Titlul. Tipuri de titlu in presa scrisa.

Titlul verbal si titlul nominal

Stilul nominal este specific titlului in general, dar mai ales titlului de carte. Stilul nominal era foarte raspandit in presa romaneasca din timpul totalitarismului si predomina inca in paginile ziarelor de la inceputul anului 1990. In ceea ce priveste tendinta de evitare a frazei vii, a enuntului complet, cu un verb care sa fixeze actiunea in timp si spatiu avem drept exemplu sutele de titluri din anii '50- '80 de genul 'Bogat si insufletitor raport muncitoresc'. Este vorba de 'limbajul de lemn' caracteristic acelei perioade, limbaj prezent si in presa, unde rar se putea intalni cate un verb a carui valoare abstracta sa permita transformarea in simplu instrument de conotare, uneori de echivalare, a doua formule fixe sau a doua lozinci. Exceptii mai puteau fi intalnite in rubrica sportiva sau la capitolul stiri externe. Totusi tiparul cel mai des intalnit era cel al constructiilor apozitionale cu structura de definitii (de exemplu: 'Munca, factor hotarator'). Acest model, desi extrem de uzat, a mai aparut si dupa 1989, de exmplu: 'Initiativa fiecarui taran, rasadul cel mai pretios din gradinile de legume'(Adevarul, 27.01.1990). Totusi, in general, in presa romaneasca s-a inceput un rroces de dinamizare a titlurilor, enuntul de tip verbal (exemplu: 'Pe cine aparau atacatorii?'- Romania Libera 4.02.1990) devenind modelul dominant. 'Prezenta verbului intr-un titlu e simptomatica pentru definirea unei atitudini de aderare la real si de individualizarea actului de comunicare. Se stie ca doar enuntul are valoare de adevar: titlurile nominale risca sa ramana in domeniul sensurilor abstracte si generale, al potentialitatilor care nu ating criteriul adevarului, al corespondentei cu realitatea'

Titlurile devin, tot dupa 1990, din ce in ce mai generale cum ar fi: 'Cateva intrebari' (Romania Libera 4.02.1990) sau 'Dialogul intolerantei' (Adevarul 4.02.1990). Uneori, sub titluri generale se ascund informatii de alt tip, interviuri si declaratii ale unor persoane cu identitate precisa, declarata. Este un fel de refuz de a oferi cititorului un minimum necesar de informatie particularizata (nume proprii in primul rand, determinarea exacta a unui fapt, a participantilor si a circumstantelor semnificative). Totusi, orientarea jurnalistica ce prefera discutia generala-desi pare plictisitoare-si nu senzationalul si informatia socanta sau provocatoare, se impune ca o garantie de seriozitate a unei prese ce se auto-reinventeaza.

'Titlurile verbale s-au impus tot mai mult in anii care au urmat lui 1990, dezvoltandu-si chiar un model narativ', scrie Rodica Zafiu[2] - si pe buna dreptate : intre titlu ca semn conventional si titlu ca rezumat informativ exista o mare varietate de strategii textuale. Ele sunt exersate, probabil, prin forta imprejurarilor si din dorinta de a mentine viu interesul cititorilor si dupa scaderea fortei de soc a evenimentelor.

Titlul narativ

Acest gen de titlu a fost foarte folosit in presa romaneasca de la sfarsitul secolului XX. Titlul devine, practic, o propozitie sau o fraza scurta care rezuma intreaga poveste.

Cotidianul Evenimentul Zilei a impus inca de la aparitie (1992) titlurile in trei timpi (rezumatul stirii in forma unei micro-naratiuni care pune accentul pe insolit, pe contrast si pe contrazicerea asteptarilor cititorului). Uneori datele din titlu nu se mai regasesc in text, alteori titlurile contin date care nu detin nici un rol in declansarea sau desfasurarea actiunii. Este un fel de pacaleala care ar putea avea ca explicatie ideea ca senzationalul nu apartine doar actiunii in sine, ci si relatiei ei cu un cadru existential mai larg. Circumstantele evocate de la inceput il implica pe cititor in poveste, oferindu-i un punct de contact cu lumea textului, din propria-i experienta practica ori culturala (de exempu: 'La 8 km de Mircesti, val de sinucideri intr-o linistita comuna ieseana'- Evenimentul Zilei 190, 1993,2).

Asadar, in exemplul de mai sus, circumstanta temporala si cea locala apar mai mult ca termeni de contrast, iar pe fundal se produce surpriza, faptul care contrazice regula si la care, in mod normal, nu te astepti. 'Uneori circumstanta poate fi si cauzala: atunci cand intre cauza si efect exista deja un contrast suficient de mare'.(Zafiu, Rodica, Diversitate stilistica in romana actuala, Ed. Universitatii Bucuresti, 2001, p. 14). Un exemplu in acest sens ar putea fi urmatorul titlu, aparut in 'Evenimentul Zilei', 176, 1993,1: 'In cinstea venirii la Iasi a dlui Iliescu / la statuia lui A.I.Cuza, ore in sir, pompierii au spalat gainatul de pe sabia si barba domnitorului ". Este vorba aici de comicul izvorat din contrastul dintre solemnitatea cauzei si comicul de situatie al efectului.

Titlul incomplet

Titlul incomplet poate fi etichetat ca o particularitate a stilului jurnalistic actual. Este vorba de titlurile ce contin verbe care cer un complement obligatoriu si care totusi sunt folosite fara complementul respectiv. Trebuie tinut cont si de faptul ca furnizarea de la inceput a tuturor informatiilor ar lungi si ar incarca nepermis de mult titlul respectivului material. Evident, puterea de atractie a acestor titluri nu sta in verbe (mai ales ca unele, de tipul a insista, a infirma, sunt destul de banale) ci in identitatea agentului, de obicei o persoana publica, ale carei luari de pozitie se presupune ca intereseaza mai multa lume: 'Domnul Iliescu insista' (Romania Libera, 507, 1991, 1); 'Presedintele dezminte' (Romania Libera 1081, 1993, 3). Verbele in discutie anunta o declaratie oarecare si, in acelasi timp, indica o atitudine sau o relatie intre personaje: 'Prefectul Capitalei il previne pe primarul general' (Dreptatea, 539, 1992, 1).

Desemnarea epica in titlu

Alaturi de stirea de senzatie, in stilul gazetaresc romanesc intalnim tiparul de desemnare a unui eveniment prin nominalizare si localizare. In acest sens avem exemplele titlurilor socante, asemanatoare celor utilizate secolele trecute, de genul 'Asasinatul din Bulevardul Carol' (Evenimentul Zilei, 505, 1994, 1) sau 'Misterul scheletului din strada Rasnov' (Evenimentul Zilei, 422, 1993, 1).

Intalnim destul de des si o alta varianta a tiparului de mai sus si mai marcata de apartenenta la stilul publicistic: desemnarea unei persoane prin perspectiva faptei savarsite de respectiva persoana, desemnare asociata cu localizarea spatiala: oras, cartier, strada (ex: 'Violatorul din Herastrau a fost arestat'- Evenimentul Zilei 306, 1993, 1). In aceste situatii se mizeaza fie pe rezonanta mitica a unui nume, fie pe contrastul dintre senzationalul faptei si banalitatea unor locatii cunoscute cititorilor.

Din punct de vedere lingvistic este interesanta folosirea sufixului de agent -tor: 'derivatele substantivale pe care acesta le produce presupun, in genere, o relatie constanta (prin durata, repetitie) intre agent si actiune, nu doar pe cea rezultata dintr-o intamplare

Desemnarea personajelor in titlu

Este foarte adevarat ca la o anumita persoana sau la un anumit vorbitor te poti referi in mai multe feluri. 'O veche problema teoretica a fost actualizata de cercetarile asupra limbajului public si publicistic: in acest caz, alegerea unei etichete sau a alteia pentru persoane si evenimente este uneori acceptata, ca un rezultat firesc al existentei unor perspective diferite asupra aceleiasi realitati, dar e mai adesea privita cu suspiciune, ca o forma de manipulare. Dincolo de o zona de normalitate relativa, desemnarile deviante presupun o motivatie ascunsa si o intentie persuasiva.'

Din punct de vedere etic, in presa, sunt interzise desemnarile prin etnie, culoare, religie, desemnari care pot activa stereotipuri ale prejudecatilor etnice, rasiale etc.

Daca in titlul narativ desemnarea personajelor este facuta direct, prin numele propriu (fie pentru ca acesta este suficient de spectaculos, fie pentru ca publicul il cunoaste deja). In caz contrar , ziaristul recurge la un substantiv comun insotit de un articol hotarat sau nehotarat.

Nivelul potrivit de desemnare ar trebui sa evite lipsa de interes a unui termen generic (o persoana, un om), dar si pericolele excesului de particularizare.

Cel mai adesea, in cazul personajelor de fapt divers, desemnarea se face din actul narat (pe care titlul uneori chiar il rezuma).