Etica si morala intre postmodernism si transmodernism

Etica si morala intre postmodernism si transmodernism

Omul contemporan e permeabil fata de ideologii populiste, reductioniste, si e greu permeabil fata de substanta ideilor si judecatilor. Filosofia, ca stiinta, pune in evidenta maniera de a reflecta si de a actiona. Poate fi privita ca un factor revelator: ea insasi nu produce nimic, dar face sa rasara competenta oamenilor si a sistemelor. Rolul sau este de a integra reflectia in actiune, altfel spus, de a tinde catre un echilibru posibil si de a cizela arta de a trai prin aportul intelepciunii.

Problemele si imperiul afacerilor societatii actuale au nevoie de filosofie pentru a distinge rationalitatea - comunicativa, etica, dreptul precum si ideea de umanitate. Filosofia cunoaste un reviriment de interes in prezenta pluralista a politicilor concurente (economice, juridice), a strategiilor de management, al impactului coplesitor pe care il au prezenta si actiunea mass media in societate.

La randul sau, disocierea intre morala, moralitate si etica este necesara pentru surmontarea confuziilor, lamuritoare pentru orientarea valorica si stilul de viata pe care il practicam. Moralitatea poate fi nici indusa, nici dedusa, nici experimentata. Ea nu poate fi decat traita deoarece izvoraste din sinele profund al fiintei umane. Persistenta confuziilor intre morala si etica de-a lungul secolelor se leaga de insasi originea lor etimologica. Termenul de "etica" provine din grecescul "ethos", care circumscrie nucleul valoric al unui comportament, iar termenul de "morala" din latinescul "mores" care desemneaza moravuri, cutume (obiceiurile pamantului), normele proprii disciplinei militare. Morala analizeaza, critica si orienteaza. Ea este deopotriva produs si proiect. Produs in sensul interconditionarii dintre moralitate, amoralitate si imoralitate. Proiect, in sensul corijarii pornirilor intempestive ale datului natural (al temperamentului in si fata de caracter), al normelor lipsite de viata si al vietii lipsite de norme in spatiul social - istoric. Etica este o creatie eminamente teoretica, produs secund dar nu secundar. Este o disciplina relativ autonoma in si fata de o conceptie filosofica sau alta. In prezent, ea are pare sa aiba un ascendent fata de moralitate si morala.

Morala (antica, crestina, moderna) se constituie pe un ansamblu de reguli (norme) stabilite de comunitatea umana in diferitele perioade sau faze ale evolutiei social - istorice, care permit actiunea pentru fiecare din reprezentantii sai, pe cand etica este aceea care cauta sa inteleaga originea, scopurile, justificarea si principiile intemeietoare pentru descifrarea acestor norme morale. In aceasta ordine de idei, Bernard Williams distinge intre scopuri (bine, rau), care pot fi dezbatute in absolut ,si concepte dense (toleranta, demnitate, dreptate), care necesita reflectie in mod esential in perspectiva.

Morala circumscrie, desemneaza ceea ce, in ordinea binelui si a raului, se raporteaza la norme, la imperative si chiar la interdictii. "Etica desemneaza registrul intentiei, al scopului care locuieste relatia dintre un subiect, altul si institutia" . In cuprinsul eticii se includ stima de sine si solicitudinea pentru altul. Comparativ cu teritoriul eticii, materia concreta a moralitatii este eterogena, cu tendinte contradictorii, convergente si divergente in acelasi timp, iar exigenta reciprocitatii cu altul pentru morala nu depaseste ambiguitatea unor confuzii posibile.

Ierarhia valorilor umane nu este absoluta si tocmai aceasta situatie determina insuficienta moralei. Etica exista datorita moralei si nu invers. Fagasurile de constituire, cristalizare si evolutie a moralitatii si moralei determina constituirea diferitelor tipuri de etica. Exista norme care pun problema intelegerii lor, si deoarece interpretam diferit lumea apare necesitatea unor norme comune. Ca o consecinta, nu exista etica fara asumarea unor riscuri. Moralitatea insoteste procesul ontogenetic al fiintarii umane, de la inocenta care se manifesta prin sentimentul pudorii in copilarie, la sentimentul rusinii ce caracterizeaza varsta adulta. Nervurile sale constitutive raman intersubiectivitatea si relatiile interpersonale.

Morala poate sa aiba conotatie religioasa chiar daca s-a constituit morala laica in prima jumatate a secolului XX. Ea este impartasita, pe cand etica este individuala si in mod legitim responsabila. Morala religioasa poate sa conduca la sfintenie prin opera de purificare, iar cea laica la respect si aprecierea demnitatii umane.

Daca morala este analitica, etica, rezultat al unei versiuni filosofice, mizeaza pe sinteza, bazandu-se nu numai pe virtutile morale, ci si pe cele neoetice: putere de convingere, intelegere, cuprindere si patrundere. Morala analizeaza, critica si orienteaza peste tot in spatiul vietii personale si publice, ea actioneaza in perioade mari de timp, pe cand etica este un corpus teoretic, un fel de deontologie profesionala, tinzand prin abstractizari si generalizari spre o posibila universalizare.

Morala se intemeiaza pe certitudini existentiale, pe rational si iubire. Etica are ca temei principiul incercarii si erorii, adica indreptarea greselilor savarsite de educatie. Etica mizeaza pe rezonabil, pe bunastare si dreptate, tocmai prin recunoasterea structurii contradictorii a fiintei umane, a psihismului uman ca intreg ce se manifesta ca o totalitate diferentiata la nivel inconstient, preconstient, al constientei si al constiintei. La nivel inconstient, se manifesta prin pulsiuni si impulsuri, substratul initial al psihismului uman. La nivel preconstient, se manifesta prin cele trei ipostaze ale eului: de moment, imaginar si socializat. Constienta este nivelul de percepere si pricepere a realului, iar constiinta - proiectul nostru global de inscriere a propriei noastre fiinte in lumea care ne inconjoara si careia incercam sa-i dam un sens.

Departajarea clara intre etica si morala nu se poate opera daca nu avem in vedere tipurile de adevar la care recurgem in timpul vietii cotidiene (stiintific, filosofic, teologic etc.) si valorile la care ne raportam. In cazul adevarului stiintific exista simetrie intre gandul reflectant si ceea ce este reflectat. In privinta adevarului filosofic functioneaza o asimetrie, adica gandul reflectant nu poate sa explice integral ceea ce este reflectat - arhitectura existentei. Adevarul teologic depaseste tiparele recunoscute ale cunoasterii umane. El este un adevar ipotetic atat timp cat acceptam entitatea divina si comunicarea cu aceasta prin Revelatie.

O certitudine existentiala este faptul ca valorile nu pot fi indexate. Regatul lor se intinde "de la stanca pana la nor", de la un deviz care stabileste pretul unui produs la o idee deschizatoare de noi perspective. Specia valorilor morale porneste de la deziderabilitatea binelui public pana la instituirea sanselor egale tinand seama de sinele propriu si binele diferitelor categorii socio-profesionale. Valoarea este, asadar, semnificatia pe care o atribuim sensului unui lucru, unei fapte, unei opere sau referitor la o persoana. Valoarea ramane indecidabila in absenta contextului de manifestare, a relatiilor si corelatiilor dintre subiect si obiect. O valoare nu poate fi reprezentata izolat fara sa avem in vedere un sistem sau o scara de valori. Nu exista valori adevarate sau false, ci doar valori pozitive si/negative, remarca Teodor Vidam .

Filosofia se justifica de indata ce exista intrebari-problema, tematizari, deschideri de noi perspective. In acest orizont de asteptari se inscrie si etica. La ce serveste tehnologia informatica? Ce efecte are asupra fiintei umane, societatii si asupra mediului inconjurator? Campul problemelor avute in vedere trece dincolo de tehnologiile existente.

K. Popper considera ca o teorie stiintifica se testeaza prin falsificare, aceasta fiind capabila sa avanseze doar daca identifica erorile savarsite, ceea ce inseamna ca lumea nu este in totalitate constructia noastra si ca o idee noua este doar un instrument de cunoastere. Wittgenstein atribuie filosofiei un rol terapeutic: clarifica gandirea, elimina ideile obscure, examineaza "jocurile de limbaj" si asigura comunicarea teoriilor. Asistam la inmultirea opozitiilor binare de genul: real contra virtual, sensibil contra inteligibil, imagine contra concept, sacru contra profan, pregatire contra viziune. Nu este sigur ca ar fi vorba despre o evolutie sau o devenire conforma legii lui Lavoisier: nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma.

Schimbarile lumii contemporane, aglomerarea si fluidizarea lor, globalizarea comunicarii prin mass media si "reteaua retelelor" (internetul) necesita asumarea proceselor si a riscurilor ce decurg din consecintele lor. Etica se afla inaintea unui complex de situatii, cand decizia se ia in virtutea unui nou principiu: chiar daca nu stiu, totusi actionez. Abtinerea si resemnarea nu sunt mijloace sigure intotdeauna. Citand opinia Mirunei Runcan, "orice filosofie se incurca sau se blocheaza in etica".

In 1979 Lyotard publica lucrarea "La condition postmoderne", dezvaluindu-ne caracterul fragmentar al existentei umane, renuntand la originalitate si la cautarea sau intemeierea sensului. Finalmente, postmodernismul deschide portile arbitrareitatii subiectului. Nu mai avem incredere in gestul etic, si implicit in etica inteleasa ca sistem, pentru ca nu mai avem incredere in noi insine. Teoreticianul eticii tehnologice, Hans Jonas, considera ca profetia primejdiei e facuta pentru a evita ca ea sa se realizeze. Ceea ce este in joc este insasi definitia umanului, esenta omului. In lucrarea "Le principe responsabilit" (Paris, 1997) ne face constienti de vulnerabilitatea existentei umane, aducand in prim planul preocuparilor sale marea problema etica a prezentului, care este una colectiva: cum putem supravietui in calitate de specie? Cum sa facem ca urmasii sa poata trai? A ajuns cunoscut prin afirmatia: "Noi imprumutam pamantul copiilor nostri".

Postmodernismul este un termen la moda, mai mult rezultatul unei reactii superficiale, mimetice, de succesiune, decat al uneia care sa tina seama de profunzimea si manifestarea multinivelara a psihismului uman. Tehnologia aduce confort si e fiabila, dar exista si unii care care considera ca e firesc ca o masina sau alta sa functioneze anormal. Nu intamplator R Enescu reprosa postmodernismului dezexistentializarea, dezontologizarea limbajului si punerea lui sub semnul formalismului. Conceptul ne permite luarea distantei, reculul necesar pentru a gandi mai bine.

Nu putem vorbi de etica fara o structura conceptuala deoarece astfel nu si-ar putea realiza menirea de a deosebi esentialul de accesoriu. In consecinta, etica se opune postmodernismului superficial care face apel la constiinta lui "lasa sa treaca, lasa sa mearga, sa acceptam dezordinea si anonimatul". Comunicarea, dezbaterea, dialogul, comuniunea, increderea sunt puncte de sprijin ale oricarei etici, fie ca se aplica in lumea afacerilor, fie in domeniul mass media ori alte domenii ale activitatii umane.

"A identifica si formula coordonatele acestui timp este, in fond, misiunea de azi a filosofiei" conchide A. Marga in "Introducere in filosofia contemporana", si in legitima consecinta si a eticii. In aria eticii nu intra doar intrebarile lui Kant (ce-mi este interzis sa fac, ce trebuie sa fac, ce-mi este ingaduit sa sper), ci, deasemenea, si intrebarea: suntem capabili sa discernem esentialul de accesoriu, valoarea de pseudovaloare si nonvaloare? A opera in mod ferm aceste disocieri inseamna sa cugetam la fiintarea eticii intre postmodernism si transmodernism.

"A trai liber nu e un dat natural al omului, ci e o competenta care se castiga trudnic, prin educatie si experienta personala, prin incercari, rateuri si reusite, asemeni tuturor demersurilor esentiale ale destinului uman" . Nu putem trai nici la nivelul vietilor noastre personale si nici la nivelul afacerilor publice in acvarii. Depasirea opozitiilor binare (esential contra accesoriu, real contra virtual, fiinta contra nefiinta, etc.) si formularea unor comandamente etice care sa impuna preponderenta sortilor pozitivi in defavoarea celor negativi implica fiintarea impreuna cu ceilalti si lumea inconjuratoare.

Viata este mult mai complexa decat subiectivitatea individuala, ea solicita toate valentele psihismului uman multinivelar, potentialul dinamic al acestuia, fluxul si refluxul in care sunt cuprinse intentionalitatea, hora semnificatiilor, valorilor si scopurilor. Pragul psihologic al deciziilor umane trebuie depasit precum si "cercul de vraja" al subiectivismului. Finalitatea vietii mentale se leaga de actiuni si nu de acte reflexe. Fiintarea umana - considera Heidegger - este unica fiintare ce se raporteaza la sine prin intermediul unei intelegeri a fiintei. Avand ca dimensiune de neocolit temporalitatea, fiintarea umana este marcata de "istoricitate".

Judecata morala ramane mereu urmarita de imperativul biblic: "Nu judeca pe altii, ca sa nu fii la randul tau judecat". Evidenta disponibilitate a omului fata de judecata morala nu poate fi extirpata, e un dat natural incontestabil, care se explica prin conditia insasi a fiintei umane de a se interconecta rational si de a-si corecta pozitiile in raport cu ceilalti. Judecatile morale instituite ca urmare a spontaneitatii psihice si rationale au o puternica incarcatura afectiva ce le obscurizeaza uneori motivatiile reale si consecintele. De regula judecata morala este in aval si nu in amonte. Aceste dificultati de care este marcata judecata morala nu trebuie sa duca la concluzia ca ea este ilegitima in sine.

Nu judecata morala este ilegitima, ci dezicerea noastra de responsabilitate, faptul ca nu reusim sa articulam coerent si constient sistemul de valori morale, cazand prada unei relativizari excesive. Judecata morala nu este nici mai mult nici mai putin decat un punct de vedere referitor la faptele personale sau ale celorlalti, bazat pe un sistem de valorizare ce priveste binele personal si pe cel comunitar.

In orice fapta intervine comunicarea interpersonala ce se realizeaza prin reflectie si angajament. Consistenta comunicarii interpersonale constituie fundamentul eticii in conditiile lumii prezente. Etica in fata noii paradigme, care se bazeaza pe virtutile prefixului "trans" nu raspunde unor cerinte conjuncturale, deoarece transcenderea este o piesa esentiala a constituirii gandirii filosofice, impreuna cu extrapolarea si speculatia. Mai mult, "transmodernismul" tine seama de fuziunea dintre ethosul crestin si cel transdisciplinar. Etica tine seama de invatatura morala a lui Iisus si nu de valorizarea evangheliara despre Iisus. Apostolul Pavel s-a diferentiat printre iudei sustinand ca Iisus este Mesia. El este "istoria ca speranta", dupa cum releva Solomon, El este sensul si nu produsul istoriei.

Ethosul crestin profeseaza credinta neconditionata in divinitate, norma iubirii aproapelui si speranta vietii de apoi. Este relevant suspinul fiintei chinuite, plansul manifest sau tacut al oamenilor suferinzi, reprimati. Viata nu consta doar in actiune rational-comunicativa, ea resimte si prezenta abisului, lipsa ratiunii si infirmitatea in fata mortii. Ethosul crestin pare a fi o permanenta. Nu inteleptul, nu sfantul, nu cetateanul, nu expertul, varianta a ultimelor decenii, ci consistenta bazata pe argumente, normalitatea, comunicarea autentica - intr-un cuvant ethosul transdisciplinar, care impreuna cu valorile supravietuirii (familia, comunitatea umana careia ii apartinem, identitatea vietii spirituale a culturii nationale), constituie "imponderabile" a caror impletire da orizontul viabil al fiintarii umane.

Privind din prisma modernismului, lumea nu are un temei in sine, la fel si omul. Modernismul reprezinta mai mult o moda decat o paradigma veritabila a culturii umane, intrucat considera fiinta umana ca neavand nevoie de nici un fel de transcendenta ca sprijin. Acest curent a incercat sa acrediteze, cel putin in spatiul culturii romanesti actuale, un temei antropologic propriu, "omul recent", fapt care ne dezvaluie caderea fiintei umane in banal si derizoriu. Acest 'om recent" a parasit calea adevarului, a comandamentelor etice provenite din cautari milenare, cedand in fata avalansei de divertismente. Revenind la afirmatia lui G. Lipovetsky, suntem martorii constituirii unei "etici fara obligatii si fara suferinta" care pare sa fi depasit criza de o jumatate de secol a consumismului sexual si a afirmarii libertatii prin revolta. Fiinta umana s-a plictisit de a fi persoana, accepta confuzia intre masca si fata umana, adica se parcurge un vid existential. E condamnarea omului la depersonalizare, la incetarea dialogului cu lumea si divinitatea.

Nu tehnica in sine poarta vinovatia nenumaratelor razboaie si acte teroriste de pe glob, ci criza valorilor, echivocul libertatii umane, conchide in cele din urma Teodor Vidam. Considera dealtfel transmodernismul un recuperator al originilor si sacrului, el deschizand o alta perspectiva in si fata de procesul globalizarii prin respectul pluralitatilor identitare, al popoarelor si indivizilor, in conformitate cu ritmurile arheale.