I. Tatu, jurnalist militar si scriitor (n. 1928, in satul Baiesti, comuna Cernatesti, jud. Buzau). Debuteaza in ziaristica, in 1947, la gazeta locala Chemarea Buzaului. In anul 1949, este incadrat ca red. la ziarul Scanteia Tineretului, unde participa efectiv la editarea primului numar, ca publicatie cotidiana (1 apr. 1949). La 6 mart. 1950, devine ofiter cu gradul de locotenent, fiind repartizat ca red., la revista Pentru Patrie, ulterior indeplinind diverse functii in redactiile publicatiilor De straja patriei si In slujba patriei, inclusiv cea de red. sef. In perioada 1960-1982, este red. sef al gazetei Granicerul, organ de presa a Comandamentului Granicerilor din Romania. Se pensioneaza, cu gradul de colonel, la 31 oct. 1985. Intre anii 1985-1990, este red. la revista Presa noastra, publicatie lunara a Consiliului Ziaristilor din Romania, iar in perioada 1990-1996, cu alti colegi de breasla, editeaza o suma de publicatii, din care mentionam: Curierul ziaristilor, revista Presa-Panoramic, Cronica Secolului XX, Itinerar, Cazier, Totul despre Eva, Sanse, Senzatia-Magazin, etc. De la 1 mart. 1995 si pana la deces, a lucrat ca red. sef adjunct la gazeta Tribuna socialista.

2003, februarie, 19. Buzau: moare ziaristul si scriitorul Corneliu Stefan (n. 21 oct. 1941, Buzau). Absolvent al Facultatii de limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii Cluj (1967) si al Facultatii de Filologie-Istorie a Universitatii din Craiova (1978), debuteaza in presa ca red. principal la cotidianul Viata Buzaului, din 1968, red. sef la cotidianul Opinia (din februare 1990) si apoi actionar principal si director general al Societatii "Opinia". A fost director al revistei lunare Carnet literar (seria a III-a), editat, in 1998, de Centrul de cultura al municipiului Buzau. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (1990).

2004, mai 24. Mihailesti (jud. Buzau): moare Elena Popescu, ziarista, in timp ce se afla in documentare, in comuna Mihailesti, in urma exploziei unui autocamion incarcat cu peste 400 de saci cu azotat de amoniu (n. 1978, Valea Ramnicului, jud. Buzau). Absolventa a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, a debutat in presa in 2000, ca red.-prezentator la Radio Ramnicu Sarat. Intre anii 2001 si 2003, a lucrat la Radio Focus, pentru ca, in 2003, sa fie numita red. sef la Radio Campus. Din anul 2003, devenise, impreuna cu cameramanul Ionut Barbu, decedat in acelasi eveniment, corespondent pentru judetul Buzau la postul TV Antena 1.

2005, martie, 30. Bucuresti: moare Ion Sultanescu, chestor, editor si publicist (n. 12 oct. 1949, in comuna Parscov, jud. Buzau). In anul 1990, se numara printre intemeietorii publicatiei Ancheta, editata de Inspectoratul Judetean de Politie Braila, iar dupa mutarea sa la Buzau, in calitate de comandant al I.P.J., fondeaza, in anul 1996, saptamanalul Informatia Politiei, devenita, ulterior Amprenta si revista Politia buzoiana. Pana la avansarea sa in functie, ca director al Directiei Politiei de Ordine din I.G.P.R., si plecarea sa la Bucuresti, in 1999, a semnat, in fiecare numar al Amprentei, editoriale si alte materiale publicistice, inclusiv epigrame. A coordonat volumul "Din cronica politiei la curbura Carpatilor. Obarsii, istorie, evolutie" (Ed. MAD Linotype, Buzau, 1996).

Lipsa datelor personale ale unor ziaristi care au marcat evolutia presei buzoine si ramnicene ne determina sa iesim din structura stabilita a acestui capitol, avand obligatia morala de a-i prezenta, cel putin, prin activitatea depusa pe taramul jurnalisticii:

Constantin Niculescu (Cata), ziarist si publicist, se naste la Ramnicu Sarat. Si-a facut studiile universitare la Berlin. Ca politician, a fost un orator apreciat, de trei ori prefect al judetului si de doua ori deputat (1872-1897). A fondat publicatiile Resistenta (1884), Sfranciogul national (1887-1888), Puricele national (1895), Pitigoiul patriot. A colaborat la Timpul, Presa si Resboiul.

Constantin Anastasiu (C. Ociu, Cociu), se naste in orasul Rimnicu Sarat si isi incepe activitatea ziaristica la Dimineata, apoi devine red. la Adevarul, Timpul, Curierul. A fost codirector la Presa si Cugetarea, prim-red. la Informatorul, saptamanalul Asociatiei tipografilor din Ramnicu Sarat (seria a II-a, 6 dec. 1944-15 febr. 1948), editat de tipografii socialisti Stefan Macovei si Neculai Ionescu, si red. la Ecoul (1 ian. 1931-14 nov. 1946, 92 nr.). Impreuna cu Paul I. Nicolescu, editeaza primul "almanach districtual" din Romania - Almanahul Ramnicului Sarat. 1933. A colaborat la Universul literar, de sub conducerea lui Camil Petrescu, publicand schite umoristice. In 1972, locuia in Ramnicu Sarat, pe str. Domneasca.

Traian Lucasievici, gazetar, presedinte al Societatii veteranilor "Soimii Romaniei", a facut ziaristica de nuanta nationalista. Director-propr. al ziarului Desteapta-te crestine, organ al Ligii apararii nationale crestine din Buzau (aparut la 21 mai 1926); director-propr. la Democratia, "organ al revendicarilor democratice" (aparut la 1 sept. 1927).

Gh. Marculescu, gazetar cu convingeri de stanga. A fost red. la cinci ziare aparute la Ramnicu Sarat, cu apar. efemere: Democratia, "ziar independent" (1912), Furtuna, saptamanal, cu apar. neregul. in 1913 si 1914 (red.), Fulgerul, 8 febr. - 29 mart. 1915 (red.), Ecoul,12 iul. - 2 aug. 1915; 9 apr. - 7 aug. 1916 (red.), Amicul poporului, "organ democrat independent", aparut la 15 dec. 1918 (prim-red.).

Arteme Moldoveanu, ziarist, avocat in Buzau, presedinte al Partidului Poporului, de sub presedintia lui C. Argentoianu. Girant-resp. la ziarele buzoiene: Drapelul, "Organ al Ligei Poporului, sectia Buzau" (1919), Steaua, "organ al Partidului Poporului sectia Buzau" (1922); Vointa Poporului "organul al Partidului Poporului de sub presedintia d-lui C. Argentoianu" (1924); Buzaul, "organ oficial al Partidului national-taranesc din judetul Buzau (1932-1933).



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5097
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved