Comunicare, informatie, mass-media, comunicare mediatizata

Comunicare, informatie, mass-media, comunicare mediatizata

Comunicarea este o notiune cu acceptiune larga si extensie deosebita, caci poate fi deopotriva umana, animala, vegetala, mecanica. Ceea ce este comun acestor procese, denumite comunicare, este faptul ca implica obligatoriu relatia dintre doua entitati. Datorita gamei sale largi de semnificatii, termenul de comunicare poate si este utilizat in biologie (comunicarea intre celule), in neurologie (comunicarea creierului cu alte organe), in informatica (comunicarea omului cu computerul) , in lingvistica (comunicarea prin vorbire ), in sociologie (comunicarea intre indivizi sau intre grupuri si societate), ca si in multe alte discipline.

Cu o etimologie din latinescul communicare, comunicarea desemneaza acel proces de "a face in comun, a fi in relatie cu". In franceza, se pare ca termenul a aparut pentru prima data in secolul al XIV-lea, cu sensul de "comuniune, impartasire , participare " (sens regasit si in limba romana, datorita apropierii dintre comunicare si cuminecare, care semnifica impartasire ). Incepand din secolele XVI - XVII, termenul devine sinonim cu "acces, trecere", o acceptiune legata de dezvoltarea mijloacelor de transport. In secolul al XIX-lea, datorita dezvoltarii mijloacelor moderne de comunicatie, intre care spre exemplu telegraful, se impune tot mai mult sensul de "transmitere" al acestei notiuni. Abia in a doua jumatate a secolului XX, cuvantul se aplica asa numitelor mijloace de comunicare in masa, (mass-media) respectiv industriilor presei tiparite, ale cinematografului, radioului, televiziunii si, relativ recent, Internetului, conform unor autori.

Trebuie precizat faptul ca, desi intrata demult in uzul curent, sintagma mass-media (mass - de masa, media - totalitatea mijloacelor, suporturilor de comunicare) nu este corecta , in sensul ei strict. Incepand din a doua jumatate a secolului XX si mai ales dupa anii 1960-1970, cand indeosebi "noul medium", televiziunea inregistra numeroase progrese tehnice si tehnologice si devenea mediumul cel mai consumat si mai atractiv, caracteristici pe care le detine si astazi, o serie de cercetatori ai fenomenului comunicarii mediatice au avut convingerea ca aveau de a face cu un fenomen "de masa", in sensul ca mesajele transmise pe aceste canale mediatice erau receptate si aveau efecte, aproape nediferentiate, asupra unui public extrem de larg, nediferentiat, omogen, prin urmare un public de masa.

Comunicarea de masa (mass communication in engleza) este "procesul prin care profesionistii comunicarii folosesc un suport tehnic pentru a difuza mesaje, intr-o maniera ampla, rapida si continua, cu scopul de a atinge o audienta larga", conform lui Remy Rieffel. Caracteristicile acesteia sunt : emitatorii trebuie nu numai sa fie profesionisti ai comunicarii, ci si sa aiba acces privilegiat la informatie, sa dispuna de mijloace organizationale si economice (organ de presa, canal de radio, de TV), de echipamente de comunicare (tipografii, camere video, studiouri etc.); receptorii/audienta comunicarii de masa trebuie sa fie compusa dintr-un numar mare de receptori anonimi (de la cateva sute de milioane in sus), dispersati geografic (la nivel local, regional, national, international) iar circulatia mesajelor sa fie aleatorie.

Or, studii si cercetari din perioadele urmatoare, precum si cele contemporane, au evidentiat faptul ca, departe de a fi omogen, publicul diferitelor media (tipar, cinema, radio, tv) este constituit de fapt dintr-o serie de publicuri-tinta. Aceste publicuri, mai numeroase sau mai restranse, au diferite profile psiho-socio demografice, asteptari diferite de la comunicare/mesajele media si in consecinta reactioneaza diferit la acestea. Datorita traditiei deja instituite, desi inexacta, sintagma mass-media este in continuare utilizata, pentu a denumi o realitate extrem de complexa, in continua transformare. Ca si altii, la randul sau Rieffel face observatia ca "notiunea de mass-media sau mijloace de comunicare in masa pare tot mai putin potrivita astazi pentru a intelege diversitatea suporturilor", deoarece e tot mai evident in ultimele decenii ca atat presa tiparita cat si cea audio-vizuala se adreseaza unor publicuri-tinta si nu unor publicuri de masa. "Aceasta notiune, potrivita pentru anii 60-70, si-a pierdut puterea de atractie in fata gamei largi de instrumente de comunicare care folosesc electronica si informatica.", adauga el.

Autorul citat propune o definitie a comunicarii, dintre multele posibile si existente: "Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relatii intre persoane, intre obiecte sau intre persoane si obiecte. Ea desemneaza fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni." Ceea ce se comunica este fie material (documente, date etc.), fie imaterial (idei, sentimente etc.). Acest schimb/transmisie se realizeaza in principal prin semne vizuale sau sonore/sunete si necesita prezenta unui emitator, a unui mesaj si a unui receptor.

Comunicarea mediatizata (care este una ce mediaza/ intermediaza ) este "procesul care permite fie unuia fie mai multor emitatori, fie unui emitator colectiv sa difuzeze mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic (text tiparit, ecran, microfon) spre unul sau mai multi receptori. In aceasta acceptie, cuvantul mediatizata e in opozitie cu cel de "ne-mediata", primul desemneaza faptul ca acei comunicatori se servesc de un instrument de mediere, de o unealta tehnologica.

Conceptele de comunicare si informatie sunt intr-o stransa relatie de interdependenta, astfel incat nu se poate vorbi de comunicare, fara a vorbi despre informatie si invers. Daca in cazul comunicarii este vorba despre un schimb, o relatie, un proces , daca mass-media reprezinta un mijloc, informatia exprima continutul schimbului dintre emitator si receptor. Cuvantul informatie provine din latinescul informare - a da forma. Conform unor autori francezi, a aparut in secolul al XIII-lea in Franta, fiind utilizat la inceput doar in domeniul dreptului, sinonim cu "ancheta cu depozitia scrisa a martorilor". In preajma Revolutiei Franceze, din 1789, odata cu aparitia primelor cotidiene, notiunea s-a largit, incluzand sensul de "a se informa, a cauta date". In secolul al XIX-lea, sub impulsul revolutiei industriale, care a afectat si presa scrisa, termenul "informatie" e tot mai legat de actiunea de "a informa", in sensul de "a face public", de a difuza informatie. Odata cu aparitia "noilor media", rdioul si televiziunea, termenul va desemna cu predilectie continutul insusi, respectiv mesajul/ansamblul datelor obtinute de cineva.

In stiinta comunicarii, informatia, in general, este "ceea ce se comunica intr-unul sau altul dintre limbajele disponibile"( van Cuilenburg, Scholten, Noomen). Este o combinatie de semne si simboluri. Conceptul de informatie presupune trei aspecte:

1. aspectul sintactic al informatiei inseamna succesiunea semnelor grafice, auditive sau electrice
2. aspectul semantic reprezinta semnificatia care se acorda semnelor pe baza conventiilor sociale.
3. aspectul pragmatic inseamna ceea ce se intampla cu informatia primita sau efectul acesteia asupra receptorului. Pentru a-si transmite informatia, emitatorul o codifica iar actul comunicarii se incheie cu implicatiile pragmatice pentu receptor, ceea ce reprezinta etapa finala a transferului de informatie.

Mesajele contin cantitati diferite de informatie si acest lucru poate fi ilustrat cel mai bine, conform autorilor citati, prin stirile de presa, in care valoarea de informatie a stirii (newsworthiness) depinde de orizontul de asteptare al receptorului. Aici se aplica regula conform careia noutatea (cantitatea de informatie) este cu atat mai mare cu cat ceea ce s-a petrecut a fost, inainte ca faptul sa se fi consumat, mai improbabil. In acest sens, David Randall distinge urmatoarele tipuri de stiri, in functie de cantitatea de informatie/noutate continuta de acestea, pe o scala ascendenta :

1. stirile despre ceea ce se declara
2. stirile despre ceea ce se spune ca se va intampla
3. stirile despre ceea ce se spune ca se intampla sau s-a intamplat
4. stirile despre ceea ce s-a intamplat, care au cea mai mare cantitate de informatie, respectiv valoare de informare - newsworthiness

Conform lui Shannon si Weaver, autorii teoriei matematice a comunicarii, noutatea/cantitatea de informatie depinde de improbabilitate. Cu cat incertitudinea receptorului privind mesaul despre situatia X este mai mare, inainte ca situatia sa se fi produs, cu atat mai mare este valoarea informativa a mesajului care reuseste, ulterior, sa elimine certitudinea initiala (apud van Cuilenburg, Scholten, Noomen).