Tehnicile artistice si estetice folosite in televiziune

Tehnicile artistice si estetice folosite in televiziune

 

 

          Compozitia poate fi definita la modul obisnuit ca o aranjare a tuturor elementelor vizuale intr-un cadru, intr-un mod ce face ca imaginea sa fie placuta si sa reprezinte un intreg. Integralitatea, unitatea unei imagini se obtine prin pozitionarea liniilor si a obiectelor, prin alegerea culorilor si a surselor de lumina intr-un mod cat mai atragator si placut.

          Aceasta definitie este un punct de plecare in examinarea compozitiei dar ne pune si urmatoarele intrebari

         Ce se intelege prin satisfacator si complet, ce este un aranjament placut si atragator, sau unde este linia de demarcatie intre subiectiv si obiectiv in analiza imaginilor?

          Definitia de mai sus presupune ca o analiza a compozitiei unei imagini este intotdeauna facuta si prin prisma experientei in arta vizuala independent de scopul propus. In film si televiziune productiile servesc mai multor scopuri ce simplifica realizarea unui aranjament 'placut' in cadru. In concluzie o imagine poate fi analizata ca si compozitie sau ca si functie in continutul in care este folosita.

          Acest curs se va concentra pe cum aranjam un subiect dat pentru un efect vizual maxim. Subiectul filmului este elementul de influenta predominant, dar multi cameramani, in solutiile alternative la problemele vizuale trebuie sa trateze un subiect ce a fost deja selectat.

          Rolul cameramanilor, in general, consta in deciderea carei tehnici va fi folosita in realizarea materialului. Zilnic in productia de programe, pot fi oportunitati pentru cameraman ce au un bun potential vizual, dar frecvent subiectul este deschis de un text scurt si deci va trebui sa filmeze astfel incat materialul sa-si atinga scopul initial.

          Din punct de vedere al perceptiei imaginile vor fi tratate intr-un mod abstract si defineste gradul de atentie pe care il poate atrage o imagine precum si relatiile dintre modul de percepere uman si gruparea elementelor vizuale astfel incat sa obtinem un maxim de interes.

         Perspectiva din care sunt analizate elementele vizuale dintr-un cadru imagine poate  influenta foarte mult atingerea scopului propus. Crearea si controlul elementelor vizuale pentru a facilita transmisia mesajului dorit este ceea ce se doreste de la un cameraman, el trebuie sa controleze si sa creeze o imagine care sa poata defini o anumita atmosfera.

A convins imaginea prin reprezentarea sa, daca nu, atunci de ce a fost facuta ?

          Aceasta intrebare trebuie pusa de fiecare data cand se filmeaza un subiect.

          Luminile, culorile precum si unghiul din care este captata imaginea, sau miscarile camerei, toate influenteaza compozitia, dar nu pot insa fi analizate separat ca elemente, ci numai impreuna, cu celelalte elemente vizuale. O imagine puternic dinamica nu este adecvat analizata prin identificarea partilor constituente care nici nu exista in mod izolat.

          Raspunzand la intrebari ca:

            - Este imaginea relevanta in contextul sau?

            - Care este relatia intre imagini succesive?

            - Care este stilul vizual si care sunt conventiile programului realizat?

            - Care sunt influentele stilurilor si a curentelor artistice?

          Veti obtine o imagine cu o structura a compozitiei bine inchegata.

          Aici sunt multi factori ce contribuie atunci cand realizam o cadrare a unei imagini.

 

Exista o vorba printre operatorii de TV  sau film care spune:

         'Compozitia este intuitiva si de multe ori inexplicabila'.

          De aceea profesorii si marii realizatori ofera studentilor volume intregi cu explicatii tehnice despre modul de expunere, realizarea imaginilor electronice,  biblioteci, arhive de filme vechi si noi, toate descrierile tehnice posibile ale echipamentelor ce sunt utilizate in practica  in schimb cand este vorba de compozitie, esenta comunicarii vizuale, se considera ca cel care realizeaza o buna compozitie are talent dat in dar de Dumnezeu  si ca ei nu pot sa-l inteleaga, atunci individul ghinionist care nu are abilitate in compozitie este vazut la fel ca o persoana surdo-muta si nu ar sti daca este o buna compozitie numai daca aceasta 'i-ar sari in ochi'.

 ' Daca tu nestiind poti sa creezi opera de arta in culori, atunci  nestiinta este calea ta. Dar daca nu poti sa creezi aceste opere de arta din nestiinta ta atunci ar trebui sa cauti calea spre cunoastere.'

          Multi dintre cei care au o experienta  bogata in film sau TV stiu exact care va fi efectu l in imagine a inlocuirii unei anumite lentile a obiectivului, sau cunosc ce unghiuri de filmare ar avantaja anumite persoane, sau pot intuitiv 'simtii' cum s-ar putea rezolva unele probleme vizuale particulare. De cele mai multe ori, un cameraman este catalogat ca fiind 'bun' prin modul in care reactioneaza atunci cand timpul de analiza al unei imagini este foarte scurt, iar totul se bazeaza pe intuitia si experienta sa. Compozitional experienta este rezultatul mai multor ani de rezolvari a diverselor probleme vizuale. O buna comunicare vizuala nu este un dar, dar se invata din practica prin 'ceea ce merge si ceea ce nu merge'.

          Aspectul compozitiei este subiectiv, fiind determinat de 'gustul' individual. Multe reguli si standarde  ce sunt valabile in pictura, film si TV sunt conditionate de perceptia umana a fiecarui individ.

          Acesta este motivul pentru care un film este inregistrat. Scopul poate fi sa inregistrezi un eveniment sau imaginea poate juca un rol important in exprimarea unei idei complexe. Oricare ar fi motivele pentru care se incepe filmarea cameramanul care filmeaza ar trebui sa cunoasca tehnicile de compozitie daca vrea ca ideea ce va fi transmisa publicului sa fie usor de receptat.

          Deseori la fel ca si in picturi, forma si continutul imaginilor de pe ecran sunt inseparabile. Este acceptat ca intr-o productie dramatica compozitia va juca un rol major. In cele mai 'dificile' dintre stiri in care obiectivitatea este greu de obtinut dorindu-se o neutralitate ca si observator, efectul imaginii asupra spectatorului va depinde de modul de cadrare si unghiul de filmare. De fiecare data cand butonul de inregistrare este apasat, un numar foarte mare de decizii afecteaza clar comunicarea in mod constient sau inconstient.

          Dezvoltarea tehnicii vizuale incepan d cu secolul XIX a fost considerata de multe persoane o noua cale obiectiva de inregistrare a lumii reale nefiind influentate subiectiv de factorul uman.

          Intotdeauna camera transforma o imagine 3D - 2D imprimand imaginii caracteristicile sale, aceasta putand fi considerata un element vizal al compozitiei.

          Cameramanul trebuie sa cunoasca toate elementele compozitiei vizuale daca vrea sa se integreze in mod corect la ideea sau evenimentul care doreste a fi comunicat. Daca se ignora in mod constient deciziile compozitionale atunci 'autocompozitia' va fi o imagine 'intamplatoare'.

          Imaginile vizuale au propria lor versiune de gramatica  si sunt stari care pretind acelasi discernamant si mod de ghidare pentru realizarea unei comunicari precise, clare ca si in studiul limbilor.

 

O imagine trebuie sa comunice intr-un mod simplu si direct si nu ar trebui sa depinda de un sunet, 'voce', care sa explice sa reveleze si sa demonstreze semnificatia ei.

          'Atmosfera' audio si efectele vor intari mesajul care este comunicat dar compozitia va conditiona modul de percepere a informatiei. Nu trebuie sa existe nici o compozitie in mintea telespectatorului asupra scopului pentru care a fost realizat filmul. O buna compozitie intareste modul in care mintea recepteaza informatia. Pune accent pe elemente cum ar fi gruparea, modelele, forme si contururi care dau telespectatorului cea mai buna metoda de a 'citi' imaginea linistit si eficient.

          Daca exista ruperi in miscarea elementelor vizuale intr-un cadru, daca exista zone de imagine de interes scazut 'zone moarte', atunci in mod inconstient un sentiment de insatisfactie va fi perceput de telespectator si intr-o forma extinsa va intrerupe atentia acestuia. Exista o linie fina de separare intre 'cicalirea', 'iritarea' ochiului cu ambiguitati vizuale si pierderea interesului prin lipsa subiectului.

          Operatorul trebuie sa ajute telespectatorul sa perceapa ceea ce a vrut sa fie comunicat prin folosirea unor linii de 'ghidare' care sa conduca miscarea ochiului in cadru. Miscarea ochiului trebuie sa fie continua, lina si condusa in cadru pe o traiectorie predeterminata de-a lungul celor mai relevante elemente a subiectului principal fara nici o distragere de elemente vizuale importante.

          Con trolul compozitiei este realizat prin abilitatea de a alege tehnica de filmare potrivita cum ar fi: unghiul de filmare, distanta focala a lentilei, luminozitatea, timpul de expunere, in plus si prin selectarea unui set de elemente vizuale cum ar fi echilibrul, contrastul, perspectiva si echilibrul maselor si a liniilor.

          O compozitie vizuala bine realizata se face prin includerea sau excluderea in mod selectiv a elementelor vizuale. Puntul de pornire ar putea fi vechiul sfat de a simplifica prin eliminare si de a reduce la elementele initiale astfel incat sa poata fi creata o imagine cu putere de exprimare si calitate.

          In controlul compozitiei un rol important, esential au influente culturale si chiar schimbari ale modei. De asemenea influenta gradului de cultura a telespectatorului este coplesitoare atunci cand se analizeaza puterea de percepere si analizare a compozitiei.

 

          Linia apare in calitate de contur al unui corp. Conturul poate fi considerat abstractia unui obiect perceput, a carui periferie a fost favorizata.

          Conturul poate fi :

       - relevant : adica poate pune sau nu in evidenta un obiect

       - irelevant.

       - adecvat sau neadecvat obiectului: adica permite sau nu recunoasterea obiectului.

          Contururile pot sau nu sa fie semnificative in raport cu obiectul in cauza adica pot sau nu sa sublinieze si sa puna in evidenta o anumita caracteristica sau proprietate. Deci se poate spune ca un contur oarecare transforma o suprafata inchisa pe care o delimiteaza intr-un obiect.

          In cazul existentei doar a conturului imaginea care rezulta este o imagine plana care se detaseaza de fundal. Prin urmare nu avem un singur plan ci imaginea se separa in doua planuri: un plan il constituie fundalul iar celalalt plan este constituit de obiect.

          Exista o relatie intre caracterul conturului si spatiul din interiorul conturului. Cu cat este mai mare suprafata inchisa cu atat se slabeste influenta liniei de contur. Linia de contur chiar daca nu este inchisa are tendinta de a sugera inchiderea

          Fundalul poate sa distraga atentia de la subiect si de aceea uneori, este necesar sa atenuam sau chiar sa eliminam complet un fundal foarte 'strident' inlocuindu-l cu unul 'neutru' mult mai simplu.

          Dintre modalitatile de atenuare a influentei fundalului putem aminti:

           - atenuarea influentei printr-o iluminare diferentiata

          - utilizarea unei distante focale mari ce reduce zona de claritate, trecand fundalul intr-o zona de slaba focalizare

           - utilizarea unui fundal neutru prin existenta unei suprafete neutre sau realizarea fundalului prin procedee  electronice ce permit o usoara adaptare a fundalului la subiectul principal.

          In acelasi timp elementele de fundal pot caracteriza subiectul, pot da informatii sau pot crea doar atmosfera care sa releve ceva despre subiect.

          Linia poate aparea in urma unei inductii prin gruparea unor elemente care sunt de fapt separate sau distincte. Acest tip de linii nu au o realitate fizica dar o puternica influenta simbolica prin folosirea imaginatiei de catre privitor. De exemplu 'un sir de pasi prin zapada' prin urmarirea lor pot crea o linie, un alt exemplu poate fi dat de un sir de stalpi, etc.

          5.1.5.1. Caracterul expresiv al liniilor

          In functie de orientarea si lungimea lor liniile pot primi o expresivitate aparte:

           - liniile drepte orizontale dau senzatia de rigiditate, monotonie si maretie

           - liniile verticale exprima forta dar si instabilitate

           - dinamizarea unor imagini se poate realiza cu ajutorul liniilor oblice

           - liniile frante pot sugera atat energie cat si dezordine precum si brutalitate

          - spre deosebire de liniile frante liniile curbe sugereaza gingasie, gratie, miscare, agitatie si   agilitate.

          Avem uneori posibilitatea cand filmam sau fotografiem sa intervenim asupra liniilor. Libertatea de interventie este mult mai mare in cazul caricaturii, care este mult mai aerisita si subliniaza anumite trasaturi, evidentierea acestora facandu-se destul de usor.

              

 

      Limita imaginii, adica acea linie care separa interiorul imaginii de exteriorul ei constituie cadrul imaginii.

      Acest cadru poate avea forme diverse: triunghiulara, rombica, dreptunghiulara, rotunda sau chiar o forma neregulata. In mod obisnuit imaginile obtinute cu ajutorul camerelor video au un cadru dreptunghiular.

5.2.1.1. Functiile cadrului

 Functiile cadrului trebuie privite ca si consecinte ale existentei cadrului:

Existenta cadrului presupune o selectie din realitate. Acest lucru duce la problema criteriilor de selectie si a motivatiei ce impune aceasta selectie. Aceasta alegere presupune urmatoarele elemente:

          - Subiectul ales

          - Marimea cadrului

          - Unghiul din care este privit subiectul

Se constituie in interiorul cadrului o anumita realitate distincta de realitatea primara, ea este o modalitate diferita de a privi si interpreta lumea exterioara. Daca exista o imagine care vorbeste despre realitate apare problema adevarului in ceea ce va fi redat din cadraj.

Apar anumite relatii in interiorul  cadrului, apar si puncte si directii privilegiate. Astfel se pot stabili relatii intre subiect si cadru.

         5.2.1.2. Marimea cadrului

          Pentru stabilirea dimensiunii cadrului imaginea a fost raportata la corpul uman.    

 

          

                

            Figura  2

Tabel  1

 

          Prin compozitia imaginii se intelege o anumita aranjare (dispunere) a elementelor plastice, precum si a obiectelor ca atare, pentru a rezulta un tot unitar si semnificativ.

          Diferentierea dintre compozitia in fotografie si pictura si cea din televiziune si cinematografie este aceea ca apare o noua gama in expresivitatea imaginii.

          Problema compozitiei imaginilor a inceput sa fie cercetata inca din renastere, cand se faceau analize amanuntite ale picturilor iar unele din elementele descoperite atunci fiind valabile si acum. Compozitia imaginii poate fi tratata sub doua aspecte:

    - ca element artistic

    - ca una din modalitatile de ce concura la comunicarea vizuala.

          Dar si comunicarea vizuala trebuie sa contina cateva elemente de ordin estetic, de aceea cand realizam o imagine trebuie sa avem structurate cateva idei:

    - de ce am ales acel subiect ?

    - ce vrem sa spunem despre el sau cum vrem sa spunem cu ajutorul lui ?

    - in ce mod vom vizualiza acel subiect ?

    - cum trebuie sa ne adresam ?

    - prin ce canale ne vom adresa ?

          Se disting trei tipuri de compozitie:

         a) compozitia in plan      b) compozitia in adancime       c) compozitia cromatica.

 

          Toate corpurile care sunt tridimensionale  in realitate in imagine se transforma in suprafete ce se caracterizeaza prin: pozitie, forma sau contur, stralucire, culoare si  miscare.

          In cazul miscarii avem urmatoarele situatii:

Tabel  2

          Concatenarea imaginilor de diferite tipuri se va face pe baza unor reguli ce vor fi stabilite la montaj.

           5.3.1.1. Linii si puncte forte in cadru

          In fotocompozitie se accentueaza latura estetica si se spune ca nu toate zonele dintr-un cadru au aceeasi valoare, rezulta deci ca subiectul pe care dorim sa-l scoatem in evidenta trebuie sa-l punem intr-o anumita pozitie care sa-l evidentieze (nu neaparat centrala!!!). Imaginea pentru a deveni interesanta trebuie sa contina un subiect principal sau o zona care sa concentreze atentia, o imagine fara subiect principal nu trezeste interesul telespectatorului, este neinteresanta.

          Intr-un cadru se distinge existenta unor linii de forta, linii ce sunt mai puternice decat alte linii, iar in locul unde se intersecteaza aceste linii de forta determina centrele de atractie. In cazul cadrului dreptunghiular avem urmatoarele linii de maxim interes si centre de atractie.

     

Figura  3

          5.3.1.2. Reguli de cadraj si compozitie

         a) Regula unitatii

          Imaginea nu trebuie sa cuprinda mai multe centre de interes egale, este preferabil sa avem un singur centru de  interes principal in jurul caruia pot gravita mai multe centre de interes secundar. Este de dorit ca centrul de interes sa fie suprapus peste centrul de atractie maxima.

          b) Regula echilibrului imaginii

          Este necesar ca in repartizarea in ca drul de imagine a diferitelor obiecte, suprafete si contururi sa se faca in asa fel incat sa se obtina un echilibru. De ce este nevoie de echilibru intr-o imagine ? Tendinta fundamentala a omului este aceea de a-si mentine echilibrul atat fizic cat si psih ologic, de aceea o imagine care este in echilibru da senzatia de necesitate, isi justifica rostul, iar daca imagine este neechilibrata senzatia data de imagine este de ceva intamplator. Acest lucru poate fi  utilizat in functie de efectul pe care dorim sa- l realizam.

          Din alt punct de vedere, echilibrul este pentru foarte multa lume armonie, iar conceptul de 'frumos' inseamna o justa potrivire a partilor componente ale unei imagini, o armonizare a acestora.

          Exista o diferenta intre echilibrul real si cel al imaginii, de exemplu, o balerina poate sa fie in echilibru in imagine, in schimb fizic acest lucru sa fie imposibil.

          Echilibrul nu se realizeaza numai prin simetrie (cazul cel mai banal al echilibrului). Simetria este ambigua pentru ca ea obliga pe privitor sa aleaga intre doua parti egale injumatatind interesul, iar pe de alta parte, daca se forteaza analizarea concomitenta a celor doua imagini, ochiul va simti oboseala analizei  a doua imagini simultane intr-un timp destinat analizei unei singure imagini.

           In realizarea echilibrului unei imagini intervin mai multe elemente:

         a)  ponderea sau greutatea unui subiect ce se doreste a fi tratat vizual

         b) directia pe care o sugereaza anumite elemente din imagine

         c) actiunea ce exista in cadru

          Greutatea sau semnificatia unui subiect este influentata de urmatorii factori:

• Amplasarea

- de exemplu un obiect care este izolat are o pondere mai mare decat un obiect aflat intr-o masa de obiecte asemanatoare.

• Adancimea spatiala -

un obiect care se afla mai departe are o pondere mai mare.

• Marimea obiectelor -

un obiect mai mare va avea o pondere mai mare.

• Culoarea -

o suprafata de culoare deschisa va avea o pondere mai mare decat o suprafata de culoare         inchisa (culorile inchise sunt atribuite in general fundalurilor si umbrelor).

• Interesul -

pe care il trezeste un anumit subiect pentru una numit privitor (categorie de privitori)

• Forma obiectelor -

o forma regulata a lucrurilor face ca ele sa para mai grele, avand o pondere mai mare.

         c) Regula varietatii

          Elementele imaginii nu trebuie sa se repete. Exceptie se face atunci cand urmarim efectul de 'ritm ' dat de o succesiune de elemente. Sau cazul in care prin repetarea dupa o anumita directie a elementelor se sugereaza o stare de ordine, o desfasurare ordonata a evenimentelor, o scurgere a timpului.

          d) Regula liniilor verticale si orizontale din cadru. Diagonalele

          Liniile orizontale si cele verticale trebuie sa fie in mod obisnuit paralele cu marginile  cadrului (cazul unei redari corecte obisnuite). Prin inclinarea lor fata de marginile cadrului se obtin efecte foarte puternice, dar aceasta inclinare trebuie justificata pentru ca privitorul sa nu o considere greseala.

          In unele cazuri din cauza perspectivei obiectelor nu se poate obtine un paralelism si pe verticala si pe orizontala, se cauta in asemenea situatii respectarea doar pe o directie a paralelismului, iar perspectiva in aceste cazuri trebuie evidentiata si nu ascunsa. Incercarea de 'ascundere' a perspectivei pentru a se obtine cat de cat un paralelism al liniilor orizontale si a celor verticale poate avea un efect foarte neplacut asupra privitorului.

          Diagonalele nu trebuie sa inceapa sau sa se sfarseasca exact in coltul cadrului deoarece ar da senzatia ca imaginea este 'facuta', micsorand interesul privitorului.

          e) Cadrajul

          Cadrajul trebuie facut cat mai aproape de subiect fara a taia elemente importante din subiect sau elemente ce ar putea starni interesul prin faptul ca nu sunt redate in intregime ti ar sugera ca sunt miscari mai putin obisnuite sau prin faptul ca taierea unui element ne po ate da o imagine mai putin estetica. Nu se recomanda nici amplasarea subiectului tangent sau foarte aproape de marginea cadrului ci se lasa un anumit spatiu.

           Compozitia unei imagini se poate realiza in doua moduri:

• Prin amplasarea intr-un anumit mod a obi

ectului in cadru (daca acest lucru este posibil).

• Prin schimbarea pozitiei aparatului, miscare ce presupune stabilirea a trei lucruri:

       -  stabilirea unghiului sub care se face filmarea 

       -  stabilirea distantei fata de obiect

       -  stabilirea distantei focale

          Astfel uti lizarea grandangularului va permite obtinerea unei claritati pe o distanta mai mare in spatele subiectului, pe cand utilizarea teleobiectivului determina reducerea zonei de claritate din spatele subiectului.

Din acest punct de vedere se pot distinge trei plane:  prim planul,  planul principal si fundalul.

          Prim-planul este constituit de elementele cele mai apropiate de aparat. Rolul lor este de a ghida privirea spre subiectul principal. Prim-planul ne poate sugera o anumita ambianta, trebuind sa fie mai putin bogat si interesant decat planul principal pentru a nu distrage atentia. Astfel cu cat distanta focala este mai mica cu atat rolul prim planului este mai mare.

          Planul principal este situat intre prim-plan si fundal, el fiind destinat subiectului.

          Fundalul in functie de distanta focala poate fi foarte comprimat, daca se utilizeaza teleobiectivul sau largit in cazul grandangularului. Intotdeauna subiectul apare pe un anumit fundal, prezenta acestuia fiind obligatorie. Se poate accepta lipsa prim-planului! Fundalul poate fi neutru (alb, gri, negru, etc.) sau poate consta in elemente din natura. Din punct de vedere functional el poate fi neutru sau activ adica poate distrage atentia sau sa contrazica subiectul, il poate sublinia, sustine si completa.

          Compozitia in adancime se realizeaza prin urmatoarele elemente:

         - modificarea amplasarii obiectelor si rearanjarea lor daca este posibila

         - modificarea pozitiei aparatului prin alegerea unui unghi de filmare potrivit care sa permita sublinierea spatialitatii

         - utilizarea unor distante focale adecvate cu scopul propus

        - reglarea profunzimii pe componente aranjate pe axa optica (trecerea de pe un obiect aflat la o anumita distanta fata de camera pe un alt obiect aflat la o alta distanta fata de camera prin reglarea claritatii).

          Si din punct de vedere cromatic se urmareste obtinerea unui echilibru. Trebuie gasita o cat mai placuta imbinare cromatica intre elementele din cadru in cazul urmaririi unei armonii a imaginii sau prin nerespectarea  acesteia se poate atrage atentia asupra unui element ce nu respecta compozitia cromatica. Trebuie acordata o atentie deosebita mai ales cand in imagine avem o compozitie in adancime structurata pe mai multe plane (compozitia cromatica ce trebuie sa existe intre planul principal si fundal de exemplu).

 

 

5.4.1.1. Focalizarea

1. In cazul unui personaj ce se deplaseaza, o asemenea focalizare, prin apropierea de camera a personajului, poate determina defocalizarea imaginii.

2. Pentru un personaj fix aceasta focalizare asigura o imagine de calitate cu un bun contrast.

3. Pentru subiecti in miscare (in sensul apropierii de camera) se ofera o zona de siguranta in care imaginea este focalizata                 

                   

Figura 4 

          Pentru cadrari stranse, prim plane, este posibil ca subiectul filmat sa aiba zone in afara zonei de focalizare.

 

Figura 5

           

Figura 6

          Trecerea focalizarii de pe un obiect pe altul poate crea efecte dramatice. Trecerea se poate face de la obiectul din planul apropiat la cel din planul departat si invers.

      

      

     

 

Figura7

Problemele ridicate de zona restransa a campului de focalizare

1.  Prezentarea problemelor ridicate de zona restransa de focalizare

2.  Creste rea zonei prin inchiderea irisului.

3.  Folosirea ca stil artistic a focalizari pe un singur subiect.

4.  Impartirea zonei de focalizare astfel incat ambele subiecte sa beneficieze de o focalizare partiala.

5.  Repozitionarea subiectilor astfel incat acestia sa fie in zona de focalizare.

6.  Folosirea unor obiective cu distanta focala mai mare.

7.  Retragerea camerei pentru a mari distanta dintre camera si subiecti pentru cresterea zonei de focalizare.

       

Figura  8 Tehnici de focalizare

           Se poate opta pe ntru o focalizare a intregului cadru sau se pot defocaliza anumite zone prin concentrarea atentiei pe subiectul focalizat.

 

Figura  9 Profunzimea campului.

Zona de focalizare sau adancimea campului depinde foarte mult de distanta focala folosita.

 

Figura  10 Efectul aperturii asupra campului de focalizare.

Folosind aceeasi distanta focala adancimea campului de focalizare creste cu micsorarea aperturii

.

Figura 11  Efectul pozitie camerei si a distantei focale asupra zonei de focalizare.

          Pastrand distanta focala si apertura constanta prin marirea distantei dintre camera si subiectul filmat are loc o crestere a campului de focalizare, in timp ce dimensiunea subiectului scade.

          Pastrand apertura si distanta dintre camera si subiectul filmat constanta, cresterea distantei focale va determina scaderea zonei de focalizare

.

Figura 12  Pastrarea constanta a profunzimii campului.

          Daca distanta camerei fata de subiect se modifica impreuna cu distanta focala pentru a mentine aceeasi dimensiune a subiectului se poate obtine o zona de focalizare constanta

.

Figura 13 Transfocarea si problemele de focalizare.

          Pentru a realiza o focalizare corec ta se recomanda sa fie prima data realizata o transfocare inspre un detaliu al subiectului se realizeaza aici o focalizare a camerei dupa care se reface cadrul initial prin transfocare inapoi. De fapt s-a realizat o prefocalizare a camerei. Realizarea unei transfocari acum fara pierderea focalizarii va acum o certitudine.

5.4.1.2. Perspectiva

 

Figura  14

 

Figura  15  Perspectiva naturala a sistemului vizual uman.

 

         

Figura 16  Distorsiuni de perspectiva

 

Figura 17 Corespondenta dintre unghiul de deschiderea al lentilelor si distanta camerei fata de subiect

Este prezentat efectul miscarii camerei pentru trei unghiuri de deschidere ale obiectivului camerei (unghi de deschidere mic-distanta focala mare, unghi de deschidere mediu-distan ta focala medie, unghi de deschidere mare-distanta focala mica).

          Daca lentile isi schimba unghiul de deschidere se schimba si se modifica si pozitia camerei se mentine aceeasi dimensiune a subiectului in schimb fundalul isi modifica substantial aspectul avand un alt aspect de proportionalitate.

5.4.1.3. Transfocarea

 

Figura   18 Transfocarea

Efectuand o transfocare progresiva se pot obtine diverse regiuni ale scenei.

5.4.1.4. Moduri de sprijinire a camerei video in timpul filmarilor

 

      

Figura  19   Variante de cadrare

 

Figura  20 Este necesar un spatiu de siguranta pentru evitarea iesirii subiectului din cadru in cazul unor miscari neanticipate

 

Figura  21 In cazul persoanelor in miscare se asigura o zona libera in sensul de miscare

 

Figura 22  In figura sunt prezentate variante de cadrare a persoanelor functie si de fundalul scenei

 

        

 

 

                                          

Figura  23 In imagine sunt exemple de scene echilibrate din punct de vedere compozitional (1, 3, 5, 6, 8, 9,)  si  imagini unde compozitia este dinamica, neechilibrata (2, 4, 7, 10).

               

Figura  24 Echilibrul din (1, 4) este destramat in mai multe moduri:

2 - proportii diferite pentru personaje;    3 - pozitii diferite  pentru personaje;     5 - participare diferita la discutii;6 - personaj cu spatele la camera;    7 - iluminari diferite

 

                

Figura  25 Unitate si echilibru

1. Chiar daca este echilibrata imaginea 1, pozitia celor 2 personaje creeaza o stare de tensiune.

2. Imaginea 2 ofera sentimentul de unitate dar nu asigura echilibrul.

3. Echilibrata din punct de vedere al pozitiei in cadru a elementelor si cu un pronuntat efect de unitate, imaginea trei apare ca fiind tensionata din cauza luminilor si a umbrelor.

 

 

Figura   26 Printr-o anume ordonare a elementelor din cadru se poate reda un anumit ritm vizual unei imagini.

 

        

Figura  27 Contraste si moduri de perceptie

1. Un contrast tonal puternic poate fi utilizat pentru a defi ni sau izola anumite zone si poate sugera vitalitate si dinamism. Contrastul slab al unei compozitii poate genera o senzatie de liniste, neclariate si mister .

2. O pata neagra poate fi subjugata de catre un fundal alb, pe cand o pata alba pe un fundal negru este perceputa ca o proeminenta, o licarire.

           

Figura  28 Se remarca faptul ca ochiul uman detecteaza cu precadere contrastele si contururile

 

         

Figura 29  Efectul de scalare al sistemului vizual uman

          Un privitor poate aprecia intr-un mod subiectiv dimensiunea unui obiect daca nu se face o raportare la un obiect cu dimensiuni cunoscute.

              

Figura  30 Relatia dintre elementele din planul apropiat si fundal la interpretarea scalei si a distantelor

 

             

             Figura 31 Influenta unghiului de filmare asupra atitudinii fata de personaje

        

Figura  32 Cresterea sau sca derea gradului de interes al unei persoane.

 1. Cadrarea mai joasa a personajului ii scade nivelul interes.

 2. Cresterea gradului de interes poate fi facuta insa prin utilizarea unor forme in care este cadrat personajul sau prin raportarea lui la diverse cladiri sau obiecte impresionante ca dimensiune.

          

Figura  33 Influenta unghiului de filmare combinat cu elemente de fundal asupra atitudinii fata de personaje

 

                          

Figura 34  Focalizarea atentiei prin cadrari mai putin obisnuite realizate prin decor  sau din  mixerul video (efecte de tip wipe)

 

                           

            Figura  35 Prin unificare sau despartire in mai multe centre de interes se poate creste nivelul dramatic al unei scene, oferind sensuri noi

                

           

Figura 36 Efectul formei liniei

1. Liniile curbe ce ofera privitorului in timp ce le parcurge o senzatie de alunecare genereaza o stare de placere, o senzatie de frumos.

2. Liniile frante sugereaza vitalitate dau senzatia de viteza, dinamism.

3. Liniile continue dau o senzatie mai mare de dinamism decat cele intrerupe.

4. Primele trei directii de miscare dau o senzatie mai mare de viteza si dinamism decat urmatoarele patru.

 

            

Figura  37 Continuitatea parcurgerii centrelor de interes

          Efectul dramatic poate creste foarte mult daca are loc o ghidare (o directare, un mod de parcurgere al imaginii) a privirii de catre realizatorul de imagini. In acest caz ghidarea a fost realizata cu ajutorul luminilor si a umbrelor.

         

            

Figura  38 Diverse variante de cadrare

1. Folosirea  acestui tip de cadre genereaza o senzatie de discutii amicale

            2. In acest caz se poate vorbi de o anumita tensionare a discutiilor.

Figura  39 Situatii reale de filmare a unui grup restrans de persoane: amplasareacamerelor si cadrele obtinute.

Exemple

Tipuri de cadrari

Pentru definirea tipurilor de cadrari s-a folosit ca referinta cadrarea unei persoane. Stabilirea tipului de cadru se face tinand cont de continutul imaginilor. De exemplu, cadrarea unei cladiri  in raport cu o persoana poate genera un plan general, iar aceiasi cladire filmata din avion poate fi considerata ca fiind detaliul unei imagini.  

Plan general PG

PG este caracterizat prin existenta unui singur subiect. Acesta poate fi:     

- o vedere panoramica a unui personaj, a unui oras, a unei cladiri

- un ansamblu de personaje impreuna cu peisajul inconjurator

- o actiune vizualizata in intregime

- un om (persoana) vizualizata in intregime

PG se caracterizeaza prin vizualizarea perfecta, in intregime a persoanei, a actiunii pe care o desfasoara si a locului in care se afla.    PG este filmat tinandu-se cont de subiectul ales pentru filmare, iar cadrarea acestuia se realizeaza de asemenea maniera incat sa nu existe jumatati de persoane sau de obiecte, sa nu existe suprapuneri de persoane cu obiecte.

Plan american PA

PA este un plan relativ nou, ce este caracterizat prin vizualizarea persoanei, dar nu in intregime si a actiunii pe care acesta o desfasoara; locul de filmare se vede si el foarte bine.

           Cand se filmeaza un plan american, se incearca scoaterea in evidenta a personajului (reporterului), acest lucru realizandu-se prin:

- sarful sau claritatea puternica a pepersonajului, in spatele acestuia peisajul fiind usor neclar

- iluminarea personajului

3.Plan mediu PM

PM este caracterizat prin vizualizarea personajului, care este elementul dominant al cadrului, se vizualizeaza partial si actiunea acestuia, dar locul de desfasurare al actiunii nu este atat de bine vizualzat. In planul mediu, fata personajului nu este dominanta; PM este folosit la inteviuri sau la filmari generale; este totodata cel mai des plan folosit la filmarile in studio.

Prim-plan PP

In PP devine predominanta fata personajului, se intrezareste actiunea, dar nu se vede locul filmarilor. Acest plan se foloseste foarte des la intrviuri, desi nu se vede sau nu este semnificativ locul de filmare, fundalul trebuie ales in asa fel incat sa fie sugestiv, fie pentru tema filmarii, fie pentru personaj.

Gross-plan GP

GP este caracterizat prin impactul extraordinar al fetei; este folosit la interviuri (uneori) si la filmarile generale. Sunt foarte sugestive atunci cand persoana plange sau rade, adica atunci cand traieste o emotie puternica.

5. Plan detaliu PD

PD este caracterizat prin filmarea unui detaliu de obiect sau peisaj dintr-un PG filmat anterior, care se va numi master shot. La filmarea PM, PP, GP se defineste ca luft, distanta dintre subiect si marginea cadrului. La PM, luftul superior este putin mai mare, pastrandu-se proportia cu corpul uman; luftul din stanga si din dreapta se aleg ca si dimensiuni proportionale in functie de directia privirii personajului. Pentru PP, luftul superior devine mai mic (luft de doua 'degete').

            Focalizarea

           Trecerea focalizarii de pe un obiect pe altul poate crea efecte dramantice. trecerea se poate face de la obiectul din planul apropiat la cel din planul departat si invers

                  

     Cadrajul trebuie facut cat mai aproape de subiect fara a se taia elementele importante! Aceste elemente pot starni interesul prin faptul ca nu sunt redate in intregime. Nu se recomanda amplasarea subiectului tangent sau foarte aproape de marginea cadrului.

         1       2

               3       4

Cadrarea corecta este cadrarea cu numarul 4.

EXEMPLE

Panoramare pe verticala

 CADRU STATIC

 MISCARE DE APARAT

CADRU STATIC

Panoramare pe orizontala

Transfocarea

 

       

       

Efectuand o transfocare progresiva se pot obtine diverse regiuni ale scenei

EXEMPLE  

Influenta unghiului de filmare asupra atitudinii fata de personaje

                   

                  

            Cresterea sau scaderea gradului de interes al unei persoane

 EXEMPLE

                 

  Unitatea imaginii

       

     1. Chiar daca este echilibrata imaginea 1, pozitia celor 2 personaje creeaza o stare de tensiune.

     2. Imaginea 2 ofera sentimentul de unitate dar nu asigura echilibrul.

Echilibrata din punct de vedere al pozitiei in cadru a elementelor si cu un pronuntat efect de unitate,  imaginea trei apare ca fiind tensionata din cauza luminilor si a umbrelor.

EXEMPLE

Diferite tipuri de cadrari in cazul discutiei dintre doua persoane (filmare dintr-un singu unghi)

 

     

        Moduri de sprijinire a camerei video in timpul filmarilor